Divort. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 472
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 194 din data de 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă reprezentată de avocat și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la nr-, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtei, reluarea numelui de către pârâtă, acela de "", încredințarea minorului reclamantului, lăsând la apreciere cheltuielile de întreținere pentru minor.
În motivare, s-a arătat că părțile s-au căsătorit la 17.09.1983, căsătorie din care au rezultat 2 copii:, care este major (având în prezent vârsta de 23 ani) și, născut la 04.06.1991.
Reclamantul a menționat că părțile s-au separat în fapt în iarna anului 2005, dată la care pârâta a părăsit domiciliul comun situat în C, plecând în Italia.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că, după încheierea căsătoriei, inițial părțile au locuit în P, după care reclamantul, odată cu terminarea studiilor, primind repartiție în C, s-a mutat în localitatea C, iar ulterior concedierii pârâtei de la CEC-P, unde aceasta a fost angajată în anul 2004, pârâta s-a mutat împreună cu copilul minor în domiciliul din C, iar după un an, respectiv în iarna anului 2005, pârâta a părăsit domiciliul conjugal din C plecând în Italia, lăsându-l pe minor în grija reclamantului.
Pârâta a formulat întâmpinare cu caracter reconvențional, prin care a solicitat ca, în situația în care va fi desfăcută căsătoria, să îi fie încredințat acesteia spre creștere și educare minorul și păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei.
Ulterior, pârâta reclamantă a formulat o precizare scrisă la cererea reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului pârât la pensie de întreținere în favoarea minorului, cât și în favoarea pârâtei reclamante, întrucât aceasta, din cauza afecțiunilor de care suferă, urmează tratament medicamentos în străinătate, neputând sa-și asigure singură sursele necesare cheltuielilor medicale și întreținerii.
La rândul său, reclamantul pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvențională precizată, solicitând respingerea acesteia, deoarece pârâta-reclamantă nu se afla în stare de nevoie și nici în incapacitate de muncă survenită în timpul căsătoriei, deoarece aceasta realizează venituri în Italia, nejustificându-se în această situație a i se încredința minorul pârâtei-reclamante.
În cursul cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art.159 și art. 42 Cod procedură civilă, au fost introduse în cauză autoritățile tutelare Consiliul Local C și Consiliul Local P, fiind emise adrese pentru efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părților.
Reținându-se din acte că pârâta are reședința în Italia, iar la data introducerii acțiunii reclamantul este C care a rămas să locuiască în C, care a fost ultimul domiciliu comun al soților, în conformitate cu art. 607 Cod procedură civilă, - în speță competența teritorială aparține Judecătoriei Craiova.
Prin sentința civilă nr.3261din 07.03.2008, a Judecătoriei Craiova, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă și autoritățile tutelare Consiliul Local C, județul D și Consiliul Local P, județul
S-a admis în parte cererea reconvențională precizată a pârâtei-reclamante.
S-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, căsătorie încheiată la 17.09.1983 și înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei P, sub nr. 877/17.09.1983.
S-a dispus ca pârâta reclamantă să reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de " ".
S-a dispus încredințarea minorului, născut la 04.06.1991, spre creștere și educare pârâtei-reclamante.
S-a dispus stabilirea în sarcina reclamantului-pârât și în favoarea minorului a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 256,62 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 16.11.2006 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la 17.09.1983, căsătorie din care au rezultat 2 copii:, născut la data de 08.05.1984 și, născut la 04.06.1991. Inițial părțile au locuit, după încheierea căsătoriei în localitatea P, iar ulterior, în localitatea C în domiciliul părinților reclamantului. Părțile obișnuiau să se certe în mod frecvent, reclamantul fiind influențat în luarea deciziilor în familie și de către părinții săi.
S-a mai reținut că ambii soți au fost infideli unul față de celălalt angajând relații extraconjugale. Dovada separării în fapt a soților pe o perioadă îndelungată de timp, certurile, infidelitatea reciprocă și ulterior lipsa de comunicare dintre soți sunt împrejurări care au creat o situație ireversibilă în ceea ce privește continuarea relației de căsătorie, - constituind în același timp motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei.
În raport de aceste considerente, instanța de fond apreciat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.37 alin.2 și art.38 alin.1 Codul Familiei, privind desfacerea căsătoriei pentru motive temeinice, pentru care s- constatat că cererea principală a reclamantului-pârât este întemeiată urmând aoa dmite în parte.
În ceea ce privește cererea reconvențională prin care s-a solicitat încredințarea minorului, pensie de întreținere atât în favoarea minorului cât și în favoarea pârâtei, precum și păstrarea numelui, s-a apreciat că cererea reconvențională este întemeiată în parte, urmând a fi admisă în parte.
Instanța de fond a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, căsătorie încheiată la 17.09.1983 și înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei P, sub nr.877/17.09.1983.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu referitor la nume, s-a reținut că reclamantul-pârât nu s-a învoit ca soția sa să-și păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, iar în lipsa unor motive temeinice și a unei învoieli ca pârâta să poarte numele soțului de care divorțează, a rezultat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.40 alin.1 Codul familiei, situație în care regula o constituie reluarea numelui de familie avut anterior căsătoriei de către pârâtă, ca o consecință a divorțului.
Prin urmare, instanța a dispus ca pârâta-reclamantă să reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de: "".
Referitor la încredințarea minorului, din analiza aceluiași material probator, instanța a reținut că, deși ambii părinți dispun de condiții la fel de bune de locuit - minorul este mai atașat afectiv de mamă, care a realizat venituri în Italia pentru a contribui financiar la creșterea minorului, exprimându-și și opțiunea la Camera de Consiliu spre a fi încredințat mamei; aceasta deține și o locuință în P proprietate personală unde locuiește și fiul major al părților (student), precum și bunica maternă, aceasta din urmă implicându-se în procesul de creștere și educare al minorului. În plus, minorul în prezent este înscris în clasa a IX-a la Grupul Școlar nr.2 din P, pentru care instanța a apreciat, în funcție de aceste criterii, că este în interesul minorului să continue să crească în mediul în care a fost obișnuit o perioadă mai mare de timp.
În speță, pârâta nu a dovedit că ar fi în nevoie din cauza incapacității de a munci, pe baza unor expertize medico-legale.
Actele medicale depuse la dosar nu certifică o incapacitate de muncă a pârâtei, iar vârsta acesteia de 47 de ani, nu implică o asemenea incapacitate, care trebuie dovedită, neputând fi prezumată.
Mai mult decât atât din probele de la dosar a rezultat că pârâta a plecat în Italia în iarna anului 2005, unde a muncit pentru a realiza venituri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că, în mod greșit, a fost obligat la plata unei pensii de din venitul său, deoarece mai fost obligat prin sentința civilă nr. 4371/21 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr-, la plata unei pensii de 16,5 % din venitul net lunar, către celălalt copil, student la
Greșit s-a raportat instanța de fond la adeverința nr. 8320/14.08.2007, emisă de C și nu la cartea de muncă și adeverința nr. 26/26.04.2007, emisă de, pentru că venitul net înscris în declarația de venituri depusă la organele fiscale cuprinde și stocurile de marfă din magazin.
În mod greșit s-a desfăcut căsătoria din culpa comună și nu exclusivă a pârâtei ce a părăsit domiciliul conjugal în repetate rânduri.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că este greșită soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și de desfacere a căsătoriei din culpa comună, încălcând principiul disponibilității, întrucât nici una din părți nu a solicitat acest lucru, iar din probele administrate nu a rezultat o culpă comună.
Greșit a soluționat instanța și cererile subsidiare, respectiv păstrarea numelui avut în timpul căsătoriei, schimbarea necesitând cheltuieli suplimentare pe care nu le poate suporta.
De asemenea, nu i s-a acordat pensia de întreținere pe care a solicitat-o întrucât se încadrează într-o boală cu handicap, deși nu s-a pensionat încă medical, fiind în incapacitate de muncă.
Apelantul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare arătând că pârâta a părăsit domiciliul comun în repetate rânduri, iar pensia pe care o solicită este nejustificată.
Prin decizia civilă nr.194 din 14 octombrie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de reclamantul și de pârâta împotriva sentinței civile nr.3261/07 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 38 din Codul familiei, desfacerea căsătoriei se dispune de către instanță atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Din probele administrate în cauză, s-a reținut că, pe parcursul căsătoriei, ambii soți au dat dovadă de infidelitate, lipsă de înțelegere și sprijin moral, în condițiile în care s-a dovedit că pârâta s-a opus permanent mutării în C, unde locuia și muncea soțul său, chiar și după ce nu a mai avut loc de muncă în
Mai mult, conform declarațiilor martorilor audiați, soții au avut fiecare relații extraconjugale, ceea ce a generat certuri, gelozie și stări conflictuale.
Toate acestea, la care se adaugă și perioada îndelungată de separare în fapt, formează instanței convingerea că relațiile dintre soți sunt grav vătămate din vina ambilor, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Contrar susținerii apelantei, în mod just s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți chiar dacă nu s-a cerut de nici una din părți acest lucru, având în vedere dispozițiile, art. 617 al. 1 Cod pr. civ. ce prevăd că instanța poate să pronunțe divorțul împotriva ambilor soți, chiar atunci când numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.
Prin urmare, această soluție este posibilă, indiferent dacă s-a solicitat sau nu de vreuna din părți desfacerea căsătoriei din culpă comună, singura condiție fiind ca această culpă să rezulte din dovezile administrate.
În ceea ce privește critica referitoare la obligarea reclamantului la pensie de întreținere în cuantum de 256,62 lei lunar în favoarea minorului rezultat din căsătorie, s-a reținut că s-au respectat dispoz. art. 94 din Codul fam.
Astfel, la stabilirea pensiei de întreținere pentru minor s-au luat în considerare toate veniturile realizate de debitor, respectiv un venit mediu de 405 lei lunar, conform adeverinței nr. 26/26.04.2007 emisă de AF, precum și un venit net din activități independente în sumă de 19.356 lei, reprezentând 50 % din totalul veniturilor nete pe anul 2006 ale AF, conform adeverinței nr. 83201/14 august 2007 emisă de DGAFP D.
Prin urmare, raportând totalul veniturilor realizate de debitor la cota maximă de 1/3 stipulată de dispozițiile art. 94 al. 3 din fam.( ținând seama că debitorul mai prestează întreținere și fiului său major), tribunalul a apreciat că suma stabilită ca pensie de întreținere în favoarea minorului este în limitele legale menționate anterior.
Susținerea că venitul net inclus în adeverința emisă de DGAFP D nu trebuia luat în considerare ca atare, deoarece ar cuprinde și contravaloarea stocului de marfă, nu poate fi reținută, dat fiind că, la stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorilor se ia în considerare venitul net realizat de debitorul obligației, iar adeverința respectivă comunică tocmai acest cuantum, iar nu alte surse de venit ale apelantului, cum ar fi contra valoarea stocului mărfurilor.
În ce privește păstrarea de către pârâtă a numelui din căsătorie, s-a reținut că art. 40 Codul fam. reglementează această posibilitate în două situații: atunci când între soți intervine o învoială sub acest aspect, sau pentru motive temeinice, în lipsa unei astfel de învoieli.
În cauză, așa cum corect a apreciat prima instanță, nu există motive temeinice pentru încuviința păstrarea numelui de către pârâtă.
Astfel, s-a invocat necesitatea de a avea același nume cu cei doi copii, însă s-a reținut că unul este major, iar celălalt, născut în luna iunie 1991, este aproape de vârsta majoratului, astfel încât reluarea vechiului nume nu este de natură să afecteze în mod negativ dezvoltarea personalității acestora.
Celălalt motiv invocat se referă la cheltuielile inutile suplimentare pe care le necesită schimbarea numelui, respectiv taxe, contravaloare traduceri acte medicale.
Nu poate fi reținut nici acest motiv, dat fiind că acestea sunt cheltuieli inerente schimbării, eliberării unor acte de stare civilă, nu sunt excesive și astfel imposibil de suportat, ca de altfel nici traducerea și modificarea unor acte medicale, ci sunt cheltuieli normale, firești în aceste situații.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursul, aceasta arată că nu există motive de divorț și că în mod greșit s-a admis acțiunea formulată de reclamant; că motivele acțiunii introductive și depozițiile martorilor nu reflectă realitatea și că acțiunea de divorț se datorează influenței mamei reclamantului.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 Cod pr. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului coroborate cu motivele invocate în recurs, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, deoarece la soluționarea acțiunii de divorț instanța a avut în vedere dispoz. art. 37 și 38 Codul familiei, din probele administrate în cauză reținându-se că există motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei, că relațiile dintre soții sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Pe de altă parte, motivele de recurs vizează și netemeinicia hotărârii, în sensul că depozițiile martorilor nu reflectă realitatea, aceste motive însă nu pot fi primite în recurs deoarece dispoz. art. 304 Cod pr. civ. limitează examinarea unui recurs numai la motivele de nelegalitate, nu și de netemeinicie.
În consecință, având în vedere că nu există motive de nelegalitate, instanța urmează să constate că recursul este neîntemeiat și să îl respingă în baza art. 312 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 194 din data de 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./22.04.2009
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1574/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 833/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
