Divort. Decizia 833/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 833
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț președinte instanță
Grefier -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanta și pârâtul - împotriva deciziei civile nr. 63 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 8711 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosar nr-, în contradictoriu cu autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL TG. J, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns și recurenta reclamantă, asistată de avocat, și recurentul pârât -, asistat de avocat, lipsind autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL TG.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurentul pârât a depus înscrisuri.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, ce vizează programul de vizitare al minorului, arătând că la stabilirea acestuia a fost avută în vedere o tranzacție încheiată între părți, pe parcursul derulării procesului de divorț. A susținut că acordul reclamantei a fost dat sub presiune, pârâtul profitând de starea de fapt și, ulterior, refuzând să înapoieze minorul la domiciliul reclamantei. A arătat că actualul program este împovărător pentru minor, fiind și imposibil de realizat datorită naturii meseriei pârâtului. A pus concluzii de admitere a recursului, așa cum a fost formulat.
Avocat, pentru recurentul pârât, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7. în raport de care a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârilor în sensul desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei și încredințarea minorului tatălui pârât, fără cheltuieli de judecată.
A arătat că hotărârea atacată cuprinde aspecte de ordin formal general, fără a răspunde efectiv motivelor de apel. Singura probă administrată în cauză în privința desfacerii căsătoriei, cauza exclusivă de fapt, a fost aceea că reclamanta a angajat o relație extraconjugală, în hotărâre neregăsindu-se nicio culpă a pârâtului. Astfel, mama este cea care a dus la destrămarea relațiilor de familie, fiind o legătură intrinsecă cu capătul de cerere privind încredințarea minorului. A mai arătat că în susținerea motivelor de recurs au fost depuse la dosar o declarație extrajudiciară a soției amantului reclamantei, cât și o adeverință și o caracterizare de la grădinița frecventată de minor. Acesta din urmă a crescut cu părinții pârâtului, fiind foarte atașat de aceștia.
A solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a arătat că în mod corect a fost reținută culpa comună a soților la desfacerea căsătoriei. A susținut că pârâtul, prin acțiunile sale, încearcă să îl îndepărteze pe minor de mamă. A solicitat respingerea recursului declarat de pârât.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin cererea înregistrată la 18.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul la data de 16.03.2002, încredințarea minorului născut la data de 02.02.2004, spre creștere și educare, obligarea pârâtului la pensie de întreținere pentru minor, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de, și partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
Reclamanta a mai solicitat împărțirea bunurilor imobile și mobile dobândite în timpul căsătoriei.
Prin acțiunea formulată la 25.08.2008, înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând desfacerea căsătoriei încheiată cu aceasta, minorul să fie încredințat spre creștere și educare tatălui reclamant, pârâta să fie obligată să plătească pensie de întreținere pentru minor, motivând că în ultima perioadă relațiile dintre soți s-au deteriorat, în sensul că, pe fondul unor certuri și discuții contradictorii, au apărut tensiuni, în urmă cu câteva luni s-au despărțit în fapt, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă. Cu privire la încredințarea minorului, reclamantul a arătat că acesta a fost crescut încă de la naștere de părinții reclamantului la și este foarte atașat de reclamant și bunicii paterni, reclamantul este angajat și realizează venituri care să permită asigurarea unui trai decent pentru minor.
Prin cererea depusă la 17.09.2008 reclamantul a completat acțiunea, solicitând ca în situația în care minorul - va fi încredințat spre creștere și educare mamei-pârâte să se stabilească un program prin care reclamantul să poată vizita minorul, respectiv la fiecare sfârșit de săptămână, începând de vineri, ora 17,00 până duminica ora 17,00, câte o săptămână în fiecare vacanță de iarnă, de primăvară, de Paști, trei luni în vacanța de vară și două săptămâni în perioada concediului de odihnă al reclamantului.
Cele două cauze au fost conexate prin încheierea din 18.09.2008, sub nr-. Prin aceeași încheiere instanța a dispus disjungerea cererii privind partajul de bunuri comune.
Prin sentința civilă nr. 8711/6.11.2008 au fost admise în parte ambele acțiuni, fiind desfăcută din culpa ambilor soți, căsătoria încheiată între părți, înregistrată la Primăria Municipiului Tg J sub nr. 97/16.03.2002.
S-a constatat că prin căsătorie soții și-au păstrat numele purtate anterior, nume pe care le vor purta și după desfacerea căsătoriei.
S-a încredințat minorul -, născut la data de 02.02.2004, spre creștere și educare mamei, reclamanta - pârâtă, fiind obligat reclamantul - pârât să plătească 450 lei pensie de întreținere în favoarea minorului începând cu data de 06.11.2008 până la majoratul minorului.
A fost obligată reclamanta - pârâtă să permită reclamantului - pârât să ia în domiciliul său minorul în fiecare sfârșit de săptămână, începând de vineri ora 17,00 până duminica, ora 17,00, în prima J din vacanța de iarnă, în a II-a J din vacanța de Paști, în a II- a Jd in vacanța de vară, precum și în concediul tatălui, în situația în care acest concediu nu se suprapune vacanțelor minorului, fiind compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 16.03.2002, iar din căsătorie a rezultat minorul, născut la data de 02.02.2004, că părțile nu mai locuiesc împreună din vara anului 2008, relațiile de căsătorie sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din culpa ambilor soți.
Din depozițiile martorilor audiați a rezultat că deteriorarea relațiilor de familie a fost determinată de neînțelegerile dintre părți cu privire la cheltuielile comune căsătoriei, împrejurări în care reclamantul-pârât o insulta pe reclamanta-pârâtă, de acuzele aduse de reclamantul-pârât soției că ar avea relații cu diverși bărbați, precum și de implicarea reclamantei-pârâte într-o relație extraconjugală.
Referitor la minorul rezultat din căsătoria părților, instanța a reținut că acesta a fost crescut cu ajutorul bunicilor paterni, locuind la aceștia până în anul 2007, apoi a locuit cu părinții și a frecventat grădinița din Tg-J, părțile fiind sprijinite de bunica reclamantului-pârât, care supraveghea minorul în lipsa părinților iar când reclamanta-pârâtă s-a mutat la părinții săi, a luat cu ea și minorul.
S-a mai reținut că în prezent minorul locuiește cu mama și bunicii materni în Tg-J și frecventează aceeași grădiniță care o frecventa anterior, iar tatăl a păstrat legături personale cu minorul, în sensul că ia minorul la sfârșit de săptămână.
Din referatul de anchetă socială, caracterizările depuse și adeverințele de venituri, instanța a reținut că ambii părinți dispun de condiții materiale bune pentru creșterea minorului și manifestă afecțiune față de acesta, soții sunt inginer și, respectiv, profesoară de limba engleză, soțul realizează un venit lunar mediu de 1900 lei, iar soția un venit lunar de 750 lei, iar condițiile de locuit sunt corespunzător asigurate atât la domiciliul reclamantului-pârât (fostul domiciliu comun al soților), cât și la domiciliul părinților reclamantei-pârâte, cu care minorul locuiește după despărțire.
Față de vârsta minorului (4 ani), de profesiile și timpul pe care fiecare părinte îl poate aloca îngrijirii și educării copilului, instanța apreciat că este în interesul minorului să fie încredințat spre creștere și educare mamei, întemeiat pe necesitățile specifice vârstei sale.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se de reclamantă că nu este de acord cu programul stabilit pentru vizitare minor.S-a arătat că în mod greșit instanța a avut în vedere înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți, deoarece i-a fost viciat consimțământul, iar după încheierea convenției pârâtul a refuzat să îl înapoieze pe minor, reclamanta fiind nevoită să formuleze o cerere de ordonanță președințială.
A mai susținut pârâta că programul stabilit ar avea consecințe nefaste pentru minor, în raport de vârsta acestuia, de programul de grădiniță și de influențele pârâtului și părinților săi asupra minorului.
S-a criticat sentința și de către pârâtul în sensul că nu s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 38.fam. întrucât probatoriul administrat a dovedit că deteriorarea raporturilor dintre părți s-a datorat în exclusivitate apelantei reclamante și a dovedit că infidelitatea soției a condus la destrămarea familiei. S-a criticat soluția de încredințare a minorului către mamă.
Prin decizia civilă nr. 63 din 25 februarie 2009 Tribunalului Gorjs -au respins ambele apeluri.
Tribunalul a reținut că părțile nu mai locuiesc împreună din vara anului 2008 și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din vina ambelor părți, având în vedere că deteriorarea relațiilor de căsătorie a fost determinată de neînțelegerile referitoare la cheltuielile comune căsătoriei, de acuzele aduse de apelantul pârât soției că ar avea relații extraconjugale.
Astfel, ambele părți se fac vinovate de desfacerea căsătoriei, întrucât nici una dintre acestea nu a privit cu maturitate și responsabilitate căsătoria încheiată și nu au făcut eforturi pentru reluarea acesteia, în mod corect instanța reținând culpa comună a soților.
S-a subliniat faptul că ambele părți dispun de condiții materiale și garanții morale pentru creșterea și educarea minorului și ambii soți au manifestat o preocupare și un atașament față de minor, însă, raportat la vârsta copilului, necesitățile specifice vârstei sale și la timpul pe care fiecare părinte îl poate aloca îngrijirii și educării copilului, s-a considerat că este în interesul minorului să fie încredințat mamei spre creștere și educare. Tribunalul a reținut că dreptul părintelui de vizita copilul și de a avea legături personale cu acesta nu poate fi limitat decât în mod justificat, iar în speță minorul poate merge în domiciliul tatălui său, fără a-i fi afecta sănătatea sau educația.
S-a apreciat corect de către instanța de fond că despărțirea de mamă a minorului pentru perioada stabilită nu este de natură să afecteze sănătatea și educația minorului, întrucât din ansamblul probator a rezultat că tatăl este preocupat în mod deosebit de creșterea, educarea și îngrijirea minorului și dispune de condiții materiale și garanții morale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta pârâtă a motivat recursul său, susținând că a fost greșit stabilit programul de vizitare a minorului de către tatăl pârât, deoarece instanța a avut în vedere acordul său, pe care a fost nevoită să îl exprime pentru ca pârâtul să îi înapoieze minorul. S-a solicitat ca să se încuviințeze vizitarea minorului de către pârât o dată pe lună și două săptămâni în vacanța de vară.
Criticile recursului promovat de pârâtul reclamant au privit soluționarea cererii de încredințarea minorului și reținerea unei culpe comune în desfacerea căsătoriei. S-a susținut că reclamanta are culpă exclusivă în desfacerea căsătoriei, fiind angajată într-o relație extraconjugală și că este în interesul minorului să fie încredințat tatălui, care are venituri mai mari, minorul fiind crescut de bunicii paterni.
Ambele recursuri sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente.
Art. 38 alin. 1 fam. prevede că instanța poate desface căsătoria atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate. Instanța investită cu soluționarea cauzei trebuie să stabilească în ce constă culpa fiecărui soț în desfacerea căsătoriei, făcând o apreciere a probelor administrate, aspecte care nu corespund motivelor de recurs prevăzute de art. 304
În speță, în mod corect instanțele de fond au constatat că ambele părți sunt vinovate de destrămarea relațiilor de familie, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor. Astfel, în timp ce reclamanta s-a implicat în ultima perioadă de timp într-o relație extraconjugală, pârâtul a determinat desfacerea căsătoriei prin faptul că provoca discuții referitoare la cheltuielile comune, era nemulțumit, adresa cuvinte jignitoare soției sale și chiar familiei acesteia, uneori în prezența martorilor, folosea în discuții un ton ridicat, în familie fiind o stare de tensiune.
Toate acestea duc la concluzia că relațiile dintre soți nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relații de familie, de sentimente de afecțiune, încredere, înțelegere, sprijin moral și material, căsătoria fiind lipsită de principalele elemente de fond, fiind justificată concluzia instanțelor anterioare privind culpa comună.
Odată cu divorțul, instanța trebuie să dispună cu privire la încredințarea minorului către unul dintre părinți, având în vedere dispozițiile legii 272/2004 care prevăd că toate măsurile privitoare la minor trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Determinarea interesului minorului presupune examinarea unor criterii variate de apreciere, morale și materiale, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte și situația materială, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, în raport de care instanța stabilește care dintre părinți poate oferi condiții mai bune pentru creșterea și educarea copilului.
Instanța trebuie să aibă în vedere toate aspectele de fapt care să protejeze minorul, astfel încât impactul destrămării familiei să fie cât mai mic iar dezvoltarea ulterioară a copilului să nu fie afectată.
Măsura încredințării minorului către mamă răspunde acestor cerințe, deoarece gradul de culpă al acesteia în desfacerea căsătoriei nu influențează relația cu copilul și posibilitățile de a-i asigura condiții optime de creștere. Faptul că minorul este atașat de ambii părinți este un element care îl poate ajuta să se adapteze mai ușor noilor sale condiții de viață, cu condiția ca părinții să înțeleagă că interesul minorului este mai presus de propriile interese și să nu speculeze în favoarea lor anumite sensibilități ale copilului.
Atât reclamanta cât și pârâtul au sprijinul familiilor lor în creșterea minorului, iar măsura încredințării copilului către mamă răspunde în mai mare măsură intereselor minorului deoarece acesta se afla la vârsta la care prezența mamei este necesară pentru o dezvoltare echilibrată, mama are suficient de mult timp la dispoziție, fiind cadru didactic, a dovedit că este interesată de minor și că îi poate asigura cele necesare.
Criteriul salariului obținut de fiecare dintre părinți nu trebuie absolutizat iar faptul că pârâtul are venituri mai mari nu constituie, prin el însuși, un element fundamental în aprecierea interesului copilului, în condițiile în care și reclamanta are posibilități materiale suficiente.
Criticile reclamantei recurente privind programul de vizitare al minorului de către tată sunt nefondate, soluția aleasă de prima instanță respectând prevederile art. 43 fam și ale legii 272/2004.
Martorii audiați au confirmat grija deosebită pe care pârâtul o poartă minorului iar limitarea dreptului tatălui de a avea legături persoane cu acesta ar fi de natură să ducă la încălcarea dispozițiilor art. 2 și 14 din legea 272/2004, cât timp nu există temerea că ar fi periclitată dezvoltarea fizică, mentală sau socială a copilului.
Un eventual acord al părinților în stabilirea programului de vizitare nu este determinant pentru instanță, iar în speță prima instanță și-a motivat soluția și pe faptul că distanța dintre domiciliile părților nu este mare iar programul școlar al minorului permite să fie luat săptămânal de către tată.
Chiar dacă s-ar ignora acordul părților, așa cum se solicită de către recurenta reclamantă, se constată că prin stabilirea programului de vizitare prima instanță a asigurat respectarea dreptului minorului la protecția vieții de familie, prevăzut de art. 8 din Convenția europeană, a avut în vedere faptul că ambii părinți sunt atașați de minor, că pot să îl îngrijească în condiții optime și să îi asigure un mediu familial stabil de dezvoltare, copilul păstrând legătura și cu familia tatălui.
Față de considerentele expuse, atât prima instanță cât și cea de apel au aplicat corect dispozițiile art. 38, 42, 23 fam. art. 2, 14 și 15 din legea 272/2004, nefiind motive de nelegalitate a deciziei atacate, în sensul art. 304
Potrivit art. 312, ambele recursuri se vor respinge ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta și pârâtul - împotriva deciziei civile nr. 63 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 8711 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosar nr-, în contradictoriu cu autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL TG.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /tehnored. GI
2ex/7.07.2009
Jud. apel
Jud. fond
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț
| ← Divort. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Craiova | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 36/2009. Curtea de... → |
|---|
