Divort. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr. 2945,-
DECIZIA NR. 51
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Aurelia Popa Mioara Iolanda
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în comuna M, sat,-, Cod poștal -, Județ I împotriva deciziei civile nr. 273 pronunțată la 27 iunie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în comuna, Cod poștal -, Județ D, cauză reținută spre rejudecare potrivit deciziei nr. 1121 pronunțată la 4 decembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 19 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. -, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant asistat de avocat din Baroul București și intimata-pârâtă, personal, lipsind autoritatea tutelară.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că se critică hotărârea pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 pr.civilă.
Arată că există neconcordanță între motivele reținute în practicaua deciziei și cele menționate în considerente. În practicaua hotărârii s-a consemnat că reclamantul a solicitat să-i fie încredințat minorul, să se stabilească un program de vizitare a copilului și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere, iar în considerente se reține că acesta a solicitat ca minorul să fie încredințat pârâtei, să se stabilească un program de vizitare a minorului și să fie obligat la plata unei pensii de întreținere pentru copil, în funcție de venitul minim pe economia națională.
Solicită să se constate că reclamantul nu putea solicita, concomitent, atât încredințarea minorului, cât și stabilirea unui program de vizitare a copilului.
Învederează că, atât în acțiune, cât și pe tot parcursul procesului, reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei din vina pârâtei, pe viitor pârâta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de, iar minorul să fie încredințat pârâtei spre creștere și educare, urmând ca reclamantul să plătească pentru minor o pensie de întreținere în funcție de venitul minim pe economia națională. Totodată, s-a solicitat să fie obligată pârâta să-i permită reclamantului să păstreze legăturile personale cu minorul.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 pr.civilă, întrucât instanța de apel a reținut situația de fapt în mod diferit în conținutul aceleiași hotărâri.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că instanța a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 pr.civilă.
Reclamantul, prin acțiune, solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între părți, din vina exclusivă a pârâtei, iar instanța, în baza probelor administrate, trebuia să analizeze dacă această căsătorie mai poate continua și dacă motivele invocate de reclamant au dus la destrămarea relațiilor de familie.
Instanța de apel a reținut că neînțelegerile dintre soți au apărut abia în anul 2005, după o conviețuire de 10 ani și a apreciat că soții au posibilitatea de depăși această stare de lucruri și că nu este cazul să se dispună desfacerea căsătoriei, depășindu-și, astfel, atribuțiile judecătorești.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, arată că hotărârea este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a legii, nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 pr.civilă.
Instanța de apel a reținut că neînțelegerile dintre soți au apărut abia în ultimul timp, respectiv la data de 2.03.2005, după o conviețuire de 10 ani. În mod greșit instanța a folosit cuvântul "abia", întrucât, la data judecării cauzei, părțile erau despărțite în fapt de cca. 3 ani.
Totodată, în hotărâre se reține că între soți nu au existat discuții și stări tensionate datorită insuficientelor resurse materiale, însă nu pentru că pârâta refuza să realizeze venituri, ci datorită unui împrumut contractat de către apelant, așa cum rezultă chiar din petitul acțiunii.
Chiar dacă în motivarea acțiunii s-a arătat că certurile au intervenit datorită împrumutului contractat de reclamant, ulterior, din probele administrate, au rezultat și alte aspecte.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, iar pe fond, să se admită acțiunea și să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei; pe viitor pârâta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de; minorul să fie încredințat pârâtei spre creștere și educare, iar reclamantul să fie obligat la plata unei pensii de întreținere pentru minor, în funcție de venitul minim pe economia națională; să fie obligată pârâta să-i permită reclamantului să-l viziteze pe minor, în modalitatea menționată în acțiune.
Fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, reținut spre rejudecare:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 1936/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se desfacă, prin divorț, căsătoria încheiată între părți la Primăria Sectorului 1 B, din vina exclusivă a pârâtei, aceasta din urmă să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de, să-i fie încredințat pârâtei spre creștere și educare minorul, să fie obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere către minor, în raport cu veniturile acestuia și de asemenea, să fie obligată pârâta să-i permită să aibă legături personale cu minorul.
In motivarea acțiunii, s-a arătat că, după încheierea căsătoriei, s-a născut minorul, iar din data de 2.03.2005 au început să apară neînțelegeri între părți, neînțelegeri datorate unor bani pe care reclamantul i-a luat cu titlu de împrumut, certurile fiind zilnice. Arată reclamantul că acesta a fost cel care a plecat din domiciliu lăsând- pe pârâtă împreună cu copilul, fiind despărțiți în fapt de la acea dată, anume 20.12.2005.
Prin sentința civilă nr. 1811 din 13.10.2006 Judecătoria Răcaria declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1
Judecătoria Sectorului 1 B prin sentința civilă nr. 1788/2007 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 și a dispus declinarea competenței judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, constatând ivit conflictul negativ de competență și dispunând înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ.
Constatându-se incidența conflictului negative de competență, prin decizia civilă nr. 3901/14.05.2007 pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în favoarea Judecătoriei Răcari competența de soluționare a cauzei, care a fost înregistrată la Judecătoria Răcari sub nr-.
Judecătoria Răcari, în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința civilă nr. 2576/4.10.2007, a respins acțiunea reținând că reclamantul nu și-a dovedit afirmațiile făcute cu privire la pretinsele motive de divorț.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel reclamantul, susținând că prima instanță, în virtutea rolului activ și mai ales că nu era asistat de apărător, trebuia să dispună din oficiu reaudierea martorului a cărui declarație într-o primă fază procesuală a fost stopată de către instanță pentru ca aceasta să dispună declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B, că din vina instanței, martorul nu a fost audiat în legătură cu motivele de divorț, că de asemenea din depoziția martorului au fost reținute numai aspectele legate de domiciliul comun al părților, că prima instanță a tratat cu superficialitate cauza, solicitând completarea probatoriului.
Astfel, în calea de atac, tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 295 alin 2 Cod procedură civilă, a dispus audierea, la solicitarea apelantului, a martorilor și.
Martorul a arătat în depoziția sa că soții sunt despărțiți în fapt din anul 2005, situație ce o cunoaște de la apelant, că o perioadă de 2-3 săptămâni din anul 2004 părțile au locuit în comuna M, iar în perioada respectivă a constat că intimata nu se ocupa de menaj și provoca certuri atunci când apelantul îi solicita să meargă la serviciu.
C de-al doilea martor a arătat în depoziția sa că între soți existau relații tensionate determinate de resursele financiare reduse, că intimata nu se preocupa de pregătirea hranei și că minorul rezultat din căsătoria părților îl vizitează pe apelant la intervale de două săptămâni.
Prin decizia nr. 273 pronunțată la 27 iunie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa respins apelul ca nefondat, reținând că, potrivit legii, desfacerea căsătoriei prin divorț nu se poate dispune decât atunci când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav vătămate încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă pentru cel care cere desfacerea, urmând ca instanța judecătorească să aprecieze atât temeiurile cererii de divorț, cât și imposibilitatea continuării căsătoriei, ținând seama de durata acesteia precum și de interesele copiilor minori.
In acest sens s-a reținut că neînțelegerile dintre soți au intervenit abia în ultimul timp respectiv la data de 2.03.2005, după o conviețuire de aproape 10 ani, în care părțile s-au înțeles bine și au avut un copil, situație în care se apreciază că soții au posibilitatea de a depăși această stare de lucruri și că nu este cazul de a se dispune desfacerea căsătoriei.
S-a mai arătat, că din probele administrate a rezultat că între soți au existat discuții și stări tensionate datorită insuficientelor resurse materiale însă, nu pentru că pârâta intimată refuza să realizeze venituri, așa cum susțin martorii audiați în cauză, ci datorită unui împrumut contractat de către apelant, așa cum rezultă din petitul acțiunii. De altfel, nici apelantul nu realizează venituri în mod constant, ci doar ocazional, așa cum arată martorii audiați la solicitarea apelantului-reclamant.
Totodată, s-a apreciat de către instanța de apel că relatările martorilor privitoare la faptul că pârâta nu s-ar fi ocupat de problemele gospodăriei sunt greu de crezut de vreme ce apelantul-reclamant nu invocă o astfel de situație în cererea de chemare în judecată, cum de altfel, este greu de crezut și că martorul era cel care spăla vasele atunci când mergea în vizită la domiciliul părților.
De asemenea, s-a apreciat că depoziția martorului nu poate fi reținută întrucât neînțelegerile dintre părți au început de abia în anul 2005, după cum arată reclamantul, iar martorul se referă la relațiile dintre părți desfășurate pe o perioadă de 2-3 săptămâni în anul 2004, perioadă în care acesta a constat că între soți existau neînțelegeri și că pârâta nu se ocupa de menaj.
A conchis instanța de apel că, în raport de probatoriul administrat, motivele neînțelegerilor dintre părți sunt imputabile exclusiv soțului reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta este cel care a părăsit domiciliul comun, mutându-se împreună cu concubina sa, astfel cum reiese din referatul de anchetă socială, situație care determină respingerea acțiunii, reclamantul neputând invoca în favoarea sa propria turpitudine.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia nr. 908 pronunțată la 14 octombrie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTI a anulat recursul ca netimbrat, întrucât reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 22,50 lei și nici timbrul judiciar de 0,15 lei, deși a fost citat cu mențiunea referitoare la timbraj, iar în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 9 din nr.OG 32/1995, instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul.
La data de 24 octombrie 2008, a formulat contestație în anulare, pentru următoarele motive:
S-a susținut că, deși ultima zi de depunere a recursului era 1.09.2008, a înaintat prin poștă recursul la data de 13.08.2008, iar la sfârșitul cererii a menționat că va depune taxa de timbru la primul termen de judecată, fiind o procedură legală și uzitată în cadrul declarării apelului sau recursului prin poștă, dar impusă și de dispozițiile imperative privind taxele de timbru.
A mai arătat contestatorul că instanța de recurs era obligată ca, după fixarea termenului de judecată, să procedeze la citarea părților întrucât recursul a fost înaintat prin poștă, și nu depus personal la sediul instanței, iar de la data înaintării recursului nu a primit nicio citație, deși a indicat domiciliul său atât în cererea de recurs, cât și în cererea de apel, iar la judecarea în fond a cauzei, a indicat în mod expres domiciliul ales.
Contestatorul a precizat că nu a putut să achite taxa de timbru pentru că nu a fost citat pentru primul termen de judecată, respectiv cel din 14 octombrie 2008, astfel că, sunt îndeplinite dispozițiile art. 317 alin. 1 pr.civilă, motiv pentru care, a solicitat admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului.
Prin decizia nr. 1121 pronunțată la 4 decembrie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis contestația în anulare formulată de contestatorul, anulat decizia nr. 908/14 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și a acordat termen pentru rejudecarea recursului la data de 22 ianuarie 2009.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că este întemeiată susținerea contestatorului că procedura de citare cu recurentul-contestator, pentru data de 14 octombrie 2008, nu a fost legal îndeplinită întrucât acesta a fost citat în comuna M, sat,-, deși corect era în comuna M, sat,-, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 4.10.2007 a Judecătoriei Răcari, județ
S-a mai arătat că atât timp cât contestatorul nu a fost legal citat, acesta nu avea cunoștință de data când să se prezinte la Curtea de APEL PLOIEȘTI pentru judecarea recursului, dată când trebuia să depună și taxa de timbru, motiv pentru care, în mod nelegal instanța de recurs anulat ca netimbrat recursul formulat.
Curtea, apreciind că sunt îndeplinite dispozițiile art. 317 alin. 1 pr.civilă, respectiv procedura de citare a contestatorului nu a fost legal îndeplinită pentru data când s- judecat recursul, 14.10.2008, admis contestația în anulare, a anulat decizia nr. 908/14.10.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI și a acordat termen pentru rejudecarea recursului la data de 22 ianuarie 2009, cu citarea părților.
La termenul de soluționare a recursului, recurentul și-a susținut cererea de recurs formulată, solicitând admiterea acesteia, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7, 8 9 cod pr.civilă, în mod greșit instanța a interpretat probele administrate în cauză, probe din care rezultă că o continuare a căsătoriei nu mai este posibilă, părțile fiind despărțite în fapt din anul 2005.
Astfel, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri și pe fond admiterea acțiunii în sensul desfacerii căsătoriei încheiată între părți, din vina ambilor soți, pe viitor pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de, minorul rezultat din conviețuirea lor să fie încredința pârâtei intimate spre creștere și educare cu obligarea sa la plata unei pensii lunare de întreținere în funcție de venitul minim pe economia națională.
De asemenea, recurentul a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i să-l viziteze pe minor în modalitatea formulată în inițială.
Intimata pârâtă, prezentă în instanță a declarat că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, așa cum au fost prezentate mai sus, apreciază că recursul formulat de reclamant este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, instanța apreciază că prin hotărârile pronunțate nu s-a făcut o analiză temeinică a probatoriilor administrate în cauză. Din declarațiile martorilor audiați în cauză, în fața instanței de apel, respectiv și, rezultă că părțile s-au despărțit în fapt din anul 2005, că neînțelegerile dintre aceștia au apărut încă din anul 2004, atât datorită recurentului, cât și datorită intimatei, aceasta din urmă nu se ocupa de menaj, refuza să meargă la serviciu, între ambii soți existau certuri, relații tensionate, în prezent recurentul conviețuiește cu altă femeie, de la data separării în fapt a acestora niciunul dintre soți nu au mai încercat reluarea conviețuirii.
Declarațiile martorilor sus menționați se coroborează cu restul actelor și lucrărilor dosarului, acte medicale depuse la dosar de către recurent, considerente pentru care, instanța apreciază că acesta a dovedit cererea sa de divorț, drept pentru care în baza dispozițiilor art.312 cod pr.civilă urmează a se admite recursul, a se modifica în tot ambele hotărâri, constatându-se că sunt incidente motivele de nulitate prevăzute de art.304 punctele 7, 8 și 9 cod pr.civilă, în sensul că hotărârile pronunțate nu cuprind motivele pe care se sprijină, așa cum am arătat mai sus, probatoriile administrate în cauză și interpretarea greșită a acestora, hotărârile pronunțate fiind lipsit de temei legal.
Drept consecința celor arătate, în conformitate cu disp.art.38 alin.1 raportat la disp.art.40, art.42, 86 și art.94 codul familiei, urmează a se admite acțiunea de divorț, a se desface căsătoria încheiată între părți din vina ambilor soți, motivat de faptul că în raport de probatoriul administrat în cauză, sus menționat, motivele neînțelegerilor dintre părți sun imputabile atât recurentului, cât și intimatei, instanța apreciind că relațiile de căsătorie dintre aceștia nu mai pot continua.
După rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii intimata pârâtă își va relua numele avut anterior căsătoriei, acela de, urmând ca minorul -, născut la 11 mai 1995, rezultat din conviețuirea acestora să fie încredințat spre creștere și educare mamei pârâte, cu obligarea recurentului la plata unei pensii pentru acesta de 150 lei lunar, începând cu data de 19.06.2006 și până la majoratul minorului.
Referitor la cererea formulată de recurent privind vizitarea minorului instanța apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, de altfel, din probatorii rezultă că minorul păstrează legături cu tatăl acestuia, motiv pentru care va fi obligată intimat să permită reclamantului să aibă aceste legături de vizitare în prima și a treia săptămână din lună la domiciliul tatălui, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00.
De asemenea, urmează a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul, domiciliat în comuna M, sat,-, Cod poștal -, Județ I împotriva deciziei civile nr. 273 pronunțată la 27 iunie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în comuna, Cod poștal -, Județ D, cauză reținută spre rejudecare potrivit deciziei nr. 1121 pronunțată la 4 decembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Modifică în tot ambele hotărâri în sensul că:
Admite acțiunea.
Dispune desfacerea căsătoriei încheiată la 18.11.1994 și înregistrată la Consiliul Local sector 1 B la nr. 1682/18.11.1994, din vina ambilor soți.
După rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii, dispune reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de pârâtă, acela de.
Încredințează pârâtei spre creștere și educare pe minorul născut la 11.05.1995 și obligă reclamantul la plata unei pensii pentru minor de 150 lei cu data de 19.06.2006 și până la majoratul minorului.
Obligă pârâta să permită reclamantului să aibe legături cu minorul în prima și a treia săptămâna din lună, la domiciliul tatălui, de sâmbătă de la ora 10 până duminică la ora 16,00.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Aurelia Popa Mioara Iolanda
- - - - - -
Grefier,
Red.tehnoredac.AP/CC
3ex. 09.02.2009
apel- Trib.
apel.,
fond-
fond.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Aurelia Popa Mioara Iolanda
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 409/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
