Tagada paternitatii. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 50
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Aurelia Popa Mioara Iolanda
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în G,- C, Cod poștal -, Județ D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-,. 48 A,. A,. 11, Cod poștal - la Cabinetul de Avocatură " " împotriva deciziei civile nr. 255 pronunțată la 12 iunie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în comuna, cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-reclamant, intimata-pârâtă - și autoritatea tutelară.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recurentul-reclamant a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă; de asemenea, a depus copie de pe cererea adresată Primăriei Târgoviște prin care a solicitat eliberarea unei copii de pe certificatul de căsătorie al numiților și, așa cum s-a dispus prin încheierea de ședință din 4 decembrie 2008, precizând că a solicitat comunicarea relațiilor pe adresa instanței.
De asemenea, se învederează că intimata a depus concluzii scrise și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Găești sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - -,
pentru contestarea recunoașterii paternității minorei -, născută la 06.09.1995, recunoaștere făcută de reclamant la data de 12.09.1995 deoarece este imposibil ca reclamantul să fie tatăl minorei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a întreținut o relație de concubinaj cu pârâta, mama minorei, din 1995 până în 1997, că la 6 septembrie 1995 pârâta a dat naștere minorei -, a cărei paternitate a fost recunoscută de reclamant în fața Ofițerului de stare civilă la 12.09.1995, relația dintre reclamant și pârâtă neconcretizându-se printr-o căsătorie, că încă din timpul relației de concubinaj reclamantul a avut dubii cu privire la posibilitatea ca el să fie tatăl copilului având în vedere antecedentele sale medicale, acesta practicând ciclism de performanță, din cauza acestui sport fiind internat în 1988 la Spitalul Județean Târgoviște, secția, de unde a fost externat cu diagnosticul " hematom scrotal post traumatic operat", iar datorită faptului că la acel moment reclamantul era adolescent nu a luat în seamă repercusiunile unei asemenea traume asupra capacității sale de procreere.
Reclamantul a mai precizat că fiind de bună credință a recunoscut paternitatea copilului, atât la presiunea familiei, cât și ca o negare a situației sale medicale, că după încetarea relației de concubinaj a plecat din țară și și-a continuat viața, încercând, fără rezultat, să devină tatăl altor copii, că în această situație s-a supus unor analize amănunțite, atât în clinici din străinătate, cât și din România, rezultatele fiind extrem de concludente și de dezamăgitoare, întrucât i s-a comunicat că este infertil și procreerea este imposibilă pe cale naturală, iar aceste rezultate ale analizelor la care s-a supus l-au determinat să ajungă la concluzia că nici minora - nu poate fi fiica sa.
La cererea reclamantului, în dovedirea cererii, prima instanță a admis probele cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză medico -legală.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță, făcând astfel imposibilă efectuarea unui test de paternitate.
În această situație instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize medico - legale care să stabilească, în raport de actele medicale depuse la dosar, dacă infertilitatea reclamantului se datorează traumei suferite în 1988 și dacă, în raport de această traumă urmată de o intervenție chirurgicală, este posibil ca reclamantul să fie tatăl copilului -, născută la 06.09.1995 și a cărei paternitate a fost recunoscută la 12.09.1005.
Prima instanță a reținut că potrivit raportului de expertiză medico - legală diagnosticul prezentat de reclamant conferă o capacitate de procreere sever afectată la momentul examinării, stare ce poate fi urmare a traumatismului afirmat de reclamant și care a intervenit în 1988, neputându-se preciza cu exactitate care a fost capacitatea de procreere a reclamantului la momentul concepției copilului -, recomandându-se efectuarea testelor de paternitate conform metodologiei
Pârâta a fost citată cu mențiunea prezentării la interogatoriu și a prezentării minorei în instanță în vederea stabilirii unei date de prezentare la M: B în vederea efectuării testului de paternitate.
La termenul din 10.10.2007, se prezintă în instanță mama pârâtei care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea acesteia prezentării în instanță, deoarece la termenul din 10.10.2007 se afla încă în stare de lehuzie în urma nașterii unui copil.
Instanța a admis această cerere și a acordat termen la 31.10.2007, dată la care însă pârâta nu s-a prezentat.
În urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria Găești prin sentința civilă nr. 1825/31.10.2007 a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - -, a constatat că reclamantul nu este tatăl minorei, născută la 06.09.1995 în localitatea G, județul D și a dispus rectificarea actului de naștere a minorei cu privire la numele de familie și radierea numelui și prenumelui reclamantului de la rubrica "tatăl".
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea formulată reclamantul contestă recunoașterea de paternitate făcută la 12.09.1995 privind pe minora -, născută la 06.09.1995, acțiunea în contestarea recunoașterii de paternitate fiind imprescriptibilă și putând fi promovată de către oricare persoană care dovedește un interes patrimonial sau nepatrimonial atunci când recunoașterea nu corespunde adevărului așa cum se arată în dispozițiile art.58 din codul familiei, că pentru dovedirea acțiunii în contestarea recunoașterii de paternitate se pot folosi orice mijloace de probe, în speță, reclamantul fiind determinat să promoveze o asemenea cerere ca urmare a analizelor medicale la care s-a supus după despărțirea de mama minorei, analize medicale solicitate în urma imposibilității sale de procreere după relația pe care a avut-o cu mama minorei.
S-a mai reținut că reclamantul a depus o serie de acte medicale eliberate de clinici din țară și străinătate care au concluzionat că pacientul, ca urmare a traumatismului suferit în 1988 și care rezultă din actul medical eliberat la 21.11.1988 de Spitalul Județean Târgoviște, are o capacitate de procreeere extrem de scăzută, că întrucât pârâta nu a înțeles să se prezinte în instanță și nici să prezinte minora în vederea efectuării unui test de paternitate, s-a dispus efectuarea unei expertize medico - legale cu privire la capacitatea de procreeere a reclamantului așa cum rezultă din actele medicale de care acesta dispune și în funcție de rezultatul examinării sale, concluziile raportului de expertiză fiind acelea că reclamantul are o capacitate de procreere sever afectată la momentul examinării și care poate fi urmare a traumatismului suferit în anul 1988 de către reclamant, recomandându-se ca minora să fie supusă unui test de paternitate, absența pârâtei la convocările instanței fiind echivalată cu refuzul acesteia de efectuare a testului de paternitate și implicit de recunoaștere a faptului că reclamantul nu poate fi tatăl minorei.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a constatat că se impune a se constata că reclamantul nu este tatăl minorei -, născută la 06.09.1995 și a cărei recunoaștere de paternitate a fost făcut de reclamant la 12.09.1995, iar urmare a acestui fapt rectificarea actului de naștere a minorei cu privire la numele de familie, aceasta urmând să revină la numele mamei din momentul nașterii, dobândit potrivit dispozițiilor art.64 alin 1 din codul fam. și totodată să dispună radierea numelui și prenumelui reclamantului de la rubrica "tatăl".
Împotriva sentinței civile menționate, a declarat apel, în termen legal, apelanta pârâtă -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prima instanță și-a întemeiat soluția pe o adeverință medicală din 1988 în care se arată că, urmare unui accident suferit de tatăl minorei, capacitatea de procreare a acestuia este sever afectată, că acțiunea a fost introdusă la 12 ani de la nașterea minorei, fiind formulată cu rea credință, în scopul de a se sustrage obligațiilor ce-i revin ca părinte, întrucât în anul 2006 fost depusă o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești împotriva intimatului, motivat de faptul că acesta refuză în continuare să contribuie la creșterea și întreținerea minorei, așa cum a fost obligat prin hotărâre judecătorească.
În dovedirea faptului că minora este fiica intimatului reclamant, apelanta a solicitat completarea probatoriilor cu acte și expertiză medico-legală de specialitate.
S-a solicitat admiterea apelului, modificarea, în tot, a sentinței și pe fond respingerea acțiunii, ca nefondată.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, întrucât în urma analizelor medicale a ajuns la concluzia că este imposibil ca el să fie tatăl minorei, astfel încât recunoașterea sa că este tatăl copilului nu corespunde adevărului.
În ședința publică din data de 20.03.2008 ambele părți au solicitat admiterea probei cu expertiza având ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă intimatul este tatăl minorei, pe baza analizei ADN.
A fost depus la dosar raportul de expertiză întocmit de către Institutul Național de Medicină Legală " Minovici".
Prin decizia civilă nr. 255 pronunțată la 12 iunie 2008, Tribunalul Dâmbovița admis apelul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 1825/31.10.2007 pronunțată de Judecătoria Găești și a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul respingerii cererii de contestare a recunoașterii de paternitate formulată de reclamantul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că acțiunea în contestarea recunoașterii de paternitate poate fi formulată de orice persoană care dovedește un interes patrimonial sau nepatrimonial (art. 58 Codul familiei), în această situație aflându-se și reclamantul.
S-a mai arătat că autorul unei recunoașteri de paternitate, neconformă cu realitatea, este îndreptățit să o conteste, chiar dacă la data recunoașterii nu s-a aflat în eroare.
Pentru dovedirea acțiunii în contestarea recunoașterii de paternitate se pot folosi orice mijloace de probă, sarcina probei incumbându-i reclamantului.
Tribunalul apreciat că, în speță, în cadrul acțiunii deduse judecății, proba cu expertiza efectuată la cererea ambelor părți, în cursul judecării apelului, pe baza analizei ADN-ului, a condus la concluzia certă că apelantul-reclamant este tatăl minorei.
Având în vedere că raportul de expertiză medico-legală privind cercetarea paternității reprezintă o probă absolută a faptului că reclamantul este tatăl copilului, din concluziile acestuia reieșind că reclamantul este tatăl biologic al minorei cu o probabilitate de 99,99998 %, prin analiza comparativă a profilelor ADN ale părților și minorei, tribunalul în temeiul dispozițiilor art.296 din Codul d e procedură civilă raportat la art.295 din Codul d e procedură civilă, a constatat nelegală și netemeinică sentința atacată, a admis apelul și a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul respingerii cererii privind contestarea recunoașterii de paternitate formulată de reclamantul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, pentru următoarele motive:
Se arată că instanța de apel nu a ținut seama și nu a consemnat în încheiere solicitarea de a se permite completarea probatoriului cu contra-expertiză medico-legală, mai ales că, intimata-apelantă nu a participat la nicio ședință la judecata în fond, recurentul fiind cel care a solicitat această probă la instanța de fond.
Susține recurentul că a depus o adeverință medicală, ulterioară pronunțării deciziei instanței de apel, care ar contrazice concluzia expertizei întrucât se arată că recurentul nu poate procrea, deci nu este tatăl minorei.
Recurentul susține că avocatul părții adverse, este soțul președintei completului de judecată, judecător, motiv pentru care, aceasta trebuia să se abțină.
Se solicită casarea deciziei instanței de apel, pentru efectuarea unei contra-expertize pentru că instanța a absolutizat expertiza medicală și nici nu a acordat intimatului dreptul la apărare.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare până la data judecății.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Se va respinge critica recurentului că instanța de apel nu a ținut seama și nu a consemnat în încheiere cererea sa de completare a probatoriului cu contra-expertiză medico-legală, întrucât, pe de o parte, art. 304 pct. 10 pr.civilă, a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000, potrivit căruia instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor asupra dezlegării pricinii, iar pe de altă parte, în ședința publică din 20 martie 2008, instanța de apel a încuviințat probele solicitate de ambele părți, respectiv proba cu înscrisuri și proba cu expertiză medico-legală.
Analizând practicaua deciziei Tribunalului Dâmbovița, se poate constata că recurentul-intimat a solicitat la termenul când s-a soluționat apelul, să se efectueze o contra-expertiză, însă nu la Institutul Național Minovici, ci la oricare altă instituție, pe motiv că cea efectuată nu este corectă.
În mod corect instanța de apel a respins cererea recurentului de a se efectua o contra-expertiză la o altă instituție și nu la Institutul Național Minovici, întrucât, potrivit art. 15 lit. f din HG nr. 774/2000, institutele de medicină legală sunt abilitate să efectueze expertiza filiației, respectiv expertiza perioadei de concepție, a potenței și a capacității de procreare, expertiza filiației prin metode serologice, HLA sau ADN-ul.
În expertiza efectuată la Institutul Național Minovici, obiectul expertizei a fost stabilirea relației de înrudire biologică dintre minora și recurent, pe baza examenului ADN.
Rezultă că numai institutele de medicină legală pot efectua expertiza filiației prin metoda ADN, motiv pentru care, în mod corect instanța de apel a respins cererea recurentului de a se efectua expertiza la o altă instituție medicală, ținând cont de faptul că, cabinetele de medicină legală și serviciile de medicină legală județene, nu au competența de stabilire a filiației prin metoda ADN-ului.
Cererea recurentului de a se casa decizia instanței de apel și a se efectua o nouă expertiză, pe motiv că a depus o adeverință medicală din care rezultă că are infertilitate de 80% (fila 23 dosar recurs) urmează a fi respinsă din moment ce expertiza medico-legală examen ADN precizează că recurentul este tatăl biologic al minorei cu o probabilitate de 99,99998%.
Critica recurentului că nu i s-a acordat dreptul la apărare pe motiv că în ședința publică când s-a pronunțat decizia civilă, 12 iunie 2008, a renunțat la serviciile apărătorului său, însă instanța a refuzat să i se acorde un nou termen pentru a-și angaja un alt apărător, este nefondată întrucât art. 156 alin. 1 pr.civilă, precizează că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Faptul că recurentul a renunțat la serviciile unui apărător, chiar în ziua pronunțării deciziei, nu poate duce la concluzia că i s- încălcat dreptul la apărare, mai ales că, textul de lege sus-menționat nu obligă instanța să acorde termen pentru lipsă de apărare.
Instanța apreciază, în raport de natura litigiului, de complexitatea acestuia și de împrejurările specifice, dacă încuviințează cererea de amânare pentru a-și angaja un nou apărător, fără ca instanța să fie obligată să acorde un termen pentru acest motiv.
Susținerea recurentului că avocatul părții adverse, este soțul președintei completului de judecată, judecător, motiv pentru care, aceasta trebuia să se abțină, este nefondată întrucât din declarația de interese a președintei completului de judecată, reiese că aceasta are ca rude cu studii juridice o soră care este judecătoare la Tribunalul Dâmbovița, și nu un avocat care poartă același nume, iar alte probe sub acest aspect, nu s-au administrat.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, domiciliat în G,- C, Cod poștal -, Județ D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-,. 48 A,. A,. 11, Cod poștal - la Cabinetul de Avocatură " " împotriva deciziei civile nr. 255 pronunțată la 12 iunie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în comuna, cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Aurelia Popa Mioara Iolanda
- - - - - -
Grefier,
Red.ES
Tehnored. PJ
2 ex/ 26.01.2009
nr- Judecătoria Găești
,
a- Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Aurelia Popa Mioara Iolanda
| ← Divort. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Cluj | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 297/2009. Curtea... → |
|---|
