Divort. Decizia 561/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 561
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în P,-,.33B,.7, județ P, împotriva deciziei civile nr. 168 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în, nr.185, județ P, autoritatea tutelară Consiliul local, cu sediul în P,-, județ P, Consiliul local, județ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă personal și asistată de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 22 din 15.06.2009, lipsind recurentul reclamant și autoritatea tutelară Consiliul Local P și Consiliul Local.
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei potrivit chitanței fiscale cu nr. -/21.04.2009, atașată și anulată la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatei pârâte iar din partea recurentului reclamant o cerere prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.
Avocat, pentru intimata pârâtă, arată că se opune cererii de acordare a unui nou termen deoarece recursul a fost semnat și ștampilat de către un avocat,depus la data de 28.04.2009, iar recurentul reclamant a avut timp suficient pentru a-și angaja apărător, prin cererea de amânare formulată încercându-se tergiversarea cauzei.
Curtea respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de recurentul reclamant întrucât acesta a declarat recurs la 28.04.2009, care a fost semnat și ștampilat de către un avocat și chiar dacă a primit citația la data de 2 iunie 2009,deci nu în termen procedural, art.1141.1)alin.3 Cod pr.civilă prevede această obligativitate pentru pârât.Consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei pârâte prin apărător în combaterea recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat, în cauză fiind pronunțate hotărâri legale și temeinice, astfel cum a precizat prin întâmpinarea depusă.
Arată intimata pârâtă că atât instanța de fond cât și cea de apel au analizat legal probele administrate în cauză cu privire la stabilirea culpei în desfacerea căsătoriei.
Nota de raport a biroului de detectivi la care a făcut referire recurentul reclamant nu demonstrează culpa exclusivă a intimatei pârâte,întrucât are o dată ulterioară introducerii acțiunii, despărțirea în fapt făcându-se în iulie 2006, astfel cum recunoaște chiar recurentul reclamant.
Mai arată intimata pârâtă că interesul minorului este de a sta alături de aceasta astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, chiar mama reclamantului recunoscând la interogatoriu că recurentul reclamant a fost de acord ca minorul să locuiască cu intimata.
Învederează intimata pârâtă că recurentul reclamant a formulat o contestație la executare în ceea ce privește pensia de întreținere în favoarea minorului, aspect care demonstrează interesul acestuia față de minor.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâta a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 23.08.1997 din culpă comună, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de, încredințarea reclamantului spre creștere și educare a minorului, născut la data de 12.02.2000, pentru ca în finalul acțiunii să solicite desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 23.08.1997, din căsătorie rezultând minorul a cărui încredințare se solicită de reclamant, iar între părți s-a produs separarea în fapt odată cu plecarea pârâtei din domiciliul comun, datorită lipsei de implicare a acesteia în viața de familie, preocuparea față de activitatea profesională și cea de comerț desfășurată de pârâtă în cadrul unui bar pe care-l deține, fapt ce a determinat instalarea unei rupturi iremediabile a legăturilor de familie, ce a condus la lipsa de afecțiune reciprocă pe fondul unei nepotriviri caracteriale vădite.
În drept, art. 37 alin.2, Cod fam. art. 617 alin.2 Cod proc.civilă, art. 42 alin.1 Cod fam, art.93 și 94 Cod fam.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu 2 martori.
Pârâta, în temeiul art. 115-119 Cod proc.civilă, a formulat întâmpinare- cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă comună și pronunțarea unei sentințe nemotivate, pe calea cererii reconvenționale solicitând încredințarea spre creștere și educare minorului, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în cuantum de din veniturile realizate de reclamant, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
În dovedirea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și proba testimonială cu 2 martori.
La termenul de judecată din 4.12.2008 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei.
La termenul de judecată din 15.10.2008 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, pârâta să-și păstreze numele purtat în timpul căsătoriei acela de, să îi fie încredințat reclamantului spre creștere și educare minorul rezultat din căsătoria părților, iar în subsidiar în cazul în care instanța va trece peste solicitarea formulată în principal, solicitat admiterea în parte a acțiunii precizate, stabilirea de legături personale cu minorul rezultat din căsătorie și încuviințarea programului de vizitare a minorului în domiciliul reclamantului, respectiv în primul și al treilea week-end din lună, o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, s-au audiat martorii, probă suplimentată de instanță cu câte un martor pentru fiecare parte, s-au înaintat referatele de anchetă socială întocmite la domiciliile părților și s-a luat interogatoriul reclamantului propus de către pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 9441 din 22.10.2008 Judecătoria Ploieștia admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamant, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă, a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 23.08.1997 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei Mun.P și înregistrată în registrul stării civile al acestei primării sub nr.940/23.08.1997 din culpă comună.
Totodată a luat act de învoiala părților în sensul că pe viitor pârâta va păstra numele avut în timpul căsătoriei, acela de.
A încredințat pârâtei spre creștere și educare minorul, născut la data de 12.02.2000, obligând reclamantul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în procent de 25% lunar din venitul net lunar realizat de reclamant începând de la data introducerii acțiunii, respectiv 12.09.2007, și până la majoratul minorului.
De asemenea, a obligat pârâta să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul, în sensul ca acesta să-l ia pe minor în domiciliu de două ori pe lună, respectiv în prima și a treia săptămână a lunii, de vineri de la orele 18,00,până duminica la orele 18,00, o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară.
A compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, potrivit certificatului de căsătorie existent la dosar, părțile s-au căsătorit la data de 23.08.1997 în fata delegatului de stare civila al Primăriei Municipiului P, județul P, căsătorie înregistrată în Registrul stării civile al aceleiași primarii sub nr. 940/23.0.88.1997, și s-au despărțit în vara anului 2006, potrivit declarațiilor martorilor audiați, din căsătoria acestora rezultând minorul, născut la data de 12.02.2000.
Conform art. 38. "căsătoria se poate desface prin divorț, atunci când datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate, astfel încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă", ceea ce înseamnă că, pentru a se pronunța divorțul trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor motive temeinice, acestea să fi vătămat grav raporturile dintre soți, continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă.
Ca atare, deși Codul Familiei nu definește ce se înțelege prin noțiunea de motive temeinice, doctrina și jurisprudența au stabilit că temeinicia motivelor de divorț implică existența unor neînțelegeri între soți, de o anumită gravitate și durată, și nicidecum a unor neînțelegeri trecătoare.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut că între soți au existat neînțelegeri, fiind îndeplinite cerințele art. 38.. dispunând desfacerea căsătoriei din culpa comună, reținând că vinovată de desfacerea căsătoriei se face atât pârâta-reclamantă, care a refuzat conviețuirea cu reclamantul-pârât, după despărțirea în fapt intervenită în iulie 2006, astfel cum a susținut reclamantul-pârât prin acțiune, (despărțirea în fapt s-a produs în urmă cu un an și două luni conform susținerii reclamantului prin acțiune, astfel încât, raportat la momentul introducerii acțiunii, instanța va reține ca moment al despărțirii în fapt luna iulie 2006), pârâta-reclamantă intrând în relații de concubinaj cu un alt cu care se află și în prezent, așa încât nota-raport existentă la fila 39-40 dosar a Biroului de Particulari, încheiată la 14.09.2007, fiind ulterioară separației în fapt, odată cu înființarea societății pe numele pârâtei aceasta refuzând să mai contribuie la cheltuielile gospodărești, cât și reclamantul-pârât care, dată fiind insuficiența mijloacelor financiare ale părților și urmare lipsei locului de muncă al pârâtului pe perioada cât a urmat studii superioare, a condus la discuții contradictorii între părți, a început să o jignească pe pârâta-reclamantă, avea o atitudine distantă față de aceasta, cu consecința instalării lipsei de afecțiune și comunicare ce a condus la despărțirea în fapt definitivă, anterior existând o altă tentativă de promovare a unei acțiuni de divorț.
Pe cale de consecință, față de prev. art. 40 al. ultim. prima instanță a luat act de învoiala părților, în sensul ca pe viitor pârâta-reclamantă a păstrat numele avut în timpul căsătoriei, acela de.
În ceea ce privește încredințarea minorului, născut la data de 12.02.2000, față de disp.art. 42..,de sensul pe care doctrina și jurisprudența l-au dat noțiunii de interes al minorului, înțelegându-se prin acesta un ansamblu de factori constând în posibilitățile materiale, de dezvoltare fizică, morală și intelectuală, pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinți, vârsta, sexul copilului, comportamentul părinților fată de copil, legăturile de afecțiune stabilite între copil și familie,din probele administrate în cauză prima instanța a reținut că pârâta-reclamantă dispune de condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorului, manifestând un permanent interes față de acesta, astfel încât, având în vedere atașamentul minorului față de mamă, vârsta acestuia, condițiile materiale de care dispune, posibilitatea pârâtei-reclamante de a-l conduce și lua de la școală, afectând mai mult timp minorului, dat fiind profesia liberală pe care o desfășoară, în timp ce reclamantul-pârât, deși este atașat afectiv de minor, are un loc de muncă cu program strict, care nu-i permite a-l însoți pe copil la școală și nici nu ar putea fi ajutat de mama acestuia care are de asemeni serviciu, în aceeași situație aflându-se și bunica maternă, cea care trebuie și poate să se preocupe efectiv de supravegherea minorului fiind mama sa. În consecință, a încredințat pârâtei-reclamante spre creștere și educare pe minorul născut la data de 12.02.2000.
În baza art. 86, 94 și art. 42 al.3 Cod.. instanța obligat reclamantul-pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului născut la data de 12.02.2000 în procent de 25% lunar din venitul net lunar realizat de reclamantul-parat, începând de la data introducerii acțiunii, respectiv 12.09.2007 și până la majoratul minorului.
Conform art. 97.fam, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de minorului.
Conform art.43 fam, judecătoria considerat că stabilirea modalității de vizitare a minorului solicitată de reclamantul-pârât poate fi admisă în totalitate, dat fiind comportamentul pârâtului față de minor, în sensul manifestării interesului și afecțiunii față de acesta, prin contribuția sa la întreținerea minorului.
În consecință a obligat pârâta-reclamantă să-i permită reclamantului-pârât păstrarea legăturilor personale cu minorul născut la data de 12.02.2000, în sensul ca reclamantul-parat să ia minorul în domiciliul acestuia de două ori pe lună, respectiv în prima și a treia săptămână a lunii de vineri, orele 18 până duminică orele 18, o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară.
Față de considerentele arătate, și în baza textelor de lege invocate,prima instanța a admis în parte acțiunea precizată și a admis cererea reconvențională, în sensul celor mai sus dispuse, iar în baza art.276 pr civ. a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a formulat apel reclamantul parat, criticând-o ca nelegala si netemeinică, susținând în esență că un prim motiv de apel se refera la faptul că instanța de fond a analizat subiectiv materialul probator administrat in cauza, in mod vădit partinic și in favoarea paratei reclamante, relatând pe larg situația de fapt incorect analizata si reținuta de către instanța.
De asemenea, s-a mai solicitat in temeiul disp.art.295 alin 2 pr.civilă completarea probatoriilor in sensul luării unui supliment de interogatoriu pe capătul de cerere privind încredințarea minorului și completarea probei testimoniale cu un martor.
Apelantul a solicitat schimbarea sentinței apelate în sensul desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei reclamante și încredințarea reclamantului spre creștere și educare minorul rezultat din căsătorie, cu obligarea intimatei pârâte la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia.
Prin decizia civilă nr. 168 din 4 martie 2009 Tribunalul Prahovaa respins cererea de suplimentare a probatoriilor formulată de apelantul reclamant și a respins ca nefondat apelul, obligându-l la 600 lei cheltuieli de judecată.
A reținut tribunalul că, în ceea ce privește primul motiv de apel, instanța de fond a analizat și reținut probele cu privire la stabilirea culpei în desfacerea căsătoriei.
Nota raport la care face referire apelantul nu a demonstrat culpa exclusivă a intimatei, fiind întocmită după despărțirea în fapt a soților și după introducerea acțiunii de divorț de către reclamant,din depozițiile martorilor reieșind clar că motivele divorțului au fost nepotrivirea de caracter, lipsa comunicării și afecțiunii, motive care caracterizează culpa comună a soților.
Referitor la motivul de apel ce a vizat încredințarea minorului spre creștere și educare apelantului, tribunalul a reținut că este normal ca minorul să fie atașat de tată iar în interogatoriul administrat acestuia s-a recunoscut că are un program de lucru încărcat, rezultând astfel că nu are la dispoziție suficient timp disponibil pentru a-l aloca minorului.
In ceea ce privește cererea de suplimentare a probatoriilor, tribunalul a respins cererea, față de faptul că din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că în cauză s-au administrat suficiente probe din care să rezulte situația de fapt.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând soluțiile pronunțate sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, potrivit art. 304 pct.9 coroborat cu disp.art.312 alin.3 Cod pr.civilă și art.6 paragraf 1 din CEDO, raportat la art.24 din Constituția României și art.10 din declarația Drepturilor și Libertăților Omului, acestea fiind date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanțele au reținut și analizat subiectiv materialul probatoriu administrat în cauză, în mod vădit partinic și în favoarea pârâtei.
Mai arată recurentul reclamant că în mod greșit instanța de apel a reținut culpa comună în desfacerea căsătoriei, că relația extraconjugală a pârâtei ar fi ulterioară momentului separației în fapt,conferind probitate morală pârâtei în mod nejustificat.
Referitor la capătul de cerere privind încredințarea minorului spre creștere și educare reclamantului, de asemenea a fost probat atașamentul copilului față de tată, minorul fiind crescut și educat de către acesta împreună cu bunica paternă,în timp ce pârâta a părăsit domiciliul conjugal singură, fără a se interesa de minor.
Se solicită de recurentul reclamant admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și în parte a sentinței și pe fond admiterea în totalitate a acțiunii precizate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât toate motivele expuse de recurentul reclamant sunt demolate temeinic de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, din depozițiile martorilor reiese clar că motivele divorțului au fost nepotrivirea de caracter, lipsa comunicării și afecțiunii, așa cum chiar reclamantul a menționat în acțiunea principală, motive care în practica judiciară caracterizează deopotrivă culpa comună a soților.
Totodată, instanțele au reținut corect și momentul despărțirii în fapt al soților, iulie 2006, fapt menționat de însuși recurentul reclamant în acțiunea principală.
Cu privire la capătul de cerere prin care recurentul reclamant a solicitat încredințarea minorului spre creștere și educare, susținerile acestuia sunt absolut inventate deoarece intimata pârâtă nu a părăsit niciodată domiciliul conjugal câteva luni lăsând copilul în grija recurentului.
Mai arată intimata pârâtă că din probele administrate în cauză rezultă că recurentul este angajat al unei instituții de stat și pe lângă aceasta mai desfășoară alte două activități, astfel că nu îi mai rămâne suficient timp pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorului, nu poate să-și să respecte nici măcar programul pe care singur l-a structurat și solicitat instanței de fond în vederea păstrării legăturii cu minorul, așa încât interesul minorului este să fie alături de mama sa, intimata pârâtă în cauză.
Mai mult decât atât,minorul și-a exprimat dorința de a locui cu intimata pârâtă și față de tatăl său, fapt recunoscut indirect de recurentul reclamant prin depoziția martorului, martor propus de acesta la instanța de fond.
Curtea,examinând decizia recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,precum și de dispozițiile legale incidente în cauză,constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond și instanța de apel au făcut o corectă apreciere și interpretare a probatoriului administrat în ceea ce privește culpa comună a părților în desfacerea căsătoriei,din mijloacele de probă administrate reieșind că motivele divorțului au fost nepotrivirea de caracter și lipsa comunicării și afecțiunii. Astfel,în condițiile în care nota-raport la care face referire apelantul nu a demonstrat culpa exclusivă a intimatei, fiind întocmită după despărțirea în fapt a soților și după introducerea acțiunii de divorț,în mod just a fost reținută culpa comună a părților în vătămarea raporturilor de căsătorie.
Și soluția încredințării minorului, născut la data de 12.02.2000, se întemeiază pe probele administrate în cauză,din acestea reieșind că pârâta-reclamantă dispune de condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorului, că manifestă un permanent interes față de acesta, că minorul e atașat de mamă.
Pentru aceste considerente,având în vedere vârsta minorului, posibilitatea pârâtei-reclamante de a-l conduce și lua de la școală, de a se preocupa îndeaproape de acesta, dat fiind profesia liberală pe care o desfășoară, spre deosebire de recurentul-reclamant-pârât care are un loc de muncă cu un program strict, încredințarea minorului spre creștere și educare intimatei-pârâte-reclamante apare ca legală.
Din considerentele susmenționate,în baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul-pârât împotriva deciziei nr. 168/04.03.2009 a Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în P,-,.33B,.7, județ P, împotriva deciziei civile nr. 168 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în, nr.185, județ P, autoritatea tutelară Consiliul local, cu sediul în P,-, județ P, Consiliul local, județ
Obligă recurentul reclamant la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.MP/BA
2 ex./18.06.2009
f- Jud.
a- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
| ← Divort. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Constanta | Stabilire program vizitare minor. Decizia 467/2009. Curtea de... → |
|---|
