Stabilire program vizitare minor. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 467/R-MF
Ședința publică din 12 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.15/A din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat - pentru recurentul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.44/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, lipsind intimata-reclamantă .
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 3,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului-pârât precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat -, având cuvântul pentru recurentul-pârât, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, respingerea apelului și pe fond menținerea sentinței, cu cheltuieli de judecată. Precizează că a criticat soluția tribunalului care, admițând apelul a schimbat în tot sentința pronunțată de instanța de fond și a apreciat că recurentul poate lua legătura cu copilul său doar în prezența mamei, în condițiile în care copilul are 8 ani și recurentul s-a recăsătorit.
Intimata-reclamantă nu s-a opus la modalitatea de a lua legătura cu minorul așa cum a fost stabilită prin hotărârea de divorț, dar, după ce s-a schimbat cuantumul pensiei în favoarea minorului, aceasta a introdus o nouă acțiune prin care solicită modificarea modalității în care recurentul-pârât să ia legătura cu minorul, motivat de faptul că acesta este stresat de prezența tatălui-recurent. Instanța de fond a considerat că, dacă s-ar admite cererea așa cum a fost formulată de reclamantă, legătura cu minorul ar fi lipsită de conținut. Tribunalul însă, a apreciat că, permanent, copilul ar trebui să ia legătura cu tatăl asistat de mamă.
Apreciază că soluția tribunalului este profund nelegală, s-au încălcat o serie de acte normative care reglementează protecția copilului. Nu poate fi acceptată o astfel de soluție întrucât dreptul de a se bucura de relațiile de familie ale recurentului sunt profund încălcate.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că recurentul nu a putut lua legătura cu minorul întrucât mama-intimată a împiedicat tot timpul acest lucru; nici darurile pentru ziua de naștere a copilului nu le-a putut oferi personal, le-a trimis prin poștă. Prin păstrarea soluției dată de tribunal s-ar încălca dreptul superior al minorului. Copilul, aflat sub influența mamei sale, a precizat la audiere că nu a mai luat legătura cu tatăl său, deși aceștia petrecuseră câteva zile împreună la bunicii paterni, așa cum rezultă de altfel chiar din răspunsul intimatei-reclamante la interogatoriu. Audierea copilului trebuia evaluată altfel de instanță, susținerile acestuia au fost contrazise permanent de celelalte probe și împrejurări.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.11.2007 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea programului de legături personale dintre minorul și pârât.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul din anul 1999 până în anul 2007, când prin sentința civilă nr.685/2007 s-a dispus desfacerea căsătoriei. Prin aceeași sentință, în favoarea pârâtului, s-a stabilit program de legături personale cu minorul, respectiv în fiecare vacanță de vară, între 4 august - 4 septembrie și câte o săptămână în vacanțele de C și de Paște. A arătat, în esență, că programul de legături personale cu minorul stabilit de instanță este excesiv de împovărător pentru minor, care nu agreează ideea de a sta atâta timp cu tatăl său, având în vedere și vârsta de 7 ani.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, fiind vădită reaua-credință a reclamantei și netemeinicia prezentului său demers în justiție, deoarece, chiar reclamanta a recunoscut în cuprinsul acțiunii că până la acest moment, după pronunțarea hotărârii de divorț, nu i-a permis niciodată să mai ia legătura cu fiul său.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.4090/27 iunie 2008, respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către pârât.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate, că ambii părinți s-au preocupat de creșterea și întreținerea copilului, însă relația tată-fiu a avut de suferit și ca urmare a distanței ce îi separă pe cei doi.
S-a mai reținut de asemenea că, din nicio probă nu rezultă împrejurarea că tatăl-pârât ar avea un comportament necorespunzător față de minor, că programul stabilit prin sentința anterioară menționată nu ar prejudicia în vreun fel interesul superior al minorului, dimpotrivă, acesta fiind pe deplin satisfăcut, prin modalitatea stabilită la acel moment.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond se bazează pe o eroare de fapt, decurgând dintr-o greșită interpretare a probelor.
Se susține că situația existentă la momentul stabilirii programului de legături ale pârâtului cu minorul, față de care și apelanta și-a manifestat acordul s-a schimbat radical, ca urmare a atitudinii pârâtului față de copil, singurul criteriu ce trebuie avut în vedere la desfășurarea acestui program fiind interesul superior al copilului. În acest sens se impune ca legăturile minorului cu tatăl său să se desfășoare doar în prezența mamei.
Probele administrate în cauză dovedesc pe deplin că intimatul pârât nu-i poate asigura copilului confortul psihic, sentimentul de ocrotire, de protecție și liniște necesare, copilul este timorat de comportamentul tatălui în prezența sa, care îl amenință, îl sperie că "îl va da pe mâna poliției dacă nu vine la el".
Raportul de evaluare întocmit de către un specialist psiholog, arată că minorul manifestă dificultăți în relaționarea cu tatăl său, iar cu ocazia audierii de către instanța de judecată, copilul și-a exprimat în mod clar refuzul de a sta în prejma unui personaj de care îi este teamă.
Pentru realizarea unei legături cu tatăl-pârât este nevoie de prezența mamei pentru ca minorul să se simtă protejat și pentru a-și înfrânge anxietatea.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.15/A din 23 ianuarie 2009, admis apelul, a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii și s-a dispus ca legăturile personale ale tatălui cu minorul să se desfășoare numai în prezența mamei-reclamante.
Totodată, intimatul-pârât a fost obligat la plata sumei de 950 lei cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, în esență, că reptul părintelui de a păstra legături personale cu minorul, ca de altfel toate drepturile părintești, trebuie să fie exercitate numai în interesul copilului, instanța urmând să țină seama, printre altele, de condițiile morale, de temperamentul părintelui, implicit de manifestarea comportamentală a acestuia față de copil.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorată sub nicio formă percepția, chiar și conjuncturală, a copilului față de părintele căruia nu i-a fost încredințat, disponibilitatea de comunicare a copilului cu părintele său și a tatălui cu minorul, în final impactul legăturilor personale dintre cei doi asupra dezvoltării personalității copilului, asupra stării de confort general, de bine ce trebuie să i-o confere relațiile personale cu părintele său.
În speță, s-a reținut că aceste criterii nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, care a soluționat cauza cu o argumentare superficială, pur teoretică pentru o cauză aparent fără dificultate, dar care, referindu-se la un copil minor, valențe juridice, de responsabilitate și de conștiință esențiale în general.
S-a reținut că prima instanță nu a făcut o apreciere a probelor, chiar a depozițiilor de martori, ci a dat eficiență doar declarației tatălui pârâtului al cărei grad de subiectivitate nu poate fi evitat, în timp ce depoziția martorei străină ca raport de rudenie față de reclamantă a fost neluată în calcul, nemaivorbind de sfidarea evaluării psihologice a copilului cuprinsă într-un raport avizat de către un specialist și nu în ultimul rând a opiniei copilului, care, chiar dacă nu este o probă propriu-zisă, ea nu trebuie ignorată în contextul cauzei.
Tribunalul a constatat toate aceste împrejurări, cu atât mai mult cu cât, în apel, situația de fapt a rămas neschimbată, iar poziția copilului cu ocazia audierii în cameră de consiliu a fost tranșantă în ceea ce privește relația cu tatăl său, respectiv modalitatea de a lua legătura cu acesta, susținând că vizitele tatălui său îl neliniștesc și îi creează temeri, făcându-l să fie trist.
Instanța de apel a reținut că pârâtul locuiește în Italia, s-a recăsătorit și vine în țară de obicei o dată pe an.
Prin urmare, s-a considerat că, cel puțin în împrejurările de fapt rezultate din dosarul cauzei, pentru a-i sigura copilului întregul echilibru emoțional și afectiv, de siguranță și valorizare treptată și certă a tatălui în conștiința sa față de care în prezent manifestă mari dificultăți de relaționare obiectiv determinate de situația de fapt, chiar de către pârât, se impune ca legăturile tatălui cu minorul să se realizeze doar în prezența mamei copilului.
Tribunalul a constatat că prin această modalitate de desfășurare a programului de legături cu fiul său, intimatul-pârât nu va fi prejudiciat în mod obiectiv, dat fiind că nu se vor restricționa în vreun fel legăturile stabilite inițial de către instanța de judecată, prin măsura ce va fi stabilită în cauză, evident, ce poate fi oricând schimbată în funcție de împrejurări, urmărindu-se de fapt o reabilitare progresivă a relațiilor dintre copil și tată, o conștientizare liberă a nevoii de comunicare dintre copil și părintele său.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Într-o primă critică se susține că soluția adoptată de instanța de apel este generică, întrucât nu este prezentat intervalul de timp în care să aibă loc legăturile personale cu copilul, astfel încât este imposibil de pus în executare.
Se susține de către pârât că tribunalul a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.43 alin.3 și art.97 din Codul familiei, art.2, 14 și 16 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, întrucât instanța de apel nu a ținut seama pe deplin de interesul superior al copilului ce se impunea a fi apreciat în funcție de vârsta acestuia de 8 ani, de situația părților, de dreptul de a fi crescut și educat de ambii părinți.
În calitatea sa de tată, recurentul susține că are dreptul de a menține legăturile personale cu minorul, conform art.8 din CEDO, drepturi care nu se pot exercita în mod eficient dacă aceste legături sunt extrem de limitate, așa cum a dispus instanța de apel.
Se dezvoltă critică în sensul în care tatăl își îndeplinește cu rigurozitate obligația de a plăti minorului o pensie de întreținere, 150 euro/lună, o sumă consistentă în condițiile în care mama sa nu lucrează.
Se solicită admiterea recursului și menținerea soluției pronunțată de prima instanță.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor prezenta:
Legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul și acesta din urmă.
În realizarea efectivă a acestei legături trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul și de interesul manifestat de părinte în acest sens.
Art.43 alin.3 din Codul familiei utilizează termenul de drepturi ale părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, dar care păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională în opoziție cu celălalt părinte căruia i-a fost încredințat copilul și care devine debitorul obligațiilor corelative, fiind ținut să-i asigure fostului soț care păstrează calitatea de părinte realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.
O atare conduită este impusă de împrejurarea că drepturile menționate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atâta timp cât nu este decăzut din drepturile părintești.
Dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
Judecătorul este obligat la soluționarea cererilor accesorii divorțului, cum este cea care privește legăturile personale cu minorul, să țină seama de interesele copilului (art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), contactele reciproc acceptabile ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieții de familie, iar relațiile de familie nu se sfârșesc odată cu plasarea copilului în custodia unuia dintre părinți sau autorităților publice (hotărârea din 24 martie 1988, cauza Olsson /Suediei).
Având în vedere vârsta minorului, capacitatea acestuia de înțelege nevoia legăturilor mai strânse cu tatăl său, specifică vârstei (peste 8 ani) și sexului, influența negativă exercitată de mama sa, în temeiul art.43 din Codul familiei critica este privită ca întemeiată.
Din interogatoriul luat reclamantei de către pârât (30) rezultă atitudinea inconsecventă a reclamantei care, pe de o parte, solicită restrângerea legăturilor personale cu minorul și efectuarea acestora la domiciliul său, iar pe de altă parte, precizează că nu dorește ca tatăl să rămână în casa sa cu motivarea că este violent.
Totodată, din același interogatoriu rezultă că tatăl nu a exercitat constrângeri morale sau fizice asupra minorului, reclamanta susținând că aceste constrângeri ar fi determinate doar de amintirile comportamentului tatălui față de mamă.
Este cert că reclamanta nu reușește să aibă în vedere interesul superior al copilului, care trebuie să primeze față de atitudinea ostilă pe care aceasta o manifestă față de fostul soț.
Tocmai această atitudine face imposibilă desfășurarea legăturilor personale ale tatălui cu minorul în prezența sa, așa cum în mod greșit a stabilit instanța de apel.
Dispunându-se în sensul legăturilor personale în prezența mamei, se presupune în perioada vacanțelor tot la domiciliul acesteia, căreia i-a fost încredințat minorul, se deduce că tatăl pârât ar trebui să vină zilnic în locuința acesteia timp de o săptămână în vacanța de iarnă și de Paște și nu mai puțin de patru săptămâni în cea de vară, fără a avea posibilitatea deplasării împreună cu minorul niciunde în afara domiciliului mamei, ceea ce nu poate fi acceptat.
Atare dispoziție afectează atât programul de viață al părților, cât și pe cel al minorului și lipsește de conținut dreptul subiectiv al cărui exercițiu devine formal de ambele părți.
Nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale atât de delicată, cu atât mai mult cu cât minorul a pierdut obișnuința relației cu tatăl, presupunându-se prin reluarea comunicării să recupereze pe cât posibil firescul acestei legături.
Deplasarea împreună cu minorul în afara locuinței mamei este absolut necesară pentru realizarea apropierii dintre tată și fiu, ceea ce nu se poate întâmpla în cadrul fixat de instanța de apel.
Prezența tatălui în domiciliul celuilalt părinte devine împovărătoare prin repetiția și monotonia mediului ambiant, ceea ce ar produce un efect contrar celui scontat, iar pe de altă parte, impunerea vizitelor la domiciliul mamei are semnificația unei sancțiuni pentru tată, deducându-se că relația sa cu minorul trebuie să se desfășoare sub supravegherea atentă a mamei, dispoziția de limitare în acest mod a dreptului fiind contrară finalității măsurii.
În stabilirea legăturilor personale cu minorul, instanța, prin sentința civilă nr.683/01 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, intrată în puterea lucrului judecat prin neapelare, a avut în vedere acordul mamei și împrejurarea că tatăl locuiește în altă țară.
Acțiunea reclamantei a fost formulată la scurt timp față de hotărârea judecătorească enunțată, fără să fi intervenit elemente care să schimbe convingerea instanței în adoptarea modalității de efectuare a legăturilor personale ale tatălui cu copilul.
Recurentul invocă încălcarea interesului superior al copilului, așa cum este statuat de art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, critică privită ca întemeiată.
Potrivit art.14 din aceeași lege, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament, aliniatul final al acestui text de lege statuează că părinții nu pot împiedica legăturile personale ale copilului cu celelalte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie decât pentru motive temeinice, de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În speță, însă, Curtea constată că nu există astfel de motive care să justifice împiedicarea relațiilor personale ale tatălui cu minorul în modalitatea stabilită inițial de instanță, cu acordul mamei.
Luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, și având în vedere și prevederile art.16 din aceeași lege, se constată că nu se impune limitarea dreptului tatălui de a menține legăturile personale cu minorul.
Art.97 din Codul familiei statuează că ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, drepturi ce sunt exercitate numai în interesul copiilor. În speță se constată că tatăl pârât are doar dreptul de a plăti pensie de întreținere pentru minor, în condițiile în care instanța de apel i-a limitat în mod nejustificat dreptul de a avea legături personale cu minorul, stabilind o modalitate de exercitare a acestora care efectiv lipsește de conținut măsura dispusă.
Pentru aceste considerente, recursul este fondat și va fi admis ca atare, în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, cu consecința modificării deciziei în sensul respingerii apelului și a menținerii soluției adoptată de prima instanță, de respingere a acțiunii.
Văzând cererea recurentului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că intimata a căzut în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 1193,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile de la filele 105, 106, 107 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.15/A din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Modifică decizia, în sensul că respinge apelul și menține sentința primei instanțe.
Obligă pe intimata-reclamantă să plătească recurentului-reclamant suma de 1193,15 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./17.03.2009
Jud.apel: /
Jud.fond: escu
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Florinița Ciorăscu, Corina Pincu
| ← Divort. Decizia 561/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Divort. Decizia 953/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
