Divort. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 102/FM
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamanta, cu reședința în Italia, Le - 5, 71042 (FG) și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, cu sediul în B,-, bloc 101,. 2, etaj 3,. 24, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 14 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C,-, etaj 1 și autoritatea tutelară PRIMĂRIA C - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se prezintă pentru recurenta reclamantă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, iar pentru intimatul pârât, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, lipsind autoritatea tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimatului pârât depune la dosar (filele 78-86), în copie, Rezoluția din 27 august 2009 nr. 2543/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, de neîncepere a urmăririi penale față de numiții și; înscrisuri cu privire la situația locului de muncă al recurentei reclamante și veniturile acesteia, precum și concluzii scrise. Înmânează un exemplar de pe acestea apărătorului recurentei reclamante.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, așa cum a fost formulat și motivat, casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce privește capătul de cerere pe aspectul încredințării minorului și, pe fond, modificarea sentinței instanței de fond referitor la încredințarea minorului - către recurentă.
Cu obligarea intimatului pârât la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului.
Face un scurt istoric al speței.
Învederează că reclamanta a plecat în luna septembrie 2006 în Italia unde a găsit un loc de muncă bine remunerat, care îi permitea un trai decent și o îngrijire corespunzătoare a minorului. Minorul a fost lăsat în grija bunicilor materni, ceea ce nu înseamnă că a fost abandonat de către mamă.
Intimatul-pârât, fără acordul reclamantei, l-a luat pe minor de la domiciliul bunicilor materni, iar la momentul la care reclamanta a depus diligențe să îi ia pe copil sau să îl vadă, nu i s-a permis, îngrădindu-i-se legăturile cu acesta.
Arată că minorul trăiește în condiții precare la tată și a fost internat de mai multe ori în spital datorită modului în care este îngrijit.
Solicită instanței să analizeze și să observe că, din întreg materialul administrat în cauză, rezultă că reclamanta are condiții materiale și morale pentru creșterea minorului.
Se referă la raportul de anchetă socială din 30 mai 2008, în care se descrie în amănunt situația din Italia a recurentei. Comparând cu ancheta socială efectuată în România, rezultă că intimatul are condiții modeste de întreținere a minorului. Imobilul de doar 26. unde locuiesc trei persoane nu acoperă condițiile corecte pentru îngrijirea minorului.
Și cu privire la veniturile realizate situația reclamantei este net superioară față de cea a intimatului-pârât.
Mai arată că i s-a cultivat minorului ideea că mama sa l-a abandonat, aspect care nu este real.
Consideră că a făcut dovada că nu l-a abandonat pe minor, dimpotrivă, a venit permanent în țară, a încercat să ia legătura cu copilul, însă acest lucru nu i-a fost permis; întreprinde în continuare, în mod legal și civilizat, tot ceea ce îi stă în putință pentru ca minorul să îi fie încredințat.
Consideră că nu s-a ținut seama de interesul superior al minorului.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Consideră că "povestea" expusă astăzi de apărătorul recurentei reclamante nu se coroborează cu probele administrate la instanțele de fond și apel.
Învederează că recurenta și-a abandonat copilul în grija unor rude, și nu l-a lăsat în grija părinților ei, după cum s-a susținut astăzi. De acolo a fost luat minorul și dus la bunica paternă, de altfel, singura persoană pe care o recunoaște ca mamă. La acest moment copilul este bine integrat, la grădiniță, în colectivitate și îi este bine alături de tată și bunica paternă.
Recurenta nu a făcut dovada că l-a căutat pe minor și nici nu a depus înscrisuri care să ateste venituri foarte mari.
Mai arată că, prin înscrisul depus astăzi la dosar (filele 81, 82), rezultă că reclamanta, înainte de plecarea în Italia, era sortator produse la . Ori nu avea cum, în Italia, dintr-o dată să lucreze ca traducător autorizat.
Deși apare că în ultima perioadă reclamanta a trimis bani, aceștia s-au întors în Italia, deoarece "lipsea un cod ce trebuia completat."
Recurenta ar fi avut la îndemână stabilire program vizită minor ori ordonanță președințială.
În replică, apărătorul recurentei reclamante arată că nu s-a pus astfel problema, deoarece nu dorește doar un simplu program vizită minor, ci încredințarea copilului la mamă pentru o bună creștere și educare.
Despre înscrisurile depuse la dosar arată că acestea sunt autentice, emanate de la instituții de stat.
Mai arată că nu s-a reclamat împrejurarea că nu s-au primit banii. Aceștia nu au fost returnați în Italia.
De asemenea, hăinuțele copilului sunt de la mamă, după cum se poate observa și din fotografii.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 4 martie 2005 din culpă comună și fără motivare, cu revenirea reclamantei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, încredințarea minorului -, născut la data de 24 aprilie 2005 spre creștere și educare reclamantei și obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 4 martie 2005, din relația lor rezultând minorul -, născut la data de 24 aprilie 2005.
S-a precizat că relația matrimonială s-a deteriorat treptat din cauza certurilor frecvente și a faptului că pârâtul afecta veniturile familiei datorită jocurilor de noroc, iar în iunie 2006 intervenit separația în fapt, devenind astfel imposibilă continuarea căsătoriei.
A învederat reclamanta că în septembrie 2006 plecat la muncă în Italia și minorul a rămas în grija bunicilor materni, însă, a fost luat după o lună de către pârât, care are condiții locative minime și îi limitează mamei dreptul de a avea legături personale cu minorul.
S-a mai arătat că, în prezent, reclamanta poate oferi minorului condiții bune de creștere și educare în Italia și poate fi ajutată de mama ei, aflată de asemenea la muncă în Italia.
În drept, a invocat dispozițiile art. 38 alin. 1 și 4, art. 40 și 42 Codul familie, iar în probațiune a depus înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a acțiunii, arătând că, spre deosebire de el, reclamanta a manifestat dezinteres față de minor, lăsându-l în grija unei mătuși.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți din culpa exclusivă a pârâtei, încredințarea minorului -, născut la data de 24 aprilie 2005, spre creștere și educare reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului și revenirea acesteia la numele avut anterior încheierii căsătoriei, respectiv "", cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a pretențiilor formulate, reclamantul și-a însușit argumentele invocate de soție în ceea ce privește desfacerea căsătoriei, arătând totodată că el s-a ocupat în mod constant de creșterea și educarea minorului, după abandonarea acestuia de către mamă, îi poate oferi condiții bune, fiind ajutat și de mama sa, iar copilul frecventează în prezent cursurile unei grădinițe.
În drept, a invocat dispozițiile art. 37 Codul familie, iar în probațiune a depus înscrisuri.
La termenul de judecată din 18 iunie 2008, în baza art. 164 Cod procedură civilă, instanța a dispus conexarea dosarului nr- la dos. nr-.
Procedându-se la judecarea cauzei, au fost încuviințate părților proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
Prin sentința civilă nr. 11210 din 20 iunie 2008, Judecătoria Constanțaa admis în parte acțiunea precizată a reclamantei, a admis acțiunea conexă precizată formulată de reclamantul-pârât și, pe cale de consecință:
În baza art. 38 alin. 1 coroborat cu art. 617 alin. 1,2 Cod procedură civilă, a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 4 martie 2005 și înregistrată în Registrul stării civile al Primăriei C, județul C sub nr. 204 din 4 martie 2005, din culpă comună și a luat act de cererea părților pentru nemotivarea capătului de cerere privind desfacerea căsătoriei.
A încredințat pârâtului-reclamant, spre creștere și educare, pe minorul -, născut în M, județul C, la data de 24 aprilie 2005.
A obligat pe reclamanta la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 25% din veniturile nete lunare realizate, începând cu data promovării acțiunii conexe, respectiv 17 aprilie 2008 și până la majoratul minorului.
În baza art. 40 alin. 3 Codul familie, a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, respectiv "".
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că, potrivit ansamblului probator administrat în cauză, relațiile de familie sunt grav și iremediabil deteriorate în sensul art. 38 alin. 1 Codul familiei, iar căsnicia părților nu mai poate continua.
Pentru încredințarea minorului, instanța a avut în vedere vârsta acestuia, voința părților, concluziile referatelor de anchetă socială și faptul că pârâtul s-a ocupat de copil în perioada de separație a părților. S-a arătat că, după plecarea reclamantei-pârâte din țară, copilul a fost lăsat în grija unei rude a acesteia, iar pârâtul-reclamant, ajutat de bunica paternă, s-a ocupat de problemele lui medicale.
A mai apreciat instanța că niște condiții locative superioare pe care le poate oferi mama nu justifică încredințarea minorului către aceasta, neexistând certitudinea că, în situația luării unei asemenea măsuri, copilul ar locui într-adevăr cu mama în Italia.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat apel reclamanta-pârâtă -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul măsurii de încredințare a minorului.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că una dintre camerele apartamentului reclamantei din Italia este amenajată și pregătită pentru minorul, aspect confirmat de martorii ei și de ancheta socială. În plus, contrar celor avute în vedere de prima instanță, minorul este așteptat să locuiască în Italia, iar pentru a putea păstra legăturile cu tatăl său va fi adus în România de către reclamantă, pe cheltuială proprie, trei săptămâni în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară.
Prin decizia civilă nr. 14 din 13 ianuarie 2009 Tribunalul Constanțaa respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că este în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredințat spre creștere și educare tatălui, întrucât există o relație strânsă între minor și tatăl său, copilul este integrat corespunzător în mediul de familie al tatălui, iar acesta din urmă este interesat de dezvoltarea fizică și psihică a fiului său. S-a mai reținut că împrejurarea potrivit căreia posibilitățile locative ale tatălui sunt mai modeste și că apelanta reclamantă dispune de condiții materiale mai bune în Italia nu poate justifica demersul judiciar al acesteia, atâta timp cât interesul minorului nu se raportează exclusiv la posibilitățile materiale ale părinților, iar în prezent copilul este integrat într-un mediu familia și social propice dezvoltării lui normale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 Cod procedură civilă, sub aspectul dezlegării problemei interesului superior al minorului.
Recurenta reclamantă a susținut că fostul său soț i-a îngrădit dreptul de a avea legături cu minorul și a fost nesincer în ceea ce privește situația sa financiară, veniturile obținute din muncă fiind mai mici decât cele declarate de intimat.
De asemenea, intimatul nu deține în proprietate o locuință ci locuiește împreună cu mama sa într-un imobil închiriat de la. existând incertitudine cu privire la posibilitățile locative viitoare ale acestuia.
Instanța de apel nu a apreciat în mod corect interesul superior al copilului, prin raportare la vârsta mică a acestuia (4 ani), la posibilitățile materiale de care dispune recurenta în Italia și nici de afecțiunea deosebită a mamei față de copil, așa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză, inclusiv din referatul de anchetă socială realizat la domiciliul mamei.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile recurentei reclamante se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 272/2004 a instituit un principiu de natură a garanta dreptul copilului, respectiv cel al interesului superior al acestuia, principiu ce este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților acestuia, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora copilul le poate fi dat în plasament conform art. 12 din lege.
Părinții au obligația să asigure copilului condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, iar exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului.
Dispozițiile art. 42 din Codul familiei impun instanței ca, la stabilirea măsurii de încredințare a copiilor minori, să aibă în vedere exclusiv interesul acestora determinat atât de condițiile materiale pe care le oferă părinții, cât și de comportamentul lor față de copii, de vârsta acestora și de atașamentul copiilor față de fiecare părinte. De asemenea, în cazul în care părinții sunt despărțiți în fapt, instanța trebuie să țină seama de conduita față de copii, atât înainte de despărțirea în fapt, cât și ulterior acesteia.
Astfel din probatoriul administrat în cauză rezultă că de la data plecării mamei reclamante în Italia, în urmă cu 3 ani, și până în prezent, minorul s-a aflat în grija tatălui său și a bunicii paterne, care locuiește împreună cu fiul său. Din declarația martorului rezultă că reclamanta a plecat în Italia împreună cu fiul martorului - - cu care avea o relație extraconjugală, minorul, născut la data de 24 aprilie 2005, fiind lăsat în grija unei mătuși din localitatea Cumpăna. Datorită stării precare a sănătății, bunica paternă și tatăl său l-au luat pe minor în vederea spitalizării și îngrijirii acestuia, la circa o lună de la plecarea din țară a mamei reclamante. De la acel moment și până în prezent minorul a fost crescut de tatăl său și de bunica paternă. Se mai reține că în primii doi ani de absență din țară recurenta reclamantă nu a contribuit material la întreținerea fiului său.
Se constată din prezentarea faptelor că, o bună perioadă de timp - aproximativ trei ani - perioadă importantă pentru un copil de numai patru ani, mama minorului, născut la 24 aprilie 2005, lipsit din viața acestuia și nu există nicio dovadă că aceasta ar fi făcut eforturi pentru a avea legături personale cu copilul și că ar fi fost împiedicată.
Pe de altă parte, din ancheta socială realizată la domiciliul tatălui, cât și din declarațiile martorilor audiați la propunerea pârâtului, Curtea constată și că, din punct de vedere emoțional minorul se află în echilibru în familia tatălui, aspect foarte important pentru o bună dezvoltare a unui copil mic, tatăl ocupându-se în aceeași măsură pentru asigurarea unor bune condiții materiale și educaționale.
Este esențial a se reține că minorul se afla la vârsta când echilibrul său afectiv este în plină formare și are nevoie de un mediu plin de încredere și de afecțiune pentru a se dezvolta.
De asemenea, acesta are nevoie să păstreze relațiile de afecțiune cu ambii părinți, dar în condițiile în care mama sa a lipsit o perioadă foarte lungă din
viața copilului, se impune mai întâi crearea unui climat de afecțiune, de încredere față de aceasta, în caz contrar, o măsură de încredințare a minorului către mamă și ruperea acestuia din cadrul familiei lărgite unde a crescut este de natură să zdruncine încrederea minorului în cei din mediul său și să afecteze dezvoltarea personalității sale viitoare.
Față de aceste considerente, Curtea constată că măsura încredințării minorului la tată este mai adecvată și este în interesul copilului, în condițiile în care tatăl a reușit să asigure o stabilitate materială și emoțională copilului, în toată perioada în care pârâta a fost plecată în străinătate, iar reclamanta, deși și-a manifestat afecțiunea și preocuparea față de copil, nu a reușit să dovedească faptul că în Italia este în măsură să asigure condițiile corespunzătoare și stabilitatea necesare creșterii și educării minorului.
Deși recurenta a susținut că nu este în interesul minorului să fie încredințat tatălui său întrucât acesta nu deține în proprietate o locuință, ci locuiește cu mama sa într-un imobil închiriat de la stat, la rândul ei recurenta nu a dovedit însă că este proprietara unei locuințe în Italia. Mai mult, din declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantei recurente a rezultat că aceasta locuiește într-un imobil proprietatea unui cetățean italian, pus la dispoziția sa din motive pur umanitare. Din contractul de comodat depus la dosar rezultă că numitul a pus la dispoziția reclamantei locuința proprietatea sa, situată în,-, Italia, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data de 8 octombrie 2007, în contract existând chiar o clauză conform căreia cedarea locuinței "va putea fi revocată în orice moment prin simpla mea solicitare, chiar fără motiv".
Se reține că la data soluționării recursului contractul de comodat ajunsese la termen iar recurenta reclamant nu a depus dovezi din care să rezulte posibilitățile sale locative pentru viitor și nici dacă ar fi putut asigura minorului o locuință stabilă în Italia.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamanta, cu reședința în Italia, Le - 5, 71042 (FG) și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, cu sediul în B,-, bloc 101,. 2, etaj 3,. 24, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 14 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C,-, etaj 1 și autoritatea tutelarăPRIMĂRIA C - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. jud. /23.11.2009
gref.
2 ex./24.11.2009
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
| ← Divort. Decizia 865/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 561/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
