Divort. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 62/2009
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier Creța
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 33/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a acuzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus o cerere de judecare în lipsă de către reprezentanta recurentului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei S sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
I să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâta la data de 21 august 2004, la Primăria din loc. provincia Italia, înregistrată sub nr. 4 în registrul actelor de căsătorie din anul 2004 partea 1, oficiul 1, din vina ambelor părți.;
II să fie încredințată pârâtei spre creștere și educare minorele și născute la data de 25.02.2005.
III să fie obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea celor 2 minore în cuantum de 300 Euro lunar - începând cu data pronunțării sentinței și până la majoratul acestora.
IV să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în actul de căsătorie în baza sentinței după rămânerea ei irevocabilă.
Prin sentința civilă nr. 809/2007 a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei S și pe cale de consecință a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost soluționat de Tribunalul Alba prin decizia civilă nr. 175/2008 în sensul admiterii acestuia, al casării sentinței civile atacate și a trimiterii cauzei aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.
Pe rolul Judecătoriei S cauza a fost reînregistrată sub dosar nr-.
Prin sentința civilă nr.1001/2008 a fost admisă acțiunea dispunându-se desfacerea căsătoriei încheiată de părți la data de 21.08.2004 la Primăria din localitatea, provincia Italia, înregistrată sub nr. 4 în registrul actelor de căsătorie din anul 2004, partea I, oficiul I, din vina ambelor părți; au fost încredințate pârâtei spre creștere și educare minorele și, născute la data de 25.02.2005; a fost obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea celor două minore în cuantum de 300 Euro lunar, sau echivalentul în lei la data efectuării plății, începând cu data de 09.10.2007 și până la majoratul acestora sau alte dispoziții legale; s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în cuprinsul actului de căsătorie, conform sentinței, după rămânerea irevocabilă a acesteia.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut din probele testimoniale administrate în cauză că relațiile de familie sunt iremediabil vătămate, de natură a face imposibilă continuarea căsătoriei pentru ambele părți.
Aceleași probe au relevat culpa comună a părților în alterarea relațiilor de familie precum și împrejurarea că minorele se află în grija mamei care se ocupă corespunzător de creșterea și educarea acestora.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere s-a avut în vedere oferta reclamantului și acordul pârâtei exprimat prin întâmpinarea depusă la fila 16 din dosarul -.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul reducerii cuantumului pensiei de întreținere stabilit în sarcina sa precum și sub aspectul momentului de început al obligației de plată în sensul stabilirii acestuia ca fiind data pronunțării hotărârii și nu data de 09.10.2007 menționată în dispozitivul sentinței atacate, dată care, în opinia apelantului este anterioară introducerii acțiunii.
În expunerea de motive arată în esență că în condițiile în care apelantul a fost nevoit să se întoarcă în țară, în prezent neavând un loc de muncă stabil, suma de 300 Euro stabilită în sarcina sa cu titlu de pensie de întreținere, excede cu mult posibilitățile de plată ale acestuia.
O altă critică vizează data la de la care prima instanță a dispus plata pensiei, susținând că aceasta se cuvenea creditorilor întreținerii doar de la data pronunțării hotărârii ( respectiv 03.11.2008) și nu de la data stabilită în dispozitiv, care de altfel este o dată anterioară introducerii acțiunii, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței în anul 2008.
În drept invocă prevederile art. 287 și urm. Cod pr. Civilă.
Prin decizia civilă nr. 33/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a admis apelul reclamantului, s-a schimbat în parte hotărârea atacată numai sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului și s-a stabilit cuantumul pensiei de întreținere datorată de acesta la suma de 180 lei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei în favoarea apelantului.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de apel că pensia de întreținere a fost stabilită de judecătorul de fond prin raportare la media veniturilor pe care reclamantul le realiza în perioada în care muncea în Italia, ori, în prezent, situația s-a schimbat. Acesta a revenit în țară și neavând loc de muncă pensia de întreținere pe care reclamantul o datorează celor două fiice minore se va stabili prin raportare la disp. art. 94 al. 3 Codul familiei și în funcție de venitul minim pe economie din România, care este de 540 lei. astfel că apelul reclamantului a fost privit ca fondat sub acest asperct.
În ce privește critica reclamantului referitoare la data de la care prima instanță a dispus plata pensiei de întreținere, instanța de apel a apreciat-o ca nefondată, cu motivarea că, pe de o parte, data introducerii acțiunii este prezumată ca fiind data de la care minori se află în nevoie iar, pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada contribuției sale la întreținerea minorelor pe toată derularea procesului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, motivat reclamantul, solicitând, în baza dis. art. 304 pct. 8-9 Cod porc. civilă, admiterea recursului și modificarea în parte a hotărâri atacate doar sub aspectul obligării reclamantului recurent la plata pensiei de întreținere începând cu data pronunțări sentinței de divorț, respectiv, cu data de 3 noiembrie 2008, cu cheltuieli de judecată în apel.
În susținerea motivelor de recurs recurentul reclamant arată că în mod nelegal a dispus instanțele de judecată anterioare ca plata pensiei de întreținere să se facă de la data introduceri acțiunii, întrucât în fața primei instanțe mandatarii ambelor părți au solicitat ca obligația de plată a pensiei de întreținere să fie stabilită în sarcina reclamantului de la data pronunțări sentinței, solicitare motivată de faptul că reclamantul a contribuit de bună voie la întreținerea minorelor.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărâri atacate prin prisma criticilor invocate de recurentul reclamant, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod porc. civilă, cu referire la disp. art. 94 Codul familiei, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând este de arătat că recursul este o cale extraordinară de atacat, care se judecă după regulile privind judecarea apelului - art. 316 Cod procedură civilă, cu precizarea că recursul nu are, potrivit actualelor reglementări procedurale, caracter devolutiv, și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege - art. 304, și fără a produce probe noi cu excepția înscrisurilor ( art. 315).
Sub acest aspect, este de observat că recurentul reclamant își întemeiază cererea de recurs pe cazul prev. de art.304 pct.8 Cod procedură civilă potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Deși invocă acest motiv de recurs, Curtea observă că recurentul se rezumă doar a indica acest temei de drept fără a-l dezvolta așa cum cere, sub sancțiunea nulității disp. art.302 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, context în care acest motiv de recurs este inadmisibil.
Recurentul reclamant invocă în susținerea motivelor de recurs cazul prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, instanța de recurs observă că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a legii în ce privește data de la care reclamantul, în calitate de debitor a obligației de întreținere a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorelor, criticile invocate nefiind fondate.
Din economia dispozițiilor art. 86 și 94 din familiei, rezultă că, pe de o parte, pensia de întreținere are ca scop să asigure satisfacerea nevoilor celui care o cere și în virtutea raporturilor firești de familie obligația de întreținere trebuie să fie îndeplinită în mod voluntar, iar, pe de altă parte, hotărârea judecătorească în această materie nu este constitutivă de drepturi, căci dreptul la întreținere este preexistent, acordarea, majorarea, micșorarea sau încetarea obligației de întreținere trebuie să se facă, în principiu, de la data introducerii acțiunii.
Așa cum s-a arătat în expunerea stării de fapt reclamantul a formulat acțiunea de divorț la data de 9 octombrie 2007, arătând, printre altele, că părțile sunt separate în fapt, iar minorele locuiesc împreună cu pârâta, care se ocupă în mod corespunzător de creștere și educarea lor, astfel că este de acord cu încredințarea lor mamei. Ori, în acest context, în mod corect instanțele de judecată l-au obligat pe reclamant la plata pensiei de întreținere în favoarea celor două minore de la data introduceri acțiunii introductive de instanță, dată care coincide cu nevoia celor două minore.
Curtea de Apel nu poate împărtășii opinia recurentului referitoare la faptul că atâta timp cât mandatarii părților au solicitat stabilirea obligației de întreținere de la data pronunțării sentinței de fond, instanța de judecată nu putea stabilii o altă dată.
Curtea reamintește că din reglementarea art. 86 alin. 2 și 3 din familiei rezultă că obligația de întreținere este condiționată de existența stării de nevoie a celui care o pretinde. Ori, în speță, nevoia celor două minore a apărut la data introducerii acțiunii de divorț, în contextul în care recurentul reclamant a recunoscut că minorele se află în îngrijirea mamei și nu a dovedit că contribuit la întreținerea celor două minore, cum corect a apreciat instanța de apel.
Așa fiind, Curtea de Apel constată că recursul declarat în cauză nu este fondat, astfel că, potrivit art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, îl va respinge, ca atare.
Văzând disp. art. 274 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 33/A din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 1 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, Creța |
Red.
Tehnored. /2ex./01.07.2009
.
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reintegrare în familie. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
