Reintegrare în familie. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1803/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1179
Ședința publică de la 19 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Andreea Doris
GREFIER -
***** *****
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de d-na procuror.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr. 709 din 19.05.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, ȘEFUL CENTRULUI DE PLASAMENT ÎN REGIM DE URGENȚĂ și PRIMARUL SECTORULUI 5
are ca obiect reintegrare în familie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilierul juridic -, în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 5, în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr. 27/14.08.2009, pe care o depune la dosar, lipsind intimații-pârâți, ȘEFUL CENTRULUI DE PLASAMENT ÎN REGIM DE URGENȚĂ și PRIMARUL SECTORULUI 5
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei-reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse deja la dosar.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri la solicitarea reprezentantului recurentei-reclamante, în conformitate cu dispozițiile art. 305 din Codul d e procedură civilă, înscrisuri depuse deja la dosar.
Reprezentantul recurentei-reclamante și reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei-reclamante, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond a se dispune în privința copilului, încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la Centrul de Plasament în Regim de Urgență II și reintegrarea acestuia în familia tatălui.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului și dispunerea încetării măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la Centrul de Plasament în Regim de Urgență II.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 5 Bac hemat în judecată pe pârâții, -, ȘEFUL CENTRULUI DE PLASAMENT ÎN REGIM DE URGENȚĂ "" II și PRIMARUL SECTORULUI 5 B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună în privința copilului, născut la data de 12.07.1991, fiica lui și a (actuală ), încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la Centrul de Plasament în Regim de Urgență II și reintegrarea copilului în familia tatălui.
Prin sentința civilă nr. 709/19.05.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată și a dispus încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului copilului, născut la data de 12.07.1991, fiica lui și a lui, prin reintegrarea copilului în familia tatălui.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut că în urma desfacerii căsătoriei, minora a fost încredințată spre creștere și educare tatălui.
Prin Dispoziția nr. 266/27.02.2006 s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgență la CPRU II, deoarece era lipsit de supraveghere părintească.
Prin cererea înregistrată la data de 02.02.2009, pârâtul solicită reintegrarea minorei la domiciliul său.
În conformitate cu art. 58 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, plasamentul copilului constituie o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispus, în condițiile prezentei legi, la o persoană sau familie, la un asistent maternal sau la un serviciu de tip rezidențial, prevăzută la art. 110 alin.2 și licențiat în condițiile legii, de măsurile de protecție specială reglementate de art. 55 din același act normativ, în care se include și măsura plasamentului, beneficiind copiii care se află în una din situațiile reglementate de art. 56.
În același sens, plasamentul copilului în regim de urgență este o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, precum și în situația copilului găsit sau a celui abandonat în unități sanitare.
Având în vedere interesul superior al copilului, noțiune care presupune creșterea și îngrijirea sa de către părintele firesc, în măsura în care acest lucru este posibil și este în concordanță cu evoluția firească a minorului, Tribunalul a apreciat că în cauză nu există indicii cu privire la aspecte negative ale reintegrării minorei în familie.
Așa fiind, ținând seama de situația de fapt și de împrejurarea că s-a solicitat reintegrarea copilului în familia naturală de către tatăl său, Tribunalul a apreciat că măsura de protecție dispusă cu privire la minoră nu-și mai găsește finalitatea avută în vedere la data luării sale, astfel că a admis cererea astfel cum a fost formulată și a dispus încetarea măsurii speciale de protecție a plasamentului copilului, născut la data de 12.07.1991, fiica lui și a lui, prin reintegrarea copilului în familia tatălui.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 30.07.2009 a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 5 B, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 03.08.2009.
În motivare, a arătat că, deși prin cererea de chemare în judecată a solicitat pentru copilul, încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la Centrul de Plasament în Regim de Urgență II și reintegrarea acestuia la tată, totuși instanța a dispus încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului la Centrul de Plasament în Regim de Urgență și reintegrarea acestuia la tată, în conformitate cu art. 55, art. 56, art. 58 și art. 110 alin (2) din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că măsura de protecție de care beneficia copilul era cea a plasamentului în regim de urgență, iar nu cea a plasamentului.
Totodată, reiese că împrejurările ce au determinat instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență s-au modificat permițând reintegrarea copilului în familie; pe cale de consecință, se impune încetarea măsurii de care beneficia minora și anume plasament în regim de urgență și reintegrarea la tată.
Cu toate acestea instanța dintr-o regretabilă eroare prin sentința recurată a admis cererea astfel cum a fost formulată pe de o parte, dar a dispus pe de o altă parte încetarea plasamentului, măsură de protecție distinctă de cea a plasamentului în regim de urgență.
De altfel, din analiza sentinței recurate reiese că instanța a analizat probatoriul administrat în cauză din perspectiva existenței măsurii de protecție specială a plasamentului, motivându-și în drept soluția pronunțată pe dispozițiile referitoare la instituirea plasamentului și a efectelor acestuia.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art.299, art.304 pct.9, art.3041Cod procedură civilă, art.66 alin.(2), art.68 alin.(2) și art.128 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin Dispoziția de plasament în regim de urgență nr. 266/27.02.2006 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 5 B s-a dispus plasamentul în regim de urgență pentru minorul, născut la data de 12.07.1991 în mun. B, fiica lui și, cu domiciliul în com., jud. I, la Centrul de Plasament în Regim de Urgență " II".
Prin sentința civilă nr. 466/28.03.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, a fost admisă cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 5 B și s-a dispus menținerea plasamentului în regim de urgență pentru minora, la Centrul de Plasament în Regim de Urgență " II", stabilindu-se, totodată, că pe durata plasamentului domiciliul minorei ca fi la sediul Centrului de Plasament în Regim de Urgență " II" și că drepturile și obligațiile părintești referitoare la persoană vor fi exercitate și respectiv îndeplinite de Șeful în Regim de Urgență " II", iar cele privitoare la bunuri de Primarul Sectorului 5
În condițiile arătate, dispunând reintegrarea copilului în familia tatălui, ca urmare a încetării plasamentului, instanța de fond a reținut greșit situația de fapt din perspectiva naturii măsurii de protecție specială de care beneficia acesta la data respectivă.
Față de aceste considerente, reținând netemeinicia hotărârii atacate sub acest aspect, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice în parte sentința civilă recurată, în sensul că va dispune încetarea măsurii plasamentului în regim de urgență privind pe minora, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 5 B, cu sediul în B,--31, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 709/19.05.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți
-, domiciliată în B,-, - 13,. 1,. 1,. 4, sector 4, domiciliat în, județul I, ȘEFUL CENTRULUI DE PLASAMENT ÎN REGIM DE URGENȚĂ "", cu sediul în B,--74, sector 5 și PRIMARUL SECTORULUI 5 B, cu sediul în B,--31, sector 5.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că dispune încetarea măsurii plasamentului în regim de urgență privind pe minora.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
.,
8 ex.2009
TB-3 -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Ioana Singh, Andreea Doris
← Divort. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Plasament. Decizia 1716/2008. Curtea de Apel Cluj → |
---|