Divort. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 69

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 68 din 01 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 951 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și Autoritatea Tutelară CONSILIUL LOCAL C - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, CONSILIUL LOCAL Î - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect divorț.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât, personal și asistat de avocat și intimata reclamantă, personal, lipsind Autoritatea Tutelară CONSILIUL LOCAL C - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, CONSILIUL LOCAL Î - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul pârât, a pus concluzii de admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea ambelor hotărâri pronunțate în cauze, în sensul încredințării spre creștere și educare a celor doi minori rezultați din căsătorie, tatălui.

A învederat că intimata reclamantă, mama celor doi minori, mai are un copil rezultat din concubinajul cu numitul, născut la data de 5 septembrie 2008.

Intimata reclamantă a precizat că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la recursul formulat de în cauză de către pârât,in privinta cui vor fi incredintati cei doi minori. A confirmat faptul că la data de 5 septembrie 2008 dat naștere unui copil.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 21.03.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul la data de 14.11.1998 din vina exclusivă pârâtului, să-și reia numele avut anterior căsătoriei de, să-i fie încredințați spre creștere și educare minorii și, cu obligarea pârâtul la pensie de întreținere în raport de venitul minim pe economie.

In motivarea acțiunii a arătat că încă de la începutul căsătoriei a fost supusă la rele tratamente, constând în bătăi și injurii, motiv pentru care s-au despărțit în fapt de circa 10 ori, pe perioade de la o lună la l an.

Reclamanta a arătat că din căsătoria cu pârâtul au rezultat minorii născut la 19.11.2000 și născut la 24.065.1999, care la despărțirea în fapt au rămas în domiciliul pârâtului dar sunt foarte speriați și nu doresc să locuiască cu acesta.

La data de 30.04.2007 pârâtul formulat întâmpinare și cerere reconvențională, invocând sub aspectul întâmpinării excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Craiova, iar sub aspectul cererii reconvenționale, a solicitat desfacerea căsătoriei din vina reclamantei, să-i fie încredințați spre creștere și educare cei doi minori, să fie obligată reclamanta la pensie de întreținere în favoarea acestora, aceasta să-și reia numele avut anterior căsătoriei și la cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii a arătat că la scurt timp după încheierea căsătoriei, reclamanta - pârâtă a început să consume alcool, situație în care au început să apară neînțelegeri, urmate de lovituri reciproce, de injurii și amenințări din partea reclamantei - pârâte în prezența minorilor.

A mai arătat că la data de 23.05.2005 în urma unor discuții, reclamanta - pârâtă a părăsit domiciliul comun, lăsându-i pe minori în grija sa, care de la naștere și până în prezent au locuit în domiciliul său, fiind atașați de el și bunica paternă

De asemenea, a arătat că de la data despărții în fapt, reclamanta - pârâtă nu i-a mai vizitat pe cei doi minori și nu a mai contribuit cu nimic la cheltuielile de creștere și educare ale acestora.

Prin sentința civilă nr. 6185/30.04.2007 Judecătoriei Craiova, s- declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Băilești.

La data de 6.09.2007 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul, născut la 24.97.1999, iar minorul să fie încredințat mamei.

In cauză, s-au întocmit anchetele sociale de Primăria comunei și Primăria municipiului și au fost audiați martorii, -, M și .

Prin sentința civilă nr.6185/30.04.2007, Judecătoria Craiova a admis acțiunea civilă de divorț cu copii, formulată de reclamanta, împotriva pârâtului. A respins cererea reconvențională formulată de pârât. declarat desfăcută căsătoria încheiată la 14.11.1998, de Consiliul Local al comunei și înregistrată la nr.15 din același an, din vina ambilor soți. In viitor reclamanta va relua numele avut anterior căsătoriei de încredințat spre creștere și educare pe minorii, născut la 19. 11.2000 și născut la 24.09.1999, mamei reclamante.

obligat pârâtul la câte 400.000 lei (câte 40 RON) lunar pensie de întreținere pentru fiecare minor, începând cu data introducerii acțiunii 21.03.2007 și până la majoratul acestora. A luat act că reclamanta nu solicită cheltuielile de judecată.

S-a reținut că după despărțirea în fapt, datorită comportamentului pârâtului reclamanta a stabilit relații de concubinaj cu un alt. Pârâtul nu a stabilit astfel de relații.

Din căsătoria părților au rezultat minorii, care de la despărțirea în fapt au rămas la pârât.

S-a făcut aplicarea dispoz. art.38 și 40 Codul familiei.

In ceea ce privește minorii rezultați din căsătorie, instanța a considerat că este în interesul acestora să fie încredințați spre creștere și educare mamei, având în vedere vârsta acestora de numai 7 și respectiv 8 ani, că au nevoie de prezența permanentă a mamei de care sunt atașați afectiv, comportamentul violent al pârâtului, determinat de consumul de alcool, care poate avea o influență negativă asupra dezvoltării viitoare a minorilor, dar și faptul că atâta timp cât au locuit împreună, reclamanta a fost cea care s-a ocupat de creșterea minorilor.

In conformitate cu art.86 și 94 cod fam. pârâtul a fost obligat la câte 40 lei lunar pensie de întreținere pentru fiecare minor începând cu data introducerii acțiunii 21.03.2007 și până la majoratul acestora, având în vedere nevoile minorilor,deduse din vârsta acestora și venitul minim pe economie.

S- luat act că reclamanta nu solicită cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, în mod greșit, instanța de fond a încredințat minorii mamei, întrucât reclamanta a fost cea care a părăsit domiciliul, minorii rămânând în grija sa și a bunicii paterne timp de doi ani, bucurându-se de afecțiune și bună îngrijire.

La termenul de judecată din data de 13.11.2007, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, arătând că olicită respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat de apelantul-pârât și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile apelate, întrucât instanța de fond a apreciat corect asupra dorinței și abilității ei de a asigura celor doi minori climatul de afecțiune, climat absolut necesar unei normale creșteri și dezvoltări a minorilor.

Prin decizia civilă nr.68 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de pârâtul.

A fost obligat apelantul pârât către intimata reclamantă la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că despărțirea în fapt a părților a fost determinată, după cum rezultă din declarațiile martorilor, din cauza comportamentului violent al pârâtului față de soție și copii determinat de consumul excesiv de alcool.

După despărțirea în fapt, minorii au rămas în grija tatălui,

Din perspectiva dispozițiilor art.97, 98 Codul familiei, Legea 272/2004, art.1, dar având în vedere și declarațiile martorilor și ancheta socială, Tribunalul a apreciat că este în interesul minorilor de a fi încredințați mamei, ținând seama de vârsta acestora, atașamentul lor față de mamă, comportamentul violent al apelantului-pârât determinat de consumul excesiv de alcool care poate pune în primejdie considerabil, procesul normal al dezvoltării fizice, morale și intelectuale a minorilor.

Deși se susține că intimata a părăsit domiciliul conjugal și implicit minorii pe care nu i-a mai vizitat, Tribunalul a constatat că plecarea din domiciliul conjugal fost cauzată de către violențe verbale și fizice exercitate asupra ei de mai multe ori în timpul căsătoriei, aceasta fiind nevoită să mai plece împreună cu minorii,iar păstrarea legăturii cu minorii fiind împiedicată de teama violenței la care putea fi supusă.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor și să-i fie încredințați spre creștere și educare cei doi minori rezultați din căsătorie.

A arătat că reclamanta urmărește doar să obțină pensie de întreținere pentru cei doi minori. Aceasta timp de 3 ani de zile nu i-a mai vizitat pe minori, refuzând să-i vadă și necontribuind cu nimic la întreținerea lor.

Pentru aceste motive, reclamanta nu-i mai poate cere pe minori în prezent, cu atât mai mult cu cât aceștia nu vor să se despartă, iar pârâtul și bunica paterna au reușit să le ofere un climat corespunzător pentru creștere și educare, având posibilități deosebite.

În prezent reclamanta locuiește cu concubinul său, iar între mamă și copii nu există afecțiune, din moment ce aceasta nu i-a mai văzut de 3 ani.

S-au depus la dosar: taxa timbru, timbru judiciar, împuternicire avocat, onorariu avocat, delegație, anchetă socială nr.1264/2008 dispusă de instanță și efectuată de autoritatea tutelară a Consiliului local Î, declarații extrajudiciară a numitului, certificat medical constatator al nașterii nr.3286/06.

La data de 16.10.2008 prin încheierea nr.10 Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Minori și familie a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Secției I civilă având în vedere - Secția pentru judecători nr.390/9.10.2008.

Recursul este fondat.

Motivele de recurs, vizează exclusiv capătul de cerere din reconvenționala formulată de pârât, privind încredințarea către recurent a celor doi minori cu toate consecințele ce decurg de aici.

Cu prisosință, din toate piesele dosarului, reiese că de la despărțirea în fapt până în prezent cei doi minori rezultați din căsătorie, au locuit la tată, fiind îngrijiți în mod corespunzător de către acesta împreună cu bunica paternă, fapt ce a determinat crearea unor puternice legături afective între aceștia.

În această perioadă de timp mama minorilor nu a mai luat legătura cu aceștia.

Motivarea inițială a intimatei, că recurentul și familia sa i-au interzis legătura cu minorii și datorită violenței recurentului a fost împiedicată să-i vadă, este irelevantă atâta vreme cât avea la îndemână pârghiile prevăzute de lege, și nu s-a dovedit măcar, că în tot acest răstimp a încercat, a depus eforturi să ia legătura cu minorii; reclamanta a ramas într-o stare de pasivitate,in aceassta privinta.

În speță, interesul superior al copiilor, reflectat în lumina art.97 și 98 Codul familiei, în dispozițiile Legii 272/2004 și dispoz. art.8 CEDO și Jurisprudența CEDO - este acela de a fi încredințați spre creștere și educare tatălui recurent, la care se află în prezent.

Nu s-a dovedit faptul că recurentul a avut un comportament violent față de minori.

În primul rând, minorilor care de ani de zile sunt crescuți de către recurent, trebuie să li se asigure continuitate în modul de creștere, educare și activitate școlară, fiind obișnuiți într-un anumit mediu. A le schimba brusc climatul din punct de vedere material și psihoafectiv - în prezent ar putea determina dezechilibre emoționale ale acestora.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât deși nu este firesc, intimata în această perioadă nu a mai văzut minorii.

Recurentul a dovedit că are condiții materiale corespunzătoare, celor doi minori asigurându-li-se un climat adecvat atât din punct de vedere material cât și emoțional pentru creștere și educare alături si de bunica paternă.

Potrivit anchetei sociale nr.1264/2008 dispusă în apel, reiese că minorii sunt foarte atașați de tată și doresc să locuiască cu acesta și cu bunica.

Un alt argument, este și acela, că intimata nu a insistat să-i fie încredințați minorii.

Astfel, cu ocazia acordării cuvântului pe fond, la recurs, intimata a menționat că locuiește cu concubinul său având împreună un alt copil, rezultat din această relație, iar în privința celor doi minori rezultați din căsătoria cu recurentul, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea capătului de cerere privind încredințarea lor.

În această situație, este clar, că intimata nu dorește în mod special să-i fie încredințați copiii.

Prin urmare văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă se va admite recursul, se va modifica decizia și conform art.296 Cod pr.civilă se va admite apelul și conform art.42 alin.1 Codul familiei, instanța va încredința pe cei doi minori spre creștere și educare tatălui.

Cu privire la capătul din cererea reconvențională, privind obligația intimatei la pensie de întreținere, văzând și dispozițiile art.42 alin.3 Codul familiei, ținând seama de faptul că intimata nu lucrează, pensia de întreținere va fi stabilită la nivelul salariului minim pe economie astfel: la câte 500.000 lei (câte 50 lei RON) lunar pentru fiecare din cei doi minori începând cu data introducerii cererii reconvenționale 30 aprilie 2007 până la majoratul minorilor sau intervenirea unei alte cauze de modificare sau sistare a pensiei.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile.

Conform art.274 Cod pr.civilă, reclamanta intimată va fi obligată la 70 lei cheltuieli de judecată (fond, apel și recurs), reprezentând onorariu avocat, taxă timbru și timbru judiciar, către recurentul pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 68 din 01 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 951 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și Autoritatea Tutelară CONSILIUL LOCAL C - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, CONSILIUL LOCAL Î - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.

Modifică decizia civilă în sensul că admite apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 951 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-.

Schimbă sentința civilă în sensul că admite în parte cererea reconvențională.

Încredințează pe cei doi minori spre creștere și educare tatălui.

Obligă pe reclamanta pârâtă la câte 500.000 lei (câte 50 lei RON) lunar pentru fiecare din cei doi minori începând cu data introducerii cererii reconvenționale 30 aprilie 2007 până la majoratul minorilor sau intervenirea unei alte cauze de modificare sau sistare a pensiei.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile.

Obligă reclamanta intimată la 70 lei cheltuieli de judecată (fond, apel, recurs) către recurentul pârât.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

Red.

Tehn.2 ex

27.01.2009

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Craiova