Divort. Decizia 898/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(909/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.898
Ședința publică de la 25 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.224 A din 18.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTOR 2
are ca obiect - divorț cu copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentului - pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.66202/6.04.2005, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, intimata-reclamantă, personal și asistată de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.179.955/14.05.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, lipsind reprezentantul Autorității Tutelare PRIMĂRIA SECTORULUI 2
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 18.05.2009, întâmpinare, la care a anexat împuternicirea avocațială și copia chitanței nr.41/14.05.3009, conformă cu originalul, privind plata onorariului de avocat.
Intimata-reclamantă se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de SPCEP biroul nr.3, la data de 21.08.2007.
Avocatul recurentului-pârât depune la dosar chitanța nr.-/1/10.04.2009 în cuantum de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea înmânează un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-reclamantă avocatului recurentului-pârât.
Avocatul recurentului-pârât solicită se ia act că nu dorește acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea comunicată.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului-pârât, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond și pe cale de consecință, admiterea apelului în sensul ca intimata-reclamantă să revină la numele avut înainte de căsătorie, fără cheltuieli de judecată.
Arată că pârâtul pe parcursul procesului nu a fost de acord ca intimata - reclamantă să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei și anume acela de, împrejurare reținută greșit și de către instanța de fond. Susține că atâta vreme cât a fost de acord cu solicitarea intimatei, care în mod expres a arătat că dorește să revină la numele acesteia avut înainte de căsătorie, astfel că nu putea să fie de acord ca aceasta să-l păstreze pe cel dobândit în timpul căsătoriei.
Consideră că instanța de apel în mod cu totul inexplicabil a respins apelul declarat, plecând pe același considerent cum că și-ar fi manifestat în mod expres voința ca intimata să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei și că odată exprimat acest acord de voință nu mai poate să revină asupra acestuia.
Solicită să se ia act că nu și-a manifestat niciodată acest acord de voință, acest aspect rezultă și din faptul că a fost de acord cu toate capetele cererii de chemare în judecată și de aceea pârâtul nu a făcut apărări pe fondul cauzei.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă
și menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depusă la dosar.
Arată că în speță nu sunt incidente prevederile art.304 pct.6 și pct.9 din Codul d e procedură civilă invocate de recurentul-pârât.
Consideră că potrivit dispozițiilor art.304 pct.6 din Codul d e procedură civilă modificarea hotărârii se poate cere, în situația în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Mai arată că instanța de apel a luat act de învoiala soților ca reclamanta să poarte și după desfacerea căsătoriei numele de familie al pârâtului, în baza dispozițiilor art.40 alin.1 din Codul familiei și s-a consemnat că la termenul de judecată din 19.06.2008, pârâtul prezent personal și-a exprimat acordul ca reclamanta să păstreze numele din căsătorie după desfacerea acesteia.
De asemenea, nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă nu poate fi primit întrucât aceste motive nu sunt întrunite, hotărârile pronunțate de cele două instanțe fiind întemeiate pe aplicarea corectă a dispozițiilor art.40 alin.1 din Codul familiei.
Mai mult, în condițiile în care instanța ia act de învoiala părților prin hotărârea de divorț, în recurs, nu se poate reveni, fără un motiv bine justificat, asupra acordului ca soția să rămână cu numele dobândit prin căsătorie, potrivit literaturii de specialitate și practicii judiciare.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5871 pronunțată la data de 19 iunie 2008 de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul și cu AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTOR 2 B și s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate de părți la data de 6.06.1992 și înregistrată sub nr.3/6.06.1992 în registrul stării civile al Consiliului local al comunei, județul T, din culpa comună a părților, s-a luat act de acordul pârâtului privind păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie, a fost încredințată reclamantei spre creștere și educare minora, născută la 26.07.1993 și pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.38 alin.2, art.40 alin.1, art. 86 și 94 Codul Familiei.
Pârâtul a formulat, la data de 17.11.2008, apel ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 6.12.2008 și prin care s-a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii capătului de cerere privind păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei și să se dispună ca reclamanta să revină la numele anterior.
În motivare, apelantul a arătat că nu este de acord ca reclamanta să poarte numele din căsătorie în continuare și nu există motive temeinice pentru ca această cerere să fie încuviințată.
Analizând apelul de față pe baza criticilor formulate, tribunalul a apreciat că cererea este nefondată, pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2008, în fața primei instanțe, apelantul-pârât prezent personal și-a exprimat acordul ca intimata-reclamantă să păstreze numele din căsătorie după desfacerea acesteia. Luând act de această manifestare expresă de voință, prima instanță a făcut corect aplicarea dispozițiilor art.40 alin.1 Codul Familiei.
Tribunalul a constatat că exprimându-și voința în această manieră, apelantul-pârât a efectuat un act unilateral de voință, care prin esența sa este un act juridic unilateral, efectele juridice producându-se ca urmare a unei singure voințe juridice.
În consecință, odată exprimat acordul, apelantul-pârât nu mai poate reveni asupra sa, ceea ce face inutilă cercetarea temeiniciei motivelor pentru care intimata-reclamantă a solicitat să îi fie încuviințat a păstra numele avut în timpul căsătoriei după desfacerea acesteia.
Instanța de apel a respins apelul, ca nefondat, prin decizia civilă nr.224 A din 18.02.2009 pronunțată de Secția a III-a Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâtul apelant a declarat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece se întemeiază pe o gravă eroare materială, întrucât în mod greșit în baza probelor administrate în fața instanței de fond, s-a consemnat că ar fi fost de acord cu păstrarea de către soție a numelui dobândit în căsătorie. În realitate, recurentul și-a manifestat acordul în legătură cu pretenția formulată prin cererea de chemare în judecată, aceea de revenire la vechiul nume de familie, fapt care reiese din acceptarea tacită a cererii de chemare în judecată. Așadar, nu mai avea cum să fie de acord cu păstrarea numelui său. Intimata nu a cerut să păstreze numele său.
A precizat că nu și-a exprimat acest acord de voință convenit, fapt care rezultă și din împrejurarea că a fost de acord cu toate capetele cererii de chemare în judecată, neformulând apărări pe fondul cauzei. Nu abuzează de dreptul său de a nu consimți la păstrarea numelui, dar intimata nu a solicitat acest lucru și de asemenea, denigrează numele său cu orice ocazie.
A solicitat în consecință, admiterea recursului, admiterea apelului, schimbarea în parte, a sentinței judecătoriei, în sensul de a reveni intimata, la numele avut înainte de căsătorie.
Și-a întemeiat în drept, recursul pe dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și 11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, la ultimul termen de judecată, ambele părți fiind de acord ca intimata să-și păstreze numele dobândit în căsătorie, instanța aplicând corect și prevederile art.40 alin.1 Codul Familiei, ca urmare a acordului părților exprimat.
În recurs nu s-au administrat probe noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și art.299 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.304 pct.6 Cod procedură civilă "Modificarea unei hotărârea judecătorești poate fi cerută.când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
Motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă nu poate fi invocat, din punct de vedere formal, procedural, deoarece apelul a fost respins ca nefondat, iar motivul de modificare menționat este funcțional numai în situația în care instanța de apel se pronunță ea însăși asupra fondului cererii, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Cum în cauză, tribunalul a respins apelul formulat, este evident că invocarea acestui motiv e recurs este nefondată.
Curtea constată totuși, în baza rolului său activ impus de art.306 alin.3 Cod procedură civilă, că criticile recurentului se subsumează toate, motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, conform căruia"modificarea unei hotărâri judecătorești poate fi cerută când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Recurentul invocă o greșită aplicare în cauză a prevederilor art.40 alin.1 Codul Familiei, ca urmare a faptului că intimata - reclamantă nu ar fi solicitat păstrarea numelui dobândit la încheierea căsătoriei și a faptului că nu ar fi existat acordul de voință al părților în acest sens, dovadă fiind acceptarea tacită (prin neformularea de apărări sau probe) de către pârât a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Curtea constată că potrivit art.40 alin.1 și 2 din Codul Familiei, "a desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care, potrivit art. 27, purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei.
Instanța judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorț. Instanța, pentru motive temeinice, poate să încuviințeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soți".
Numele reprezintă atributul de identificare a persoanei fizice, care constă în dreptul omului de a fi individualizat în familie și societate, prin cerințele stabilite în condițiile legii, cu această semnificație.
Din interpretarea rațională și literală a art.40 alin.1 și 2 Codul Familiei, rezultă că instanța va menține numele soțului ce a luat numele celuilalt la încheierea căsătoriei, luând act de acordul de voință al părților în acest sens.
Curtea constată că judecătoria a aplicat în mod corect aceste prevederi legale, pentru că, reținând în cadrul situației de fapt, că intimata - reclamantă a cerut păstrarea numelui și că a existat acordul de voință al soților în acest sens, a procedat la păstrarea numelui de "" și după desfacerea căsătoriei. Aceeași situație de fapt a fost reținută și de către tribunal, ca instanță devolutivă a fondului.
Or, controlul jurisdicțional al Curții este unul exclusiv de legalitate conform precizării expuse a art.304 alin.1 Cod procedură civilă, dar și ca urmare a abrogării vechilor motive de recurs care repuneau în discuție temeinicia hotărârii, motive prevăzute de art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă, prin Legea nr.219/2005, respectiv nr.OUG138/2000. Acest control se grefează pe situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv de tribunal. Or, instanța de apel a reținut că a existat acest acord de voință, punând accentul pe manifestarea de voință exprimată de soțul recurent.
Deși în mod incorect, tribunalul a apreciat că doar manifestarea de voință a recurentului a determinat efectele juridice specifice, Curtea constată că din punct de vedere juridic, efectele păstrării numelui au fost produse de manifestarea de voință de acceptare, a recurentului, conjugată cu cererea intimatei - reclamante în același sens, înlocuind așadar, parțial, considerentele tribunalului, soluția dispusă fiind însă, în continuare, corectă.
Criticile recurentului referitoare la faptul că de fapt, nu a existat vreun acord din partea sa, dovadă fiind acceptarea tacită a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, prin neformularea de apărări sau cereri, reprezintă critici subsumate situației de fapt care, așa cum arătam, a fost stabilită definitiv de tribunal. Or, instanța de apel a reținut că recurentul și-a dat acordul pentru păstrarea numelui său, de fosta soție. În ceea ce privește aserțiunea că nici intimata nu a cerut păstrarea numelui, de asemenea, tribunalul a reținut această modificare a cererii de chemare în judecată, ca de altfel și judecătoria, în baza precizării exprese în acest sens, a reclamantei, consemnate în încheierea de ședință din 19.06.2008, urmată de poziția procesuală de acord a pârâtului.
De altfel, deși invocă prin motivele sale și o eventuală eroare materială, comisă în baza probelor administrate, critici care însă nu ar putea fi reținute, pentru că se subordonează vechiului motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.11 Cod procedură civilă, abrogat însă, Curtea apreciază că este posibil ca recurentul să fi avut în vedere, de fapt, o posibilă eroare materială strecurată în cuprinsul celor două încheieri de ședință din 15.05.2008 și 19.06.2008. Chiar dacă am avea în vedere o asemenea critică, Curtea ar constata că recurentul nu a uzitat de procedura specială, reglementată de art.281 Cod procedură civilă, a îndreptării erorilor materiale strecurate în hotărâri judecătorești, astfel încât, încheierile reprezentând acte autentice, oficiale, în mod legal, tribunalul a avut în vedere constatările ex proprii sensibus ale judecătorului fondului, menționate în cele două încheieri de ședință.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că intimata denigrează cu orice ocazie, acest nume, dobândit prin căsătorie, Curtea reține că în literatura de specialitate s-a subliniat că, în condițiile în care instanța ia act de învoiala părților prin hotărârea de divorț, în recurs, nu se poate reveni, fără un motiv bine justificat asupra acordului ca soția să rămână cu numele dobândit prin căsătorie (, Tratat de dreptul familiei, Ed., 2000, pag. 222).
Or, dincolo de faptul că acest motiv (al denigrării) a fost invocat pentru prima dată în recurs, deci omisso medio, Curtea constată că el nici nu a fost măcar dovedit în cauză, iar în acest context, nu reprezintă nici un motiv bine justificat de anulare a convenției părților în acest sens (cum ar fi fost, de exemplu, viciul de consimțământ), dar nici de denunțare a sa. Mai mult, această denigrare s-ar fi produs și în trecut, ("îl denigrează și l-a denigrat când are ocazia"), nearătându-se de ce acum, această situație ar fi devenit mai împovărătoare și mai gravă.
Indiferent de caracterul nefondat al acestei critici, Curtea atrage atenția ambelor părți ca după divorț, să mențină relații civilizate, de respect reciproc, inclusiv în ceea ce privește numele purtat, numai astfel fiecare putând a-și păstra demnitatea, dar și salvgardă interesul superior al copilului lor.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea va respinge recursul promovat ca nefondat, conform art.312 Cod procedură civilă și îl va obliga pe recurent, reținând culpa sa procesuală conform art.274 pct.3 Cod procedură civilă, la cheltuieli de judecată, onorariu avocat ales, redus ca urmare a complexității reduse a cauzei și muncii îndeplinite de avocat, în sumă de 500 lei, către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.224 A din 18.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTOR 2
Obligă recurentul - pârât să plătească intimatei - reclamante suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art.274 pct.3 Cod procedură civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.25.06.2009
Tehnodact./
Ex.2/30.06.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud. sector 2. -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
| ← Divort. Decizia 618/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
