Divort. Decizia 699/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 699
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Gherasim
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, județul B și cu domiciliul ales în B, str. - Sud, - 1,. B,. 15, județul B, împotriva sentinței civile nr. 551/23 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău și a deciziei civile nr. 156/13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, Cartier II, - 4,. A,.13, județul B și autoritățile tutelare PRIMĂRIA MUNCIPIULUI B și PRIMĂRIA COMUNEI.
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât personal și asistat de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 215/2009 din Baroul Buzău, intimata-reclamantă, personal și asistată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 45/2009 din Baroul Buzău, lipsă fiind intimatele-autorități tutelare.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul, depune la dosar un set de înscrisuri însoțite de un borderou, comunicate și apărătorului intimatei-reclamante, avocat. Alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat, având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că recursul formulat de pârât se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă. Susține apărătorul recurentului că hotărârea a fost pronunțată în totală contradicție cu probele administrate în cauză și, mai ales, cu ignorarea celor de care a înțeles să se folosească recurentul. În conformitate cu art. 44 Codul familiei coroborat cu art. 5,16,30 alin.2,31 și 32 din Legea 272/2004, toate măsurile luate trebuie să se subordoneze principiului interesului superior al minorului.
În cazul de față este vorba de situația în a dezbate cu caz aparte, în care atașamentului minorului față de tatăl său este exprimată încă din perioada primelor reacții conștiente. dintre cei doi este indestructibilă, opțiunea copilului de a rămâne alături de tată aparținându-i în totalitate.
Mai susține avocat că, încă din timpul conviețuirii comune, reclamanta se desista de obligații, motivând lucrul în ture, starea de oboseală și imixtiunea locului de muncă asupra psihicului său - este asistent la Spitalul de neuropsihiatrie. Pe toată perioada petrecută în domiciliu se odihnea, lăsând pe umerii bunicii materne întreținerea, menajul, prepararea hranei, etc.
Recurentul a afirmat că mediul nu era tocmai profitabil întrucât mama intimatei este practicantă adventistă, are alte obiceiuri culinare și se raportează la alte percepte religioase, greu de înțeles de copil. În timpul când mama își vizitează copilul la școală, aceasta îi aruncă pachețelul dat de tatăl său, îl denigrează pe recurent în fața copilului, creându-i în permanență un factor de stres.
În timpul divorțului s-a încercat pe cale de ordonanță președințială să fie dus copilul în domiciliul mamei. Minorul a fost eminamente tracasat, prin prezența în repetate rânduri a executorului judecătoresc, poliței. În timpul executării, copilul a refuzat constant să plece cu mama sa, s-a închis în mașină, blocându-se pe dinăuntru și a făcut un adevărat șoc psihic, din care a fost greu să își revină.
Mai arată apărătorul recurentului că, pârâtul ( tatăl) îi oferă cele mai bune condiții de creștere și educare minorului, beneficiind de o locuință modernă, confortabilă, dotată cu tot ceea ce este necesar, copilul învață foarte bine, îl duce și îl aduce de la școală. Atunci când recurentul lipsește de la domiciliu are grijă să îi asigure prezența unei persoane apropriate, și anume a bunicii paterne.
Solicită admiterea recursului,modificarea în tot a deciziei și în parte a sentinței,cu consecința de a-i fi încredințat minorul spre creștere și educare, obligarea intimatei-reclamante la plata pensiei de întreținere. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, apreciază că în mod temeinic și legal cele două instanțe au dispus ca minorul să fie încredințat intimatei-reclamante, având în vedere vârsta fragedă a copilului și nu numai, acesta având nevoie de prezența și îngrijirea mamei sale.
Susține apărătorul intimatei-reclamante că tatăl minorului nu deține o locuință proprietate personală în Municipiul B, domiciliul său fiind la părinții săi, iar locuința din B de care face vorbire este a concubinei sale.
Instanța a avut în vedere că recurentul a părăsit domiciliul conjugal, lăsând copilul în grija intimatei și a bunicilor materni, aventurându-se într-o relație extraconjugală.
În mod temeinic instanța de fond, analizând probele în ansamblul lor și coroborându-le, a avut în vedere că programul școlar al minorului, odihna, alimentația, igiena, necesare formării și educării acestuia ar fi grav afectate de condițiile reale pe care i le poate oferi tatăl său, în sensul că: nu are o locuință personală în Municipiul B, unde minorul este elev, acesta este dus după orele de școală la locul de muncă al recurentului, unde stă cca. 3-4 ore, până ce acesta din urmă își termină programul de lucru.
Consideră că la pronunțarea hotărârilor atacate instanțele au avut în vedere în primul rând interesul major al copilului așa cum dispun, de altfel, și normele imperative din art. 1 alin. 5 Codul familiei potrivit cărora" drepturile părintești se exercită numai în interesul copilului" și nu în interesul unuia dintre părinți.
Urmează ca instanța de recurs să aibă în vedere raportul de anchetă socială nr. 15852( fila 14),unde se propune ca minorul să fie încredințat mamei spre creștere și educare. Totodată, analizându-se probele dosarului, urmează a se constata că recurentul nu a putut face dovada că intimata-reclamantă ar avea un comportament imoral, a lipsei de afecțiune față de copil, ba dimpotrivă, a încercat și încearcă în continuare să o îndepărteze de minor.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea celor două hotărâri ca fiind temeinice și legale. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la nr. 6021/200 din 12.08.2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, să-și reia numele avut anterior căsătoriei și să-i fie ei încredințat spre creștere și educare minorul - născut la 17.09.2001, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în raport de veniturile realizate.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat de reclamantă că s-a căsătorit cu pârâtul la 23.10.1999, din relația de căsătorie a rezultat minorul, la început relațiile dintre soți au decurs normal, după care au început să se deterioreze din cauza comportamentului pârâtului, care a intrat în relații extraconjugale din anul 2006.
Părțile s-au despărțit în fapt în anul 2008, când pârâtul a părăsit domiciliul comun și s-a mutat la concubina sa, minorul se afla în întreținerea sa și dispune de condiții pentru creșterea și educarea lui.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 38 și 42 din Codul familiei.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională în conformitate cu art. 115-118 Cod proc.civilă, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, reclamanta să-și reia numele avut anterior, acela de "" și să-i fie încredințat lui spre creștere și educare minorul rezultat din căsătorie, precizând că nu solicită pensie de întreținere.
A susținut pârâtul că și reclamanta are o culpă în desfacerea căsătoriei, deoarece manifesta dezinteres în viața de familie, era geloasă și provoca deseori discuții neîntemeiate. În ceea ce privește minorul, între el și acesta există un atașament deosebit și, dat fiind serviciul pe care-l avea reclamanta, la Spitalul de, el a fost cel care s-a ocupat în cea mai mare parte din timp de copil și de treburile gospodărești.
În urma probelor administrate, cu acte și martori, Judecătoria Buzăua pronunțat sentința civilă nr. 551/23.01.2009, prin care a admis în parte acțiunea principală și cererea reconvențională și a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți.
S-a dispus ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "" și i s-a încredințat acesteia spre creștere și educare minorul - născut la 17.09.2001.
A fost obligat pârâtul la pensie de întreținere în procent de 25 % din venitul net lunar realizat de acesta în favoarea minorului.
S-a încuviințat ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul, în sensul de a-l lua în domiciliu său în prima și a treia săptămână din lună, de vineri de la ora 16,00, până duminică la ora 17,00, câte o săptămână în vacanțele de iarnă și de primăvară și o lună în vacanța de vară a copilului.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că relațiile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, ambii soți s-au făcut vinovați de destrămarea relațiilor de căsătorie.
Minorul a fost încredințat spre creștere și educare mamei, având în vedere vârsta acestuia, care necesită o îngrijire specială din partea mamei - fiind elev în clasa I, că aceasta are o situație materială bună, iar minorul a crescut și sub supravegherea bunicilor materni, fiind obișnuit cu mediul familial.
S-a încuviințat ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul, dat fiind că este în interesul superior al acestuia să păstreze relațiile cu tatăl său, în sensul de a-și petrece o parte din timp împreună.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, care o critică pentru netemeinicie, deoarece instanța a făcut o interpretare greșită a probelor administrate, fără a analiza condiția fiecărui părinte, situația materială, posibilitățile concrete de a se ocupa de copil și starea actuală a copilului. Minorul este foarte atașat de tatăl său, acesta și-a exprimat dorința de a locui cu tatăl, astfel că dezvoltarea acestuia ar fi afectată dacă este încredințat mamei.
Probele au demonstrat că în timpul conviețuirii intimata se desista de obligații pe motiv că lucra în ture, era obosită și în perioada când era acasă se odihnea, lăsând ca mama sa să facă treburile gospodărești. De asemenea, mediul nu este potrivit, deoarece mama intimatei este practicant adventistă, are alte obiceiuri, care sunt greu de înțeles pentru un copil.
Mama are o atitudine necorespunzătoare, în sensul că atunci când merge să-și viziteze copilul la școală, aceasta aruncă pachetul pe care i-l dă pentru gustare, îl denigrează, creând în permanență un factor de stres.
Instanța nu a avut în vedere că permanent copilul a refuzat plecarea la mamă, astfel că a făcut un adevărat șoc psihic, din care i-a fost greu să-și revină.
Apelantul a susținut că are condiții bune, în sensul că are o locuință modernă, dotată cu cele necesare, îl duce și îl aduce în fiecare zi de la școală pe minor, îl supraveghează permanent, este obișnuit cu mediul și între ei s-a creat un atașament deosebit.
De asemenea, primește sprijin în creșterea minorului și de la părinții săi.
Separarea s-a datorat refuzului intimatei de a se muta de la părinții săi, unde nu sunt condiții optime de locuit, deoarece ocupau numai o cameră, însă intimata nu a dorit să-și mențină familia și, ca atare, are condiții materiale mult mai bune ca ale acesteia.
Instanța nu a luat în considerație acordul copilului de a rămâne la el, avându-se în vedere și dispozițiile art.2 și 24 alin.2 din Legea 272/2004.
Și în condițiile în care minorul va fi încredințat mamei, acesta nu va pleca de la el și nu dorește să fie expus unor noi traume.
S-a solicitat admiterea apelului, în sensul de a se schimba în parte sentința, a-i fi încredințat lui spre creștere și educare minorul și să fie obligată intimata la pensie de la data formulării cererii reconvenționale.
În subsidiar, în temeiul art. 295 Cod proc.civilă a solicitat prelungirea probatoriilor pentru stabilirea corectă a situației de fapt.
La dosar apelantul a depus copie de pe carnetul de note al copilului și taxa de timbru.
Prin decizia civilă nr. 156/13 mai 2009 Tribunalul Buzăua respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 551/23.01.2009 pronunțată de Judecătoria Buzău. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că,din actele dosarului a rezultat că din căsătoria părților a rezultat minorul, născut la 17.09.2001. În perioada căsătoriei ambii soți s-au ocupat de creșterea și educarea copilului. După despărțirea în fapt a soților, care s-a produs în anul 2008, copilul a rămas la tată, însă, așa cum au relatat martorii, ambii soți au condiții pentru creșterea și educarea minorului, manifestă afecțiune și interes în crearea unui climat optim pentru o dezvoltare corespunzătoare.
După despărțirea în fapt a soților, pârâtul a luat copilul de acasă fără știrea reclamantei și l-a dus în apartamentul în care locuiește împreună cu concubina.
Chiar dacă minorul și-a exprimat dorința de a locui cu tatăl, instanța în mod corect l-a încredințat mamei spre creștere și educare, având în vedere vârsta acestuia, faptul că este elev în clasa I și necesită o supraveghere deosebită. De asemenea, trebuie dus la școală și stabilit un program zilnic care să nu-i afecteze dezvoltarea fizică și psihică.
Așa cum a rezultat din actele dosarului, copilul este înscris la Școala nr.7 B și, în ipoteza în care ar fi încredințat apelantului, ar fi necesar un transfer la o altă școală, dat fiind și faptul că acesta nu are o locuință proprie în municipiul B - domiciliul acestuia este în comuna.
În acest context, minorul ar fi supus unei traume, deoarece nu ar crește în mediul în care a fost obișnuit și nu ar avea colectivul în care s-a format, având în vedere și faptul că cei doi soți, în perioada căsătoriei au locuit împreună cu părinții intimatei, care, în timpul cât aceștia erau plecați la servici, se ocupau de creșterea și îngrijirea copilului.
Chiar dacă minorul a fost luat de apelant, intimata în permanență a păstrat legătura cu copilul, l-a vizitat la școală și este preocupată să asigure minorului un cadru propice de dezvoltare.
Dat fiind vârsta minorului, just s-a apreciat de instanța de fond că acesta are nevoie de prezența mamei ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare intelectuală și morală.
Susținerile apelantului că intimata nu are un comportament corespunzător față de minor nu a fost susținută de probe, astfel că este în interesul superior al copilului să beneficieze de un climat stabil, pe care-l are asigurat în domiciliul mamei, pe când safecțiune față de copil.
În acest context, văzând dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că apelul este neîntemeiat, și ca atare l-a respins respins.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă,susținând în esență că măsura încredințării minorului intimatei-reclamante s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale,în speță a disp. art. 44 fam. art.5,16,30 alin. 2,31 și 32 din Legea nr. 272/2004 conform cărora toate măsurile luate ce privesc persoana minorului trebuie să se subordoneze interesului superior al acestuiaOr,instanța de apel nu a avut în vedere dorința exprimată a minorului de a locui cu tatăl său,dar nici faptul că de la data despărțirii și până în prezent au locuit împreună,perioadă în care a urmat cursurile clasei I,obținând medii maxime și premiu,ceea ce denotă interesul pe care l-a manifestat în supravegherea lui,atenția specială pe care i-a acordat-o,condițiile excelente le care i le oferă,implicarea și atașamentul său.
Curtea,examinând decizia recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză,constată că recursul e fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform disp. art. 42 fam. la încredințarea minorului instanța trebuie să aibă în vedere interesul acestuia,astfel încât măsura dispusă în acest sens să nu-i afecteze dezvoltarea fizică,psihică și intelectuală și să să stabilească în concret care este mediul în care-i sunt asigurate cele mai bune condiții de creștere și educare.
Or,deși din probele administrate în cauză reiese că ambii părinți au puternice sentimente de afecțiune față de minor și-i pot asigura condiții materiale optime,pe perioada în care acesta a locuit cu recurentul-pârât a avut rezultate foarte bune la învățătură,dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse la dosar în recurs,ce atestă obținerea doar de calificative " foarte bine",precum și implicarea sa în activități școlare,cu rezultate meritorii. Coroborând aceste înscrisuri cu cele ce rezultă din copiile proceselor verbale încheiate de executorul judecătoresc,întocmite în cursul lunii octombrie 2008,când s-a încercat punerea în executare a deciziei recurate în privința măsurii încredințării, din care reiese că minorul are o atitudine rezervată față de mamă și nu se supune solicitării sale de oaî nsoți acasă, se poate concluziona că recurentul-pârât a făcut dovada că pe perioada în care copilul s-a aflat în îngrijirea sa i-a putut asigura toate condițiile de ordin material,psihic și moral, pentru creștere,întreținere și educare,iar punerea în executare a deciziei recurate ar presupune o afectare echilibrului acestuia,cu consecințe nefavorabile legate de necesitatea adaptării la un nou climat familial.
Din considerentele susmenționate,constatând că în cauză subzistă motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 proc.civ.văzând disp. art.42 fam.,în baza art. 312 proc.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâtul,va modifica în tot decizia civilă nr.156/13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și în parte sentința civilă 551/23 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău, în sensul că va încredința spre creștere și educare pe minorul, născut la data de 17 septembrie 2001 pârâtului-recurent.
În consecință,va înlătură obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere pentru minor.
Conform art. 42 alin.3 rap. la art.94 alin.1 și 3 fam.,va obliga pe intimata-pârâta-reclamantă la plata pensiei de întreținere pentru minor, în procent de 25% din venitul lunar realizat, cu începere de la data formulării cererii reconvenționale-21 august 2009- până la majoratul acestuia.
Tot ca o consecință,va înlătura și mențiunea privind încuviințarea menținerii legăturilor personale dintre minor și pârât.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
Conform art. 274 fam.,va obliga pe intimata-reclamantă la 595 lei cheltuieli de judecată către recurentul-pârât,sumă reprezentând onorariu apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, județul B și cu domiciliul ales în B, str. - Sud, - 1,. B,. 15, județul B, împotriva sentinței civile nr. 551/23 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău și a deciziei civile nr. 156/13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, Cartier II, - 4,. A,.13, județul B și autoritățile tutelare PRIMĂRIA MUNCIPIULUI B și PRIMĂRIA COMUNEI.
Modifică în tot decizia civilă nr.156/13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și în parte sentința civilă 551/23 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău, în sensul că încredințează minorul, născut la data de 17 septembrie 2001 pârâtului-recurent.
Înlătură obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere pentru minor.
Obligă pe intimata-reclamantă-pârâtă la plata pensiei de întreținere pentru minor, în procent de 25% din venitul lunar realizat, cu începere de la data formulării cererii reconvenționale-21 august 2009, până la majoratul acestuia.
Înlătură mențiunea privind încuviințarea menținerii legăturilor personale dintre minor și pârât.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata la 595 lei cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier
6 ex./21.10.2009
f-- Judecătoria Buzău
a- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Eliza Marin, Elisabeta Gherasim
| ← Reintegrare în familie. Decizia 257/2010. Curtea de Apel Oradea | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
