Divort. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.87
Ședința publică din 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Adriana Corhan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.803/A/12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect desfacerea căsătoriei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta recurentă personal și avocat pentru reclamantul intimat lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, pârâta recurentă învederează instanței că s-a respins cererea de strămutare a cauzei.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului, arătând că susține motivele de recurs invocate în scris. Depune concluzii scrise.
Apărătorul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, arătând că în cauză nu sunt incidente nici unul din motivele de modificare sau de casare, atât prima instanță cât și cea de apel au pronunțat hotărâri temeinice și legale, părțile nu mai conviețuiesc în fapt de peste 12 ani, reclamantul având un copil minor din actuala relație, astfel că trebuie avut în vedere și interesul acestuia. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.803/A/12.10.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.1792/21.02.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar cu același număr, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că prin acțiunea adresată Judecătoriei Timișoara la 9.05.2006 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând desfacerea căsătoriei încheiată la 1.03.1976 din vina ambilor soți și reluarea numelui de familie d e către pârâtă.
Reclamantul a motivat acțiunea, arătând că, dacă la începutul căsătoriei părțile s-au înțeles bine, după un timp au apărut discuții determinate de concepțiile diferite despre viața de familie și împărțirea sarcinilor în gospodărie, deoarece pârâta nu s-a ocupat de gospodărie, fiind permanent ajutată de mama reclamantului.
A mai arătat că pârâta era foarte geloasă și suspicioasă, ceea ce a determinat discuți în familie și stări tensionate.
De asemenea, arată că soții au constatat că relația lor este deteriorată iremediabil, iar simplul fapt că aceștia se respectă nu este de natură să justifice menținerea căsniciei, ei fiind separați în fapt de peste 10 ani, fără să mai poată relua conviețuirea.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul a mai promovat o acțiune de divorț, care a fost irevocabil respinsă prin decizia civilă nr.755/1998 a Curții de Apel Timișoara, invocând autoritatea de lucru judecat, atâta timp cât această acțiune se sprijină pe aceleași motive și în condițiile în care reclamantul este singurul vinovat de destrămarea relațiilor de familie prin părăsirea domiciliului conjugal și ralierea în concubinaj.
Instanța de fond a atașat dosarul nr.6690/1996 al Judecătoriei Timișoara, ce a avut ca obiect prima acțiune de divorț, iar prin încheierea de ședință din 13.09.2006 în baza art.1201 Cod civil, a respins excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că în acțiune reclamantul invocă despărțirea în fapt a părților de aproximativ 10 ani.
Pârâta a completat întâmpinarea, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece reclamantul este singurul vinovat de destrămarea relațiilor de căsătorie, întrucât a încălcat obligația de fidelitate și a părăsit domiciliul conjugal, raliindu-se în concubinaj, relație din care are un copil.
Prin sentința civilă nr.1792/21.10.2007 Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, dispunând desfacerea căsătoriei încheiată de părți la data de 01.03.1976, din vina ambilor soți; s-a dispus ca pârâta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 1.03.1976, iar din căsătorie a rezultat o fiică, în prezent majoră.
A reținut că soții s-au despărțit în fapt în urmă cu 12 ani, când reclamantul a părăsit domiciliul conjugal, raliindu-se în concubinaj cu o altă femeie, relație din care s-a născut la 7.02.1996 un copil.
A reținut că părțile nu au mai încercat să se împace și că o altă acțiune de divorț promovată de reclamant a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr.755/1998 a Curții de Apel Timișoara.
Apreciind asupra temeiniciei acțiunii, instanța de fond a reținut că despărțirea în fapt a părților din anul 1995, fără ca vreuna din acestea să încerce împăcarea, determină concluzia în sensul că relațiile dintre acestea sunt grav și iremediabil vătămate, iar susținerea pârâtei în sensul că reluarea conviețuirii ar fi posibilă nu a fost dovedită.
Prima instanță a apreciat că relația de căsătorie este pur formală, fiecare dintre soți trăindu-și viața separat, așa încât menținerea căsătoriei apare ca anormală și nu mai poate dăinui.
A mai avut în vedere și interesul copilului rezultat din concubinajul reclamantului cu o altă femeie, în sensul că acesta are dreptul să crească alături de părinții săi.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că în temeiul art. 31 din Codul familiei se impune admiterea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel în termen, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta a arătat în motivarea apelului că se impune respingerea acțiunii de divorț ca neîntemeiată, deoarece doar reclamantul se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie, el încălcând obligația de fidelitate și părăsind domiciliul conjugal.
A mai arătat că invocarea interesului copilului rezultat din concubinajul reclamantului cu o altă femeie în această cauză este absurdă, deoarece concubinajul nu este o instituție juridică, iar în fapt acest copil crește alături de ambii părinți.
Prin cererea de apel pârâta a solicitat administrarea probei cu martori.
Reclamantul a formulat întâmpinare în apel și a solicitat respingerea acestei căi de atac ca neîntemeiată, deoarece în toată perioada separării în fapt nici una din părți nu a încercat împăcarea, așa încât relația de căsătorie este una pur formală și practic imposibil de a mai fi reluată vreodată.
Analizând apelul declarat de pârâtă, în temeiul art.296 Cod procedură civilă tribunalul a apreciat că este neîntemeiat.
A reținut astfel că din probele administrate de prima instanță rezultă că părțile sunt despărțite în fapt de 12 ani, reclamantul fiind raliat în concubinaj cu o altă femeie, relație din care s-a născut un copil minor.
Tribunalul a apreciat astfel că susținerile pârâtei în sensul că soluția instanței de fond este în afara probelor administrate în cauză nu pot fi reținute, ci, dimpotrivă, din aceste probe rezultă că despărțirea în fapt durează de 12 ani, că niciuna din părți nu a încercat împăcarea, astfel încât relațiile dintre soți sunt grav vătămate și nu mai este posibilă continuarea căsătoriei.
În consecință, tribunalul a apreciat că separarea în fapt a părților de peste 10 ani reprezintă motivul desfacerii căsătoriei, față de imposibilitatea continuării acesteia.
Împotriva acestei decizii pârâta a declara recurs în termen, solicitând modificarea ambelor hotărâri în sensul respingerii acțiunii și invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului arată că hotărârile nu cuprind motivele pe care se sprijină, din care să rezulte vinovăția ei și sunt lipsite de temei legal.
Arată astfel că în prima acțiune de divorț soluționată în anul 1996 Judecătoria Timișoaraa pronunțat divorțul din vina ambilor soți, reținând în sarcina ei că nu s-a ocupat de gospodărie, că este o fire geloasă și suspicioasă și a creat permanent în familie stări tensionate.
Dar, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr.755/22.04.1998, a admis recursul reclamantei și în fond a respins acțiunea de divorț, întrucât culpa exclusivă aparține reclamantului și în mod greșit instanțele au reținut culpa concurentă a pârâtei.
Pârâta mai arată că această a doua acțiune de divorț este întemeiată pe aceleași motive, iar reclamantul omite să amintească de prima acțiune de divorț.
Arată că în această a doua acțiune de divorț reclamantul trebuia să facă dovada unor motive de divorț noi, precum și a culpei pârâtei în destrămarea relațiilor de familie.
Pentru că reclamantul nu a procedat de această manieră pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat, iar în mod greșit instanța de fond a respins această excepție și a reținut ca motiv de divorț nou lipsa de conviețuire a părților timp îndelungat, cu toate că această stare a fost determinată de reclamant, care a întreținut o relație extraconjugală din anul 1992.
Pârâta arată că deși instanța de fond a pronunțat divorțul din vina ambilor soți nu a reținut în sarcina ei nicio culpă în motivarea sentinței.
Arată că instanța de apel nu a ținut seama de motivele de apel invocate, în sensul că vina aparține în exclusivitate reclamantului, așa cum irevocabil s-a reținut prin decizia civilă nr.755/1998.
În susținerea recursului pârâta invocă drept precedente judiciare decizia civilă nr.2158/1992 a Curții Supreme de Justiție, decizia civilă nr.793/1978 a Tribunalului Hunedoara și decizia civilă nr.643/1978 a fostului Tribunal Suprem.
Arată, de asemenea, că instanțele nu a analizat cauzele reale ale despărțirii în fapt, ci s-au limitat să rețină ca motiv de divorț nou despărțirea părților în fapt timp de 12 ani.
Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului, susținând că decizia recurată este temeinică și legală.
Analizând recursul declarat de pârâtă, în raport de susținerile acesteia, de apărarea reclamantului, de probele dosarului și de dispozițiile art. 299-312 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat după cum urmează:
în cauză, reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei, în condițiile în care anterior, prin decizia civilă nr.755/1998 a Curții de Apel Timișoara, admițându-se recursul pârâtei, a fost respinsă o acțiune de divorț, reținându-se că numai reclamantul se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie.
În acea cauză instanța de recurs a apreciat că pârâta nu a avut nicio culpă la destrămarea căsătoriei.
În continuare, de la acea dată, părțile au trăit separate.
În cauză, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, atâta timp cât reclamantul și-a întemeiat acțiunea de divorț pe aceleași motive.
Instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat prin încheierea de ședință din 13.09.2006 cu motivarea următoare: " constatând că într-o perioadă de 10 ani cât părțile au fost despărțite în fapt au apărut motive și împrejurări noi față de ultima acțiune de divorț introdusă de reclamant, acesta urmând să le dovedească".
Curtea apreciază că instanța de fond nu era în măsură să soluționeze această excepție cu o astfel de motivare, cât timp reclamantul nu a invocat motive și împrejurări noi ivite după data respingerii irevocabile a primei acțiuni de divorț.
Curtea constată că în cauză instanța de fond nu a pus în discuția părților conform art.129 al.4 Cod procedură civilă dacă s-au ivit motive noi după data respingerii primei acțiuni de divorț, deoarece numai după lămurirea acestui fapt putea fi soluționată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
Curtea apreciază că prin modul în care a procedat, instanța de fond s-a substituit reclamantului, presupunând că s-au ivit motive și împrejurări noi, cu toate că acesta nu și-a precizat acțiunea și nu a făcut astfel de susțineri.
Instanța de fond a nesocotit astfel principiile disponibilității și al dreptului la apărare, cu consecința afectării drepturilor procesuale ale ambelor părți.
Pârâta recurentă susține întemeiat că niciuna dintre instanțe nu au analizat motivele reale ale despărțirii soților, pronunțând greșit divorțul din vina ambilor soți, cu toate că în sarcina pârâtei nu s-a reținut nicio culpă.
Or, divorțul pentru motive temeinice, întemeiat pe dispozițiile art. 38 al. 1 din Codul familiei, presupune, conform art. 617 al. 1 și 3 Cod procedură civilă, culpa pârâtei sau a ambilor soți în destrămarea relațiilor de căsătorie.
Separarea în fapt a soților nu poate constitui un motiv temeinic de divorț, ci trebuie analizate cauzele separării soților, pentru a se examina încălcarea de către aceștia a obligațiilor conjugale.
Instanța de apel nu a sesizat aceste greșeli.
Curtea mai constată că în apel pârâta a solicitat audierea martorilor și, dar instanța de apel nu a soluționat această cerere de probațiune, omițând să se pronunțe asupra ei.
Aceste greșeli ale celor două instanțe se circumscriu criticilor formulate de pârâtă în recurs și determină nulitatea celor două hotărâri, conform art. 105 al. 2 Cod procedură civilă.
În baza acestor considerente și având în vedere dispozițiile art.312 al.3 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admisă recursul declarat de pârâtă și să caseze ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În temeiul art.315 al.1 și 2 Cod procedură civilă instanța de fond va pune în discuția părților dacă reclamantul înțelege să-și precizeze acțiunea în sensul invocării unor motive de divorț noi, ivite după soluționarea irevocabilă a prime acțiuni de divorț, va soluționa cererea de probațiune propusă de pârâtă și mai apoi se va pronunța asupra excepției autorității de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.803/A/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia recurată și sentința civilă nr.1792/21.02.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar cu același număr și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat Dr.- - - -
GREFIER
- -
Red.AC/13.02.2009
Dact./13.02.2009
Judecătoria Timișoara -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Ion GraurJudecători:Ion Graur, Adriana Corhan, Maria Lăpădat
| ← Pensie întreținere. Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Craiova | Contestație la executare (art.461 c.p.p.). Decizia 202/2008.... → |
|---|
