Plasament. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.86
Ședința publică din 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Adriana Corhan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S împotriva sentinței civile nr.464/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, și intervenienta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B, având ca obiect plasament.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă consilier juridic a în reprezentarea reclamantei recurente, pârâtul intimat personal, pârâta intimată și numitul în calitate de mandatar al pârâtei intimate, lipsă fiind pârâta intimată și reprezentantul intervenientei Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantei recurente depune delegație de reprezentare.
Mandatarul pârâtei intimate depune procura judiciară și un set de înscrisuri, respectiv anchetă socială privind situația copilului, răspunsul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului adresat numitului, buletinul de analize nr.-/18.12.2008, bilet de ieșire din spital, concluzii scrise și articole apărute în presa scrisă.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse de mandatarul pârâtei intimate.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii de lăsare a cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă consilier juridic a în reprezentarea reclamantei recurente, pârâtul intimat personal, pârâta intimată și numitul în calitate de mandatar al pârâtei intimate, lipsă fiind pârâta intimată și reprezentantul intervenientei Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție în interesul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B, arătând că în mod greșit Tribunalul C-S a dispus revenirea copilului în familia naturală, acesta fiind preluat de către autoritățile italiene în anul 2007, care au susținut că familia a avut o atitudine necorespunzătoare față de copil, iar în anul 2008 copilul a fost repatriat și încredințat unui asistent maternal profesionist, ținându-se seama de interesul superior al acestuia, atât copilul cât și familia acestuia fiind incluși într-un program de consiliere psihologică. Arată de asemenea că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului nu se opune revenirii copilului în familie însă în acest moment nu este oportună această măsură.
Pârâta intimată prin mandatar solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Pârâtul intimat solicită admiterea recursului, arătând că dorește ca minorul să fie încredințat asistentului maternal profesionist.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, arătând că potrivit referatului de anchetă socială și a informării făcute în anul 2008, interesul copilului este de a reveni în familia naturală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru copilul, născut la data de 21.03.2005, în municipiul Reșița, județul C-S, având ca părinți pe și, la asistentul maternal profesionist, acordarea în favoarea copilului a alocației lunare de plasament pe toată durata măsurii, începând cu data emiterii dispoziției nr.6212 / 28.10.2008 a directorului executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, delegarea exercițiului tuturor drepturilor și obligațiilor părintești referitoare la persoana și bunurile copilului în favoarea asistentului maternal profesionist, iar cu privire la vizitarea copilului de către părinții săi și respectiv de către rudele sale, să dispună ca aceasta să se realizeze bilunar, doar la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S și doar în prezența asistentului social și respectiv a psihologului, persoane desemnate să instrumenteze acest caz, precum și a asistentului maternal profesionist care asigură ocrotirea copilului în cauză.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că copilul s-a născut la data de 21.03.2005, în municipiul Reșița, județul C-S, și provine din relația de concubinaj a pârâților și.
Prin sentința civilă nr. 3181 / 26.10.2005, Judecătoria Reșița a constatat că pârâtul este tatăl copilului și a încuviințat ca acesta să poarte numele de "".
Reclamanta a mai arătat că copilul a beneficiat de ocrotirea pârâtei până la data de 25.05.2007, pe teritoriul Italia.
Fiind abuzat fizic de către sa maternă, autoritățile italiene au instituit față de acesta o măsură de protecție, în regim de urgență, într-o unitate de tip rezidențial, de pe teritoriul Italia. Ulterior, s-au declanșat procedurile legale pentru repatrierea copilului pe teritoriul României, proceduri finalizate la data de 27.10.2008, dată la care acesta a revenit pe teritoriul României.
În urma analizării situației copilului în cauză și a familiei sale lărgite, s-a considerat că după finalizarea procedurilor de repatriere este necesară și oportună instituirea unei măsuri de protecție specială, în regim de urgență, față de acesta, la un asistent maternal profesionist, de pe raza județului C- Ca atare, a fost identificat asistentul maternal profesionist, persoană care și-a exprimat acordul cu privire la ocrotirea copilului.
Având în vedere această situație, directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S a dispus plasamentul copilului, în regim de urgență, la asistentul maternal profesionist, emițând în acest sens dispoziția nr. 6212 / 28.10.2008.
În drept a invocat dispozițiile art. 55 lit.a, art. 56 lit.c, art.58 alin.1 lit.b, art. 59, art.61 alin.2 lit.b și art. 68 alin.2 din Legea nr. 272 / 2004, precum și art. 109 Cod procedură civilă.
Prin cererea reconvențională depusă la dosar fila 24, pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat instanței respingerea cererii reclamantei, iar copilul să revină în mediul familial, respectiv să-i fie ei încredințat pentru creștere și educare.
În motivarea cererii, a arătat că măsura dispusă de autoritățile italiene a fost o măsură abuzivă, deoarece copilul nu a fost abuzat fizic de sa maternă și nici nu a fost pus la cerșit de aceasta, dimpotrivă copilul se afla la cumpărături cu sa, iar o persoană de sex femeiesc, înarmată, a smuls copilul din brațele bunicii materne, atât, cât și copilul fiind grav traumatizați.
A mai arătat că ea își iubește copilul, care a fost întotdeauna foarte bine îngrijit cât timp s-a aflat împreună cu ea, că între ea și copil există o puternică afecțiune reciprocă, având condiții materiale foarte bune pentru a se ocupa și în continuare de îngrijirea acestuia, că părinții săi au crescut 14 copii, fiecare fiind foarte bine îngrijit, bucurându-se de afecțiune și sprijin material.
Prin cererea de intervenție în interesul reclamantei, intervenienta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului a solicitat admiterea cererii reclamantei și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâta-reclamantă reconvențional.
În motivarea cererii a arătat că până la data de 25.05.2007 copilul a fost însoțit de mama sa, pe teritoriul Italia. În ziua de 25.05.2007 copilul se afla în grija bunicii materne, fiind tot pe teritoriul italian.
În acest context, copilul a fost ridicat de către autoritățile italiene, în timp ce se afla pe stradă, în fața unui supermarket italian, împreună cu maternă, deoarece, potrivit declarațiilor acestor autorități, îl bătea și îl ținea cu ea pe stradă în scopul de a impresiona trecătorii și de a obține foloase necuvenite ca urmare a practicării cerșetoriei.
La momentul preluării copilului de către autoritățile italiene acesta se afla în îngrijirea bunicii materne, mama nefiind prezentă.
La momentul preluării copilului de către autoritățile sociale italiene s-a constatat că acesta era nespălat, neîngrijit, subnutrit.
Dat fiind gravitatea situației copilului și a relelor tratamente la care fusese supus de către familie, autoritățile italiene au manifestat o prudență sporită pe parcursul procedurii de repatriere al copilului.
maternă a făcut obiectul unei cercetării în cadrul unui dosar penal, aflat pe rolul Tribunalului din, pentru rele tratamente aplicate minorului, o altă acuzație pentru fapte similare urmând a fi luată în discuție și de Tribunalul din.
Mama copilului a fost considerată de către autoritățile italiene ca fiind incapabilă de a avea grijă de copil într-o manieră corespunzătoare, date fiind circumstanțele care au stat la baza preluării minorului din familie d e către serviciile sociale italiene.
Arată că între copil și familia sa numai există nici o relație, copilul fiind atașat de familia din Italia, unde urma să fie adoptat.
Prezentă la termenul de judecată din data de 19.11.2008, pârâta arată că este de acord să îngrijească copilul până în momentul revenirii sale în familie.
Prin sentința civilă nr.464 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, împotriva pârâților, și, a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului în interesul reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențional împotriva reclamantei - pârâtă reconvențional Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S și a pârâților reconvențional și, s-a dispus revenirea copilului, născut la data de 21.03.2005, în municipiul Reșița, județul C-S, având ca părinți pe și, în mediul familial, respectiv în îngrijirea pârâtei - reclamantă reconvențional.
Din cuprinsul sentinței civile sus menționate, se reține că din întreg probatoriul administrat rezultă că mama copilului s-a preocupat în permanență de îngrijirea copilului pe perioada de timp în care acesta a locuit împreună cu ea. De asemenea, după separarea copilului acesta, împreună cu tatăl său, a făcut numeroase demersuri pe lângă autoritățile române și italiene pentru încredințarea copilului și repatrierea sa.
Din declarațiile martorilor audiați, ancheta-socială efectuată în cauză și înscrisurile depuse, rezultă că pârâta are condiții materiale și spirituale bune pentru a asigura pe viitor o bună dezvoltare copilului.
Tribunalul a avut în vedere și referatul de anchetă socială efectuat în cauză, din care rezultă că mama copilului locuiește împreună cu un alt copil al său, cu concubinul său, cu părinții și frații săi într-un imobil compus din 5 camere, 3 bucătării, hol, corespunzător mobilate și bine întreținute. Imobilul este racordat la rețeaua de alimentare cu energie electrică. hranei se face cu ajutorul aragazului, racordat la butelie, iar încălzirea pe timp de iarnă se face cu lemne. este folosită de la cele două fântâni existente în curte. Aceștia au bunuri de folosință îndelungată: 3 televizoare color, PC, aragaz, mașină automată de spălat, 2 congelatoare, etc.
Pe terenul pe care se află situat acest imobil, în construcție se află încă trei case.
Tatăl pârâtei, respectiv numitul, a donat copilului cota de 3 / 8 din imobilul proprietatea sa.
Prima instanță a mai reținut că deși pârâta nu lucrează, ea se ocupă de menajul comun, având în îngrijire și pe copilul, rezultat din relațiile sale de concubinaj cu numitul. Acesta lucrează, realizând venituri pentru întreținerea pârâtei.
Părinții pârâtei de asemenea realizează venituri substanțiale din activități de cărăușie și vânzarea de plante, astfel încât pârâta nu este nevoită să aibă un loc de muncă stabil.
Din materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că pe perioada de timp în care copilul s-a aflat în îngrijirea mamei sale acesta a fost bine îngrijit, față de el nemanifestându-se nici un fel de violență, aceasta manifestând întotdeauna o atitudine pozitivă față de copil un mare atașament. Aceeași atitudine o are și față de cel de-al doilea copil al său.
În imobilul proprietatea bunicilor materni mai locuiesc și alți frați ai pârâtei, care toți sunt bine îngrijiți, urmând cursurile școlare din localitatea și nici un membru al familiei nu practică cerșetoria, având condiții materiale foarte bune, deținând în proprietate imobile, având asigurate venituri stabile din practicarea unor profesii autorizate ( vânzarea de plante și cărăușie - filele 45,46 dosar ).
După repatrierea copilului, pârâta l-a vizitat de mai multe ori, ducându-i și obiecte de îmbrăcăminte și jucării. Între pârâtă și fiul său există un puternic atașament, atașament ce rezultă atât din îngrijirea pe care pârâta a dat-o copilului anterior plecării în Italia, cât și din interesul permanent manifestat de aceasta atât în fața autorităților italiene, cât și române pentru revenirea copilului în mediul familial.
Prima instanță a avut în vedere convențiile internaționale cu privire la drepturile copilului care au afirmat, fără echivoc, faptul că familia reprezintă cel mai bun cadru pentru dezvoltarea personalității copilului.
Indiferent de calitățile pe care le au instituțiile statului și reprezentanții acestora, nu pot să țină locul unei familii.
Legislația internă și internațională a recunoscut în unanimitate că în general copiii devin membrii unei celule familiale de la nașterea lor și Curtea de la Strasbourg consideră că legătura astfel creată, foarte mult prezumată, nu poate fi ruptă de către stat decât în prezența motivelor deosebit de serioase.
Tribunalul a apreciat că potrivit legislației interne și internaționale luarea în plasament a copiilor de către autoritățile publice, oricât de legitimă ar fi, trebuie să fie în mod normal considerată drept o măsură temporară, urmată pe cât de rapid posibil de reunificarea familiei, iar familia la care se dorește a fi dat copilul în cauză spre adopție în Italia, așa cum rezultă din cererea de intervenție în interesul reclamantei depusă de intervenientă la dosar, nu are nici o legătură de rudenie cu copilul, neîncadrându-se astfel în dispozițiile art. 39-42 din Legea nr. 273 / 2004.
S-a reținut de asemenea că pârâta a făcut dovada deplină că prin întreaga sa atitudine nu a pus niciodată în pericol viața sau dezvoltarea fizică sau psihică a copilului, iar ruperea într-o manieră brutală și deliberată a legăturilor dintre mamă și copilul său, interzicerea oricăror legături dintre mamă și fiul său pe perioada de timp în care acesta s-a aflat în grija autorităților străine poate avea consecințe devastatoare pentru psihicul copilului.
Potrivit dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 272 / 2004, de măsurile de protecție specială instituite de susmenționata lege beneficiază copiii ai căror părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela, copiii care, în vederea protejării intereselor lor, nu pot fi lăsați în grija părinților din motive neimputabile acestora, copiii abuzați sau neglijați, copiii găsiți sau copiii abandonați de către mamă în unități sanitare, copiii care au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspund penal.
S-a apreciat astfel că din întreg probatoriul administrat rezultă că în cauză nu sunt întrunite nici una dintre condițiile prevăzute de art. 56 pentru a se institui măsura plasamentului prevăzută de art. 58 din Legea nr. 272 / 2004, pârâta nu și-a abuzat niciodată fizic sau psihic copilul, nu a pus în pericol prin comportamentul său viața sau dezvoltarea copilului, dimpotrivă s-a preocupat în permanență pentru a-i asigura o bună dezvoltare și pentru revenirea acestuia în familie. Contactul copilului cu mama sa nu riscă să amenințe interesele sau drepturile copilului, autoritățile române, conform dispozițiile Legii nr. 272 / 2004, având posibilitatea legală de a monitoriza modul în care pârâta își îngrijește copilul.
Având în vedere dispozițiile art. art. 1 pct.2, art. 2, art. 5 pct.2, art. 30, art. 56, art. 58 din Legea nr. 272 / 2004, art. 8 CEDO, vârsta mică a copilului, care are nevoie de mama sa și de prezența permanentă a acesteia, atașamentul existent între mamă și copilul său, identitatea culturală, lingvistică, etnică a copilului, interesul superior al copilului și drepturile acestuia recunoscute de legislația internă și internațională de a crește și a locui împreună cu părintele său, de a se respecta efectiv viața de familie, instanța a apreciat că legătura dintre copil și mama sa nu poate fi ruptă de stat decât în prezența unor motive deosebit de serioase, care în cauză nu subzistă.
Împotriva sentinței sus amintite, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S a declarat recurs, înregistrat sub nr- din 13.01.2009 la Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și a cererii de intervenție, și respingerea cererii reconvenționale a pârâtei.
În motivarea recursului, după o prezentare succintă a situației copilului, reclamanta arată că revenirea în mediul familial a acestuia nu este oportună în acest moment, față de împrejurarea că bunicii materni ai copilului, numiții și au o situație morală îndoielnică, astfel cum rezultă din informațiile obținute de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, respectiv adresa nr.C/3888/12.05.2008 a Secției Consulare a Ambasadei României în Italia din care rezultă că numita a săvârșit infracțiuni pe teritoriul Italiei, privitoare la minorul, condamnată în acest sens de Tribunalul d e Minori din, fiind citată și de către Procuratura Italia, în fața Tribunalului din pentru infracțiunea de a-i pune la cerșit pe minorii încredințați ei, și, în vârstă de 14 ani.
Autoritățile italiene au considerat că și bunicul matern nu este străin de evenimentele petrecute, opinând că minorul nu poate fi încredințat bunicilor materni spre creștere și educare, concluzie ce se impune și în cazul mamei copilului, numita, care este incapabilă să asigure o ocrotire corespunzătoare fiului său, nefăcând dovada certă că ar putea asigura un mediu prielnic și stabil pentru îngrijirea acestuia, în prezent locuind cu concubinul său și neavând un loc de muncă stabil care să-i asigure o sursă stabilă de venituri.
Reclamanta mai arată că împrejurarea reținută de instanța de fond în sensul că este suficient ca alte persoane din mediul familial al mamei să realizeze venituri, ea nefiind nevoită să aibă un loc de muncă, produce stupefacție, mama fiind cea căreia i se încredințează copilul și care trebuie să prezinte astfel de garanții, instanța rezumându-se la simple aprecieri fără a exista la dosar dovezi certe cu privire la aceste venituri.
Pentru a evidenția lipsa unei îngrijiri corespunzătoare a copilului din partea mamei, precum și abuzul și neglijarea, reclamanta invocă aspectele care caracterizau starea copilului în momentul internării în centrul "La del ", respectiv stare fizică și psihică degradantă, refuzul copilului de a comunica cu alte persoane, accese de plâns și anxietate, îmbrăcăminte murdară, neadecvată nici sexului și nici sezonului, lipsa igienei personale, lipsa controlului sfincterian, inadaptarea la condiții normale de trai, arătând că prin modul de exercitare a drepturilor părintești, în special prin neglijare și abuz a primejduit sănătatea și dezvoltarea propriului său copil, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.109 Codul familiei privind decăderea din drepturile părintești.
Reclamanta mai arată că instanța nu a analizat în mod echitabil toate probele existente la dosar, insistând foarte mult pe considerente de ordin teoretic legate de valorile familiale, apreciind în mod favorabil toate simplele susțineri ale mamei, nesusținute de înscrisuri sau alte probe, instanța rezumându-se numai la analizarea situației prezente a familiei așa cum reiese din ancheta socială elaborată de către Consiliul Local, neluând în considerare documentele oficiale provenind de la autoritățile italiene și române.
Reclamanta critică și faptul că instanța a tratat facil cererea de intervenție dedusă judecății, îndreptându-și în mod eronat atenția către motivarea adopției copilului de către o familie d e cetățeni italieni, sentința cuprinzând motive străine cauzei deduse judecății, instanța schimbând natura și înțelesul cererii de intervenție.
În acest context arată că instanța nu a analizat fondul cauzei și anume, cel referitor la necesitatea instituirii unei măsuri de protecție specială, luând în discuție doar posibilitatea adopției copilului de către o familie italiană și dispunând reintegrarea copilului în familia sa, fără a lua în considerare faptul că acest copil era rupt din punct de vedere emoțional, lingvistic și cultural de aceasta, astfel că situația în care se afla și se află în prezent copilul conferă suficiente argumente care să confirme necesitatea instituirii unei măsuri de protecție specială.
Reclamanta apreciază astfel că revenirea în acest moment a copilului în mediul său familial poate fi de natură să-i creeze acestuia traume suplimentare, ținând cont și de modul în care s-au realizat întâlnirile copilului cu membrii familiei sale, care confirmă faptul că miorul nu își acceptă încă familia, fiind necesară o consiliere în scopul înțelegerii de către aceștia a modalității celei mai adecvate de relaționare cu copilul.
Reclamanta concluzionează astfel că soluția pronunțată de către instanță a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor Legii nr.272/2004, raportat la prevederile art.53 alin.1, 2 și 3 referitoare la Planul Individualizat de Protecție, nefiind luată în considerare nici opinia specialiștilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art.299 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intervenienta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului a solicitat admiterea cererii de intervenție în interesul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare.
Analizându-se motivele de recurs, sentința atacată, actele și probele de la dosar, văzând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se constată că recursul de față nu este întemeiat, deoarece, referitor la primul motiv de recurs, legat de faptul că minorul nu cunoaște decât limba italiană și nu își cunoaște familia biologică, acesta nu poate fi primit, deoarece copilul, aflat la o vârstă extrem de fragedă și ținut într-o instituție de ocrotire a minorilor italiană, a învățat limba italiană, dar după repatrierea acestuia, s-a reintegrat în societate, a început că relaționeze tot mai bine, atât cu asistenta maternală, cât și cu mama sa naturală, cu bunicul și lui, care manifestă o afecțiune deosebită față de copil, îl vizitează o dată sau de două ori pe săptămână, doresc foarte mult ca acesta să revină în familia sa naturală, au făcut și fac demersuri permanente, la instituțiile naționale și internaționale, în scopul revenirii copilului în familia lor.
Legat de abuzul fizic și psihic, la care copilul a fost supus de către sa în Italia, acest aspect a fost probat, prin actele întocmite de poliția italiană, dar Curtea consideră că acest fapt este izolat și nu poate determina măsura extremă de rupere a relațiilor dintre copil și familia sa naturală, mai ales în condițiile în care anchetele sociale efectuate în cauză, atât în august 2007, cât și în noiembrie 2008, concluzionează că se impune revenirea în mediul familial al copilului, urmată de inițierea unui program de consiliere psihologică.
Cu privire la motivul de recurs, referitor la pretinsa situație morală îndoielnică a bunicilor materni ai copilului, nici acesta nu poate fi primit, deoarece din actele de la dosar rezultă că aceștia au constituit o familie numeroasă, dar puternică, au în proprietate un imobil cu trei camere, două bucătării, având în construcție încă trei case, au un venit total de circa 70 de milioane lei vechi, se preocupă de creșterea și educarea copiilor lor, manifestă multă afecțiune și interes față de aceștia, iar în cazul nepotului, au manifestat și manifestă un interes deosebit, care demonstrează o afecțiune pe măsură, care le permite să-l aibă pe copil alături de ei.
Referitor la motivul de recurs, legat de pretinsa incapacitate a mamei copilului, de a asigura o ocrotire corespunzătoare a fiului său, nici acesta nu poate fi primit, deoarece din probele administrate rezultă că aceasta este foarte atașată de copilul său, este integrată în familia și deși nu este încadrată în muncă, contribuie activ la activitățile gospodărești, își îngrijește un al doilea copil, de doi ani, rezultat dintr-o altă relație de concubinaj, neexistând nicio temere că nu ar fi capabilă să-i îngrijească pe ambii copii.
Concluzionând asupra recursului de față, Curtea constată că soluția primei instanțe apare ca fiind corectă, deoarece minorul trebuie reintegrat în familia sa naturală, perioada de plasament de urgență fiind suficientă pentru a traversa revenirea în țară cu revenirea în familia sa, deoarece interesul superior la minorului este legat de apartenența sa la familia naturală, conform art.5.2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, din care rezultă că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior la acestuia.
Cum, măsura plasamentului copilului constituie o măsură subsidiară, intervenția statului fiind complementară, se constată că cererea reclamantei de instituire a măsurii de plasare a copilului la asistent maternal, nu este întemeiată, fiind necesară revenirea minorului în mediul familial, alături de mama sa,.
Față de cele de mai sus, recursul de față apare ca neîntemeiat, urmând să fie respins ca atare, menținându-se în totalitate sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S împotriva sentinței civile nr.464 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, privind pe pârâții intimați, și intervenienta intimată Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului B, pentru plasament copil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat Dr.- - - -
GREFIER
- -
Red.IG/9.02.2009
Dact./10.02.2009
Tribunalul C-S-judecător
2 ex.
Președinte:Ion GraurJudecători:Ion Graur, Adriana Corhan, Maria Lăpădat
| ← Divort. Decizia 158/2009. Curtea de Apel Bacau | Stabilire program vizitare minor. Decizia 324/2008. Curtea de... → |
|---|
