Pensie întreținere. Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1239
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul
împotriva sentinței civile nr. 368 din 4 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit revizuientul ți intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea cererii de revizuire raportată la dispozițiile art. 323 alin. 1 Cod procedură civilă și a trecut la deliberări asupra acesteia.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corbia sub nr. 2234/213/11 decembrie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta și a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 979/14.07.2008, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosarul nr-.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentința civilă sus - menționată a fost obligat să plătească în favoarea reclamantei o pensie de întreținere de 475 lei lunar.
A arătat reclamantul că în prezent suma pe care o plătește cu titlul de pensie întreținere în favoarea reclamantei, depășește conform legii, având în vedere că nu mai realizează venituri cu caracter permanent, iar în prezent primește ajutor de șomaj în cuantum de 608 lei.
Prin sentința civilă nr.368 din 04 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei.
S-a dispus micșorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 979/2008 a Judecătoriei Corabia, județul O, în favoarea pârâtei, născută la data de 17.02.1987, de la 475 lei lunar, la 150 lei lunar, cu începere de la data de 11 dec.2008 și până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de vârsta de 26 ani.
S-a reținut că reclamantul este tatăl pârâtei și prin sentința civilă nr.979/14.07.2008, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosarul cu nr-, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere la care acesta a fost obligat în favoarea reclamantei de la 400 lei, la suma de 475 lei lunar, cu începere de la data de 19.05. 2008 și la terminarea studiilor,dar nu mai mult de vârsta de 26 ani.
S-a mai reținut că la stabilirea cuantumului acestei sume s-au avut in vedere dispozițiile art. 86 si 94 Codul familiei, nevoile crescute ale reclamantei fața de ultima majorare, aceasta fiind elevă, ținându-se seama și de faptul că la acel moment reclamantul realiza venituri cu caracter permanent.
Pe de alta parte s-au avut în vedere și prevederile art. 101 Codul familiei, în care se arată că "părinții sunt datori să îngrijească de copil, ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizica, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a cestuia."
S-a reținut de asemenea, că reclamantul a considerat că suma pe care o plătește în prezent depășește conform legii, având în vedere că nu mai este salariat, iar în prezent primește ajutor de șomaj în cuantum de 608 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că pensia stabilită este nelegală, întrucât nu s-a ținut cont de faptul că reclamantul nu realizează venituri, ajutorul de șomaj încetând la 01 februarie 2009.
Prin decizia civilă nr.657 din 12 mai 2009, Tribunalul Olta respins recursul ca nefondat, reținând că instanța de fond a stabilit în mod corect cuantumul pensiei de întreținere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.907 din 15 septembrie 2009, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul formulat de reclamant, ca inadmsibil.
S-a reținut că decizia nr.657/12 mai 2009 Tribunalului O l t, este o hotărâre judecătorească irevocabilă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, situație în care recursul declarat de reclamant este inadmisibil.
Împotriva sentinței civile nr.368 din 4 martie 2009, Judecătoriei Corabia, a formulat cerere de revizuire revizuientul, invocând în drept dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 2 și art. 325 Cod pr. civilă.
Potrivit art. 323 Cod pr. civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și cărei revizuire se cere.
În speță, hotărârea ce a rămas definitivă, a cărei revizuire s-a solicitat de către revizuient, este sentința civilă nr.368/4 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Corabia.
În atare situație, în conformitate cu dispozițiile art. 323 Cod pr. civilă, competența de soluționare a cererii de revizuire revine Judecătoriei Corabia, urmând a fi declinată cauza la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul împotriva sentinței civile nr. 368 din 4 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, în favoarea Judecătoriei Corabia, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
11.11.2009
Jud.fond
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan
← Stabilire paternitate. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Suceava | Divort. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
---|