Divort. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 94
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 208 din data de 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă, reprezentată de avocat și intimatul reclamant, reprezentat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței netimbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, după care;
Avocat pentru recurenta pârâtă, a depus la dosar chitanța nr. 522-18-0068/18.01.2010, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acțiunii de divorț, cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimatul reclamant, a depus concluzii scrise, în raport de care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 03. 07.2008, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți și înregistrată sub nr. 5/31 ianuarie 1961 la Primăria Comunei Chilia Veche, din culpa exclusivă a pârâtei și reluarea de câtre aceasta a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de.
În motivarea acțiunii, s-a arătat ca soții s-au căsătorit la data de 31 ianuarie 1961, din relațiile lor au rezultat doi copii, care în prezent sunt majori și aceștia s-au despărțit în fapt în luna septembrie 1995, când reclamantul a părăsit domiciliul conjugal, determinat de comportamentul necorespunzător al paratei, care permanent provoca certuri nejustificate, era violentă verbal, nu făcea menajul în casa, nu manifesta afecțiune față de reclamant și refuza încadrarea în câmpul muncii.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 37 alin. 2 și art. 38. familiei.
La dosar s-au depus următoarele acte: certificatul de căsătorie în original, taxă de timbru, timbre judiciare, împuternicire avocațială.
În ședința publică de la 29.09.2008, la solicitarea reclamantului, instanța a încuviințat în scop probatoriu, pentru dovedirea acțiunii, administrarea probei testimoniale, fiind audiată la termenul din 26.11.2008, martora, a cărei declarație a fost consemnată si depusă la dosar.
Prin sentința civilă nr. 18348/26.11.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta.
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți și înregistrată în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Comunei Chilia Veche, sub nr. 5/31 ianuarie 1961, din culpa exclusivă a pârâtei.
Pârâta își va relua numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat faptul că soții s-au căsătorit la data de 31 ianuarie 1961, din relațiile lor au rezultat doi copii, în prezent majori și, după cum rezultă din depoziția martorei, propusă de reclamant, în calitate de fostă prietenă de familie cu soții, aceștia s-au despărțit în fapt în luna septembrie 1995, când reclamantul a fost determinat să plece din domiciliul conjugal, de comportamentul necorespunzător al pârâtei, care permanent provoca certuri din motive nesemnificative, era violentă verbal față de acesta, era foarte irascibilă, nu făcea menajul în casă, nu manifesta afecțiune față de reclamant, nu contribuia la întreținerea familiei și refuza să se încadreze în câmpul muncii.
Aceeași martoră a mai precizat că reclamantul era singurul care întreținea familia, a fost un bun soț și manifesta afecțiune față de pârâtă și copii, martora apreciind că aceasta este singura vinovată de această stare de fapt.
Având în vedere cele reținute și constatate, instanța a apreciat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, nemaiputând fi reluate, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 37 alin.2 și art. 38 alin.1 din codul familiei, urmează a se admite acțiunea reclamantei și a se dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului.
Potrivit prevederilor art. 40 alin.3 din codul familiei, reclamanta își va relua numele purtat anterior căsătoriei, acela de " ".
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâta, susținând că soluția instanței este netemeinică și nelegală, deoarece s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa sa exclusivă doar pe baza declarației unei singure martore-, ale cărei susțineri nu sunt reale.
În temeiul art. 292. solicitat proba cu acte, martori.
A depus la dosar, în copie, decizia nr. 1608 din 11.03.1999 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA și decizia nr. 44/26.01.2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
La data de 15.04.2009, intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
A susținut că, excepția invocată de apelantă nu este întemeiată, în prezenta cauză de divorț, invocându-se motive noi, temeinice, în raport de dispozițiile art. 38 din Codul familiei, survenite după rămânerea definitivă a deciziei nr. 44/26.01.2006.
Pârâta a refuzat în timpul căsătoriei să lucreze, a rămas în posesia apartamentului bun comun, încă din 1995, fost dată în judecată de către o terță persoană, întrucât a vândut o suprafață de teren proprietatea altei persoane
A arătat că a dovedit motive temeinice noi, respectiv faptul că apelanta, prin fapta sa culpabilă și-a prejudiciat dreptul asupra comunității de bunuri, de existența procesului de partaj bunuri comune aflând aproape de finalizarea divorțului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115.
A depus la dosar în copie: cererea de chemare în judecată - partaj bunuri comune și două încheieri pronunțate de Judecătoria Craiova, în dosarul nr- și o încheiere din data de 29.09.2008 din dosarul nr-, al Judecătoriei Craiova, sentința civilă nr. 11075/1.07.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 647/21.03.2007.
La termenul de judecată din data de 19.05.2009, instanța a încuviințat proba cu martor și proba cu înscrisuri solicitate de apelanta-pârâtă, precum și proba cu un martor și interogatoriu pentru intimatul reclamant, probe administrate la termenele de judecată din 16.06.2009, respectiv 06.10.2009.
Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 208/6 oct. 2009 admis apelul formulat de apelanta pârâtă, domiciliată în C,. Nouă,. 15,.3,.3,.18, județul D, împotriva sentinței civile 18348/26.11.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în B,-,. 3,.1,.39, județul
A schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A obligat pe intimat către apelantă la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, aceștia fiind separați în fapt pe o perioadă îndelungată de timp, însoțită de certuri și lipsa de comunicare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. s-a susținut că decizia atacată s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 37, art. 38 Cod fam. art. 610 Cod pr.civ. art. 1201 Cod civil, reținându-se o situație de fapt străină de probele administrate în cauză.
În primul motiv de recurs s-a invocat soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat în raport de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a respins acțiunea civilă de divorț formulată de reclamant, acesta invocând ca și în cele două acțiuni de divorț respinse, aceleași motive legate de neefectuarea menajului, acesta părăsind domiciliul comun încă din anul 1995, dată de la care soții nu au mai reluat efectiv conviețuirea.
Ultimele critici din recurs vizează reținerea eronată a situației de fapt, precum și omisiunea de a se referi la probele administrate la propunerea pârâtei, arătându-se că motivele de divorț invocate în acțiunea introductivă prin care s-a arătat că pârâta nu făcea menajul, nu manifesta afecțiune, refuza încadrarea în muncă, era violentă verbal, sunt motive invocate și în acțiunile anterioare și nu pot constitui motive noi, dat fiind faptul că nu s-a reluat conviețuirea din 1995.
Recursul este nefondat.
Examinând decizia atacată în raport de motivele de recurs, se constată că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii.
Dispozițiile art. 2 din Codul familiei reglementează relațiile de familie, în sensul că acestea se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material.
Pe de altă parte, art. 38 alin. 1 prevede situația când instanța de judecată poate dispune desfacerea căsătoriei, și anume când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Asupra temeiniciei motivelor concrete invocate în susținerea unei cereri de divorț, precum și asupra tuturor probelor administrate în cauză, instanța judecătorească este singura competentă să aprecieze și să decidă în consecință, ceea ce nu conferă însă textelor de lege criticate caracter neclar sau imprecis. Acestea oferă cadrul legal unor noțiuni esențialmente de ordin social și moral, pentru a defini relațiile de familie, pe de o parte, și instituția divorțului, pe de altă parte. În aceste limite legale, suficient de clare și previzibile, instanța este singura în măsură să aprecieze, pe baza motivelor invocate de părți și a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei mai este sau nu posibilă.
În speță, soții s-au despărțit în fapt încă din anul 1995, fără a mai relua conviețuirea, interval de timp în care aceștia s-au mai judecat în baza acțiunii de divorț formulată de către reclamant, la care pârâta s-a opus de fiecare dată, acțiunea fiind respinsă, conform hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile depuse la dosarul cauzei.
Sunt nefondate criticile din recurs în care se invocă soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile triplei identități prevăzută de art. 1201 Cod civil, în privința identității de cauză juridică dintre prezenta acțiune de divorț și acțiunile soluționate anterior prin hotărâri definitive și irevocabile, în condițiile în care în conținutul acțiunii sunt invocate împrejurări noi privind comportamentul celor doi soți separați în fapt încă din anul 1995, referitoare la existența unor certuri și reproșuri din partea pârâtei și la pericolul de înstrăinare a unor bunuri dobândite de soți în timpul căsătoriei.
Tribunalul a reținut întemeiat că relațiile de familie sunt grav vătămate datorită comportamentului ambilor soți, care nu au mai reluat conviețuirea după părăsirea domiciliului comun de către reclamant, intervenită încă din anul 1995, pe fondul neînțelegerilor cu pârâta.
Separarea în fapt o perioadă îndelungată, în care căsătoria nu s-a consumat, însoțită de existența unor certuri și a lipsei de comunicare evidențiată și în depozițiile martorilor audiați, atestă existența unor motive temeinice de divorț, ce nu pot fi înlăturate pentru motivul invocat de recurentă, referitor la identitatea acestor motive cu cele invocate anterior, în acțiunile soluționate irevocabil prin hotărâri judecătorești.
Față de considerentele expuse, constatând că relațiile de familie sunt grav vătămate iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din culpa ambilor soți, nefăcându-se dovada aplicării greșite a dispozițiilor legale invocate în recurs și a incidenței art. 304 pct. 9 cod pr.civ. în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 208 din data de 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red- jud.
2 ex/5.02.2010
Tehnored.
Jud. apel
Șt.
Jud. fond
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu
| ← Divort. Decizia 1412/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 843/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
