Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 172/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(40/2010)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A III A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVIL NR. 172

Ședința public de la 10 februarie 2010

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu

JUDECTOR - - - -

JUDECTOR -

GREFIER -

* * * * * * * *

Pe rol se afl soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, împotriva încheierii din 11.11.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civil în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamant și cu Autoritatea Tutelar PRIMRIA SECTOR 2

are ca obiect - încredințare minor.

La apelul nominal fcut în ședința public, se prezint recurentul-pârât, personal, aflat în stare de arest, lipsind intimata-reclamant și Autoritatea Tutelar Primria sector 2

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz instanței împrejurarea c recursul nu a fost timbrat cu suma de 3 lei și nu a fost aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluția de primire a dosarului, deși recurentul-pârât a fost citat cu mențiunea timbrrii, nu a satisfcut aceast cerinț.

Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția netimbrrii recursului și acord cuvântul asupra excepției.

Recurentul-pârât precizeaz c nu înțelege s achite taxa judiciar de timbru.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de faț, constat urmtoarele:

Prin cererea înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2008, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul și Autoritatea Tutelar Sector 2, s se dispun încredințarea minorei -, nscut la data de 20.03.2000, spre creștere și educare reclamantei.

Prin sentința civil nr.4744/27.05.2009, Judectoria sectorului 2 Baa dmis cererea formulat de reclamant, a încredințat spre creștere și educare pe minora, nscut la data de 20.03.2000, ctre reclamant; a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 50 lei ctre minor, de la data formulrii cererii, respectiv 31.07.2008, pân la majoratul minorei.

Pentru a hotrî astfel, instanța de fond a reținut c din relația de concubinaj a prților a rezultat minora -, nscut la data de 20.03.2000, filiația acesteia fiind stabilit faț de ambii prinți, dup cum rezult din certificatul de naștere, seria -, nr. - din data de 03.04.2000.

Art.65 fam prevede c, în cazul în care filiația copilului din afara cstoriei este stabilit faț de ambii prinți, încredințarea lui, precum și contribuția prinților la cheltuielile de creștere, educare, învțtur și pregtire profesional, se vor hotrî potrivit dispozițiilor art. 42 - 44.fam. care se aplic prin asemnare.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr.272/2004,"principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritțile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judectorești."Acesta este singurul criteriu dup care instanța se va cluzi pentru a decide cu privire la încredințarea minorei -.

Concluziile raportului de anchet social dispus la domiciliul reclamantei opineaz în sensul încredințrii minorului ctre mam, aceasta oferind garanții morale și materiale pentru a asigura un climat optim necesar unei bune dezvoltri, fiind cunoscut ca o persoan care se ocup de creșterea și educarea copilului. Din depoziția martorului audiat în cauz, la propunerea reclamantei, a rezultat c acesta din urm este printele care se ocup de creșterea și educarea minorei de opt ani de când prțile nu mai locuiesc împreun, copilul fiind bine îngrijit. Martorul a perceput cele declarate în mod direct, fiind proprietarul imobilului în care locuiește reclamanta.

În consecinț, în baza art. 65 raportate la art. 42 - 44. fam. reținând și starea de privare de libertate a pârâtului, instanța urmeaz s admit cererea reclamantei de a-i fi încredințat spre creștere și educare minora -, nscut la data de 20.03.2000.

În consecinț, instanța a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtului s contribuie la cheltuielile de creștere și educare ale copilului, obligându-l pe acesta la plata unei sume în cuantum de 50 lei lunar, în favoarea minorei -, nscut la data de 20.03.2000, cu începere de la data înregistrrii cererii, respectiv 31.07.2008 și pân la majoratul acestuia raportat la salariul minim net pe economia național, faț de împrejurarea c, deși nu s-a probat realizarea altor venituri de ctre aceasta, îns nici nu se poate ca minorul s nu beneficieze de întreținere din partea ambilor prinți.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul.

Prin încheierea din 11.11.2009, Tribunalul Bucure ști - Secția a III-a Civil, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod de procedur civil, a suspendat judecata apelului formulat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr.4744/27.05.2009, în contradictoriu cu intimatele reclamante și autoritatea tutelar PRIMRIA SECTORULUI 2

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat c prțile au lipsit nejustificat, deși procedura de citare cu acestea a fost legal îndeplinit.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtul.

La termenul de judecat din data de 10 februarie 2010, Curtea, din oficiu, invocat excepția de netimbrare a cererii de recurs.

Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedur civil, asupra excepției de netimbrare a cererii de recurs, Curtea reține c este întemeiat pentru urmtoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.11 alin.1 cu referire la art.13 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru cererea de recurs pendinte recurentul datoreaz tax judiciar de timbru în cuantum de 3 lei, iar conform art.3 din nr.OG32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timbrului judiciar datorat este de 0,15 lei.

De asemenea, Curtea are în vedere dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit cu care neîndeplinirea obligației de timbrare pân la termenul stabilit de instanț se sancționeaz cu anularea acțiunii sau a cererii.

Curtea constat c recurentul a fost legal citat pentru termenul din 10 februarie 2010 cu mențiunea achitrii taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 lei tax judiciar de timbru și timbru judiciar în sum de 0,15 lei sub sancțiunea anulrii recursului ca netimbrat, dovada de citare regsindu-se la fila 4 din dosarul de recurs, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevzute sub sancțiunea nulitții de art.100 alin. 3 Cod de procedur civil.

Cu toate acestea, recurentul nu și-a îndeplinit obligația legal de timbrare pân la termenul acordat.

În consecinț, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, Curtea urmeaz a dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anuleaz, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul pârât împotriva încheierii din 11.11.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III-a Civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamant și autoritatea tutelar PRIMRIA SECTORULUI 2

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 10 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

- - - - - --

GREFIER

Red.

.

2 ex./16.02.2010

-----------------------------------------------

- Secția a III-a -

-

Jud.Sector 2 -

Președinte:Andreea Doris Tomescu
Judecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 172/2010. Curtea de Apel Bucuresti