Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 273/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 273
Ședința publică de la 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Niculina Țiț
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
JUDECĂTOR 3: Elena Pașcan
Grefier - -
*****************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.294/AC/02 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: mandatar pentru recurentul lipsă și av. pentru intimata-reclamantă, lipsă.
Părțile au avut termen în cunoștință.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Mandatar depune la dosar cerere din partea recurentului prin care solicită a se lua act de renunțare la judecarea recursului, precum și o declarație notarială în acest sens.
Un exemplar îl înmânează și apărătorului intimatei.
Av. pentru intimată solicită a se lua act de renunțarea recurentului la judecata recursului promovat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.294/AC/2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de pârâtul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.158 din 15 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a încuviințat ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu minorul, născut la data de 26 august 2003, în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri ora 12,00 și până luni ora 8,00, prin luarea acestuia la domiciliul său, câte o săptămână în perioada vacanțelor din timpului anului școlar ( prima săptămână), o lună în timpul vacanței de vară, în care pârâtul-reclamant beneficiază de concediul de odihnă, de asemenea prin luarea copilului la domiciliul său.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Cu privire la cererea de suspendare a executării, s-a dispus respingerea cererii și restituirea cauțiunii.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul și a solicitat instanței să dispună încredințarea minorului - născut la -, în favoarea sa spre creștere și educare.
În cauză, pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând, la rândul său, încredințarea minorului spre creștere și educare precum și stabilirea unui program de vizitare pentru părintele căruia nu i se va încredința copilul.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă; a fost încredințat reclamantei-pârâte spre creștere și educare minorul -, născut la data de 26.08.2003; a fost obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte, în favoarea minorului, 25% din venitul net realizat lunar, începând cu data pronunțării, 15.01.2007, până la majorat; a încuviințat pârâtului-reclamant să păstreze legături personale cu minorul după următorul program: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri ora 16,00 până duminică ora 18,00; câte o săptămână în vacanțele de iarnă și primăvară ale minorului; o lună în vacanța de vară, în toate cazurile cu luarea minorului de la domiciliul reclamantei-pârâte și cu obligația pârâtului-reclamant de a-l readuce la domiciliu la terminarea programului stabilit și s-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Reclamantul a declarat apel, în termen legal, solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii reclamantei - pârâte ca neîntemeiate și admiterea cererii sale reconvenționale.
Ca atare a solicitat încredințarea minorului -, în favoarea sa, spre creștere și educare precum stabilirea unei locații de predare primire a copilului pe raza municipiului P
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că, considerentele primei instanțe reținute ca temeiuri ale încredințării spre creștere și educare a minorului în vârstă de 3,6 ani spre creștere și educare reclamantei - pârâte nu are suport în materialul probator administrat în cauză din care rezultă că cel care s-a ocupat preponderent de asigurarea condițiilor financiare pentru creșterea și educarea corespunzătoare a minorului a fost pârâtul - reclamant, iar nu mama acestuia.
Astfel, a invocat apelantul că în ultimul an de zile copilul a fost întreținut efectiv doar de către acesta, reclamanta - pârâtă neavând nicio contribuție la aceasta, cu toate că a pretins că realizează venituri mai mari decât ale celui dintâi.
Dezinteresul reclamantei - pârâte față de minor reiese și din faptul că în anul 2004 de când acesta a rămas în grija părinților pârâtului - reclamant, cea dintâi s-a interesat doar sporadic de copil, uitând chiar de aniversarea acestuia din anul 2006, la care s-a adăugat încheierea unei căsătorii la o lună distanță de sistarea relației cu apelantul.
Reclamanta - pârâtă, ca și martorul propus de aceasta în dovedire au avut o atitudine nesinceră, mergând până la negarea relației cu pârâtul - reclamant, la refuzul recunoașterii ajutorului constant primit din partea părinților celui din urmă, aspecte pe care însă prima instanță l-a ignorat în mod nejustificat.
Prima instanță nu a avut în vedere că, inițial, prin ordonanță președințială, minorul a fost încredințat spre creștere și educare pârâtului - reclamant cu obligarea reclamantei - pârâte la plata unei pensii de întreținere pe care însă nu a achitat-o niciodată, după cum nu a reținut și nici nu a avut în vedere nici comportamentul neadecvat al celei din urmă în diferite medii, cunoscut inclusiv la locul de muncă, dar și în alte medii sociale.
Nefondat a reținut prima instanță că imposibilitatea exercitării drepturilor părintești de reclamanta - pârâtă s-ar fi datorat împiedicării din partea pârâtului - reclamant, în condițiile în care cel din urmă și-a exprimat constant disponibilitatea în acest sens, în tot acest interval fiind singurul care s-a preocupat în mod real de creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului.
Concluziile anchetei sociale la care prima instanță a făcut, de asemenea, referire ca temei al soluției de încredințare a copilului spre creștere și educare reclamantei - pârâte nu puteau avea caracter determinant întrucât prin aceasta s-a constatat că ambii părinți au condiții materiale adecvate, recomandarea făcută cu privire la încredințarea copilului fiind total gratuită, dată doar în sensul legii.
Întrucât prin hotărârea primei instanțe s-a dispus obligarea pârâtului - reclamant la plata unei pensii de întreținere pentru minor de 25% din venitul net lunar și cum această dispoziție are caracter executoriu apelantul a solicitat a se suspenda provizoriu obligația de plată a acestei pensii, până lasoluționarea irevocabilăa prezentei acțiuni.
În ceea ce privește modul de stabilire programului de vizitare a minorului solicitat în subsidiar de pârâtul - reclamant prin cererea reconvențională, prima instanță a stabilit în mod cu totul neadecvat ca minorul să fie luat și de la domiciliul părții căreia i se încredințează minorul, date fiind relațiile vădit conflictuale dintre părți.
Solicită în acest sens apelantul a se stabili o altă modalitate de predare primire a copilului, în cadrul programului de vizită.
În dovedire pârâtul - reclamant a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând în copie, sentința civilă nr.6728/2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, sentința civilă nr.3212/2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, adeverințele nr.1298/13.08.2007 și 526/2007 eliberate de Grădinița nr.6 P
Pe parcursul soluționării apelului pârâtul - reclamant a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, motivat de promovarea de către reclamanta din cauza de față a unei acțiuni în contestarea recunoașterii de cel dintâi al paternității minorului ce face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Piatra Neamț, cerere asupra căreia Tribunalul Neamțs -a pronunțat conform încheierii de ședință din -.
De menționat, că la același termen de judecată din - pârâtul - reclamant a depus o "precizare" a motivelor de apel prin care se reiau aspectele învederate în cererea inițială de apel referitoare la dezinteresul reclamantei - pârâte față de minor și comportamentul său în plan social și familial care vin în contradicție cu soluția încredințării către acesta spre creșterea și educare a minorului (filele 139 - 146 dosar apel).
Reclamanta - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat întrucât hotărârea primei instanțe a făcut o corectă interpretare și apreciere a probatoriului administrat în cauză stabilind că nu se poate reține dezinteresul acesteia pentru soarta minorului și că exercitarea drepturilor sale părintești a fost împiedicată de pârâtul - reclamant și familia sa.
În legătură cu probele invocate în cauză de pârâtul- reclamant, a arătat intimata că acesta a formulat plângere penală atât împotriva martorilor propuși de aceasta în dovedire, cât și în legătură cu declarația pe care cel în cauză a făcut-o în fața medicului legist ce a eliberat certificatul medico - legal invocat ca probă a pretinselor violențe fizice exercitate de reclamanta - pârâtă. A mai arătat că prin cererea de apel, pârâtul - reclamant nu face decât să reitereze susținerile sale din fața primei instanțe și care cel mai adesea nu fac referire la statutul său de mamă și părinte ci la cel de magistrat care este invocat în nenumărate rânduri. S-a mai arătat că aceasta are condițiile materiale necesare asigurării unei creșteri și educări corespunzătoare a minorului care este atașat de actualul său soț în vreme ce pârâtul - reclamant nu deține în proprietate o locuință personală conviețuind în același apartament cu părinții și sora sa bolnavă, și realizează venituri inferioare celor obținute de cea dintâi.
În legătură cu pretinsul refuz al reclamantei de achitare a pensiei de întreținere pe perioada pe care s-a stabilit prin ordonanță președințială încredințarea minorului spre creștere și educare pârâtului - reclamant, aceasta a arătat că neînființarea popririi asupra veniturilor sale salariale s-a produs dintr-o eroare a grefierului de ședință, nefiind vorba de rea - credință din partea acesteia.
De altfel, în legătură cu modul de soluționare a acestei cereri de ordonanță președințială reclamanta - pârâtă a arătat că a formulat plângere penală împotriva judecătoarei care a soluționat cauza atât pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247 Cod penal cât și pentru fapte de corupție la a căror săvârșire a fost instigată de pârâtul - reclamant.
Chiar și după pronunțarea hotărârii atacate prin apel și a celei de stabilire pe cale de ordonanță președințială a unui program de vizitare a minorului reclamanta - pârâtă a invocat că a fost împiedicată de pârâtul - reclamant să aibă legături cu copilul său, invocându-se diferite pretexte și manifestându-se violent fizic și verbal față de ea și soțul său, fiind nevoită în aceste condiții să încheie un contract cu o firmă de pază pentru evitarea unor incidente asemănătoare.
În executarea deciziei civile nr.258/RE/27.02.2007 a Tribunalului Neamț prin care, pe cale de ordonanță președințială s-a stabilit în favoarea sa un program de vizitare săptămânal, începând de vineri orele 12,00 și până luni orele 8,00 cu predarea primirea copilului la grădinița ale cărei cursuri le frecventează, iar la data de 13.04.2007 când s-a întâlnit cu pârâtul - reclamant pentru a-i restitui copilul după vacanța de Paști, acesta s-a manifestat din nou agresiv față de ea și soțul său, le-a adresat injurii, toate acestea în prezenta copilului care era afectat de situația creată.
Tot în același context a arătat reclamanta că pârâtul a condiționat restituirea minorului de plata unor sume de bani sau remiterea de alte bunuri materiale astfel cum rezultă și din probele depuse în acest sens în cauză.
În apărare reclamanta - pârâtă a depus în copie mai multe înscrisuri astfel cum sunt enumerate pe larg în întâmpinare.
Tribunalul analizând sentința sub aspectele criticate precum și din oficiu prin prisma probelor administrate în fața primei instanțe dar și în apel a reținut următoarele:
Asupra cererii de suspendare a executării vremelnice a dispoziției referitoare la obligarea pârâtului - reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, cerere formulată în condițiile art.280 raportat la art.403 alin.3 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că aceasta a rămas fără obiect în condițiile în care soluționarea sa a devenit posibilă abia la data de 25.09.2007 când apelul a rămas însă în pronunțare pe fond.
Or, intervalul de suspendare vizat de art.280 Cod procedură civilă este cel cuprinsîntre pronunțarea hotărârii primei instanțe și până la soluționarea cauzei în apel,iar nu până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile întrucât pentru perioada cuprinsă între soluționarea definitivă a cauzei în apel și judecarea sa irevocabilă în recurs sunt incidente alte dispoziții legale, respectiv prevederile art.300 alin.2 și 3 Cod procedură civilă ce dau în competența instanței de recurs soluționarea cererii de suspendare a unei hotărâri judecătorești definitive.
Prin urmare, instanța de apel nu se putea pronunța în nici un caz asupra cererii de suspendare a executării vremelnice până lasoluționarea irevocabilăa cauzei cum greșit a solicitat pârâtul - reclamant prin cererea de apel.
Pentru intervalul vizat de art.280 Cod procedură civilă soluționarea cererii de suspendare a executării vremelnice nu a fost posibilă anterior termenului din 25.09.2007 întrucât achitarea cauțiunii prevăzută de art.280 alin.4 Cod procedură civilă a avut loc abia la termenul de judecată din 14.08.2007, termen la care a intervenit recuzarea unuia dintre membrii completului de judecată situație în care a fost necesară amânarea judecării exclusiv pentru soluționarea acestui incident procedural, fără a se mai putea dispune de complet în legătură cu respectiva cerere, următorul termen de judecată acordat fiind cel din 25.09.2007 când apelul rămânând în pronunțare a lăsat practic fără obiect solicitarea de suspendare a executării vremelnice.
Pe fondul cauzei, în analizarea atât a acțiunii principale cât și a cererii reconvenționale tribunalul a reținut că se impune a se pleca de la prevederile art.65 și 42 alin.1 Codul familiei potrivit cărora în luarea măsurii încredințării minorilor, instanța trebuie să aibă în vedere primordial, interesul superior al acestora, prevăzut și de dispozițiile Legii 272/2004.
Or, așa după cum în mod corect a constatat și prima instanță motivele invocate de ambele părți prin acțiunea principală, cererea reconvențională, cererea de apel și întâmpinările formulate în cauză denotă cu evidență puternica stare conflictuală existentă între părțile litigante, adeseori cu prea puțină relevanță asupra obiectului cauzei de față întrucât instanța de judecată are îndatorirea ca pe baza materialului probator administrat în cauză, să retină acele aspecte relevante care să permită identificarea acelui părinte care prezintă cele mai bune condiții și care răspund nevoilor copilului de dezvoltare fizică și intelectuală armonioasă în raport cu vârsta sa.
Din această perspectivă, contrar celor afirmate de pârâtul - reclamant, prin cererea de apel, tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o corectă interpretare a probelor administrate în cauză, funcție de care a apreciat că se impune ca minorul să fie încredințat spre creștere și educare mamei.
Astfel, în dispunerea acestei măsuri, în mod corect prima instanță s-a raportat în primul rând la vârsta fragedă a copilului care reclamă cu necesitate prezența mamei ce joacă un rol decisiv în asigurarea unei creșteri și dezvoltări armonioase în plan fizic și intelectual al minorului.
Apelantul a invocat în susținerea cererii sale că nu s-a avut in vedere faptul că in cea mai mare parte a timpului copilul a fost îngrijit de acesta și de părinții săi și nici de faptul că ulterior, pe cale de ordonanță președințială minorul i-a fost încredințat tot acestuia spre creștere și educare.
Dar, așa după cum corect a reținut prima instanță după primele 8 luni de viață în care copilul s-a aflat în grija ambilor părinți, ce locuiau împreună, aceștia de comun acord au convenit să apeleze la sprijinul părinților pârâtului, având în vedere că cei dintâi, erau încadrați în muncă, nedispunând de timpul fizic necesar supravegherii permanente a acestuia, situație ce s-a menținut până în luna aprilie 2006 când părțile s-au despărțit iar relațiile dintre aceștia s-au tensionat.
Prin urmare, încredințarea provizorie a minorului spre creștere și educare pârâtului - reclamant a urmărit să nu-l expună pe minor unor schimbări bruște a mediului de creștere, cu atât mai mult cu cât aceste eventuale măsuri nu erau unele cu caracter definitiv. Altfel spus, în soluționarea cererii de ordonanță președințială determinant a fost acest aspect, iar nu în ce măsură unul sau altul dintre părinți este mai adecvat pentru a primi copilul spre creștere și educare în mod temporar.
Așadar, soluția dată în cererea de ordonanță președințială nu poate fi primită ca o premisă de natură a justifica exclusiv prin ea însăși cererea pârâtului - reclamant de a-i fi încredințat definitiv spre creștere și educare minorul în condițiile în care nu a probat în modpertinentșiindubitabilun comportament inadecvat ca părinte din partea reclamantei - pârâte
Astfel, probele administrate în cauză, au demonstrat că în perioada în care părțile au locuit împreună, reclamanta - pârâtă își vizita copilul ce se afla la bunicii paterni și îl lua la sfârșit de săptămână, iar după intervenirea conflictului între părți cea dintâi a fost împiedicată practic să dezvolte și să păstreze o relație cu copilul în condiții normale, fiind nevoită să promoveze mai multe acțiuni pe rolul instanțelor judecătorești.
Simplele acuze ale pârâtului - reclamant referitoare la pretinsul comportament inadecvat al reclamantei - pârâte nesusținute de vreo probă concludentă în acest sens, nu justifică cu atât mai puțin solicitarea acestuia de a-i fi încredințat copilul.
Împiedicarea reclamantei - pârâte după aprilie 2006 să păstreze legătura cu propriul copil, aspect ce rezultă din faptul că aceasta a fost nevoită să promoveze pe rolul instanțelor de judecată mai multe acțiuni în legătură cu aceasta, precum și din refuzul de respectare a programului de vizitare stabilit temporar prin ordonanță președințială în favoarea aceleiași reclamante nu poate reprezenta o situație creatoare de drept în favoarea pârâtului - reclamant și nu poate determina - în ideea că minorul se află de o perioadă mai lungă în îngrijirea efectivă a acestuia - luarea măsurii încredințării minorului către tată.
De altfel, chiar din susținerile pârâtului - reclamant a reieșit că nu atât acesta cât părinții săi au fost cei care s-au ocupat de îngrijirea copilului, în special în intervalul de după aprilie 2006, or ceea ce interesează într-o cerere de încredințare a unui minor atunci când există părinți, sunt condițiilepe care aceștia le îndeplinesc, iar nu bunicii.
Acest aspect a fost observat în mod just și de către prima instanță, inclusiv prin referirile la dispozițiile art.5 alin.2 din Legea 272/2004 potrivit căreia "răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revineîn primul rând părinților".
Cum în apel pârâtul - reclamant nu a produs acte doveditoare de natură a proba că reclamanta - pârâtă nu este un părinte adecvat sau mai puțin potrivit decât ar fi el, tribunalul a constatat că măsura încredințării spre creștere și educare a minorului mamei sale, este în acord cu probele administrate în cauză și respectă principiului ocrotirii interesului său superior ce se traduce prin asigurarea prezenței materne absolut necesară la această vârstă, într-o locuință adecvată și un mediu familial corespunzător care să-i asigure o dezvoltare fizică și intelectuală armonioasă.
În ceea ce privește cererea subsidiară formulată de pârâtul - reclamant pe cale reconvențională, tribunalul a apreciat dat fiind puternica stare conflictuală dintre părți, că este mult mai adecvat ca predarea - primirea minorului să nu se facă la domiciliul reclamantei - pârâte ci într-o locație convenabilă ambilor părinți, respectiv la sediul grădiniței ale cărei cursuri le urmează copilul, cu menținerea aceleiași frecvențe, dar cu modificarea orarului începând de vineri la orele 12,00 și până luni la ora 8,00 cu luarea acestuia la domiciliul pârâtului - reclamant.
De asemenea pe perioada vacanței de vară, s-a apreciat că se impune a se prevedea că intervalul de o lună în care pârâtul îl va lua pe minor la domiciliul său va fi cel în care acesta beneficiază de concediul de odihnă.
Solicitarea pârâtului - reclamant de predare a minorului la domiciliul său în timpul anului școlar la fiecare sfârșit de săptămână s-a apreciat că nu poate fi primită întrucât programul stabilit mai sus este unul suficient de larg care să-i permită să păstreze legături personale în condiții normale cu copilul său, aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte nu se justifică ca celălalt părinte să nu poată beneficia de prezența propriului său copil în nici un week-end.
Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal a declarat recurs pârâtul-reclamant care prin procuratorul, a depus la termenul din 19 martie 2008, declarație autentificată de renunțare la judecarea recursului.
Față de această împrejurare și văzând dispozițiile art.246 Cod procedură civilă, Curtea urmează a lua act de renunțarea recurentului la judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentului la judecarea recursului promovat împotriva deciziei civile nr.294/AC/02 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Red. /
Red.27.03.2008
Tehn. 2 ex. 27.03.2008
Președinte:Niculina ȚițJudecători:Niculina Țiț, Camelia Viziteu, Elena Pașcan
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Suceava → |
|---|
