Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(67/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.420
Ședința publică de la 3 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr.120 din 16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, AUTORITATEA TUTELARĂ din cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI, PRIMĂRIEI COMUNEI și PRIMĂRIEI SECTOR 5
Obiectul cauzei - încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, la prima strigare a cauzei, recurentul - pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.408.882/10.02.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 18) și intimata reclamantă, personal, lipsind Autoritățile Tutelare din cadrul Primăriei comunei, Primăriei comunei și Primăriei Sector 5
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata - reclamantă depune la dosar împuternicirea avocațială pentru avocat și întâmpinare, o copie a acesteia fiind înmânată recurentului - pârât, prin avocat, solicitând lăsarea dosarului la a doua strigare, pentru a se prezenta și avocatul său.
Curtea reține dosarul la a doua strigare, pentru a se prezenta și avocatul intimatei - reclamante.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul - pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.408.882/10.02.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 18) și intimata - reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.33.878 din 27.02.2009, eliberată de Baroul București, lipsind Autoritățile Tutelare din cadrul Primăriei comunei, Primăriei comunei și Primăriei Sector 5
Avocatul recurentului - pârât solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în refacerea raportului de anchetă socială, având în vedere că între timp intimata - reclamantă a mai născut un copil, depunerea unui referat din care rezultă că minora nu a fost înscrisă la un alt medic de familie, a unei copii de pe ultimul mandat privind plata alocației pentru minoră și a adeverinței de salariu a recurentului - pârât.
Avocatul intimatei - reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, reprezentând procesul verbal de încheiere a executării hotărârii definitive - pronunțată în apel, pe care îl va depune la termenul ce se va acorda, dovada faptului că minora nu a fost înscrisă la un alt medic de familie, adeverința din care rezultă că minora frecventează Grădinița nr.245 începând cu data de 19.01.2009, copie de pe actul de identitate al intimatei - reclamante și dovada reședinței stabile a acesteia, acte pe care le atașează la dosar și le comunică recurentului - pârât.
Față de proba solicitată de partea adversă, consideră că nu se mai impune efectuarea unei noi anchete sociale; arată că nu ar avea relevanță în cauză, întrucât s-au efectuat încă două anchete sociale, inclusiv la domiciliul intimatei reclamante.
Apărătorul recurentului - pârât arată că nu s-a efectuat o anchetă socială corectă; nu se opune la probele solicitate de partea adversă.
Curtea, după deliberare, în condițiile art.305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează probele solicitate, respectiv proba cu înscrisuri; respinge cererea de efectuare a unei noi anchete sociale, considerând că aceasta ar avea relevanță doar asupra situației de fapt, aspect ce nu poate fi cercetat în această fază procesuală. Respinge cererea intimatei - reclamante privind acordarea unui termen pentru a depune la dosar relații cu privire la înscrierea minorei la un alt medic de familie, apreciind că o astfel de probă nu este utilă la acest moment în raport și de actul depus de partea adversă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului - pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate și, pe fond, admiterea cererii reconvenționale, în sensul încredințării minorei către tată, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât ambele instanțe în mod greșit au apreciat probele administrate, reținând că este în interesul minorei să fie încredințată reclamantei spre creștere și educare; au considerat că pârâtul nu s-a ocupat de creșterea minorei.
Totodată, arată că hotărârile sunt nelegale, deoarece nu au avut în vedere interesul superior al copilului și faptul că recurentul - pârât are o conduită morală și materială mult mai bună ca a intimatei - reclamante, că minora este foarte atașată de tată.
În plus, arată că instanța de apel și-a bazat întreaga motivare pe cererea de plasament formulată de bunicii paterni și a considerat că pârâtul nu dorește copilul. Arată că cererea menționată dovedește situația copilului și nu faptul că tatăl nu-l dorește, întrucât din întregul material probator administrat rezultă că pârâtul, ajutat de părinți, a fost preocupat de îngrijirea și educarea minorei.
De asemenea, solicită a se avea în vedere opinia separată a doamnei judecător din apel.
Avocatul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate anterior ca legale și temeinice cât privește încredințarea minorei către mamă, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că din probele administrate, respectiv din declarațiile martorilor, rezultă că recurentul - pârât nu a fost interesat de creșterea și educarea minorei nici când a fost căsătorit cu reclamanta și nici după ce minora a fost luată de tată, sub pretextul unei consultații medicale, de îngrijirea acesteia ocupându-se bunicii paterni.
În plus, arată că minora se află în prezent în îngrijirea mamei și reclamanta nu s-a opus niciodată ca pârâtul să o viziteze, lucru pe care acesta nu l-a făcut.
În replică, avocatul recurentului - pârât arată că tatăl a vrut să-și viziteze minora, însă i s-a interzis acest lucru de către intimata - reclamantă.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin cererea adresată Judecătoriei Giurgiu și înregistrată la data de 18 decembrie 2006 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând să se dispună încredințarea minorei.
Reclamanta a arătat că a întreținut relații de concubinaj cu pârâtul, în urma cărora, la data de 24.07.2004, s-a născut minora. Până în prezent, pârâtul a manifestat un total dezinteres față de creșterea și educarea copilului, deși l-a luat pe acesta din domiciliul comun și nu-i mai dă reclamantei posibilitatea să-l vadă.
La data de 15.02.2007, pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând ca minora să-i fie încredințată lui spre creștere și educare. A precizat că încă de la naștere copilul se află în îngrijirea sa și a părinților săi.
Prin sentința civilă nr.6437 din 15 noiembrie 2007, Judecătoria Giurgiua admis acțiunea formulată de către reclamanta - pârâtă împotriva pârâtului reclamant, a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant împotriva reclamantei - pârâte, a încredințat spre creștere și educare reclamantei - pârâte pe minora, născută la data de 24 iulie 2004, obligat pe pârât către reclamantă la plata sumei de 124 lei lunar, reprezentând obligația de întreținere în favoarea minorei, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri și până la majoratul minorei, a luat act că reclamanta - pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că părțile au locuit împreună cu părinții pârâtului - reclamant până în vara anului 2006, apoi s-au mutat la părinții reclamantei - pârâte. În perioada septembrie - octombrie 2006 cei doi s-au despărțit, minora rămânând la reclamanta - pârâtă; în luna noiembrie 2006, pârâtul - reclamant a luat-o pe fată la domiciliul său.
Din coroborarea declarațiilor martorilor G, și a rezultat că de îngrijirea copilului, în perioada în care părțile au locuit la părinții pârâtului - reclamant, s-a ocupat mai mult reclamanta - pârâtă, fiind ajutată de mama pârâtului - reclamant, ulterior, numai reclamanta - pârâtă; după ce pârâtul - reclamant a luat-o pe minoră, mama acesteia s-a interesat de creșterea și educarea copilului, încercând să o viziteze pe fiica ei în perioada în care îi permitea pârâtul - reclamant.
Reclamanta - pârâtă are condiții materiale corespunzătoare pentru îngrijirea minorei; nu s-a probat existența unei situații de fapt care ar pune în primejdie dezvoltarea armonioasă a acesteia, fiind în interesul copilului să fie încredințat mamei sale.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că pârâtul - reclamant nu se ocupa de creșterea minorei, ci mama sa, bunica paternă, iar aceasta a fost cea care a solicitat instituirea măsurii plasamentului, ca măsură de protecție pentru copil, cererea fiind însă respinsă (adresa nr.11505/2007 emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului G). Astfel, în condițiile în care bunica paternă a solicitat să se instituie măsura plasamentului pentru minora, s-a considerat că niciunul dintre părinți, inclusiv fiul său, pârâtul - reclamant, nu își îndeplinește obligațiile părintești cu privire la întreținerea și îngrijirea minorei, deși reclamanta a formulat ulterior o cerere de încredințare.
În situația în care pârâtul - reclamant nu s-a implicat în îngrijirea minorei, aceasta fiind în grija bunicii paterne, iar reclamanta - pârâtă dorește și are posibilitatea de a-i oferi un mediu propice dezvoltării normale a copilului, instanța a apreciat că este necesar ca, în primul rând, să se stabilească o relație între copil și părintele ce oferă condiții materiale corespunzătoare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul - reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său, apelantul - pârât - reclamant a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că tatăl nu s-a ocupat de creșterea minorei, ci mama sa - bunica paternă, aspect contrazis, de altfel, de declarațiile martorilor.
Instanța și-a bazat întreaga motivare pe cererea de plasament formulată de bunicii paterni, considerând prin aceasta că pârâtul nu dorește copilul. În fapt, această cerere nu dovedește decât o situație delicată și complexă privind situația copilului, ce obligă instanța la o analiză atentă a tuturor criteriilor. Nu înțelege de ce nu s-a reținut și conduita pe care a avut-o reclamanta - pârâtă, care și-a părăsit copilul la părinții săi și a plecat la B, împreună cu concubinul său. S-a dovedit că intimata a avut numeroase legături extraconjugale și că în prezent locuiește cu concubinul său. Acest fapt dovedește o conduită neconformă exigențelor vieții de familie, de natură a afectat în mod cert închegarea armonioasă a personalității copilului.
Reclamantul a mai arătat că instanța nu a analizat întreg probatoriul administrat, nu a avut în vedere toate principalele critici ce stau la baza stabilirii interesului copilului și nu a examinat comparativ, complex, posibilitățile materiale și condițiilor de trai ale ambilor părinți.
Toți martorii au declarat că pârâtul are condiții optime, casă cu cinci camere, baie cu apă curentă, internet, calculator, animale, pomi fructiferi; în schimb, părinții reclamantei și reclamanta au o situație precară, multă vreme locuind fără nici măcar o sursă de încălzire.
Important este și faptul că bunica paternă poate ajuta pârâtul în supravegherea și îngrijirea minorei, lucru care s-a concretizat în toată această perioadă. Depozițiile martorilor sunt în sensul că în prezent minora este foarte bine îngrijită și foarte atașată de pârât și de bunicii paterni, că pârâtul, ajutat de părinții săi, au fost cei care au dus minora la doctor pentru tratamente și vaccinurile necesare.
Pentru o justă comparație, este relevantă starea psihică a fetiței la momentul întoarcerii în domiciliul pârâtului, aceasta fiind, conform declarațiilor martorilor propuși, "speriată, stresată, neîngrijită și murdară".
Apelantul a susținut că vârsta și sexul copilului reprezintă criterii ce trebuie avute în vedere, dar acestea nu au un rol primordial, ci trebuie analizate în contextul celorlalte criterii.
Intimata - reclamantă - pârâtă nu a depus întâmpinare.
Părțile au administrat în faza apelului proba cu înscrisuri; au fost audiați martorii loniță și.
Prin decizia civilă nr.120/16.10.2008, Tribunalul Giurgiua respins, în majoritate, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul - pârât - reclamant, a luat act că intimata - reclamantă - pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei, tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță, în cadrul procesului de apreciere a probelor, și-a format intima sa convingere prin determinarea forței doveditoare a fiecărei probe în parte, precum și a tuturor dovezilor administrate, pronunțând soluția pe baza acestora.
Constatările instanței de fond, în sensul că apelantul s-a preocupat mai puțin de creșterea, educarea și îngrijirea minorei în timpul cât cei doi concubini au locuit împreună cu copilul în domiciliul părinților săi, precum și în domiciliul socrilor, dar și în timpul cât cei doi s-au despărțit și minora a rămas în îngrijirea mamei și a părinților acesteia, sunt corecte și fundamentate pe probatoriul administrat.
În fapt, după ce tatăl apelantului a luat în mod samavolnic pe minoră din domiciliul mamei, sub pretextul unei consultații medicale și nu a mai înapoiat-o, i-a "deschis" acestuia calea încredințării copilului spre creștere și educare, deși determinantă în acest sens este voința bunicilor paterni, iar nu a pârâtului - reclamant însuși.
De la momentul luării copilului din domiciliul mamei, în modul arătat mai sus, nu apelantul a fost acela care s-a îngrijit de copil, ci părinții acestuia, care, împreună cu pârâtul - reclamant, în mod profund nejustificat, au încercat să taie orice legătură între mamă și copil, prin interzicerea legăturilor firești.
Prin întreaga sa conduită, atât în timpul relației cu apelantul, cât și după destrămarea relațiilor lor de concubinaj, intimata a demonstrat că este cea mai potrivită să crească pe minoră, întrucât sub grija, protecția și afectivitatea acesteia copilul a crescut și s-a dezvoltat până la momentul la care pârâtul - reclamant și familia lui au curmat o relație armonioasă mamă - fiică; tribunalul a apreciat că soluția judecătoriei este corectă, fiind în interesul superior al copilului să crească alături de mama sa.
Nu a rezultat din probatoriul administrat în cauză că reclamanta - pârâtă și-a abandonat copilul la părinții săi, așa cum pretinde pârâtul - reclamant, ci aceasta a plecat pentru câteva zile de acasă, pentru a-și găsi serviciu, având în minte credința sinceră și legitim justificată că minora se află pe mâini bune, sub protecția și îngrijirea bunicilor materni. Este surprinzător acest argument propus de către apelant, întrucât el este acela care după despărțirea de intimată a încetat să se mai preocupe de soarta minorei.
Tribunalul a apreciat că apelantul, împreună cu familia sa, are condiții materiale mai bune comparativ cu intimata și familia acesteia, însă acest argument pur material și cantitativ nu este și nu poate fi decisiv în încredințarea minorei; și reclamanta - pârâtă poate oferi un trai decent și educația adecvată copilului, ținând chiar de implicarea pârâtului - reclamant ca, odată rămasă definitivă și irevocabilă soluția de încredințare către mamă, să compenseze prin contribuția sa materială la dezvoltarea și creșterea minorei, precum și prin menținerea relațiilor firești cu aceasta.
Nu s-a dovedit în niciun mod că reclamanta - pârâtă ar fi o persoană de moralitate îndoielnică sau "mamă denaturată", simplele afirmații generice ale martorilor, vădit tendențioase, neputând afecta imaginea acesteia doar pentru simplul motiv că, după despărțirea de apelant, intimata a înțeles să-și refacă viața, având o relație stabilă cu un alt, fiind și însărcinată.
În ceea ce privește referatul de evaluare psihologică întocmit, probabil, la solicitarea apelantului, tribunalul nu i-a acordat nici un fel de putere doveditoare pentru motivul că nu are caracter judiciar, fiind generic, întocmit în urma discuțiilor cu apelantul și familia acestuia; nu poate fi aplicat, deoarece nu se bazează pe observarea copilului în mediul în care trăiește.
În opinia minoritară, s-a considerat ca apelul declarat de pârâtul - reclamant poate fi admis și, drept consecință, soluția primei instanțe poate fi schimbată în tot; așadar, cererea reconvențională este întemeiată, iar minora poate fi încredințată spre creștere și educare pârâtului - reclamant.
S-au reținut următoarele argumente:
Dispozițiile art.42 alin.1 Codul familiei se aplică în speță, prin raportare la prevederile art.65 Codul familiei, având în vedere că este vorba despre un copil din afara căsătoriei, pentru care a fost însă stabilită filiația față de ambii părinți.
Noțiunea de interes superior al copilului, de care trebuie să se țină seama la încredințarea acestuia unuia dintre părinți, are un caracter complex, fiind determinată de factori multipli, care se apreciază de către instanța de judecată. În acest sens, este de reținut faptul că cei doi părinți sunt egali din punct de vedere juridic în ceea ce privește dreptul de a li se încredința spre creștere și educare copilul minor, însă în configurarea interesului superior al copilului o importanță covârșitoare o prezintă criteriul stabilității și continuității în creșterea și educarea minorului.
Din probele administrate în cauză rezultă că minora s-a născut și a crescut în domiciliul apelantului, trăind aici, cu excepția unei foarte scurte perioade de timp, în care părinții minorului au locuit la domiciliul intimatei, luând și copilul cu ei.
Din referatul de anchetă socială reiese că imobilul, în care apelantul locuiește, stând împreună cu părinții săi, este compus din 5 camere, dotat cu toate utilitățile (baie și bucătărie cu apă curente, mobilier, telefon, calculator, internet). Minora are camera dotată cu toate facilitățile: jucării, TV color, desene animate, cărți de povești, cărți de colorat, etc. Aceasta merge la grădiniță, însoțită de pârâtul - reclamant, este foarte bine educată, îngrijită de tatăl ei și de bunicii paterni, fiind supravegheată în permanență, oferindu-i-se foarte multă și afecțiune. Se menționează expres în cuprinsul referatului de anchetă socială că "atât din punct de vedere moral, cât și material, condițiile de viață ale minorei sunt foarte bune".
Aspectele menționate în referatul de anchetă socială sunt confirmate în mod direct și prin declarația martorului loniță, care, fiind audiat în fața instanței de apel, a arătat că apelantul are o casă mare, mobilată, cu baie în casă, iar copilul are camera lui, în care se află tot ce-i trebuie, respectiv jucării, pătuț, etc.; apelantul are două autoturisme, are în gospodărie animale, respectiv păsări, porci, etc. Martorul mai declară că a văzut copilul în casă la apelant și a observat că acesta era vesel, bine îmbrăcat, îngrijit, jucându-se și comportându-se normal pentru vârsta sa. De asemenea, martorul precizează că tatăl stă cu copilul și are grijă de acesta, iar copilul este atașat de tată, precum și de toată familia, adică mama, tatăl și fratele apelantului.
Coroborându-se cu aceste mijloace de probă, la dosar se află adeverințe medicale, din care rezultă că minora este sănătoasă, că a fost înscrisă la Grădinița din comuna, iar din planșele foto depuse apare că este bine îngrijită, se joacă, este veselă, trăiește într-o casă dotată cu toate utilitățile și este înconjurată de familie cu multă afecțiune.
Pe de altă parte, analizând condițiile de creștere și educare pe care intimata, respectiv mama minorei, le poate oferi copilului, la acest moment, se reține că aceasta nu are un domiciliu stabil, locuind în prezent în B, într-un imobil compus din 4 camere, în imobil locuind 6 persoane, intimata împreună cu concubinul său folosind două camere, un hol, o bucătărie și o baie comună.
Nici datele privind situația materială a părinților intimatei nu aduc elemente de consolidare, din referatul întocmit de Primăria comunei rezultând că aceștia locuiesc într-un imobil compus din 3 camere, iar tatăl intimatei realizează un venit de 300 lei lunar. Mai mult, situația materială a familiei intimatei este subliniată prin depoziția martorului loniță, care, în mod expres, precizează "situația materială a familiei intimatei este mai jos decât cea a apelantului, din orice punct de vedere, respectiv casă, bază financiară, etc.". Cu privire la familia intimatei, martorul arată că îi cunoaște pe părinții acesteia, iar că "tatăl intimatei este bolnav, în sensul că are mâna dreaptă imputată.și este consumator de băuturi alcoolice", martorul declarând că l-a văzut beat pe stradă.
Sprijinul pe care familia intimatei i l-ar putea acorda pentru creșterea în condiții corespunzătoare a minorei nu a fost ca atare dovedit, iar locul în care intimata stă în prezent nu constituie un domiciliu stabil, neoferind niciun fel de garanții pentru îngrijirea și educarea minorei pe viitor. Aceasta cu atât mai mult cu cât intimata trăiește în relații de concubinaj cu alt și, în prezent, este gravidă, sarcina fiind vizibilă și avansată, urmând a da naștere unui alt copil. De altfel, din depoziția martorului loniță rezultă că după despărțirea de apelant, intimata "a umblat ba cu acela, ba cu ală, iar acum este gravidă".
Din adeverințele depuse la dosar rezultă că aceasta realizează venituri, însă nu are un loc de muncă stabil, actele emise fiind de la diferite societăți comerciale, iar sumele menționate sunt modice.
Astfel, încredințarea copilului către mamă trebuie să fie motivată de condiții mai bune de creștere și îngrijire, pe care aceasta le poate asigura minorei și nu de simplul fapt că are calitatea de mamă.
Considerându-se aprioric că mamele își îndeplinesc datoria de părinte mai bine decât tații, deși în cauza de față, din probele aflate la dosar, rezultă că în interesul minorei este să se afle în creșterea și îngrijirea tatălui, se realizează nu numai o încălcare a dispozițiilor legale, dar și un vădit exemplu de discriminare (aspect reținut în mod expres și prin decizia nr.110/18.01.2006 a Curții de Apel București ).
Dispozițiile art.24 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prevăd: "Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial".
Criteriile de apreciere a interesului minorului, îndeobște cunoscute, printre care condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică, atașamentul față de copil și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți, conduc în speța de față la soluția încredințării copilului către tată.
Mai mult, având în vedere faptul că minora, în vârstă de 4 ani, a locuit și locuiește și în prezent în domiciliul tatălui, în cauză sunt incidente și dispozițiile art.6 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform cărora respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează pe baza principiului asigurării stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea lui.
Vârsta de 4 ani a minorei nu este un impediment pentru încredințarea către tată.
În niciun caz nu este în interesul copilului - a cărui fragilitate psihologică nu mai trebuie demonstrată - să fie supus mai multor schimbări de mediu.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, solicitând, față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate și, pe fond, admiterea cererii reconvenționale, în sensul încredințării minorei către tată.
În motivarea recursului, recurentul - pârât - reclamant a arătat că decizia Tribunalului Giurgiu este lipsită de temei legal. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat în mod greșit probele administrate, reținând că este în interesul minorei să fie încredințată aceasta spre creștere și educare intimatei - reclamante - pârâte.
În continuarea motivelor de recurs, recurentul expune pe larg modul în care, în opinia sa, au fost interpretate depozițiile martorilor audiați și actele înfățișate în instanță, concluzionând în sensul că trebuia să se aibă în vedere interesul superior al copilului, acest principiu urmând a fi cercetat prin prisma următoarelor criterii: condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică a copilului; atașamentul față de copil și a copilului față de părinte; interesul și grija manifestate de părinți față de copil, precum și stabilitatea și continuitatea în creșterea și educarea minorei.
Recurentul a susținut că, dacă ar fi fost analizate condițiile materiale oferite de cei doi părinți, instanța ar fi constatat că în locuința sa din comuna, unde acesta stă împreună cu părinții săi, într-un imobil cu 5 camere, baie și bucătărie, minora are camera ei dotată cu toate facilitățile: jucării, TV color, cărți de povești, cărți de colorat. Copilul merge la grădiniță însoțit de bunicul patern, este bine educat și supravegheat în permanență. Concluziile referatului de anchetă socială se coroborează și se completează cu depozițiile martorilor audiați, dar mai cu seamă cu adeverințele medicale și fotografiile prezentate, din care rezultă că minora are condiții materiale deosebite în domiciliul tatălui.
Spre deosebire de cele arătate anterior, reclamanta-pârâtă a precizat că locuiește în comuna, la părinții săi, ocazie cu care s-a întocmit un referat de anchetă socială la domiciliul acestora, din care a rezultat că intimata nu stă în fapt la adresa indicată. Aceasta a plecat din septembrie 2006 la B, în prezent locuind pe-, sector 5, cu concubinul său și alte șase persoane în imobilul proprietatea părinților celui din urmă, format din patru camere, două holuri, două bucătării și o baie. Intimata - reclamantă - pârâtă și concubinul folosesc două camere, un hol și o bucătărie, B fiind comună. Părinții intimatei dețin în comuna o casă din trei camere, situația lor financiară fiind extrem de precară.
Cât privește atașamentul minorei față de cei doi părinți, dar și al părinților față de copil, tribunalul nu a avut în vedere probele care demonstrau că tatăl este foarte apropiat de fiica sa; acesta s-a manifestat constant timp de 4 ani - vârsta minorei, mama nemaifiind, decât sporadic, în viața fiicei sale de mai bine de doi ani. Cât timp cei doi părinți au fost împreună, s-au ocupat ambii de minoră, însă, după despărțirea acestora, mama a lăsat-o pe la bunicii materni; în aceste condiții, tatăl a înțeles să își asume îndatoririle față de copil, luând-o la el în domiciliu.
Un factor important de care instanța de apel trebuia să țină cont este și cel legat de împrejurarea că minora în vârstă de 4 ani a locuit și locuiește și în prezent în domiciliul tatălui, unde este foarte bine îngrijită, având, așadar, nevoie de stabilitate și de continuitate pentru o dezvoltare armonioasă. În condițiile separării copilului de persoanele lângă care a crescut, pot apărea serioase tulburări în dezvoltarea ulterioară a acestuia, tulburări care țin în mare măsură de sfera afectivă. Luarea copilului din mediul obișnuit, benefic pentru dezvoltarea sa armonioasă, constituie o încălcare a dispozițiilor art.6 din Legea nr.272/2004. Schimbarea acestui mediu poate determina traume în psihicul copilului - cum rezultă și din recomandările psihologului, astfel încât în mod nelegal tribunalul a înlăturat această probă.
Recurentul a mai susținut că instanța de apel și-a bazat întreaga motivare pe cererea de plasament formulată de bunicii paterni, considerând astfel că pârâtul-reclamant nu dorește copilul. În fapt, această cerere nu dovedește decât o situație delicată și completă privind starea de fapt actuală, ce obligă la o analiză atentă a tuturor criteriilor. În acest sens, recurentul a invocat faptul că instanțele anterioare nu au reținut și conduita pe care avut-o reclamanta-pârâtă, care și-a părăsit copilul la părinții săi și a plecat la B, împreună cu concubinul. În plus, cererea de încredințare a minorei a fost formulată la data de 18.12.2006, doar după ce a fost înregistrată cererea de plasament - 14.12.2006.
În plus, s-a dovedit în cauză că reclamanta-pârâtă a avut numeroase legături extraconjugale și că în prezent locuiește cu concubinul său. Instabilitatea vieții intimatei este dată și de schimbarea extrem de des a locului de muncă. În prezent, intimata este însărcinată, ceea ce va determina o diminuare substanțială a venitului alocat minorei. Toate acestea dovedesc o conduită neconformă exigențelor vieții de familie, de natură a afecta în mod cert dezvoltarea armonioasă a personalității minorei.
Chiar dacă vârsta și sexul copilului reprezintă criterii ce trebuie avute în vedere, acestea nu au un rol primordial, ci trebuie cercetate în contextul celorlalte aspecte prezentate.
Prin întâmpinare, intimata - reclamantă - pârâtă a solicitat respingerea recursului și păstrarea deciziei recurate.
În esență, a arătat că decizia tribunalului este legală și temeinică, întrucât la luarea acesteia instanța a avut în primul rând în vedere interesul minorei, reținând că pârâtul-reclamant nu s-a ocupat niciodată de creșterea și educarea copilului. După ce minora a fost luată cu forța de la mamă, de îngrijirea sa s-a ocupat bunicii paterni, iar nu recurentul. În mod constant reclamantei-pârâte i-au fost refuzate vizitele pe care dorea să le facă minorei, precum și pachetele și cadourile pe care a vrut să le trimită acesteia. Față de probele administrate, instanțele de judecată trebuie să se călăuzească în ceea ce privește încredințarea copiilor după criteriul celui mai bun interes al acestora, cercetând toate aspectele ce pot conduce la o soluție legală: posibilitățile materiale ale părinților, vârsta copilului, comportamentul părinților față de copil înainte de separare, sexul copilului, etc.
În prezent, minora se află în îngrijirea intimatei, hotărârea instanței de apel fiind pusă în executare.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, care se referă la modul în care a fost aplicată legea de către instanța de apel, Curtea reține următoarele:
Obiectul căilor de atac nu îl mai constituie pretenția concretă a unei părți, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanțe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală.
Potrivit art.299 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârile date în apel sunt supuse recursului, indiferent dacă prin ele s-a soluționat sau nu fondul pricinii.
Unul din efectele apelului este cel devolutiv, în sensul că în această cale de atac se readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute de prima instanță, provocându-se o nouă judecată asupra fondului. Instanța de apel verifică atât legalitatea sentinței (în ce măsură prima instanță a aplicat și interpretat corect legea), cât și temeinicia acesteia (dacă situația de fapt stabilită prin hotărâre corespunde probelor administrate).
În schimb, în etapa recursului, cale extraordinară de atac, nedevolutivă, se cercetează numai nelegalitatea hotărârii atacate; aceasta presupune, în cazul de față, a se verifica dacă legea a fost corect aplicată în ceea ce privește interesul minorei. Așadar, toate criticile legate de modalitatea de administrare a probelor, de interpretarea lor nu mai pot fi puse în discuție, cu atât mai mult cu cât la data pronunțării hotărârii recurate dispozițiile art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă erau abrogate.
Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului dispune în art.2 că orice reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului; acest principiu va prevala în toate demersurile ce privesc copiii, întreprinse chiar și de instanțele judecătorești.
Potrivit legii, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi; ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea și educarea copilului lor. În măsura în care însă există neînțelegeri între părinți, care afectează în mod direct și pe copil, instanța judecătorească este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, având însă în vedere, în primul rând, interesul superior al copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, prin crearea unui climat propice dezvoltării sale fizice și pshice armonioase.
Așadar, în cazul de față, interesul minorei trebuie apreciat prin examinarea tuturor criteriilor care prevalează la luarea unei măsuri de încredințare către unul dintre părinți, chiar dacă aceasta nu este născută în timpul căsătoriei, ci este rezultatul concubinajului părților.
Instanța de apel a identificat în mod corect factorii de care trebuie să se țină seama, respectiv posibilitățile materiale ale părinților, vârsta minorei, comportarea părinților față de copil, legătura de afecțiune stabilită între copil și familie, sexul copilului, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care acesta le poate găsi la unul dintre părinți, în speță la intimata - reclamantă - pârâtă.
Este deja dovedit faptul, situație ce nu mai poate fi supusă cenzurii instanței de recurs, că pârâtul - reclamant s-a preocupat mai puțin de creșterea și educarea copilului în timpul cât cei doi concubini au locuit împreună cu minora în domiciliul părinților săi, precum și în domiciliul socrilor, dar și în timpul cât cei doi s-au despărțit și fetița a rămas în îngrijirea mamei și a părinților acesteia.
După ce minora a fost luată cu forța de la mamă, bunicii paterni au fost cei care au exercitat efectiv rolul tatălui, iar nu recurentul. În mod constant, reclamantei - pârâte i-au fost refuzate vizitele pe care dorea să le facă minorei, precum și pachetele și cadourile pe care a vrut să le trimită acesteia. Așadar, acesta a încercat să taie orice legătură între mamă și copil, prin interzicerea legăturilor firești.
Ulterior reținerii minorei de către tată fără acordul mamei, s-a formulat de către bunicii paterni o cerere de plasament, măsură ce se dispune doar în situații speciale, între altele și atunci când copilul este neglijat de părinții săi, aspect pe care pârâtul - reclamant, deși a încercat să-l combată, nu a reușit. În condițiile în care minora se afla în îngrijirea tatălui, nu se explică - față de susținerile acestuia cu privire la modul în care a înțeles să se ocupe de creșterea și educarea copilului - de ce a fost formulată o astfel de cerere de bunici, nefiind justificată o situație delicată și actuală.
Nu a rezultat din probatoriul administrat în cauză, așa cum reține tribunalul, că reclamanta - pârâtă și-a abandonat copilul la părinții săi, cum pretinde pârâtul - reclamant, ci aceasta a plecat pentru câteva zile de acasă, pentru a-și găsi serviciu, având în minte credința sinceră și legitim justificată că minora se află pe mâini bune, sub protecția și îngrijirea bunicilor materni. Nu are relevanță, în ceea ce privește măsura de încredințare, dacă părintelui ce urmează a-i fi încredințat copilul are sau nu alte relații după despărțirea de soț, respectiv concubin. Prin întreaga sa conduită, atât în timpul relației cu pârâtul - reclamant, cât și după destrămarea relațiilor lor de concubinaj, reclamantă - pârâtă a demonstrat că este cea mai potrivită să o crească pe minoră, întrucât sub grija, protecția și afectivitatea acesteia copilul a crescut și s-a dezvoltat până la momentul la care recurentul și familia lui au curmat o relație armonioasă mamă - fiică; în plus, chiar dacă recurentul a făcut dovada unor condiții materiale comparativ mai bune decât cele ale intimatei, acest argument pur material și cantitativ nu poate fi decisiv în încredințarea minorei, întrucât, în aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enumerate, Curtea urmând a le evalua în ansamblul lor.
Apărările recurentului, în sensul că luarea copilului din mediul obișnuit, benefic pentru dezvoltarea sa armonioasă, poate determina traume în psihicul minorei, urmează a fi înlăturate. Curtea are în vedere, pe de o parte, faptul că, în urma executării deciziei din apel, în prezent minora se află în îngrijirea intimatei, fără a se observa aspecte negative în comportamentul său, dovedite de pârâtul - reclamant, iar, pe de altă parte, împrejurarea că, la vârste mici, capacitatea de adaptare a copiilor este, în general, dezvoltată; schimbările preconizate a se produce în viața minorei ca urmare a încredințării către mamă se circumscriu, la acest moment, interesul superior al copilului, principiu avut în vedere de
Pentru toate aceste considerente, Curtea, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul - pârât - reclamant în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul - pârât - reclamant, împotriva deciziei civile nr.120/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA COMUNEI, AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA COMUNEI, AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTORULUI 5
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - --- - -- -
GREFIER,
Red.
Dact. /
2 ex./11.05.2009
Tribunalul Giurgiu -
- (cu op. separată)
-
Jud. G -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona
| ← Divort. Decizia 1653/2009. Curtea de Apel Pitesti | Divort. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Galati → |
|---|
