Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 58/FM
Ședința publică din 22 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-reclamant -domiciliat în M,-.-.3..11 județ C și respectiv C,-.-.11...54 - împotriva deciziei civile nr.66/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța,în contradictoriu cu intimata-pârâtă,- Bărăganu, județul C, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-reclamant personal și asistat de avocat conform împuternicirii avocațiale seria - nr.52766 depusă la dosar și intimata-pârâtă prezentă personal și asistată de avocat conform împuternicirii avocațiale nr.107 din 15.06.2009 depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă;
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și netimbrat. Se solicită judecata în lipsă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 3 lei conform chitanțelor serie Nr. CT -PJ,- și -și timbru judiciar în valoare de 0,3lei.Depune un memoriu și o adeverință emisă de SRL.
Apărătorul intimatei-pârâte depune la dosar întâmpinare, concluzii scrise,precum și o serie de copii de pe înscrisuri.
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.Hotărârile instanțelor de fond și apel sunt nelegale, fiind date cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.42 alin.2 Cod pr.civilă.Sub aspect legal atât instanța de fond cât și cea de apel își întemeiază hotărârea pe dispozițiile art.42 alin.2 Codul Familiei. Potrivit dispozițiilor art.42 Codul Familiei instanța va hotărî odată cu pronunțarea divorțului pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei.Pentru motive temeinice,copiii pot fi încredințați unor rude ori unor alte persoane, cu consimțământul acestora sau unor instituții de ocrotire. În speță, intimata-pârâtă nu a invocat nici un motiv temeinic pentru solicitarea sa, nu a făcut probe cu privire la existența unui motiv temeinic. Arată că recurentul oferă condiții net superioare pentru creșterea și educarea minorei, și anume, în mediul, minora ar locui într-un apartament și ar învăța la o școală din municipiul M și nu într-o localitate rurală.
În concluzie,solicită admiterea recursului,modificarea deciziei civile a tribunalului, în sensul admiterii apelului, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată,încredințarea în favoarea acestuia a minorei -, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul consideră hotărârile recurate ca fiind legale și temeinice. Instanțele au apreciat în mod corect împrejurarea că minora locuiește în prezent și ar locui în continuare dacă ar fi încredințată bunicii materne,într-o localitate rurală. Acest aspect nu este de natură să afecteze procesul de dezvoltare morală și intelectuală a minorei, câtă vreme aceasta beneficiază de toate condițiile. În mod just instanțele au ținut seama de opțiunea minorei, aceasta manifestându-și permanent dorința de a coabita cu bunica maternă, acesta fiind climatul optim al dezvoltării sale armonioase. Referitor la motivul de recurs la presupusul deces al bunicii materne, nu poate fi primit,în condițiile în care recurentul este pensionat pe considerent de boală.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia nr. 66/29.01.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 953/.04.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia, apelantul reclamant la plata sumei de 700 lei către intimata pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut că solicitarea de încredințare a copiilor minori rezultați din căsătorie este supusă analizei, de către instanța de fond, prin prisma dispozițiilor conținute de art.42 din fam.
În verificarea motivelor temeinice care pot justifica adoptarea măsurii încredințării copilului minor rezultat din căsătorie, în condițiile decesului părintelui căruia i-a fost încredințat copilul minor spre creștere și educare, la momentul desfacerii căsătoriei, instanța de fond a avut în vedere condițiile materiale și morale pentru creșterea și educarea minorei oferite de către părintele firesc ( tatăl reclamant ) și bunica maternă, relațiile de afecțiune existente între copil și părți în prezent, precum și opțiunea minorei, audiată în condițiile art. 24 din Legea 272/2004 și art. 1441din Codul d e procedură civilă.
S-a stabilit că în mod corect a reținut instanța de fond - după cum rezultă din referatul de anchetă socială efectuat în cauză - că apelantul reclamant oferă bune condiții materiale de creștere a minorei, locuiește împreună cu părinții săi pensionari, într-un apartament compus din 3 camere și dependințe, situat în municipiul M, iar veniturile obținute sunt acelea realizate din pensia lunară de 187 lei, reclamantul fiind pensionat medical.
Locuința proprietatea pârâtei reconveniente situată în comuna Bărăganu, județul C, este compusă din 6 camere, baie și hol, mobilate corespunzător, iar veniturile obținute de către aceasta sunt cele aduse de către cele trei magazine deținute pe raza comunei Bărăganu, aspecte care rezultă din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtei.
Faptul că locuința bunicii materne este situată într-o localitate rurală nu determină în mod necesar și suficient absența oricăror dotări (apă curentă, baie), astfel cum eronat susține apelantul, ci, dimpotrivă, astfel cum au reliefat martorii, această locuință este dotată cu instalație pentru apă curentă și o baie modernă.
Așadar, condițiile materiale și locative oferite de către bunica maternă sunt superioare celor oferite de către reclamantul apelant.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la absența posibilităților de a i se oferi minorei o educație corespunzătoare la școala din localitatea rurală, s-a apreciat, de asemenea, că nu este fondat, în considerarea întregului ansamblu probator administrat în cauză, din care rezultă că școala din localitatea Bărăganu este una modernă, renovată recent și care oferă posibilități de educare comparabile unei unități școlare urbane, atât din punct de vedere al colectivului cadrelor didactice, cât și din punct de vedere al situației imobilului în cadrul căruia funcționează școala.
Doar o prejudecată absurdă poate susține concluzia că o educație temeinică se poate efectua numai în cadrul unei școli situate într-o localitate urbană, în timp ce o unitate școlară situată în mediul rural nu poate oferi condiții optime de educație unui copil.
Cât privește chestiunea referitoare la concepțiile depășite avute de către bunica maternă cu privire la educația copilului, s-a constatat că aceasta reprezintă o simplă aserțiune lipsită de orice suport probator, deoarece, astfel cum au reliefat martorii audiați în cauză și cum rezultă din înscrisurile care emană de la cadrele didactice care s-au ocupat de educația școlară a copilei, bunica maternă s-a preocupat constant de educația minorei, a îngrijit-o pe aceasta cu dăruire, a înconjurat-o cu, ajutând-o să depășească momentul greu al pierderii mamei sale, atitudine care nu numai că nu reprezintă o "concepție depășită" asupra educației unui copil, ci confirmă o atitudine părintească a bunicii materne față de minoră.
S-a conchis în sensul că în mod corect instanța de fond a valorizat criteriul stabilității minorei, considerând că este în interesul acesteia să crească și să se dezvolte în continuare în mediul în care a crescut, inițial împreună cu mama sa, ulterior, după decesul acesteia, împreună cu bunicii materni, mediu în care tatăl a reprezentat o prezență pasageră și nesigură, astfel cum au demonstrat martorii audiați la judecata cauzei în fond, din care rezultă că, după desfacerea căsătoriei dintre reclamant și mama minorei, acesta a vizitat-o de circa 5 ori, iar însăși minora nu își dorește să locuiască împreună cu tatăl său.
Sub incertitudine a fost apreciat și motivul de apel care s-a întemeiat pe iminența decesului bunicii materne, întrucât starea de sănătate a acesteia este bună, iar trecerea în neființă este un fapt comun, astfel că într-o asemenea ipoteză instanța va putea adopta la momentul respectiv, în considerarea dispozițiilor art. 42.fam. măsurile care se impun.
S-a considerat, din acest punct de vedere, că apelul formulat în cauză este nefondat, întrucât prin soluția de fond interesul superior al minorei a fost salvgardat prin încredințarea acesteia spre creștere și educare către bunica maternă, iar faptul că apelantul este singurul părinte în viață al minorei nu este un motiv suficient spre a-i fi încredințată copila spre creștere și educare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, apelantul reclamant, care a criticat soluție prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod proc. civilă - greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. 2 Codul fam.
S-a susținut, astfel, că instanța de apel a reluat argumentația primei instanțe, fără a înlătura motivat criticile de nelegalitate formulate în calea de atac, vizând în special greșita aplicare a prevederilor art. 42 Codul fam.
Textul de lege menționat arată fără dubiu faptul că în momentul în care dispun cu privire la încredințarea minorilor, instanțele judecătorești sunt ținute să urmărească interesul superior al copilului și să realizeze - potrivit primului alineat al art. 42 - o comparație între condițiile pe care le oferă fiecare din cei doi părinți, luând decizia căruia dintre aceștia îi va fi încredințat minorul.
Când însă se ridică problema încredințării minorilor unor rude sau altor persoane, textul impune cercetarea inițială a existenței unor motive temeinice, instanțele neputând, în absența acestora, să încredințeze copilul unor asemenea persoane dacă unul dintre părinți este în viață.
Motivele temeinice sunt cele pe care partea interesată trebuie să le probeze, iar instanța - să le evalueze și să stabilească existența lor. Astfel, a arătat recurentul, moartea unui părinte poate constituit un motiv temeinic numai în măsura în care cellalt părinte ar fi fost dezinteresat de minor, ar fi fost în imposibilitate de a se îngriji de acesta ( privat de libertate sau bolnav ) ori ar fi fost decăzut din drepturile părintești.
Pe aceste aspect, ambele instanțe nu au reținut în contextul legii motivele temeinice de înlăturare a părintelui în viață de la măsura încredințării copilului.
Recurentul a arătat că asemenea motive temeinice nu există, întrucât este un părinte preocupat de soarta copilului său, de creșterea și educarea lui ( a plătit pensie de întreținere, a menținut legăturile personale cu minora, s-a interesat de situația școlară ) și având totodată posibilitatea de a oferi minorei condiții foarte bune pentru dezvoltarea ei ulterioară.
S-a criticat subiectivismul și superficialitatea motivării hotărârii în apel, apreciindu-se că nu pot fi comparate condițiile de creștere și educare dintr-o mică localitate rurală, într-o casă de țară, cu cele de la oraș.
Recurentul a susținut că actele și măsurile dispuse de către intimată după moartea fiicei sale - schimbarea minorei de la școală, împiedicarea tatălui de a avea legături personale cu aceasta - dovedesc dorința de modificare fundamentală a vieții și a mediului în care a trăit copilul. S-a arătat că intimata este în vârstă, având concepții depășite despre creșterea și educarea unui copil de vârsta minorei și care nu ia în calcul că o nouă pierdere pentru această
( prin moartea bunicii ) nu ar face decât să o dezechilibreze psihic și mai tare după pierderea mamei.
S-a solicitat, pe cale de consecință, admiterea recursului și modificarea soluției recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul încredințării tatălui spre creștere și educare, a minorei, născută la data de 31.07.1998 și respingerea cererii reconvenționale a pârâtei, cu obligarea celei din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
S-a susținut că în recurs au fost reiterate aceleași aspecte deduse judecății în calea de atac a apelului și că urmează a fi înlăturate aserțiunile referitoare la faptul că interesul primordial al copilului trebuie privit doar prin prisma încredințării fetiței la tată.
Intimata a arătat că atât cu ocazia judecării fondului, cât și în apel, a produs probele necesare în dovedirea motivelor temeinice în contextul art. 42 Codul fam. fiind dovedită și împrejurarea că în perioada cât minora a frecventat cursurile școlii din M, tatăl nu s-a implicat în activitățile școlare ale copilului, manifestând o atitudine indiferentă și în prezent.
S-a solicitat să se respingă susținerile vexatorii privitoare la un pretins caracter inferior al condițiilor oferite în climatul actual de la domiciliul bunicii materne.
Analizând temeiurile de nelegalitate raportate la soluția recurată, în raport de disp. art. 312 alin. 1 cod proc. civilă se va reține că recursul este nefondat. Astfel, în mod corect instanța de apel a stabilit că în dezlegarea fondului, prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, analizând chestiunea interesului superior al copilului prin prisma probelor administrate.
Considerentele formulate în recurs, potrivit cu care în stabilirea măsurii de încredințare a copilului sunt operante doar două ipoteze - prima, reglementată prin alin. 1 al art. 42 Cod fam. care se referă la situația soților în divorț, iar cea de-a doua, definită prin alin. 2 al aceluiași articol, în cazul încredințării copilului altor persoane pentru motive temeinice, nu ține seama de faptul că textul art. 42 Cod fam. trebuie analizat în speță în corelare cu cel al art. 100 alin. ultim Cod fam. și cu art. 2 din Legea nr. 272/2004, ultimul text statuând asupra prevalenței principiului interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În speță, atât instanța de fond, cât și tribunalul și-au argumentat în baza probelor administrate soluția reținută, înlăturând deopotrivă motivat susținerile referitoare la necesitatea încredințării minorei părintelui în viață.
S-a apreciat în mod just că situația evocată reprezintă regula, fiind admis de principiu că orice copil trebuie să crească și să se afle în grija părintelui firesc, dar că această situație comportă și excepții, ce pot fi analizate de la caz la caz; că în speță, dezinteresul manifest al tatălui față de situația școlară a copilului, ( dovedit prin înscrisuri care au combătut declarațiile indirecte ale martorilor propuși de reclamant ), precum și existența în căminul pârâtei reconveniente a unui climat de stabilitate emoțională și afectivă a copilei aflate la o vârstă încă fragedă înlătură regula invocată, pe principiul interesului superior al copilului.
Același principiu confirmă, prin prisma,motivelor temeinice invocate, soluția instanței de apel în considerarea analizei comparative a condițiilor locative ce pot fi oferite copilului, în mod corect reținându-se că aspectele legate de existența unui nivel inferior de trai în zona rurală trebuie întotdeauna dovedite, iar nu prezumate și că, la speță, pârâta reconvenientă are și din acest punct de vedere o situația mult mai bună decât cea reclamată de recurent ( sub aspectul numărului de camere și de confort ).
S-a statuat în egală măsură asupra opțiunii copilului, care în prezent are vârsta de 10 ani și care a declarat că dorește să rămână la bunica sa.
Toate aceste aspecte, cât și probatoriul care atestă că intimata se preocupă de situația școlară a minorei, o sprijină moral și financiar și îi asigură o bună dezvoltare fizică și psihică, exclud considerentele ipotetice și derizorii referitoare la necesitatea încredințării copilului la tată pentru a se evita crearea unui dezechilibru psihologic mai grav copilului în cazul unui deces iminent al bunicii și pentru a oferi fetiței educația unei persoane mai tinere.
Constatând, așadar, că în cauză s-a acordat o justă dezlegare situației de fapt, iar motivele de apel au fost în moc corect înlăturate, nefiind susținută teza potrivit căreia a operat o,nepronunțare asupra unei critici în calea de atac, recursul va fi respins, astfel cum s-a arătat, ca nefondat.
Va fi reținută și incidența art. 274 cod proc. civilă, recurentul urmând a fi obligat la plata către intimată a 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul-reclamant -domiciliat în M,-.-.3..11 județ C și respectiv C,-.-.11...54 - împotriva deciziei civile nr.66/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța,în contradictoriu cu intimata-pârâtă,- Bărăganu, județul
Obligă recurentul către intimată la 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 22.06.2009.
Președinte Judecători
- - - -
- -
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Tehnored.dec.jud./10.07.2009
Tehnored.disp.gref./10.07.2009
2ex.
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase, Jelena Zalman
| ← Ordonanță președințială. Decizia 949/2009. Curtea de Apel Cluj | Incuviintare nume minor. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
