Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 803/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 803
Ședința public de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECTOR
- - - JUDECTOR
- - - JUDECTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 154 din 10.06.2008 pronunțat de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public, a rspuns intimatul - pârât, lips fiind celelalte prți.
Procedura legal îndeplinit.
S-a expus referatul oral al cauzei de ctre grefier, dup care:
Instanța constat c în raport de art. 2 cod pr.civil cauza este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La solicitarea instanței intimatul - pârât arat c nu mai are alte cereri de formulat și solicit cuvântul pe fond.
Intimatul - pârât având cuvântul solicit respingerea recursului cu menținerea hotrârii instanței de fond..
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de faț, instanța reține urmtoarele:
Prin decizia civil nr. 154/AC/2008, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Bac uaf ost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta, cu domiciliul în P N, com., sat, jud. N și cu domiciliul ales la cabinet avocat, str. P-ța - -, - parter, jud. N, împotriva sentinței civile nr. 328/21.01.2008 pronunțat de Judec toria Piatra Neamț, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în P N, com., sat, jud.
In motivarea deciziei instanța de apel a artat c: prin sentința civil nr. 328 din data de 21.01.2008 pronunțat de Judec toria Piatra Neamța fost admis în parte acțiunea de divorț formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul; s-a dispus desfacerea cstoriei încheiate la data de 14.07.1990, înregistrat sub nr. 15/1990 în Registrul de stare civil al com. jud. N, din vina ambilor soți; s-a dispus ca reclamanta s revin la numele avut anterior cstoriei, acela de ""; a fost încredințat pârâtului, spre creștere și educare pe minorul ns. la data de 15.02.1997; a fost obligat reclamanta s plteasc în favoarea minorului o contribuție lunar de întreținere în cuantum de 350 lei începând cu data pronunțrii prezentei hotrâri 21.01.2008 și pân la majoratul minorului; a fost obligat pârâtul s plteasc reclamantei suma de 19,65 leu cu titlu de cheltuieli de judecat.
Pentru a pronunța sentința prima instanț a reținut urmtoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrat pe rolul Judec toria Piatra Neamț sub nr- reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, desfacerea cstoriei încheiate la data de 14.07.1990 din vina exclusiv a acestuia, revenirea la numele avut anterior cstoriei, încredințarea spre creștere și educare a minorului nscut la data de 15.02.1997 și obligarea pârâtului la plata unei contribuții lunare de întreținere în favoarea minorului.
Analizând probele administrate în cauz, prima instanț a reținut urmtoarele împrejurri de fapt:
Prțile s-au cstorit la dat de 14.07.1990, cstoria fiind înregistrat sub nr.15/1990 în Registrul de Stare Civil al comunei, jud. Din cstorie a rezultat minorul nscut la data de 15.02.1997. Pe parcursul cstoriei între prți au aprut neînțelegeri generate de faptul c doar reclamanta avea un loc de munc și obținea venituri în timp ce pârâtul se ocupa de creșterea copilului și a început s consume buturi alcoolice. De peste patru ani de zile reclamanta lucreaz în Italia de unde a trimis în mod constant bani și pachete pentru minor. De la plecarea reclamantei din țar minorul se afl în îngrijirea pârâtului care este ajutat și de mama sa. Din luna iulie 2007 prțile sunt desprțite în fapt și nici una dintre acestea nu mai dorește continuarea cstoriei.
Faț de aceast situație de fapt ce rezult din declarația martorilor audiați în cauz, instanța a constatat c raporturile dintre soți sunt grav vtmate, continuarea cstoriei nemaifiind posibil și de acest lucru se fac vinovate ambele prți.
În consecinț, în baza art. 38 alin. 1 Cod familiei, a admis acțiunea de divorț și a dispus desfacerea cstoriei, din vina ambilor soți.
În baza art.40 alin.3 Cod familiei a dispus ca reclamanta s revin la numele avut anterior cstoriei, acela de " ".
Având în vedere situația de fapt reținut în cauz și anume faptul c de peste patru ani de zile minorul se afl în îngrijirea exclusiv a tatlui iar reclamanta nu se afl în țar, prima instanț a apreciat c este în interesul acestuia s fie încredințat spre creștere și educare pârâtului și a dispus în acest sens în baza art. 42 alin. 1 Cod familiei.
În baza art. 42 alin. 3 Cod familiei a obligat-o pe reclamant la plata unei contribuții de întreținere lunare în favoarea minorului în sum de 350 lei lunar. Instanța a avut în vedere faptul c reclamanta are un loc de munc în Italia și a avut posibilitatea s trimit lunar bani pentru întreținerea minorului, astfel cum a susținut aceasta precum și martorii audiați.
În baza art.274 alin.1 Cod procedur civil a obligat pârâtul s plteasc reclamantei suma de 19,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecat, reprezentând J din taxa de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii sale de încredințare a minorului cu obligarea intimatului la plata unei pensii lunare de întreținere și în subsidiar diminuarea pensiei de întreținere stabilit în sarcina sa, în situația în care va fi menținut încredințarea minorului la tat.
În motivarea cererii de apel reclamanta arat c atitudinea pârâtului a determinat-o s plece în strintate pentru a munci, deși a fost foste dificil s despart de copil, îns aceasta a fost singura soluție existent în acea perioad.
Mai arat c s-a preocupat permanent de felul în care este crescut și îngrijit copilul, trimițând lunar copilului bani și pachete.
Menționeaz faptul c suma de 350 lei stabilit în sarcina sa cu titlu de pensie de întreținere depșește posibilitțile sale financiare, în condițiile în care are de suportat cheltuielile întreținerii locuinței și traiului cotidian.
Apelanta mai face o serie de referiri la culpa reținut în desfacerea cstoriei prților, îns nu formuleaz o cerere concret în acest sens, astfel c vor fi luate în considerare, ca obiect concret al apelului, cerea de încredințare și cea privind pensia de întreținere pentru minor, la care se adaug cererea de cheltuieli de judecat.
La momentul judecrii în fond a apelului, reclamanta, prin aprtor, a menționat și posibilitatea încredințrii minorului bunicii materne pân la întoarcerea în țar a reclamantei, având toate condițiile pentru creșterea și educarea acestuia.
Intimatul pârât, prin aprtor, a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant.
Analizând apelul declarat de reclamant, sub aspectul motivelor invocate, instanța a constat c acesta este neîntemeiat pentru urmtoarele considerente:
Întemeiat a apreciat prima instanț c este în interesul minorului s fie încredințat tatlui, spre creștere și educare, în condițiile în care copilul a rmas în grija acestuia înc de la plecarea reclamantei - apelante în Italia, la munc.
Din cuprinsul anchetei sociale efectuate în cauz rezult c pârâtul, ajutat de prinții si, se ocup corespunztor de creșterea și educarea copilului, c acesta locuiește în casa prinților si, iar condițiile de locuit sunt decente.
Din probele administrate rezult și contribuția mamei minorului la creșterea și educarea acestuia, prin faptul c trimite bani și pachete în mod regulat acestuia și este preocupat de situația acestuia, din toate punctele de vedere.
Îns nu poate fi primit solicitarea acesteia de a-i fi încredințat minorul, deoarece aceasta ar însemna ca acesta s fie efectiv crescut de mama sa, bunica matern, ceea ce este nefiresc în condițiile în care tatl are dreptul și obligația de a se ocupa nemijlocit de copil și și-a manifestat dorința de a-i fi încredințat.
În cauz nu a fost identificat vreun impediment în ce privește încredințarea copilului la tat.
În aceste condiții, este neîntemeiat critica apelantei privind încredințarea la tat a copilului rezultat din cstoria prților.
În ce privește cuantumul pensiei de întreținere, suma de 350 lei lunar, ce reprezint echivalentul a mai puțin de 100 de Euro, stabilit de prima instanț în sarcina reclamantei, este un cuantum rezonabil în raport de posibilitțile de plat ale reclamantei, deși nevoile unui copil în actualul context socioeconomic sunt cu mult mai mari.
Astfel, instanța a considerat neîntemeiat și critica privind cuantumul pensiei de întreținere stabilit în favoarea minorului.
În consecinț, pentru motivele expuse, instanța, în temeiul art. 296 Cod procedur civil, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. nr. 328 din data de 21.01.2008 pronunțat de Judec toria Piatra Neamț.
Impotriva acestei decizii a promovat recurs apelanta care a criticat nelegalitatea hotrârii atacate sub aspectul msurii încredințrii minorului rezultat din cstorie, solicitând modificarea hotrârii în sensul de a-i fi încredințat ei minorul spre creștere și educare.
In subsidiar, recurenta a solicitat diminuarea cuantumului pensiei de întreținere pe care a fost obligat s o plteasc în favoarea acesteia.
Deși legal citat, recurenta nu s-a prezentat în instanț.
Din analiza actelor și lucrrilor dosarului, instanța reține urmtoarele:
Din ansamblul probator administrat în cauz, în apel și la instanța de fond, relev faptul c de la data desprțirii în fapt a prților, respectiv data plecrii recurentei în Italia, la lucru, minorul rezultat din conviețuirea acestora, a rmas în grija intimatului și a bunicilor paterni, beneficiaz de condiții bune de creștere, educare și îngrijire în mediul paternal, bucurându-se totodat, de un climat familial stabil din punct de vedere afectiv emoțional.
Chiar dac recurenta, deși plecat din țar, este interesat de soarta minorului și îl susține material, aceast împrejurare nu este de natur s conduc la msura încredințrii minorului ctre mam, așa cum se solicit prin motivele de recurs, întrucât o astfel de msur ar determina destabilizare afectiv a minorului.
In raport de ansamblul probator administrat și dispozițiile art. 31 alin.3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și prevenirea drepturilor copilului conform cruia "în cazul existenței unor neînțelegeri între prinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor printești, instanța hotrște potrivit interesului superior al copilului", instanța de apel a pronunțat o hotrâre legal, în acord cu dispozițiile normative aplicabile în materie respectiv disp.art. 42 alin.1 cod familie, art. 31 alin.3, art. 32, 38 alin.1 lit. a din Legea nr. 272/2004.
In ce privește motivul de recurs vizând cuantumul pensiei de întreținere, se reține c și acesta este nefondat, pensia fiind stabilit corect de instanțele precedente în raport de posibilitțile materiale ale recurentei angajat în Italia și nevoile de creștere și educare ale minorului, conform dispozițiilor art. 89, art. 42, alin.3 cod familie.
Având în vedere cele anterior artate, instanța apreciind în raport de motivele de recurs invocate c nu se impune modificarea deciziei recurate, în temeiul art. 312/1 cod pr.civil va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta din com., sat, jud. N, și la. Av., din N, str. - - -, -.12, parter,. 8. jud.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi 03 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.
Red.,
Red. - 21.11.
.ct/2 ex.
21/24.11.2008
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Liliana Ciobanu, Jănică Gioacăș
← Divort. Decizia 1250/2009. Curtea de Apel Tg Mures | Interdicție. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Galati → |
---|