Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 864/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 864
Ședința publică din data de 1 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 2: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul G, domiciliat în B- jud. I, împotriva deciziei civile nr. 177 din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în com. jud. D și Autoritatea Tutelară - Primăria Comunei, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant G, personal, lipsind intimata-pârâtă și Autoritatea tutelară - Primăria Comunei.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs timbrat cu chitanța nr. - din 1 octombrie 2008 în valoare de 5,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 1,0 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant G declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Recurentul-reclamant G, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că la pagina 8 dosar fond există declarația sa de recunoaștere a paternității minorului, dar ar fi concludent un test ADN, pentru a se stabili cu certitudine că este tatăl acestuia, astfel că are dreptul de a sta cu copilul fără a fi supravegheat de intimată.
În consecință solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și stabilirea programului în care să aibă legături personale cu minorul o dată la două săptămâni, în domiciliul său, de sâmbăta dimineață până duminica, o săptămână în concediul său, respectiv vacanța de vară și două zile la anumite sărbători.
Cu privire la pensia de întreținere arată că se impune a se stabili la venitul minim pe economie întrucât i-a încetat contractul de muncă la SC SRL B, conform deciziei din 13 mai 2008, depusă în copie la dosar, contract de muncă avut în vedere de instanțe la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere. Depune note scrise.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 31.07.2007 sub nr- reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să i se încredințeze spre creștere și educare minorul, iar în subsidiar stabilirea unui program de vizitare a minorului în favoarea sa prin care să i se permită: efectuarea a două vizite lunare în a doua și a patra săptămână din lună, fără supravegherea vreunui membru al familiei pârâtei, cu luarea minorului la domiciliul său de vineri ora 17,00 până duminică ora 19,00; petrecerea vacanței de vară împreună cu minorul timp de o lună, respectiv luna iulie în anii fără soț și luna august în anii cu soț; petrecerea sărbătorilor împreună cu minorul timp de o săptămână, de C în anii cu soț și de Paști în anii fără soț; aniversarea zilei onomastice și de naștere împreună cu minorul alternativ, respectiv 30 august în anii cu soț și 15 martie în anii fără soț; fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este tatăl minorului, născut la data de 15.03.2005, iar prin sentința civilă nr. 2266/2006 a Judecătoriei Răcaris -a dispus ca acesta să poarte numele reclamantului, iar pârâta a fost obligată să îi permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul la domiciliul mamei pârâte.
A mai arătat reclamantul că solicită să îi fie încredințat minorul deoarece mama pârâtă, din cauza locului de muncă, nu dispune de suficient timp pentru a se îngriji de copil, iar programul de vizitare stabilit anterior de instanță nu îi permite stabilirea unei legături firești cu copilul său. De asemenea, a mai susținut reclamantul că dispune de condiții materiale mult mai bune decât ale pârâtei, suficiente pentru a-i oferi minorului un trai mai bun.
În temeiul art. 115 - 119 Cod pr. civ. pârâta a formulat întâmpinare - cerere reconvențională.
Pe cale de întâmpinare pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat întrucât instanța s-a mai pronunțat cu privire la măsurile solicitate.
Prin aceiași cerere pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului motivat de faptul că minorul cât timp tatăl ar sta la serviciu ar fi în îngrijirea bunicilor sau la creșă, iar copilul trebuie să simtă permanent căldura umană.
Pe cale de cerere reconvențională pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatoriu și probe testimoniale.
Au fost efectuate anchete sociale la domiciliile părților, referatul fiind depus la dosar.
După administrarea probatoriilor Judecătoria Răcari prin sentința civilă nr. 3350/3.12.2007 a respins excepția autorității lucrului judecat, a respins acțiunea, a admis cererea reconvențională și a obligat reclamantul pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, născut la data de 15.03.2005 în cuantum de 300 lei lunar.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat aceasta va fi respinsă deoarece prin sentința civilă nr. 2266/2006 Judecătoria Răcari nu s-a pronunțat cu privire la încredințarea minorului, că în ce privește fondul cauzei, din declarațiile martorilor și ca și din referatele de anchetă socială, reiese că minorul se află în îngrijirea mamei beneficiind de condiții bune de creștere și educare, că reclamantul nu a făcut dovada faptului că rămânerea minorului la domiciliul mamei ar avea consecințe negative asupra bunei lui dezvoltări fizice și morale și că nu este în interesul minorului ca acesta să fie încredințat reclamantului.
S-a mai reținut că referitor la programul de vizitare stabilit prin sentința civilă nr. 2266/2006 nu se impune modificarea acestuia dat fiind faptul că minorul este mic și are nevoie de prezența permanentă a mamei sale și că reclamantul datorează întreținere minorului în raport de starea de nevoie a acestuia și de mijloacele proprii.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamantul criticând-o pentru motive de nelegaliatate și netemenicie.
În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că motivarea instanței de fond este total greșită, subiectivă și discriminatorie, că sentința civilă este bazată pe probe ilegale, că a fost împiedicat de pârâtă să viziteze copilul și că pensia de întreținere este stabilită peste limita legală.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului arătând că în mod corect prima instanță a respins cererea apelantului de a avea legături personale cu minorul în modalitatea solicitată de acesta întrucât de la pronunțarea sentinței anteriaore și până acum nu s-a schimbat situația de fapt, că martorii au fost audiați cu acordul apelantului și că acesta a afirmat că realizează 70 euro/zi astfel că în mod corect a fost stabilit cuantumul pensiei de întreținere.
Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă prin Decizia civilă nr. 177/06.05.2008 a respins apelul ca nefondat și a păstrat sentința judecătoriei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că în ceea ce privește primul motiv de apel potrivit căruia motivarea sentinței civile este greșită, subiectivă și discriminatorie, acesta este neîntemeiat.
Prin sentința civilă nr. 2266/2006 a fost obligată pârâta din prezenta cauză să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul prin vizitarea acestuia la domiciliul mamei în prima și ultima sâmbătă a fiecărei luni între orele 10,00 și 14,00.
Realizarea dreptului pe care îl are părintele de a păstra legături personale cu minorul care implică și îndeplinirea unei obligații legale este asigurată în cadrul programului stabilit prin hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, în mod corect prima instanță a apreciat că nu se impune modificarea programului de vizitare dat fiind faptul că minorul se află la o vârstă fragedă iar împrejurările actuale nu impun modificarea programului respectiv.
Referitor la motivul de apel precum că sentința civilă a fost pronunțată pe baza unor probe ilegale și acesta este neîntemeiat.
Conform art. 189 alin. 2 Cod procedură civilă părțile pot conveni expres sau tacit să fie ascultate ca martori rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv.
Din încheierea de ședință din data de 9.11.2007 rezultă că însuși apelantul a insistat pentru audierea martorului, astfel că susținerea acestuia că nu a fost de acord cu audierea mamei și sorei pârâtei nu poate fi reținută.
A mai reținut instanța că ultimul motiv de apel este de asemenea, neîntemeiat.
Din încheierea din data de 23.11.2007 reiese faptul că apelantul reclamant a învederat instanței că are venituri de aproximativ 70 euro/zi.
În conformitate cu art. 94 Codul familiei întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti, instanța judecătorească putând mări, micșora sau înceta obligația de întreținere după cum se schimbă mijloacele debitorului plății sau nevoia persoanei care o cere.
Acest principiu transpus la modul de calcul al pensiei impune din partea instanței stabilirea tuturor posibilităților materiale ale persoanei ce urmează să o plătească, existente la data judecării acțiunii.
Ori, atâta timp cât însuși reclamantul a arătat care sunt veniturile pe care le obține, în mod corect prima instanță a stabilit cuantumul pensiei de întreținere raportat la veniturile acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că hotărârea instanței de apel este laconic motivată, echivalând practic cu o nemotivare a acesteia.
Pe de altă parte instanța a trecut peste probele administrate de reclamant și prin care a făcut dovada că programul stabilit de vizitare a copilului la domiciliul pârâtei este nesocotit de aceasta, trebuind să apeleze la organele de poliție și fiind în permanent supravegheat de cineva din familia mamei.
A mai precizat recurentul că prin probatoriul administrat a dovedit că atunci când ducea copilul în week-end sau în vacanță avea o cameră dotată corespunzător și legătura părinte - copil se realizează în condițiile scopului pentru acre a fost stabilită.
Totodată, deși a dovedit ce venituri realizează sau mai bine zis ce venituri nu realizează instanțele pun temei pe o susținere a recurentului de la fond că poate câștiga și 70 euro pe zi și în fixează pensie la această sumă, cu încălcarea textelor legale care reglementează materia respectivă.
Recurentul a depus la dosar copie de pe un înscris și note scrise.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Reclamantul a investit inițial Judecătoria Răcari cu o cerere având ca obiect mai multe petite printre care și stabilirea în favoarea sa a unui program de vizitare a minorului expres menționat în acțiune.
Pe cale de cererea reconvențională pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
Din înscrisurile cauzei Curtea reține că anterior promovării prezentei acțiunii prin Sentința civilă nr. 2266/13.12.2006 a Judecătoriei Răcari aceiași pârâtă fusese obligată să permită aceluiași reclamant să aibă legături personale cu minorul în sensul vizitării acestuia la domiciliul mamei pârâte în prima și ultima sâmbătă a fiecărei luni între orele 10.00 și 14.00.
La pronunțarea acestei hotărâri s-a avut în vedere exclusiv vârsta copilului.
Potrivit art. 65 din Codul familiei acă filiația copilului din afara căsătoriei este stabilită față de ambii părinți, încredințarea lui, precum și contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională, se vor hotărî potrivit dispozițiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare.
Ori, în baza art. 43 al. 1 din Codul familiei părintele divorțat căruia i s-a încredințat copilul exercită cu privire la acesta drepturile părintești.
Alineatul 3 al aceluiași text de lege dispune că părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta precum și de a veghea la creșterea,educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
În ceea ce privește modalitățile de exercitare a acestui drept, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență, acestea sunt mai ales: lăsarea copilului în vizită la părintele căruia nu i-a fost încredințat, vizitarea copilului la părintele căruia i-a fost încredințat, vizitarea copilului la școală, petrecerea vacanțelor la ambii părinți.
La alegea uneia sau unora din aceste modalități instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și împrejurarea către părinte și minor trebuie stabilite relații firești ca de la tată la fiu.
Totodată instanța poate dispune modificarea programului stabilit în precedent dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere.
Ori, în prezent copilul a crescut astfel încât nu mai are nevoie de prezența permanentă a mamei, chiar aceasta recunoscând la interogatoriu că îl poate lua la birou, deci scoate din mediul familial în caz contrar stând cu un membru al familiei, iar relațiile dintre părți sunt încordate mama îngrădind dreptul recurentului la legături personale cu copilul său.
Pe de altă parte, din probele administrate se reține că reclamantul dispune de suficiente mijloace materiale și morale pentru a asigura copilului pe perioada cât se află la acesta o bună creștere și educare.
Pentru toate considerentele arătate Curtea constată că toate criticile recurentului în ceea ce privește soluția instanțelor de fond pe capătul de cerere având ca obiect vizitare sunt fondate.
Așa fiind Curtea apreciază că în mod nelegal prima instanță, soluție menținută de instanța de apel a respins acest petitit din acțiunea principală păstrând programul stabilit în precedent.
Sub aspectul criticilor vizând cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul în favoarea minorului din adeverința aflată la fila 58 dosar judecătorie reiese că acesta realiza venituri de cel mult 456 lei pe lună.
Astfel, față de dispozițiile art. 94 al. 3 Cod familie potrivit cu care când întreținerea este datorată de părinte sau de cel care adoptă, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii și o Jp entru trei sau mai mulți copii, în mod nelegal instanța a stabilit cuantumul pensii de întreținere la suma de 300 lei lunar.
Simpla susținere a reclamantului neînsoțită de acte doveditoare nu poate face dovada veniturilor acestuia.
Mai mult decât atât potrivit Deciziei nr. 1/13.05.2008 depusă în recurs în prezent recurentul nu mai realizează venituri din muncă întrucât i-a încetat contractul individual de muncă.
Așa fiind cuantumul pensiei de întreținere urmează a fi raportat la venitul minim pe economia națională.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 și 3 Cod pr. civ. Curtea urmează a admite recursul.
Pe cale de consecință Curtea va modifica în tot Decizia nr. 177/06.05.2008 și în parte sentința civilă nr. 3350 din 03.12.2007 pronunțată de Judecătoria Răcari și va obliga pârâta să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul, născut la data de 15.03.2005 în prima și a treia săptămână din lună de sâmbăta orele 10,00 până duminica orele 16,00 la domiciliul reclamantului, o săptămână în vacanța de vară și câte 2 zile în timpul sărbătorilor de iarnă și Paște.
, Curtea va obliga reclamantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, născut la data de 15.03.2005 în cuantum de 25% lunar din venitul minim pe economia națională de la data formulării cererii reconvenționale - 28.09.2007 și până la majoratul copilului, dar nu mai târziu de 25 ani.
Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul G, domiciliat în B- jud. I, împotriva deciziei civile nr. 177 din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în com. jud. D și Autoritatea Tutelară - Primăria Comunei, jud. D și în consecință:
Modifică în tot decizia sus-menționată și în parte sentința civilă nr. 3350 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Răcari.
Obligă pârâta să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul, născut la data de 15.03.2005 în prima și a treia săptămână din lună de sâmbăta orele 10,00 până duminica orele 16,00 la domiciliul reclamantului, o săptămână în vacanța de vară și câte 2 zile în timpul sărbătorilor de iarnă și Paște.
Obligă reclamantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, născut la data de 15.03.2005 în cuantum de 25% lunar din venitul minim pe economia națională de la data formulării cererii reconvenționale - 28.09.2007 și până la majoratul copilului, dar nu mai târziu de 25 ani.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C
Grefier,
Red.
2 ex./02.10.2008
f- Judecătoria Răcari
a- Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu, Elena
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 88/2009. Curtea de... → |
---|