Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 88/2009
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif PREȘEDINTE: Sanda Trif
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către pârâta împotriva deciziei civile nr. 143/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea (împuternicire fila 15) recurentei pârâte și intimatul reclamant, însoțit de minora -, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus prin serviciul registratură, la data prezentei, adresă din partea DGASPC A prin care menționează că va fi prezentă spre consilierea minorei d-na psiholog.
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, făcută în ședința publică se prezintă același părți, recurenta pârâtă asistată de avocat și intimatul reclamant, asistat de interpret (autorizației nr. 12533 - fila 63 dosar).
Instanța, în conformitate cu art. 42 alin 1 din Codul Familiei, raportat la art. 1441Cod procedură civilă, a procedat la audierea minorei -, în Camera de Consiliu, asistată de interpret, consiliată de psiholog.
Procesul verbal de audiere a fost consemnat și atașat la dosar - 64.
Instanța, în ședința publică, înaintează spre vedere procesul verbal de audiere în Camera de Consiliu spre a fi cunoscut în conținut de către părinții minorei.
Pune în vedere interpretului să depună la dosar copie după autorizația. Acesta o prezintă spre vedere în original.
Intimatul reclamant depune la dosar o serie de înscrisuri (filele 25-50, 52-57). Prin interpret, declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 3918 din data de 13 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Deva, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul și, în consecință:
A fost reîncredințată reclamantei spre creștere și educare minora --, născută la data de 31.07.2000;
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, în cuantum de 1.000 ron lunar, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la majoratul minorei;
S-au sistat, în mod corespunzător, efectele sentinței civile nr. 2503/28.05.2003 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 1258/2003 și
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, în considerente următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2503 din data de 28 mai 2003 pronunțată de Judecătoria Arad, definitivă prin neapelare, a fost încredințată, spre creștere și educare, pârâtului-apelant din prezenta cauză, minora --, născută la data de 31 iulie 2000, iar reclamanta-intimată din prezenta cauză a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în sumă de 625.000 lei (rol) lunar.
Pentru a decide astfel instanța a constatat că ambii părinți ai minorei pot oferi condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorei, și a ținut seama de principiul disponibilității în sensul că ambii părinți au fost de acord ca minora să fie încredințată tatălui (sentința civilă nr. 2503/2003 - filele 3 - 5 în dosarul primului fond).
S-a reținut de către instanța de fond, cu referire la probele administrate cauzei și prin raportare la dispozițiile art. 44 din Codul familiei, că situația actuală a părinților minorei și a minorei justifică modificarea măsurii luate inițial, fiind în interesul superior al minorei ca aceasta să fie reîncredințată mamei.
S-a mai reținut că datorită comportamentului neadecvat și dezinteresat al apelantului față de minoră, comportament care a avut drept consecință scăderea randamentului școlar al minorei și producerea unor traume psihice acesteia, minora a avut nevoie de consiliere psihologică de specialitate, că reclamantul apelant are un comportament agresiv, violent, atât verbal, cât și fizic, față de minoră, care datorită stării de anxietate față de tată, are un randament școlar scăzut iar la sesizarea intimatei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția a Copilului, minora a fost consultată de persoane abilitate și introdusă într-un program de consiliere psihologică.
S-a concluzionat de către instanța de fond că raportat la vârsta fragedă la care se află minora, prezența mamei și afecțiunea acesteia sunt esențiale pentru o dezvoltare psihică și mai ales emoțională normale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și legal timbrat, a formulat apel pârâtul, solicitând desființarea sentinței atacate, cu consecința menținerii măsurii încredințării minorei la tată.
În principal pârâtul a criticat sentința sub aspectul evaluării probelor administrate susținând că sentința pronunțată este atât nelegală cât și netemeinică, fiind consecința unei greșite aprecieri a probelor de către instanță, dar și consecința unei greșite aplicări a legii, sens în care a făcut mai multe trimiteri la practica judiciară și la doctrina juridică.
Din aceste critici reiese în esența faptul că, în aprecierea apelantului, instanța nu a ținut cont de interesul minorei, de faptul că aceasta este dezvoltată într-un mod armonios, este integrată într-un program educațional de natură să îi asigure o educație temeinică și la standarde ridicate, în vreme ce în cazul încredințării la mama reclamantă, apelantul consideră că se creează o situație defavorabilă minorei atât sub aspect material cât și educațional, mama neavând o locuință proprie și obișnuiește să intre în diverse relații de concubinaj pentru diferite perioade de timp.
Toate aceste critici și susțineri au fost amplu dezvoltate în motivarea apelului.
Reclamanta intimata a formulat întâmpinare solicitând în principal anularea apelului ca netimbrat, iar în subsidiar a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Prin decizia civilă nr. 143/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a admis ca fondat apelul civil formulat de către pârâtul, s-a schimbat în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii civile introdusă de către reclamanta împotriva pârâtului pentru reîncredințare minoră și pensie de întreținere, cu înlăturarea obligației pârâtului de la plata sumei de 150 lei, cheltuieli de judecată la prima instanță - către reclamantă.
S-a stabilit suma de 46,30 lei reprezentând plata onorarului cuvenit interpretului de limbă franceză, dl, desemnat pentru apelantul - sumă care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către tribunal că ceea ce este relevant în cauză este faptul că ambele părți au implicat pe minoră în conflictul dintre ele, încercând fiecare să determine pe minoră să refuze contactul cu celălalt părinte, că în prezent, minora se află în creșterea și educarea pârâtului-apelant și frecventează cursurile școlare în cadrul Școlii elementare,- I" din și urmează cursurile Clubului de gimnastică," din aceeași localitate, unde s-a integrat într-un mod remarcabil și are rezultate bune la pregătirea școlară, dar și în activitatea sportivă.
S-a dovedit cauzei că tatăl este preocupat în mod constant de progresele pe care le face minora, de educația acesteia, de modul în care se integrează, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că în perioada în care minora locuia în țară aceasta era bine îngrijită, curată, îmbrăcată, pârâtul era preocupat de îngrijirea acesteia, iar relațiile dintre tată și fiică erau bune, bazate pe respect, iar minora era bine dezvoltată din punct de vedere intelectual și fizic.
Astfel, s-a apreciat că nu au intervenit modificări de natură să justifice reîncredințarea minorei spre creștere și educare celuilalt părinte, împrejurările care au fost avute în vedere de către instanța de fond pentru a dispune reîncredințarea minorei la mama reclamantă-intimată în cauză, respectiv faptul că pârâtul-apelant interzice mamei să păstreze legături personale cu minora - împrejurare care a produs consecințe emoționale de natură afectivă minorei - nu justifică reîncredințarea minorei ci pot fi rezolvate pe calea unei acțiuni în justiție pentru stabilirea modalității în care dreptul părintelui de a păstra legături părintești cu copilul urmează a fi exercitat, față de opunerea manifestată de părintele căruia copilul i-a fost încredințat.
S-a mai reținut de către tribunal că în împrejurările concrete ale cauzei, împrejurări în cadrul cărora cu preponderență se remarcă aceea că ambii părinți au exercitat influențe negative asupra minorei antrenând-o în conflictul dintre ei, influență care a condus în cele din urmă la tulburări emoționale - păstrarea unei stabilității, a unei constante în care minora s-a integrat -(conviețuirea cu pârâtul-apelant, activitatea școlară și cea sportivă) - se impune, neputându-se stabili dacă influența negativă a tatălui este mai gravă decât influența, de aceiași natură, exercitată de către mamă, niciunul dintre părinți neezitând să implice pe minoră în conflictul lor - câtă vreme, în cele din urmă ceea ce trebuie urmărit a se asigura fiind dreptul copilului de a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și de a avea un psihic echilibrat.
În consecința celor care preced, apelul de față sa fost privit ca fondat și admis, cu consecința schimbării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii civile formulate de către reclamantă pentru reîncredințarea minorei.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingeri apelului pârâtului și mențineri ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, sentința civilă nr. 3918/2008 a Judecătoriei Deva, cu obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În drept, s-au invoca disp. art. 299-316 Cod pr.civ. art. 43, art. 44, art. 97 din Codul familiei, dispozițiile art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta reclamantă critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemenicie, susținând că instanța de apel nu a ținut cont de principiul interesului superior al copilului, atâta timp cât s-a dovedit cauzei că măsura reîncredințării minorei, dispusă de către instanța de judecată prin decizia criticată, este nejustificată raportat la interesul superior al minorului datorită comportamentului neadecvat și dezinteresat al apelantului față de minoră, comportament care a avut drept consecință scăderea randamentului școlar al minorei și producerea unor traume psihice acesteia, astfel că minora a avut nevoie de consiliere psihologică de specialitate datorită comportamentului apelantului; că reclamanta a fost cea care s-a preocupat de pregătirea școlară a minorei și, anterior, de creșterea și educarea acesteia întrucât a continuat relația de concubinaj cu apelantul locuind împreună cu minora și cu apelantul în perioada în care aceasta fusese încredințată spre creștere și educare acestuia; că a fost evacuată forțat din locuință de către apelant, fiind supusă unor amenințări ale apelantului și lovituri aplicate de către acesta - în prezența minorei; că s-a dovedit cauzei că minora suferă ca urmare a separării de mamă și a interzicerii mamei de a lua legătura cu minora; că minora este influențată de tată, care a obligat-o pe minoră să scrie texte denigratoare la adresa mamei; că reclamanta în calitate de mamă poate să-i ofere minorei condiții bune de creștere și educare, iar schimbarea mediului în care a crescut minora ar putea avea efecte dăunătoare asupra dezvoltării ei ulterioare, neputându-se ignora importanța afecțiunii și îngrijirii materne.
Mai arată recurenta reclamantă în susținerea recursului că între minoră și mamă există relații de afecțiune puternice și că nu se justifică încredințarea minorei tatălui doar pentru simplul motiv că dispune de condiții materiale mai bune decât celălalt părinte, practica CEDO fiind în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul pârât a solicita respingerea recursului formulat de reclamantă, susținând în esență, că decizia atacată este legală și temeinică, fiind pronunțată cu respectarea principiului superior al copilului iar susținerile recurentei sunt neîntemeiate și contrazise de probele administrate cauzei.
Intimatul pârât a anexat la întâmpinare mai multe înscrisuri, respectiv, copii xerox de pe scrisori ale minorei către tată, cerere pentru eliberarea actului de identitate al minorei, fișe de evaluare școlare ale minorei, poze ale minorei, scrisori adresate de pârât reclamantei.
La termenul de judecată din 28.09.2008, instanța de recurs, în conformitate cu art. 42 alin 1 din Codul Familiei, raportat la art. 1441Cod procedură civilă, a procedat la audierea minorei -, în Camera de Consiliu, asistată de interpret, consiliată de psiholog, procesul verbal de audiere a fost consemnat și atașat la dosar - 64.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor invocate de către recurenta reclamantă, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod proc. civilă, cu referire la art. 44 din Codul familiei, art. 2, 5, 30-32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând este necesar a se preciza că, pentru admisibilitatea recursului nelegalitatea și netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, sub denumirea demotive de casare sau modificare.
Criticile formulate de recurenta reclamantă, din punct de vedere formal nu respectă cerința imperativă a legii -art. 304 Cod proc. civilă, referitoare la indicarea temeiurilor de drept al cererii deduse judecății, ea rezumându-se a indica articolele ce reglementează recursul, ca o cale extraordinară de atac.
În această situație și, în raport de prevederile art. 306 alin. 3 din același cod, sistematizând expunerea de motive a recurentei, Curtea constă că criticile recurentei reclamante vizează ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, potrivit căruia modificarea hotărârii poate fi dispusă atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Obiectul prezentului dosar este reîncredințare minor.
Sediul materiei este art. 44 din Codul familiei și art. 2 și art. 30-32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (denumită în continuare Legea nr. 272/2004).
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. instanța de recurs apreciază că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, Tribunalul ca instanță de apel a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea probelor administrate cauzei, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub aspectul criticat - reîncredințarea minor.
Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentei reclamante sub aspectul respingerii cererii de reîncredințare minorei rezultat din relația de concubinaj dintre părți, instanța de apel, respectând principiul interesului superior al copilului pe baza criteriilor de determinare atunci când a dispus menținerea măsurii dispuse inițial, respectiv de încredințare a minorei spre creștere și educare tatălui.
Din economia dispozițiilor art. 44 alin. 1 și 2 din Codul familiei, precum și a celorlalte dispoziții legale relevante în materie - art. 2 și art. 30-32 din Legea nr. 272/2004, măsura reîncredințării copilului minor spre creștere și educare, de la un părinte la celălalt, își găsește justificarea și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică numai atunci când părintele în grija căruia se află nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare.
Mergând pe același raționament, schimbarea parțială a condițiilor care, în ansamblul lor, au determinat încredințarea copilului, nu atrage obligatoriu revenirea asupra acelei măsuri, atâta timp cât se constată cauzei că subzistă elementele de bază hotărâtoare care au justificat-o și care confirmă necesitatea ca ea să fie menținută în chiar interesul copilului, atât în ceea ce privește posibilitățile materiale, cât și legăturile afective care s-au creat între minor și părintele căruia i-a fost încredințat, așa cum este cazul în speță.
Interesul copilului care trebuie să fie avut în vedere cu ocazia soluționării unei atari cereri de reîncredințare este legat de comportarea părintelui căruia i-a fost încredințat, de gradul de atașament și de grija pe care a manifestat-o față de copil, de legăturile afective care există între acest părinte și copil.
Curtea, raportat la ansamblul probator administrat, apreciază că în cauză nu există motive care să demonstreze că menținerea copilului la tată, intimatul pârât, ar avea consecințe dăunătoare bunei dezvoltări fizice, creșterii și educării.
Este adevărat că, în luarea unei atari măsuri, judecătorul trebuie să aibă în vedere la aprecierea interesului minorului și posibilitățile materiale ale părinților, însă nu acest criteriu a determinat instanța de apel să respingă cererea de reîncredințare formulată de mamă, recurenta reclamantă, ci acest criteriu a fost raportat la criteriile arătate anterior.
Curtea nu dorința mamei de aoa vea pe minoră alături de ea, după cum nu contestă condițiile materiale de care beneficiază, însă trebuie precizat că potrivit legii ambii părinți sunt obligați să se ocupe de educarea minorului și să contribuie la creșterea și întreținerea acestuia ( art. 101 Codul familiei).
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de apel în pronunțarea soluției a avut în vedere atât probele testimoniale administrate cauzei, cât și anchetele sociale efectuate la domiciliile celor doi părinți și înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, în speță, este de observat, contrar susținerilor recurentei reclamante, că intimatul pârât s-a ocupat în mod deosebit de minoră și că s-a preocupat să-i ofere minorei un climat socio-psihologic confortabil.
Împrejurarea că pârâtul este preocupat de creșterea și sănătatea minorei, că a vegheat la creșterea și educarea acesteia rezultă nu numai din ancheta socială efectuată în cauză de autoritatea tutelară de la domiciliul tatălui, ci și depozițiile martorilor, V, și înscrisurile depuse la dosar, respectiv, calificativele obținute de minoră la școală, scrisorile medicale - 77, 142, 143, ds. fond, 139-141 ds. apel.
Curtea nu poate împărtășii susținerile recurentei reclamante referitoare la comportamentul violent al tatălui, intimatului pârât asupra minorei, în contextul chiar martora indicată de recurentă, martora, psiholog școlar, a declarat că este în imposibilitatea de a se pronunța dacă violențele fizice pretinse a fi exercitate asupra minorei de către tată au fost reale sau dacă acestea nu sunt rodul influenței pe care mama a încercat să le exercite asupra copilului în scopul de a crea impresia că pârâtul este o persoană cu un comportament violent față de minoră - ( 207 ds. fond).
Susținerile recurentei reclamante referitoare la faptul că pârâtul îi interzice legăturile personale cu minora, fapt ce a produs consecințe emoționale de natură afectivă minorei, nu justifică admiterea recursului și reîncredințarea minorei mamei, ci aceste neînțelegeri pot fi rezolvate pe calea unei acțiuni în justiție pentru stabilirea modalități în care urmează a se exercita dreptul părintelui de a păstra legăturile părintești cu minora, așa cum corect a apreciat instanța de apel.
Susținerile recurentei reclamante referitoare la comportamentul tatălui față de minoră, Curtea nu le poate împărtășii, întrucât, pe de o parte, nu s-a dovedit că minora a fost agresată fizic de tată sau că atitudinea tatălui față de minoră este de natură a-i periclita dezvoltarea fizică, morală și intelectuală, iar, pe de altă parte, este de necontestat că ambii părinți au exercitat influențe negative asupra minorei, antrenând-o în conflictul dintre ei, tulburări emoționale fiind consecința comportamentului ambilor părinți.
Fără îndoială că minora acum în vârstă de 9 ani, are nevoie de afecțiunea mamei, însă atașamentul fetiței minore față de tată a fost relevat de probele dosarului, acesta ocupându-se în permanență de minoră și a vegheat la buna creștere și dezvoltare a acesteia.
Susținerile recurentei reclamante referitoare la înscrisurile depuse la dosar de către tată, referitoare la situația școlară a minorei, Curtea urmează a le respinge, atâta timp cât recurenta reclamantă nu le-a contestat în față instanței de apel.
Tot astfel, Curtea nu poate împărtășii susținerile recurentei reclamante referitoare la consecințele negative pe care le are asupra fetiței minore schimbarea mediului în care a trăi, fiind dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că minora se află în creșterea și educarea intimatului pârât, frecventează cursurile școlare în cadrul Școli elementare, - din, Franța, precum și cursurile Clubului de gimnastică, din aceiași localitate, unde s-a integrat remarcabil, având rezultate bune la pregătirea școlară, dar și în activitatea sportivă. - 77,78, 139-141 ds. apel.
Nu este de neglijat a se preciza că audiată de către instanța de recurs, minora a declarat că dorește să rămână încredințată tatălui, însă voința exprimată de minoră a fost apreciată de C în raport de interesul său, dedus din ansamblul probelor administrate cauzei, neavând o influență majoră în soluționarea cauzei deduse prezentei judecăți.
Curtea de Apel observă că soluția instanței de apel d e menținere a măsurii dispuse inițial de încredințare a minorei tatălui nu încalcă dispozițiile art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, decizia recurată fiind dată cu respectarea interesului superior al copilului.
Pentru cele ce preced, Curtea apreciază ca nefondat recursul recurentei reclamante, urmând a fi respins ca atare, conf. art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă.
Intimatul pârât, cetățean francez a fost asistat de interpret de limba franceză, d-l (autorizației nr. 12533 - fila 63 dosar).
Se va stabilii la suma de 92,60 lei, onorariul cuvenit acestuia pentru asistarea intimatului pârât în calitate de interpret, conform tarifelor pentru plata interpreților și traducătorilor autorizați stabilite prin Ordinul nr. 772/2009 al Ministerului d e Justiție.
Văzând dispozițiile artr. 274 Cod pr.civ. și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs de către intimatul pârât,
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 143/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Stabilește suma de 92,60 lei reprezentând onorariul cuvenit interpretului de limbă franceză, sumă ce va fi suportată din fondurile.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.09.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored. 2 ex/04.12.2009
apel,
fond
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 864/2008. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
