Interdicție. Decizia 224/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 224/

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldeavicepreședintele Curții de Apel

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu

Grefier - - -grefier șef secție

-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de

Procuror

-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B, str.- nr.29, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 579 din 18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în comuna, sat, jud.V, în acțiune civilă formulată în baza Legii 248/2005.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată în apel; apelul civil este tardiv formulat; timbrat; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării apelului civil, față de faptul că hotărârea Tribunalului Vranceaa fost comunicată reclamantei la data de 01.10.2008, iar apelul a fost formulat la data de 8.10.2008, ultima zi de declarare acestuia fiind 06.10.2008.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca fiind tardiv formulat, peste termenul de 5 zile de la comunicare prevăzut de lege.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrata la nr- pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanta Direcția Generală de pașapoarte Bas olicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul, să se dispună restrângerea dreptului la libera circulație in Italia al pârâtului.

In motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 23.07.2008, în baza Acordului de readmisie, ratificat de România pin Legea nr.173/1997.

Pârâtul nu a respectat obligațiile stabilite de art. 5 din Legea nr. 248/2005 și că România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar rămânerea pârâtului pe teritoriul Italiei ar dovedi exact contrariul.

Prin sentința civilă nr. 579 din 18.09.2008 Tribunalul Vranceaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre avut în vedere următoarele aspecte:

Pârâtul a fost returnat din Italia la data de 23.07.2008, pentru că a săvârșit o faptă antisocială pe teritoriul acestui stat pentru care a executat două luni de închisoare, aspect recunoscut de pârât atât prin declarația luată de poliția de frontieră, cât și fața instanței.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și alin. (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.

Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranța publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate, trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține reclamanta.

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

Măsura care se cere a fi luată față de pârât este disproporționată, în raport cu scopul urmărit și încălcă astfel dreptul la liberă circulație.

Pârâtul a fost condamnat pentru furt în Italia, dar această faptă nu este de natură să pună în pericol ordinea publică, siguranța sau sănătatea publică așa cum prevede art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

De aceea, față de art. 27 alin. 2 din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului doar pentru motivul șederii ilegale în Italia nu respectă principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit.

Împotriva sentinței susmenționate, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bad eclarat apel la data de 08.10.2008.

Apelul civil declarat este tardiv.

Astfel, conform dispozițiilor art.301 cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, potrivit art.39 (4) din Legea 248/2005 modificată, termenul de apel este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, la curtea de apel competentă teritorial.

Potrivit dispozițiilor art.101 din același cod, termenele se calculează pe zile libere, nesocotindu-se ziua când a început și nici ziua când termenul s-a sfârșit.

Sentința civilă nr. 579 din 18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost comunicată apelantei la data de 1.10.2008, dovada de comunicare fiind semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței - serviciul registratură - fila 25 dosar fond.

Apelul a fost declarat și înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI la data de 8.10.2008.

Se constată, prin urmare, că aplicând regulile consacrate de dispozițiile art.301 și 101 cod procedură civilă, ultima zi în care apelanta ar fi putut introduce apelul în termenul prevăzut de lege, era data de 6.10.2008.

În condițiile în care cererea de apel a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de lege, Curtea va privi apelul ca tardiv și îl va respinge ca atare, fără să analizeze criticile formulate de apelantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca fiind tardiv declarat apelul civil declarat de către reclamantaDIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B, str.- nr.29, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 579 din 18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 noiembrie 2008

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red.și tehnoredactat

7 ex/09.11.2008

Fond: Tribunalul Vrancea - judecător

Com. 5 ex/10.11.2008

Președinte:Irina Alexandra Boldea
Judecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Interdicție. Decizia 224/2008. Curtea de Apel Galati