Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 100/FM
Ședința publică din 16.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenta-reclamantă-intimată cu domiciliul ales la & cu sediul în C, str. - nr. 41,.1,.1 județ C și de recurentul-pârât-intimat cu domiciliul în C, str. - nr.52 A, - B,. B,.1,.24, județ C, împotriva deciziei civile nr. deciziei civile nr. 324/19.05.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 09.11.2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a le da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 16.11.2009.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la 24.08.2006, reclamanta l-a chemat in judecata pe paratul, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună împărțirea bunurilor dobândite in regimul codevalmasiei matrimoniale.
In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu paratul, iar prin sentința civilă nr. 4732/12.05.2005 a Judecătoriei Constantas -a dispus desfacerea acesteia prin divorț; în timpul căsătoriei, ce a fost precedată de concubinaj, prin contribuție egala au dobândit un apartament compus din 2 camere si dependințe situat in Constanta,- A, - 7B,. B,.l,.24 și mai multe bunuri mobile, obiecte de mobilier, uz casnic si gospodăresc.
Pârâtul a formulat întâmpinare si cerere reconvențională prin care a solicitat admiterea in parte a cererii de partaj solicitând introducerea in masa bunurilor ce urmează a fi partajate și nuda proprietate asupra unui apartament compus din 2 camere si dependințe situat in Constanta,-, -. B,.72, jud. Constanta ce a fost dobândit de către ei la 13.05.1998, deși contractul este încheiat numai in numele reclamantei.
Pârâtul a arătat că, la data contractării era în delegație, iar reclamantei de la care au dobândit și pe care ei au îngrijit-o tot timpul, nu a vrut sa aștepte ca el să se întoarcă in Constanta; prețul apartamentului, uma de 70 milioane lei, era compus din economiile lor - 35 milioane lei - și din ajutorul dat de către părinții lui - 35 milioane lei.
De asemenea, s-a mai precizat că apartament situat în Constanta str. - nr.52 a fost dobândit de către ei in 19.05.2000 cu suma de 84 milioane lei, iar la dobândirea acestuia are o contribuție majoritara, deoarece in aceeași zi a înstrăinat o garsonieră proprietate personala cu suma de 66 milioane lei, iar diferența de 18 milioane de a fost acoperita de către părinții lui cu 15 milioane și 1000 de dolari pe care i-a împrumutat de la nașii lor. Din acești bani, au cheltuit pentru achiziționarea apartamentului 400 dolari (diferența de cost de 3 milioane si cheltuielile legate de vânzare-cumpărare), iar 600 de dolari i-au folosit pentru cumpărarea unui coltar în sufragerie, astfel că reclamanta a contribuit doar cu 400 (respectiv 200) de dolari la achiziționarea acestui bun, bani pe care i-au restituit nașilor in timpul conviețuirii lor.
A învederat pârâtul a întreținut relații de concubinaj cu reclamanta încă din anul 1992, ca au locuit la părinții lui pana in anul 1994, când aceștia si-au vândut apartamentul si i-au dat bani pentru cumpărarea garsonierei, ca reclamanta a început sa lucreze in anul 1996, după ce a terminat școala postliceala, pana atunci fiind întreținută de parat si familia acestuia; el ca a avut loc de munca până in anul 2002, când a plecat la Râmnicu S pentru a avea grija de bunicii săi si ca in aceste condiții pleca des de acasă, dar a contribuit la achitarea cheltuielilor comune.
Pârâtul a mai arătat că în timpul căsătoriei au dobândit ca bunuri comune și alte bunuri mobile decât cele indicate de reclamantă, fiind indicate și o serie de bunuri personale ale sale precum și bunuri personale ale reclamantei
Pentru considerentele invocate și pentru că a avut venituri mai mari decât cele ale reclamantei și că contribuit in mai mare măsura la dobândirea celor două apartamente), pârâtul-reclamant a solicitat să se constate o cotă de contribuție majoritară la dobândirea bunurilor in proporție 80 % pentru el si de 20% pentru reclamanta; otodată acesta a mai arătat că solicită atribuirea apartamentului situat în Constanta str. - nr. 52 iar reclamantei atribuirea nudei proprietăți a apartamentului situat in Constanta,-,.72. având in vedere legătura de rudenie ce exista intre vânzătoare si reclamanta.
La XXXX, pârâtul a depus o completare la cererea reconventională, prin care a solicitat să se constate că sentința civila nr. 3/2004 prin care a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare a nudei proprietăți nu ii este opozabilă; în subsidiar, a solicitat să se includă in masa partajabila contravaloarea actualizata a valorii apartamentului, achitat in 1998 ca urmare a repunerii părților in situația anterioară.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconventională, prin care a arătat că nu poate fi introdusă in masa bunurilor de împărțit nuda proprietate asupra apartamentului din -, deoarece acel contract a fost desființat prin hotărâre judecătoreasca si ca, oricum, soții nu își îndepliniseră obligația de întreținere a mătușii care le transmisese nuda proprietate. De asemenea, reclamanta a recunoscut că celalalt apartament a fost cumpărat după înstrăinarea garsonierei paratului, dar ca a contribuit la rândul ei la îmbunătățirea garsonierei cu bani rezultați dintr-un apartament vândut cu sora ei; în fine, reclamanta a mai invocat și munca pe care a depus-o in gospodărie, dar si faptul ca a fost nevoita sa suporte toate cheltuielile de întreținere ale familiei in perioada 2002-2005, când soțul nu a mai avut loc de munca.
Prin încheierea din data de 15.02.2008, cererile au fost admise in principiu constatându-se că părțile au dobândit in timpul casatoriei prin contribuția de 25 % a reclamantei si 75 % a paratului reconvenient dreptul de proprietate asupra imobilului situat in mun. Constanta, str. - nr. 52, - 7 B,. 1,. 24 dreptul de creanță in cuantum de 70.000.000 lei rol rezultat din repunerea părților in situația anterioara ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1574 / 1998 la BNP și o serie de bunurile mobile pentru care părțile au încheiat o tranzacție.
Prin sentința civila nr.1776/15.10.2008, Judecătoria Constantaa admis in parte cererea principală si cererea reconventionala și a atribuit paratului-reclamant imobilul situat in Constanta, str. - nr. 6. -B,. B,. l,. 24, pe care l-a obligat la plata sultei către reclamanta in cuantum de 70640,75 lei; de asemenea atribuit reclamantei 25 % din dreptul de creanță in cuantum de 57.369 lei, iar paratului-reclamant 75% din dreptul de creanță de 57.369 lei; totodată, s-a luat act de tranzacția părților cu privire la împărțirea bunurilor mobile.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 05.10.1995, iar prin sentința civila nr. 4732/12.05.2005 Judecătoria Constantaa desfăcut această căsătorie; anterior căsătoriei, părțile au avut o relație de concubinaj, iar in perioada 1992-1994 au locuit in casa părinților pârâtului, răstimp în care reclamanta nu a avut loc de munca, întrucât a urmat o școala postliceala și s-a angajat începând din luna ianuarie 1996.
A mai constatat Judecătoria că anterior casatoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 27392/25.07.1994, paratul a cumpărat cu bani proveniți de la părinții săi o garsonieră situata in-, - 21, 32, care ulterior vândută prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 451/19.05.2000 la BNP, cu suma de 66.000.000 lei ROL.
Judecătoria a considerat că prețul astfel obținut a fost folosit pentru cumpărarea - cu prețul de 84.000.000 lei - apartamentului situat in Constanta, str. - nr. 6. -B,. B,. 1,. 24 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2181/19.05.2000, rectificat prin încheierea nr. 630/31.01.2006 BNP.
Astfel, judecătoria a apreciat că reclamanta și-a dovedit doar parțial susținerile potrivit cărora și-a adus o contribuție proprie la îmbunătățirea garsonierei, cu banii obținuți din vânzarea unui imobil donat de tatăl ei, imobil pe care l-a vândut împreuna cu sora sa.
S-a mai reținut că paratul a confirmat la interogatoriu doar închiderea balconului cu fier forjat, ca martorul G propus de parat a mai învederat mutarea unei chiuvete din bucătărie in debara, arătând totodată ca soții nu au adus îmbunătățiri majore acestei garsoniere si ca doar martora -, propusa de către reclamanta, vorbește de îmbunătățiri majore. Declarația acestei martore a fost considerata in mare parte nesincera si nu a fost reținută, pe motiv ca vine in contradicție cu înseși susținerile reclamantei. Martora a declarat ca garsoniera a fost cumpărată cu banii comuni ai sotilor si ca ulterior apartamentul a fost dobândit in anul 2002 (deși fusese cumpărat in anul 2000), cu diferența plătită doar din economiile reclamantei.
Referitor la diferența pentru cumpărarea apartamentului, judecătoria a reținut ca si aceasta a fost suportata de către părinții paratului (15.000.000 lei) si o parte din cei 1.000 USD împrumutați de la nași (din care s-a achiziționat si canapeaua de sufragerie) si pe care soții i-au restituit nașilor, potrivit declarațiilor martorilor audiati.
S-a mai constatat că, tot in timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1574/13.05.1998 la BNP, reclamanta a dobândit de la sa, nuda proprietate asupra apartamentului situat in Constanta, - 3, -. B,. 72. Prețul vânzării a fost de 70.000.000 lei, suma pe care vânzătoarea a declarat ca a primit-o in întregime de la comparatoare, anterior si in ziua autentificării actului, reclamanta s-a obligându-se să o îngrijească si sa o întrețină pe vânzătoare.
Judecătoria a mai constatat că acest act a fost anulat prin sentința civila nr. 3/05.01.2004 pronunțată de Judecătoria Constanta in dosar civil nr.12712/2003, litigiu in care paratul nu a fost parte.
Cum prin sentința în cauză instanța a dispus cu ocazia anulării contractului și repunerea părților in situația anterioara, judecătoria a considerat că in masa bunurilor de împărțit intra dreptul de creanța al soților asupra sumei de 70.000.0000 lei, reprezentând prețul plătit la încheierea actului, ca urmare a repunerii partilor in situația anterioara.
Susținerea reclamantei potrivit căreia prețul nu ar fi fost plătit a fost înlăturată de judecătore cu motivarea că, pe de o parte, nu se poate dovedi cu martori peste ceea ce cuprinde un înscris încheiat in forma autentica și, pe de alta parte, a fost avuta in vedere declarația martorului G, care a conviețuit vreme de 5 ani cu mama reclamantei si a declarat ca a fost de fata când s-au plătit cei 70.000.000 lei in doua transe egale, J bani proveniți de la părinții paratului, iar J din economiile soților.
Cu privire la veniturile obținute de soți in timpul căsătoriei, judecătoria a reținut că pârâtul nu a mai fost angajat legal cu carte de munca începând cu luna septembrie 2002 si, potrivit declarațiilor de martori, pleca deseori la Rm. S pentru a-si ajuta bunicii, primind in schimb bani de la familia sa; banii erau insa insuficienți, in aceeași perioadă paratul ii mai cheltuia si pe pariuri sportive; în acest timp, reclamanta avea loc de munca si obținea venituri mari, astfel cum a recunoscut si paratul prin răspunsurile la interogatoriu.
Referitor la cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, judecătoria a avut in vedere si declarațiile martorilor potrivit cărora amândoi soții se ocupau de treburile gospodărești ți că la momentul în care paratul nu a mai avut loc de munca toate bunurile comune erau deja dobândite de către soți si prin contributia majoritara a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe si a încheierii din data de 15.02.2008 a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea lor in parte, in sensul reținerii unor cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune, cu atribuirea bunului imobil si excluderii din masa bunurilor comune a dreptului de creanță rezultat din repunerea in situația anterioară, ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1574/13.05.1998.
În motivarea apelului s-a arătat că, judecătoria a reținut in mod greșit contribuția majoritară a paratului la dobândirea bunurilor comune, deoarece aceasta se raportează la întreaga perioada a căsătoriei si la modalitatea efectiva de aport la achiziționarea bunurilor ce compun întregul patrimoniu comunitar, la susținerea sarcinilor si cheltuielilor gospodăriei, iar in aceasta perioada reclamanta a investit in apartament banii proprii si s-a ocupat efectiv de gospodărie, in timp ce paratul nu a avut serviciu.
Apelanta a mai arătat ca răspunsul paratului-reconvenient la interogatoriu nu se coroborează cu declarațiile martorilor si cu înscrisurile atașate la dosar sub aspectul veniturilor realizate in timpul casatoriei si al preferinței pentru jocurile de noroc, nu se dovedește împrumutul de la părinții paratului si de la nași, din care s-ar fi achitat apartamentul mătușii si nici contribuția acestuia la întreținerea mătușii si întreținerea apartamentului, iar adeverințele depuse de acesta in dovedirea veniturilor sunt false, motiv pentru care a si fost începuta urmărirea penala împotriva lui.
S-a mai precizat că nu poate fi introdusă in masa partajabila nuda proprietate asupra imobilului proprietatea matusii, in condițiile in care actul translativ a fost desființat printr-o hotărâre intrata in puterea lucrului judecat, care contrazice susținerile paratului cu privire la executarea obligației de întreținere, iar acesta nu se afla in delegație la momentul încheierii actului, așa cum a pretins; a mai susținut apelanta-reclamanta ca, deși cererea reconventională a vizat nuda proprietate a apartamentului matusii sale, instanța a acordat altceva decât a cerut paratul-reconvenient, recunoscându-i acestuia un drept de creanță corespunzător cotei de contribuție.
În fine, apelanta a precizat că, în condițiile in care, de cca. 4 ani, paratul nu mai are loc de munca si nici alte resurse financiare care sa-i permită dezdăunarea ei prin sulta, iar ea nu are alte posibilități locative si a întreținut apartamentul, achitând toate impozitele si contribuțiile către stat, a solicitat atribuirea apartamentului, cu obligarea ei la plata sultei către intimat, invocând in acest sens disp.art.673 ind.10 alin.1, art.673 ind.9 proc.civ. si ale art.741 civ.
Intimatul-parat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si menținerea ca legala si temeinicia a hotărârii atacate, arătând ca instanța de fond a reținut in mod corect contribuția sa de 75% si componenta masei bunurilor comune, având in vedere toate probele administrate, si nu numai o parte din ele.
Prin decizia civilă nr. 324/19.05.2009, Tribunalul Constanțaa admis apelul și schimbând în parte încheierea din data de 15.02.2008 a constatat că părțile au avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 35% reclamanta și 65% pârâtul reconvenient; de asemenea, schimbând în parte sentința civilă nr. 17766/15.10.2008 a fost obligă pârâtul - reconvenient la plata sultei în cuantum de 98.896 lei către reclamantă fiind atribuită - din dreptul de creanță în cuantum de 57.369 lei - reclamantei 35% și pârâtului-reconvenient 65%, fiind menținute celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței civile apelate.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că soluția adoptata de judecătorie referitor la drepturile cuvenite paratului-reconvenient ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1574/13.05.1998
este justa.
Tribunalul a stabilit că, atât timp cât actul a fost încheiat in timpul casatoriei partilor, nuda proprietate dobândita asupra apartamentului situat in Constanta,-, -. B,.72, a constituit obiect al dreptului de proprietate comuna in devălmășie, in sensul art. 30. fam. fiind indiferent daca in actul de dobândire a figurat numai sotia reclamanta, daca soțul parat-reconvenient se afla sau nu in delegație la momentul încheierii actului sau daca acesta s-a implicat efectiv in executarea obligației de întreținere asumate fata de matusa apelantei-reclamante.
In aceasta situație, tribunalul a constatat că soluția logică determinată de desființarea actului amintit si repunerea partilor in situația anterioara, este aceea ca suma plătită cu titlu de preț la momentul încheierii actului sa ia locul bunului pierdut-nuda proprietate-in patrimoniul comunitar.
De asemenea, existând o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care nu s-a pus in discuție o alta natura juridica a actului decât aceea de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, nu poate fi luata in considerare nici susținerea apelantei in sensul ca nuda proprietate ar fi fost, de fapt, o donație din partea mătușii, prețul de 70.000 lei nefiind plătit in realitate (situație oricum contrazisă, în opinia tribunalului d e martorul G).
Tribunalul a stabilit că critica formulata de apelanta-reclamantă sub aspectul contribuției la dobândirea patrimoniului comunitar este întemeiata doar in parte, având în vedere că aportul soților la dobândirea si conservarea bunurilor comune se stabilește, atât in raport de veniturile din munca întrebuințate pentru realizarea sarcinilor comune ale casatoriei sau de alte mijloace materiale folosite pentru achiziționarea bunurilor comune, cat si in raport de munca prestata in gospodărie si pentru creșterea copiilor, contribuția fiind raportată la totalitatea bunurilor ce constituie obiectul împărțelii si nu la fiecare bun in parte sau categorie de bunuri, dobândite de soți in timpul căsătoriei.
Tribunalul a constatat că pentru achiziționarea apartamentului in valoare de 84.000.000 lei Rol a fost folosita suma de 66.000.000 lei Rol, obținută din vânzarea unei garsoniere proprietate personală a paratului-reconvenient iar restul de preț a fost achitat de părinții paratului 15.000.000 lei si parțial din împrumutul de 1000 USD, restituit nașilor de către parti din veniturile comune, potrivit declarațiilor de martori si răspunsurilor la interogatoriu.
Relativ la veniturile realizate de parti in timpul căsătoriei, tribunalul a stabilit că paratul nu a mai avut un loc de munca, dar iși ajuta bunicii, care il răsplăteau cu anumite sume de bani; totodată, s-a reținut ca acesta avea patima jocurilor de noroc, cărora le aloca o parte importanta a veniturilor realizate, ajungand chiar sa amaneteze bijuterii in acest scop.
În fine s-a observat că, în perioada 2002-2005, fata de probele administrate, este de necontestat contribuția importanta la întreținerea gospodăriei a apelantei-reclamante, care a avut un loc de munca si a obținut venituri considerabile, din care a achitat cheltuielile ocazionate de traiul zilnic al familiei, însuși paratul a recunoscând reclamanta muncea mult si a obținut venituri de peste 15 milioane lei lunar, situație ce o îndreptățește la recunoașterea unei contribuții mai mari in favoarea apelantei-reclamantei decât cea stabilita de prima instanță, care nu poate depăși insa cota de 35%.
Aceasta, deoarece pretenția reclamantei de a i se recunoaște in apel o cota de 50%, a fost considerară neavenită in condițiile in care, prin răspunsul la întrebarea nr.19 din interogatoriu, reclamanta i-a recunoscut paratului-reconvenient o contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ..
În motivarea căii de atac, reclamanta a arătat că în cererea reconvențională s-a solicitat nuda proprietate a apartamentului proprietatea mătușii recurentei reclamante, iar instanța a acordat altceva decât a cerut reconvenientul, respectiv aceasta a constatat un drept de creanță corespunzător cotei de contribuție.
S-a precizat că, din analiza coroborată a probelor de la dosar, rezultă că amândouă părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, deoarece contribuția se raportează la întreaga perioadă a căsătoriei soților - fiind îndeobște cunoscut că nu se raportează cota de contribuție la bunuri sau categorii de bunuri, ci la modalitatea efectivă de aport contributiv la achiziționarea bunurilor ce compun patrimoniul comunitar, la susținerea sarcinilor și cheltuielilor gospodărești -, existând o perioadă în care ea a investit în apartament banii proprii și iar pârâtul nu a avut serviciu, astfel că întreținerea gospodăriei a fost contribuția efectivă a recurentei.
Recurenta a învederat că, de la începutul anului 2002, pârâtul nu a mai avut loc de muncă și, deci, niciun venit, ea fiind singura care a întreținut gospodăria și a achitat toate cheltuielile aferente; în anul 1998, sa a făcut un act de vânzare-cumpărare pentru apartamentul acesteia, dar părțile nu i-au dat niciun ci și-au luat angajamentul să o îngrijească tot restul vieții; apartamentul mătușii nu a fost intabulat niciodată pe numele părților și nici înregistrat la financiar tocmai pentru că nu a primit niciun și nici nu a fost o vânzare în care părțile au respectat aceste clauze.
Cum nu au putut onora angajamentul deoarece pârâtul, de la începutul anului 2002, nu a mai avut niciun venit iar toate sarcinile căsniciei recurenta le suporta singură, în anul 2004 recurentei i-a dat în judecată, dovedind cu martori că nu au întreținut-
Recurenta a precizat că veniturile realizate în perioada de după 2002 de pârât, demonstrate cu adeverințe, s-au dovedit a fi falsuri iar în legătură cu veniturile pe care le are pârâtul acesta declară că-i dau părinții ca să aibă grijă de bunici, acesta indică suma de 700-800 lei, în timp ce martorul G arată în declarația sa că pârâtul primea 700-800 lei de la bunici ca să aibă grijă de ei, iar diferența, de până la 2000 lei, o primea de la părinți și sora sa.
Cu privire la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale a pârâtului reconvenient, recurent a învederat că instanțele de fond și de apel nu au stabilit obiectul cererii reconvenționale sau au schimbat obiectul acesteia iar instanța de apel, cu nesocotirea principiului înscris de art. 294 Cod procedură civilă, a dispus repunerea în situația anterioară, deși nu se solicitase ca un capăt de cerere de niciuna din părți.
Astfel, recurenta consideră că trebuie, în principal, pentru lămurirea obiectului cererii reconvenționale să se trimită în apel spre rejudecare pentru că s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut și nu pe ce s-a cerut sau să se dispună judecarea în recurs cu obligarea la plata taxei de timbru corespunzătoare.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinței civile și a încheierii de admitere în principiu, dar și deciziei și să se dispună admiterea cererii reclamantei, să se constate contribuția egală la dobândirea bunurilor comune, să se respingă includerea nudei proprietăți a unui apartament ce a aparținut mătușii recurentei și să se atribuie apartamentul cui consideră instanța că este îndreptățit.
În motivarea recursului său, pârâtul a arătat că în mod greșit instanței de apel s-a majorat cotei de contribuție a reclamantei de la 25% la 35% la dobândirea bunurilor comune, soluția fiind nelegală întrucât au fost încălcate dispoziții legale privind regimul comunității de bunuri și regimul juridic al lichidării indiviziunii survenite ca urmare a încetării relațiilor de căsătorie.
Pârâtul a arătat că, după 2002, când părțile nu au mai dobândit bunuri comune, deși recurentul pârât nu a mai lucrat, a contribuit în egală măsură la suportarea sarcinilor comune (cheltuielile pentru traiul comun, gospodărești și pentru utilități), resursele materiale ale sale și ale familiei sale fiind destinate căsătoriei, în așa fel încât pârâtul să își poată îngriji în această perioadă bunicii bolnavi; pe de altă parte, resursele materiale produse de reclamantă au fost cheltuite în beneficiul exclusiv al acesteia (petrecerea timpului liber, vacanțe și economii proprii, dovadă fiind faptul că după desfacerea căsătoriei și la scurt timp a reușit să-și cumpere un alt apartament).
Recurentul a mai învederat că, aplicând aceleași cote de contribuție și cu privire la rezultatul repunerii părților în situația anterioară ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1574/13.05.2008 la., instanța de apel a omis să dispună și obligarea corelativă a reclamantei la plata sumei de 65% din 57.369 lei, care reprezintă reactualizarea sumei de 70.000.000 rol (adică la plata sumei de 37.289,85 lei) sau, după caz, la plata sumei de 75% din 57.369 lei (43.026,75 lei) în situația în care se reține cota de 75%, rămânând fără efecte consecințele repunerii părților în situația anterioară în condițiile în care reclamanta și-a însușit emolumentul acestei operațiuni.
În mod corect, în opinia recurentului, instanța de apel a respins criticile reclamantei cu privire la includerea în masa partajabilă a dreptului de creanță, reținând expres că în masa partajabilă va intra - datorită regimului comunității de bunuri - valoarea de înlocuire a prețului plătit de cei doi soți cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, deși în sentința de anulare a acestui contract nu există o consacrare expresă a întinderii restituirii prestațiilor ca efect al repunerii în situația anterioară, prin urmare dreptul subiectiv la restituire nu avea un obiect material concret.
De aceea, arată recurentul, urmându-și propriile considerente, instanța de apel ar fi trebuit să dispună obligarea reclamantei la plata unei sulte în cuantum de 37.289,85 Ron sau de 43.026,75 Ron, după caz, în funcție de cotele de contribuție reținute: 25 - 75% sau 35 - 65%.
Sub acest din urmă aspect recurentul a solicitat fie modificarea soluției, fie cu precădere admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecarea fondului sau apelului, după caz, pentru stabilirea corectă a masei partajabile și eventual a cadrului procesual.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul formulat de reclamanta este întemeiat și urmează a admis, pe când recursul pârâtului apare ce neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Referitor la primul motiv al recursului pârâtului, curtea observă, mai întâi, că în cererea inițială reclamanta a solicitat instanței constatarea unor cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune (poziție constantă de-a lungul procesului, până în recurs); la rândul său pârâtul a solicitat o contribuție majoritară în favoarea sa de 80% și de 20% în contul reclamantei.
La răspunsul reclamantei la interogatoriul propus de pârât, a arătat că nu este de acord cu cota majoritară solicitată de pârâtul reconvenient, ci "cu cota de 60% în favoarea lui" (întrebarea 9, fila 143, dosar judecătorie).
Referitor la acest acord exprimat de reclamanta-pârâtă de stabilire a cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, curtea consideră că această poziție procesuală era de natură să conducă la stabilirea unor cote diferențiate, în măsura în care din probatoriul administrat nu reieșea un aport egal la realizările patrimoniale comune din timpul căsătoriei (având în vedere și cadrul procesual generat de pozițiile antagonice ale părților referitoare la această problemă).
Mărturisirea - fie cea făcută spontan, fie cea determinată în urma administrării probei cu interogatoriu - este recunoașterea de către o parte a unui fapt pe care partea potrivnică își întemeiază o pretenție sau o apărare și este de natură să producă consecințe juridice împotriva autorului ei.
În principiu, mărturisirea este admisibilă în toate materiile, iar instanța este ținută să dea eficiență recunoașterii, cu excepția situațiilor în care, prin admiterea ei, s-ar eluda dispoziții legale imperative ori s-ar putea ajunge la pierderea unui drept la care nu se poate renunța sau care nu poate face obiectul unei tranzacții.
De aceea, constatând că reclamanta a recunoscut în favoarea recurentului pârât o contribuție de 60%, în situația în care, din probatoriul administrat nu a reieșit cotă superioară a pârâtului, instanțele trebuiau să acorde deplină eficacitate recunoașterii reclamantei.
Interpretarea coroborată a prevederilor art. 30 și art. 31 Codul familiei duce la concluzia că, pentru a fi considerat un bun comun, acesta trebuie să satisfacă, cumulativ două condiții: să fie dobândit de oricare dintre soți în timpul căsătoriei și să nu facă parte din categoria de bunuri pe care legea le consideră proprii doar unuia dintre soți.
Prezumția legală instituită de art. 30 Codul Familiei se bazează pe o presupunere a legiuitorului că ambii soți au avut o contribuție la această dobândire. Contribuția poate fi directă - constând în munca sau mijloacele ambilor soți - sau indirectă - prin economisirea unor mijloace comune (ex: munca femeii în gospodărie).
Comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei, astfel că bunurile dobândite de oricare dintre soți sunt comune, chiar dacă numai unul dintre ei a contribuit efectiv la această dobândire; de aceea, fiind doar prezumată de lege, contribuția comună nu este o condiție a caracterului comun al bunurilor, fiind însă un criteriu de care se ține seama pentru determinarea părților ce se cuvin soților în cazul împărțirii bunurilor comune.
Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie înțeleasă ca referindu-se nu la fiecare bun în parte, ci la dobândirea tuturor bunurilor comune; mai mult cota-parte ce se cuvine fiecărui soț se stabilește în raport nu doar cu referire la contribuție ci și cu referire la conservarea bunurilor comune.
De aceea, cotele-părți ale soților pot fi neegale dacă aportul lor este diferit; inegalitatea poate merge până la inexistența oricărui drept al unuia dintre soți dacă se dovedește că acesta nu a avut nicio contribuție la dobândirea bunurilor comune și la susținerea sarcinilor căsătoriei.
Deoarece criteriul stabilirii prin hotărâre judecătorească a cotei fiecărui soț se bazează nu doar pe existența relațiilor de căsătorie (căci ar fi însemnat, în baza principiului egalității dintre și femeie, că bunurile ar reveni fiecăruia dintre ei în cote egale), ci și pe participarea prin mijloacele sale la dobândirea și conservarea bunurilor comune, stabilirea unor cote de pentru fiecare se poate face doar în situația în carenu se poate probacontribuția superioară a unuia dintre soți.
În aceste circumstanțe, în lipsa acestei dovezi, instanța este îndreptățită să presupună ca ambii soți au contribuit egal, astfel încât împărțirea se va face tot egal; la stabilirea aportului trebuie luată în considerare și munca femeii în gospodărie, inclusiv - cum este cazul de față - efortul de îngrijire și susținere a sănătății soțului în perioada în care acesta ar fi afectat de o boală.
Or, tocmai dovezile administrate în fața instanței de fond conduc la concluzia că reclamanta a avut o contribuție superioară celei stabilite de tribunal, însă soluția de modificare nu poate trece peste limitele create de recunoașterea reclamantei.
Astfel, din octombrie 2001 pârâtul nu a mai fost angajat, de la acel moment el încetând să mai aibă posibilitatea materială de a contribui la dobândirea vreunui bun comun; dimpotrivă, în toată perioada ce a urmat până la desfacerea căsătoriei, pârâtul a practicat în mod constant jocuri de noroc (pariuri sportive), activitate care consuma o mare parte din veniturile acestuia (exemplu, luna septembrie 2002, ultima lună de plată a șomajului în valoare de 914.922 Rol, pârâtul a cheltuit doar într-o săptămână - 25.05-28.05.2002 - suma totală de 500.00 Rol; la fel, în luna august 2003, în perioada 9-14 august 2003, pârâtul a jucat nu mai puțin de 9 bilete la pariuri sportive pentru care a plătit o miză totală de 728 lei - filele 77-82 dosar judecătorie).
Adăugând la acest viciu constant al pârâtului (pentru a cărui probă există la dosarul judecătoriei un număr impresionat de bilete de pariuri - filele 74-140) și obișnuința acestuia de a amaneta diferite bunuri - în principiu bijuterii -, reiese o imagine clară a unei persoane care, departe de a contribui la dobândirea unor bunuri comune, s-a aflat în situația risipirii resurselor comune ale soților pentru satisfacerea unor patimi costisitoare.
De aceea - cu această motivație comună care se referă la motivele de recurs ale ambelor părți referitoare la cota de contribuție - urmează a fi modificată în parte decizia recurată, în sensul stabilirii că părțile au o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 60% pentru și respectiv de 40% pentru
Modalitatea de partajare a bunurilor comune asupra căreia s-au oprit instanțele de fond este, de asemenea, nelegală.
După cum s-a arătat anterior, cota de contribuție a soților se referă nu la anumite bunuri individual determinate, ci la dobândirea tuturor bunurilor comune văzute ca universalitate.
În aceste condiții - chiar dacă masa bunurilor de împărțit s-ar compune din mai puține lucruri (precum cazul de față: un apartament și o creanță) - incidența art. 6735- 6739Cod procedură civilă impune acordarea fiecărui copartajant a unor bunuri determinate și nu a unor cote părți ideale; în aceste împrejurări, partajarea dreptului de creanță rezultând în eventuala repunere a părților în situația anterioară în urma pronunțării sentinței civile nr. 3/05.01.2004 a Judecătoriei Constanța pe cote procentuale este evident greșită, instanța trebuind să atribuie fiecărei părți câte un bun și să compenseze eventuale diferențe prin sultă.
Or, constatând că bunurile comune au o valoare totală de 339.932 lei (282.563 lei apartamentul și 57.369 lei creanța reactualizată), cum, potrivit celor stabilite anterior de instanță, părțile au un aport diferențiat de 40% și 60%, reiese că, din punct de vedere valoric, cota pârâtului însumează 203.959 lei iar cea a reclamantei 135.973 lei.
Având în vedere că, soluția de atribuire în natură a apartamentului către pârât este considerată legală de curte, raportat la cota majoritară a acestuia, dar și folosința bunului, pârâtul având domiciliul în imobil, prin atribuirea creanței către reclamantă (justificată, în special, de culpa acesteia care a condus la ieșirea bunului din patrimoniul comun al soților) va fi obligat recurentul intimat la plata unei sulte de 78.604 lei către reclamanta.
Având în vedere dispozițiile art. 274. pr. civ. conform cărora partea care a căzut în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, față de situația că recurenta a achitat o taxă juridică de timbru de 203 prin chitanță seria - nr. -PJ, va fi obligat recurentul-intimat la plata acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta, cu domiciliul procesual ales la &, cu sediul în C, str. - nr. 41, etaj 1,. 1, județ C, împotriva deciziei civile nr. deciziei civile nr. 324 din 19 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că stabilește că părțile au o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 60% pentru și respectiv de 40% pentru și obligă pârâtul la plata către reclamantă a unei sulte de 78.604 lei, ca urmare a atribuirii către recurentă a dreptului de creanță în valoare de 57.369 lei.
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul, domiciliat în C, str. - nr. 52, -B,. B, etaj 1,. 24, județul
Obligă recurentul la plata către recurentă a sumei de 230 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
pt. Grefier,
- -,
aflată în concediu medical,potriv. disp.
art. 261(2) Cod pr. civ. semnează
Grefier șef,
jud. fond -
jud. apel -,
red. dec. rec. jud. /11.02.2010
tehnored. gref. / 04 ex./16.02.2010
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
| ← Interdicție. Decizia 262/2009. Curtea de Apel Timisoara | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
