Ordonanță președințială. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 41/2009
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI S împotriva sentinței numărul 45 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: - consilier juridic pentru - recurent Reclamant - DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI S, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că s-au depus la dosar de către pârâții intimați și prin serviciul registratură al instanței două adeverințe medicale nr. 4585 din 30 martie 2009, respectiv nr. 440 din 30 martie 2009 și un înscris prin care aceștia învederează instanței faptul că se pot prezenta la proces, la care au atașat un set de acte.
Consilier juridic pentru recurenta reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu arată că minorul se află în prezent în plasament la Centrul, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 211 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Reprezentanta parchetului procuror, solicită respingerea recursului ca rămas fără obiect.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 45/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de DGASPC Sibiu în contradictoriu cu pârâții, și, pentru instituirea măsurii plasamentului în regim de urgență a minorului.
În motivarea hotărârii Tribunalul a reținut următoarele:
Copilul este născut la data de 3.07.1995 și este fiul lui și. El se află în sistemul de protecție specială din anul 1997, când a fost instituționalizat cu măsură de plasament la Centrul de Plasament nr.1 Sibiu, fiind apoi luate succesiv măsuri de ocrotire, în cadrul centrelor de plasament și apoi la asistenți maternali profesioniști. Prin sentința civilă nr. 535/2000 a Tribunalului Sibiu copilul a fost declarat abandonat, iar drepturile părintești au fost delegate în favoarea Comisiei pentru protecția copilului. Prin sentința civilă nr. 164/2007 s-a instituit măsura plasamentului la asistent maternal profesionist, care, însă, a solicitat suspendarea activității, motiv pentru care reclamanta a instituit măsura plasamentului în regim de urgență la asistentul maternal profesionist -. Copilul nu s-a adaptat, însă, în familia noului asistent maternal, astfel că reclamanta a solicitat și instanța a dispus, prin sentința civilă nr. 1043/2007 instituirea măsurii plasamentului la asistentul maternal profesionist.
Din raportul întocmit de reclamantă rezultă că în data de 7.01.2009 asistentul maternal profesionist a informat în scris reclamanta (37,38) că nu mai dorește plasamentul minorului deoarece acesta prezintă grave tulburări de comportament, punând în pericol viața asistentului maternal profesionist și a familiei acestuia, motiv pentru care minorul a fost adus la centrul de primire în regim de urgență Sibiu.
Cauza a fost soluționată fără citarea părților, în considerarea celerității ce trebuie să caracterizeze această procedură.
Sub aspect procedural, reclamanta, prin reprezentant a solicitat soluționarea acțiunii fără citarea părților, în condițiile art. 581 pr.civ. dar și aplicarea dispozițiilor legii 272/2004. Cauzele prevăzute de această lege, privind stabilirea măsurilor de protecție specială se judecă de către tribunal, după regulile speciale de procedură prevăzute în capitolul XI. Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului "specialia generalibus derogant". Ca urmare, prezenta cauză nu poate fi soluționată în considerarea prevederilor generale ale art. 581 pr.civ. în speță fiind aplicabile disp. art. 94 din legea 272/2004, care prevăd condițiile în care instanța poate să dispună măsuri de protecție specială pe calea ordonanței președințiale.
Astfel, potrivit art. 64 din legea 272/2004, plasamentul copilului în regim de urgență este o măsură cu caracter temporar, care se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, sau a celui găsit sau abandonat în unitățile sanitare. Măsura se stabilește, potrivit art. 65 din lege, de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, în situația în care nu se întâmpină opoziție din partea persoanelor juridice sau fizice care au în îngrijire sau asigură protecția copilului respectiv. Doar în situația prevăzută la art. 94 al.3 măsura plasamentului în regim de urgență se stabilește de instanța de judecată, pe calea ordonanței președințiale. Aceasta înseamnă că directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului are plenitudine de competență să emită dispoziții de plasament în regim de urgență și doar în situații extreme, speciale, această măsură se dispune de instanță. Potrivit art. 94 al. 3 din lege, instanța se pronunță pe calea ordonanței președințiale pentru instituirea măsurii de plasament în regim de urgență doar în situația în care reprezentanții persoanelor juridice sau persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecția unui copil refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții DGASPC, în condițiile în care aceștia stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorită abuzului și neglijării.
În speță nu se regăsesc condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus arătate. Ultima măsură de protecție specială a fost dispusă de instanță, nu există indicii care să susțină existența unei situații de abuz și neglijare a copilului, nici una din persoanele prevăzute la al.1 al art.94, respectiv asistentul maternal care a avut în îngrijire copilul, nu s-a opus verificărilor din partea reprezentanților DGASPC, astfel că potrivit art. 94 al.2 din lege, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului este cel care trebuie să instituie măsura plasamentului în regim de urgență, și nu instanța de judecată, nefiind îndeplinite cond. art. 94 al.3 din lege.
A admite cererea de față ar însemna crearea unui precedent pentru delegarea atribuțiilor directorului direcției de asistență socială și protecția copilului către instanța de judecată, în condițiile în care nu sunt prezente împrejurările care atrag competența instanței să dispună instituirea măsurii de plasament în regim de urgență. Practica judiciară în materie este constantă în ce privește condițiile în care instanța este cea care instituie măsura plasamentului în regim de urgență, respectiv doar atunci când există opoziție din partea celor care au în îngrijire copilul aflat într-o situație de pericol iminent datorată abuzului și neglijării, în toate celelalte situații cel care trebuie să dispună această măsură fiind directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului (, G- - "Protecția copilului și adopția - practică judiciară", Editura 2008, pag. 164, 167, 180, 183, 211).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta DGASPC Sibiu solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza a se dispune plasamentul în regim de urgență în Complexul de servicii comunitare - Centrul de primire în regim de urgență Sibiu, pentru copilul.
În motivarea recursului se arată, în esență, că măsura plasamentului minorului la asistentul maternal a fost luată de instanța de judecată iar în condițiile în care asistentul maternal nu mai dorește să se ocupe de copil, singura soluție legală pentru instituirea unei alte măsuri de protecție pentru copil, este tot o hotărâre judecătorească prin care să se instituie față de acesta măsura plasamentului în regim de urgență. Se mai arată că speța dedusă judecății nu își găsește reglementare legală în Legea nr. 272/2004, de aceea instanța este cea competentă să instituie o măsură de protecție pentru copil.
Oral, reprezentanta DGASPC Sibiu arată că minorul se află în prezent în plasament la Centrul, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 211 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Curtea de Apel examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate precum și prin prisma situației existente astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 211 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, constată că recursul a rămas fără obiect, astfel că va fi respins în temeiul art. 312.civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu împotriva sentinței civile nr. 45/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, ca rămas fără obiect.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. 2 ex/06.05.2009
fond
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
