Tagada paternitatii. Decizia 43/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 43/2009
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de recurentul reclamant împotriva deciziei civile numărul 143 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA secția pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr- și în contradicție cu intimata pârâtă ( fostă ).
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: - intimat - personal asistată de avocat și avocat pentru - recurent revizuent -, lipsă fiind acesta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că avocatului revizuientului a depus la dosar precizare a cererii de revizuire, note de ședință, un înscris în limba germană și un înscris tradus din limba germană.
Avocatul intimatei arată că a luat la cunoștință despre aceste acte și susține că soluționarea cererii de revizuire îi revine Curții de APEL ALBA IULIA întrucât aceasta se îndreaptă împotriva unei decizii pronunțată de această instanță.
Avocatul revizuientului arată că precizarea cererii de revizuire a făcut-o în limitele mandatului său și solicită admiterea acesteia pentru motivele expuse în scris și având în vedere și notele de ședință depuse la dosar.
Avocata intimatei solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire formulată de revizuientul și obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub ds. nr-, urmare a declinării competenței de soluționare prin sentința civilă nr. 1882/2008 a Judecătoriei Mediaș și, respectiv, decizia civilă nr.23/2009 a Tribunalului Sibiu, recurentul reclamant a solicitat în contradictoriu cu intimata pârâtă ( fostă ) revizuirea deciziei civile nr. 143 din din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr- și pe cale de consecință, în urma administrări probatoriului solicitat, respectiv, a expertizei ADN să se constate că revizuientul nu este tatăl minorului.
În susținerea cererii formulate se arată că revizuientul a fost căsătorit cu intimata, divorțul fiind pronunțat la data de 8 martie 1995, că minorul, deși s-a năcut în perioada căsătoriei părților, respecitv, la data de 19.10.1994 nu este copilul său, fapt pentru care a formulat în termenul legal acțiune în tăgada paternității, acțiune respinsă de către Judecătoria Mediaș prin sentința civilă nr. 3981/14.10.1998.
Se mai susține de către revizuient că hotărârea instanței de fond a fost atacată de către pârâta ( fostă ) - intimata din prezenta cauză, iar prin decizia civilă nr. 1111/07.09.2000, Tribunalul Sibiua admis apelul pârâtei și schimbat în tot hotărărea atacată în sensul că a respins acțiunea în tăgada paternității.
Revizuientul mai arată în motivarea cererii că a solicitat recomunicarea deciziei tribunalului la noul său domiciliu pe care l-ar fi indicat chiar prin cererea de repunere pe rol a cauzei încă de la judecat în fond, cerere pe care instanța de apel i-a respins-o și pentru că nu a luat cunoștință în timp util de această decizie a Tribunalului Sibiu, revizuientul nu a putut formula în termen legal recursul, astfel că prin decizia civilă nr. 143/2006 a Curți de APEL ALBA IULIAis -a respins cererea de repunere în termenul de declarare a recursului și i s-a respins ca tardiv recursul.
La termenul de judecată din 6 aprilie 2009, revizuientul prin apărătorul ales a depus la dosar o precizare a cereri de revizuire, invocând în drept dis. art. 322 al. 1 pct. 5 Cod pr. civ.
În susținerea cereri arată că eroarea comisă de instanța de apel constă în aceea că nu a ținut cont de schimbarea de domiciliu a revizuientului, fapt ce a dus la pierderea termenului de declarare a recursului, că doar testul ADN poate stabilii fără nici un dubiu paternitatea minorului, că legea trebuie privită și în spiritul ei și cănu trebuie să fim ținuți de legi ce nu mai au aplicabilitate, menținând în acest fel o situație care nu corespunde adevărului.
Prealabil analizării pe fond a motivelor de revizuire, Curtea de Apel are a analiza excepția inadmisibilități cereri dedusă judecăți, excepție invocată din oficiu la termenul de judecată din 6 aprilie 2009, prin prisma disp. art. 322 Cod pr. civ.
Potrivit dispoziților art. 322 din Codul d e procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Cum în speță, prin decizia civilă nr. 143 din 28 noiembrie 2006 Curții de APEL ALBA IULIA - Secția pentru cauze cu minori și de familie, nu s-a evocat fondul, rezultă că revizuientul nu are deschisă calea revizuirii împotriva acesteia.
Așa fiind, în baza dispozițiilor 312 al. 1 rap. la art. 322 al.1 Cod pr. civ. se va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de recurentul reclamant.
A în culpă procesuală, conf. art. 274 Cod. pr. civ, revizuientul va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei pârâte, reprezentând onorariu avocațial conform înscrisurilor depuse la dosar ( 5 ds. tribunal ).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulată de recurentul reclamant, invocate din oficiu.
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 143 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - secția pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr- și în contradictoriu cu intimata pârâtă (fostă ).
Obligă pe numitul revizuient la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 2 ex/15.04.2009
recurs tribunal,
fond
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
← Divort. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Galati | Divort. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
---|