Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 99/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 99/FM
Ședința publică din 16.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurentul-reclamant, cu domiciliul în, județul C și de recurenta-pârâtă, cu domiciliul în C,-, -.2,.D,.76, județ C - împotriva deciziei civile nr.179 din 16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 09.11.2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 179/16.03.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă au fost admise apelurile formulate de reclamantul și pârâta împotriva încheierii de ședință din 05.06.2006 și a sentinței civile nr. 17393/21.12.2007 a Judecătoriei Constanța.
Au fost schimbate în parte atât încheierea pronunțată în condițiile art. 6736cod proc. civilă, cât și sentința de primă instanță, în sensul că s-a constata calitatea de bunuri proprii ale reclamantului a unei mese în val. de 17,32 lei, cornize de 12 lei, bufet bucătărie de 17,50 lei, pat cu ladă de 96 lei și a șifonierului cu două uși de 30 lei.
A fost inclusă în masa de partaj și suma de 5.000 lei.
S-a stabilit valoarea lotului atribuit reclamantului la suma de 73.184 lei, compus din cota de 5/8 din imobilul situat în comuna, jud. C în valoare de 35.219 lei, bunuri mobile în val. de 1.151 lei, suma de 5.000 lei și autoturismul de 31.814,84 lei.
Stabilește valoarea lotului atribuit pârâtei reconveniente ca fiind în sumă de 190.966 lei, compus din apartamentul situat în mun. C,-, -. D,. 76, în cuantum de 185.748 lei și bunuri mobile de 5.218,45 lei.
A fost obligată pârâta reconvenientă la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 58.891 lei reprezentând sultă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii ( și încheierii ) apelate.
Instanța de apel a reținut, în esență, că:
Dispozițiile art. 30.fam. instituie prezumția potrivit căreia bunurile dobândite de oricare dintre soți sunt comune si fac parte din patrimoniul comunitar al soților.
Bunurile dobândite anterior căsătoriei precum și cele enumerate de dispozițiile art. 31 lit. b Cf am. nu fac parte din patrimoniul comun asupra cărora părțile au un drept de codevălmășie.
În situația bunurilor dobândite de către concubini stabilirea contribuției părților asupra cotelor părți se face în raport de fiecare bun în parte.
În cauză, pârtile au avut o relație de conviețuire de aproximativ opt ani înaintea încheierii căsătoriei, iar prin sentința civilă din 25.03. 2002 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. 16067/ 2001 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți din culpa exclusivă a pârâtului reconvenient.
Cererea reclamantului privind excluderea din masa de împărțit a anumitor bunuri este întemeiată doar în ceea ce privește bunurile mobile ce aparțin mamei acestuia, care sunt situate în imobilul din comuna, județul C, respectiv: o masă, o corniză, bufet, bucătărie, pat cu ladă si șifonier cu două uși; asupra acestui imobil, părțile au dobândit în codevălmășie cota de
5/ 8 din construcție si teren.
S-a reținut că, în fapt, chiar pârâta reclamantă a recunoscut, pe parcursul procesului ( fila 38 din dosarul de fond ), existența acestor bunuri mobile în imobilul dobândit de la mama reclamantului prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5744/ 1996 la..
Situația de fapt mai sus arătată a fost confirmată si prin declarația martorei ( fila 168 din dosarul de fond ).
Instanța de apel a reținut că nu s-a dovedit în cauză dobândirea bunurilor mobile ce s-au solicitat de către reclamant a fi incluse în masa bunurilor de împărțit, respectiv: vitrină turn, dulap baie inox cu oglindă de și șase scaune recondiționate, evaluate prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmită de expert.
În ceea ce privește valoarea autoturismului marca Renault dobândit în timpul căsătoriei de către părți, s-a stabilit că urmează a fi avută în vedere valoarea stabilită prin raportului de expertiză tehnică auto, de 31.814, 84 lei.
Cu privire la motivele de apel formulate de către pârâta reclamantă, s-a reținut că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Suma de 5.000 lei (RON) a fost primită de către reclamantul pârât cu ocazia disponibilizării acestuia efectuată prin decizia nr. 277/ 2000. Cum veniturile salariale, precum și cele asimilate salariului, derivând dintr-un contract individual de muncă sunt bunuri comune, potrivit dispozițiilor art. 30. fam. iar calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, este justificată cererea pârâtei privind includerea acestei sume în masa bunurilor de împărțit.
De altfel, prin sentința penală nr. 316 din 12 febr. 2002 pronunțată de către Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. 2126/ 2001 fost admisă în parte acțiunea civilă și obligat numitul la readucerea la masa partajabilă a sumei de 5.000 lei ( 50 mil. lei rol), a autoturismului marca Renault, a verighetelor și a unui inel bărbătesc din aur.
Pentru imobilul situat în C,- -. D. 76, județul C, evaluat la 185.748 lei s-a constatat că a fost dobândit de părți prin contribuție egală, cum în mod corect s-a stabilit de către prima instanță prin încheierea de admitere în principiu din 5.06. 2006.
Astfel, potrivit copiei carnetelor de muncă existente la dosar, deși pârâta reclamantă a încasat indemnizația de parlamentar pe perioada mandatului de patru ani ( 1992-22.11.1996 ), fiind superioară în cuantum lunar drepturilor salariale ale reclamantului pârât, această situație s-a schimbat în perioada 1996-2000, contractul de muncă al reclamantului pârât încetând la 1.08.2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, care a invocat nulitatea dedusă din disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civilă prin prisma calificării sumei de 5.000 lei reprezentând plăți compensatorii ca fiind venit salarial și, deci, bun comun.
Recurentul reclamant a arătat că potrivit art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar conform art. 154 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Cum recurentul reclamant a fost supus unei concedieri colective în condițiile art. 68 Codul muncii, contractul său de muncă ( și plata salariului aferent ) au încetat. Prin urmare, a susținut recurentul, compensațiile nu constituie un drept salarial, ci un element menit să asigure subzistența personală a celui concediat până la eventuala reîncadrare.
Recurentul reclamant a solicitat să se constate astfel că aceste plăți compensatorii nu pot fi incluse în categoria bunurilor comune, cu atât mai mult după separația veniturilor părților din 1993; că această sumă a fost cheltuită în interes comun pentru asigurarea CASCO și pentru întreținerea mașinii - bun comun, precum și pentru rezolvarea unor probleme de sănătate.
S-a apreciat ca fiind eronată trimiterea făcută în apel la hotărârea penală privitoare la aducerea la masa de partajat a unor bunuri, între care și suma menționată, deoarece această soluție nu statuează cu putere de lucru judecat asupra naturii de bun comun a sumei de 5.000 lei, arătându-se de altfel că doar instanța civilă stabilește regimul ei juridic.
S-a solicitat, în consecință, de către recurentul reclamant, admiterea recursului și casarea deciziei atacate, ar pe fond, înlăturarea din masa bunurilor de partajat a sumei de 5.000 lei.
Împotriva soluției tribunalului a declarat recurs și pârâta reconvenientă, care a criticat decizia prin prisma neincluderii în masa de partaj și a valorii actualizate a sumei de 5.000 lei, cu toate că de la data primirii de către reclamant a acestei sume și până la momentul partajării bunurilor comune a trecut o perioadă de timp îndelungată - respectiv, 9 ani - în care aao perat devalorizarea monedei naționale.
Recurenta pârâtă a mai susținut că apartamentul din B-dul - urmează a fi scos din masa bunurilor partajabile în măsura în care el constituie bun propriu al recurentei, fiind cumpărat exclusiv cu veniturile personale ( împrumut la, restituit după plecarea lui din locuință și după înaintarea divorțului ).
Recurenta pârâtă a mai criticat soluția și prin prisma nereținerii faptului că a avut venituri mai mari decât cele ale reclamantului, motiv pentru care s-a invocat existența unei cote majoritare a pârâtei reconveniente la dobândirea bunurilor comune. S-au evoca, în același context, aspectele reiterate în cursul judecății privitoare la cheltuielile personale ale reclamantului și care au generat diminuarea veniturilor familiale.
S-a depus și întâmpinare la recursul formular de reclamantul, în raport de susținerile acestuia legate de natura juridică a plăților compensatorii.
În raport de probele administrate și de temeiurile în drept aplicabile, se va reține că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, critica recurentului reclamant referitoare la includerea în masa de partaj - și,deci, în sfera bunurilor supuse regimului matrimonial - a sumei de 5.000 lei obținută cu titlu de plăți compensatorii după încetarea raporturilor sale de muncă este neîntemeiată, deoarece - astfel cum a reținut corect instanța de apel - nu doar salariul care reprezintă contraprestația muncii salariatului este supus regimului instituit prin art. 31 Codul fam. ci și sumele alocate în aplicarea normelor de protecție socială cu ocazia concedierii, statuate cu titlu general prin art. 67 Codul muncii și cu titlu particular prin contractele colective de muncă și care au natura veniturilor asimilate salariului.
Aserțiunea potrivit căreia aceste sume urmăresc asigurarea subzistenței exclusive a salariatului disponibilizat nu-și găsește fundamentul în nici un text de lege care dispune în acest sens și care în esență ar excede prevederilor art. 31 Codul fam. fiind incontestabil faptul că plata acestor compensații se realizează în considerarea politicilor de protecție socială a celui concediat și a membrilor familiei sale, până la o nouă angajare.
Prin urmare, achiesând la punctul de vedere potrivit căruia sentința penală nu conferă decât premisa stabilirii existenței acestei sume în patrimoniul recurentului, iar nu și statuarea în drept, cu putere de lucru judecat pentru instanța civilă, cu privire la apartenența ei la masa de partaj, se va reține, pe considerentele mai sus arătate, că plata sumei reprezentând plăți compensatorii - chiar după intervenirea separației în fapt a părților - nu invertește natura ei de bun comun în bun propriu, suma de 5.000 lei fiind corect inclusă în proprietatea codevălmașă a soților.
Cu privire la criticile de nelegalitate dezvoltate în recursul recurentei pârâte, se va avea în vedere că în mod corect instanța de apel analizat natura de bun comun a imobilului dobândit în timpul căsătoriei, fiind irelevant dacă acesta a fost achiziționat în baza unui împrumut personal, pretins a fi acordat și ulterior restituit de către. De altfel, astfel cum s-a reținut și în apel, însăși pârâta a realizat că nu se poate reține calitatea de bun propriu a apartamentului, formulând la termenul din 21.03.2006 o cerere de constatare calității lui de bun comun.
Norma art. 30 Codul fam. este neechivocă în acest sens, iar împrejurarea că unul dintre soți a uzitat mai mult sau mai puțin de veniturile personale în demersul achiziționării unui bun nu are relevanță, întrucât prezumția de dobândire în cote egale se raportează la întreaga masă de partaj și nu poate fi răsturnată doar în legătură cu unul dintre bunuri, ci în raport cu toate cele care urmează regimul juridic al comunității patrimoniale a soților.
Pe de altă parte, instanța de apel a analizat, în raport de probele administrate, situația evocată de recurenta pârâtă în legătură cu existența unor venituri proprii mai mari decât cele ale recurentului reclamant, statuând în raport de prevederile art. 295 cod proc. civilă că această ipoteză nu se confirmă, ambii soți având venituri diferențiate, dar pe perioade diferite, neputând fi dedusă împrejurarea că veniturile pârâtei au fost substanțial și constant mai mari decât cele ale reclamantului.
În speță nu s-a contestat că bunurile comune au fost achiziționate, în totalitatea lor, până la separația în fapt, iar împrejurarea că soții au convenit la un moment dat să-și suporte individual cheltuielile nu are nici o relevanță în contextul dat de art. 30 al. 2 Codul fam.
Pe de altă parte, susținerile legate de cheltuielile efectuate de recurentul reclamant în interes personal (întreținerea unei relații extraconjugale, practicarea unor jocuri de noroc și plata pensiei de întreținere pentru copiii rezultați din prima căsătorie) nu pot a fi analizate în recurs ca și critici care tind la reanalizarea și reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond și a instanței de apel, întrucât aceste aspecte nu atrag incidența art. 304 pct. 9 cod proc. civilă cu privire la aspectul cotei de contribuție egale statuat de instanțele inferioare.
În fine, cu privire la neincluderea în masa de partaj și a valorii generate prin reactualizarea sumei de 5.000 lei, se va reține că această critică este nefondată. Includerea în masa de partaj a valorii plăților compensatorii a fost determinată de împrejurarea sustragerii lor de la partajare, însă o eventuală reactualizare a sumei la data pronunțării hotărârii de partaj este nelegală câtă vreme nu s-a probat că ea mai exista în patrimoniul soților la data partajului, ori că ea a produs dobânzi până la aceeași dată, ce trebuie privite în contextul aceluiași regim juridic. Or, din acest punct de vedere, nu s-a contestat că această sumă a fost în final utilizată de către recurentul reclamant până la data partajului, astfel că la data separației părților suma se mai afla în posesia vreunuia dintre ei.
Asupra înscrisurilor depuse de recurenta pârâtă reconvenientă în recurs, instanța va reține că acestea nu mai pot fi analizate în contextul abrogării disp. art. 304 pct. 11 cod proc. civilă, Curtea nefiind în cauză instanță devolutivă pentru a reaprecia chestiunile legate de temeinicia susținerilor părților și justețea concluziilor tribunalului pe situația de fapt.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu există temeiuri de reformare a hotărârii pe chestiuni de legalitate, în raport de dispozițiile art. 312 cod proc. civilă vor fi respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile civile declarate de recurentul-reclamant, cu domiciliul în, județul C și de recurenta-pârâtă, cu domiciliul în C,-, -.2,.D,.76, județ C - împotriva deciziei civile nr.179 din 16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.11.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Pt.Gref.- aflată în M,
Semnează conf.art.261 al.1
Grefier șef,
Jud.fond:
Jud.apel:;
Tehnored.dec.Jud.-/15.12.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
| ← Divort. Decizia 273/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
