Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 174/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIE Nr.174

Ședința publică de la 12 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 3: Paula Păun

Grefier - - - -

*****

Pe rol, judecarea recV. declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 257 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr. 2723.311.2007, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat și intimatul pârât, reprezentat de avocat V.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care a învederat instanței că, prin Serviciul registratură, intimatul pârât a depus întâmpinare, după care,

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recV. de față.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recV. modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii recV. și menținerii în totalitate a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Avocat V, pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea recV. ca nefondat și menținerea deciziei civile a instanței de apel ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recV. de față;

1. Prin sentința civilă nr.769/1 februarie 2008 Judecătoria Slatinaa admis în parte și pe fond acțiunea de partaj bunuri comune, formulată de reclamanta - pârâtă, în contradictoriu cu pârâtul.

A admis în parte și pe fond, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, la data de 20.04.2007.

A dispus ieșirea din codevălmășie a părților, omologarea rapoartelor de expertiză și atribuirea bunurilor în loturi, după cum urmează.

LOTUL NR.1. în valoare de 66.327 lei,s-a atribuit reclamantei, și se compune din apartament cu 3 camere, situat în S,str. - -,bloc 4,. A, 6, 2, jud O =38.250 lei,o tavă inox= 1leu, un serviciu boluri sticlă=1leu; un serviciu ceai= 1leu; un serviciu cafea = 1 leu; un serviciu dulceață = 6 lei, un vailing = 6 lei, o cratiță = 2 lei; un tuci fontă= 8 lei, 4 tăvi chec= 10 lei, o mașină de tocat carne= 6 lei, un set vase pentru sare, zahăr= 1leu, o cafea = 3 lei, o centrală termică = 1000 lei, o combină frigorifică = 500 lei, un set persan = 4 lei, un dulap cu oglindă = 100 lei, aspirator = 40 lei, un TV color mic = 150 lei, un fier de călcat = 20 lei, un epilator = 2 lei, un uscător = 2 lei, un geamantan = 15 lei, o galerie = 10 lei, 10 perdea= 10 lei, 2 bucăți covor "Belgia " = 20lei, un covor iută = 3 lei, o canapea și un fotoliu = 225 lei, o icoană Sf. = 5lei,2pături = 2lei, 2 velințe țărănești= 25lei, 3 lenjerii = 3 lei, o față de masă = 5 lei,2 rafturi lemn =10lei, un dormitor = 1000 lei, o masă pentru călcat = 3lei, un prelungitor = 8 lei, 2covoare =50lei,o potecă = 8 lei, un burduf pernă = 4 lei,o cuvertură= 6 lei, 100 cărți= 500 lei, o oglindă = 10 lei, un scaun tapițat =20lei, un calorifer pe ulei= 60 lei,10 perdea= 10 lei, un telefon fix =30 lei, 8 casete audio =20 lei,o vază = 6lei,o veioză = 5 lei, un cuier = 60 lei, un suport încălțăminte = 8 lei, o mașină de spălat= 240 lei, un rufe 5 lei, 5 mileuri lasetă= 15lei, 3globenuri = 10 lei, 8 prosoape = 6 lei,5gr. = 300lei.

Total bunuri atribuite = 42.831 lei.

Va primi sultă de la lotul nr.2. suma de 23496 lei.

LOTUL NR.2 în valoare de 66.327 lei, s-a atribuit pârâtului și se compune din: garsonieră situată în S, str A I - - 4 D1, A, 2, 1, jud O = 26.500lei. garaj situat în S- ( autobaza ) = 15.750 lei, autoturism marca OPEL tip cu nr. de înmatriculare- - = 1320 lei, un bufet = 1000lei, o taxă inox = 1leu, un tablă= 8lei, un set vase pentru sare, zahăr= 1leu, un radiocasetofon = 150lei, o masă mare cu 6 scaune= 1600lei, un aragaz cu 4 ochiuri = 350 lei, o mochetă = 80 lei, o perdea bucătărie = 5lei, o galerie bucătărie = 10 lei, o comodă= 800 lei,o mașină de cusut = 250 lei, un geamantan piele = 15 lei, un fotoliu = 25 lei, un cântar = 15lei, o ruletă= 8 lei, un aspirator ARCTIC = 40 lei, o galerie = 10 lei, 7 ml perdea= 6 lei,o plapumă = 30 lei, 2 lenjerii = 20 lei,2 burdufuri = 8 lei, o pătură= 8 lei, o ladă frigorifică = 250 lei, o bibliotecă= 3200 lei,400 cărți = 4000 lei, o vitrină= 800lei,o comodă pentru TV și video = 1200 lei, un TV mare=490 lei, un video PANASONIC = 350lei, o măsuță = 150 lei,o canapea extensibilă = 300lei, un covor mare=600lei, o galerie = 15 lei, 2 aparate foto= 1270 lei,o vază pentru = 6 lei, 6 casete video= 5 lei,o mochetă = 60lei, un prelungitor = 6 lei, o cameră video = 3000 lei un calculator = 1500 lei, 2 lenjerii pat= 30lei, un geamantan = 30 lei,25gr. = 1500lei,o pianină = 13000lei, o stație amplificare = 7000 lei, pikup = 150 lei, combină muzicală = 3000 lei, un TV color PANASONIC = 800lei.

Total bunuri atribuite = 89.822 lei.

Va plăti sultă lotului NR. 1, suma de 23.496 lei.

În ceea ce privește pasivul comunității de bunuri în total de 1400lei, obligat pe reclamantă la plata sumei de 700 lei,cât și pe pârât la plata sumei de 700 lei, conform cotelor, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, c/val energie electrică și c/val gaze.

S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Pentru a se pronunța astfel judecătoria a avut în vedere încheierea de admitere în principiu din data de 24.09.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina prin care s-a admis în parte și în principiu acțiunea de partaj bunuri comune, formulată de reclamanta-pârâtă împotriva pârâtului-reclamant.

S-a admis în parte și în principiu cererea reconvențională, formulată de pârâtul-reclamant la data de 20.04.2007.

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: un apartament cu 3 camere situat în S, - - b loc 4, A, 2, 6, o garsonieră situată în B- A I - -, bloc 4D, D, 2, un garaj situat în S, str -, autobaza identificat la nr.9, un autoturism marca OPEL tip cu nr de înmatriculare -, un bufet, două tăvi de inox, un serviciu ceai, un serviciu cafea, un serviciu dulceață, un vailing, o cratiță 25 l, un tuci fontă, un tablă, 4 tăvi chec, o mașină tocat carne, 2 seturi vase pentru sare,zahăr, o râșniță cafea, un radiocasetofon, o masă mare cu 6 scaune, un aragaz cu 4 ochiuri, o mochetă bucătărie, o perdea, o galerie, ooc entrală termică, o combină frigorifică, un set persan(cuvertură și față dem asă), un dulap cu oglindă, o comodă, o mașină de cusut, un aspirator, un TV color, un fier călcat PHILIPS, un epilator, un uscător, 2 geamantane piele, o galerie, 10 perdea, 2 bucăți covoare BELGIA, un covor iută, o canapea și 2 fotolii, o icoană, 2 pături, 2 velințe țărănești, 3 lenjerii, o față de masă cu broderie, 2 rafturi lemn, un dormitor cu servantă, oglindă, 2 noptiere, pat mijloc, 2 șifoniere, un cântar, o ruletă, o masă pentru călcat, un prelungitor, un aspirator PRACTIC, o galerie, 7 perdea, 2 covoare, o potecă, o plapumă, 2 lenjerii pat, 3 burdufuri pernă, o cuvertură, o pătură, o ladă frigorifică, o bibliotecă d e mahon compusă din corp dublu( cu aproximativ 500 cărți), o vitrină, o oglindă format mare, o comodă pentru TV și video, un TV, un video PANASONIC a, o măsuță, un scaun tapițat, un calorifer ulei, o canapea extensibilă, un covor mare, încă 10 perdea, o galerie, un telefon fix, 8 casete video, 2 aparate foto, 2 vaze din porțelan 6 casete video, o veioză, un cuier cu 3 corpuri, o mochetă, un suport încălțăminte, o mașină de spălat, un rufe, un, prelungitor, camere video, un calculator, 5 mileuri lasetă, 3 goblenuri, 2 lenjerii pat, un geamantan piele, 8 prosoape, 30, o pianină, o stație dea mplificare, pikup, combină muzicală, un TV color PANASONIC

S-a constatat și un pasiv al comunității de bunuri, respectiv 1000 lei, cheltuielile de întreținere-asociație datorate de cele două părți, 200 lei RON energie electrică, și 200 lei c/val factură gaze, care s- imputat conform cotelor stabilite pentru reclamantă și pârât.

S-a stabilit cota ideală d pentru fiecare parte.

S-a numit expert pentru identificare, evaluare și propuneri de lotizare bunurilor reținute la masa de partaj, cu un onorariu provizoriu de 400 lei achitat în avans de fiecare parte, pentru imobile construcții civile și pentru bunuri mobile, după tragerea la sorți experților.

S-a fixat termen fond 26.10.2007.

Împotriva acestei încheieri și a sentinței a declarat apel pârâtul susținând că o parte din bunurile individualizate de instanță în încheierea de admitere în principiu nu au fost găsite de executorul judecătoresc care a făcut un proces verbal de inventariere a bunurilor comune așa încât în mod greșit aceste bunuri au fost reținute la masa partajabilă.

A susținut că în privința bunurilor mobile acestea au fost evaluate la un preț de circulație, deși multe dintre ele au fost neidentificate după cum și apartamentul cu trei camere a fost evaluat la un preț sub prețul de circulație.

Au mai fost atribuite în lotul pârâtului circa 400 de cărți deși acestea au fost împărțite în egal pe cale amiabilă, precum și bunuri care se află în posesia reclamantei și trecute fraudulos în procesul verbal de predare primire întocmit de executor.

Apelul nu a fost motivat în drept dar a fost corespunzător timbrat.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a arătat că bunurile în privința cărora pârâtul a susținut că nu au existat niciodată cum ar fi: pianina, un ceas suflat în, o comodă, un video, sunt dovedite sub aspectul achiziției în timpul căsătoriei prin chitanțele depuse la dosar. Existența acestor bunuri în patrimoniul soților a fost dovedită cu depozițiile martorilor.

În privința celor 30 de grame de pârâtul însuși recunoaște prin întâmpinare că în timpul căsătoriei s-a dobândit această cantitate deci existența acestui bun nu mai poate fi contestată.

Parte din bunurile contestate de pârât ca nefiind identificate sau inexistente în patrimoniul soților au fost individualizate în procesul verbal de inventariere încheiat de executorul judecătoresc iar ceea ce nu s-a identificat de executor s-a probat prin depozițiile martorilor.

Cât privește evaluarea apartamentului a apreciat intimata reclamantă că expertul a avut în vedere lipsa îmbunătățirilor iar pe de altă parte prețurile cuprinse între 185.000 lei și 235.000 lei nu au suport probatoriu, pârâtul neaducând nici o dovadă în susținerea afirmațiilor referitoare la aceste prețuri.

De altfel nici supraevaluarea garsonierei nu a fost dovedită de pârât.

Cât privește evaluarea la prețul pieței a anumitor bunuri mobile a arătat reclamanta că nu s-a putut avea în vedere uzura întrucât pârâtul nu le-a prezentat spre a putea fi evaluate.

A mai arătat intimata că nu este de acord cu inversarea loturilor solicitată prin apel d e pârât întrucât s-a avut în vedere de prima instanță faptul că intimata este în posesia apartamentului și a făcut îmbunătățiri la acesta și s-a evitat astfel posibilitatea unei sulte împovărătoare atribuindu-se pârâtului garsoniera și garajul.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

În apel s-a încuviințat proba cu expertiza construcții dispunându-se reevaluarea bunurilor mobile cu excepția autoturismului și a bunurilor imobile.

2.Prin decizia civilă nr. 257/24 sept. 2008 Tribunalul Olta admis apelul formulat de pelantul pârât, în contradictoriu cu intimata reclamantă, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 24.09.2007 și a sentinței civile nr.769/01.02.2008 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-.

A omologat raportul de expertiza bunuri mobile întocmit în apel d e expert.

A omologat in parte raportul de expertiză întocmit în apel d e expert respectiv numai sub aspectul evaluării apartamentului cu trei camere reținut la masa de partaj.

A schimbat în parte sentința după cum urmează:

A omologat în parte raportul de expertiză construcții întocmit de expert, în cursul judecății în primă instanță numai sub aspectul evaluării garsonierei.

A omologat raportul de expertiză auto întocmit de expert, în cursul judecății în primă instanță.

A admis în parte acțiunea principală, precum și cererea reconvențională.

A constatat că masa bunurilor comune supuse partajării se compune din următoarele:

- bunurile mobile individualizate în raportul de expertiză întocmit în apel d e expert - fila filele nr.41-46. în valoare totală de 24.432 lei, autoturismul individualizat în raportul de expertiză auto întocmit de expert în valoare de 1320 lei, apartamentul cu 3 camere situat în localitatea S, strada -.- nr.3, Bl.4, Sc.A, Et.3,.6, județul O în valoare de 140.004 lei individualizat în raportul de expertiză întocmit de expert, garsoniera în valoare de 92.750 lei situată în localitatea S, B- - - - nr.39, Bl.4D, Sc.D,.2, județul O, individualizată în raportul de expertiză întocmit de expert.

Total masa partajabilă: 258.506 lei.

valoric pentru fiecare dintre părți de 129.253lei.

A dispus sistarea stării de codevălmășie prin atribuirea bunurilor în loturi după cum urmează:

Lotul nr.1 s-a atribuit în proprietate reclamantei și se compune din următoarele bunuri:

1.bunurile mobile individualizate de expert în lotul nr.1 în la capitolul nr.5-propuneri de lotizare, fila 45 dosar apel, în valoare 8069 lei.

2.bunuri imobile: apartamentul cu 3 camere situat în localitatea S, strada -.- nr.3, Bl.4, Sc.A, Et.3,.6, județ O în valoare de 140.004 lei.

Valoare lot atribuit: 148.073 lei.

sultă lotului nr.2 suma de 18.820 lei.

Lotul nr.2 s-a atribuit în proprietate pârâtului și se compune din următoarele bunuri:

1.bunuri imobile: garsoniera situată în localitatea S, B- - - -.39, Bl.4D, Sc.D,.2, județ O în valoare de 92.750 lei.

2.bunuri mobile: bunurile mobile individualizate de expert în lotul nr.2 în la capitolul nr.5 - propuneri de lotizare, fila 46 dosar apel, în valoare de 16.364 lei, autoturismul individualizat în raportul de expertiză auto în valoare de 1320 lei și sulta în cuantum de 18.820 lei.Valoare lot atribuit: 109.114 lei.

Primește sultă de la reclamantă suma de 18.820 lei.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

A obligat intimata reclamantă la plata către apelantul pârât a sumei de 810 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:

Judecătoria Slatinaa fost învestită cu acțiune în partaj bunuri comune promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 24.09.2007 Judecătoria Slatinaa admis în parte și în principiu atât acțiunea principală cât și acțiunea reconvențională stabilind componența masei partajabile, cota de pentru fiecare parte și a dispus numirea experților pentru evaluarea bunurilor și formarea loturilor.

În privința compunerii masei partajabile s-a reținut că pârâtul a contestat compunerea acesteia individualizând în cererea de apel o serie de bunuri care nu au fost găsite de executorul judecătoresc cu ocazia întocmirii procesului verbal de inventariere a bunurilor, inventariere solicitată chiar de reclamantă.

Susținerea pârâtului potrivit căreia aceste bunuri nu ar fi trebuit să se regăsească în masa partajabilă nu poate fi reținută întrucât aceste bunuri sunt recunoscute de pârât prin întâmpinare fila 20 dosar fond, în cea mai mare parte, respectiv cu excepția ceasului suflat cu și a ultimelor 12 bunuri individualizate de reclamantă în acțiune.

Aceste bunuri a căror existență este contestată mai este confirmată prin depozițiile martorilor dar și prin chitanțele depuse la dosarul cauzei filele 48-100 dosar fond, procesul verbal de inventariere nefiind o probă exclusivă în dovedirea existenței acestor bunuri.

Cât privește evaluarea bunurilor mobile altele decât autoturismul se-areținut că o bună parte dintre ele sunt neidentificate fără însă ca expertul să aibă în vedere un grad de uzură mediu pornind fie de la declarațiile părților privitoare la data achiziției, fie avându-se în vedere cel puțin durata căsătoriei părților, fiind de notorietate că bunurile mobile sunt destinate folosirii constante în gospodărie ceea ce presupune implicit un anumit grad de uzură.

În condițiile în care părțile nu au fost în măsură să prezinte expertului spre identificare anumite bunuri mobile ar fi fost rezonabil să fi avut în vedere un procent de uzură mediu corespunzător unei folosințe și exploatări normale.

Pentru aceste motive s-a încuviințat în apel o nouă expertiză bunuri mobile, expertiză în privința căreia nici una dintre părți nu a avut obiecțiuni.

În atare condiții această expertiză va fi omologată urmând ca valorile reținute în privința bunurilor mobile prin expertiza întocmită în apel d e expert să fie avute în vedere în compunerea masei partajabile.

În privința raportului de expertiză construcții s-au formulat obiecțiuni prin care s-a apreciat de reclamanta intimată că expertul nu a avut în vedere faptul că apartamentul nu a fost racordat la instalația de gaze fiind deconectat pentru neplata facturilor. Racordarea a fost de altfel efectuată numai prin contribuția reclamantei așa încât evaluarea trebuia să aibă în vedere doar prețul apartamentului fără aceste îmbunătățiri.

Cât privește garsoniera a apreciat reclamanta că aceasta a fost subevaluată fiind cu mult sub prețul pieței și anume cel de 20.000 euro preț care se află într-o continuă creștere.

Față de diferența dintre cele două rapoarte de expertiză s-a solicitat efectuarea unui raport de expertiză la care să participe trei experți pentru a fi înlăturat astfel gradul de subiectivism prezumat în persoana unui singur expert.

S-au respins obiecțiunile formulate în sensul că nu s-a dat curs cererii intimatei reclamantei de efectuare a unei expertize la care să participe trei experți de specialitate construcții întrucât criteriile individualizate în ambele expertize dar și ofertele depuse de ambele părți cu privire la vânzarea unor imobile de categorie similară putând contribui la alegerea unui preț cât mai aproape de prețul de piață în privința oricăruia dintre cele două imobile reținute la masa partajabilă.

Față de criteriile indicate de experții care au efectuat atât la fond cât și în apel expertiza construcții dar și de ofertele existente pe piață (fila 52 -55 dosar apel și fila 163 dosar fond) s-a omologat în parte raportul de expertiză întocmit în apel d e expert respectiv numai sub aspectul evaluării apartamentului apreciindu-se de instanța de apel că prețul individualizat de acest expert reflectă cel mai apropiat prețul de piață.

Susținerea intimatei potrivit căreia prețul ar fi trebuit să fie stabilit în funcție de lipsa oricăror îmbunătățiri nu pot fi reținute.

Ceea ce intră în patrimoniul comun al soților este dreptul de proprietate asupra acestui bun, drept evaluabil în bani la prețul pieței altfel spus valoarea supusă partajării o constituie valoarea bunului la prețul său de circulație.

Pentru îmbunătățirile pe care a susținut că le-a efectuat în mod exclusiv reclamanta ar fi avut posibilitatea să pretindă majorarea lotului său cu aceste sume care se constituie într-o contribuție proprie și care implicit ridică valoarea de circulație, ori o atare cerere nu a fost formulată.

În privința garsonierei a fost omologat în parte raportul de expertiză întocmit de experta apreciindu-se că prețul individualizat de acest expert se coroborează cât mai aproape de prețurile de pe piață și care în mod curent reflectă prețul de circulație.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, in termen, motivat si timbrat, criticand-o pentru nelegalitate, dar si pentru netemeinicie:

Criticile sunt în esență următoarele: s-au formulat obiectiuni la raportul de expertiza efectuat de expert in sensul ca acesta contine un grad ridicat de subiectivism, imobilele nefiind evaluate la un pret apropiat de cel de circulatie al acestora, omologandu-se doar in parte acest raport de expertiza si partial cel privind garsoniera, intocmit de expert. Astfel arata ca in mod gresit s-a rezolvat de catre instanta problema imbunatatirilor realizate la aprtament dupa despartirea in fapt, racord la instalatia de gaze si centrala termica, acestea sporind valoarea apartamentului dar nu in folosul ambilor soti.

Aarata ca prezumtia comunitatii de bunuri este relativa si ca a rasturnat-o prin probele administrate in cauza in aceasta privinta.

De asemenea, arata ca instanta de apel a omis sa stabileasca valoarea de circulatie a garajului si sa includa acest bun in unul din loturile atribuite in natura.

Mai arata ca instanta de apel a procedat gresit si in ceea ce priveste lotizarea bunurilor mobile si ca prima instanta a pronutat o solutie corecta in aceasta privinta, tinand seama de posesia efectiva bunurilor (bijuterii de, retinute potrivit inscrisurilor de la dosar, de catre parat).

In principal, solicita admiterea rec, modificarea in totalitate a deciziei si respingerea apelului, cu pastraea sentintei ca legala si temeinica.

In subsidiar, solicita admiterea recV. modificarea in parte a deciziei, ilaturarea omisiunii instantei de apel cu privire la garaj, atribuirea acestuia in lotul paratului, cu consecinta diminuarii sultei ce i se cuvine.

In drept invoca disp. art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

Intimatul parat a formulat intampinare, solicitand respingerea recV. ca nefondat si mentinerea deciziei tribunalului ca legala si temeinica, intrucat: centrala termica a fost achizitionata inainte de despartirea in fapt, u nou racord la gaze este imputabil reclamantei, usa de la aprtament a fost schimbata dupa despartirea in fapt in scopul de a nu i se mai permite accesul, iar nu pentru imbunatatiri, lotizarea bunurilor mobile a respectat posesia acestora, iar garajul a fost evaluat, neincluderea in lot fiind o eroare materiala iar nu de fond.

Recursul de față este fondat in parte numai cu privire la critica vizand atribuirea garajului și se va admite ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile ce se refera la proba cu expertiza vizand evaluare bunuri imobile, neretinerea imbunatatirilor ca fiind realizate exclusiv prin contributie proprie dupa despartirea in fapt a sotilor, precum si modul de lotizare a bunurlor mobile prin neluarea in considerare posesiei efective, vizeaza exclusiv netemeinicia hotararii judecatoresti recurate, iar nu nelegalitatea acestora.

Or, potrivit disp. art. 304 partea introductiva Cod procedura civila, asa cum a fost modificata prin art. I pct. 101 din nr.OUG 58/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 195/2004, modificarea sau casarea unei hotarari judecatoresti se poate cere numai pentru motive de nelegalitate si numai in cazurile prevazute expres si limitativ in art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedura civila.

Recursul este o cale extraordinara de atac de reformare, iar controlul judiciar in aceasta etapa procesuala priveste exclusiv legalitatea, iar nu si temeinicia hotararii judecatoresti atacate.

De altfel, cazurile de recurs de modificare vizand gresita stabilire a starii de fapt ca urmare aprecierii eronate probelor administrate si neexaminarea unei probe administrate hotaratoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 112 din nr.OUG 138/2000, respectiv prin art. I pct. 111 ind.1 din nr.OUG 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005.

In aceste conditii, criticile vizand gresita sau insuficienta evaluare a probelor administrate in cauza, nu se vor primi, acestea neincadrandu-se in niciunul din cazurile de recurs de modificare sau casare prev. de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedura civila.

In aceiasi ordine de idei, recurenta nu a propus in conditiile art. 305 Cod procedura civila administrarea probei cuinscrisuri noi, pentru ca instanta de recurs sa fie pusa in situatia de a reconfigura starea de fapt retinuta definitiv in fata instantei de apel - cu consecinte in planul raportului juridic dedus judecatii.

In orice caz, recurenta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate vizand modul de administrare a probei cu expertiza in raport cu disp. art. 201 Cod procedura civila, exprimandu-si nemultumirea nu cu privire la o eventuala omisiune a instantei de a raspunde la obiectiuni, ci cu privire la modul de solutionare a acestora, deci de evaluarea probei.

De asemenea, posesia unor bunuri mobile sau momentul realizarii unor imbunatatiri la apartamentul bun comun, cu consecinte privind contributia sotilor la dobandirea bunurilor comune, ori privind regimul juridic al unor bunuri, reprezinta exclusiv imprejurari de fapt, fiind stabilte definitiv de instanta de apel - instanta superioara de fond.

In consecinta, fata de coordonatele starii de fapt retinuta definitiv de catre tribunal, instanta de recurs nu constata vreo incalcare a unor dispozitii legale cuprinse in Codul familiei privind regimul comunitatii de bunuri sau cuprinse in Codul d e procedura civila privind administrarea probei cu expertiza cu incalcarea formelor prescrise de lege.

Prin urmare, Curtea va examina recursul de fata, incadrand numai critica vizand neatribuirea garajului in motivul de recurs de modificare prev, de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, potrivit caruia modificarea unei hotarari judecatoresti se poate cere atunci cand s-a pronuntat cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Astfel, prin incheirea de admitere in principiu, incheiere premergatoare interlocutorie, iar nu preparatorie, pronuntata in conditiile art. 673 ind. 5 Cod procedura civila, s-a retinut la masa comunitatii de bunuri si garajul, necontestat de parti.

Or, potrivit disp. art. 268 alin. 3 Cod procedura civila, judecatorii sunt legati de acele incheieri, care fara a hotari in totul pricina, pregatesc dezlegarea ei.

Analizand decizia recurata, Curtea constata ca exista o neconcordanta intre decizia pe fond pronuntata si incheierea de admitere in princiopiu, garajul - desi evaluat, nu a fost atribuit niciunei aprti.

Curtea constata ca neincluderea acestui bun nu a fost determinata de o simpla omisiune ce ar putea fi indreptata pe calea prev. de art. 281 Cod procedura civila, fiind o greseala de judecata, intrucat nici valoarea acestuia nu este luata in seama la stabilirea valorii totale a masei de impartit, cu consecinte in planul stabilirii dreptului valoric al fiecarei parti, al valorii lotului fizic al partii careia i se va atribui si cu efect direct asupra cuantumului sultei ce trebuie platita pentru echilibrarea valorica a loturilor.

Avand in vedere toate aceste considrente, in baza art. 312 alin. 1 teza I alin. 2 teza II raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, se va modifica in parte decizia în sensul că: masa bunurilor comune supusă partajării include și garajul în valoare de 20.934 lei, total valoare masă partajabilă - 279.441 lei și lot valoric (dreptul) pentru fiecare dintre părți - 139.720,5 lei.

Se va atribui garajul în lotul nr. 2 al intimatului, astfel ca valoarea lotului fizic atribuit acestuia este de 131.367,5 lei.

Lotul nr. 1, respectiv reclamanta va plăti sultă lotului nr, 2 suma de 8353 lei, pentru echilibrarea valorica a loturilor si in temeiul disp. art. 741 Cod civil, astfel ca Lotul nr. 2, respectiv paratul, primește sultă de la reclamantă suma de 8353 lei.

Se va menține restul dispozițiilor deciziei

In baza disp. art. 274 Cod procedura civila, vazand solutia pronuntata si culpa procesuala a intimatului, va obliga intimatul către recurentă la 510 lei cheltuieli de judecată în recurs, in limita a ceea ce s-a cerut si dovedit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 257 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr. 2723.311.2007, în contradictoriu cu intimatul pârât.

Modifică în parte decizia în sensul că: masa bunurilor comune supusă partajării include și garajul în valoare de 20.934 lei. Total valoare masă partajabilă - 279.441 lei și lot valoric pentru fiecare dintre părți - 139.720,5 lei.

Atribuie garajul în lotul nr. 2 al intimatului, iar valoarea lotului atribuit acestuia este de 131.367,5 lei.

Lotul nr. 1 plătește sultă lotului nr, 2 suma de 8353 lei.

Lotul nr. 2 primește sultă de la reclamantă suma de 8353 lei.

Menține restul dispozițiilor deciziei

Obligă intimatul către recurentă la 510 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.

3 ex/13.03.2009

Tehn.red.

Președinte:Tatiana Rădulescu
Judecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 174/2009. Curtea de Apel Craiova