Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 206/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2475/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.206
Ședința publică de la 15 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1009 din 09.07.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât PA- și intimatul-intervenient.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.113.063/2009, emise de Baroul București - Cabinet de avocat, aflată la fila 12 dosar, intimatul-pârât Pa-iprian, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Prahova - Cabinet de avocat, aflată la fila 14 dosar, lipsind intimatul-intervenient.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul intimatului-pârât solicită lăsarea dosarului mai la urmă întrucât urmează să ajungă și partea în sala de ședință care deține asupra sa alte înscrisuri.
Avocatul recurentei-reclamante nu este de acord cu această cerere, având în vedere că este prezent avocatul părții intimate și nu mai poate rămâne în sala de judecată, întrucât mai are de susținut și o altă pricină la Tribunalul București. Arată că i s-a acordat deja un termen pentru a depune înscrisuri la dosar, iar astăzi se susține de către avocatul intimatului-pârât că urmează ca partea să se prezinte personal pentru a depune alte înscrisuri.
Curtea, având în vedere poziția procesuală a părții adverse, lasă pricina la a doua strigare.
La reluarea pricinii, se prezintă recurenta-reclamantă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, intimatul-pârât Pa-iprian, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, intimatul-intervenient, personal.
Intimatul-intervenient se legitimează cu seria nr.-, eliberat de Poliția V de M, la data de 10.07.1989.
Avocatul intimatului-pârât arată că în încheierea de ședință de la termenul anterior s-a consemnat în mod eronat faptul că locuiește în comuna, sat, deși domiciliează în sat (comuna ), județul I,-, --2,.2,.21, depunând în acest sens copie de pe Cartea de Identitate față-verso unde apare menționată reședința din comuna, sat care a expirat la data de 17.09.2008.
Curtea în urma verificării Cărții de Identitate a intimatului-pârât Pa-iprian, constată că întradevăr potrivit mențiunii de pe verso, acesta a avut viză de flotant în Comuna, sat nr.1, județul P până la data de 17.09.2008, iar domiciliul său este în sat (comuna ), județul I,-,--2,.2,.21, iar copia acestuia înscris depus la dosar este conformă cu originalul, procedând la restituirea originalului Cărții de Identitate.
Avocatul recurentei-reclamante arată că i s-a comunicat o copie de pe Cartea de Identitate a intimatului-pârât în cauză.
Curtea va avea în vedere acest înscris, respectiv Cartea de Identitate a intmatului-pârât la momentul soluționării cauzei, constatând caracterul real al celor afirmate de către intimatul - pârât.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-reclamante, susținând oral motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de către apelantul Pa-iprian și pe fond, dispunerea partajării bunului imobil fost domiciliu comun, situat în orașul,-, --2,.2,.3,.21, prin atribuirea acestuia, reclamantei-recurente, precum și obligarea acesteia la plata unei sulte corespunzătoare către intimatul-pârât, menținerea deciziei apelate în ceea ce privește respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelantul-intervenient.
Arată că în ceea ce privește motivarea instanței de apel, în sensul că pârâtul a locuit în imobil în toată perioada ulterioară despărțirii în fapt a soților, consideră că nu este un motiv care conducă la atribuirea apartamentului către intimat, nefiind încadrat în niciunul din criteriile prevăzute de lege și aplicate în practica în materie.
Mai mult decât atât, în prezent pârâtul nu mai locuiește efectiv în imobilul fost domiciliu comun al soților, acesta locuind cu minorul la părinții săi, în comuna sat, județul
În ceea ce privește motivarea instanței de apel conform căreia pârâtul-intimat are mijloace materiale pentru a achita sulta, așa cum rezultă din adeverința de venituri eliberată de Spitalul Clinic B, urmează a se observa că instanța de fond, chiar dacă nu a omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, în ceea ce privește cotele de contribuție, respectiv 70 % pentru reclamanta-recurentă și 30% pentru pârâtul-intimat, a reținut totuși contribuția de a fiecărui soț la achiziționarea apartamentului.
Consideră că în cauză nu se poate reține faptul că intimatul-pârât ar fi avut mijloace materiale superioare, pentru a achita sulta, deși a arătat că veniturile reclamantei-recurente erau net superioare intimatului-pârât, acesta fiind angajată la o unitate bancară.
În ceea ce privește împrejurarea că minorul, rezultat din căsătoria părților, a fost reîncredințat spre creștere și educare pârâtului, prin sentința civilă nr.1320/2008 pronunțată de Judecătoria C, instanța a reținut că dorința copilului este principalul motiv de care instanța a ținut seama pentru admiterea acțiunii în această cauză.
Arată că pârâtul, cu rea-credință, profitând de naivitatea și vârsta fragedă a copilului, l-a întors pe acesta împotriva reclamantei, fapt ce a condus la împrejurarea că minorul, la sfârșitul vacanței de vară, i-a transmis că dorește să rămână în continuare lângă tatăl său, lucru pe care l-a susținut și în momentul reîncredințării, deși în toată perioada, atât relațiile dintre mamă și fiu, cât și relațiile dintre copil și tatăl său, au decurs foarte bine (intimatul-pârât luându-l în vacanță pe minor ori de câte ori a dorit; la începutul vacanței de vară - 2007, pârâtul rugând-o pe reclamantă să îl lase pe să meargă cu acesta în concediu, lucru cu care a fost de acord).
Toate acestea fiind motivele care au determinat instanța de fond să pronunțe soluția încredințării minorului către pârât, deși față de această situație a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu copilul său, fiind împiedicată de fiecare dată de pârât să facă acest lucru.
Având în vedere faptul că în prezent copilul se află la țară, la bunicii paterni, persoane de vârstă înaintată, fiind înscris la școala din Comuna și față de împrejurarea că pârâtul nu se poate ocupa de minor, acesta suferind de scleroză multiplă, solicită reîncredințarea acestuia spre creștere și educare, cu atât mai mult cu cât consideră că îi poate asigura alături de aceasta, o pregătire școlară net superioară celei primite în prezent. De asemenea, solicită și atribuirea către reclamanta-recurentă a apartamentului ce a constituit domiciliul comun, pentru a avea posibilitatea să se ocupe de creșterea și educarea minorului, având în vedere și împrejurarea că în prezent nu are o locuință proprietate personală.
Susține că în ceea ce privește motivarea instanței de apel potrivit căreia starea de sănătate precară a pârâtului determină inoportunitatea schimbării locuinței acestuia, instanța nu a motivat în ce măsură, schimbarea locuinței pârâtului ar afecta starea de sănătate a acestuia, nefăcând nicio referire la diagnosticul și starea de sănătate a intimatului. Mai mult, din referatul medical din data de 09.05.2008, depus chiar de către intimatul-pârât, acesta se află în evidența Policlinirii B din anul 2002, cu diagnosticul "scleroză multiplă, formă recurent remisivă", acesta fiind sub tratament din anul 2002 cu interferon, cu evoluție foarte bună.
Urmează a se reține că, pe de o parte, conform referatului medical, intimatul este de a întreține și îngriji un copil, iar pe de altă parte, instanța a reținut însă, cu totul neîntemeiat că este inoportună schimbarea domiciliului acestuia, în raport de starea de sănătate precară, contrazicând probele administrate în cauză, respectiv referatul medical emis la data de 09.05.2008, neaducând nici un argument în susținerea motivării sale, limitându-se la simple afirmații.
În concluzie, starea de sănătate îi permite să întrețină și să aibă grijă de copil, activitate foarte solicitantă de altfel, dar nu îi permite să se mute din locuință.
În ceea ce priveste cheltuielile de judecată, urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Avocatul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei instanței de apel.
Arată că în ceea ce privește culpa în desfacerea căsătoriei între soți, aceasta a aparținut în exclusivitate recurentei-reclamante.
Consideră că instanța de fond, prin sentința civilă nr.1320/2008 a Judecătoriei Cap rocedat corect atunci când a încredințat copilul spre creștere și educare pârâtului-intimat, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, fiind o dovadă în plus a interesului mamei față de primul născut, având în vedere că recurenta este cea care a părăsit domiciliul comun, iar în ceea ce privește diagnosticul medical stabilit pârâtului, acesta nu-l împiedică să aibă o viață normală și poate să-i asigure minorului o educație și o îngrijire de care are nevoie, fiind ameliorată boala de care suferă; intimatul-pârât are mijloace materiale pentru a achita sulta, deoarece a avut un loc de muncă stabil și continuu, depunând și acte doveditoare în acest sens, în comparație cu reclamanta-recurentă, care nu mai realizează venituri din anul 2005, așa cum rezultă din Cartea de muncă depusă în copie la dosarul de fond și din faptul că a fost obligată să plătească pensie de întreținere minorului la venitul minim pe economie, fiind o dovadă în plus a celor susținute.
Depune concluzii scrise la dosar și solicită obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor nr.17/18.01.2010 și nr.19 din 15.02.2010, pe care le depune la dosar.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul în replică, consideră că în cauză, trebuie avut în vedere în primul rând, interesul superior al minorului, în sensul de a fi încredințat spre creștere și educare mamei acestuia.
Intimatul-intervenient, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că recurenta-reclamantă nu se interesează de minor, necăutându-l nici la telefon.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv apartamentul de 3 camere situat în localitatea, șos.- nr.46 și sistarea stării de devălmășie a părților.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în timpul căsătoriei a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.42352/07.10.1998, apartamentul compus din 3 camere situat în orașul, șos.- nr.46, --2,.2,.3,.21, județ Acesta are calitate de bun comun, iar contribuția sa la cumpărarea și achitarea ratelor a fost în proporție de 70%. La momentul dobândirii apartamentului și ulterior, era angajată într-o unitate bancară și veniturile lunare erau net superioare celor ale pârâtului. A fost depusă sentința civilă nr.3739/2005, decizia civilă nr.367/2006, decizia civilă nr.1551/2006, contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.42352//1998, procesul verbal de predare-primire a locuinței, taxa de timbru.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională depusă la dosar, pârâtul - arată că în luna martie 1977 au primit cu titlu de chiriași, conform contractului de închiriere nr.033/20.03.1077, apartamentul nr.21 din, șos.- nr.46, --2,.2,.3, județ I, care era nelocuibil. Amenajarea apartamentului a durat mai bine de 3 luni de zile și a constat în: turnat șapă de egalizare în întregul apartament (inclusiv în balconul de vest); montat dușumea; tencuit întregul apartament; montat uși și ferestre noi; văruit; executat modificări în sufragerie, bucătărie,; construit horn pe două fumuri; construit balconul din vest și peretele ce-l separă de dormitor, executat mozaic venețian în holuri și bucătărie; executat integral instalație sanitară care la acel moment nu exista.
Prin sentința civilă nr.1399/10.07.2007 Judecătoria a admis în parte acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul - și în parte cererea reconvențională, a respins cererea de intervenție formulată de, ca neîntemeiată, a dispus partajarea bunului imobil comun situat în orașul, șos.- nr.46, --2,.2,.3,.21, județ I, prin atribuirea acestuia reclamantei, urmând să fie obligată la plata sultei de 85.705 lei către pârât, a omologat raportul de expertiză doar în ceea ce privește valoarea de circulație a imobilului, a compensat cheltuielile de judecată, conform art.276 Cod procedură civilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile au dobândit un apartament cu plata în rate în anul 1998, compus din 3 camere, situat în, acesta având calitatea de bun comun. Neputând fi locuit, acesta a necesitat numeroase îmbunătățiri. În ceea ce privește cumpărarea, achitarea cotelor precum și realizarea îmbunătățirilor, instanța, în baza probatoriului administrat a reținut că, deși reclamanta susține și arată cu copia carnetului de muncă depus la dosar, că ar fi avut o contribuție mai mare la achitarea ratelor, întrucât era angajată la bancă și avea salariu mai mare, instanța a apreciat că faptul plății ratelor, în timpul căsătoriei, din retribuția unuia dintre soți, rezultă că bunul este comun, iar împrumuturile făcute de unul din soți constituie o datorie comună, și reprezintă conținutul noțiunii de "nevoi obișnuite ale căsniciei".
În ceea ce privește întâmpinarea, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de tatăl pârâtului, instanța consideră că deși acesta susține că toate îmbunătățirile au fost susținute material de el, din probele administrate, respectiv declarațiile de martori, reiese o cu totul altă situație. Astfel martorul propus de pârât arată că "știu că reclamanta lucra la bancă, știu că l-am văzut foarte des pe pârât că lucra la apartament dar nu știu exact contribuția bănească a fiecăruia. L-am văzut pe tatăl pârâtului aducând oameni la lucru, dar nu știu exact cine i-a plătit, bănuiesc că cei doi soți".
Martorul arată că "știe că tatăl pârâtului a adus oameni la muncă, dar nu a văzut cine i-a plătit, este o simplă supoziție a mea că au fost plătiți de soți și de tată din moment ce i-a adus. Practic, eu am văzut doar munca fizică a meseriașilor. Nu am văzut și nici nu m-a interesat cine i-a plătit. Menționez că mâncarea pentru muncitori era adusă de tatăl pârâtului pentru că avea animale în gospodărie, dar mâncarea era făcută de reclamantă și de soacră. Astfel că din cele două mărturii nu se poate reține contribuția bănească a tatălui pârâtului, intervenient în cauză, ci dimpotrivă, se reține contribuția soților la aceste cheltuieli. Este adevărat că în susținerea probatoriului, pârâtul a depus la dosar facturi și chitanțe toate emise pe numele său pentru plata și achiziționarea materialelor necesare îmbunătățirilor. Dar, deși facturile au fost emise doar pe numele pârâtului, acest fapt nu relevă că acesta ar fi avut o contribuție mai mare. Dimpotrivă instanța apreciază că acesta a făcut cheltuieli în baza unui mandat făcut reciproc. Potrivit acestuia, oricare dintre soți exercitând drepturile de administrare, folosință și dispoziție asupra bunurilor comune, este prezumat că are și consimțământul celuilalt soț, conform art. 35 din fam. Or aceste cheltuieli erau făcute tot pentru nevoile obișnuite ale căsniciei. Nici susținerea pârâtului că reclamanta nu ar fi contribuit la amenajarea locuinței pentru că era în concediu pentru creșterea copilului, nu poate fi primită de instanță, deoarece munca depusă de femeie în gospodărie și pentru creșterea copiilor, constituie un aport la sarcinile căsătoriei. De asemenea din declarația martorului, reiese că acesta nu cunoaște amănunte despre contribuția fiecărei părți la achiziționarea sau amenajarea apartamentului. Tot acest martor declară că fratele reclamantei i-ar fi dat acesteia suma de 70 milioane lei cu împrumut, dar a chemat-o afară din casă când i-a dat banii, acest lucru întâmplându-se în mașina sa, deși nu crede că se ascundea de soțul acesteia.
Instanța a apreciat că nu se poate reține din această declarație că banii împrumutați ar fi fost dați pentru achiziționarea casei sau pur și simplu pentru nevoile personale ale reclamantei. Nici nu există dovezi clare că acest împrumut ar fi existat, în afara acestei declarații.
În ceea ce privește declarația martorei, propusă de reclamantă nu reiese cu claritate că reclamanta ar fi avut o contribuție mai mare, iar tot ce știe aceasta este din discuțiile pe care le-a auzit în casa surorii reclamantei.
Astfel că din toate probele administrate, instanța a apreciat că nici unul dintre soți nu a făcut în mod concret dovada unei contribuții mai mari, astfel că se va reține cota de a fiecăruia, în achiziționarea, achitarea ratelor și amenajarea locuinței care constituie bun comun.
Întrucât în cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică întocmit de inginer, instanța l-a omologat în ceea ce privește valoarea imobilului găsită de expert, mai puțin cotele de 70 - 30% stabilite de acesta.
În ceea ce privește atribuirea apartamentului, întrucât reclamantei i-a fost încredințat spre creștere și educare, minorul și pentru că obligația soțului pârât nu constă în a plăti o sumă de bani ca pensie, ci și în a asigura copilului o locuință, instanța a apreciat că este și în interesul minorului, ca apartamentul să fie atribuit reclamantei. Mai mult decât atât, reclamanta face dovada prin acte ca are veniturile necesare pentru a plăti sulta către pârât.
Pentru aceste considerente a admis în parte acțiunea și în parte cererea reconvențională, a dispus atribuirea către reclamantă, a apartamentului din, șos.- nr.46, --2,.2,.3,.21, județ I, obligând-o pe aceasta să plătească suma de 85.705 lei cu titlu de sultă, respins cererea de intervenție ca neîntemeiată, a compensat cheltuielile de judecată conform art. 276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri la data de 30.10.2007, intervenientul a declarat apel pentru următoarele motive:
Instanța a stabilit la pct.3.3 din raportul de expertiză tehnică judiciară construcții întocmit de ing. cu nr.3198/20.04.2007 ca expertul sa stabilească propuneri de lotizare a imobilului, respectiv de atribuire a acestuia către reclamanta sau pârât, în concluziile de la punctul 6.3, expertul precizează doar dacă apartamentul este sau nu comod partajabil în natură, dar nu efectuează propuneri de lotizare, propuneri ce sunt obligatorii în cadrul unui proces de partaj, pe care instanța urma să le omologheze la cererea părților în funcție de interesul fiecăruia. Neefectuând aceste propuneri de lotizare instanța a încălcat dispozițiile art.673/5 alin.2 conform cărora instanța procedează la formarea loturilor si la atribuirea lor și art.673 Cod procedură civilă. Neefectuându-se variante de lotizare nu s-a avut în vedere nici cererea pârâtului, nici cererea apelantului ca intervenient prin care a solicitat cota de contribuție de 90% din îmbunătățirile aduse apartamentului supus partajării. Astfel, a solicitat în principal, admiterea apelului în baza art.295 pct.2 Cod procedură civilă și completarea raportului de expertiza în sensul celor arătate.
Cererea de intervenție în interes propriu a fost admisă, însă instanța nu s-a pronunțat cu privire la audierea de martori în cazul său și a altor dovezi pertinente, concludente și utile cauzei, de care dispunea.
Instanța a asimilat în ceea ce privește, martorii propuși de pârât, deși nu a achiesat la depozițiile acestor martori, având alți martori în favoarea sa. Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot hotărârea atacată, iar pe fond să se dispună administrarea probei cu martori și înscrisuri, întrucât acestea sunt necesare pentru soluționarea cauzei conform art.295 - 296 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.
În drept art.282 - art.295, art.296, art.298 Cod procedură civilă, art.6735alin.2 și 6739Cod procedură civilă.
La data de 30.01.2008 și pârâtul - a declarat apel pentru următoarele motive:
Din actele depuse la dosar, precum și din depozițiile martorilor și, a reieșit cu certitudine ca la momentul intrării în posesie a imobilului conform contractului de închiriere nr.033 din 20.03.1997, urmat de contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr.42352//1998, acesta era nelocuibil, întrucât rămăsese neterminat din perioada anterioară. Amenajarea apartamentului (care a fost o muncă laborioasă și costisitoare) a durat mai bine de 3 luni de zile și a fost efectuată exclusiv pe cheltuiala apelantului și a părinților săi, tatălui său în calitate de intervenient în acest dosar nedându-i-se posibilitatea de a dovedi acest fapt. S-a dovedit ca mincinoasă afirmația reclamantei că la momentul dobândirii apartamentului (1997) și ulterior ar fi fost angajată la o societate bancară, din cartea sa de munca a reieșit că aceasta s-a angajat la banca abia după anul 2000, apartamentul fiind achitat integral înainte de acest moment (filele 47 dosar fond).
Instanța însă a apreciat că niciunul dintre soți nu a făcut în mod concret dovada unei contribuții mai mari, astfel că a reținut cota de a fiecăruia, în achiziționarea, achitarea ratelor și amenajarea locuinței ce constituie bun comun. Astfel, prin sentința civila nr.1399/10.07.2007 instanța admite în parte acțiunea reclamantei și în parte cererea reconvențională a pârâtului, dispunând partajarea bunului imobil comun, prin atribuirea acestuia reclamantei, aceasta urmând a fi obligată la plata sultei de 85.705 lei către pârât. Deși instanța a dispus la pct.3.3 din raportul de expertiză tehnică judiciară construcții întocmit de ing. cu nr.3198/20.04.2007 ca expertul să stabilească propuneri de lotizare a imobilului, respectiv de atribuire a acestuia către reclamantă sau pârât, în concluziile de la punctul 6.3, expertul precizează doar dacă apartamentul este sau nu comod partajabil în natură, dar nu efectuează propuneri de lotizare, propuneri ce sunt obligatorii în cadrul unui proces de partaj, pe care instanța urma să le omologheze la cererea părților în funcție de interesul fiecăruia. Neefectuând aceste propuneri de lotizare instanța a încălcat dispozițiile art.6735alin.2, instanța procedând la formarea loturilor și la atribuirea lor și art. 6739Cod procedură civilă.
Ca efect al acestei erori, în calea de atac a apelului se află în imposibilitatea de a solicita variante de lotizare, întrucât ele nu există. Astfel, s-a solicitat în principal, admiterea apelului în baza art.295 pct.2 Cod de procedură civilă și completarea raportului de expertiză în sensul celor arătate. În subsidiar, întrucât situația avută în vedere la pronunțarea hotărârii s-a schimbat în totalitate, în sensul că minorul nu se mai afla în îngrijirea mamei din luna iunie 2007, ci a sa și a bunicilor paterni, iar pârâtul nu mai are altă locuință spre deosebire de intimata - reclamantă, a solicitat în baza art.296 Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond să se dispună atribuirea imobilului apelantului - pârât cu obligarea la plata unei sulte către intimata - pârâtă. Cu cheltuieli de judecată.
În drept, art.282 - art.295, art.296 - art.298 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.1009/09.07.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a espins ca nefondat apelul formulat de apelantul - intervenient împotriva sentinței civile nr.1399/10.07.2007 pronunțate de Judecătoria C în dosarul nr-, a dmis apelul formulat de apelantul - pârât - împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a dispus partajarea bunului imobil comun situat în orașul, șos.- nr.46, --2,.2,.3,.21, județ I, prin atribuirea acestuia pârâtului, a obligat pârâtul la plata către reclamantă, a sultei în cuantum de 85.705 lei, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și a obligat intimata la 1.810 lei cheltuieli de judecată către apelantul - pârât.
Examinând sentința apelată, tribunalul a apreciat drept fondat apelul formulat de pârât, în limitele sale și pentru următoarele motive:
Astfel, în opinia tribunalului, în raport de materialul probator administrat în cauză și de dispozițiile art.6739și 67310Cod procedură civilă se impunea ca imobilul să fie atribuit în deplină proprietate pârâtului. Aceasta având în vedere mai multe argumente, respectiv: pârâtul a locuit în imobil în toată perioada ulterioară despărțirii în fapt a soților; minorul rezultat din căsătoria părților, a fost reîncredințat spre creștere și educare pârâtului prin sentința civilă nr.1320/2008 a Judecătoriei C; pârâtul are mijloace materiale pentru a achita sulta, așa cum rezultă din adeverința de venituri eliberată de Spitalul Clinic B - fila 59; starea de sănătate precară a pârâtului determină inoportunitatea schimbării locuinței acestuia.
Urmare atribuirii imobilului în deplina proprietate a pârâtului, acesta a fost obligat la plata sultei (contravalorii cotei cuvenite reclamantei din imobilul supus partajului) în cuantumul stabilit de prima instanță, având în vedere că nu există un motiv de apel care să privească valoarea de circulație a imobilului supus partajului.
Tribunalul a apreciat drept neîntemeiat motivul de apel referitor la lipsa propunerilor de lotizare din raportul de expertiză efectuat la prima instanță, în condițiile în care expertul a stabilit că imobilul nu este comod partajabil în natură, propunerile de lotizare fiind deci inutile.
Tribunalul nu a putut analiza solicitarea apelantului - pârât privitoare la scăderea valorii îmbunătățirilor realizate la imobil din sulta datorată intimatei, întrucât aceasta excede motivelor de apel, iar potrivit art.295 alin.1 Cod procedură civilă instanța de apel verifică stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanțăîn limitele cererii de apel.
În ceea ce privește apelul formulat de intervenient, tribunalul a apreciat drept neîntemeiat motivul de apel referitor la lipsa propunerilor de lotizare, având în vedere atât cele arătate mai sus, cât și faptul că acest motiv nu are nicio legătură cu obiectul cererii de intervenție.
A fost apreciat neîntemeiat și motivul de apel prin care se susține refuzul nejustificat al primei instanțe de administrare a probei testimoniale, dat fiind că administrarea unei astfel de probe nu putea fi încuviințată pentru intervenient în condițiile în care potrivit art.1191 cod civil "dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată", iar dispozițiile art.5 din Decretul nr.32/1954 nu sunt aplicabile decât între soți. Tribunalul a constatat că la dosar nu există înscrisuri care să ateste cheltuielile pretins efectuate de intervenient pentru îmbunătățirea imobilului comun.
Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art.296 Cod procedură civilă tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de intervenient, dar a admis apelul formulat de pârât și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a dispus partajarea bunului imobil comun prin atribuirea sa pârâtului, acesta fiind obligat la plata către reclamantă a sultei în cuantum de 85.705 lei, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat intimata la 1.810 lei cheltuieli de judecată către apelantul - pârât, din care 1.800 lei onorariu avocat și 10 lei taxă timbru.
Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, reclamanta a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Pentru a pronunța soluția sa, instanța de apel a că motivele pentru care se impune atribuirea apartamentului, apelantului-pârât, au fost acelea că:"pârâtul a locuit în imobil în toată perioada ulterioară despărțirii în fapt a soților; minorul, rezultat din căsătoria părților, a fost reîncredințat spre creștere fi educare pârâtului, prin sentința civilă nr.1320/2008 a Judecătoriei C; pârâtul are mijloace materiale pentru a achita suIta, așa cum rezultă din adeverința de venituri eliberată de Spitalul CIinic B, starea de sănătate precară a pârâtului determină inoportunitatea schimbării locuinței acestuia".
Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, aceasta fiind totodată lipsită de temei legal.
În practica instanțelor judecătorești, s-a statuat în repetate rânduri că"în atribuirea unuia sau altuia dintre soți, a locuinței ce a constituit domiciliul conjugal comun, instanța de judecată va trebui să țină seama, printre altele, de interesele copiilor minori, de starea de sănătate a soților, de posibilitățile lor materiale de a obține o altă locuință, culpa în desfacerea căsătoriei etc".
Față de aceste criterii, raportat la cele reținute de către instanța de apel în motivarea deciziei recurate, recurenta învederează următoarele:
În ceea ce privește motivarea instanței de apel, în sensul că"pârâtul a locuit în imobil în toată perioada ulterioară despărțirii în fapt a soților", consideră că aceasta nu este un motiv care să conducă la atribuirea apartamentului către intimat, nefiind încadrat în niciunul din criteriile prevăzute de lege si aplicate în practica în materie.
Faptul că o parte sau alta locuiește în imobilul domiciliu comun, după despărțirea în fapt a soților, nu este de natură să ducă la concluzia că partea respectivă are dreptul de a locui acolo și în consecință, să-i fie atribuit apartamentul ce a constituit fostul domiciliu conjugal, în cauză putând exista diferite situații și împrejurări care să ducă la această situație.
Mai mult decât atât, în prezent pârâtul nu mai locuiește efectiv în imobilul fost domiciliu comun al soților, acesta locuind cu minorul la părinții săi, în Comuna, Sat, județul
În consecință, nu se poate menține dispoziția atribuirii apartamentului mai sus menționat acestuia, motivat de faptul că el locuiește acolo.
În ceea ce privește împrejurarea că"minorul, rezultat din căsătoria părților, a fost reîncredințat spre creștere și educare pârâtului",prin sentința civilă nr.1320/2008 pronunțată de Judecătoria C, instanța a reținut că"dorința copilului este principalul motiv de care instanța va ține seama pentru admiterea acțiunii în această cauză".
Minorul a ajuns însă să își dorească să fie încredințat tatălui, având în vedere următoarele împrejurări: prin sentința civilă nr.3739/18.11.2005 pronunțată de Judecătoria Buftea, a fost desfăcută căsătoria încheiată între reclamantă și pârât, fiindu-i totodată încredințat spre creștere și educare, minorul - născut la data de 17.02.1997. În toată acea perioadă, atât relațiile dintre reclamantă și fiul său, cât și relațiile dintre copil și tatăl lui, au decurs foarte bine, intimatul-pârât luându-l în vacanță pe minor ori de câte ori a dorit. La începutul vacanței de vară (anul 2007), pârâtul a rugat-o să îl lase pe să meargă cu el în concediu, lucru cu care a fost de acord.
Pârâtul însă, cu rea - credință, profitând de naivitatea și vârsta fragedă a copilului, l-a întors pe acesta împotriva mamei sale, fapt care a condus la împrejurarea ca minorul, la sfârșitul vacanței de vară, sa-i transmită reclamantei că dorește să rămână în continuare lângă acesta, lucru pe care l-a susținut și în momentul reîncredințării.
Acestea sunt motivele care au determinat instanța de fond să pronunțe soluția încredințării minorului către pârât.
Cu toate că a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu copilul său, reclamanta a fost împiedicată de către pârât să fac acest lucru.
Având în vedere faptul că în prezent, copilul reclamantei se află la țară, la bunicii paterni, persoane de vârstă înaintată fiind înscris la școala din Comuna și față de împrejurarea că pârâtul nu se poate ocupa de minor, acesta suferind de scleroză multiplă, va solicită reîncredințarea acestuia spre creștere și educare, cu atât mai mult cu cât consideră că îi poate asigura alături de ea o pregătire școlară net superioară celei primite în prezent.
Pentru aceste considerente, solicită atribuirea către recurentă a apartamentului ce a constituit domiciliu comun, pentru a se putea ocupa de creșterea și educarea copilului său, având în vedere și împrejurarea că în prezent nu are o locuință proprietate personală.
Referitor la motivarea instanței de apel conform căreia"pârâtul are mijloace materiale pentru a achita sulta, așa cum rezultă din adeverința de venituri eliberată de Spitalul ClinicB",după cum se poate observa instanța de fond, chiar dacă nu omologat raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză, în ceea ce privește cotele de contribuție, respectiv 70% - pentru reclamantă și 30% - pentru pârât (cote stabilite și în raportul de expertiză despre care nu mai face vorbire), a reținut totuși contribuția dea fiecărui soț la achiziționarea apartamentului.
În consecință, nu se poate reține faptul că intimatul-pârât ar fi avut mijloace materiale superioare, pentru a-i achita o sultă. De altfel, așa cum a mai arătat, veniturile reclamantei erau net superioare intimatului-pârât, recurenta fiind angajată la unitate bancară.
Ca atare, în speță nu se poate reține motivarea potrivit căreia pârâtul ar avea mijloace materiale pentru a achita sulta, atâta timp cât recurenta a făcut dovada că dispune de mijloace materiale net superioare și în consecință, având în vedere acest criteriu, ar fi trebuit să i se atribuie apartamentul bun comun.
În ceea ce privește motivarea instanței de apel potrivit căreia"starea de sănătate precară a pârâtului determină inoportunitatea schimbării locuinței acestuia",învederează următoarele:
În primul rând, instanța nu a motivat în ce măsură, schimbarea locuinței pârâtului ar afecta starea de sănătate a acestuia, nefăcând nicio referire la diagnosticul și starea de sănătate a intimatului.
În al doilea rând, după cum se poate observa din referatul medical din data de 09.05.2008, depus chiar de către intimatul-pârât, acesta se află în evidența Policlinicii din anul 2002, cu diagnosticul scleroza multiplă, formă recurent remisivă.
Potrivit acestui referat medical,"din anul 2002 este în tratament cu interferon, cu evoluție foarte bună".
În concluzie, medicul primar neurolog Dr., semnatara acestui referat, a concluzionat următoarele: "Consider starea pacientului și evoluția bolii ca fiind foarte bune, acestea permițându-i desfășurarea în continuare a unei activități profesionale solicitante, în paralel cu continuarea studiilor universitare și a altor îndeletniciri socio-culturale și de loisire. Are capacitatea dea ntreține și îngriji un copil".
După cum se poate observa, pe de o parte, conform referatului medical, intimatul este de a întreține și îngriji un copil.
Pe de altă parte, instanța de apel însă, a reținut cu totul neîntemeiat că este inoportună schimbarea domiciliului acestuia, în raport de starea de sănătate precară, contrazicând probele administrate în cauză - respectiv referatul medical emis la data de 09.05.2008, neaducând niciun argument în susținerea motivării sale, limitându-se practic la simple afirmații.
Deci cu alte cuvinte, starea de sănătate îi permite să întrețină și să aibă grijă de copil, activitate foarte solicitantă de altfel, dar nu îi permite să se mute din locuință.
Față de cele reținute mai sus, după cum se poate observa, toate considerentele reținute de către instanța de apel în motivarea deciziei de admitere a apelului intimatului sunt neîntemeiate, bazate pe interpretarea eronată a probelor administrate în cauză.
În consecință, pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii apelul formulat de către apelantul Pa-iprian și pe fond, să se dispună partajarea bunului imobil fost domiciliu comun, situat în orașul,-, --2,.2..3..21, prin atribuirea acestuia către recurentă, precum și obligarea sa la plata unei sulte către intimatul - pârât, și menținerea deciziei apelate în ceea ce privește respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelantul-intervenient, cu cheltuieli de judecată.
Și-a întemeiat în drept, recursul, pe dispozițiile art. 299, 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimatul - a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea deciziei atacate că intimatul - pârât nu mai are alt imobil și că de la data despărțirii în fapt, a locuit în fostul domiciliu conjugal, respectiv din anul 2002, când recurenta - reclamantă a părăsit domiciliul comun, deoarece a intrat într-o relație de concubinaj cu un cetățean arab, din această relație rezultând un copil.
Arată că are mijloace materiale pentru a achita sulta, are un loc de muncă stabil, în comparație cu recurenta - reclamantă care nu mai realizează venituri din anul 2005, așa cum rezultă din cartea de muncă a acesteia, depusă în copie la dosarul de fond și din faptul că a fost obligată să plătească pensie de întreținere minorului, la venitul minim pe economie.
Starea precară de sănătate a intimatului nu-i permite schimbarea locuinței, acesta suferind de scleroză (multiplă) în plăci, diagnostic care nu-l împiedică să-l îngrijească pe minor.
Consideră că decizia recurată este total legală și temeinică, bazându-se strict pe actele depuse de părți.
Arată că locuiește în imobilul fost domiciliu conjugal, așa cum reiese din cartea de identitate și din actele emise de Primăria, contrar celor susținute de recurentă.
Cea mai bună dovadă a interesului reclamantei pentru minor este faptul că nu a mai uzat de nicio cale de atac împotriva sentinței prin care copilul a fost reîncredințat tatălui.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art. 115 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În recurs, s-a administrat de către intimatul-pârât, proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă: sentința civilă 3658/7.09.2006 a Judecătoriei Buftea, contracte de depozit din datele de 30.12.2009, 13.01.2010 încheiat între intimatul-pârât și Banca Românească, foi de vărsământ, formular de înregistrare, facturi utilități și chitanțe utilități, copie a actului de identitate al intimatului-pârât.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, Curtea reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Așadar, Curtea observă că recursul este o cale de atac care se grefează ca regulă, pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă inclusiv din abrogarea în mod expres, a vechilor motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) și pct. 11 Cod de procedură civilă (când soluția dată este rezultatul unei grave erori de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor), prin Legea nr. 219/2005 și OUG nr. 138/2000, aceste motive repunând în discuție temeinicia hotărârii, deci reaprecierea situației de fapt, prin intermediul reaprecierii probelor administrate. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută ca regulă, de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de apel.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil, încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
2. Sub un al doilea aspect, Curtea constată faptul că parte din criticile recurentei, respectiv cea vizând interpretarea eronată a probelor administrate în cauză, este subsumată de recurentă, greșitei calificări juridice a actului juridic dedus judecății.
Potrivit art. 304 pct. 8 Codul d e procedură civilă, "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:( )
8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
Acest motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă sancționează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 din Codul civil, trecând peste voința părților exprimată în convenție.
După cum se știe, judecătorii fondului sunt suverani în aprecierea faptelor care li se supun judecății, dar totuși puterea lor este limitată în cazul actelor juridice, pe de o parte, de distincția care trebuie făcută între clauzele clare și cele obscure, iar pe de altă parte, de interdicția de a trece dincolo de intenția părților, dând actului, o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, astfel încât dacă au trecut peste această limită, hotărârea lor este casabilă. Astfel, instanța schimbă natura contractului dacă va califica un contract de vânzare, drept un contract de schimb sau un contract de expediție, drept un contract de transport și comite o denaturare, atunci când, supunând actele cauzei interpretării sale, le atribuie un alt înțeles, pe care termenii și textul lor, în loc să îl sprijine, îl exclud în mod clar și vădit neîndoielnic. Dacă însă, din probele administrate, ar rezulta un dubiu în privința naturii juridice sau conținutului actului juridic dedus judecății, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi atacată în instanța de recurs, deoarece motivul de casare nu permite ( a se vedea în acest sens, Profesor Universitar Doctor, - "Tratat teoretic și practic de procedură civilă", Editura Național, B, 1997, pag.391-392).
Curtea apreciază că acest motiv de recurs invocat în cauză, este nefondat, deoarece deși recurenta invocă dispozițiile acestui motiv de recurs, critica formulată nu se circumscrie acestuia, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor de către cele două instanțe, așa cum s-a specificat în mod expres în partea finală a motivelor de recurs. Or, această eventuală greșită interpretare a probelor, nu constituie, chiar dacă ar fi întemeiată, motiv de casare ori de modificare a deciziei, potrivit precizărilor de la punctul 1.
Așadar, Curtea constată împrejurarea că potrivit vechiului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 Cod de procedură civilă:"Casarea unei hotărâri se poate cere: 11. când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate".Acest motiv de recurs a fost însă, abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000.
În consecință, această critică referitoare la greșita apreciere, interpretare a probelor administrate, suferă de aceleași carențe procedurale menționate, ea vizând de asemenea, stabilirea invocat greșită a situației de fapt, în urma aprecierii eronate a probelor administrate, ipoteză subsumată așa cum arătam, fostului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 Cod Procedură Civilă, care, deoarece punea în discuție temeinicia hotărârii și nu legalitatea sa, a fost abrogat expres, el nemaiputând fi astfel, invocat. Or, așa cum am arătat, ca urmare a abrogării acestui vechi motiv de recurs prevăzut de punctul 11, reaprecierea probelor administrate cauzei și modificarea situației de fapt reținute în mod definitiv de instanța de apel, exced limitelor evocate, ale controlului jurisdicțional al instanței de recurs.
În consecință, motivul opt de recurs invocat, este nefondat.
3.Sub un al treilea aspect, Curtea constată că parte a criticilor formulate, se subsumează motivului nouă de recurs.
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
C de-al nouălea motiv de recurs enunțat cuprinde două ipoteze:
când hotărârea atacată este lipsită de temei legal- În acest caz, soluția nu este juridică, pentru că nu se poate determina din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii, se găsesc în cauză. Tot aici, s-ar încadra și situația în care instanța se "rătăcește" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
. încălcarea sau aplicarea greșită a legii - Se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Și de această dată, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substanțial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încălcarea sau aplicarea greșită a legii, să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate. Noțiunea de lege trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând și actele normative subordonate.
În literatura și practica judiciară, s-a arătat că ipoteza secundă poate viza și nesocotirea legii procesuale, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs, precum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței, depunerea cererii de apel la o altă instanță decât cea care a pronunțat hotărârea atacată (în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 487-488).
Curtea constată că recurenta invocă în realitate, prin criticile sale, ipoteza secundă a motivului de recurs în discuție, respectiv aplicarea greșită a prevederilor de drept procesual ale art. art.6739Cod procedură civilă, deduse din criticile formulate, dispoziții conform cărora: "La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea".
acestui motiv de recurs are în vedere situațiile în care instanța fie nu recurge la textele de lege aplicabile speței, fie recurge, dar ori le încalcă, în litera sau spiritul lor, ori le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
Prin concept, motivul de recursnu includedeci și cazurile în care greșeala instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anumereținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză.
Referitor la înțelesul sintagmei"hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii",trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri, numai de o anumitămarjă de apreciere.
4. Raportând aceste considerații la motivul nouă de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea constată faptul că instanța nu a depășit însă, limitele marjei sale de apreciere, în aplicarea prevederilor art. 6739Cod procedură civilă invocat.
Potrivit art.6739Cod procedură civilă, "La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea".
Așadar, art.6739Cod procedură civilă enumeră cu caracter exemplificativ, criteriile de care instanță va ține seama la atribuire în partajul judiciar. Enumerarea nu are caracter limitativ, dimpotrivă, la finalul textului este folosită expresia "altele asemenea", ceea ce determină concluzia că instanța poate, în afara criteriilor expres menționate, să țină cont și de alte criterii de ordin familial, social, material sau moral, în funcție de specificul fiecărei cauze.
Or, în cauză devin incidente și prevederile art.2 din Legea nr. 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, conform cărora:"(1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
(4) Persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei".
Întradevăr, raportat la interesele copilului părților rezultat din căsătorie, minorul, în vârstă de circa 13 ani, Curtea constată că acesta a fost reîncredințat spre creștere și educare, intimatului pârât, prin sentința civilă nr.1320/2008 a Judecătoriei, definitivă și irevocabilă prin neapelare, recurenta locuind separat, cu concubinul său și celălalt copil conceput împreună cu. Acest spațiu al imobilului supus partajării, compus din trei camere, este apreciat suficient pentru copilul părților, care se află la o vârstă când studiul trebuie să fie aprofundat și individual și pentru aceasta, trebuie să aibă condițiile materiale optime.
Raționamentul aplicării acestui criteriu (interesul superior al copilului părților, privit prin prisma vârstei și preocupării școlare), este identic ca și în cazul atribuirii beneficiului contractului de închiriere în caz de divorț. Astfel, potrivit art.38 al.4 din Codul Familiei, "la soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va ține seama și de interesele minorilor".
Nu mai puțin, Legea nr. 114/1996 (care a abrogat Legea nr. 5/1973 care însă, din acest punct de vedere, stabilea în art.22, aceeași ordine de atribuire) arată că, în cazul divorțului soților, dacă soții nu au convenit altfel, beneficiul contractului de închiriere privitor la locuință, se atribuie soțului căruia i s-au dat în îngrijire copiii, iar în cazul când nu sunt copii, soțului care a obținut divorțul (art.271). Raționamentul legiuitorului din aceste prevederi exprese este determinat de necesitatea protejării interesului superior al copiilor, necesitate care se regăsește pe deplin, și în situația în care imobilul este proprietatea comună a foștilor soți. Nestipularea în mod expres, a acestui criteriu în cuprinsul art.6739Cod procedură civilă, nu înlătură aplicarea sa în cauză, deoarece pe de o parte, așa cum am amintit, caracterul enumerării din cuprinsul art.6739Cod procedură civilă, nu este unul limitativ, iar pe de altă parte, acest criteriu rezidă oricum, din prevederile art.2 din Legea nr. 272/2004 care guvernează orice acțiune cu consecințe asupra unor copii (în cauză, băiatul este minor, părinții având în continuare obligația întreținerii acestuia).
Această statuare a fost de altfel, confirmată de doctrina judiciară de marcă, precum și de jurisprudența în materie, a fostei instanțe supreme, arătându-se că în cazul în care, fie în cadrul acțiunii de divorț, fie în acel al acțiunii separate, s-a cerut împărțirea bunurilor comune, instanța va proceda potrivit prevederilor legale aplicabile în materie de partaj, dar la alegerea modalității de lichidare a stării de devălmășie, va putea să atribuie locuința soțului în favoarea căruia militează criteriile legale de preferință (din materia divorțului pentru beneficiul contractului de închiriere). Astfel, imobilul care nu poate fi comod partajabil în natură, se va atribui soțului căruia i s-au încredințat copiii spre creștere și educare sau soțului care a obținut divorțul (în speța prezentă, intimatul-pârât), în cazul în care nu se aplică primul criteriu. În celelalte situații, va decide instanța, apartamentul atribuindu-se soțului care este mai îndreptățit în funcție de: vârsta, sănătatea și profesia fiecăruia dintre soți; depărtarea de locul de muncă; veniturile realizate din muncă; greutățile familiare și alte împrejurări particulare; posibilitatea fiecăruia de a își procura o altă locuință sau de a locui împreună cu familia ori cu o altă persoană(a se vedea în acest sens, Profesor Universitar Doctor, - "Tratat de dreptul familiei", a V-a, Editura, B, 2000, pag.253-254).
De aceea, Curtea constată că tribunalul a realizat în cauză, o corectă aplicare a prevederilor art.6739Cod procedură civilă, deoarece, raportându-se la criterii permise în virtutea acestui text legal, dar și a dispozițiilor anterior enunțate, a avut în vedere și criteriul interesului superior al copiilor (criteriu fundamental într-o cauză de partajare a unui imobil comun, al unor foști soți, părinți) și l-a pus în balanță cu celelalte reținute. Procedând în mod similar tribunalului, Curtea constată că acest criteriu se impune tuturor celorlalte, prevalând, pentru considerentele anterior precizate, considerente care denotă obligativitatea și necesitatea asigurării celor mai bune condiții pentru copil.
Disponibilitatea recurentei de a iniția o cererea de reîncredințare a minorului, nu este de natură să înlăture concluziile anterioare, deoarece din hotărârea pronunțată în cauza de reîncredințare, depusă la dosar, rezultă că locuirea împreună a copilului cu tatăl, corespunde interesului superior al acestuia, acesta fiind încredințat tatălui. Or, în prezenta cauză, recurenta nu a dovedit vreo modificare a acestei situații de fapt, de care prezenta instanță este ținută, în virtutea caracterului irevocabil al acelei hotărâri judecătorești, iar introducerea unei noi acțiuni de reîncredințare reprezintă un fapt viitor, eventual, incert la acest moment, același caracter avându-l și soluția care va fi adoptată de organul judiciar sesizat.
Nici argumentul posibilității achitării sultei, de către recurentă, nu poate fi reținut față de prevalența necesității asigurării actuale a condițiilor optime pentru minorul încredințat tatălui. Copilul trebuie să aibă condiții optime pentru a se apleca în mod serios, profund și responsabil asupra studiului, iar sarcina legală, dar și morală de a asigura aceste condiții revine părinților în primul rând, instanța fiind un garant al asigurării respectării acestei obligații și al realizării acestui deziderat.
De altfel, Curtea constată faptul că argumentul recurentei în sensul că s-a stabilit o cotă egală de contribuție, de 50%, la dobândirea bunului comun, nu reprezintă un argument decisiv, deoarece posibilitatea de a achita sulta se raportează la momentul cel mai apropiat de data plății, în vreme ce contribuția la dobândirea bunurilor comune vizează perioada căsătoriei părților care a încetat irevocabil, la data de 24.08.2006. Nu mai puțin, potrivit contractelor de depozit și foilor de vărsământ depuse la dosar, în faza de judecată a recursului, rezultă că intimatul-pârât are posibilități materiale de a achita la rândul său, sulta stabilită (filele 23 - 27 dosar), astfel încât lipsa recurentei, privind o altă locuință în proprietate, este compensată pe lângă faptul locuirii prezente cu concubinul său și celălalt copil conceput împreună cu, și cu stabilirea obligației de plată a unei sulte, în sarcina intimatului.
Nici critica privind caracterul nefondat, al criteriului stării de sănătate precare a intimatului, reținut de către tribunal, nu este apreciată de către C ca fiind întemeiată, atât timp cât, date fiind afecțiunile medicale ale intimatului, este indicat (dar nu obligatoriu, ca și premisă), date fiind circumstanțele concrete ale cauzei prezente - aflarea unui copil în îngrijirea sa, depărtarea concretă de locul de muncă al intimatului-pârât, dar și în virtutea considerentelor de ordin legal, doctrinar dar și jurisprudențial evocate anterior, ca acesta să nu fie supus unor factori potențatori ai unei eventuale alterări a stării sale de sănătate afectate. Curtea apreciază că starea de sănătate a intimatului reprezintă un factor complementar cu cel al aflării copilului în îngrijirea sa, ele trebuind a fi privite convergent, spre obiectul prezentei cauze deduse judecății, și nu disociat, astfel cum practic, solicită recurenta.
Deși își însușește critica recurentei referitoare la caracterul nedeterminant în speță, al criteriului locuirii pe mai departe în imobil, de către intimat, deoarece plecarea unuia dintre soți din locuință, ca urmare a faptului degradării relațiilor conjugale, nu echivalează cu renunțarea la locuință și nu instituie un criteriu de preferabilitate a soțului ce a rămas pe mai departe, Curtea constată faptul că celelalte criterii enunțate și dezbătute anterior determină prevalența intimatului la atribuirea imobilului.
În ceea ce privește locuirea efectivă a intimatului la adresa imobilului în litigiu, Curtea reține că înscrisurile depuse la dosar: facturi și chitanțe de utilități, precum și copia față-verso a actului de identitate al pârâtului-intimat, atestă domiciliul, dar și faptul locuirii sale la respectiva adresă.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea apreciază că în cauză, întradevăr, tribunalul a aplicat în limitele marjei sale de apreciere, prevederile art. 6739Cod procedură civilă invocat, privite inclusiv prin prisma criteriilor jurisprudențiale evocate în motivele concrete de recurs, de către recurentă, astfel încât în temeiul art.312 Cod procedură civilă și art.304 cpt.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
Reținând culpa procesuală a recurentei, în declanșarea și desfășurarea prezentei căi de atac, Curtea o va obliga pe acesta la plata de cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocat ales, conform art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1009 din 09.07.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât PA- și intimatul-intervenient.
Obligă pe recurentă la plata către intimatul - pârât, a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.
.L/.H/
2 ex./29.04.2010
TB-5 -;
Jud.C -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Galati → |
|---|
