Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 433

Ședința publică din 28 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Erica Nistor Președinte Secție Civilă

JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat

JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.323/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul recurent, asistat de av. și pârâta intimată, asistată de av..

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, s-a depus la dosar tranzacția încheiată între părți la Cabinet Avocat, încheiere de atestare nr. 3 din 24.04.2009 și, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate și a sentinței civile nr. 3817/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-, în sensul de a se lua act de tranzacția încheiată între reclamantul și pârâta.

Reprezentanta pârâtei intimate pune aceleași concluzii.

R E A,

Deliberând asupra recursului declarat de reclamantul, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 323/30.10.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis apelul formulat de pârâta - reclamantă reconvențională împotriva sentinței civile nr. 3817/ 29.05. 2008 pronunțată de Judecătoria Arad - secția civilă în dosar civil nr-, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A sistat comunitatea de bunuri prin atribuirea către pârâtă - reclamantă reconvențională a imobilului, pe care a obligat-o la plata sultei în sumă de 10.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății către reclamant - pârât reconvențional.

A atribuit lotul I compus din bunurile mobile pârâtei reclamantă reconvențională și lotul II reclamantului pârât reconvențional.

A dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtei reclamantă reconvențională și înscrierea în favoarea reclamantului pârât reconvențional a privilegiului rezultat din partaj pentru garantarea plății sultei de 10.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății.

A obligat intimatul să plătească apelantei 1029,15 lei cheltuieli de judecată și a menținut în rest celelalte dispoziții.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că atât acțiunea principală având ca obiect partaj bunuri comune, cât și cererea reconvențională cu același obiect, au fost admise în parte de instanța de fond, dispunându-se sistarea comunității de bunuri și s-a luat act de învoiala părților privind partajul bunurilor mobile.

Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 3817/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Arad, pârâta a criticat hotărârea primei instanțe care nu a luat în seamă la atribuirea imobilului în natură către reclamant, în primul rând interesul copilului și împrejurarea că prin acțiune reconvențională apelanta a solicitat atribuirea în natură a imobilului pe considerentul că, în urma procesului de divorț, minora i-a fost încredințată spre creștere și educare.

Pe de altă parte, apreciază că solicitările sale sunt susținute chiar de practica instanțelor de judecată, care au statuat că în aplicabilitatea Legii nr. 114/1196, locuința se atribuie aceluia căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare și că nu mărimea cotelor de contribuție dictează atribuirea în natură a imobilului.

Tribunalul a admis apelul și a dispus în sensul celor mai sus menționate, cu motivarea că prima instanță a dispus sistarea stării de codevălmășie a părților asupra imobilului - garsonieră - și atribuirea intimatului pârât fără a lua în considerare și alte criterii decât cele reținute în considerentele hotărârii.

A reținut că apelanta a făcut dovada posibilității materiale de a-i achita intimatului contravaloarea cotei sale părți; în acest sens în apel, depunându-se extrasele de cont, cu depunerile în numerar în contul deschis la Bank - Agenția Bancară

Prima instanță a apreciat ca și criteriu unic de atribuire a imobilului către intimat doar întinderea mai mare a cotei sale părți.

S-a reținut că în ceea ce privește modalitatea de atribuire a bunurilor mobile instanța de fond greșit a dispus atribuirea loturilor deși prin cererea reconvențională apelanta a indicat loturile și bunurile ce urmează să fie atribuite, iar intimatul a fost de acord.

Împotriva deciziei civile nr. 323/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arada declarat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 323/A/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, urmând ca în rejudecare să se mențină sentința civilă nr. 3817/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Arad, cu precizarea făcută în fața instanței de apel privitor la inversarea loturilor bunurilor mobile care au fost atribuite greșit, din eroare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că imobilul din litigiu a fost dobândit de reclamant ca locuință de serviciu, iar ulterior, a fost cumpărat în perioada căsătoriei.

A arătat că pârâta dispune de posibilități materiale pentru a dobândi un imobil în proprietate.

La termenul de judecată din 28 aprilie 2009, părțile s-au prezentat personal și au solicitat instanței de recurs să ia act de tranzacția încheiată cu privire la partajul bunurilor comune, motiv pentru care instanța în raport de dispozițiile art. 312. pr. civ. raportat la art. 271-273. pr. civ. și art. 1704 și urm. Cod civil, va admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.323/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, va modifica în tot decizia civilă recurată și sentința civilă nr. 3817/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- în sensul că, va act de tranzacția încheiată între reclamantul și pârâta, al cărei conținut va fi redat în dispozitivul deciziei civile pronunțate și care face parte integrantă din aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.323/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Modifică în tot decizia civilă recurată și sentința civilă nr. 3817/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- în sensul că:

Ia act de tranzacția încheiată între reclamantul și pârâta, al cărei conținut va fi redat în dispozitivul deciziei civile pronunțate și care face parte integrantă din aceasta,

" Între subsemnații cu domiciliul situat în A bloc 6. D.41 Județul A, identificat cu CI seria - nr. - eliberat de Poliția A la data de 14.03.2003, CNP - și domiciliată în A bloc 6. D. 41 Județul A, identificată cu CI seria - nr. - eliberat de Poliția A la data de 04.07.2007, CNP -, dosarul civil - aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara într-o cale de atac a recursului având ca obiect partajarea judiciară a bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei atât sub forma unui imobil situat în Municipiul A, bloc 6. D. 41 Județul A, cât și sub forma unor bunuri mobile,

În temeiul art. 1704. civil, s-a încheiat prezenta TRANZACȚIE având următorul obiect:

Părțile de comun acord față de obiectul dosarului de partaj stabilesc:

Sistarea comunității de bunuri, va avea loc prin atribuirea în natură al imobilului situat în Municipiul A bloc 6. D. 41 înscris în CF nr. 61228 cu nr. top 3239/1.1.3/2/1/2; 3239/1/1/1/1/2; 3239b.2/2/2; 3239/3/2; 3239/4/2; 3239/5/2; 3239/6/2/XLI, constând dintr-un apartament cu una cameră și dependințe în suprafață totală de 53 mp; domnului cu obligarea acestuia la plata unei sulte în sumă de 10.000 EURO către d-na.

achită azi data semnării prezentei TRANZACȚII suma de 9000 EURO, urmând ca diferența în sumă de 1000 EURO să fie achitată până la finele lunii iulie 2009.

D-na declară că a încasat azi data de 24.04.2009, data semnării prezentei tranzacții suma de 9000 EURO și este de acord ca diferența în sumă de 1000 EURO să i se achite până la finele lunii iulie 2009. totodată ca pentru suma de 1000 EURO să nu se noteze sarcina în CF- ul aparținător imobilului.

consimte la intabularea imobilului înscris în CF nr. 61228 cu numărul topografic menționat mai sus, pe numele exclusiv al numitului.

Părțile de comun acord stabilesc azi data de 24.04.2009 faptul ca, bunurile mobile achiziționate în timpul căsătoriei să fie partajate prin buna învoială.

consimte ca eliberarea imobilului să se facă în cursul lunii iulie 2009, până la data respectivă, d-na să nu fie tulburată în folosință.

Părțile de comun acord au stabilit compensarea cheltuielilor de judecată.

și procesată la Cabinetul d-nei avocat din A.. nr. 5 - 7.1 în 3 exemplare, din care azi data atestării cu dată certă, părțile au primit câte un exemplar original. Un exemplar se va depune la dosarul cauzei aflat pe rol la Curtea de Apel Timișoara ".

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 14.05.2009

Tehnored. 2 ex./15.05.2009

Instanța de apel:;

Prima instanță:

Președinte:Erica Nistor
Judecători:Erica Nistor, Maria Lăpădat, Claudia Rohnean

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Timisoara