Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.47
Ședința publică din data de 18 martie 2009
PREȘEDINTE: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 2: Rusu Maria
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții și, ambele domiciliate în, județul B și de către reclamanta, domiciliată în, județul B, împotriva deciziei civile nr.181 A din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-, pârât intimat fiind, cu același domiciliu.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, mandatarul pârâtei recurente, asistat de avocat, care răspunde și pentru pârâta recurentă și pentru reclamanta recurentă și avocat, pentru pârâtul intimat, lipsă fiind toate părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru pârâtele recurente, depune la dosar chitanțele seria - nr.- în valoare de 1,553.00 lei și chitanța seria - 5 seria -, în valoare de 1,088.00 reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de câte 5 lei pentru fiecare recurentă, două chitanțe - nr. 28/26.11.2008 și nr. 29/3.12.2008, reprezentând onorarii avocat, cupoane de pensie (4.), titlu de proprietate nr.62230 din 26.03.1995, emis pe numele, decizia nr.46387/22.03.1989, privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, aviz de racordare nr.14761/9.12.1996, declarație datată 19.06.1998, facturi fiscale (4.), certificat de căsătorie, chitanțe (4.), bonuri fiscale (5.). Totodată arată că nu mai are de formulat alte cereri sau de invocat excepții.
Avocat, pentru pârâtul intimat, depune la dosar chitanța nr.3/2009, reprezentând onorariu avocat.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursurilor declarate de pârâtele recurente și, împotriva deciziei civile nr.181 A din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, solicitând casarea în totalitate a acesteia, în temeiul art.304 pct.8 Cod procedură civilă, instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței inferioare, care a soluționat dosarul fără cercetarea fondului cauzei, în temeiul art.312 al.5 Cod procedură civilă.
motivele de recurs, pe care le menține în totalitate, avocat, pentru recurente, arată că atât instanța de fond cât și cea de apel au atribuit intimatului apartamentul în litigiu, bun ce nu a fost solicitat prin cerere reconvențională, cadru procesual ce le-ar fi dat posibilitatea recurentelor de a face apărări în contradictoriu. De asemenea, apreciază că în mod nelegal și fără a se ține seama de nevoile minorilor, au fost atribuite intimatului bunuri din apartament, evaluate valoric mult mai bine, bunuri ce nu au fost solicitate decât în notele de concluzii scrise.
Totodată, apărătorul recurentelor își menține poziția și cu privire la atribuirea dreptului de creanță, pe care îl consideră un abuz, drept de creanță nedovedit și nesusținut, fiind depuse de către intimat doar niște chitanțe debitare bușteni. Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanțelor depuse la dosar.
Avocat, pentru pârâtul intimat, solicită respingerea recursurilor formulate în cauză, ambele hotărâri fiind date cu respectarea dispozițiilor legale. Mai arată că nu sunt date motivele de prevăzute de art.304 pct.8 Cod procedură civilă. În ceea ce privește dreptul de creanță, precizează că acesta a fost pe deplin dovedit, în cauză fiind vorba de o construcție nouă, care a necesitat cheltuieli din partea pârâtului intimat. Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5013 din 19 octombrie 2007 Judecătoria Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta reconvențională și s-a respins excepția prescrierii dreptului privind dreptul de creanță.
S-a admis în parte acțiunea principală având ca obiect partaj bunuri comune, formulată de reclamanta-pârâtă cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură - din B,- în contradictoriu cu pârâtul reclamant din orașul, județul
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă și cu pârâtele reconvenționale și cu domiciliul în orașul, județul
S-a constatat că prin sentința civilă nr. 5013 din 19 octombrie 2007 Judecătoria Botoșanis -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta reconvențională și s-a respins excepția prescrierii dreptului privind dreptul de creanță.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri imobile și mobile: un apartament cu două camere situat în, str. -, -.l,. 4, în valoare de 62.000 lei; un drept de creanță în valoare de 92.968,14 lei asupra imobilului casă compus din două camere, baie și hol anexe gospodărești, situat în orașul, județul B, precum și următoarele bunuri mobile: mobilă de sufragerie compusă din bibliotecă, 4 corpuri, masă fixă 6 persoane, scaune tapițate în valoare de 2402 lei; fotolii fixe 2 bucăți în valoare de 783 lei, canapea extensibilă 2 bucăți în valoare de 1457 lei; TV color Philips în valoare de 332 lei; masă TV semi-sculptată în valoare de 243 lei; în valoare de 656 lei, mobilă în bucătărie compusă din trei corpuri suspendate, dulap 2 uși, mască chiuvetă și masă patru persoane în valoare de 904 lei; frigider Arctic 240 1, în valoare de 508 lei, aragaz patru ochiuri și cuptor în valoare de 337 lei, mașină spălat rufe automată marca în valoare de 719 lei, mobilă dormitor în valoare de 2969 lei, covoare persane 2 bucăți în valoare de 682 lei, coarne două perechi în valoare de 243 lei, calculator Coral cu monitor în valoare de 909,40 lei, congelator Arctic cu 5 sertare în valoare de 503 lei, mobilă de dormitor copii compusă din pat dublu suspendat, dulap 3 uși, birou în valoare de 1419 lei, TV color în valoare de 269 lei.
S-a constatat că valoarea totală a bunurilor imobile și mobile este de 170.303,54 lei și că părțile au o contribuție egală la dobândirea bunurilor menționate, valoric revenindu-le câte 85151,77 lei.
S-a dispus lichidarea comunității de bunuri a părților, în sensul că:
1. A atribuit reclamantei pârâte dreptul de creanță pe care-1 are cu pârâtul-reclamant asupra imobilului casă compus din camere, baie, hol și anexe gospodărești în valoare de 92.968,14 lei precum și următoarele bunuri mobile: o canapea extensibilă în valoare de 728,50 lei, TV color în valoare de 269 lei, masă TV semi-sculptată în valoare de 243 lei, mobilă bucătărie în valoare de 904 lei, mașină de spălat rufe automată în valoare de 709 lei, mobilă dormitor în valoare de 2969 lei, calculator Coral cu monitor în valoare de 909,40 lei, mobilă de dormitor copii compusă din pat dublu suspendat, dulap în 3 uși, birou în valoare de 1419 lei, valoarea totală a bunurilor atribuite, din care și dreptul de creanță, fiind de 101.129,04 lei;
2. A atribuit pârâtului-reclamant următoarele bunuri imobile și mobile: apartament compus din două camere situat în orașul, str. - -. 1,. 4, județul B în valoare de 62.000 lei; mobilă sufragerie compusă din bibliotecă, 34 corpuri, masă fixă de 6 persoane, scaune tapițate în valoare de 2402 lei, fotolii fixe 2 bucăți în valoare de 783 lei, canapea extensibilă în valoare de 728,50 lei, TV color Philips în valoare de 332 lei, în valoare de 656 lei, frigider Arctic 240 1 în valoare de 508 lei, aragaz cu patru ochiuri în valoare de 337 lei, covoare persane 2 bucăți în valoare de 682 lei, coarte două perechi în valoare de 243 lei și congelator Arctic cu 5 sertare în valoare de 503 lei, valoarea totală a bunurilor atribuite fiind de 69.174,50 lei.
Pentru egalizarea loturilor a fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant, cu titlu de sultă suma de 15.977,27 lei.
S-a fixat termen pentru plata sultei 3 luni de la comunicarea hotărârii de fond.
S-a admis, în principiu și în fond, cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei și a constatat că intervenienta are un drept de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor edificate de reclamanta-pârâtă și pârâtul reclamant în timpul căsătoriei pe terenul proprietatea intervenientei.
A fost obligată intervenienta să plătească pârâtului-reclamant suma de 1052,82 lei cu titlu de cheltuieli de judecată după compensare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei la 28 iulie 2006, sub nr- reclamanta a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul pentru ca în contradictoriu cu acesta și în baza probelor ce se vor administra să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, în cote de 1/2.
În ce privește modalitatea de partajare a bunurilor comune reclamanta arată în acțiune că apartamentul cu două camere precum și bunurile mobile ce se află în interiorul acestuia să-i fie atribuite, iar autoturismul se află la pârât astfel că acesta urmează să-i fie atribuit.
Pârâtul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare și cerere-reconvențională (fila 12 dosar fond), arătând că, într-adevăr, în timpul căsătoriei cu reclamanta a dobândit bunurile enumerate de aceasta însă autoturismul a fost vândut în timpul căsătoriei, astfel că, urmează să fie scos din masa bunurilor de partajat, iar valoarea apartamentului cu 2 camere este mai mare decât cea indicată de reclamantă, centrala termică și instalația aferentă făcând parte integrantă din valoarea apartamentului.
Pe cale reconvențională, pârâtul a solicitat să se constate că are un drept de creanță de 50% din valoarea acelui imobil și că, pe lângă bunurile mobile, indicate de reclamantă, la casa construită pe terenul bunicilor acesteia, mai există și alte bunuri ce urmează a fi incluse în masa de partajat și anume: 2 butelii de aragaz 200 lei, mașină de spălat automată 1000 lei, TV 600 lei, antenă parabolică 1500 lei, 2 perechi coarte 600 lei.
Prin cererea formulată la termenul din 20.11.2006 pârâtul-reclamant a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, prin cererea reconvențională formulată, a lui și ca moștenitoare ale defunctului, proprietarul terenului pe care a construit imobilul împreună cu fosta sa soție, urmând ca acestea să fie obligate să plătească reclamantei-pârâte cota ce-i revine din dreptul de creanță.
La același termen, respectiv 20.11.2006 s-a reținut că, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către (fila 36 dosar) prin care a solicitat ca prin admiterea cererii sale față de părțile din prezenta cauză, și, să se constate că în calitate de soție supraviețuitoare a lui este proprietara construcției făcută din bolțari și cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 2 camere, baie și hol, introdusă în masa partajabilă de către pârâtul-reclamant.
Față de excepțiile invocate, pârâtul-reclamant prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea acestora, arătând că dreptul de creanță urmează judecata acțiunii de ieșire din indiviziune și se judecă unitar, fiind o investiție comună a celor doi foști soți.
In ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților reclamanți, invocată de aceștia, în temeiul art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a unit-o cu fondul cererii reconvenționale, fiind în strânsă legătură cu aceasta.
In ceea ce privește excepția lipsei prescrierii dreptului pârâtului de a pretinde un drept de creanță, prima instanță, analizând-o cu prioritate, a respins-o pentru considerentul că prin cererea de intervenție formulată de la data de 20.11.2006, aceasta, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului, a solicitat instanței ca în contradictoriu cu părțile din cauza ce formează obiectul prezentului dosar să se constate că este proprietara construcției ridicate pe terenul proprietatea sa și față de care pârâtul reclamant pretinde un drept de creanță și cum prin această cerere de intervenție în interes propriu, proprietara terenului a ridicat pretenții cu privire la construcție, în temeiul art. 494 Cod procedură civilă, termenul de prescripție începe să curgă din acest moment, deci de la data când s-a formulat cererea de intervenție și nu de la data încorporării construcției pe terenul proprietatea altei persoane, astfel cum susțin pârâtele din reconvențională.
Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat ca în contradictoriu cu reclamanta pârâtă și pârâtele și să se constate că are un drept de creanță de 50% din valoarea imobilului casă compus din două camere, baie și hol, anexe gospodărești, respectiv magazie, adăpost animale, gard, porți, fântână, construite pe terenul bunicilor reclamantei-pârâte.
Totodată, instanța față de considerentele arătate în precedent, a admis în principiu și în fond cererea de intervenție în interes propriu și în temeiul art. 488 cod civil a constatat că intervenienta are un drept de proprietate prin accesiune asupra construcției edificate de reclamanta pârâtă și pârâtul-reclamant pe terenul său, iar în temeiul art. 494 Cod civil a obligat intervenienta să plătească reclamantei-pârâte suma de 92.968,14 lei reprezentând contravaloarea construcției, făcând un partaj în natură.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel atât reclamanta cât și intervenientele și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a criticat hotărârea primei instanțe în ce privește modul în care aceasta a soluționat capătul de cerere privind atribuirea apartamentului situat în localitatea, str. -, - județul B, imobil pe care în mod nelegal 1-a atribuit intimatului în condițiile în care acesta nu a solicitat atribuire prin cererea reconvențională, ci doar în concluziile asupra fondului, a susținut reclamanta că, prima instanță ar fi trebuit să aibă în vedere la modul în care a rezolvat această cerere, faptul că cei doi minori rezultați din căsătorie i-au fost încredințați acesteia spre creștere și educare prin efectul divorțului, astfel încât copiii sunt nevoiți să locuiască în casa străbunicilor. Reclamanta mai critică hotărârea primei instanțe și în ce privește modalitatea de împărțeală a bunurilor mobile pe care de asemenea instanța a preferat a le împărți în natură, deși, ca și în cazul imobilului, intimatului nu a solicitat acest lucru prin reconvențională iar mai mult a atribuit acesteia din bunurile mobile față de care a formulat obiecțiuni la expertiză. Cea de-a treia critică formulată de reclamantă se referă la faptul că prima instanță a soluționat în mod greșit și aspectele legate de acel drept de creanță invocat de intimat prin reconvențională, reprezentând 50% din valoare imobilului aflat în proprietatea lui și moștenitorilor acestuia, drept de creanță pe care reclamanta nu 1-a solicitat dar pe care instanța i 1-a atribuit ca avându-1 împreună cu pârâtul reclamant din valoarea imobilului, invocând în continuare aceleași aspecte legate de lipsa calității sale procesuale pasive, pe considerentul că ea nu are un drept de proprietate asupra acestui imobil și nu este obligată în raportul juridic supus proprietății, presupusul drept de creanță nefiind izvorât dintr-o stare de devălmășie.
A mai susținut recurenta, că, sentința primei instanțe este profund nelegală în condițiile în care a luat în considerare o notă de concluzii scrise, care nu se corelează cu aspectele invocate în cererea reconvențională, aceasta fiind nevoită astfel, că locuiască cu copiii în imobilul părinților săi care au construit acel spațiu locuibil împreună cu bunicii și, motive pentru care solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în totalitate în sensul de a-i fi atribuit acesteia apartamentului din localitatea precum și bunurile mobile aflate în acesta.
Intervenientele și au criticat hotărârea primei instanțe invocând o serie de aspecte procedurale pe care acestea le-au calificat ca având caracterul unor nulități absolute. Astfel, intervenientele au susținut că, cererea de intervenție în interes propriu propusă de a fost recalificată de către instanță într-o simplă întâmpinare, așa cum s-a consemnat chiar de către președintele instanței în cuprinsul acesteia (fila 36 dosar fond) iar prin încheierea din 20 noiembrie 2006 (fila 39 dosar fond) se consemnează faptul că instanța urmează a se pronunța asupra cererii de intervenție formulată de la termenul următor, cerere asupra căreia însă, la 6 decembrie 2006, instanța nu s-a mai pronunțat, dându-se cuvântul părților la probe în timp ce terminologia folosită de către instanță, în continuare, în actele procedurale ale dosarului, a fost aceea de "pârâte în reconvențională", fără ca instanța să dea o încheiere, prin care să se pronunțe în conf. art. 52 alin. 3 din Codul d e procedură civilă asupra admisibilității în principiu a intervenției.
Cu toate acestea, au susținut apelantele că, prin sentința pronunțată instanța admite atât în principiu cât și în fond, cererea de intervenție a lui și s-a constatat că intervenienta are un drept de proprietate prin accesiune, încălcând astfel procedura obligatorie prev. de art. 52 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Apelantele au susținut că, abia din conținutul sentinței atacate au aflat faptul că li s-a admis o cerere pe care ele însele au recalificat-o ca fiind cu caracter de întâmpinare, nu au timbrat-o și nu au cerut admiterea ei pe fond, considerând din acest punct de vedere, că prima instanță a dat o interpretare eronate calității lor procesuale, ele având doar calitatea de pârâte și nu de interveniente.
Intervenientele s-au considerat moștenitoarele de drept ale defunctului în ce privește construcția pe care afirmă că a ridicat-o pe terenul lor, excepție pe care au reiterat-oși în instanța de apel, arătând de asemenea că au depus și dovezile elocvente în acest sens, respectiv autorizația de construcție eliberată în anul 1997 pe numele defunctului și certificatul de urbanism care le consfințesc fără echivoc, calitatea de proprietari, invocând și excepția prescrierii dreptului la acțiune al pârâtului în ce privește dreptul de creanță solicitat.
Au mai susținut apelantele că imobilul în litigiu este rezultatul colaborării financiare între familiile și și și, proiectul a fost demarat în anul 1997 prin obținerea autorizației de construcție iar în 1998, aceasta a fost finalizată, și soțul acesteia fiind obligate să valorifice aproape toate bunurile din Câmpulung M pentru a se muta în acest imobil, iar simplul fapt că evoluția acestei construcții s-a suprapus căsătoriei reclamantei cu intimatul nu-1 îndreptățește pe acesta să se considere că a contribuit la edificarea ei, aspect care de altfel a fost dovedit cu probele administrate inclusiv declarațiile martorilor audiați și concluziile expertizei care au evidențiat gradele diferite de uzură ale anexelor gospodărești.
S-a invocat, de asemenea, faptul că, prima instanță a apreciat greșit și momentul de la care s-ar fi născut dreptul la acțiune al pârâtului pentru pretinsul drept de creanță, asupra construcției în litigiu, pe care în mod greșit 1-a situat ca fiind născut la momentul formulării cererii de intervenție și nu de la data încorporării construcției în teren în anul 1997, făcând astfel o aplicare greșită a dispozițiilor și a efectelor dreptului de accesiune, probele de care a înțeles să se folosească pârâtul în dovedirea dreptului său de creanță fiind cu totul lipsite de relevanță în raport cu cele produse de interveniente.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței, constatarea inadmisibilității admiterii capătului de cerere din reconvențională privind dreptul de creanță al intimatului asupra imobilului aflat în posesia moștenitorilor defunctului, drept de creanță pe care reclamantele îl consideră prescris încă din anul 2000 și solicitat de la persoane fără calitate procesuală pasivă în procesul de partaj.
Pârâtul intimat nu a formulat un punct de vedere fată de apelurile declarate, interesele sale procesuale fiind reprezentate în instanță de către avocatul ales. In apel nu s-au formulat cereri noi de probe.
Tribunalul Botoșani, prin decizia civilă nr. 181 din 1 octombrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta și pârâtele și.
S-a reținut că, în cadrul primului motiv de apel formulat, s-a susținut că, prima instanță s-ar fi pronunțat în mod nelegal asupra unei cereri de intervenție cu care în realitate nu s-ar fi investit în mod legal, nefiind pusă în discuția părților și nici admisă în principiu, în conformitate cu art. 52 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Deși se invocă că respectiva cerere de intervenție depusă la fila 36 dosar fond ar fi fost recalificată de instanță drept o simplă întâmpinare la cererea reconvențională a pârâtului, aspectul nu poate fi primit, câtă vreme în continuare, instanța prin aceeași încheiere din 20 noiembrie 2006 a dispus că urmează a se pronunța asupra cererii de intervenție la termenul următor după ce pârâtul va timbra reconvențională. De altfel, din cercetarea conținutului încheierii pronunțate la 20 noiembrie 2006 nu s-auconfirmat susținerile intervenientei, neexistând o exprimare neechivocă a instanței în legătură cu pretinsa recalificare a cererii de intervenție, în întâmpinare, iar mai mult, instanța, nici nu putea interveni în voința părții, ignorând astfel principiul dreptului de dispoziție în procesul civil.
Prin cererea formulată intervenientele apelante s-au apărat practic față de pretențiile pârâtului din reconvențională, evocând în același timp un drept propriu cu privire la imobilul în discuție, aspect care din punct de vedere procesual poate îmbrăca și forma unei cereri de intervenție.
Practic prin admiterea cererii de intervenție, instanța nu a făcut altceva decât să afirme dreptul de proprietate al intervenientei asupra construcțiilor edificate pe terenul proprietate prin efectul accesiunii terenului pretinse a fi aduse la partaj, de pârât, prin reconvențională, aspect care, de altfel, nu a fost contestat niciodată de pârât, singura lui pretenție fiind ridicată asupra valorii construcțiilor.
Faptul că prima instanță nu a admis în principiu cererea de intervenție, pronunțându-se asupra acesteia, atât în principiu cât și în fond, în cuprinsul hotărârii pronunțate, nu constituie, din punctul de vedere al instanței de apel o cauză de nulitate a procedurii urmate, din moment ce, prin aceasta, nu s-a produs părții nici o vătămare, dimpotrivă, dreptul propriu evocat de aceasta în cuprinsul respectivei cereri fiind confirmat de instanță, prin admiterea cererii și constatarea dreptului său asupra construcției edificate de foștii soți prin efectul accesiunii pe terenul proprietate.
Mai mult decât atât, fiind vorba despre o cauză de nulitate relativă, câtă vreme sancțiunea nulității în acest sens nu este expres prevăzută de lege atunci când legiuitorul a reglementat instituția intervenientei voluntare, această nulitate a și fost acoperită din moment ce partea interesată nu a invocat-o la termenul imediat următor celui la care s-a săvârșit neregula.
Potrivit legii, pentru ca actul de procedură să fie considerat nul, se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiții:
- să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea formelor legale sau de către un funcționar necompetent;
- actul de procedură să fi produs părții o vătămare;
- vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ce privește condiție referitoare la producerea unei vătămări, tribunalul a reținut că, în concepția părții, aceasta se referă în principal la o împiedicare în vederea pregătirii apărării, împiedicare care nu a fost dovedită în cauză din moment ce aceasta însăși a recunoscut în cuprinsul motivelor de apel faptul că a fost nevoită a-și formula probe tocmai pentru a combate susținerile pârâtului din reconvențională și care se corelau evident cu constatarea dreptului propriu evocat în cererea de intervenție (a se vedea alin. 3 din motivele de apel - fila 12 dosar apel).
Nici cea de-a treia condiție impusă de lege pentru constatarea nulității actului nu este îndeplinită în cauză pentru că, chiar în condițiile în care s-ar fi dovedit existența unei vătămări, aceasta nu ar presupune automat reparație prin anularea actului, cu atât mai mult, cu cât partea ar fi putut uza de regulile care guvernează caracterul devolutiv al apelului și eventual să facă probe în completare, în acest cadru procesual, dacă le-ar fi considerat necesare lămuririi raporturilor dintre părți.
Cert este că partea nu a suferit nici o vătămare prin admiterea cererii de intervenție, ci dimpotrivă i s-a acordat satisfacție procesuală încât nulitatea invocată nu este dată iar instanța nu a făcut altceva decât să judece în mod unitar și firesc atât chestiunile legate de devălmășia foștilor soți dar și cele născute din dreptul de accesiune.
În ce privește cel de-al treilea motiv de apel invocat de și, tribunalul a reținut că nici acesta nu se confirmă.
Deși s-a susținut că imobilul pentru care pârâtul a solicitat a se constata existența unui drept de creanță în cota de 50% din valoarea acestuia ar fi fost edificat în realitate prin contribuția exclusivă a părinților și bunicilor reclamantei această susținere a fost răsturnată cu dovezile administrate în cauză, din care a rezultat, fără dubiu, că acea construcție a fost ridicată prin aportul comun a foștilor soți pe un teren pus la dispoziție de către bunicii reclamantei, aceștia edificându-l cu intenția vădită de a se folosi de el și de a se comporta ca proprietari.
Faptul că la acest moment părțile au ajuns la un impas conjugal, nu dă dreptul reclamantei pârâte de a se bucura exclusiv de acel bun prevalându-se de faptul că a fost edificat pe terenul bunicilor săi și sub pretextul că ar fi fost edificat de aceștia din urmă dimpreună cu părinții săi.
Faptul că autorizația de construcție a fost emisă pe numele bunicului reclamantei nu este atât de important sub aspectul calificării regimului juridic al bunului respectiv, dat fiind faptul că, fiind construit pe terenul altei persoane această autorizație nici nu putea fi emisă și obținută decât în considerarea proprietarului terenului, încât aspectul evocat nu i se poate acorda relevanța urmărită de parte.
Este adevărat că s-au făcut aprovizionări cu materiale de construcție din partea ambelor părți, atât pe al pârâtului cât și al intervenientei, însă tribunalul a apreciat și acest aspect ca fiind cu mai puțină relevanță, important fiind în dezlegarea adevăratelor raporturi dintre părți scopul pentru care acest imobil a fost construit și care în opinia instanței a fost acela de a servi drept locuință pentru familia foștilor soți. Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat cu precădere interesul și contribuția efectivă a pârâtului la edificarea acestui imobil. Nu s-a dovedit vreo contribuție din partea părinților reclamantei cu privire la acest imobil, iar mai mult, nu se poate susține edificarea unui bun de amploarea celui în discuție de către doi bătrâni, numai din vânzarea produselor agricole din gospodărie, fără o contribuție substanțială care nu putea veni decât din partea foștilor soți, așa cum s-a dovedit, chiar dacă celelalte părți au considerat, poate, că este de datoria lor morală a-i sprijini în edificarea acestui imobil sub diferite moduri.
Dreptul de creanță al pârâtului nu poate fi considerat prescris dat fiind contextul raporturilor dintre părți și a faptului că dreptul la acțiune al acestuia cu privire la această creanță, s-a născut, în mod firesc, cel puțin la momentul la care foștii soți au demarat procedura divorțului pentru că, până la acea dată se prezumă că, pârâtul, a avut credința că este proprietarul bunului respectiv.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele și și reclamanta.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtele arată că în mod greșit s-a reținut în favoarea pârâtului, un drept de creanță asupra construcțiilor aflate în localitatea. Aceste construcții, au fost edificate de ea împreună cu soțul (decedat), ajutați fiind de fiica sa cu soțul acesteia, pârâtul nefăcând altceva decât să-i ajute la transportul unor materiale, lucru dovedit cu martorii audiați, înscrisuri.
În ceea ce privește admiterea, direct pe fondul cauzei, a recalificatei cereri de intervenție, aceasta a fost voința lor, astfel încât, admițând contrrariul, instanțele au trecut peste însăși voința lor de a-și alege sau nu, calitatea de intervenient în interes propriu.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamanta, arată că, în mod greșit apartamentul situat în,-, județul B, i-a fost atribuit pârâtului, atâta timp cât acesta nu a solicitat acest lucru decât prin concluziile scrise ocazionate de dezbaterea pe fond a cauzei, anterior, prin cererea reconvențională sau la termenul de judecată, nesolicitând atribuirea apartamentului.
Un alt motiv de recurs se referă la greșita reținere a unui drept de creanță în favoarea pârâtului, din construcțiile edificate de bunicii, respectiv părinții săi, în curtea primilor, așa cum rezultă din toate înscrisurile, declarațiile de martori, acele construcții fiind edificate cu efortul bunicilor și părinților ei, ea cu pârâtul neavând nici o contribuție în acest sens. Procedând astfel, ambele instanțe i-au dat pârâtului satisfacția obținerii fără muncă a unei întregi gospodării, anulând, în același timp, munca de-o viață a bunicilor săi.
Analizând recursurile, instanța le constată întemeiate pentru cele ce urmează.
Principiul contradictorialității presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, astfel ca fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății (art. 129 al. 4 Cod procedură civilă).
Prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina existența și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a faptelor și etapelor pe care procesul le parcurge.
Dreptul părților de a determina limitele procesului, este, de principiu, neîngrădit, ceea ce înseamnă că, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut (art. 129 alin. ultim Cod procedură civilă) neputând să se pronunțe asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.
Instanța însă, poate să invoce din oficiu, orice excepție absolută, fiind obligată să o pună în dezbaterea părților, pentru a respecta contradictorialitatea.
În speță, pârâta a formulat "cerere de intervenție în interes propriu" (fila 36 dosar fond). Instanța de fond, potrivit încheierii de ședință din data de 20 noiembrie 2006 (fila 39 dosar) a prorogat pronunțarea asupra acestei cereri, pentru termenul din 6 decembrie 2006, dată la care califică calitatea pârâtelor și din prezentul cadru procesual, ca fiind aceea de pârâte reconvenționale (fila 43 dosar fond). Cu toate acestea, odată cu soluționarea acțiunii principale (partaj bunuri comune), prin sentința civilă nr. 5013 din 19 octombrie 2007 a Judecătoriei Botoșani, a dispus: "Admiterea în principiu și în fond a cererii de intervenție în interes propriu a intervenientei ".
În ședința de dezbateri din 9 octombrie 2007 (încheierea tehnoredactată în acest sens - fila 220 dosar fond) când părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, nu rezultă că instanța ar fi pus în discuția părților o nouă schimbare a calității procesuale a pârâtei, iar acestea (părțile) personal sau prin apărători ar fi pus concluzii cu privire la acest aspect.
Art. 129 alin. 3-5 Cod procedură civilă, consacră rolul activ al judecătorului, în virtutea căruia instanța are obligația să pună în dezbaterea părților, orice împrejurare, de fapt ori de drept, (chiar dacă nu sunt motivate în cerere), să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Procedând astfel, instanța de fond (și implicit cea de apel) au încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, precum și principiul disponibilității.
Cum instanțele anterioare nu au stabilit raporturile juridice existente între părți, omițând a administra probe de natură a lămuri acest aspect, hotărâtor altfel în rezolvarea acțiunii principale, Curtea constată că instanțele de fond au soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul art. 312 al. 5 Cod procedură civilă urmând a fi admise ambele recursuri, casate în totalitate atât decizia civilă nr. 181 A din 1 octombrie 2008 a Tribunalului Botoșani, cât și sentința civilă nr. 5013 din 19 octombrie 2007 a Judecătoriei Botoșani, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare primei instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții și, ambele domiciliate în, județul B și de către reclamanta, domiciliată în, județul B, împotriva deciziei civile nr.181 A din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-, pârât intimat fiind, cu același domiciliu.
Casează în totalitate decizia civilă nr.181 A din 1 octombrie 2008 a Tribunalului Botoșani și sentința civilă nr.5013 din 19 octombrie 2007 a Judecătoriei Botoșani și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.RM
Tehnored.SP/30.03.2009
Nr.ex.2
Jud. fond:
Jud.apel:
Președinte:Frunză SandaJudecători:Frunză Sanda, Rusu Maria, Maierean Ana
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 767/2009. Curtea... | Divort. Decizia 1351/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
