Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 481

Ședința publică de la 08 Aprilie 2009

PREȘEDINTE: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 01 aprilie 2009, privind judecarea recursurilor formulate de reclamantul și de pârâta și intervenienții -, împotriva deciziei civile nr. 422 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a sentinței civile nr. 4073 din 27 mai 2008, și a încheierii de admitere în principiu din 04 septembrie 2007, pronunțate de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile din ședința publică de la data de 01 aprilie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu -J sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând să se dispună împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.

A motivat că în timpul căsătoriei au dobândit următoarele bunuri: o casă de locuit situată în comuna, sat, (), construită din cărămidă și bolțari, acoperită cu țiglă, compusă din: Parter: baie, sală închisă, magazie, sufragerie, bucătărie, dormitor, hol, sală;: baie, 3 dormitoare, terasă, baie, sală închisă, hol, prispă, beci (menționând că Baf ost terminată de pârâtă, după divorț, respectiv a fost utilată cu cadă, WC și cele necesare, existând anterior doar racordul la apă și încăperea), gard împrejmuitor aferent construcției, constând în gard din lemn și șpalieri din țeavă, la curtea casei și gard din lemn total la teren, gard din beton la și lemn la fațadă,porți metalice duble la intrare și poartă metalică mică, anexă imobil, constând în clădire din 2 camere, plus mansardă, construită din cărămidă, acoperită din tablă de aluminiu, anexă de 23 ml, compartimentată în: pentru porci, pentru păsări, o magazie, un grajd, construită din lemn și metal și acoperită cu plăci, un pentru păsări, copertină pentru lemne, un WC zidit acoperit cu tablă din aluminiu, cu fosă, poartă de acces spre livadă, plantații pe terenul curți-construcții: 650 bușteni de de vie (ananas și novă), 101 pruni românești, 196 pruni altoiți, 22 de corcoduși, 29 de meri altoiți, 4 cireși altoiți, 16 peri altoiți, 5 aluni, 10 nuci, un, 6 cireși nealtoiți, 7 gutui, 5 piersici, 4 vișini, 2 arbori ornamentali, 8 magnolii, 6 lilieci, 20 trandafiri, 20 bujori, 2 butoaie din tablă neagră, un din tablă neagră cu, pentru motorină, 2 butoaie tablă zincată fără, un tablă zincată cu, 60 ml furtun din PVC, un pat nou în sufragerie, 3 lustre din sticlă, matrițată, cu becuri, colțar bucătărie cu masă nouă, masă TV, mobilă bucătărie cu 7 corpuri, 4 sobe de teracotă montate, 3 mese de 2 mp, 2 mese de 1 L și ml, 2 măsuțe, 5 damigene de 50 pline cu vin, 4 damigene pline cu Ť. a câte 25, o damigeană de 20 cu Ť. 2 bidoane din plastic de câte 20 cu Ť. o damigeană de 50 cu Ť. un cu, din cupru de 50 kg, plus țeavă legătură și mic cu serpentină din cupru, 2 bidoane de 60 litri din PVC cu motorină, un bidon de 60 litri pentru murături, un pentru varză din PVC de 150, 2 putini de stejar a câte 300 litri, o moară pentru măcinat furaje cu motor electric, un frigider ARTIC de 70 litri în funcțiune, ladă frigorifică, pompă cupru de 10 litri, TV, antenă TV, clocitoare electrică,14 găini, un,4 curcani, 4 curci, 2 câțe, 20 băniciori boabe, 3 securi și o bardă, 3 butelii de aragaz, un aragaz cu 3 ochiuri, un cuptor electric, 2 saltele, 4 scaune tapițate cu, 4 scaune cu, netapițate, 2 butoaie de stejar de 150 și respectiv 200 litri, 2 de aluminiu de 2/1 m, o garniță cu untură de 20 litri, mașină de cusut cu pedală, mașină de cusut electrică I, veioză, mochetă 3/5, 4 nouă, polidisc, bormașină electrică, 2 damigene metalice, un balot rabiț de 30 kg, un șifonier cu 2 uși, frigider Arctic de 120 litri, 100 șpalieri din beton și fier,montați la butașii de vie,o cadă metalică pentru apă,de 3/2, mașină de spălat A, 4 mp scânduri, o menghină,5 lopeți,3 târnăcoape, 3 cazmale, o roabă, 2 rafturi metalice, un raft din lemn, 2 fotolii, o canapea tip pat, 100 bucăți cărămidă, 25 bucăți de BCA, 6 bare cornier de 6 ml, un apartament în Târgu-J, str. -,.8,.3,.15, jud. G, cu patru camere plus dependințe, conform contractului nr. 68/1971 și terenul de 17 mp, aferent, atribuiți în folosință veșnică, conform deciziei nr. -, la care a făcut singur unele îmbunătățiri, respectiv montat faianță în bucătărie, înlocuit chiuveta, a achiziționat și montat centrală și calorifere, un pat tip colțar, o masă extensibilă, 4 scaune cu, 2 vitrine, un covor persan, o canapea tip bibliotecă, covor 2/1,5 ml, măsuță, șifonier cu două uși, un cuier pe perete, un preș, o oglindă, un șifonier cu două uși, o bibliotecă de 1/1,5 ml, o mochetă, un bufet, un tablou, un șifonier cu două uși, o măsuță, un radio, un taburet, un cuier, un pat.

Reclamantul a solicitat stabilirea la achiziționarea acestor bunuri a unei cote de contribuție în favoarea sa, în procent de 70%, bazată pe faptul că a avut un salariu mai mare decât al pârâtei, și el a fost cel care a prestat efectiv munca fizică, în raport de natura bunurilor, în marea lor majoritate.

Pârâta a formulat întâmpinare-cerere reconvențională, prin care a recunoscut parțial bunurile menționate de reclamant în acțiunea formulată, precizând că imobilul casă din Comuna, județul G, are o singură baie la parter, care a fost amenajată doar de ea după despărțire.

Că, anexa de 23. este în realitate un șopron cu o singură încăpere, plantația de pomi este alcătuită din: 185 pruni nealtoiți, 81 pruni altoiți, 23 de meri altoiți, 2 cireși altoiți, 13 peri altoiți, 6 nuci, 2 cireși nealtoiți, 4 piersici, 4 magnolii, neexistând vreun.

A mai menționat că trandafirii, lalelele, bujorii,gladiolele, gherghinele,liliecii au fost cultivate exclusiv de către ea, fără contribuția reclamantului, că nu există o canapea tip bibliotecă, ci o vitrină cu bar, două corpuri superioare și două inferioare, menționând totodată că imobilul casă de la țară este neterminat, nefinisat în exterior și la etaj, că etajul nu poate fi locuit, nefiind terminat.

De asemenea a mai precizat pârâta că mașina de cusut este defectă, veioza este în realitate un bibelou, mașina de spălat este nefuncțională, dezmembrată și motorul a fost vândut de către reclamant, iar cada metalică este ruginită.

, pârâta a solicitat să se rețină contribuția sa exclusivă la realizarea băii de la casa de la țară, respectiv achiziționarea: WC, cadă,chiuvetă,gresie, faianță, țevi, conducte, zugrăveli și să fie aduse la masa bunurilor comune de împărțit, a următoarelor bunuri, care se găsesc în apartamentul din Târgu-J: bunuri mobile din sufragerie: bibliotecă cu 2 corpuri inferioare și 2 superioare și bar, vitrină, colțar, masă cu 4 scaune cu, covor persan, un tablou mare în ulei, plus bunurile menționate în acțiune; dormitor 1: o canapea cu ladă, vitrină, șifonier cu 2 uși, masă tv. telefon, televizor, covor persan 2/3 m; dormitor 2: dulap cu 2 uși, cu corp inferior, bibliotecă, cu cărți, mochetă, 2 fotolii,un covor persan; în bucătărie: o masă cu 4 taburete,faianță și chiuvetă; pe hol: un cuier cu ladă pentru pantofi, mochetă; servicii de rubin, servicii pahare și cești de cafea, bibelouri, două tablouri mari, pictate în ulei.

Ulterior, cererea reconvențională a fost precizată de pârâtă, care a solicitat să se țină seama de contribuția sa personală la dobândirea în timpul căsătoriei, a apartamentului din Târgu-J, strada -, de 15.000 lei, avans achitat de ea după vânzarea cu această sumă a unei case proprietate personală, primită ca zestre de la părinții săi la data căsătoriei.

În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții - - și -, prin care au menționat că au o contribuție personală la dobândirea bunurilor de împărțit, situate în Comuna, sat, județul G, respectiv casa de locuit, bunurile mobile din aceasta și plantația existentă, în cuantum de J din valoarea acestora, respectiv de câte fiecare.

Prin încheierea de admitere în principiu din 04 septembrie 2007, Judecătoria Tg. J, admis în parte, în principiu, acțiunea formulată de reclamant, a admis în parte,în principiu cererea reconvențională a pârâtei, cum a fost completată ulterior, și a respins cererea de intervenție a intervenienților - - și - așa cum a fost precizată ulterior.

S-a reținut și s-a constatat că părțile, respectiv reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă au dobândit, în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, de câte 1/2 fiecare, următoarele bunuri comune: o casă de locuit situată în comuna, sat, (), compusă din parter și etaj, construită din cărămidă și bolțari, acoperită cu țiglă, exceptând corpurile sanitare din baie, gresia și faianța,gard împrejmuitor la curtea casei din lemn și șpalieri din țeavă, gard împrejmuitor la stradă construit din lemn și beton, porți metalice duble plus poartă metalică la stradă, gard împrejmuitor la teren construit din lemn, anexă imobil constând în clădire din 2 camere, plus mansardă, construită din cărămidă acoperită din tablă de aluminiu, anexă de 23 ml, compartimentată în: pentru porci, pentru găini, o magazie, un grajd construită din lemn și metal și acoperită cu plăci, un pentru păsări, copertină pentru lemne, un WC zidit acoperit cu tablă din aluminiu, cu fosă, poartă de acces spre livadă, plantație pe terenul curți construcții: 650 bușteni de de vie, 101 pruni românești, 81 pruni altoiți, 22 de corcoduși, 23 de meri altoiți, 2 cireși altoiți, 13 peri altoiți, 6 nuci, 2 cireși nealtoiți, 4 piersici, 2 arbori ornamentali, 4 magnolii, 6 lilieci, 20 trandafiri, 20 bujori; bunuri mobile aflate la casa din: 2 butoaie din tablă neagră,un din tablă neagră cu, pentru motorină, 2 butoaie tablă zincată fără, un tablă zincată cu, 60 ml furtun din PVC, un pat nou în sufragerie, 3 lustre din sticlă, matrițată, cu becuri, colțar bucătărie cu masă nouă, masă TV, mobilă bucătărie cu 7 corpuri, 4 sobe de teracotă montate, 3 mese de 2 mp. 2 mese de 1 L și ml, 2 măsuțe, 5 damigene de 50 pline cu vin, 4 damigene pline cu Ť. a câte 25, o damigeană de 20 cu Ť. 2 bidoane din plastic de câte 20 cu Ť. o damigeană de 50 cu Ť. un cu, din cupru de 50 kg, plus țeavă legătură și mic cu serpentină din cupru, 2 bidoane de 60 litri din PVC cu motorină, un bidon de 60 litri pentru murături, un pentru varză din PVC de 150, 2 putini de stejar a câte 300 litri, o moară pentru măcinat furaje cu motor electric, un frigider ARTIC de 70 litri în funcțiune, ladă frigorifică, pompă cupru de 10 litri, TV, antenă TV, clocitoare electrică, 14 găini, un, 4 curcani, 4 curci, 2 câțe, 20 băniciori boabe, 3 securi și o bardă, 3 butelii de aragaz, un aragaz cu 3 ochiuri, un cuptor electric, 2 saltele, 4 scaune tapițate cu, 4 scaune cu, netapițate, 2 butoaie de stejar de 150 și respectiv 200 litri, 2 de aluminiu de 2/1 m, o garniță cu untură de 20 litri, mașină de cusut cu pedală, mașină de cusut electrică I, veioză, mochetă 3/5, 4 nouă, polidisc, bormașină electrică, 2 damigene metalice, un balot rabiț de 30 kg, un șifonier cu 2 uși, frigider Arctic de 120 litri, apartament în Târgu-J, str. -,.8,.3,.15, jud. G, cu patru camere plus dependințe, conform contractului nr. 68/1971 și următoarele bunuri mobile aflate în acest imobil: un pat tip colțar, o masă extensibilă, 4 scaune cu, 2 vitrine, covor persan m, o bibliotecă având 2 corpuri inferioare și 2 superioare, cu bar, o canapea cu ladă, covor persan 2/3 m, măsuță TV, șifonier cu două uși, un cuier, dulap cu două uși cu un corp inferior, o bibliotecă pentru cărți, mochetă, o oglindă, un tablou, un bufet, un pat, un televizor, 2 fotolii, un serviciu din rubin (pahare).

S- constatat astfel, că o parte dintre bunurile ce au fost reținute la masa de împărțit au fost enumerate de reclamantul-pârât în cererea de chemare în judecată, iar unele dintre acestea au fost recunoscute de pârâta-reclamantă în întâmpinarea depusă la aceasta și o parte dintre bunurile mobile reținute au fost enumerate de pârâtă în cererea reconvențională și recunoscute de reclamant în răspunsul formulat la respectiva cerere.

În ce privește celelalte bunuri, enumerate de părți în cererile formulate, s-a constatat de instanță că acestea nu au fost dovedite ca fiind dobândite în timpul căsătoriei, nefiind făcută proba existenței și achiziționării lor, cerință impusă de art. 1169 Cod civil, nerespectată de foștii soți, iar referitor la plantația în litigiu, instanța a reținut că numai pomii fructiferi și ornamentali enumerați mai sus sunt dobândiți de părți în timpul căsătoriei, recunoscuți de acestea, pentru ceilalți enumerați de reclamant neadministrându-se probatorii în dovedire.

Referitor la cererea de intervenție, s-a constatat că aceasta este nedovedită, instanța reținând că din probatorii nu au rezultat cele afirmate de intervenienți în cererea formulată, iar aceștia nu au dovedit vreo contribuție a lor la dobândirea bunurilor în litigiu.

Judecătoria Tg-J prin sentința civilă nr. 4073/27.05.2008 a admis în parte acțiunea civilă pentru partaj bunuri comune, formulată de reclamantul, împotriva pârâtei.

A admis în parte cererea reconvențională, cu completările ulterioare, formulată de pârâtă împotriva reclamantului și a respins cererea de intervenție, așa cum a fost precizată ulterior, formulată de intervenienții --, și -.

A fost omologat raportul de expertiză în varianta A de lotizare și s-au atribuit părților, respectiv reclamantului-pârât și pârâtei-reclamante, bunurile (în valoare totală de 249.104 lei) conform acesteia, astfel:

Reclamantul primește următoarele bunuri: apartament în Târgu-J, str. -,.8,.3,.15, jud. G, cu patru camere plus dependințe, conform contractului nr. 68/1971, valoare: 141.500 lei; un pat tip colțar 150 lei; o masă extensibilă 20 lei; 4 scaune cu 50 lei; 2 vitrine 300 lei; covor persan 3/2 m, 100 lei; o bibliotecă cu un corp inferior 30 lei; o canapea cu ladă, 70 lei; covor persan 280/2 m 90 lei; măsuță TV 10 lei; șifonier cu două uși 45 lei; un cuier 30 lei; dulap cu două uși, cu un corp inferior, 50 lei; o bibliotecă pentru cărți, 50 lei; mochetă 1,90/2 m 50 lei; o oglindă, 30 lei; un tablou 80 lei; un bufet 25 lei; un pat 40 lei; un televizor 100 lei; 2 fotolii, ce fac corp comun cu patul colțar; un serviciu din rubin (pahare) 25 lei.

Total valoare atribuită reclamantului pârât. 142.845 lei.

Total valoare cuvenită (respectiv 1/2 din contravaloarea totală a bunurilor): 124.552 lei

Va plăti sultă pârâtei-reclamante suma de 18.293 lei.

Pârâta primește următoarele bunuri: o casă de locuit situată în comuna, sat, (), compusă din parter și etaj, construită din cărămidă și bolțari, acoperită cu țiglă, exceptând corpurile sanitare din baie, gresia și faianța,în valoare de 77.156 lei; gard împrejmuitor la curtea casei din lemn și șpalieri din țeavă 1.210 lei; gard împrejmuitor la stradă construit din lemn și beton 295 lei; porți metalice duble plus poartă metalică la stradă 648 lei; gard împrejmuitor la livadă 394 lei; gard împrejmuitor la terenul arabil 295 lei; anexă imobil constând în clădire din 2 camere, plus mansardă, construită din cărămidă acoperită din tablă de aluminiu 8.648 lei; anexă de 23 ml, compartimentată în: pentru porci, pentru găini, o magazie, un grajd construită din lemn și metal și acoperită cu plăci 984 lei; un WC zidit acoperit cu tablă din aluminiu, cu fosă 255 lei; poartă de acces spre livadă, 108 lei; plantații pe terenul curți-construcții: 650 bușteni de de vie 1.729 lei;254 pomi fructiferi (respectiv 101 pruni românești, 81 pruni altoiți, 22 de corcoduși, 23 de meri altoiți, 2 cireși altoiți, 13 peri altoiți, 6 nuci, 2 cireși nealtoiți, 4 piersici) 3.792 lei; 2 arbori ornamentali, 4 magnolii, 6 lilieci, 20 trandafiri, 20 bujori.450 lei; 2 butoaie din tablă neagră 20 lei; un din tablă neagră cu, pentru motorină 10 lei; 2 butoaie tablă zincată fără.30 lei; un tablă zincată cu 25 lei; 60 ml furtun 3/4 din PVC 100 lei; un pat nou în sufragerie 100 lei; 3 lustre din sticlă, matrițată, cu becuri, 300 lei; colțar bucătărie cu masă nouă, 150 lei; masă TV, 10 lei; mobilă bucătărie cu 7 corpuri.300 lei; 4 sobe de teracotă montate, ce intră în valoarea casei; 3 mese de 2 mp 30 lei; 2 mese de 1 l și 1/2 ml 20 lei; 2 măsuțe 20 lei; 5 damigene de 50l, pline cu vin,250 litri.150 lei, plus 750 lei,total; 4 damigene pline cu Ť. a câte 25, și 100 Ť. 100 lei, plus 600 lei, total 700 lei; o damigeană de 20 cu 20 Ť. 15 lei, damigeana, plus 120 lei țuica, total 135 lei.; 2 bidoane din plastic de câte 20 cu 40 Ť. 10 lei, butoaiele, plus 240 lei țuica, total 250 lei; O damigeană de 50 cu Ť. 30 lei, damigeana și 300 lei 50 litri Ť. total 330 lei; un cu, din cupru de 50 kg, plus țeavă legătură și mic cu serpentină din cupru 3.000 lei; 2 bidoane de 60 litri din PVC cu motorină,pline 20 lei; un bidon de 60 litri pentru murături 40 lei; un pentru varză din PVC de 150, 50 lei; 2 putini de stejar a câte 300 litri,150 lei; o moară pentru măcinat furaje cu motor electric, 200 lei; un frigider ARCTIC de 70 litri în funcțiune,100 lei; ladă frigorifică 250 lei; pompă cupru de 10 litri,.40 lei; TV, 50 lei; antenă TV, 20 lei; clocitoare electrică, 50 lei; 14 găini, 280 lei; un, 25 lei; 4 curcani, 320 lei; 4 curci, 280 lei; 2 câțe, 50 lei; 20 băniciori boabe, 280 lei; 3 securi, 60 lei; o bardă,.25 lei; 3 butelii de aragaz, 240 lei; un aragaz cu 3 ochiuri, 200 lei; un cuptor electric, 40 lei; 2 saltele, 50 lei; 4 scaune tapițate cu, 50 lei; 4 scaune cu, netapițate, 40 lei; Un de stejar de 150, 75 lei și un de stejar de 200 200, 100 lei; 2 de aluminiu de 2/1 m,.40 lei; o garniță cu untură de 20 litri, plină, 10 lei garnița și 70 lei untura, total 80 lei; mașină de cusut, cu pedală, 45 lei; mașină de cusut electrică, I, 100 lei; veioză,.20 lei; mochetă 3/5, 4 nouă, 100 lei; bormașină electrică, 10 lei; un balot rabiț de 30 kg, 90 lei; un șifonier cu 2 uși, 45 lei.; frigider Arctic de 240, 250 lei

Total valoare atribuită: 106.259 lei.

Total valoare cuvenită (respectiv 1/2 din contravaloarea totală a bunurilor):124.552 lei.

Va primi sultă de la reclamantul-pârât suma de 18.293 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că varianta corespunzătoare intereselor părților, respectiv reclamantul și pârâta, este varianta A de lotizare, evitându-se stabilirea unei sulte împovărătoare pentru reclamant, care va fi obligat, conform celor stabilite de experți, la plata unei sume de bani cu acest titlu, în sumă de 18.292,00 lei către pârâtă.

Că, cele constatate și reținute de experții desemnați în cauză corespund realității, aceștia răspunzând corect și complet la toate obiectivele rezultate din cuprinsul încheierii de admitere în principiu.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul, pârâta și intervenienții - - și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a susținut de reclamant că deși pârâta a menționat că sunt 185 de pruni nealtoiți și 81 pruni altoiți, în încheierea de admitere în principiu s-au trecut 101 pruni românești nealtoiți menționați de el și 81 de pruni menționați de fosta sa soție.

Că, în ceea ce privește celelalte bunuri mobile începând de la cei 100 șpalieri și terminând cu cele 6 bare cornier, acestea nu au mai fost reținute de către instanță pentru a fi evaluate, cu toate că a depus acte doveditoare în acest sens, iar expertul în construcții a fost desemnat fără tragere la sorți.

În dezvoltarea motivelor s-a mai susținut că în ceea ce privește evaluarea apartamentului, expertul a încălcat prevederile Decretului 61/1990, supraevaluând imobilul fără a respecta gradul de uzură și în ceea ce privește evaluarea imobilului casă de locuit situat în comuna s-a făcut fără să se aibă în vedere că imobilul se află într-o zonă agroturistică cu multă vegetație de pomi fructiferi și de vie, într-o zonă liniștită și se află la 9 km de oraș, 14 km de oraș B de A și 28 km de oraș Tg-

Într-un alt motiv de apel s-a invocat că expertul a dat dovadă de rea credință în ceea ce privește evaluarea gardurilor împrejmuitoare și porțile metalice, făcând corecții și aplicând un grad de uzură mare, însemnând că nu mai există nici o așchie de gard, iar porțile sunt superdeșeuri de fier vechi.

Aceleași motive le-a invocat și în ceea ce privește evaluarea imobilului anexă.

S-a criticat sentința și de către pârâtă și intervenienți pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție, care este în contradicție cu probele administrate, având în vedere că intervenienții aveau o contribuție de sau cel puțin 1/3 la construirea casei.

S-a criticat sentința și în ceea ce privește evaluarea apartamentului, susținându-se că prețul este foarte modic și aduce atingere egalității de tratament dintre ea și fostul soț, existând o mare disproporție dintre prețul stabilit de expert și prețul stabilit într-un alt dosar pentru un apartament cu 4 camere dintr-o zonă limitrofă.

S-a depus de către apelantul reclamant întâmpinare cu privire la apelul declarat de pârâtă și intervenienți, susținând că apelurile intervenienților sunt nefondate și este de acord cu efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea corectă a bunurilor supuse împărțelii.

Prin decizia civilă nr.422 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul reclamant, apelantul pârât și apelanții intervenienți - și împotriva încheierii de admitere în principiu din 04.09.2007 și a sentinței civile nr.4073 din 27.05.2008 pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-.

Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere probatoriul administrat, coroborat cu concluziile expertizelor ordonate în cauză, în raport de care a concluzionat că încheierea de admitere în principiu și sentința sunt legale, că au fost respectate dispozițiile art. 728 cod civil și următoarele, coroborate cu dispozițiile art. 741 Cod civil, pentru se evita o sultă prea mare.

Împotriva ambelor hotărâri și a încheierii de admitere în principiu, în termen legal a declarat recurs reclamantul, susținând că sunt nelegale și netemeinice.

Criticile aduse hotărârilor de reclamant, au vizat în esență:

- reținerea greșită a componenței masei devălmașe, cu referire la pomii fructiferi și bunurile imobile;

- supraevaluarea apartamentului prin aplicarea greșită a unor coeficienți sau neaplicarea voită a altor coeficienți,

- subevaluarea imobilului casă de locuit, situat în comuna, sat, județul G, a anexelor, gardurilor și porților;

- refuzul instanței de apel dea ordona efectuarea unei contraexpertize, de evaluare a bunurilor imobile.

În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civilă.

Pârâta și intervenienții au criticat hotărârile și încheierea de admitere în principiu, sub următoarele aspecte:

- greșit s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienți, ignorându-se cota acestora de contribuție la dobândirea bunurilor comune;

- apartamentul din Tg. Jaf ost subevaluat.

Recurenții au formulat întâmpinare în cauză.

Recursurile sunt fondate.

Reclamantul a investit Judecătoria Tg. J cu o acțiune de partaj bunuri comune, în contradictoriu cu pârâta.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a recunoscut parțial bunurile dobândite în căsătorie, iar reconvențional a solicitat să se constate contribuția sa exclusivă la amenajarea băii de la casa de la țară,să se rețină la masa partajabilă o serie de bunuri mobile ce se află în apartamentul din Tg.

În cauză, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de intervenienții - și prin care s-a solicitat să se constate contribuția intervenienților în cotă de la realizarea imobilului casă de locuit, situat în comuna, sat, precum și a bunurilor existente în acest imobil, plantației existente pe teren.

Prin încheierea de admitere în principiu din 4 septembrie 2007 pronunțată în dosarul 15284/2006, s-a admis în parte și în principiu acțiunea principală de partaj bunuri comune, în parte și în principiu cererea reconvențională cu completările ulterioare formulată de pârâtă, s-a respins cererea de intervenție, s-a constatat că reclamantul și pârâta au dobândit în timpul căsătoriei bunurile enumerate în încheiere și s-a dispus ieșirea din indiviziune în cote egale.

Critica formulată de pârâtă și intervenienți privind respingerea cererii de intervenție este întemeiată, dar nu pe motivarea reținută de instanțele de fond și apel.

Intervenienții - și au formulat cerere de intervenție în interes propriu ( fila 32 fond ), prin care au solicitat să se rețină contribuția lor de la realizarea imobilului casă de locuit, situat în comuna, sat, a bunurilor existente în acest imobil, a plantației existente pe proprietatea mamei lor, cerere respinsă ca nedovedită.

Intervenția principală constituie un incident procedural de natură a amplifica, cadrul inițial cu privire la părțile din proces.

Din punct de vedere al conținutului, intervenția principală constituie o veritabilă acțiune civilă, întrucât prin intermediul ei se urmărește valorificarea unui drept subiectiv.

Ori, în acțiunea dedusă judecății intervenienții au calitatea de descendenți și nu s-a analizat natura dreptului ce se urmărește a se valorifica de către aceștia, dacă este vorba de un drept real sau un drept de creanță, fiindcă intervenienții prin natura cererii formulate, urmăresc valorificarea unui drept propriu, au interese contrarii față de reclamant și pârâtă și în atare situație, în mod greșit au fost reprezentați de apărătorul pârâtei.

Mai mult, încheierea de admitere în principiu nu a fost motivată conform art. 261 pct. 5 Cod pr. civilă, nu s-a argumentat de ce au fost admise parțial cererile formulate, de ce au fost înlăturate unele apărări, iar cerere de intervenție fiind pronunțată pe excepție, practic nu s-a intrat în cercetarea acesteia.

Fiindcă în cauză încheierea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor mai sus - menționate, aceasta este nulă, sancțiune care se aplică și sentinței și deciziei.

În consecință, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă, urmează a se admite recursul, a se casa încheierea și cele două hotărâri judecătorești și a se trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere toate criticile formulate în recurs, urmând a verifica totodată și dacă între intervenient și avocatul, există un contract de asistență juridică, și dacă intervenienții își precizează cererea în același sens, și dacă apărătorul pârâtei îi poate reprezenta și pe aceștia, având în vedere natura cererii de intervenție în interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de reclamantul, de pârâta și intervenienții - și împotriva deciziei civile nr. 422 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a sentinței civile nr. 4073 din 27 mai 2008, și a încheierii de admitere în principiu din 04 septembrie 2007, pronunțate de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-.

Casează ambele hotărâri și încheierea de admitere în principiu din 4 septembrie 2007, și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond - Judecătoria Tg.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.Judec.-

Tehn./4 ex.

07.05.2009

Jud. apel

Președinte:Mariana Mudava
Judecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Craiova