Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 482
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 01 aprilie 2009, privind judecarea recursurilor formulate de reclamanta și de pârâtul și intervenienta împotriva deciziei civile nr. 212 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații intervenienți, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea de concluzii scrise de către recurentul pârât și recurenta intervenientă, la data de 07.04.2009, după care:
Dezbaterile din ședința publică de la data de 01 aprilie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin încheierea de admitere în principiu de la data de 12.03.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosar nr-, s-a admis în parte și în principiu acțiunea civilă formulată de reclamanta - împotriva pârâtului, pentru partaj bunuri comune, a admis în principiu cererea reconvențională formulată de pârâtul, a respins cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenienții și și a admis în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta.
S-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei un apartament situat în C,-, - 22,. 1,. 5, jud. D și s-a dispus ieșirea din indiviziune în cote de 1/4 pentru reclamantă și 3/4 pentru pârât.
S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții pentru evaluarea și lotizarea bunului și s-a stabilit onorariu provizoriu de expert în sarcina pârâtului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 30.fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
În cadrul procesului de partaj se stabilește contribuția fiecărui soț la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția fiecăruia, efectivă, reală, la dobândirea și la conservarea bunurilor comune. De aceea, cotele-părți pot fi neegale, dacă aportul foștilor soți este diferit, iar potrivit probelor administrate instanța a stabilit că pârâtul a avut o cotă de la dobândirea apartamentului iar reclamanta o cotă de .
Prin sentința civilă nr. 10078/02.07.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta -, împotriva pârâtului, pentru partaj bunuri comune.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul.
A fost respinsă cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenienții și.
A fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta.
A fost omologat raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții întocmit de expert, în varianta
S-a atribuit pârâtului lotul nr. II, compus din apartamentul situat în C,-, - 22,. 1,. 5, jud. D, în valoare de 221.000 lei.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanta - a sumei de 55.268,4 lei cu titlu de sultă.
S-a stabilit termen de plată a sultei de 4(patru) luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 75 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
La data de 07.06.2007 a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții întocmit de expert.
La raportul de expertiză au formulat obiecțiuni reclamanta, pârâtul și intervenienta, care, după ce au fost puse în discuția părților, au fost respinse de instanță ca fiind neîntemeiate, întrucât expertul a respectat obiectivele stabilite de instanță și a arătat modalitatea și criteriile de evaluare a bunului.
Instanța a omologat raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții întocmit de expert, în varianta I și a atribuit pârâtului apartamentul, urmând ca pârâtul să fie obligat la plata sultei corespunzătoare către reclamantă.
Instanța s-a oprit asupra acestei variante de lotizare având în vedere acordul părților, posesia bunului, precum și faptul că pârâtul a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunului.
Instanța a stabilit, conform art. 67310alin. 4.proc.civ. un termen de plată a sultei de 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Întrucât în procesele de partaj părțile au o dublă calitate, iar soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă în interesul ambelor părți, instanța, potrivit art. 276.proc.civ. a mai obligat pe reclamantă la plata sumei de 75 lei cheltuieli de judecată către pârât, reprezentând parte din onorariul de expert care a fost achitat de pârât.
Împotriva încheierii de admitere în porincipiu și a sentinței au declarat apel atât pârâtul, cât și reclamanta.
În motivarea apelului său, pârâtul, a arătat că la instanța de fond a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul, contestând argumentat valoarea stabilită de expert pentru apartamentul atribuit în lotul pârâtului, apartament care a fost supraevaluat, stabilindu-se valoarea de - lei.
Prin obiecțiunile formulate la instanța de fond a susținut că expertul a reactualizat prețul, aplicând coeficientul de actualizare corectat la 20.05.2007, ajungând la prețul de 1.163.546.000 ROL, după care aplică diferiți coeficienți care nu se justifică. Întrucât, aplicând coeficientul de actualizare corectat la 20.05.2007 la prețul de la care a plecat, este evident că acest coeficient de corecție include toți coeficienții ce caracterizează locuința în litigiu, coeficienți care au fost avuți în vedere cu ocazia stabilirii prețului la vânzarea către populație a apartamentului din fondul de stat. Experta nu a ținut cont de faptul că apartamentul nu prezenta finisaje, nu era îmbunătățit și, dimpotrivă, are pereții afectați de igrasie, iar zona în care este situat este zona a III- Experta a aplicat greșit coeficienții de amplasare în localitate, de mplasare în zonă cu dotări social-urbane, cu toate că în zona în care se află apartamentul nu există case de cultură, teatru sau alte astfel de dotări care să justifice coeficientul de plus 10%.
Pe de altă parte, aplică coeficient de plus 15 %, apropiere față de o piață cu unități comerciale, cu toate că apartamentul nu este chiar în apropierea pieței, iar apoi mai aplică încă un coeficient de plus 6 % pentru apropiere de magazine, deși acesta este absorbit de primul coeficient, acela de apropiere fată de piață cu unități comerciale.
De asemenea, nu se justifică indicele de plus 40% pentru raportul cerere ofertă, deoarece apartamentul este situat în imediata apropiere a și a unei căi ferate, fiind și puternic poluată, ceea ce nu justifică aplicarea acestui coeficient, nici a coeficientului de 10 %, determinat, în concepția expertei, amplasare pe o stradă liniștită.
Experta nu a avut în vedere coeficientul de uzură, având în vedere că vechimea apartamentului este de 20-25 de ani, nu a făcut nici o descriere a apartamentului, nu a efectuat măsurători și nu a ținut cont de faptul că apartamentul nu este îmbunătățit.
In situația existentă în speță, s-a solicitat instanței de apel să încuviințeze o nouă expertiză pentru evaluarea apartamentului și propunerea unei lotizări corecte, în raport de valoarea reală a acestuia.
În motivarea apelului său, reclamanta a arătat următoarele:
In mod greșit instanța de fond, prin încheierea de admitere în principiu a constatat că apartamentul bun comun trebuie împărțit în cotă de 1/4 pentru ea și 3/4 pentru pârât. Stabilirea acestei cote diferențiate a fost făcută cu aplicarea greșită a legii și cu aprecierea eronată a probelor astfel:
In ce privește aplicarea greșită a legii, trebuia observat că apartamentul în litigiu a fost cumpărat în baza Decretului-lege 61/1990, act normativ prin care locuințele construite din fondul de stat erau vândute la prețuri preferențiale, subvenționate.
Instanța de fond a reținut o cotă mai mare în favoarea pârâtului cu motivarea că părinții pârâtului ar fi deținut cu contract de închiriere acest apartament și că "reclamanta și pârâtul locuiau cu părinții pârâtului".
Prin soluția adoptată instanța a mărit cota pârâtului fără nici o justificare. Dacă cei doi foști soți ar fi vrut să cumpere apartamentul împreună cu părinții pârâtului ar fi făcut acest lucru. Ori, se încearcă pe o cale ocolită să se mărească artificial cota pârâtului, în condițiile în care, prețul apartamentului, așa cum a arătat, nu reflectă valoarea reală de circulație a bunului pe piață, ci era un preț subvenționat.
In ce privește contractul de închiriere, Decretul-lege 61/1990 nu instituie o obligație, ci un drept în favoarea titularului contractului de închiriere de a cumpăra, drept pe care părinții pârâtului nu au înțeles să și-1 exercite, în condițiile în care ei aveau deja asigurată o altă locuință (pe care mama pârâtului o are și în prezent) și, în condițiile în care, oricum atribuirea unui apartament și respectiv cumpărarea unui astfel de apartament (cu 3 camere), se putea face numai în considerarea numărului membrilor de familie. Cert este că ea și fostul soț aveau nevoie mai mare de locuință, cu atât mai mult cu cât copilul rezultat din căsătorie, la rândul său, avea nevoie de spațiu.
În mod greșit, instanța de fond a reținut că s-au gospodărit cu părinții pârâtului și că aceștia ar fi contribuit la plata apartamentului. Cât privește pretinsa gospodărire în comun, ea n-a fost dovedită cu nici o probă concludentă, iar cât privește pretinsa atribuție la plata apartamentului (contribuție care în cel mai rău caz ar putea avea ca efect un drept de creanță susceptibil de reactualizare, iar nicidecum mărirea cotei pârâtului). Apartamentul a fost achitat astfel: - contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat la 31.10.1990, plătindu-se un comision de 2.334 lei la 04.10.1990 și un avans de 16.265 lei la 09.10.1990;- la 27.10.1990 a fost plătită suma de 70.000 lei;- la 13.09.1994 a fost plătită suma de 44.750 lei.
Din aceste cifre, s-a observat că sumele au fost cele pe care și le permiteau din salariile și economiile lor. De exemplu, la momentul plății ultimei rate în 13.09.1994 suma de plătit reprezenta mai puțin de J din salariul său pe o luna, în condițiile în care și pârâtul era angajat și avea și el salariu.
Reținerea instanței de fond în sensul că această ultimă sumă ar fi fost plătită de din câștigul de la nu are absolut nici un corespondent în probele administrate. Depunerea filei din ziar în sensul că acesta ar fi fost declarat câștigător nu înseamnă că s-ar fi încasat efectiv vreo sumă, fiind de notorietate că ziarele erau pline de numele unor persoane care erau declarate câștigătoare dar care nu au încasat vreodată vreun. Presupunând că ar fi încasat, ce rost ar fi avut să plătească suma de 44.750 lei fostului său socru când, așa cum s-a arătat, suma reprezenta mai puțin de un sfert din veniturile sale și ale fostului soț.
Cu privire la autoturismul OLTCIT, acesta a fost cumpărat cu bani dați de părinții reclamantei și l-au revândut plătind, într-adevăr, suma de 70.000 lei la 27.12.1990 pentru apartament în condițiile în care am revândut autoturismul OLTCIT cu 160.000 lei. Așadar, aveau bani întrucât le-a rămas o diferență de la OLTCIT peste prețul apartamentului. Instanța de fond a făcut abstracție de declarațiile martorilor audiați la propunerea sa, martori care au arătat că părinții reclamantei s-au împrumutat pentru cumpărarea autoturismului OLTCIT și tot ei au restituit împrumutul ( și ). Aceiași martori au arătat că părinții reclamantei au ajutat-o constant cu întreținerea copilului rezultat din căsătorie până când copilul a fost la vârsta școlară, și tot părinții săi îi ajutau cu produse agro-alimentare. În schimb, instanța a dat credibilitate unor alegații, care nu se coroborează cu actele din dosar ale martorei care a folosit constant expresia"credea".
Față de cele expuse, a solicitat admiterea apelului, schimbarea P-ului și a sentinței pronunțate la fond și partajarea apartamentului în cote egale.
Trecând la judecarea apelurilor, instanța a dispus, la cererea apelantului pârât, efectuarea unei expertize prin care să se stabilească valoarea de circulație a apartamentului în litigiu și a fost desemnat în cauză expertul, încuviințându-li-se părților și participarea a câte unui expert asistent, respectiv a experților și.
La data de 08.01.2008, expertul desemnat a depus la dosar raportul de expertiză, la care s-au formulat obiecțiuni de către reclamantă, iar expertul a răspuns la aceste obiecțiuni.
La termenul din data de 11.03.2008, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize, iar instanța, pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată, a respins această cerere.
Prin decizia civilă nr. 55 din 18 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr-, s-a respins apelul formulat de pârâtul domiciliat în C,-, - 22,. 1, 5, județul D, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 12.03.2007 și a sentinței civile nr. 10078/02.07.200, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intervenienții, domiciliată în C, cart Roșie- ID, - sc1, 9, județul D, și, ambii domiciliați în C,-, județul
S-a admis apelul formulat de reclamanta -, domiciliată în C,-, județul D, împotriva aceleiași încheieri de admitere în principiu și a aceleiași sentinței civile.
S-a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu, în sensul că a dispus ieșirea din indiviziune în cote de 1/2 pentru reclamantă și 1/2 pentru pârât.
S-a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 110.500 lei, cu titlu de sultă.
A menținut restul dispozițiilor încheierii de admitere în principiu și ale sentinței, atacate.
A fost obligat apelantul-pârât către apelanta-reclamantă la plata sumei de 486 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Deși în raportul de expertiză efectuat în apel, s-a stabilit de către expertul desemnat, că valoarea de circulație a apartamentului este de 106.659,2 lei, instanța a considerat că valoarea reală a apartamentului este cea stabilită prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond de experta, respectiv de 221.000 lei întrucât este de notorietate că un apartament cu 3 camere, aflat la etajul 1, indiferent în ce zonă a orașului C, nu poate valora atât de puțin, cum a stabilit expertul. De altfel, acest expert nu a înțeles să evalueze apartamentul în situația în care este, ci a propus efectuarea unor alte îmbunătățiri pentru asigurarea unui confort mai bun, arătând: "pardoseala caldă cu linoleum nu este corespunzătoare, neasigurând ca cea din parchet condiția termică optimă. De asemenea, a arătat că pardoselile din mozaic, trebuie înlocuite cu pardoseli din gresie. Instalațiile funcționale fiind la ultimul an din ciclul de 25 de ani, vor trebui reconsiderate și reparate; la instalația electrică: înlocuire conductori, prize, întrerupătoare; instalația sanitară: înlocuire țevi, garnituri, robineți, baterii, etc.; instalația de încălzire: înlocuire țevi."
Pe de altă parte, valoarea, stabilită de expert, de 221.000 lei, este în concordanță cu valorile stabilite de alți experți în alte cauze, dar și cu ofertele din ziarul local, de unde reiese că apartamentele situate în aceeași zonă cu apartamentul în litigiu () sau în zone apropriate, sunt estimate la un preț egal cu cel stabilit de această expertă sau chiar mai mare.
Ori, situația acestui bun comun trebuie să fie aceeași, indiferent dacă s-ar fi vândut de ambii soți, când ar fi obținut un preț stabilit de piață sau dacă acesta se partajează, pentru că soțului, care nu primește în lot acest bun, trebuie să i se asigure posibilitatea de a-și achiziționa din sultă o altă locuință, pe care, evident, o va achiziționa tot la prețul oferit pe piață.
Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, pentru apartament a fost achitat un avans de 16.265 lei cu chitanța nr. -/09.10.1990, urmând ca diferența de 137.000 lei să fie achitată cu împrumut de la CEC, așa cum s-a specificat în contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 31.10.1990.
Ulterior însă, la data de 27.12.1990, s-a efectuat o plată anticipată de 70.000 lei, iar la data de 13.09.1994, s-a achitat suma de 44.750 lei, făcându-se totodată mențiunea de către CEC că s-a achitat integral debitul.
Cu privire la aspectele invocate, cum că, din cărțile de muncă reiese că pârâtul avea un salariu mai mare decât reclamanta sau că mama pârâtului efectua menajul cât timp soții au locuit împreună cu părinții pârâtului, instanța a constatat că acestea nu pot conduce la reținerea unei cote mai mari din apartament pentru pârât întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, și părinții reclamantei au contribuit la achiziționarea apartamentului, dându-le acestora suma de 40.000 lei pentru achiziționarea autoturismului, sumă pe care soții nu au mai restituit-o și pe care au folosit-o ulterior, după vânzarea autoturismului, la achitarea unei părți din creditul datorat pentru apartament.
Conform probatoriului administrat, instanța a considerat că soții au contribuție egală la realizarea bunurilor și nu cote diferențiate, cum a reținut instanța de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen, timbrat și motivat pârâtul și intervenienta, criticând hotărârea pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Criticile în esență au vizat nelegalitatea hotărârii, în sensul că instanța de apel admițând apelul reclamantei era necesar să se pronunțe și să motiveze cu privire la cererile formulate de celelalte părți: pârâtul și intervenienta în interesul acestuia, cereri care au fost admise de către prima instanță și, nefiind respinse în apel, au fost păstrate prin menținerea restului dispozițiilor IAP și sentinței. Arată în concluzie că, instanța deși a modificat cotele de contribuție fără o justificare probatorie, nu s-a pronunțat prin dispozitivul deciziei recurate asupra cererii reconvenționale și a cererii de intervenție în interesul pârâtului în susținerea cotei de 3/4, cotă contributivă solicitată și de pârâtul prin cererea reconvențională.
Nelegalitatea este determinată de faptul că instanța a schimbat încheierea de admitere în principiu fără a se pronunța pe celelalte cereri, existând o contradicție între considerente, respectiv dintre motivare și dispozitiv pe de o parte, iar pe de altă parte motivele pe care se sprijină hotărârea recurată sunt și străine de natura pricinii. Această hotărâre nu îndeplinește cerințele art. 261 cod procedură civilă în sensul motivării în fapt și în drept și a tuturor celorlalte elemente pe care trebuie să le conțină o hotărâre judecătorească.
În mod greșit, cu ocazia deliberării, instanța de apel fără nici o justificare a ignorat expertiza încuviințată în această fază procesuală și a dat eficiență expertizei întocmită la fond. Instanța de apel și-a argumentat luarea în considerare a acestei expertize pe alte expertize din alte dosare și pe susținerea că nivelul prețurilor la apartamente este de notorietate.
S-a formulat de asemenea, o critică privind greșita modificare a cotelor de contribuție a soților la dobândirea apartamentului, susținând că vizează nelegalitatea, iar nu netemeinicia deciziei, deoarece instanța de apel înlăturat probele administrate acte și martori, folosind prezumții, motivând că este greu de presupus că tatăl pârâtului a dat fiului banii câștigați la pentru a achita suma necesară lichidării debitului de la CEC. Nu există nici un fel de argument de logică juridică să afirmi într-o hotărâre că, o anumită împrejurare se poate presupune, iar nu dovedi.
Prin decizia civilă nr 158/16 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVAs -a admis recursul formulat de pârâtul și intervenienta, împotriva deciziei civile nr. 55 din 18 martie 2008, pronunțată te Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, intervenienții și.
S-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Dolj.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. art. 295 Cod procedură civilă, instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, în conformitate cu disp. art. 296 Cod procedură civilă.
Analizând modul cum au fost aplicate în cauză aceste dispoziții legale, Curtea constată că este imposibilă exercitarea pe fond a controlului judiciar.
Prin schimbarea în parte a încheierii de admitere în principiu și a sentinței, în sensul modificării cotelor de contribuție și, în mod corespunzător a sultei ce se plătește, respectiv primește, dar și prin menținerea concomitentă a restului dispozițiilor IAP și sentinței, fără modificarea concordantă a soluțiilor propriu-zise date în primă instanță pe toate cererile, s-a ajuns ca hotărârea finală, compusă din sentința din care face parte integrantă IAP în șnur cu decizia pronunțată în apel, să conțină o contrarietate de fond, vădită și ireconciliabilă, între considerente și dispozitiv, acestea excluzându-se reciproc.
S- apreciat că este incident cazul de recurs de casare cu trimitere prev. de art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă, admițându-se ca fondat recursul declarat de apelantul pârât, casându-se în totalitate decizia pentru o soluție unitară și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe, Tribunalul Dolj.
Față de prioritatea în examinare a acestui motiv de recurs și de soluția de casare cu trimitere care s-a impus, este inutilă examinarea celorlalte motive de recurs formulate și care vizează exclusiv fondul cauzei.
În rejudecare, instanța de apel - ca instanță superioară de fond dar și de control judiciar, urmează să se preocupe în a pronunța o soluție legală și temeinică, cu respectarea și a dispozițiilor legale de drept procesual, dar și drept material care guvernează administrarea, respectiv valorificarea probelor.
De asemenea, trebuia avuta în vedere premisa de lucru că, în caz de schimbare în parte sau în totalitate hotărârilor apelate, (deci a soluțiilor date asupra cererilor), este absolut necesar a se pronunța într-un sens sau altul asupra cererilor în privința cărora se modifică soluția pronunțată în primă instanță, nefiind suficientă descrierea efectelor schimbării, în contextul nemodificării soluțiilor propriu-zise, așa cum greșit s-a procedat în primul ciclu procesual.
În rejudecare, s-a invocat de apelantul pârât prin apărător că apartamentul a fost supraevaluat atât la instanța de fond cât și la instanța de apel prin influențarea expertului desemnat în cauză, situație în care s-a solicitat efectuarea unei noi expertize.
Instanța a apreciat că, în cauză au fost efectuate două expertize tehnice, s-au formulat obiecțiuni la expertize, la care s-a și răspuns, consideră a nu mai fi utilă efectuarea unei alte expertize, nefiind utilă cauzei.
Analizând criticile formulate de apelanți, instanța după casarea cu trimitere spre rejudecare constatat următoarele:
În timpul căsătoriei reclamanta și pârâtul au cumpărat un apartament situat în C, str. -, - 22,.1,.5, județul D potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 1320/1990 încheiat la 31.10.1990 cu IJGCL
Acest apartament fusese deținut cu chirie de părinții pârâtului, titular de contract fiind mama pârâtului, respectiv intervenienta potrivit contractului de închiriere nr. 50283/11.05.1986.
intervenientă în dosar a fost de acord la data de 10.09.1990 ca fiul său să cumpere acest apartament, urmând ca părinții acestuia să rămână în continuare în spațiu, iar pârâtul s-a angajat să mențină în spațiu pe părinții săi.
De reținut este faptul că apartamentul a fost cumpărat de reclamantă și pârât cu împrumut de la CEC și că în perioada cumpărării cei doi părinți ai pârâtului și (decedat între timp ) au locuit împreună cu aceștia.
În această perioadă, intervenienta și soțul său, își aduceau veniturile în casă, iar intervenienta era încadrată în muncă și făcea menajul în casă, aceasta făcând dovada cu înscrisuri că în aceea perioadă era încadrată în muncă, iar soțul ei beneficia de pensie.
Din înscrisurile existente la dosar - depuse de pârât - s-a dovedit că a primit de la jocul în anul 1994 sume de bani, fiind câștigător, iar la data de 13.09.1994, pârâtul a achitat integral apartamentul, suma depusă fiind de 46.750 lei.
Pentru a cumpăra acest apartament și a achita unele sume în contul prețului apartamentului, pârâtul a ridicat fondul social de la, iar din carnetele de muncă rezultă că pârâtul avea venituri mai mari decât ale reclamantei.
Nu au fost reținute de instanță susținerile intervenienților și că apartamentul a fost cumpărat cu banii obținuți din darul de la nuntă și din darul obținut la botezul fiului părților precum și faptul că ar fi avut suma de 40.000 lei la data cumpărării acestuia, întrucât din probe nu rezultă acest lucru.
Suma de 30.000 lei de care face vorbire martora precum că ar fi împrumutat pe și pe cele două părți a fost restituită după vânzarea autoturismului așa cum susține.S-a facut aplicarea art. 30.
Din celelalte probe, respectiv înscrisuri și depozițiile martorilor rezultă indubitabil că pârâtul a avut venituri mai mari decât ale reclamantei, că acesta a beneficiat de facilități de la unitatea unde lucra cumpărând un autoturism marca Oltcit la preț de fabricație, după care a fost vândut la un preț mult mai mare ce a făcut să acopere aproape toate cheltuielile cu plata ratelor de apartament.
De asemenea, s-a mai susținut că suma de 44.750 lei necesară lichidării debitului de la CEC în contul apartamentului a fost achitată la 13.09.1994 și că nu s-ar justifica trecerea unei perioade foarte lungă de 8 luni pentru achitarea acestei sume și că aceasta ar reprezenta o parte prea mică în raport cu veniturile.
S-a apreciat de instanță că această susținere este lipsită de relevanță,întrucât nu este important când plătești, ci dacă o plătești, iar în ceea ce privește cuantumul, indiferent cât este de mic acesta, duce în vreun fel la micșorarea debitului.
Față de cele reținute mai sus, instanța a apreciat că această cotă de atribuită pârâtului se justifică așa cum corect a fost reținută prin încheierea de admitere în principiu.
Corect prima instanță a respins și cererea de intervenție formulată de și ca nedovedită, din nici-o probă nu rezultă că cei doi soți ar fi avut suma de 40.000 lei la data cumpărării apartamentului și că acesta ar fi fost cumpărat cu banii obținuți ca dar de nuntă și din darul obținut din botezul copiilor.
La atribuirea apartamentului, instanța s-a oprit la varianta I de lotizare, întrucât a avut în vedere acordul părților, posesia bunului, precum și faptul că pârâtul a avut o contribuție mai mare la dobândirea acestuia.
În ce privește susținerile apelantului pârât că apartamentul ar fi fost supraevaluat, sau nu a fost evaluat corect, nu pot fi primite întrucât expertul a respectat obiectivele stabilite de instanță și a arătat modalitatea și criteriile de evaluare a bunului.
În mod corect prima instanță a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulate de intervenienta, probele existente la dosar fiind în favoarea acesteia.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile, cu consecința admiterii apelului, schimbarea sentinței civile și admiterea acțiunii și a cererii de intervenție în interesul reclamantei, respingerea cererii reconvenționale și a cererii de intervenție formulată în interesul pârâtului și ca atare să se dispună partajarea apartamentului bun comun în cotă de câte pentru fiecare.
A arătat că instanțele au făcut o aplicare greșită a legii,întrucât apartamentul în litigiu a fost cumpărat numai de către reclamantă și pârât la prețul subvenționat determinat prin Decretul Lege nr.61/1990, care prevede condiții stricte de cumpărare numai de către persoanele îndreptățite cum era cazul celor doi soți chiriași în apartament.
În cauză, nu prezintă relevanță aspectul gospodăririi în comun a părinților pârâtului cu soții, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada în acest sens sau că ar fi contribuit cu vreo sumă de bani la dobândirea apartamentului, iar părinții acestuia nu au înțeles să devină coproprietari cu cei doi soți.
Chiar în ipoteza în care s-ar fi reținut că părinții pârâtului ar fi contribuit cu vreo sumă de bani pentru cumpărarea apartamentului, această sumă nu putea reprezenta eventual decât un drept de creanță, iar nu să le confere această calitate de coproprietari.
Potrivit probelor, soții au fost salariați și contribuția la dobândirea apartamentului a fost egală, astfel încât în mod greșit instanța de fond a reținut o cotă contributivă majorată a pârâtului la dobândirea apartamentului, dând relevanță, nejustificat unor copii din ziar în privința reținerii pretinsului câștig de la. S-a trecut cu maximă lejeritate peste probele administrate de reclamantă în privința ajutorului dat de către părinții acesteia relativ la întreținerea copilului minor, împrumutului acordat, care au determinat oportunități în cumpărarea apartamentului. S-a făcut abstracție de declarațiile martorilor și nu s-a apreciat corespunzător declarația martorei ce a folosit constant expresia " cred că", declarație care nu se coroborează cu probele din dosar.
S-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
Recurs au formulat și pârâtul și intervenienta invocând dispozițiile art.304 pct.7,8,9 Cod pr.civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile cu consecința schimbării sentinței civile și omologării expertizei efectuată în apel, întrucât nu s-a luat în considerare expertiza din apel efectuată de către, care a reținut că prin expertiza de la fond a fost supraevaluat apartamentul așa încât au fost prejudiciați în drepturile lor sub aspect valoric. Prin urmare hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
S-au depus la dosar: împuternicire avocat, taxă timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, notă de plată emisă de C, chitanța din 3.04.1989, copie carnet de muncă, tabele cu sumele primite la nuntă, concluzii scrise.
Recursurile sunt nefondate.
Cât privește recursul formulat de către, criticile expuse și exclusiv invocate cu privire la neluarea în seamă a declarațiilor martorilor, a probelor administrate și aprecierea acestora, - constituie nu motive de nelegalitate, ci de netemeinicie circumscrise aprecierii și greșitei interpretări a probelor prevăzute de art.304 pct.11 Cod pr.civilă, în prezent abrogat prin OUG 138/2000 și care, ca atare nu pot forma obiectul examinării în calea extraordinară de atac.
Trebuie reținut că aspectele invocate în recurs în majoritatea lor vizează elemente ale stării de fapt stabilită definitiv de către instanța de apel, stare de fapt ce este avută în vedere ca atare în recurs, fiind exclusă o reconfigurare a acesteia ca urmare a unei reaprecieri a probelor, întrucât recursul este o cale de atac care permite controlul judiciar numai prin prisma legalității unei hotărâri judecătorești, iar nu și a temeiniciei, potrivit dispoz. art.304 Partea introductivă Cod pr.civilă.
În aceeași ordine de idei, la dosar nu a fost evidențiat nici un element nou care să nu fi fost avut în vedere anterior și care să determine o schimbare în starea de fapt stabilită.
Cât privesc celelalte critici vizând nelegalitatea, acestea sunt neîntemeiate.
S-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă - însă din lecturarea deciziei civile pronunțate în apel reiese că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii sau străine pricinii, probele fiind analizate, instanța pronunțându-se asupra pricinii în întregul ei.
Nici dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este incident în speță, instanța analizând cauza prin prisma dispozițiilor art.30 Codul familiei pe care le-a aplicat corespunzător și conform cărora: "bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților".
Corect s-a reținut că în cadrul procesului de partaj, se stabilește contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune, iar cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți corect a fost stabilită în raport de contribuția fiecăruia, în mod efectiv și real, la dobândirea bunurilor comune, situație ce poate determina, funcție de aportul diferit al părților, cote de contribuție neegale.
Instanța nu a făcut o aplicare greșită a legii, ci a analizat cauza circumscrisă dispozițiilor legale ale Codului familiei incidente în speță, raportat la obiectul cu care a fost investită, partaj bunuri comune.
Instanța nu a făcut o analiză a speței prin prisma Legii nr.61/1990, cu atât mai mult cu cât s-a ținut seama de spiritul legii în baza căreia soții au cumpărat apartamentul.
Așa cum reiese din contractul de vânzare cumpărare nr.1320/1990, acesta a fost încheiat numai pe numele celor doi soți în condițiile-/1990, apartamentul intrând prin cumpărare în patrimoniul acestora în materialitatea lui. Problema care se pune este stabilirea cotelor părților și anume cu ce cotă a contribuit fiecare la dobândirea apartamentului.
Intervenienta nu a solicitat un drept propriu sau stabilirea unui drept de creanță în favoarea sa, ci să se ia în considerare la stabilirea cotei, contribuția pe care au adus-o la achitarea apartamentului, contribuție - ceea ce este important de reținut- au înțeles să fie numai în favoarea pârâtului.
Această intenție de gratificare numai a pârâtului este susținută de probele dosarului.
Mai mult, deși pe de o parte recurenta combate această posibilitate a majorării cotei contributive a pârâtului la dobândirea apartamentului, prin luarea în considerare a cererii intervenientei și a ajutorului dat în acest sens de părinții pârâtului, pe de altă parte își susține cererea de recurs și argumentează solicitarea creșterii cote de la la motivat tot pe aceleași aspecte, susținând aceleași argumente ca și pârâtul, dar în privința părinților săi, ai reclamantei.
Astfel, arată reclamanta recurentă, că nu a fost avută în vedere cererea de intervenție a părinților săi și implicit contribuția acestora la sumele cu care s-a achitat apartamentul și care ar determina creșterea cotei sale contributive la .
Motivele și susținerile invocate în această situație, nu se bazează pe aspecte de echitate și de egalitate în argumentele folosite pe de o parte în apărarea sa și totodată, pe de altă parte în criticile aduse soluției în ceea ce privește pe pârât.
În literatura și practica juridică s-a statuat că împrejurarea că, părinții unuia dintre soți au înțeles să contribuie la sumele privind dobândirea bunului, dar numai în favoarea fiului lor în speța dată, acest aspect generează în favoarea acestui soț dreptul de a se prevala de ele cu ocazia determinării cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, putând determina majorarea cotei.
În această situație, nu se poate susține că nu a fost avută în vedere de către instanță calitatea de singure persoane îndreptățite a soților prin efectul Decretului Lege nr.61/1990 și nici nu se poate reține faptul că părinții intervenienți au înțeles să-și exhibe un drept de coproprietate sau creanță în contextul celor arătate.
Temeiul juridic al comunității de bunuri îl formează nu numai existența căsătoriei, ci și participarea soților prin muncă și mijloacele lor la dobândirea și conservarea bunurilor comune, ceea ce presupune ca împărțirea acestor bunuri nu se poate face în toate cazurile în părți egale.
Față de cele arătate mai sus, în cadrul stabilirii contribuției sunt avute în vedere situații în care părinții înțeleg să-și gratifice copilul la dobândirea bunurilor comune, fapt ce atrage majorarea cotei acestuia.
Soluția se impune pentru a nu se ajunge la situații inechitabile, căci soțul care a contribuit mai mult la dobândirea bunurilor comune nu poate fi tratat la fel cu celălalt.
În cauză susținerile pârâtului și ale intervenientei au reușit să fie demonstrate formând convingerea instanței în sensul celor reținute prin soluția pronunțată față de ambele părți, în timp ce reclamanta și intervenienții prin dovezile lor nu au reușit să formuleze convingerea instanței în sensul susținerilor lor.
Cât privește recursul formulat de pârâtul recurent și intervenienta este neîntemeiat.
Astfel nemulțumirea lor vizează faptul că nu s-a dat eficiență expertizei efectuată de expert, în apel, și în conformitate cu care sulta la care era obligat precum și valoarea apartamentului sunt mai mici decât cele reținute de către instanța de fond.
La fond expertiza a fost efectuată de expert în mod corect acordându-se eficiență evaluării stabilită prin expertiză, aceasta bazându-se pe indici de corecție de preț, Decretul nr.93/1977 pentru gradul de uzură, prețuri pe piața liberă, informații și constatări la fața locului, buletin documentar 103/2007, expertiza tehnică nr.104/2007 pentru actualizare preț, Decretul lege nr.61/1990 pentru evaluare apartament, argumentele folosite de expert fiind științific prezentate și bazate pe documentație corespunzătoare.
Prin această expertiză s-a stabilit că valoarea apartamentului compus din 3 camere, situat în C cartier este de 221.100 lei, iar sulta ce trebuie să o plătească pârâtul este de 55.268 lei care nu poate fi apreciată ca fiind foarte împovărătoare raportat la cota reținută acestuia, valoarea apartamentului și care în condițiile prezente este corespunzătoare realității.
Pentru aceste argumente nu s-a dat relevanță expertizei efectuate de expert, care stabilește o valoare pentru apartament de 113.775 lei- fiind de notorietate că la nivelul actual, această valoare este modică- iar sulta în valoare de 28.444 lei.
Expertiza nu a avut în vedere toate documentele, pe baza cărora s-a efectuat expertiza la fond de către expert, aceasta din urma fiind laborios argumentată.
Pentru aceste considerente, instanța văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursurile, și în conformitate cu art.274 Cod pr.civilă față de soluția pronunțată va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta și de pârâtul și intervenienta împotriva deciziei civile nr. 212 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații intervenienți,.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.MD/2 ex.
22.04.2009
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
