Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 55/2009
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier Creța
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâtul și reclamanta, împotriva deciziei civile numărul 388 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- recurent Pârât - personal și asistat de avocat, ales.
- recurent Reclamant - personal și asistat de avocat, ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurentei depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. - reprezentând taxă timbru judiciar în valoare de 982 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
De asemenea reprezentanta pârâtului depune la dosar chitanța nr. - reprezentând taxă timbru judiciar în valoare de 982 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Față de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri instanța în baza art. 150. declară închisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul asupra recursului.
Av., reprezentanta recurentei reclamantesolicită admiterea recursului declarat cu consecința admiterii acțiunii introductive de instanță. Arată că nu mai solicită atribuirea în natură ci doar a cotei de contribuție de 50%. Cu cheltuieli de judecată în recurs și apel.
Arată că la momentul achiziționării garsonierei ambele părți erau împreună, dovadă fiind și data nașterii fetiței iar vânzător a fost reclamantei, motiv pentru care a beneficiat de un preț mai mic. Reclamanta a lucrat permanent ore suplimentare pentru a-și întreține fetița iar din momentul în care a plecat din apartament a locuit cu chirie luându-și doar lucrurile personale. A părăsit locuința datorită violențelor soțului.
Solicită de asemenea înlăturarea declarațiilor testimoniale luate în considerare pentru că merg pe o altă variantă decât cea reală. Consideră că se impune și modificarea cotei de contribuție.
Indică ca temei de drept art. 304 pct. 8 și 9.
Av., reprezentanta recurentului pârât solicită respingerea recursului ca nejustificat și nefondat arătând că, cota de contribuție stabilită de instanță este chiar mai mică decât cea reală. Argumentele reclamatei sunt nefondate conform motivelor invocate în întâmpinare. Pârâtul este sigurul care a achitat prețul garsonierei și dacă a avut o relație anterioară nu înseamnă că contribuit și reclamanta.
În ce privește recursul pârâtului solicită admiterea acestuia. Din criticile arătate și în motivele scrise rezultă că pârâtul are o contribuție majoritară iar instanțele de fond și apel greșit au apreciat că acesta nu a avut o contribuție superioară și la dobândirea bunurilor comune. Așa cum rezultă și din actele de la dosar acesta obține venituri net superioare iar reclamanta nu avea venituri proprii.
În ceea ce privește declarațiile autentificate depuse la termenul anterior acestea sunt declarații pro cauza luate cu încălcarea principiului contradictorialității și nu pot fi luate în considerare.
În ce privește cheltuielile de judecată consideră că instanța de apel a procedat în mod greșit la compensare.
Sub aspectul valorii inițiale a imobilului în litigiu arată că echivalentul în lei al sumei de 55.000 euro nu mai este de actualitate în raport de evoluția prețurilor și a cursului de schimb valutar.
Depune chitanțe reprezentând onorariu avocațial.
Av. reprezentanta reclamantei solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului pârâtului considerând că reclamanta nu poate fi condamnată că nu a obținut venituri pentru că a stat cu copilul. Fără cheltuieli de judecată.
În replică av. arată că reclamata nu a locuit cu chirie.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr. 2625/2008 a Judecătoriei Sibius -a admis în parte acțiunea civilă principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, s- admis în parte acțiunea reconvențională formulată de în contradictoriu cu pârâta și, în consecință: s-a constatat că părțile au dobândit în cote inegale de contribuție de 70% părți pentru pârâtul reclamant reconvențional și 30% părți pentru reclamanta pârâtă reconvențional următoarele bunuri comune:
1. Imobilul situat administrativ în Sibiu,-, apartament.54 înscris în Cartea funciară nr. 20418 Sibiu, nr. top 7040/4 în valoare de 55.000 euro (185.000 lei).
2. bunuri mobile în valoare totală de 2698 lei, aflate la pozițiile 1,3,7,8,10,12,13,16,18,20,21 din expertiza bunuri mobile efectuată de expert: 1.garnitură mobilă bucătărie din melaminat plastifiat negru+ melaminat alb, 3.frigider Arctic mic, 7.storcător de fructe, 8.garnitură de mobilă de sufragerie din furniruit, 10.garnitură mobilă de dormitor din melaminat bej+albastru, 12. aspirator, 13.TV diagonala 35 cm, 16.-3 seturi de pat
folosite, 18. set de farfurii porțelan, 20-2 seturi tacâmuri de inox și 21.-3 vaze de sticlă Art., sablate, colorate.
-s-a constatat că următoarele bunuri mobile sunt bunuri proprii ale pârâtului-reclamant reconvențional: aragaz Samsung, TV Daewoo, 2 lănțișoare bărbătești;
- s-a atribuit imobilul definitiv pârâtului-reclamant reconvențional și a fost obligat acesta la plata unei sulte de 16.500 euro, în echivalent lei la data plății (curs BNR), către reclamanta-pârât reconvențional în termen de 2 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
- s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel dobândit în favoarea pârâtului-reclamant reconvențional.
- s-a dispus partajarea în natură a bunurilor mobile prin formarea a două loturi:
Lotul în valoare de 809,4 lei atribuit reclamantei și compus din pozițiile 3,10,12 și 13 din expertiza bunuri mobile,
Lotul II în valoare de 1888,6 lei atribuit pârâtului și compus din pozițiile 1,7,8,16,18,20,21.
- a fost obligată reclamanta la plata unei sulte de 40,6 lei pentru egalizarea loturilor.
- au fost respinse alte pretenții ale părților.
- au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1780/2005 a Judecătoriei Sibius -a desfăcut căsătoria părților încheiată în 14.07.1998. Hotărârea este irevocabilă din 5.05.2005.
Părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul nr.54 din- Sibiu, compus din 2 camere și dependințe înscris în Cartea funciară nr. 20418 Sibiu nr. top 7040/4.
Valoarea de circulație a imobilului stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expert este de 185.000 lei, echivalentul sumei de 55.000 euro la valoarea de 3,6 lei 1 euro.
Bunurile mobile au fost identificate și evaluate în cadrul raportului de expertiză bunuri mobile efectuată de expert. Valoarea totală a bunurilor mobile este de 3200 lei.
Părțile recunosc calitatea de bun comun a imobilului cât și a următoarelor bunuri mobile: garnitură mobile bucătărie din melaminat plastifiat negru+ melaminat alb, storcător de fructe, garnitură de mobilă de sufragerie din furniruit, garnitură mobilă de dormitor din melaminat bej+albastru, 12. aspirator, TV diagonala 35 cm, 16.-3 seturi de pat folosite, set de farfurii porțelan, 20-2 seturi tacâmuri de inox.
Din probatoriul testimonial, coroborat cu recunoașterile reclamantei la interogatoriu a rezultat că aragaz Samsung, TV Daewoo, 2 lănțișoare bărbătești sunt bunuri proprii ale pârâtului reclamant reconvențional, motiv pentru care, în temeiul art. 31 codul familiei litera a, instanța va constata calitatea de bunuri proprii ale reclamantului reconvențional.
Autoturismul cu nr. de înmatriculare 4 SB 9943, marca Mercedes este proprietatea tatălui pârâtului, dovadă fiind cartea de identitate a autovehiculului coroborat cu declarațiile martorilor audiați la propunerea pârâtului, motiv pentru care nu va fi reținut în masa bunurilor comune devălmașe.
Mașina de spălat s-a dovedit cu actele de la fila 30 că este proprietatea numitului și nu a părților, motiv pentru care nu va fi reținută în masa bunurilor comune devălmașe.
De asemenea, frigiderul Arctic este proprietatea tatălui pârâtului (fila 30) și nu este bun comun devălmaș al soților.
Instanța constată că existența următoarelor bunuri mobile nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă: mixer, filtru de cafea, prăjitor de pâine, video, radiocasetofon, pahare de. Aceste bunuri, deși au fost evaluate de expert fără a fi identificate, în lipsa altor dovezi ale existenței lor, nu vor fi reținute în masa bunurilor comune devălmașe.
Instanța reține existența vazelor urmare declarației martorului care afirmă că a văzut în apartament o vază, fără să rețină dacă mai erau și altele.
Cu privire la contribuția soților la dobândirea bunurilor comune instanța reține că din actele de la dosar și din declarațiile martorilor a rezultat că în timpul căsătoriei ambele părți au avut un loc de muncă iar munca în gospodărie era făcută de reclamantă, că ambii soți au avut venituri suplimentare, dar că aceste venituri se dovedeau insuficiente în condițiile în care ambii făceau cheltuieli în interes personal și, având în vedere și munca în gospodărie și pentru creștere minorei a reclamantei se apreciază că nu se poate reține o contribuție mai mare din parte pârâtului. Însă, din contractele de vânzare-cumpărare existente la dosar, instanța reține că este evident faptul că, contribuția pârâtului la achiziționarea imobilului bun comun a fost mai mare deoarece suma de bani care a provenit din vânzarea unui bun propriu, folosită succesiv pentru achiziționarea bunurilor imobile comune, reprezintă aproximativ 40% din valoarea imobilului bun comun. În aceste condiții, instanța constată că bunurile comune au fost dobândite în cote inegale de contribuție de 70% părți pentru pârâtul reclamant reconvențional și 30% părți pentru reclamanta pârâtă reconvențional. În acest fel s-a realizat o medie a contribuției părților la dobândirea tuturor bunurilor comune.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâtul.
În apelul său, reclamanta solicită schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul constatării contribuției egale la dobândirea bunurilor comune, cu consecința atribuirii către ea a apartamentului și obligării sale la plata sultei, cu motivarea că între părțile litigante a existat o relație anterioară căsătoriei, dovada elocventă a acestui fapt fiind data nașterii fetiței lor, data achiziționării garsonierei fiind ulterioară datei nașterii copilului părților. Vânzătorul acestei garsoniere este reclamantei, care i-a avantajat, solicitând un preț inferior celui practicat pe piața imobiliară. Apartamentul achiziționat ulterior a fost vândut la un preț mai mare decât cel trecut în contract, astfel că proporția reținută de instanța de fond este total eronată. Al doilea motiv de apel critică neincluderea autoturismului marca Mercedes în masa bunurilor comune, cu motivarea că în cartea de identitate este trecut numele intimatului, instanța neavând nici o probă prin care să demonstreze că cel înscris în cartea de identitate a autovehiculului este tatăl intimatului. Al treilea motiv de apel vizează neincluderea mașinii de spălat în masa bunurilor comune, fiind dovedit că numitul, finul părților, le-a lăsat ambelor părți acest bun. Al patrulea motiv de apel vizează modalitatea de atribuire a imobilului, apelanta solicitând să-i fie ei atribuit apartamentul, dată fiind contribuția egală la dobândirea lui, faptul că ea nu deține nici o locuință și este nevoită să locuiască împreună cu minora în chirie.
Apelantul pârât solicită schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul constatării faptului că el a avut o contribuție majoritară de 90% la dobândirea bunurilor comune, să fie obligat la plata sultei conform contribuției reclamantei de 10%, să se constate că a avut o contribuție de 90% și la dobândirea bunurilor mobile arătate în întâmpinare. În motivarea apelului pârâtul arată că a dovedit cu probele administrate în cauză că banii folosiți la achiziționarea apartamentului în litigiu au provenit în principal din vânzarea garsonierei proprietatea exclusivă a sa și din banii donați lui de mama sa. În al doilea rând, greșit a reținut instanța de fond că nu se poate reține o contribuție mai mare a pârâtului la dobândirea bunurilor comune, deși apoi a reținut o contribuție mai mare, instanța nu a reținut că pârâtul realiza venituri net superioare celor realizate de reclamantă, fapt recunoscut de aceasta la interogatoriu. În al treilea rând, instanța a respins nejustificat proba cu reaudierea martorei. În al patrulea rând, cu privire la bunurile mobile comune, totalul valorii acestor bunuri este de 1688 lei, instanța a greșit reținând în considerente că frigiderul arctic este proprietate tatălui pârâtului, pentru ca apoi să îl treacă în masa bunurilor de împărțit. Nu s-a dovedit existența celui de al doilea set de tacâmuri de inox, 3 vaze manuale și au fost greșit reținute în masa bunurilor comune. . bunurilor comune s-a făcut greșit, valoarea totală a acestora fiind calculată incorect la suma de 2698 lei, în loc de 2148 lei cât se obține prin însumarea valorii acestora, cu consecința calculării eronate și a valorii loturilor părților. De asemenea, instanța de fond greșit a compensat în totalitate cheltuielile de judecată, în loc să împartă în mod legal și firesc cuantumul sumei ce a reprezentat taxa de timbru.
Prin decizia civilă nr. 388 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă în Dosar nr- s-a admis apelul declarat de pârâtul și s-a schimbat în parte sentința civilă atacată numai sub aspectul contribuției soților la dobândirea masei partajabile și a compunerii masei bunurilor comune, constatându-se că părțile au avut o contribuție inegală la dobândirea bunurilor comune, de 78% pentru pârât și 22% pentru reclamantă.
- S-au înlăturat din masa bunurilor comune mobile următoarele:
-frigider Arctic-poz.3 din expertiză, în val.de 300 lei
-al doilea set tacâmuri inox, în val.de 4 lei
-1 vază, în val.de 30 lei.
-valoarea totală a bunurilor mobile este de 1814 lei.
-valoarea totală a bunurilor comune este de 186.814 lei.
-S-a înlăturat din componența lotului I, atribuit reclamantei, poziția 3, respectiv frigiderul Arctic, iar valoarea acestui lot este de 550 lei.
-S-a înlăturat din componența lotului II, atribuit pârâtului, setul de tacâmuri inox de 4 lei și o vază în val.de 30 lei, valoarea lotului fiind de 1264 lei.
Pentru egalizarea loturilor, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 12.100 euro sau echivalent în lei și reclamanta să plătească pârâtului suma de 150 lei.
S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-a respins apelul declarat de reclamanta.
A fost obligată intimata să plătească apelantului suma de 1800 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut de către instanța de apel următoarele:
În ce privește motivul comun de apel al părților referitor la cota de contribuție al soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut, în esență, că atâta timp cât imobilul - garsonieră, a fost dobândit de pârât anterior încheieri căsătoriei iar reclamanta nu a făcut dovada vreunei contribuții bănești la achiziționarea acestui bun, în mod corect prima instanță a constatat că garsoniera este bun propriu al pârâtului.
S-a mai reținut că pârâtul a dovedit cu probele testimoniale administrate cauzei că părinții săi i-au dat acestuia suma de 5000 mărci germane, sumă pe care a adăugat-o la suma obținută din înstrăinarea garsonierei și părțile au cumpărat un apartament, pe care ulterior l-au vândut și, apoi cu suma obținută plus un împrumut de 5000 mărci germane luat de la fratele reclamantei au cumpărat o casă, imobil pe care ulterior l-au înstrăinat cu suma de 265 milioane ROL, pentru ca din această sumă să cumpere un nou imobil, respectiv apartamentul în litigiu, cu prețul de 164 milioane ROL.
S-a concluzionat că din aceste probe rezultă că imobilul în litigiu a fost dobândit cu contribuție majoritară a pârâtului în proporție de 90 %, cum corect a solicitat acesta.
Instanța de apel a mai reținut în considerente că aplicând contribuția fiecărui soț la valoarea totală a masei bunurilor comune, care este de 187.148 lei, inclusiv contribuția reclamantei prin munca în gospodărie, rezultă că pârâtul a avut o contribuție majoritară de 78 % la dobândirea bunurilor comune, iar reclamanta de 22 %.
În ce privește celelalte motive de apel ale reclamantei, tribunalul le-a apreciate ca nefondate, raportat la probele administrate cauzei, din care rezultă că autoturismul marca Mercedes este bun propriu al tatălui pârâtului, că mașina de spălat nu s-a dovedit a fi bun comun.
În ce privește motivele de apel ale pârâtului referitoare la următoarele bunuri: frigider, set de tacâmuri de inox și o vază, precum și criticile referitoare la modul de calcul al valori bunurilor comune tribunalul, raportat la probele dosarului, le-a apreciat ca fondate, în contextul în care actele privind frigiderul sunt pe numele de și nu s-a dovedit existența unui al doilea set de tacâmuri și a unei vaze iar la modul de calcul al valori bunurilor mobile s-a făcut o eroare de calcul matematic.
S-a mai reținut în considerentele instanței de apel că în mod corect a fost atribuit pârâtului imobilul în litigiu, raportat la cota majoritară de contribuție și la dispozițiile art. 673/5 și urm. din Codul d e procedură penală, iar compensarea cheltuielilor de judecată la fond a fost justă, având în vedere că ambele părți au efectuat cheltuieli de judecată iar cererile lor au fost admise în parte.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs în termen, motivat legal și timbrat atât reclamanta, cât și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prima solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârilor pronunțate anterior și admiterea în totalitate a acțiuni introductive de instanță, în sensul de a se constata o cotă de contribuție a părților de 50 % fiecare la dobândirea masei partajabile, iar pârâtul recurent a solicitat modificarea în parte a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de apel, în sensul de a se constata că în timpul căsătoriei a avut o cotă de contribuție majoritară de 90 % la dobândirea imobilului în litigiu, precum și la dobândirea bunurilor comune arătate în întâmpinare și să dispună formarea loturilor conform noilor cote de contribuție, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în toate gradele de jurisdicție.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta reclamantă arată, în esență, că în mod greșit instanțele de judecată anterioare au constatat că pârâtul are o cotă de contribuție de 70 % la dobândirea masai partajabile, în contextul în care s-a dovedit cauzei că anterior căsătoriei părțile au avut o relație de lungă durată, că imobilul- garsonieră a fost achiziționată cu sume de bani economisite de soți și cu un împrumut de 5000 DM, primit de la tatăl reclamantei.
Se mai susține de către recurenta reclamantă că în mod nelegal nu a fost incluse în masa de împărțit autoturismul marca Mercedes și mașina de spălat, fiind dovedit că acestea au fost dobândite sub durata căsătoriei părților, iar în ce privește atribuirea imobilului greșit a fost atribuit pârâtului, în condițiile în care copilul părților ia fost încredințat reclamantei, aceasta nu are posibilități locative.
În drept, s-au invocat dis. art. 304 pct. 8, 9, art. 274 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul pârât arată, în esență, că în mod corect instanța de apel a reținut că are o cotă de contribuție de 90 % la dobândirea imobilului în litigiu, raportat al probele administrate cauzei, însă în mod nelegal a reținut o cotă de contribuție de 78 % la masa partajabilă fiind o contradicție între considerente și dispozitiv, iar pe de altă parte se critică decizia atacată sub aspectul reținerii greșite a cotei de contribuție a reclamantei la dobândirea masei partajabile, care potrivit probelor dosarului este de doar 10 %.
Se mai arată de către recurentul pârât în motivele scrise de recurs că valoarea bunurilor mobile comune este de 1814 lei și nu de 2148 lei, în contextul în care se scade valoarea frigiderului, setului de tacâmuri și a vazei, iar instanța de apel greșit a respins critica referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, pârâtul efectuând cheltuieli mai mari.
O ultimă critică invocată de pârât se referă la valoarea imobilului în litigiu, care de la data efectuări expertizei, noiembrie 2007 până în prezent s-a depreciat, prețul de tranzacționare fiind în prezent mai redus, respectiv la valoarea de 45.000 EURO.
În drept, se invocă disp. art. 304 pct. 7, pct. 9 rap. la art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat, susținând că instanța de apel a stabilit o cotă de contribuție a pârâtului de 78 % la dobândirea masei de împărțit cu mult mai mică decât contribuția efectivă a acestuia, astfel cum rezultă din probele administrate cauzei, că argumentele invocate de recurenta reclamantă în susținerea recursului sunt neîntemeiate, reclamanta nu a contribui cu nicio sumă de bani la achiziționarea garsonierei, care ca fost bunul lui propriu, că în mod corect nu s-au inclus în masa partajabilă autoturismul marca Mercedes și mașina de spălat, fiind dovedit că acestea nu sunt ale soților, iar sub aspectul atribuiri imobilului în litigiu, s-a dispus în mod legal atribuirea lui pârâtului, fiind respectate disp. art. 673/5 și urm. din Codul d e procedură civilă.
La termenul de judecată din 13 aprilie 2009 recurenta reclamantă a depus la dosar declarații extrajudiciare, autentificate ale numiților:, ( 35-37 ).
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, precum și din oficiu în limitele prev. de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ALBA IULIA constată că recursurile formulate sunt nefondate urmând a fi respinse conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
În primul rând este de arătat că recursul este o cale extraordinară de atacat, care se judecă după regulile privind judecarea apelului - art. 316 Cod procedură civilă, cu precizarea că recursul nu are, potrivit actualelor reglementări procedurale, caracter devolutiv, și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege - art. 304, și fără a produce probe noi cu excepția înscrisurilor ( art. 315).
Sub acest aspect, este de observat că recurenta reclamantă își întemeiază cererea de recurs pe cazul prev. de art.304 pct.8 Cod procedură civilă potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Deși invocă acest motiv de recurs, Curtea observă că recurenta se rezumă doar a indica acest temei de drept fără a-l dezvolta așa cum cere, sub sancțiunea nulității disp. art.302 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, context în care acest motiv de recurs este inadmisibil.
Recurentul pârât își întemeiază recursul pe cazul prev. de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere în situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Cât privește teza I-a a cazului prev. de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, examinând hotărârea atacată se constată că aceasta corespunde exigențelor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, judecătorii instanței de apel au arătat care sunt motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției date, au enunțat cele constatate și dovezile care au determinat-o, răspunzând la toate motivele de apel invocate de către pârât în calitate de apelant, în susținerea cererii de apel.
Recurenta reclamantă mai invocă în susținerea motivelor de recurs cazul prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă iar recurentul pârât invocă atât cazul de recurs prev. art.304 pct.9 Cod pr. civ., cât și cel prev. de art. 304 pct. 7 teza a II- din același cod.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor motive de recurs, instanța de recurs observă că hotărârea pronunțată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a legii atât în ce privește administrarea probelor cât și în ceea ce privește aprecierea lor, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică, criticile invocate de părți fiind nefondate.
Curtea de Apel, sistematizând expunerea de motive ale recurenților constată că părțile invocă un motiv de recurs comun, respectiv, motivul privind cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea masei de împărțit, context în care se va analiza împreună aceste critici.
Potrivit art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Oricare convenție contrară este nulă.
Pornind de la aceste dispoziții legale rezultă că regimul comunități de bunuri nu folosește concubinilor, în cazul cărora bunurile dobândite devin proprietatea acestora pentru fiecare în proporția în care a contribuit la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia s-a făcut actul de cumpărare.
Prezumție relativă instituită de art. 30. fam. poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare dintre părți care ar pretinde o contribuție mai mare.
. drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soți neavând un drept stabilit de la început asupra cotei din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.
Ca urmare, soțul interesat va putea dovedi în raport cu celălalt soț că anumite bunuri sunt proprii sau că avut o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, nu numai prin înscrisuri, dar chiar și prin martori și prezumții, fără nici o restricție, negăsindu-și aplicabilitatea în materie disp. art. 1191 al.1 cod civil.
În virtutea prezumției de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepția celor primite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai dacă dispunătorul a prevăzut expres sau neîndoielnic că vor fi comune, precum și a bunurilor prevăzute de art. 31. fam., care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.
În speță, este de necontestat, că părțile s-au căsătorit la data de 4 iulie 1998, iar garsoniera a fost dobândită la data de 19 iunie 1998, deci anterior încheierii căsătorie, contextul în care acest imobil are calitatea de bun propriu al pârâtului, cum corect au reținut ambele instanțe, potrivit art. 31 lit. a ) din Codul familiei. Curtea reține că, în speță, la stabilirea adevăratelor relații dintre foștii soți, instanțele anterioare au avut în vedere toate cele 9 declarații de martori audiați la solicitarea părților ( 3 martori la cererea reclamantei și 5 martori la cererea pârâtului), din coroborarea cărora rezultă fără echivoc că deși anterior căsătoriei părțile au locuit împreună și acest imobil a constituit după căsătorie domiciliul conjugal al părților, imobilul - garsoniera a constituit proprietatea exclusivă a pârâtului, reclamanta nedovedind că a contribuit cu vreo sumă de bani la achiziționarea lui.
Tot astfel, în mod corect instanța de apel a apreciat și evaluat probele testimoniale administrate cauzei - depozițiile martorilor, G, și înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că părinții pârâtului i-au data acestuia suma de 5000 DM, sumă care a adăugat-o la suma obținută din vânzarea garsonierei și părțile au cumpărat imobilul - apartament din str. -, pe care ulterior l-au vândut cu aceeași sumă cu care l-au cumpărat ( 24-25 ds. fond).
Ulterior, soți au cumpărat o casă în Sibiu,-, cu suma de 88 milioane lei (ROL ), sumă pentru care au primit un împrumut de la fratele reclamantei, de 5000 DM, după care au vândut casa cu suma de 265 milioane lei ( ROL) și au achiziționat apartamentul din litigiu cu suma de 164 milioane lei ( ROL)- 26- 28 ds. fond.
În mod just a reținut instanța de apel că probele dosarului conduc la prezumția că diferența rămasă de la prețul casei reprezintă împrumutul luat de la fratele reclamantei și restituit acestuia, context în care este fără echivoc că apartamentul în litigiu a fost dobândit cu contribuția majoritară a pârâtului în proporția solicitată de acesta de 90 %.
Curtea precizează că în mod legal instanța de apel a înlăturat declarațiile martorilor și, în contextul în care primul martor a declarat că îi cunoaște pe foștii soți de o lună sau 2 înainte de divorț și că știe de la reclamantă că soți au cumpărat împreună garsoniera, iar martora a declarat că cele referitoare la garsonieră le cunoaște din spusele reclamantei.
Față de aceste considerente, criticile recurentei reclamante sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparțin nefracționat titularilor codevălmași, iar la încetarea stări de comunitate, împărțeala se va face tot prin unicitate de cote, stabilită pentru fiecare soț, în raport de contribuția reală a fiecăruia la dobândirea bunurilor, și nu prin stabilire mai multor cote în raport cu fiecare bun în parte.
În speță, este de necontestat că pârâtul a avut o cotă de contribuție de 90 % la dobândirea primului imobil - apartament în valoare de 65 milioane lei ROL și că ambii soți au obținut venituri din muncă pe toată durata căsătoriei.
Contrar susținerilor recurentului pârât s-a dovedit cauzei că reclamanta s-a ocupat de munca în gospodărie, contribuție ce nu poate fi neglijată, cum corect a apreciat instanța de apel.
Astfel, instanțele de judecată au examinat fiecare probă administrată cauzei, pronunțând soluția pe baza acestora și în raport de intima convingere a fiecărui judecător.
Curtea amintește că sistemul nostru de drept procesual civil nu cunoaște probe formale, a căror forță probantă să fie prestabilită de lege, ci toate mijloacele de probațiune au aceeași putere, astfel că nu se poate reconstitui procesul formării convingerii intime a judecătorului și a stabili dacă unele probe administrate au avut o influență secundară, ori că hotărârea se sprijină în principal pe celelalte probe.
Tot astfel, este de precizat că nici reaprecierea probelor în sensul dorit de recurent nu poate avea loc pe calea recursului cazurile de modificare sau casare a hotărârilor judecătorești fiind prevăzute în mod imperativ în art. 304 din Codul d e procedură civilă, prevederi în care nu se poate încadra motivul de recurs privind interpretarea eronată a probelor administrate cauzei.
Ca atare, Curtea nu poate împărtășii critica recurentului pârât că există contradicție între considerente și dispozitivul deciziei și că greșit s-a reținut o cotă de contribuție a reclamantei de 22 % la dobândirea masei de împărțit, tribunal procedând în mod corect la stabilirea cotei unice pentru fiecare parte, în raport de contribuția reală a fiecăruia la dobândirea bunurilor luate în ansamblu.
1. În ce privește celelalte critici din recursul recurentei reclamante:
O primă critică formulată de recurenta reclamantă vizează neincluderea în masa partajabilă a autoturismului marca Mercedes și a mașini de spălat.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că această critică este neîntemeiată, în mod corect instanțele de judecată anterioare nu le-au inclus în masa bunurilor comune, atâta timp cât s-a dovedit că acestea bunuri nu au fost dobândite de părți sub durata căsătoriei sau că aparțin foștilor soți.
În concret, în speță, s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar și cu depozițiile de martori că autoturismul în discuție este proprietatea tatălui pârâtului iar părțile doar l-au folosit în timpul căsătoriei.
Cât privește mașina de spălat, probele administrate cauzei nu au confirmat că soții au dobândit sub durata căsătoriei acest bun, cum susține recurenta reclamantă, context în care criticile acesteia sunt simple susțineri neprobate cu actele de la dosar.
În ce privește criticile recurentei reclamante referitoare la modalitatea de partajare a bunurilor comune și atribuirea imobilului pârâtului, Curtea de Apel, analizând actele și lucrările dosarului, constată că și acestea sunt nefondate.
În speță, este de necontestat că pârâtul a avut o cotă de contribuție la dobândirea masei bunurilor comune de 78 % iar reclamanta de 22 %.
Art. 673/9 din pr. Civ. prevede că "la formarea si atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul parților, mărimea cotei-parți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația parților, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere imparțiala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea".
Cu privire la modalitatea de împărțeală, prin art. 741.Civ. s-a instituit principiul căruia la formarea loturilor și compunerea părților să se dea la fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau creanțe de aceeași natură și valoare.
Principiul care domină partajul judiciar este asigurarea egalității copărtașilor, proporțional cu cotele care se cuvin prin împărțirea în natură, fără fărâmițarea imobilelor.
Este adevărat că unul din criteriile de care ține seama instanța de judecată atunci când rezolvă problema privind atribuirea unui imobil este și acela al încredințării copiilor minori și posibilitățile locative ale părților, însă din economia acestor dispoziții legale rezultă că criteriile legale pe care trebuie să le aplice instanța, deși nu sunt limitative, au o ordine de preferință, primul fiind criteriu cotei majoritare. Ori, în cauză, prin raportare la aceste dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond și de apel au procedat la o corectă modalitate de partajare a bunurilor comune și la atribuirea imobilului în litigiu pârâtului, în contextul în care pârâtul are o cotă de contribuție de 78 % la dobândirea masei partajabile.
În consecință, recursul recurentei reclamante se privește ca nefondat, urmând a fi respins, ca atare.
2.În ce privește celelalte critici invocate de recurentul pârât:
Recurentul pârâtul critică nelegalitatea hotărârile atacate sub aspectul reținerii greșite a valorii bunurilor comune.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel constată că această critică este neîntemeiată, tribunal reținând în mod corect valoarea totală a bunurilor mobile ca fiind de 1814 lei, scăzând din valoarea reținută de prima instanță valoarea bunurilor cu privire la care tribunalul a constat că în mod greșit au fost incluse în masa partajabilă.
Criticile recurentului pârât referitoare la reaprecierea valorii imobilului în litigiu, Curtea nu poate să le admită.
Așa cum precizam anterior recursul este conceput în sistemul procesual civil ca o cale extraordinară de atac, prin care în principal se tinde la îndreptarea greșelilor de drept săvârșite de instanța de judecată care a pronunțat hotărârea atacată.
De aceea, motivele de modificare sau casare a unei hotărâri sunt limitativ enumerate în art. 304 pct. 1-9 Cod păr. Civilă.
Cum recurentul pârât nu a indicat în recurs referitor la acest motiv nicio încălcare a legi, ci doar chestiuni de fapt ce țin de aprecierea valorii unui bun partajat, Curtea de Apel nu are temei legal pentru a modifica sau casa hotărârea atacată.
Astfel, cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, părțile s-au prezentat în fața judecătorie, tribunalului, s-au întocmit expertize, care puteau fi contestate în condițiile legi și în anumite termene, context în care nu se poate susține nelegalitatea hotărârilor judecătorești sub acest aspect.
În plus, în condițiile art. 371/2 al. 3 Cod pr. civ. cu ocazia executării există posibilitatea actualizări sumei ( sultei) cuprinse în titlu executoriu.
Critica recurentului pârât referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond și respingerea acestui motiv de către instanța de apel, Curtea de Apel, analizând actele și lucrările dosarului, constată că și această critică este neîntemeiată.
Astfel, raportat la obiectul dosarului, partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, ambele părți au calitatea atât de reclamant cât și de pârât.
Instanța de fond a admis, în parte, atât acțiunea introductivă de instanță cât și cererea reconvențională formulată de pârât, situație în care acesta trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate conform cotei sale din bunurile de partajat, cum corect a constatat instanța de apel.
În apel, ambele părți au avut calitate de apelant iar instanța de apel a admis numai în parte apelul declarat în cauză de pârât.
Prin urmare și pârâtul a căzut în pretenții, astfel că în mod legal Tribunalul a obligat pe reclamantă la plata doar a sumei de 1800 lei, compensând restul cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.
Așa fiind, recursul declarat în cauză de către pârât se privește ca nefondat, urmând a fi respins, ca atare.
În ce privește cererile recurenților de obligare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului recurs, Curtea, raportat la disp. art. 274.pr. civ. și la soluția de respingerea a ambelor recursuri, urmează a le respinge, astfel că în cauză nu se vor acorda nici uneia dintre părți cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanta și pârâtul împotriva deciziei civile nr. 388/A din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Mai 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, Creța |
Red.
Tehnored. C:/2ex./10.06.2009
,
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
