Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 68/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - bunuri comune -
(Număr în format vechi 261/MF/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA CIVILĂ NR. 68
Ședința publică de la 05 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
GREFIER: -
**************************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 20 februarie 2008, consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, pronunțare amânată la data de 27 februarie 2008 și 05 martie 2008, conform încheierilor de la aceleași date, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie, privind apelurile declarate de reclamanta, cu domiciliul în DTS,-, - 10,. 3,. 2, jud. M și de către pârâtul, cu domiciliul în DTS,-, -. A,. 7,. 32, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 5856 din 14.12.2005, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr. 3017/2003, ca urmare a casării deciziei civile nr. 72/A din 04.04.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, prin decizia civilă nr. 166 din 10.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
CURTEA:
Asupra apelurilor declarate în cauză;
Judecătoria Tr. S prin sentința civilă nr. 5886 din 14 decembrie 2005 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, a omologat rapoartele de expertiză și a dispus ieșirea din indiviziune a părților.
Au fost atribuite pârâtului următoarele bunuri: un apartament cu 3 camere situat în Tr. S, B-dul - nr. 130, -B,. 1,. 7,. 28 la care au fost aduse următoarele îmbunătățiri: gresie și faianță în baie și bucătărie, gresie în hol și sufragerie, tocărie și uși termopan, refacerea instalației electrice și sanitare, montare de calorifere noi, refacerea instalației de încălzire, modificări interioare, o autoutilitară marca Citroen tip Imper 31 MD/2,5 D cu nr. MH.02. autoturism marca Citroen Tip, 1,9 cu nr. MH-08. o remorcă auto, frigider combină, mașină de spălat automată Philips, linia audio Philips compusă din combină, două boxe, stație amplificare și 30 CD-uri, o fripteoză electrică, un serviciu de masă din porțelan de 12 persoane, câte un serviciu pahare pentru lichior, apă, vin, șampanie, câte un serviciu de cafea și ceai porțelan, o mobilă de dormitor compusă din pat dublu șifonier cu două uși, masă și 4 scaune, mobilă bucătărie compusă din comodă, bufet cu trei uși, masă și două scaune, bufet, etajeră, două taburete, panou, video Sony, două tablouri în ulei pe pânză ale pictorului, aspirator Philips, o lustră, covor persan 3/4, cuptor cu microunde, robot bucătărie, TV color de producție japoneză, un fax, un grill, un prăjitor, un filtru cafea, cameră video, balanță electronică, oale, cratițe, veselă inox, 5 seturi lenjerie de pat, 4 pături plușate, pat copil din lemn de stejar, pat pliant
A obligat pârâtul să plătească reclamantei sultă în cuantum de 33713 lei RON; a constatat că remorca tip cumpărată la 17 iulie 1992 este bun propriu al pârâtului.
A respins cererea privind restituirea de către pârât reclamantei următoarele bunuri: o verighetă din aur, 10 pulovere, 8 fuste, trei perechi pantofi, 12 bluze și a compensat parțial cheltuielile de judecată și a obligat să plătească reclamantei suma de 777,10 lei RON cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru și onorarii experți.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond prin încheierea de admitere în principiu pronunțată în cauză la data de 15 septembrie 2004, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu o cotă de 20% reclamanta și 80% pârâtul următoarele bunuri:
- un apartament un apartament cu 3 camere situat în Tr. S, B-dul - nr. 130, -B,. 1,. 7,. 28 la care au fost aduse următoarele îmbunătățiri: gresie și faianță în baie și bucătărie, gresie în hol și sufragerie, tocărie și uși termopan, refacerea instalației electrice și sanitare, montare de calorifere noi, refacerea instalației de încălzire, modificări interioare;
- o autoutilitară marca Citroen tip Imper 31 MD/2,5 D cu nr. MH.02.;
- autoturism marca Citroen Tip, 1,9 cu nr. MH-08.;
- o remorcă auto;
- frigider combină, mașină de spălat automată Philips, linia audio Philips compusă din combină, două boxe, stație amplificare și 30 CD-uri, o fripteoză electrică, un serviciu de masă din porțelan de 12 persoane, câte un serviciu pahare pentru lichior, apă, vin, șampanie, câte un serviciu de cafea și ceai porțelan, o mobilă de dormitor compusă din pat dublu șifonier cu două uși, masă și 4 scaune, mobilă bucătărie compusă din comodă, bufet cu trei uși, masă și două scaune, bufet, etajeră, două taburete, panou, video Sony, două tablouri în ulei pe pânză ale pictorului, aspirator Philips, o lustră, covor persan 3/4, cuptor cu microunde, robot bucătărie, TV color de producție japoneză, un fax, un grill, un prăjitor, un filtru cafea, cameră video, balanță electronică, oale, cratițe, veselă inox, 5 seturi lenjerie de pat, 4 pături plușate, pat copil din lemn de stejar, pat pliant
A constatat că remorca tip, cumpărată la 17.07.1992 este bun propriu al pârâtului.
A respins cererea privind restituirea de către pârât reclamantei a următoarelor bunuri: o verighetă de aur, 10 pulovere, 8 fuste, 3 perechi pantofi, 12 bluze.
Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la 29 decembrie 1992 iar căsătoria a fost desfăcută în anul 1999 prin sentința civilă nr. 2678/1.11.1999 a Judecătoriei Drobeta Turnu S.
Urmare a probatoriului administrat în cauză prima instanță a reținut ca făcând parte din masa bunurilor comune toate bunurile mobile și imobile menționate de reclamantă în acțiune, cu excepția uneia dintre cele două remorci auto, cu privire la care s-a reținut că este bun propriu al pârâtului dobândit la data de 17.07.1992, anterior căsătoriei, potrivit facturii depuse la dosarul cauzei.
S-au înlăturat apărările pârâtului, potrivit cărora o parte din bunurile mobile au aparținut doar acestuia, fiind aduse în România de la casa sa pe care a vândut-o în Belgia, deoarece această împrejurare nu a fost dovedită, ca și susținerea acestuia în sensul că autoutilitara Citroen a fost vândută.
Nu au fost reținute nici afirmațiile reclamantei, făcute într-o declarație dată în fața instanței în sensul că unele bunuri sunt proprii ale acesteia. S-a avut în vedere faptul că prin acțiune reclamanta a solicitat introducerea acestor bunuri în masa bunurilor comune și nu a formulat o cerere în sensul constatării că unele bunuri sunt proprii ale acesteia.
În ce privește contribuția părților la dobândirea bunurilor comune s-a constatat că după încheierea căsătoriei părțile au locuit în Belgia, reclamanta nu a făcut dovada veniturilor pe care le obținea, iar prin probatoriul administrat pârâtul a făcut dovada obținerii unor venituri substanțiale.
Chiar dacă părțile au plătit împreună pe o perioadă ce cinci ani ratele pentru un imobil al pârâtului, prima instanță a arătat că ratele au fost achitate pe o perioadă mai mare de 15 - 20 de ani, deci pentru o perioadă de 10 - 15 ani au fost achitate numai de către pârât, iar în perioada de 5 ani când părțile au plătit ratele împreună, contribuția pârâtului a fost mult mai mare, având în vedere că acesta lucra permanent, în timp ce pârâta lucra ocazional.
S-a reținut și că apartamentul cu 3 camere și autoturismul au fost cumpărate cu banii obținuți din vânzarea casei pârâtului din Belgia.
În ce privește îmbunătățirile efectuate la apartamentul cu 3 camere, din probatoriul administrat s-a reținut că acestea au fost făcute în cursul anului 1999, tot cu banii obținuți din vânzarea casei pârâtului din Belgia și nu erau terminate în luna septembrie 1999 când reclamanta a plecat în Belgia.
Cu privire la cererea de restituire a anumitor bunuri formulată de către reclamantă s-a constatat că din probele administrate nu a rezultat existența acestor bunuri și nici faptul că ele au rămas în posesia pârâtului, care ar fi refuzat restituirea lor.
Prin sentința mai sus precizată în urma stabilirii cotelor de contribuție a părților la dobândirea bunurilor și a compunerii masei partajabile și după efectuarea în cauză a evaluării bunurilor și a formării loturilor, a avut în vedere la atribuire cota fiecărei părți la dobândirea bunurilor și posesia acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a arătat că în mod nelegal instanța de fond a reținut o contribuție diferențiată de 20% pentru reclamantă și 80% pentru pârâtă, arătând în esență că a făcut o apreciere subiectivă asupra probelor în cauză, ignorând unele probe certe și concludente.
Că în cadrul expertizei auto nu s-a reținut uzura autoturismelor și că în mod greșit apartamentul bun comun i-a fost atribuit pârâtului, deși acesta este cetățean străin iar minora rezultată din căsătoria părților i-a fost încredințată spre creștere și educare reclamantei.
Pârâtul a precizat că în mod greșit instanța de fond a reținut calitatea de bunuri comune ale bunurilor din încheierea de admitere în principiu, deoarece acestea au fost cumpărate din banii obținuți din vânzarea unei case bun propriu al acestuia și sunt deci bunuri proprii, mobilele reținute la masa partajabilă au fost supraevaluate, nereținându-se nici un grad de uzură al acestora și procedura de citare și comunicare a hotărârii nu a fost legal îndeplinită în faza primei instanțe, fiind citat la o adresă indicată de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 72A/04.04.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în cel de-al doilea ciclu procesual s-au respins apelurile declarate de reclamantă și pârât împotriva sentinței civile nr. 5886/14.12.2005, pronunțată de judecătoria Tr. S în dosarul nr. 3017/2003.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel verificând critica formulată de reclamanta în sensul că hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică sub aspectul modului în care a apreciat contribuția diferențiată de 20% și respectiv 80% asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în raport de probele administrate a constat următoarele:
Apelanta reclamantă, la interogatoriul ce i-a fost luat de instanța de fond (fila 174), recunoaște că din 1992 și în iunie 1998 a locuit împreună cu părăul în Belgia în casa proprietatea acestuia.
În toată această perioadă nu a fost încadrată în muncă, dar pretinde că l-a ajutat pe pârât și a muncit în gospodărie.
Din carnetul de muncă al reclamantei, existent la filele 163 - 170 dosar fond, s-a constat că reclamanta de la data încheierii căsătoriei (29 dec.1992) nu a mai fost angajată până în data de 17.05.1999, lucrând o perioadă de 4 luni, respectiv până la 6.09.1999, când i s-a desfăcut contractul de muncă.
Apartamentul supus împărțelii a fost achiziționat conform actului de vânzare cumpărare existent la fila 4 dosar fond, la data de 21.01.1999.
Suma de - franci belgieni din traducerile efectuate de reclamantă a intrat în contul pârâtului la data de 4 mai 1999, deci ulterior datei la care a fost achiziționat apartamentul și ulterior datei la care au fost achiziționate majoritatea bunurilor supuse partajului.
Pe de altă parte s-a arătat că la același interogatoriu reclamanta apelantă a declarat că apartamentul cu trei camere, precum și autoturismul marca Citroen, tip au fost cumpărate cu banii obținuți după vânzarea casei din Belgia, precum și împrejurarea că, o parte din îmbunătățirile aduse apartamentului au fost executate după despărțirea în fapt și divorț.
Coroborând răspunsul la interogatoriu cu celelalte probe administrate în cauză, înscrisuri și declarații de martori s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a stabilit contribuția diferențiată a părților la dobândirea bunurilor cu regim comun.
Susținerea reclamantei potrivit căreia la casa proprietatea pârâtului din Belgia s-au plătit o perioadă de 5 ani rate în timpul căsătoriei s-a precizat că nu poate fi valorificată ca aport la dobândirea bunurilor supuse împărțelii, deoarece această sumă nu se regăsește în aceste bunuri.
La stabilirea cotelor de contribuție s-a arătat că instanța de fond a avut în vedere și participarea reclamantei la dobândirea bunurilor concretizată în munca acesteia în gospodărie, dar și a sumei de - franci belgieni, dobândite în tipul căsătoriei pentru traducerile efectuate (fila 91).
Susținerile reclamantei potrivit cărora în perioada în care au locuit în imobilul proprietatea pârâtului din Belgia împreună cu minora rezultată din căsătorie au plătit chirie în cuantum de 225 euro lunar o perioadă de trei ani și s-au achitat rate de 450 euro lunar pentru acest imobil pe o perioadă de 5 ani și J, în condițiile în care în toată această perioadă reclamanta nu a avut serviciu, s-a reținut ca dovedind faptul că pârâtul realiza venituri substanțiale care să-i permită achitarea acestor datorii, dar și acumulării care au dus la achiziționarea altor bunuri.
Cu privire la evaluarea autoturismelor din expertiza auto efectuată în cauză, ce constituie un alt motiv de apel al reclamantei s-a constată că, din probele administrate în cauză a reieșit că acestea au fost folosite de ambele părți astfel încât diminuarea de valoare suferită de bun prin uzură va fi suportată de către ambele părți.
Nu a fost reținut nici motivul de apel potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a atribuit apartamentul în lotul pârâtului, deși minora rezultată din căsătorie a fost încredințată spre creștere și educare reclamantei, deoarece la lotizare prima instanță a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 6739respectiv posesia cota de contribuție, precum și faptul că reclamanta nu a locuit în acest apartament, iar în prezent s-a stabilit în Belgia împreună cu minora.
Examinând criticile aduse de apelantul pârât s-a reținut că acesta pretinde că prima instanță în mod greșit a reținut că bunurile cerute a fi partajate de reclamantă au regim de bunuri comune, deoarece, acestea au fost cumpărate din banii obținuți din vânzarea casei din Belgia, bunul său propriu și pe calea subrogației reale sunt bunuri proprii.
Cu privire la această critică s-a reținut că pentru ca instanța să poată face aplicarea disp. art. 30 lit. f fam. în sensul operării subrogației reale cu titlu universal și să constate că întreaga masă de bunuri dobândite sub regimul căsătoriei a fost achiziționată cu banii proveniți din vânzarea casei sale din Belgia, trebuia să aibă la dispoziție dovezi certe în acest sens.
Din probele administrate la instanța de fond s-a arătat că nu rezultă că bunurile supuse partajării au fost dobândite exclusiv cu banii proveniți din vânzarea casei bun propriu al pârâtului.
În atare situație s-a precizat că în mod corect instanța de fond, a reținut regimul de bunuri comune stabilind însă, o cotă diferențiată la achiziționarea acestora, având în vedere și banii proveniți din vânzarea bunului propriu, respectiv casa acestuia din Belgia.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la supraevaluarea bunurilor mobile de către experți s-a constată că acesta este nefondat întrucât apelantul pârât a refuzat accesul expertului, iar evaluarea s-a făcut în funcție de valoarea de circulație.
Prin decizia civilă nr. 166 din 10.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVAs -a admis recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 72A/04.04.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât.
S-a casat decizia recurată și s-a reținut cauza spre rejudecarea apelurilor.
S-a fixat termen pentru judecarea fondului cauzei la 10 oct. 2007.
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs observând cererile formulate de părți în cauză a constat că încă din acțiunea introductivă reclamanta a precizat că bunurile ce fac obiectul litigiului se află în posesia pârâtului de la data despărțirii în fapt, iar, ulterior, prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică de evaluare a autovehiculelor supuse partajului, de asemenea reclamanta a arătat că acestea s-au aflat în posesia exclusivă a pârâtului, astfel, că se impune ca uzura autovehiculelor supuse partajului să fie suportată de acesta. Aceste obiecțiuni la raportul de expertiză au fost respinse de prima instanță cu argumentarea că nu s-a formulat o cerere de imputare a uzurii bunurilor în cauză și nu s-au administrat probe pentru a se stabili posesia autoturismelor, deși, faptul că posesia bunurilor litigioase aparține pârâtului a fost indicat de reclamantă încă de la începutul procesului.
În aceste condiții nu a fost reținută argumentarea instanței de apel care în lipsa suplimentării probatoriului cu privire la aspectul posesiei bunurilor supuse partajului și fără a indica probatoriul pe care s-a întemeiat această concluzie reține că bunurile supuse partajului au fost folosite de ambele părți.
S-a avut în vedere și specificul partajului judiciar, dejudicium duplex, în care părțile au deopotrivă calități procesuale duble, atât activă cât și pasivă, astfel că, principiul egalității părților în cadrul partajului depășește limitele unei reguli procesuale, fiind de esența partajului.
Respectarea acestui principiu impune ca evaluarea bunurilor supuse partajului să se facă pe cât posibil mai apropiat de valoarea de circulație a acestora, luându-se în considerare toate aspectele care duc la stabilirea acestei valori, aspecte printre care posesia și legat de aceasta uzura bunurilor constituie elemente esențiale.
Principiul mai sus precizat își găsește reflectarea în legislația noastră prin dispozițiile art. 6736alin. (2) și 6739proc.civ. precum și art. 741 civ. iar nerespectarea acestora conduce la nelegalitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții, nelegalitate ce este supusă controlului judiciar al instanței de recurs în condițiile art. 304 pct. 9 proc.civ.
Nu a fost reținută ca întemeiată apărarea intimatului în sensul că cererea formulată de reclamantă în sensul imputării uzurii bunurilor supuse partajului este o cerere nouă formulată direct în apel, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus aspectul posesiei bunurilor a fus pus în discuție în prezenta cauză chiar prin acțiunea introductivă, iar pe de altă parte acest aspect se poate soluționa în cadrul procesului de partaj în mod echitabil nu numai prin imputarea (scăderea) valorii uzurii exclusiv din dreptul valoric al părții care a folosit anumite bunuri supuse partajului ci si prin includerea bunurilor folosite exclusiv de una dintre părți în lotul acesteia la valoarea bunului de la data la care a început folosirea exclusivă a acestuia cu consecința nereducerii valorii pe care o primește partea ce nu a folosit bunul cu uzura acestuia
Pe de altă parte, tot în vederea asigurării egalității părților s-a constat că în mod nejustificat instanța de apel nu a încuviințat cererea formulată de apelanta reclamantă de reevaluare a bunurilor supuse partajului în condițiile în care acestea au fost evaluate cu aproape doi ani în urmă și au fost atribuite în totalitate pârâtului, ceea ce conduce la dezavantajare evidentă a părții despăgubită prin sultă ce va suporta astfel în mod exclusiv devalorizarea monedei naționale în această perioadă.
Deși cererea reclamantei apelante se referea numai la reevaluarea unora dintre bunurile supuse partajului, s-a reținut și că tocmai în vederea asigurării egalității părților se impunea reevaluarea tuturor bunurilor supuse partajului la valoarea lor actuală de circulație.
În raport de aceste considerente, reținându-se incidența în speță a motivului de modificare al hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 proc.civ. și deoarece modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi cu privire la posesia bunurilor supuse partajului și evaluarea acestora urmează ca potrivit art. 312. alin. 3 și 4 proc.civ. s-a admis recursul declarat de reclamantă și casându-se decizia recurată s-a reținut cauza spre rejudecarea apelurilor.
În rejudecarea apelurilor s-a dispus să se repună în discuția părților și celelalte motive de recurs, care de altfel constituie și motive de apel.
cu judecarea apelurilor în limitele casării ca urmare a admiterii recursului reclamantei, instanța de recurs a administrat probatorii testimoniale cu privire la posesia bunurilor, după despărțirea în fapt a soților, fiind audiați în acest sens martorii și la propunerea apelantei reclamante.
S-a încuviințat și efectuarea unor expertize tehnice în specialitatea construcții civile, evaluare bunuri mobile și auto cu obiectivele stabilite prin decizia de casare.
Expertizele încuviințate au fost întocmite în cauză de experți: - în specialitatea construcții, în domeniul auto șși în specialitatea evaluare bunuri mobile, iar împotriva acestora părțilenu au formulat obiecțiuni.
Analizându-se apelurile formulate în cauză în limitele reînvestirii se reține că apelul formulat de reclamantă este fondat iar apelul formulat de pârât este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare:
Astfel, nu pot fi reținute în totalitate argumentele aduse de reclamantă în justificarea reținerii unei cote contributive egale a soților în realizarea bunurilor comune.
În acest sens se reține că este inexactă susținerea reclamantei că legea română instituie o prezumție de contribuție egală a soților în dobândirea bunurilor comune, deoarece art. 30 cod familiei instituie doar regimul comunității de bunuri a soților, potrivit căruia, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
Prin proprietatea comună a soților este una devălmașă, asupra cărora aceștia nu au cote determinate, acestea stabilindu-se în situația partajului de bunuri comune în raport de contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune, contribuție ce se stabilește la rândul său potrivit probatoriului administrat.
Nici contractul de căsătorie invocat de reclamantă nu justifică acordarea unor cote contributive egale ale soților asupra bunurilor supuse partajului, deoarece potrivit acestuia soții au adoptat ca regim matrimonial regimul separării de bunuri, instituindu-se doar ca prezumție și pe cale de excepție, că bunurile și obiectele de folosință comună ale soților, care se află în locuința comună, precum și valorile la purtător și banii ce se află în domiciliul comun se consideră ca aparținând pe J fiecăruia dintre soți iar bunurile pentru care soții nu vor putea justifica nici un drept de proprietate exclusiv se presupune ca aparținând fiecăruia pe J, deoarece împotriva acestor prezumții se poate face proba contrară, probă ce în speță a fost făcută prin probatoriul administrat.
În acest sens, pârâtul atât prin proba cu acte cât și cea testimonială administrate în cauză a dovedit că pe întreaga durată a căsătoriei, acesta a realizat câștiguri din muncă, pe când reclamanta nu a realizat decât câștiguri sporadice, cum sunt cele din traduceri dovedite prin extrasul de cont din 04.05.1999 (fila 91 dosar fond).
Pe de altă parte pârâtul a probat că a contribuit la achiziționarea bunurilor comune și cu sume de bani proprii dobândiți din vânzarea unei case proprietatea acestuia și a soției sale anterioare, imobil situat în Belgia.
Astfel, din coroborarea facturii de dobândire a autoturismului marca Citroen (fila 96 dosar fond) cu înscrisul notarial întocmit în Belgia de notar Philipe, (fila 124 dosar fond) rezultă că din prețul total al autoturismului de 828.850 franci belgieni 500.000 franci belgieni au fost achitați din suma obținută din vânzarea casei pârâtului.
Tot conform actului notarial mai sus precizat, extraselor de cont depuse la dosarul cauzei precum și interogatoriului luat pârâtului, rezultă că din vânzarea aceleiași case pârâtului, separat de suma mai sus precizată, i-a mai rămas o sumă de 690.000 franci belgieni (aproximativ 17.250 euro, la paritatea 1 euro = 40 ) astfel că pârâtul în toamna anului 1998 dispunea de resurse financiare proprii destul de însemnate, ceea ca contrazice susținerea reclamantei în sensul că pârâtul deținea în cont doar o sumă echivalentă cu cea de 313 euro, susținere bazată pe înscrisuri care dovedesc o situație financiară ulterioară dobândirii apartamentului, respectiv la 04.05.1999 (fila 91, dosar fond).
Deci, la data cumpărării apartamentului, cel mai important bun din masa bunurilor comune, 21.01.1999, pârâtul a făcut dovada că dispunea de sume de bani importante, atât din surse proprii, cât și din veniturile dobândite prin muncă, sume din care cu necesitate s-a plătit contravaloarea apartamentului, în condițiile în care soții la acea dată nu aveau și alte surse de venituri.
Astfel, deși nu se poate reține teza subrogației reale cu titlu particular invocată de pârât, deoarece acesta nu a făcut dovada certă că apartamentul a fost dobândit în exclusivitate cu sume de bani, bun propriu al acestuia, cel mai sus arătate îl îndreptățesc pe acesta la a solicita o cotă contributivă mai mare decât a pârâtei la dobândirea bunurilor comune.
Se are în vedere în acest sens și prețul cu care soții au achiziționat apartamentul bun comun, înscris în contract și necontestat de 50.000.000 ROL, care la data achiziționării acestui bun era echivalentul aproximativ al sumei 4.000 euro (la paritatea de la momentul cumpărării 1 euro = 13.301 ROL).
Avându-se în vedere însă și contribuția reclamantei în gospodărie, dar și faptul că aceasta a dobândit în timpul căsătoriei sporadic și venituri așa cum sunt cele dovedite prin înscrisul aflat la fila 64 dosar fond, din care prin coroborarea probatoriului administrat în cauză rezultă că, acestea au fost afectate la efectuarea îmbunătățirilor la apartamentul bun comun se reține ca întemeiată stabilirea unei cote contributive a acesteia de 30% la dobândirea bunurilor comune.
Faptul că în timpul căsătoriei s-au achitat și rate pentru imobilul din Belgia, nu poate constitui o împrejurare de natură să conducă la concluzia unei contribuții mai mari a reclamantei la dobândirea bunurilor comune, deoarece aceste rate au fost achitate pe o perioadă mult mai îndelungată de timp decât cea în care părâile au fost căsătorite, iar pe de altă parte în perioada în care aceste rate au fost achitate în timpul căsătoriei părților, tot pârâtul realiza veniturile cele mai substanțiale.
Va fi reținută ca fiind fondată și critica formulată de reclamantă privind folosirea în exclusivitate de către pârât a autovehiculelor dobândite în timpul căsătoriei.
Astfel, așa cum s-a arătat prin decizia de casare, aspectul posesiei bunurilor se poate soluționa în cadrul procesului de partaj în mod echitabil nu numai prin imputarea (scăderea) valorii uzurii exclusiv din dreptul valoric al părții care a folosit anumite bunuri supuse partajului ci si prin includerea bunurilor folosite exclusiv de una dintre părți în lotul acesteia la valoarea bunului de la data la care a început folosirea exclusivă a acestuia cu consecința nereducerii valorii pe care o primește partea ce nu a folosit bunul cu uzura acestuia
Având în vedere că prin probatoriul administrat s-a făcut dovada folosirii exclusive de către pârât, după despărțirea în fapt a autovehiculelor bunuri comune, urmează ca acestea să fie trecute în lotul pârâtului la valoarea lor de la data la care a început folosirea exclusivă, valoare determinată conform expertizei întocmire în cauză după casare.
Nu va fi reținută însă ca fondată critica formulată de reclamantă privind atribuirea în lotul său a apartamentului cuprins în masa partajabilă deoarece în această situație s-ar încălca dispozițiile art. 6739cod procedură civilă și art. 741 cod civil ce enunță criteriile de atribuire a bunurilor supuse partajului, printre care în speță esențial este, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coindivizar, în condițiile în care ambele părți locuiesc actualmente în Belgia, niciunul nedemonstrând nevoia sa de a locui în apartamentul supus partajului.
Referitor la apelul formulat de pârât, acesta urmează a fi respins, avându-se în vedere cele mai sus arătate cu privire la subrogația reală cu titlu particular invocată de acesta, dar și aspecte de ordin procedural, în sensul că rejudecarea apelurilor este o consecință a admiterii recursului formulat de reclamantă, cărei nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac.
Se are în vedere și că pârâtul nedeclarând recurs a achiesat la concluziile deciziei tribunalului cu privire la faptul că în cauză nu poate fi reținută subrogația cu titlu particular invocată de acesta și nici împrejurarea că bunurile mobile atribuite pârâtului au fost supraevaluate.
De asemenea se are în vedere și că prin expertiya efectuată după casarea deciziei instanței de apel, bunurile mobile cuprinse în masa partajabilă au fost reevaluate la valoarea actuală, iar împotriva acestui raport de expertiză părțile nu au formulat obiecțiuni.
În consecință, văzându-se și dispozițiile art. 296 cod procedură civilă urmează a se va admite apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 5856 din 14.12.2005, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr. 3017/2003.
Se va respinge apelul formulat de pârâtul împotriva aceleiași sentințe.
Se va schimba în parte încheierea de admitere în principiu pronunțată de prima instanță în sensul că se va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunurile comune cu cote contributive de 30% reclamanta și 70% pârâtul.
Se va schimba în parte sentința apelată în sensul că se vor confirma rapoartele de expertiză efectuate de experți:, și - care vor fi omologate sub aspectul evaluării bunurilor reținute în masa partajabilă.
Se va menține lotizarea fizică dispusă în primă instanță și în consecință va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei sultă în cuantum de 74.469 RON.
Se vor menține restul dispozițiilor încheierii de admitere în principiu și sentinței.
Potrivit art. 276 cod procedură civilă se vor compensa în parte cheltuielile de judecată în apel și recurs potrivit cotei contributive reținute în favoarea fiecărei părți, dar și cheltuielilor efectiv suportate de aceștia și dovedite, privind taxe judiciare de timbru și onorarii expertize și în consecință va mai fi obligat pârâtul către reclamantă la 281,65 RON cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 5856 din 14.12.2005, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr. 3017/2003, ca urmare a casării deciziei civile nr. 72/A din 04.04.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, prin decizia civilă nr. 166 din 10.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
Respinge apelul formulat de pârâtul împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte încheierea de admitere în principiu în sensul că se constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunurile comune cu cote contributive de 30% reclamanta și 70% pârâtul.
Schimbă în parte sentința în sensul că se confirmă rapoartele de expertiză efectuate de experți:, și - pe care le omologhează sub aspectul evaluării bunurilor reținute în masa partajabilă.
Menține lotizarea fizică dispusă în primă instanță.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei sultă în cuantum de 74.469 RON.
Menține restul dispozițiilor încheierii de admitere în principiu și sentinței.
Compensează în parte cheltuielile de judecată în apel și recurs și mai obligă pârâtul către reclamantă la 281,65 RON cu acest titlu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 martie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. jud.
,
4 ex
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Tatiana Rădulescu, Mariana Pascu
| ← Stabilire paternitate. Decizia 796/2009. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
