Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - partaj bunuri comune -

(Număr în format vechi 48/MF/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE Nr. 69

Ședința publică de la 11 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Stan Judecător

- - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier: -

**************

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în S, str. -,.20,. A,.5 județul O, de intervenienții, domiciliată în S, str. -,.20,. A,.5 județul O, domiciliat în S, str. -,.20,. A,.5 județul O, împotriva deciziei civile nr.338 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă a domiciliată în comuna, județul O și intimatul-intervenient, domiciliat în comuna, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-reclamant reprezentat de avocat, recurenta - intervenientă reprezentată de avocat, recurentul-intervenient asistat de avocat, intimata-pârâtă a asistată de avocat, lipsind intimatul-intervenient reprezentat de avocat, având ca obiect partaj bunuri comune.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care instanța, în conformitate cu dispoz.art.150 Cod proc. civilă, a acordat cuvântul asupra recursurilor de față.

Avocat, pentru recurentul-reclamant și pentru recurenții -intervenienți, solicită admiterea recursurilor, criticând soluția din apel și fond ca fiind nelegală, recurenții fiind prejudiciați.

Consideră că Tribunalul Olt nu a avut în vedere contribuția reclamantului și a fiului său la dobândirea bunurilor coachizite, mai ales la apartament. Deși au achitat cea mai mare parte din prețul apartamentului, cuantumul contribuției recunoscute de către instanță este foarte mic.

Mai menționează că era titularul contractului de închiriere iar între părți a existat o imposibilitate de a se preconstitui probe.

De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat explicit, prin dispozitiv, asupra cererii de intervenție formulată de și, și, în același timp, a soluționat greșit cererea de intervenție formulată de, fără a avea în vedere că acesta din urmă a formulat cererea "pro causa". În același timp, opiniază că sintagma "primă instanță", cuprinsă în textul art. 50 alin. 2 cod pr. civ. în intenția legiuitorului, se referă la instanța de fond care judecă pentru prima dată cauza și nu la instanța de rejudecare ce judecă după casarea cu trimitere și, după caz, în limitele deciziei de casare.

Mai arată că soluția a fost greșită și sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate părților, atâta timp cât, a reținut că "instanța de fond a realizat practic o compensare a acestora" dar a arătat, în același timp, că se respinge cererea privind cjheltuielile de judecată formulată de reclamant, pârâtă și de cei trei intervenienți, "ca fiind nedeterminate sub aspectul obiectului"

De asemenea, invocă faptul că instanța de fond nu precizează valoarea loturilor și nici valoarea bunurilor ce compun respectivele loturi, precizând numai valoarea sultei.

Invocă dispoz.art.304 pct. 9, 312, 274 Cod proc. civilă, în raport de care pune concluzii de admitere a recursurilor și modificarea hotărârilor atacate în sensul arătat, cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimata-pârâtă a, pune concluzii de respingere a recursurilor ca neîntemeiate și menținerea celor două hotărâri ca fiind temeinice și legale, arătând că instanța s-a pronunțat asupra tuturor cererilor.

Arată că cele două instanțe în mod corect au apreciat că intervenienții au doar un drept de creanță asupra apartamentului bun comun al soților și a (intervenienții au făcut doar îmbunătățiri la apartament) și nu un drept de coachiziție, atâta timp cât în contractul de vânzare-cumpărare este menționat în calitate de cumpărător doar.

Mai arată că nu s-a dovedit, în speță, existența bunurilor proprii și nici că acestea ar fi fost luate din apartament și în localitatea.

De asemenea, cererea de intervenție formulată de nu poate fi considerată "pro causa", atâta timp cât s-a dovedit că aces intervenioent este proprietarul casei cu două camere și are un drept de superficie asupra terenului pe care se află edificată această construcție.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, consideră că instanța a avut în vedere o compensare a acestora considerând că părțile din proces au făcut cheltuieli egale.

De asemenea, nu are importanță că nu s-a menționat valoarea fiecărui bun și valoarea loturilor atribuite părților atâta timp cât aceste valori sunt menționate în rapoartele de expertiză întocmite în cauză și deci, sentința poate fi pusă în executare.

Pune concluzii de respingere a recursurilor, cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimatul-intervenient, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Arată că, față de critica nr. 3 din recursul de față și care privește cererea de intervenție formulată de această parte, se solicită respingerea, date fiind dispozițiile art. 50 alin. 2 cod. pr. civ. precum și decizia nr. 436/2005 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA prin care s-au casat toate hotărârile pronunțate anterior, judecata fiind reluată de la prima instanță.

De asemenea, mențiunea că această cerere de intervenție a fost formulată "pro causa" excede criticii de nelegalitate permisă în calea de atac a recursului.

De altfel, este de notorietate în comună că banii obținuți din vânzarea imobilului au fost folosiți pentru construirea unei anexe cu două camere, bucătărie și hol și pentru achiziționarea diverselor bunuri de consum în gospodărie.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin decizia nr. 338/28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul reclamant, domiciliat în S, str. -,. 20,. A,. 1,. 5, județul O, apelanta pârâtă a, domiciliată în comuna, județul O și de apelanții intervenienți și, domiciliați în S, str. -,. 20,. A,. 1,. 5, județul O, împotriva sentinței civile nr. 659/14.02.2007, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul intervenient, domiciliat în comuna, județul

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele.

Prin sentința civilă nr. 659/2007 Judecătoria Slatinaa admis în parte acțiunea de partaj bunuri comune formulată de reclamantul, în parte cererea de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu și, în parte cererea de intervenție formulată de intervenientul în interes propriu, au fost omologate rapoartele de expertiză întocmite de expert și expert constructor, raportul de expertiză construcții întocmit de expert în varianta a doua de lotizare și raportul de expertiză topografică întocmit de expert a șa cum fost completat prin suplimentul de la fila 231 în varianta de lotizare nr. 2 și raportul de expertiză autor întocmit de expert dispunându-se sistarea stării de codevălmășie formându-se două loturi valorice în care au fost repartizate bunurile reținute prin încheierea de admitere în principiu din 31 mai 2006.

S-a constatat că intervenineții și au un drept de creanță constatând în valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului reclamantul în valoare de 1257 lei.

S-a constatat că intervenientul are un drept de superficie compus din dreptul de proprietate asupra unei case cu două camere dotată cu aplecătoare, asupra terenului de 250.

Instanța de fond a reținut că reclamantul și pârâta au dobândit în regim de codevălmaș conform art. 30 din Codul familiei 1162. situat în localitatea, o casă cu patru camere dotată cu beci și hol, o casă cu trei camere, un fânar, un garaj și o cameră, o fântână, două cotețe, construcții situate pe terenul menționat mai sus, un autoturism 1310, un apartament situat în S fără îmbunătățiri și o serie de bunuri mobile de uz gospodăresc, cota de contribuție a acestora fiind de .

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul, pârâta a și intervenienții și.

În motivele de apel formulate de reclamantul și intervenienții și aceștia critică sentința sub aspectul interpretării eronate a probatoriilor, respectiv a modului de soluționare a cererii de intervenție prin care s-a reținut un drept de creanță în valoare de 1257 lei, intervenienții considerând că dreptul lor este un drept de coachiziție cu privire la bunurile imobile și o parte din bunurile mobile, așa cum rezultă din depozițiile martorilor.

De asemenea, intervenienții au arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere prind restituirea unor bunuri mobile și greșit a admis cererea de intervenție formulată de.

În continuare apelanții au criticat sentința și sub aspectul rezolvării cheltuielilor de judecată ce nu ar fi întemeiate, determinat de aspectul obiectului cauzei.

În final apelanții au criticat modul de redactare al dispozitivului, nefiind menționată valoarea bunurilor repartizate în loturi.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de reclamant și intervenienți tribunalul a apreciat că acesta este nefondat.

Apelul formulat a criticat în principal, modul de rezolvare al cererii de intervenție formulată de și. Cerere ce a fost admisă în parte, constatând că aceștia au realizat îmbunătățiri la apartamentul bun comun în cuantum de 1257 lei, ceea ce le conferă un drept de creanță asupra bunului ce a fost atribuit în lotul reclamantului. Contribuția neputând schimba caracterul bunului comun dobândit în regim de codevălmășie de soți cu un bun dobândit în regim de coachiziție între cele patru părți, prezumția comunității nefiind răsturnată, apelații neindicând de altfel, în argumentarea motivului de apel, probele ce ar fi fost administrate la fond în sprijinul acestei idei și neîmpărtășite de instanță.

Instanța de fond s-a pronunțat și cu privire la capătul de cerere privind restituirea bunurilor mobile așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate, aceasta neputând reține cu forță probantă depoziția martorului care a precizat doar efectuarea unui transport de bunuri în localitatea fără a identifica bunurile sau proveniența lor (fila 255 dosar de fond).

Sub aspectul cererii de intervenție formulată de intervenientul, persoană asupra căruia s-a instituit curatela prin dispoziția nr. 2370/2007 emisă de Primăria, instanța de fond a reținut dreptul său de proprietate asupra construcției - casă cu două camere și aplecătoare și, implicit, a dreptului de superficie pe suprafața de 250. aferentă imobilului, bunul fiind folosit în prezent de această persoană, imobilul provenind dintr-o altă casă cu două camere și anexe gospodărești înstrăinate către numitul, prețul fiind folosit la edificarea acestui din urmă imobil.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, s-a reținut de către instanța de apel, că instanța de fond a realizat practic o compensare a acestora, având în vedere obiectul cauzei în care părțile au aceeași calitate procesuală, acestea efectuând cheltuieli egale prin plata expertizelor, a onorariilor de avocat și taxe de timbru.

Criticile referitoare la tehnica redactării dispozitivului nu pot fi reținute, potrivit deciziei, atâta timp cât aceasta a dispus omologarea rapoartelor de expertiză în varianta reținută de instanță, executarea hotărârii judecătorești fiind posibilă atât cu privire la bunurile imobile cât și cele mobile.

Sentința Judecătoriei Slatinaa fost criticată și de pârâta a sub aspectul modului de redactare a dispozitivului, aceasta considerând că există o neconcordanță între sulta care trebuie plătită de către reclamant întru-cât în minută se specifică suma de 54590 lei, iar în hotărâre 31029,41 lei.

Sub aspectul modului de redactare a dispozitivului hotărârii, așa cum s-a arătat mai sus, tribunalul a apreciat că hotărârea judecătorească poate fi pusă în executare chiar dacă nu sunt trecute valorile bunurilor mobile și imobile atâta timp cât instanța a dispus omologarea rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, rapoarte asupra cărora, în final, părțile nu au mai avut obiecțiuni.

S-a menționat că, la fila 252 dosar de fond, se află minuta sentinței din care rezultă că sulta la care a fost obligat reclamantul, este în cuantum de 31029,41 lei la fel cum a fost menționată în dispozitivul sentinței pagina 8, fila 256 dosar.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și intervenienții și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului declarat de reclamant și de către intervenienții, s-au formulat următoarele critici.

Fiind preocupată de problematica îmbunătățirilor aduse la apartament, instanța de apel a omis, fără motiv, să analizeze modul de dobândire a acestuia, respectiv, faptul că acesta a fost dobândit în regim de coachiziție de către părți, intervenienții și achitând personal suma de 75.000 lei din prețul total de 111.500 lei cât a costat apartamentul în aprilie 1992. Mai mult, intervenienții au contribuit efectiv și substanțial la investițiile făcute la construcțiile de la țară și la dobândirea bunurilor mobile.

În continuare, s-a arătat că aceste aspecte sunt confirmate atât de către intervenient, de către martorii, precum și de înscrisurile depuse la dosar.

O a doua critică formulată privește modul greșit în care instanța de fond s-a pronunțat cu privire la capătul din cererea de intervenție formulată de intervenienții, în sensul că pronunțarea nu s-a făcut prin dispozitivul hotărârii și nu prin considerente.

De asemenea, în mod greșit a fost soluționată și cererea de intervenție formulată de intervenientul, deși s-a susținut de către părțile adverse că aceasta este o cerere formulată "pro causa" și ar fi trebuit tratată ca atare. Mai mult, aceasta trebuia formulată în fața primei instanțe (conform art. 50 alin. 2 cod pr. civ.), deci nu în fața instanței de rejudecare, ce judecă după casare cu trimitere și, după caz, în limitele deciziei de casare.

A fost rezolvată greșit și problema cheltuielilor de judecată în sensul că, deși s-a menționat că se realizează o compensare a acestora, s-a menționat totuși, în dispozitiv, că se respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intervenienții în interesul propriu, de reclamant și de către pârâtă, ca fiind nedeterminate sub aspectul obiectului.

În final, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a menținut hotătârea instanței de fond în care nu s-au precizat valorile bunurilor ce compun loturile, precizându-se numai cuantumul sumei.

O astfel de tehnică judiciară de redactare a hotărârii conduce la imposibilitatea concretă de executare a acesteia în lipsa rapoartelor de expertiză.

Curtea, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată criticile formulate ca fiind parțial fondate, după cum urmează.

Prima critică formulată de recurenți va fi respinsă, regimul juridic al apartamentului fiind, în mod evident, acela de bun comun al soților, conform art. 30 alin. 1 cod fam. atâta timp cât în contractul de vânzare-cumpărare (titlul de proprietate asupra acestui apartament ) figurează ca și cumpărător reclamantul care, la acea dată - 13 aprilie 1992, era căsătorit cu pârâta a, partea fiecăruia dintre soți nefiind determinată.

fiind că proprietatea pe cote părți are ca izvor alte cauze decât căsătoria, respectiv, legea, succesiunea ori convenția părților iar partea fiecăruia dintre coproprietari este cunoscută, fiind determinată sub forma unei fracțiuni matematice, se poate concluziona că în mod corect s-a stabilit de către instanțele de fond că apartamentul în litigiu este bun comun al soților și nu bun coachizit, contribuția intervenienților, fiind reținută doar ca un drept de creanță și nu este în măsură să schimbe natura juridică a acestuia.

Celelalte aspecte menționate tot la pct. 1 din motivele de recurs - ce privesc contribuția intervenienților și la dobândirea bunurilor mobile și la edificarea investițiilor făcute la construcțiile de la țară - precum și cele referitoare la soluționarea cererii de intervenție formulată de, menționate la punctul 3 din motivele de recurs, privesc aspecte referitoare la evaluarea probatoriului administrat în cauză, deci de netemeinicie a hotărârii, ce nu pot fi cenzurate în prezenta cale extraordinară de atac, date fiind dispozițiile art. 304 cod pr. civ.

Nu poate fi primită ca fondată nici critica referitoare la greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 50 alin. 2, textul de lege sus-menționat nefăcând distincția despre care fac vorbire recurenții la pct. 3 în partea finală din motivele de recurs, în cauză neavând deci, relevanță decât că cererea de intervenție formulată de a fost formulată în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, neavând importanță că această instanță fusese investită, de această dată, după casare cu trimitere.

Referitor la critica menționată la pct. 2 din motivele de recurs, se constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de intervenție formulată de intervenieții și admițând-oîn parte, nefiind necesar a se nominaliza în dispozitiv fiecare dintre capetele de cerere respinse, mai ales că acest lucru rezultă din motivele de fapt și de drept expuse în considerentele hotărârii.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de părți - critică menționată la pct. 4 din motivele de recurs, se constată că, într-adevăr, tehnica de redactare a dispozitivului sentinței este deficitară însă, nu poate constitui o cauză de nelegalitate a hotărârii.

Din modul de redactare al acestei hotărârii, rezultă că, așa cum a menționat și instanța de apel, instanța de fond, neobligând părțile la cheltuieli de judecată constând în taxele de timbru și onorariile de expert, a procedat, practic, la o compensare totală a acestora, în condițiile în care părțile au duble calități procesuale și au efectuat cheltuieli de același fel, chiar dacă această mențiune nu a fost făcută în mod expres. Soluția de respingere fiind o consecință directă a operațiunii de compensare totală, admiterea cererii se impunea numai în situația unei compensări parțiale sau în ipoteza în care nu ar fi operat o compensare a acestor cheltuieli.

În cazul în care, totuși, părțile au efectuat și alte cheltuieli de judecată, acestea au posibilitatea, așa cum a menționat și instanța de fond, să le solicite separat.

Se constată însă fondată critica referitoare la lipsa din dispozitiv a mențiunii valorii fiecăruia dintre bunurile supuse partajului, respectiv, greșita aplicare a dispozițiilor art. 6735și următoarele cod pr. civ. referitoare la împărțeala judiciară în natură, reținând că, într-adevăr, menționarea acestor valori în expertizele de specialitate depuse la dosarul cauzei nu este suficientă atâta timp cât hotărârea judecătorească (și nu celelalte acte și lucrări ale dosarului) constituie titlul supus executării silite, în înțelesul art. 372 și următoarele cod pr. civ.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod pr. civ. se va admite recursul, se va modifica decizia în parte, se vor admite apelurile formulate de reclamantul și intervenienții.

Se va schimba în parte hotărârea instanței de fond în sensul că, alături de bunurile atribuite părților vor fi menționate și valorile acestora, potrivit rapoartelor de expertiză confirmate de instanță.

Se va menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei.

Văzând și dispozițiile art. 274 cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat reclamantul, domiciliat în S, str. -,. 20,. A,. 5 județul O, și de intervenienții, domiciliată în S, str. -,. 20,. A,.5 județul O, domiciliat în S, str. -,.20,. A,.5 județul O, împotriva deciziei civile nr. 338 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă a domiciliată în comuna județul O și intimatul-intervenient, domiciliat în comuna județul

Modifică în parte decizia și admite apelurile formulate de reclamantul și de intervenienții și.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 659/14 februarie pronunțată de Judecătoria Slatina în sensul că, alături de bunurile atribuite părților vor fi menționate și valorile acestora, potrivit rapoartelor de expertiză confirmate de instanță, după cum urmează:

autoturismul individualizat în raportul de expertiză auto, întocmit de expert - marca 1310, nr.- = 28.932.000 lei; apartamentul individualizat în raportul de expertiză construcții întocmit de expert situat în localitatea S, str. -,. 20,. A,. 1,. 5, jud. O = 80.238 lei; bunurile mobile individualizate în lotul reclamantului în varianta unică de lotizare întocmită de expert: opt borcane sticlă = 16,00 lei, două lighene = 2,00 lei, 1/2 contravaloarea a douăzeci de duble de porumb = 45,00 lei, trei biciclete = 50,00 lei, 1/2 contravaloarea unui porc = 225,00 lei, 1/2 contravaloarea unui nr. de 25 de găini = 125,00 lei, 1/2 trei metri cubi de lemne retezate = 300,00 lei, 1/2 doi metri cubi de lemne = 150,00 lei, 1/2 valoarea a două curci = 40,00 lei, un șifonier cu două uși = 140,00 lei, o masă mobilă extensibilă = 63,00 lei, o masă mobilă fixă = 35,00 lei, o masă de lemn = 10,00 lei, o bancă de doi metri = 5,00 lei, șase scaune = 252,00 lei, o noptieră cu oglindă = 84,00 lei, un aragaz cu trei arzătoare și cuptor = 180,00 lei, un televizor color = 30,00 lei, patru pături = 80,00 lei, saltea de lână = 5,00 lei, un cearceaf plic = 5,00 lei, trei plăpumi lână = 60,00 lei, o de fulgi = 5,00 lei, nouă perne de fulgi = 180,00 lei, o putină 200 litri = 40,00 lei, un costum negru = 15,00 lei, șase perechi de pantaloni = 30,00 lei, șase cămăși = 30,00 lei, cinci pulovere = 30,00 lei, două pufoaice = 30,00 lei, un = 30,00 lei, o masă cu patru scaune = 70,00 lei, două fotolii tip scaune = 140,00 lei, o vitrină tip D = 140,00 lei, studio cu ladă = 140,00 lei; erenul de 1162 mp, din titlul de proprietate nr. 13139/28/04.05.1995, individualizat în raportul de expertiză topografică = 2.370,48 lei; imobilele construcții individualizate în raportul de expertiză construcții întocmit de expert în varianta de lotizare nr. II, mai puțin casa cu două camere dotată cu aplecătoare: casă cu patru camere = 13.038,30 lei, fânar = 1.394,10 lei, garaj cu cameră alăturată = 3.572,30 lei, fântână = 510,50 lei, de porci = 161,10 lei, de păsări = 30,00 lei; bunurile mobile individualizate în lotul pârâtei în varianta unică de lotizare întocmită de expert: treizeci bucăți săpun = 30,00 lei, 1/2 contravaloarea unui porc = 225,00 lei, 1/2 contravaloarea unui nr. de 25 de găini = 125,00 lei, 1/2 trei metri cubi de lemne retezate = 300,00 lei, 1/2 doi metri cubi de lemne = 150,00 lei, 1/2 din valoarea a două curci = 40,00 lei, trei cutii pentru cereale = 30,00 lei, patru dormeze = 200,00 lei, un pat de fier = 10,00 lei, o masă mică = 30,00 lei, mobilă sufragerie (neevaluată), două mese lemn = 20,00 lei, două mese a câte trei metri lungime = 30,00 lei, o bancă lemn de trei metri = 7,00 lei, două scaune tapițate = 84,00 lei, două scaune cu rezemătoare = 20,00 lei, o butelie de aragaz = 80,00 lei, un aragaz cu trei arzătoare second hand = 30,00 lei, două dulapuri de bucătărie = 60,00 lei, două covoare bej de iută = 165,00 lei, o mochetă = 75,60 lei, zece foi preșuri = 10,00 lei, trei perne = 60,00 lei, o putină de 300 litri = 50,00 lei, două bidoane = 10,00 lei, un bufet de bucătărie = 70,00 lei, un aragaz cu trei arzătoare = 180,00 lei, un frigider Arctic = 100 lei, o canapea extensibilă = 280 lei, o masă cu patru scaune de bucătărie = 70,00 lei, un șifonier cu două uși alb = 196,00 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei civile.

Compensează cheltuielile de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 martie 2008

PREȘEDINTE: Elena Stan

- -

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

- -

JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu

- -

Grefier,

red. jud. /4 ex./ 21 aprilie 2008

jud apel

Președinte:Elena Stan
Judecători:Elena Stan, Ligia Epure, Carmen Tomescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Craiova