Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 71/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 41/MF/2008)
-contestație în anulare-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 71
Ședința publică de la 11 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan Judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
- - - - Judecător
Grefier: -
**************
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea --, domiciliată în C,- judetul D, împotriva deciziei civile nr.277 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în comuna, sat judetul, având ca obiect "contestație în anulare".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: contestatoarea - asistată de avocat și intimatul asistat de avocat .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se instanței atașarea dosarelor de fond, precum și faptul că - a depus la dosar motivele contestației în anulare, prin serviciul arhivă.
Avocat, pentru intimat, arată că nu solicită termen pentru observarea motivelor.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, apreciind dosarul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra contestației de față.
Avocat, pentru contestatoare, invocă dispoz.art.318 Cod proc.civilă, în raport de care solicită admiterea contestației, anularea hotărârii, în sensul rejudecării recursului.
Arată că s-a considerat de către Curtea de Apel că la stabilirea valorii de circulație au fost avute în vedere normele metodologice aplicate cât și caracteristicile tehnice ale imobilului, arătând că imobilul este amplasat în zona Pieței și nu în zona centrală, motive pentru care consideră că se impune determinarea corectă a valorii reale a imobilului.
Mai arată că s-a evaluat construcția la 123.392 lei, la stabilirea valorii reținându-se ca și criteriu de evaluare amplasamentul central al acestuia.
Avocat, pentru intimat, solicită respingerea contesatației, arătând că motivele acesteia au fost invocate și anterior și nu se încadrează în dispoz.art.317 Cod proc.civilă. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia civilă nr. 277/ 29 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul declarat de recurenta pârâtă -- împotriva deciziei civile nr.133 din data de 3 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Recurenta pârâtă criticase decizia pronunțată în apel sub aspectul modului de evaluare a imobilului supus partajării -casă cu 4 camere,bucătărie, hol, și baie, situată în C,- B (fost 28), județul D, evaluat prin expertiza la 123.000lei- în sensul că nu s-au evidențiat în mod corect indicii de corecție ai prețului imobilului și anume: situarea acestuia în apropierea de o așa -zisă piață, neamplasarea în zona centrală, existența a 3 construcții în curtea imobilului, cu contrarietatea dată de lipsa de interes tocmai a amplasării a 3 imobile, lipsa canalizării, starea de uzură și degradare a imobilului.
Curtea de Apel a constatat că recursul este nefundat, respingându-l pentru următoarele considerente:
În apel a fost efectuată o expertiză tehnică întocmită de exp., desemnat de către instanță, precum și o expertiză întocmită de expert asistent, la solicitarea pârâtei.
Din analiza comparativă a celor două rapoarte de expertiză tehnică, instanța reține că situarea imobilului în apropierea unei piețe, cu aplicarea unui coeficient de +5% a fost reținută de ambii experți, ca și existența unei curți a imobilului, cu consecința aplicării tot a unui procent de +5%.
Nu există nici o contradicție între reținerea existenței acestei curți și eventuala lipsă de interes determinată de existența a 3 imobile în aceeași curte, fiind vorba de criterii diferite, iar împrejurarea că imobilul necesită lucrări de consolidare a fost reținută de către expertul desemnat de instanță, cu consecința aplicării unui procent de minus 20%.
De asemenea, amplasarea imobilului în zona centrală a orașului, a determinat reținerea unui procent de 35 % de către expertul desemnat de instanță, în cauză nefăcându-se dovada de către părți a amplasării imobilului într-o altă zonă care să determine eventuala reținere a unui alt criteriu de individualizare, cu consecințe asupra diminuării valorii de piață a imobilului.
Rezultă astfel că la stabilirea valorii de circulație a imobilului au fost indicate și respectate normele metodologice aplicabile, precum și caracteristicile tehnice care au determinat reținerea diferiților coeficienți de corecție sau criterii de individualizare, aspecte reținute și de către instanța de apel.
La 15 01 2008 recurenta a formulat contestație în anulare, motivele acestei fiind depuse printr-un memoriu separat, la 10 martie 2008, ele vizând faptul că prin recursul declarat a criticat modul de evaluare al imobilului ca fiind exagerat, neținându-se seama că imobilul nu este racordat la rețeaua de canalizare, se află într-o stare avansată de degradare, fiind necesare lucrări de consolidare, iar indicii de corecție ai prețului imobilului nu sunt evidențiați corect întrucât acesta nu este amplasat în zona centrală a orașului ci, în zona Pieței.
Temeiul juridic al contestației a fost precizat ca fiind art. 318 teza finală, civ.
Cod PenalCurtea constată nefondată contestația în anulare de față.
În raport de temeiul juridic invocat de contestatoare, respectiv omisiunea, din greșeală a cercetării vreunuia din motivele de modificare, Curtea, verificând decizia pronunțată în recurs, constată că această critică referitoare la modul de evaluare a imobilului în litigiu a fost analizată prin considerentele deciziei împotriva căreia s-a formulat această cale extraordinară de retractare.
Instanța de recurs a motivat detaliat înlăturarea fiecărui argument al criticii din recursul declarat pârâta -- concluzionând că la stabilirea valorii de circulație au indicate și respectate normele metodologice aplicabile, precum și caracteristicile tehnice care au determinat reținerea diferiților coeficienților de corecție sau criterii de individualizare, aspecte reținute și de instanța de apel.
De altfel, deși contestatoarea susține că, imobilul a fost supraevaluat prin considerarea eronată a amplasării sale într-o zonă centrală a orașului,el fiind în realitate situat în din orașul C, Curtea de Apel ca instanță de recurs, a menținut decizia pronunțată în apel, sintagma "zonă centrală" nefiind utilizată în înțelesul urbanistic -zonal ci din punctul de vedere al atractivității pe imobiliară pe care o prezintă această zonă în orașul Confirmarea acestui argument este dată de raportul de expertiză efectuat în apel care precizează la fila 52 dosar apel că imobilul este situat în zona Bao rașului, raport care a fost menținut de instanța de apel prin respingerea obiecțiunilor formulate de părți.
Așadar, se constată că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 318 teza finală Civ. referitoare la omisiunea analizării vreunui motiv de recurs, contestatoarea fiind nemulțumită de modul de soluționare a recursului, aspect ce nu poate face, însă, obiectul cenzurii instanțelor de control judiciar în această cale extraordinară de atac, contestația urmând a fi respinsă ca nefondată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 .Civ. contestatoarea fiind în culpă procesuală, va fi obligată la 250 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător, în favoarea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare, formulă de contestatoarea --, domiciliată în C,- județul D, împotriva deciziei civile nr.277 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul
nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în comuna, sat județul, cu 250 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2008
PREȘEDINTE: Elena Stan - - | JUDECĂTOR 2: Ligia Epure - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu - - |
Grefier, |
Red. /20 03 2008
12 Martie 2008
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Ligia Epure, Carmen Tomescu
← Plasament. Decizia 1266/2009. Curtea de Apel Bacau | Stabilire program vizitare minor. Decizia 91/2008. Curtea de... → |
---|