Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.73/
Ședința publică din 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 765/3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul -, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamanta recurentă și pentru pârâtul intimat -, av..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul de a fi avută în vedere valoarea apartamentului care corespunde situației de fapt, precum și stabilirea unei sulte care să corespundă principiului echității, apreciind că valoarea imobilului ar fi de 15.000 euro.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului, menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 765/3.11.2009 a Tribunalului Timișa fost respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 431/9.06.2009 a Judecătoriei Deta.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civila nr.431, pronunțata de Judecătoria Deta la data de 09.06.2009, a fost admisa acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul și pentru opozabilitate Orașul prin Primar cu obiect partaj bunuri comune și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional cu același obiect, sens în care: s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție comună și egală imobilul constând în apartamentul nr. 4 situat în,-,.B,. 2 și garaj, neintabulat, având valoarea de 107.299 lei; s- Constatat că pârâtul reclamant reconvențional are față de reclamanta pârâtă reconvențional o creanță în sumă de 8904 lei reprezentând valoare îmbunătățirilor proprii aduse la imobil; s-a dispus sistarea stării de indiviziune a părților asupra comunității de bunuri după cum a urmat: a atribuit reclamantei pârâtă reconvențional imobilul constând în apartamentul nr.4 situat în,-,.B,.2 și garaj, neintabulat, având valoarea de 107.299 lei cu obligația de a despăgubi pe pârâtul reclamant reconvențional cu suma de 53649,5 lei reprezentând echivalentul cotei sale de proprietate; a fost obligata reclamanta pârâtă reconvențional să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 8904 lei reprezentând valoarea îmbunătățirilor aduse de acesta la imobil; a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere din cererea reconvențională privind reținerea în favoarea pârâtului reclamant reconvențional a unei contribuții de 80% la dobândirea imobilului si au fost compensa te in parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și obligă pârâtul reclamant reconvențional să plătească reclamantei pârâtă reconvențional suma de 3700 lei reprezentând onorariu parțial de avocat și de expert.
Pentru a hotăra astfel prima instanța a reținut ca, conform art.36 Codul familiei, la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți potrivit învoirii acestora, iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor va hotărî instanța judecătorească.
cu acțiunea de partaj, prima instanța a constatat că părțile s-au căsătorit la data de 27.06.1991 și au divorțat prin sentința civilă nr.588 pronunțată la data de 11 decembrie 2003 de către Judecătoriei Deta ce a rămas definitivă și irevocabilă la 27.01.2004 prin neapelare, situație în care cererile formulate pe dispozițiile art.36 Codul familiei sunt întemeiate în sensul împărțirii bunurilor comune.
Cu privire la bunurile supuse partajului, prima instanța a reținut că în timpul căsătoriei părțile au dobândit în proprietate prin contribuție comună și egală apartamentul nr.4 situat în,-,.B,. 2 și garajul anex, neintabulate, având valoarea de 107.299 lei.
Acest imobil a fost achiziționat de părți prin contractul de vânzare cumpărare nr.3086/S/10.03.1992 încheiat cu T (5 dosar fond nr-) și până în prezent nu a fost intabulat în cartea funciară întrucât Primăria orașului nu a întreprins demersurile necesare pentru intabularea blocului în care este situat apartamentul.
Valoarea acestui imobil a fost stabilită conform noului raport de expertiză tehnică judiciară efectuat în speță excluzând contravaloarea îmbunătățirilor efectuată prin contribuția proprie a pârâtului reclamant reconvențional, după desfacerea căsătoriei care se ridică la suma de 8.904 lei.
Prin noul raport expertiză efectuat de experții, și G s-a stabilit valoarea totală a apartamentului și garajului la suma de 116.203 lei din care scăzând valoarea îmbunătățirilor efectuate de pârât rezultă valoarea reținută de instanța respectiv de 107.299 lei.
S-a precizat că a fost luată în considerare această probă fiind ultima efectuată în speță și cea mai actuală având în vedere fluctuațiile pieței în prezenta criză economică.
Deși reclamanta a solicitat stabilirea valorii imobilului funcție de expertiza extrajudiciară depusă la filele 63-86 dosar fond, prin care s-a stabilit valoarea imobilului ca fiind de 15.000 euro, această probă nu a putut fi luată în considerare întrucât nu a fost administrată în conformitate cu prevederile art.201 și următoarele Cod procedură civilă.
De asemenea, nu a putut fi primită nici cererea acesteia de a fi stabilită valoarea imobilului funcție de valoarea de impozitare a acestuia cu care figurează în evidențe la Primăria orașului întrucât acea valoare a fost stabilită orientativ și nu prin expertizarea bunului.
Prin urmare, valoarea apartamentului și a garajului s-a stabilit funcție de raportul de nouă expertiză efectuat în conformitate cu prevederile art.212 și art.673 indice 6 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte din noul raport de expertiză efectuat, prima instanța a reținut că după desfacerea irevocabilă a căsătoriei pârâtul reclamant reconvențional a adus o serie de îmbunătățiri apartamentului respectiv a zugrăvit balconul și l-a placat cu gresie în 2008, înlocuit ușile în 2008 și ferestrele în 2005, valoarea acestor lucrări ridicându-se în prezent la suma de 8904 lei.
Prin urmare prima instanța a constatat că acesta are față de reclamanta pârâtă reconvențional o creanță până la concurența sumei ante-precizată.
Cât privește cota de contribuție a fiecărei părți la dobândirea apartamentului și a garajului, prima instanța a reținut că aceasta a fost comună și egală respectiv de 50% pentru fiecare parte și în acest sens a respins capătul de cerere din cererea reconvențională privind reținerea în favoarea pârâtului reclamant reconvențional a unei contribuții de 80% la dobândirea imobilului.
Pentru a hotărî astfel a avut în vedere că acest imobil s-a dobândit în timpul căsătoriei și a fost achitat din veniturile ambelor părți.
Astfel, atât pârâtul reclamant reconvențional cât și reclamanta pârâtă reconvențional la data încheierii contractului au obținut venituri din muncă.
Este adevărat că la 27 aprilie 1992 reclamantei pârâtă reconvențional i s-a desfăcut contractul de muncă însă aceasta a născut doi copii și a beneficiat de indemnizație pentru creșterea acestora ocupându-se totodată și de gospodărie până în 29 mai 2000 când s-a încadrat din nou în muncă.
Pe de altă parte părțile au fost ajutate financiar de către mama reclamantei pârâtă reconvențional și de către fratele acesteia aflat la muncă în străinătate care le-a trimis bani așa cum rezultă din cupoanele mandat poștal de la filele 44, 45 dosar fond.
Totodată martorele și au declarat că mama reclamantei pârâtă reconvențional i-a aprovizionat permanent pe foștii soți cu alimente obținute din gospodărie, iar în perioada în care nu a fost angajată, a confecționat obiecte de artizanat din macrameu pe care le-a vândut, iar banii obținuți au fost folosiți de familie.
De asemenea aceasta a lucrat o perioadă și fără forme legale.
Odată stabilită masa bunurilor partajabile, valoarea acesteia și cota de contribuție a părților la dobândirea imobilului, având în vedere prevederile art.728 cod civil și faptul că indiviziunea este o stare temporară, oricare din coproprietari putând solicita sistarea ei, prima instanța a dispus ieșirea din indiviziune, față și de prevederile art.673 ind.1 și următoarele Cod procedură civilă.
Întrucât prin raportul de expertiză s-a stabilit că apartamentul și garajul nu sunt comod partajabile în natură, prima instanța atribuit reclamantei pârâtă reconvențional întreg imobilul, cu obligația de a-l despăgubi pe pârâtul reclamant reconvențional cu suma de 53649,5 lei reprezentând echivalentul cotei sale de proprietate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a avut în vedere dispozițiile art.673 indice 9 Cod procedură civilă și anume că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea imobilului, că reclamantei pârâtă reconvențional i-au fost încredințați cei doi copii minori rezultați din căsătoria părților împreună cu care nu are unde locui, în timp ce pârâtul reclamant reconvențional în prezent locuiește la actuala sa soție și are posibilitatea să-și reabiliteze și casa părintească pentru aof ace locuibilă, iar valoarea îmbunătățirilor proprii aduse de pârâtul reclamant reconvențional la imobil a fost modică.
Susținerea pârâtului reclamant reconvențional cum că în prezent reclamanta pârâtă reconvențional locuiește în Spania, nu este întemeiată dat fiind că aceasta are doar reședința în acea țară unde s-a deplasat pentru a obține veniturile necesare creșterii și educării copiilor aflați în grija bunicii materne în prezent.
Ca urmare a atribuirii imobilului reclamantei pârâtă reconvențional, aceasta a fost obligată să plătească pârâtului reclamant reconvențional pe lângă sulta sus menționată și suma de 8904 lei ce reprezintă valoarea îmbunătățirilor proprii aduse de acesta la imobil.
Întrucât acțiunea principală a fost admisă integral dar și cererea reconvențională a fost admisă în parte, ținându-se seama și de faptul că ambelor părți le-a fost stabilită o cotă egală de contribuție la dobândirea bunurilor partajabile, că pe parcursul procesului reclamanta a efectuat cheltuieli în sumă de 10.000 lei iar pârâtul de 2.600 lei, cu toate că aceste cheltuieli ar fi trebuit să fie suportate în cotă de fiecare, în temeiul art.276 Cod procedură civilă, au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți, urmând sa fie obligat pârâtul reclamant reconvențional să plătească reclamantei pârâtă reconvențional suma de 3700 lei reprezentând onorariu parțial de avocat și de expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta recurenta, cale de atac calificata ca fiind apel in raport de valoarea obiectului cererii si de dispozițiile art.282 ind.1 Civ. solicitând desființarea ei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța, întrucât în cauza nu a fost pronunțata încheierea obligatorie prevăzuta de 673 ind.6 Civ. încălcând astfel formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Civ.
A mai susținut reclamanta apelanta ca pentru stabilirea sultei instanța a avut la dispoziție trei valori diferite ale imobilului, rezultate din surse diferite si a ales sa stabilească valoarea cea mai mare, cea mai impovaratoare pentru reclamanta, fara sa seama ca cei doi minori rezultați din casatoria cu paratul i-au fost incredintati spre creștere si educare.
In drept au fost invocate dispozițiile art.304 ind.1 Civ. si art.304 oct.5 si 9.Civ.
Paratul intimat prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, susținând ca in cauza nu era necesara pronunțarea încheierii prevăzuta de art.673 ind.6 Civ. întrucât se cunoșteau de la început bunurile supuse impartelii si calitatea de coproprietar al parților, fiind necesar a stabili doar valoarea circulației si modalitatea de partaj.
Cu privire la valoarea de circulație a imobilului, prin întâmpinare se precizează ca expertiza realizata de cei trei experți a fost solicitata chiar de reclamanta nemulțumita de concluziile primei expertize si ca tocmai in considerarea laturii umane invocata de reclamanta a lăsat-o sa folosească imobilul, a renunțat la pretenția privind constatarea contribuției majoritare si a fost de acord cu atribuirea imobilului către aceasta, deși ea are domiciliul in Spania, venind doar sporadic in tara.
Analizând hotărârea atacata prin prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a constatat ca apelul este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse.
Critica adusa de reclamanta apelanta hotărârii atacate sub aspectul soluționării pricinii fara a pronunța încheierea prevăzuta de art.673 ind.6 Civ. nu este întemeiata deoarece soluționarea in acest mod nu s-a dovedit a pricinui reclamantei pentru vreo vătămare pentru a atrage aplicarea sancțiunii prevăzuta de art.105 alin.2 Civ. iar principiile generale cuprinse in cap.VII ind.1 al Codului d e Procedura Civila ce reglementează Procedura impartelii judiciare au fost respectate cu prilejul soluționării cauzei de fata, in sensul ca a fost determinata masa partajabila in a cărei componenta intra doar imobilul, calitatea parților, cotele de proprietate si valoarea la care s-a realizat partajul si criteriile avute in vedere la atribuirea bunului.
Nedovedindu-se așadar vătămarea pricinuita reclamantei apelanta prin nepronuntarea încheierii prevăzuta de art.673 ind.6 Civ. pentru a fi anulata hotararea atacata si întrucât prima instanța a soluționat fondul cererii de partaj, nu sunt motive care sa atragă aplicarea dispozițiilor art.297 alin.1 Civ.
Referitor la cea de-a doua critica adusa hotărârii atacate, vizând valoarea de circulație a imobilului suspus partajului, se constata ca nici aceasta nu poate fi reținuta, in condițiile in care in cauza s-au efectuat doua expertize tehnice având acest obiect, fiind partajat imobilul la valoarea cea mai stabilita prin cea de-a doua lucrare întocmita de trei experți, la solicitarea reclamantei apelanta.
Valoarea indicata de reclamanta ce rezulta dintr-un raport de expertiza extrajudiciara, a putut constitui un argument in a se încuviința cea de-a doua expertiza, nicidecum cea la care sa se realizeze partajul, fiind vorba de o proba extrajudiciara pentru ca ar însemna sa fie nesocotit principiul egalitatii parților, iar procesul civil este guvernat de principiul legalitatii, instanta poate ordona in condițiile dispozițiilor art.129 Civ. probele pe care le considera necesare, insa o hotărâre judecătoreasca nu se poate întemeia decât pe probele solicitate si încuviințate in condițiile art.112, 115 si 132.Civ.
Motivele legate de imposibilitatea achitării sultei, nu pot sa înlăture principiul realizării partajului la valoarea de circulație din momentul efectuării acestei operațiuni, cu atât mai mult cu cat reclamanta avea posibilitatea sa opteze si pentru alta modalitate de partaj.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul de a fi avută în vedere valoarea apartamentului care corespunde situației de fapt, precum și stabilirea unei sulte care să corespundă principiului echității.
S-a motivat recursul prin aceea că, deși la dosar există documente oficiale din care rezultă că există și o valoare mai mică a apartamentului - corespunzătoare prețului actual al pieței -, instanțele au ales valoarea cea mai mare pentru acest apartament (107.299 lei), obligând-o să plătească pârâtului o sultă de 53.649, 5 lei.
Recurenta a susținut că raportul de expertiză extrajudiciară eop robă cu care ea a înțeles să-și dovedească acțiunea, că acesta a fost întocmit de un expert autorizat și că nu putea fi ignorat preferându-se o expertiză realizată în urma solicitării realizării ei, de către instanța de judecată.
Ea a mai precizat că a cerut instanței să aibă în vedere în acest sens și valoarea de impozitare a imobilului ca și criteriu orientativ, care, ca și cea din expertiza extrajudiciară, este mult sub valoarea preferată de instanță.
Reclamanta a arătat de asemenea că, apartamentul în litigiu este o locuință pentru fiicele părților care i-au fost încredințate la divorț, că pârâtul nu înseamnă că este generos pentru simplul fapt că nu a contestat în apel contribuția egală a părților la dobândirea bunurilor comune stabilită de instanța de fond, că acesta, în timpul procesului, a înstrăinat unei terțe persoane garajul aparținător apartamentului și că datorită unor neînțelegeri generate de respectiva tranzacție i s-a făcut denunț penal uneia din fiicele părților.
Recursul a fost întemeiat generic pe dispozițiile art. 299 - 314. pr. civ. însă în condițiile în care se contestă aspecte de nelegalitate a hotărârii din apel, Curtea este în măsură să constate că motivul de recurs vizat de reclamantă este cel prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ..
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2. pr. civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că reclamanta critică în recursul său modul pretins nelegal în care instanțele au statuat asupra stabilirii valorii imobilului supus partajului - și pe cale de consecință, a sultei prea mari pe care este obligată să o plătească pârâtului - în condițiile în care imobilul este locuință pentru fetele părților care i-au fost încredințate acesteia la divorț.
Contrar opiniei recurentei, Curtea constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel care a conformat sentința primei instanțe, în rezolvarea ambelor aspecte menționate au făcut o corectă aplicare a legii la cauza dedusă judecății.
În primul rând, în ceea ce privește valoarea la care a fost apreciat apartamentul, în mod justificat ea nu a fost raportată nici la valoarea de impozitare a acestuia ( întrucât nu este valoarea de referință în tranzacțiile imobiliare, care se raportează în concret la prețul pieței la un moment dat, stabilit de interacțiunea cererii și ofertei) și nici la valoarea menționată în expertiza extrajudiciară (care fiind întocmită în afara procesului și în absența pârâtului, nu prezintă garanțiile unei probe accesibile acestuia și îi încalcă în acest fel dreptul la un proces contradictoriu și public, precum și dreptul său la apărare).
Instanțele de fond nu au ignorat această probă extrajudiciară însă, în respectul aspectelor anterior menționate, au încuviințat o expertiză judiciară (a se vedea în acest sens actele de la 56-62 dosar Judecătoria Deta ), în care la data de 14.02.2009 (deci după debutul declinului pieței imobiliare) s-a apreciat valoarea de piață a apartamentului îmbunătățit și a garajului la suma de 124.819 lei (echivalent a 29.068 euro).
Nemulțumită de concluziile acestui raport, și în funcție de valoarea diferită din expertiza extrajudiciară, la solicitarea expresă a reclamantei (Încheierea de ședință din data de 9.03.2009), iar nu din inițiativa instanței - așa cum s-a susținut în recurs - s-a dispus efectuarea unei noi expertize de către o echipă formată din trei experți care, în concluziile raportului lor au arătat că valoarea de circulație a apartamentului cu îmbunătățiri și a garajului este de 116.203 lei (echivalent a 27.908 euro).
Deoarece parte din îmbunătățiri (în valoare de 8904 lei) au fost făcute de pârât după desfacerea căsătoriei, instanța a luat în considerare ca valoare de bun comun a imobilului în cauză doar suma de 107.299 lei.
Prin aplicarea la această din urmă valoare a cotei egale de contribuție a părților la dobândirea bunului, precum și a criteriilor de partajare prevăzute de art. 6739. pr. civ. apartamentul a fost atribuit în natură și în totalitate reclamantei, ea fiind obligată să-i plătească pârâtului o sultă de 53.649,5 lei.
Rezultă, deci, că rezolvarea acestui aspect a fost atât legală cât și echitabilă.
C de-al doilea aspect vizat în recursul reclamantei este modul de stabilire a sultei, respectiv cu ignorarea faptului că ei i-au fost încredințate spre creștere și educare fetele rezultate din căsătoria părților, ori, un atare criteriu nu poate fi avut în vedere atunci când se dispune calculul sultei (ci, eventual, numai atunci când se decide atribuirea bunului unuia sau altuia din copărtași), acest calcul trebuind să pornească doar de la constatarea contribuției efective a fiecăreia din părți la atragerea bunului în patrimoniul comun.
Probele dosarului au demonstrat în acest sens - contrar susținerilor pârâtului - că ambii soți au contribuit în mod egal la dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu, lucru cerut de altfel a fi constatat de însăși reclamanta în acțiunea sa.
Datorită existenței acestei situații, precum și pentru faptul că reclamantei i-a fost atribuit integral apartamentul, în mod legal și echitabil, ei îi revine obligația de a plăti pârâtului J din contravaloarea (sulta) corespunzătoare acestui bun.
Faptul că pârâtul ar fi înstrăinat în timpul procesului de partaj garajul aparținător apartamentului, nu este de a produce consecințe nici asupra valorii la care s-a apreciat apartamentul, nici asupra sultei ce trebuie plătită de reclamantă deoarece, în absența consimțământului ei expres la vânzare (inițial ca și coproprietară, iar în prezent ca proprietară exclusiv), garajul nu a ieșit în mod legal din patrimoniul său, fiind și în acest moment parte componentă a apartamentului ce i-a fost atribuit acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 765/3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 2 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /03.02.2010
Tehnored. 2 ex./04.02.2010
Instanța de apel:;
Prima instanță: ienuș
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Cristian Pup
| ← Divort. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Tg Mures | Divort. Decizia 243/2009. Curtea de Apel Galati → |
|---|
