Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 860/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.860
Ședința publică de la 02 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 46 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat și intimatul pârât, asistat de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, prin serviciul registratură, recurentul reclamant a depus înscrisuri, iar intimatul pârât a depus concluzii scrise și înscrisuri, după care;
Instanța a procedat la comunicarea înscrisurilor depuse de recurenta reclamantă, către intimatul pârât, prin apărător.
Avocat, pentru intimatul pârât, a depus înscrisuri, un exemplar fiind comunicat către recurenta reclamantă, prin apărător, care nu a solicitat termen pentru observare.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus un înscris, un exemplar fiind comunicat către intimatul pârât, care a arătat că nu solicită amânarea, în acest sens.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a arătat că soluția Tribunalului este nelegală, fiind dată cu nesocotirea gravă a intereselor minorului și prevederilor art. 673 Cod procedură civilă. A precizat că reclamanta a făcut dovada posibilității achitării sultei, în acest sens existând un depozit în contul deschis în bancă. A susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a arătat că pârâtul a făcut dovada efectivă a depunerii sultei, față de reclamanta care a deschis contul la bancă, numai pentru o lună. A solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile a instanței de apel ca fiind temeinică și legală; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
La data de 29.08.2006, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată de părți la data de 21.09.1996, din vina exclusivă a pârâtului, reluarea numelui avut anterior încheierii căsătoriei, acela de, să-i fie încredințat reclamantei spre creștere și educare minorul, născut la data de 21.09.2004, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului și partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul.
Reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 21.09.1996, iar în timpul căsătoriei au dobândit împreună următoarele bunuri: un apartament în localitatea C cumpărat cu suma de 13.000 USD, un autoturism marca Renault cumpărat cu suma de 9.200 euro, un televizor marca Sony, o combină frigorifică Indesit, o mașină de spălat, un aragaz cu patru ochiuri, o mobilă de bucătărie.
La data de 06.11.2006 pârâtul - a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională.
Pe cale reconvențională, pârâtul a solicitat partajarea bunurilor în cote de 5/6 pentru pârât și 1/6 pentru reclamantă, conform contribuției reale și efective la realizarea bunurilor.
Prin încheierea pronunțată la data de 20.11.2006 în dosarul nr. 14940/C/MF/2006, s-au disjuns cererile de partaj bunuri comune formulate de reclamanta - și pârâtul -, formându-se prezentul dosar cu nr. 22028/C/MF/2006, nr. nou -.
După administrarea probatoriului, prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 11.06.2007, instanța a admis în principiu acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta - împotriva pârâtului -, pentru partaj bunuri comune și a admis în parte și în principiu cererea reconvențională formulată de pârâtul -.
S-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, următoarele bunuri comune: un apartament situat C,-, - 12,. 1,. 3, jud. D, la care părțile au făcut următoarele îmbunătățiri: tocărie PVC, geamuri termopan, gresie în hol, baie, bucătărie, faianță în baie și bucătărie, parchet în cele trei camere, schimbat obiectele sanitare; un autoturism marca Renault; un televizor marca Sony, o combină frigorifică Indesit, o mașină de spălat marca, un aragaz cu 4 ochiuri, o mobilă de bucătărie și s-a dispus ieșirea din indiviziune în cote de 1/2 pentru fiecare parte.
S-a constatat că reclamanta are un drept de creanță în sumă de 3.000 lei, contribuție exclusivă la cumpărarea autoturismului Renault.
S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea bunuri mobile și a unei expertize tehnice specialitatea construcții și s-a stabilit onorariu provizoriu de experți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta și pârâtul au cumpărat un apartament situat în C, str. - B, - 12,. 1,. 3, jud. D, cu suma de 13.300 USD, în contract menționându-se că din acest preț s-a achitat până la data semnării și autentificării actului suma de 6.100 USD din resurse proprii, iar diferența de 7.200 USD urmează a fi achitată de BCR- Sucursala ca urmare a contractului de credit nr. 581/06.08.2003 în contul curent deschis pe numele vânzătorului.
La interogatoriu, pârâtul a recunoscut că părțile s-au mutat în apartament în luna februarie-martie 2004, după ce au realizat următoarele lucrări: tocărie PVC, geamuri termopan, gresie în hol, baie, bucătărie, faianță în baie și bucătărie, parchet în cele trei camere, schimbat obiectele sanitare.
Îmbunătățirile aduse apartamentului bun comun, au fost făcute de ambii soți prin contribuția lor comună și nu s-a făcut nici o dovadă că aceste îmbunătățiri ar fi fost realizate cu contribuția părinților pârâtului.
Reclamanta a contractat un credit în valoare de 6.900 Euro pe o perioadă de 60 de luni, pentru achiziționarea unui autovehicul marca Renault comercializat prin rețeaua de concesionari autorizați; a achitat pentru autoturismul Renault suma totală 33.199,25 lei, din care 3.000 lei reprezentând prima de casare. Anterior încheierii căsătoriei, reclamanta a dobândit, la data de 20.04.1985, un autoturism 1310, care a fost predat la Remat contra sumei de 3.000 lei, sumă care a fost folosită la cumpărarea autoturismului Renault.
Ambii soți au avut venituri în timpul căsătoriei și întrucât din probele administrate nu s-a putut determina contribuția certă a părților în dobândirea bunurilor comune ce urmează a fi reținute la masa partajabilă, instanța va constata că bunurile dovedite în cauză sunt dobândite prin contribuția egală a părților.
La data de 05.10.2007 a fost depus la dosar raportul de expertiză specialitatea bunuri mobile întocmit de expert, raport la care nici una din părți nu a formulat obiecțiuni.
La data de 10.10.2007 a fost depus la dosar raportul de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert, raport la care au formulat obiecțiuni ambele părți, în sensul că apartamentul a fost subevaluat, obiecțiuni care au fost admise de instanță, răspunsul expertului fiind depus la dosar la data de 29.11.2007.
Pârâtul a solicitat la termenul din 10.12.2007 efectuarea unei noi expertize tehnice specialitatea construcții, cerere respinsă de instanță.
În ceea ce privește modul de evaluare de către expert a apartamentului, instanța a reținut că la întocmirea expertizei s-au luat în calcul toate criteriile care influențează valoarea de circulație a unui imobil: zona în care este situat, suprafața, nivelul la care este situat, uzura, starea apartamentului, dotări, aplicându-se coeficienții de individualizare corespunzători.
Prin sentința civilă nr. 19015/17.12.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta -, împotriva pârâtului -, pentru partaj bunuri comune.
S-a admis în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâtul -.
S-a omologat raportul de expertiză tehnică specialitatea bunuri mobile întocmit de expert în varianta
S-a atribuit reclamantei - lotul nr. 1, în valoare totală de 27.624 lei, compus din următoarele bunuri: o mobilă de bucătărie - 1.200 lei; o mașină de spălat marca - 720 lei; un autoturism marca Renault cu nr. de înmatriculare - - 25.704 lei.
S-a atribuit pârâtului - lotul nr. 2, în valoare totală de 2.400 lei, compus din următoarele bunuri: un televizor marca Sony - 720 lei; o combină frigorifică Indesit - 1.200 lei; un aragaz cu 4 ochiuri Arctic - 480 lei.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâtul - a sumei de 11.112 lei cu titlu de sultă.
S-a omologat raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții întocmit de expert, în varianta
S-a atribuit reclamantei - lotul nr. 1, compus din: un apartament situat C,-, - 12,. 1,. 3, jud. D - în valoare de 127.108 lei.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâtul - a sumei de 63.554 lei cu titlu de sultă.
A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.218,72 lei, reprezentând cota de 1/2 din cheltuielile de întreținere plătite de pârât.
S-a stabilit termen de plată a sultelor de 3(trei) luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
S-a reținut că prin sentința civilă nr. 3946 din 26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- a fost desfacută căsătoria părților. Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 203/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj.
La atribuirea bunurilor, din analiza criteriilor legale prevăzute de art. 6739. proc. civilă, instanța a ținut seama de necesitățile concrete ale părților, de satisfacerea drepturilor și intereselor legitime ale acestora. Apartamentul a fost atribuit în lotul reclamantei cu motivarea că acesteia i-a fost încredințat spre creștere și educare minorul rezultat din căsătoria părților, că reclamanta nu are o altă locuință; părinții reclamantei locuiesc într-un apartament cu două camere nedecomandat, însă pârâtul are posibilitatea să locuiască împreună cu părinții săi care dețin un apartament cu trei camere.
Împotriva sentinței civile au declarat apel pârâtul și reclamanta.
În motivarea apelului pârâtul a criticat sentința și încheierea de admitere în principiu sub aspectul cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor, al valorii apartamentului și al atribuirii acestuia.
Reclamanta a susținut că în mod greșit s-a admis în parte prin sentința apelată cererea formulată de pârâtul reclamant reconvențional prin care acesta solicita includerea în masa partajabilă și a unui pasiv de 5000 lei.
Prin decizia nr.46 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.-, s-a dmis apelul pârâtului.
S-a respins cererea de aderare la apel formulată de reclamanta.
S-a schimbat în parte sentința în sensul că s-au înlăturat dispozițiile privind omologarea raportului de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert și omologhează raportul de expertiză întocmit de expert în varianta B de lotizare.
S-a atribuit pârâtului apartamentul situat în C,str. - -, - 12,.1,.3, jud.D, în valoare de 209.590 lei.
A fost obligat pârâtul să plătească sultă reclamantei în cuantum de 104.795 lei.
S-a stabilit termen de plată a sultelor de 4 luni de la data de 17.02.2009.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost obligată reclamanta la 2500 lei cheltuieli de judecată în apel către pârât.
S-a reținut că apelul formulat de reclamantă este tardiv (comunicare hotărârii datând din 29.12.2007 iar apelul fiind depus la 17.01.2008) astfel că instanța a calificat cererea reclamantei ca fiind o aderare la apel.
S-a constatat că în mod corect s-a reținut o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, aceasta nepresupunând o egalitate matematică a veniturilor realizate de aceștia pe durata căsătoriei. Amândoi soții au avut venituri pe durata căsătoriei, acestea nereprezentând însă unica modalitate de contribuție a acestora la dobândirea comunității de bunuri, fiind completată de munca în gospodărie, activitățile necesare creșterii și educării copilului rezultat din căsătorie.
Au fost apreciate întemeiate criticile privind omisiunea instanței de a avea în vedere că apartamentul a fost cumpărat în baza unui împrumut bancar contractat de către pârât, împrumut care nu a fost achitat în totalitate.
Conform raportului de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert tehnic masa partajabilă în materie imobiliară are valoarea de 209.590, reprezentând "dreptul actual" al părților din valoarea apartamentului, în concret, partea achitată de aceștia din întreaga sa valoare.
Avându-se în vedere că apartamentul a fost achiziționat ca urmare a unui împrumut bancar acordat pârâtului în considerarea posibilităților de rambursare de care acesta dispune, s-a apreciat întemeiată solicitarea acestuia de a i se acorda bunul respectiv în natură. S-a considerat că în acest mod apartamentul este menținut în patrimoniul unuia dintre dobânditori, înlăturându-se riscul înstrăinării acestuia ca urmare a imposibilității soțului căruia i-a fost atribuit de a achita ratele și sulta stabilită de instanță.
Împotriva deciziei declarat recurs reclamanta solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul.
În motivarea recursului recurenta a susținut că au fost încălcate cerințele art.6739Cod pr.civilă. A precizat că împrumutul bancar a fost contractat de ambii soți și este garantat cu apartamentul, astfel încât greșit s-a reținut că împrumutul ar fi fost contractat numai de către pârât. Deși s-a reținut că recurenta nu are o altă locuință, în mod greșit nu i-a fost atribuit apartamentul cu motivarea că există riscul înstrăinării acestui bun de către recurentă; acest risc poate fi prezumat și în cazul atribuirii bunului către pârât.
În recurs au fost depuse la dosar în copie contractul de credit, contractul de ipotecă, adeverința nr. 65/2009 privind veniturile realizate de recurentă în perioada decembrie-mai 2009, sentința civilă nr.19131/8 dec.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, prin care a fost redusă obligația de întreținere stabilită în sarcina pârâtului pentru minor de la 500 lei la 237,75 lei lunar, adeverința nr.909/2008 privind veniturile realizate de pârât în perioada aprilie-septembrie 2008. La solicitarea instanței, ambele părți au făcut dovada faptului că au posibilitatea de a achita sulta calculată în calea de atac a apelului.
Recursul este fondat.
Potrivit art.6739Cod pr.civilă la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În speță, criteriile enumerateexpresîn art.6739Cod pr.civilă nu se regăsesc. Față de specificul cauzei, instanța apreciază că un criteriu de atribuire în speță este acela al atribuirii bunului în favoarea părintelui căruia i-a fost încredințat spre creștere și educare minorul rezultat din căsătorie. În condițiile în care nici unul dintre foștii soți nu are un alt spațiu locativ la dispoziție, Curtea apreciază că se impune a fi atribuit apartamentul recurentei reclamante, parte care ocupă în prezent imobilul și la care se află încredințat spre creștere și educare minorul, pentru ca, astfel, minorul părților(față de care ambii soți au obligația de a-i ocroti interesele)să nu fie supus stresului pe care-l implică mutarea dintr-o locuință în alta.
Criteriile reținute de tribunal în vederea atribuirii nu se justifică. Ambii soți au făcut dovada că au posibilitatea de achita sulta calculată în vederea echilibrării valorice a loturilor. Recurenta reclamantă a făcut dovada că are venituri mai mari decât cele pe care le obține intimatul pârât, ceea ce duce la concluzia că va fi în măsură să suporte rata lunară care mai este de achitat din creditul ce a fost contractat pentru achiziționarea imobilului. Această va fi în viitor numai în sarcina recurentei, întrucât la stabilirea valorii masei partajabile nu s-a avut în vedere de către expert valoarea neachitată din apartament.
În raport de cele expuse va fi admis recursul. Decizia recurată va fi modificată în sensul că apelul care a fost declarat de pârât va fi admis în parte, respectiv numai în ce privește evaluarea apartamentului; sub acest aspect se are în vedere valoarea stabilită de expertul, situație în care sulta ce urmează a fi achitată de recurenta reclamantă este în cuantum de 104.795 lei. Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei.
În temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 46 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Modifică în parte decizia în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 19015 din 17.12.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova.
Schimbă în parte sentința în sensul că înlătură omologarea raportului de expertiză întocmit în primă instanță de expert, în ceea ce privește evaluarea, și omologheazăsub acest aspectraportul de expertiză întocmit de, urmând ca reclamanta să achite sultă pârâtului suma de 104.795 lei.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red.jud.
Tehn.2 ex
7.07.2009
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Mihaela Loredana
← Pensie întreținere. Decizia 1414/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|