Reintegrare în familie. Decizia 861/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIE Nr.861

Ședința publică de la 02 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier - -

*****

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O, împotriva sentinței civile nr.61 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, () și G, având ca obiect reintegrare în familie.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O și intimații pârâți, () și

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței cererea privind judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, formulată de recurenta reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O prin motivele de recurs, după care;

Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O și constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul Ministerului Publica solicitat respingerea recursului, întrucât nu există motive potrivit cărora minorul ar beneficia de condiții bune de îngrijire în cadrul familiei.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 61/15 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Olta respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O cu sediul în S,-, județul O în contradictoriu cu pârâții, cu domiciliul în C,-, județul O, (), cu domiciliul în A,-, -. A,. 34, județul O, G, cu domiciliul în comuna, sat, județul O și în C,-, județul O, ca neîntemeiată.

Cererea a avut ca obiect reintegrarea în familia naturală a minorului A, născut la data de 19 mai 1996.

În drept s-au invocat dispoz. art. 68 alin. 2, 69 alin. 3, 124 și 131 din legea nr. 272/2004.

S-au depus următoarele acte: raport privind încetarea măsurii de protecție, sentința civilă nr. 55/21.06.2006 pronunțată de Tribunalul O l t, anchetă socială Primăria DGASPC A, cerere G, declarație, extras din registrul de naștere al minorului.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 55/21.06.2006, Tribunalul Olta dispus încetarea măsurii de plasament și instituirea măsurii de protecție specială plasament cu plata alocației la d-nul G, domiciliat în

Prin raportul de anchetă psihosocială nr. 8290/12.02.2009, s-a propus încetarea măsurii de protecție specială plasament pentru copilul A și reintegrarea acestuia în familia biologică la mama sa, având în vedere cererea mamei înregistrată la DGASPC T cu nr. 1831/02.02.2009, din care rezultă că dorește încetarea măsurii de protecție pentru fiul său și reintegrarea în familia biologică la mamă.

Din ancheta socială întocmită de DGASPC T cu nr. 24734/14.01.2009, efectuată la domiciliul mamei, rezultă că minorul este înscris la medic de familie, dar nu mai frecventează cursurile școlare, iar din discuțiile purtate cu el reiese că dorește să rămână alături de mama sa.

Întrucât numita () - mama minorei, a fost citată la trei termene de judecată, cu mențiunea de a se prezenta cu minorul pentru audiere, și aceasta nu a dat curs solicitărilor instanței, copilul nu a putut fi adus în instanță pentru a i se lua consimțământul.

Potrivit art. 6 lit. h din Legea 272/2004, respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform principiului ascultării opiniei copilului și luării în considerare a acestuia ținând cont de vârsta și gradul de maturitate, iar potrivit art. 24 din aceeași lege, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, opiniile copilului ascultat fiind luate în considerare, acordându-se atenția cuvenită în raport cu vârsta și gradul de maturitate al copilului.

2. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O, în termen și motivat.

Criticile sunt în esență următoarele: hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii, respectiv a disp. prev. de 6 lit. c și d din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului - referitoare la responsabilitatea primordială a părinților în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești. Invocă disp. art. 30 din același act normativ, potrivit cărora copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. În ceea ce privește audierea minorului, arată că acesta dorește reintegrarea în familie, de vreme ce în prezent se află în familia mamei, astfel că și-a exprimat în mod tacit consimțământul cu privire la această împrejurare.

Arată în final, că împrejurările care au stat la baza măsurii de protecție specială s-au schimbat și că este în interesul minorului să fie reintegrat în familia naturală a mamei sale.

Solicită admiterea recursului și pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Recursul este fondat și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 - privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: primordialitatea responsabilității părinților, ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate - în conformitate cu disp. art. 6 lit. c, d și h din același act normativ.

Așadar, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi - potrivit art. 30 alin. 1 din lege.

Dar, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecție alternativă, în conformitate cu disp. rt. 39 alin. 1 din lege. Măsurile de protecție specială a copilului se stabilesc și se aplică în baza planului individualizat de protecție, iar planul se întocmește și se revizuiește în conformitate cu normele metodologice elaborate și aprobate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, așa cum rezultă din disp. art. 53 alin. 1 și 2 din lege.

La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecție se acordă prioritate reintegrării copilului în familie sau, dacă aceasta nu este posibilă, plasamentului copilului în familia extinsă. Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a părinților și a membrilor familiei lărgite care au putut fi identificați, potrivit art. 54 alin.3.

În acest sens, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială, dispuse de comisia pentru protecția copilului sau de instanța judecătorească, trebuie monitorizate și verificate trimestrial de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului în conformitate cu prevederile art. 68 alin. 1 din același act normativ.

În cazul în care împrejurările avute inițial în vedere s-au modificat, direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, potrivit art. 68 alin. 2, 69 alin. 3 din lege, iar dreptul de sesizare îl au, de asemenea, părinții sau alt reprezentant legal al copilului, precum și copilul.

Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește, fiind obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani art. 24 alin. 1 și 2. Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește - conform art. 24 alin. 3 din lege. În orice caz, în toate cazurile, opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului. Măsurile de protecție specială a copiluluicare a împlinit vârsta de 14 anise stabilesc numai cu consimțământul acestuia. În situația în care copilul refuză să își dea consimțământul, măsurile de protecție se stabilesc numai de către instanța judecătorească, care, în situații temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-și exprima consimțământul față de măsura propusă, potrivit rt. 53 alin. 3 din același act normativ.

În cauză DGASPC Oas olicitat, urmând procedura prevăzută de lege și expusă în precedent, încetarea măsurii de protecție specială instituită anterior față de minor și reintegrarea în familia naturală a minorului A, născut la data de 19 mai 1996.

S-a susținut că finalitatea planului individualizat de protecție a fost reintegrarea în familie, că mama solicită reintegrarea, că referatul de anchetă socială este favorabil în acest sens și că în prezent, minorul se află efectiv în familia naturală a mamei sale.

În mod greșit prima instanță a respins cererea formulată de DGASPC numai din perspectiva împrejurării că nu a fost posibilă audierea minorului, raportat la disp. art. 6 lit. h din legea 272/2004, deși în același timp tribunalul amintește de exprimarea consimțământului copilului, în condițiile în care în cauză oricum nu erau aplicabile disp. art. 53 alin. 3 din lege, acestea referindu-se laluareamăsurii de protecție specială față de minorul care a împlinit 14 ani, fiind aplicabile prin urmare - în cazul încetării măsurii - disp. generale prev. de art. 24 din lege rap. la art. 6 lit. h și 125 alin. 2 teza I din același act normativ.

Procedând în acest mod, tribunalul nu a analizat pe fond cererea în sensul examinării din perspectiva interesului superior al copilului, măsura în care s-au modificat împrejurările avute în vedere inițial la instituirea plasamentului cu plata alocației și dacă se impune reintegrarea minorului în familia naturală a mamei sale, pentru fi îngrijit de aceasta, pentru a crește și a nu mai fi separat de părintele său.

De asemenea, prin neanalizarea pe fond a cererii și pronunțarea unei soluții de respingere a acțiunii fără o analiză a împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la promovarea acesteia, s- păstrat în mod indirect un statut incert al copilului, care în drept se află în situația copilului față de care s-a instituit măsură de protecție specială și are domiciliul la asistentul maternal potrivit art. 59 din lege, cu toate consecințele ce decurg de aici și în fapt, se află la mama sa.

Or, o astfel de situație a condus la lipsirea de conținut a dispozițiilor legale și de efect a obligației legale a DGASPC de a sesiza Comisia sau instanța, situația creată nefiind acceptabilă, iar perpetuarea incertitudinii nu este în interesul superior al copilului. Este de neconceput ca aplicarea rigidă și pur teoretică a unor dispoziții legale, cum sunt cele vizând ascultarea minorului, să conducă la inaplicarea practică și efectivă altor dispoziții legale, edictate în același scop comun - acela al promovării interesului superior al copilului.

În orice caz, la încetarea măsurilor de protecție specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistență socială, organizat la nivelul municipiilor și orașelor, persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, precum și direcția generală de asistență socială și protecția copilului, în cazul sectoarelor municipiului B, de la domiciliul sau, după caz, de la reședința părinților au obligația de a urmări evoluția dezvoltării copilului, precum și modul în care părinții își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile cu privire la copil. În acest scop acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 3 luni, potrivit rt. 70 din lege.

Acestea sunt considerentele în baza cărora, fiind incident cazul de recurs de casare cu trimitere prev. de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, rap. la art. 304. pct. 5 și 9, se va admite recursul de față, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea pe fond a cererii.

În rejudecare, nimic nu împiedică instanța, să dispună ascultarea minorului, prin delegație, în condițiile art. 169 alin. 4 Cod procedură civilă, de către instanța de același grad sau mai mică în grad din județul în care se află în fapt minorul, după reverificarea acestei împrejurări, chiar dacă audierea copilului nu reprezintă o probă, respectiv o administrare de dovadă în sens procesual. Dispozițiile legii speciale referitoare la procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială prev. în art. 124 - 131 nu interzic comisia rogatorie și se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d e procedură civilă, potrivit art. 129 din Legea 272/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O, împotriva sentinței civile nr.61 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, () și G, având ca obiect reintegrare în familie.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe - Tribunalul O l

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 iulie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

-

Red. TR/4ex

20.07.09

Grefier, -

Președinte:Tatiana Rădulescu
Judecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Mihaela Loredana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reintegrare în familie. Decizia 861/2009. Curtea de Apel Craiova