Plasament. Decizia 1114/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1114

Ședința publică de la 07 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, recursul civil promovat de recurenta-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE împotriva sentinței civile nr.1150/D din 05.08.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU; lipsă fiind părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, depus după care:

Instanța, constată recursul la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat, legal scutit de plata taxei de timbru.

Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nefiind alte cereri și/sau excepții de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procuror având cuvântul, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Prin sentință nu s-a dispus decât ca recurenta să fie obligată la plata alocației pentru plasament.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1190/D/05.08.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta

S-a dispus instituirea măsurii plasamentului pentru minora născută la 26.05.1996 în B, la unchii paterni și ; s-a dispus delegarea exercițiului drepturilor părintești către unchii paterni și a fost obligată pârâta B să plătească către și, pentru minoră, alocația de plasament începând cu data pronunțării hotărârii.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- reclamanta Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Bas olicitat ca în contradictoriu cu și Agenția Județeană de Prestații Sociale B să se dispună instituirea măsurii plasamentului pentru minora,delegarea exercițiul drepturilor părintești către unchii paterni și,obligarea pârâtei Agenția Județeană de Prestații Sociale B să plătească lui și pentru minoră alocația de plasament începând cu data pronunțării acțiunii.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că minora, în vârstă de 12 ani, este rezultatul relației de concubinaj a mamei cu numitul (decedat), nefiind recunoscută de către tată.

Din luna februarie 2009, minora se află în grija unchilor paterni și din comuna, județul B, deoarece mama acesteia întreține în prezent o relație de concubinaj, în comuna, sat, județul I, iar concubinul său nu este de acord cu menținerea minorei în familie.

Minora este un copil sociabil și ascultător, prezintă o ținută ordonată; nu creează probleme deosebite unchilor săi. Aceasta beneficiază de toată atenția mătușii, care încearcă să-i ofere, în limita posibilităților, toate condițiile optime creșterii și dezvoltării armonioase.

Familia, deține locuința proprietate personală, formată din 5 camere și dependințe, din care 2 sunt nefinalizate. Camerele sunt mobilate și utilate corespunzător, condițiile igienico-sanitare fiind corespunzătoare îngrijirii copiilor.

familial este favorabil creșterii și îngrijirii minorei, membrii familiei relaționând pozitiv, sprijinindu-se și respectându-se reciproc.

Familia este o familie legal constituită, membrii familiei fiind persoane responsabile, fără antecedente penale. Minora este înconjurată de afecțiune, interes și înțelegere.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.58 al.1, art.60-62 și art.117 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri.

Pârâta Agenția Județeană de Prestații Sociale Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive în această acțiune, excepție ce urmează a fi respinsă având în vedere că justificarea calității procesual pasive a acestei pârâtei se face având în vedere exclusiv capătul de cerere referitor la plata către persoana căreia i-a fost încredințat copilul în plasament alocației de plasament, pârâta fiind instituția ce are conform legii obligația achitării acestei alocații.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Minora, în vârstă de 12 ani, este rezultatul relației de concubinaj a mamei cu numitul (decedat), nefiind recunoscută de către tată.

Din luna februarie 2009, minora se află în grija unchilor paterni și din comuna, județul B, deoarece mama acesteia întreține în prezent o relație de concubinaj, în comuna, sat, județul I, iar concubinul său nu este de acord cu menținerea minorei în familie.

Aceasta beneficiază de toată atenția mătușii, care încearcă să-i ofere, în limita posibilităților, toate condițiile optime creșterii și dezvoltării armonioase.

Familia, deține locuința proprietate personală, formată din 5 camere și dependințe, din care 2 sunt nefinalizate. Camerele sunt mobilate și utilate corespunzător, condițiile igienico-sanitare fiind corespunzătoare îngrijirii copiilor.

familial este favorabil creșterii și îngrijirii minorei, membrii familiei relaționând pozitiv, familia fiind o familie legal constituită, membrii familiei fiind persoane responsabile, fără antecedente penale. Minora este înconjurată de afecțiune, interes și înțelegere.

Pentru aceste considerente expuse, instanța având în vedere probatoriul administrat în cauză, precum și prevederile 58 al.1, art.60-62 și art.117 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, instituind măsura plasamentului pentru copilul.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta B care a criticat hotărârea invocând dispozițiile art.304 pct.-9 Cod procedură civilă susținând că nelegal instanța a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive.

Recurenta arată că nu faptul că, în urma instituirii dreptului de plasament al minorului de către instanța de judecată conform dispozițiilor art.61 alin.2 din Legea 272/2004, hotărârea judecătorească îi devine opozabilă în ceea ce privește plata indemnizației de plasament însă acest fapt nu o transformă în parte pârâta.

În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei și respingerea acțiunii față de aceasta, pe această excepție.

Obligația ce revine recurentei respectiv aceea de plată a alocației de plasament este o consecință directă a instituirii plasamentului.

Așa după cum se poate constata din dispozitivul hotărârii calitatea procesuală pasivă este dată numai de această obligație, recurenta neavând nici o calitate în ceea ce privește soluționarea cererii principale, respectiv cea a instituirii plasamentului.

Așadar legimitatea procesuală a recurentei este dată de dispozițiile art.119 din Lg.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, și privește exclusiv soluționarea cererii accesorii la cererea principală.

Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, cu referire la art.119 din Legea nr.272/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC IDE

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE împotriva sentinței civile nr.1150/D din 05.08.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 7.10.2009.

PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian

JUDECĂTOR 2: Viziteu Camelia

Judecător,

Grefier,

red.sent.

red.dec.rec.- / 23.10.2009

tehnored.BC/ 7 ex/ 23.10.2009

com.tuturor părților-23.10.2009

Președinte:Pîrjol Năstase Doru Octavian
Judecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Viziteu Camelia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 1114/2009. Curtea de Apel Bacau