Plasament. Decizia 979/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 979/R/MF Dosar nr-
Ședința publică din data de 7 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel judecător
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție:
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI M, în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B și cu intimații pârâți )., G - CENTRU DE PRIMIRE ÎN REGIM DE URGENȚĂ "" și CASA DE TIP FAMILIAL DIN REGHIN, având ca obiect: "plasament", împotriva deciziei numărul 135/Ap din 28 aprilie 2009, pronunțată de tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 30 iunie 2009, când reprezentanta Ministerului Publica pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 7 iulie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr.135/S/2009 Tribunalul pentru Minori și Familie Brașova admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, în contradictoriu cu pârâții și, G, șeful Centrului de Primire în Regim de Urgență "", Compartiment 4 - 18 ani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M și Casa de tip Familial din R, și în consecință, în baza art. 66 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, a înlocuit măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la Centrul dePrimire în Regim de Urgență "" cu măsura de protecție specială a plasamentului la serviciul de tip rezidențial Casa de tip Familial din R,-, județul M al copilului --, născut la data de 15.08.1995 în R, județul M, fiica lui și.
A dispus delegarea drepturilor și obligațiilor părintești privitoare la persoana copilului - către șeful Casei de Tip Familial din R, iar cele privitoare la bunurile copilului către președintele Consiliului Județean M, până la încetarea măsurii de plasament cu privire la acest copil.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că minora - s-a născut la data de 15.08.1995 în R, județul M, și este fiica lui și.
Pe baza dispoziției directorului B nr. 42/26.02.2009 s-a instituit măsura de protecție - plasament în regim de urgență a copilului - în Centrul de Primire în Regim de Urgență "", deoarece copilul a fost găsit de către reprezentanții Poliției în Gara B, fiind suspectă de practicarea prostituției.
În speță, instanța, analizând motivele care au stat la baza măsurii adoptate, a constatat faptul că prin raportul cu privire la situația copilului - se propune transferarea minorei într-un centru din subordinea Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M deoarece domiciliul minorei se află pe raza județului În cuprinsul raportului de evaluare detaliată se arată că tatăl este plecat în Polonia pentru a munci iar mama biologică a dat copilul surorii ei și soțului acesteia. Familia acesteia nu știe nimic de minoră din septembrie 2008, perioadă în care a dispărut și o sumă semnificativă de bani. De la internarea în centru, tânăra nu a fost vizitată sau contactată telefonic de familia biologică sau familia ei extinsă.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M a răspuns prin două adrese instanței prin care se propune plasamentul minorei inițial în regim de urgență la Serviciul de intervenție în regim de urgență Tg. M, ulterior identificându-se posibilitatea instituirii măsurii de plasament la Casa de tip Familial din
Fiind audiat în camera de consiliu, la termenul de judecată din data de 16.04.2009, copilul - a arătat că ei a abandonat-o în Gara Copilul și-a exprimat dorința de a merge într-un centru de plasament din județul
Deoarece din înscrisurile de la dosar rezultă că a existat o situație de neglijare a copilului - de către părinții săi, fiind lăsat fără supraveghere, acesta beneficiază astfel în baza art. 56 lit. c din Legea nr. 272/2004 de măsurile de protecție specială și instanța apreciază că potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea 272/2004 interesul superior al copilului este de a crește într-un mediu stabil atât din punct de vedere material, cât și afectiv.
Față de aceste considerente, instanța a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M criticând hotărârea cu privire la delegarea drepturilor părintești, invocând prevederile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanța de fond a ignorat prevederile art.62 alin.2 din Legea 272/2004 care prevăd că " drepturile și obligațiile părintești în situația copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela și pentru care instanța a dispus măsura plasamentului sunt exercitate și respectiv, îndeplinite, de către președintele consiliului județean, respectiv de către primarul sectorului municipiului B".
Prin urmare, prin modalitatea în care drepturile părintești au fost dispuse de instanța de fond, în sensul delegării drepturilor și obligațiilor părintești privitoare la persoana copilului către șeful Casei de Tip Familial din R iar cele privitoare la bunuri către președintele Consiliului Județean M, instanța a acordat mai mult decât s-a solicitat, în speță, fiind incidente prevederile art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor arr.304 pct.6 și 9 și art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul est nefundat pentru următoarele considerente:
Conform art. 50 din Legea nr.272/2004, protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.
Textul de lege conține o normă - cadru de instituire a măsurilor de protecție specială a copilului care fie este lipsit de ocrotirea părinților săi, fie nu poate fi lăsat în grija părinților pentru a i se asigura protecția intereselor sale.
Una dintre măsurile de protecție specială este cea a plasamentului prevăzut de art. 55 lit. b din Legea nr.272/2004, ce se instituie în cazurile reglementate de art. 56 și se stabilește de instanța judecătorească conform art. 66 alin. 2.
Protejarea intereselor copilului nu se poate realiza decât prin delegarea exercițiului drepturilor părintești către persoana ori instituția ce asigură protecția specială, altfel această protecție ar fi iluzorie, din moment ce însăși părintele nu a înțeles să-și execute obligațiile față de copil, obligații prevăzute de art. 5 alin. 2 din lege.
Este adevărat că delegarea drepturilor părintești nu este prevăzută "expresis verbis" de lege, dar dacă instanța poate limita dreptul de menținere relațiilor personale ale părinților cu copilul (art.16 alin.2) și este îndrituită să stabilească modalitatea de exercitare a acestor drepturi, este evident că se realizează delegare a exercitării drepturilor și care nu se poate confunda cu decăderea din drepturile părintești.
Dacă decăderea din drepturile părintești se pronunță de instanță ca o sancțiune pentru părintele culpabil, delegarea presupune păstrarea drepturilor părintești de către părinte, însă exercițiul drepturilor îl are o altă persoană, având în vedere imposibilitatea obiectivă în care se află părintele de a exercita drepturile.
Ca atare, se impune delegarea exercitării drepturilor cu privire la persoana copilului către persoana la care s-a dispus plasamentul (art.58 alin.1), în speță la șeful Centrului de plasament, iar cu privire la bunurile copilului către președintele Consiliului Județean conform art. 62 alin. 2 din lege, texte aplicabile și în cazul acestei măsuri speciale de protecție conform dispozițiilor art. 64 alin. 2.
În consecință, recursul nu este fondat, astfel că potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins cu consecința menținerii sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M împotriva sentinței civile nr. 135/S/2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.07.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Pt. Grefier șef sectie, aflată în concediu de odihnă, semnează prim grefier |
Red. /22.07.09
Dact. /23.07.09- 2 ex.
Jud. fond:
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina
← Plasament. Decizia 666/2009. Curtea de Apel Brasov | Divort. Decizia 604/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
---|