Răpire internațională de copii. Decizia 107/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (129/2010)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.107
Ședința publică de la 28.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Stere
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1234 din 04.11.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, - și cu Autoritatea tutelară PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU
Obiectul pricinii - răpire internațională copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic, în calitate de reprezentant al recurentul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, în baza delegației nr-/2010 (pe care o depune), lipsind reprezentantul recurentului MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, intimații - pârâți, - și reprezentantul Autorității tutelare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilierul juridic al recurentului - reclamant arată că nu are cereri de formulat, probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor.
Recurentul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, cu consecința înapoierii minorilor și la reședința tatălui lor din Cipru, față de următoarele argumente:
În opinia sa, și potrivit dispozițiilor art. 304 pct.7 din Codul d e procedură civilă, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar potrivit dispozițiilor art. 261 din Codul d e procedură civilă, tribunalul era obligat să expună motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Convenția d l Haga, precum și prevederile art. 8 lit. f din același act normativ.
În fapt se poate reține, de către instanța de recurs, că minorii au fost deplasați în România din Cipru, în vacanță, fără acordul tatălui lor, la data de 04.07.2008, iar ulterior, la 16.02.2009, mama minorilor s-a întors în Cipru, dar copiii au rămas în România. Având în vedere această situație, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V, în urma raportului de evaluare al minorilor întocmit a constatat că aceștia domiciliază împreună cu numiții și -, în satul, comuna, județ V, iar mama lor se află în străinătate, în interes de serviciu.
În speță, titularii răspunderii părintești sunt ambele părți, neexistând un drept de încredințare în favoarea unuia dintre părinți, motiv pentru care mama nu poate decide singură pentru schimbarea domiciliului copiilor.
În consecință, consideră că se impune înapoierea minorilor la reședința tatălui lor din Cipru, sub sancțiunea aplicării unei amenzi civilă, potrivit dispozițiilor art. 11 din legea nr.369/2004.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursurilor, considerând că hotărârea atacată nu este motivată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1234 din 04 noiembrie 2009 TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a Va Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Justiției și Libertăților în contradictoriu cu pârâții, și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Municipiului R
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 08 septembrie 2009, pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă sub nr-, petentul Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de Autoritate centrală pentru aducerea la îndeplinirea a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpiri internaționale de copii, reprezentant legal al lui, în temeiul art. 3, 4, 8 și 12 din convenția mai sus-menționată, în temeiul art. 1, art. 3 alin. 2, art. 8 alin. 2 și art. 11 din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției precum și în temeiul art. 11 din Regulamentul CE al Consiliului nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, în contradictoriu cu pârâții, Primăria Municipiului R V - Serviciul Autoritate Tutelară și Protecția Copilului, a formulat cerere de chemare în judecată solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților, să înapoieze minorii și la reședința obișnuită din Cipru,. 43 B 2722, la tatăl lor.
La data de 11 iunie 2009, prin curier, Ministerul Justiției și Libertăților a fost sesizat de către Autoritatea Centrală în materia răpirii de copii a Cipru, cu soluționarea cererii d-lui - cetățean cipriot, privind înapoierea minorilor - născut la 27 septembrie 2005 și - născut la 21 septembrie 2007, la reședința obișnuită din Cipru.
În motivarea cererii, s-a arătat că minorii sunt copiii din căsătorie ai numiților - cetățean cipriot și - cetățean român.
Astfel, conform informațiilor primite din partea Autorității centrale cipriote, părinții minorilor au locuit în 8, până în anul 2004, înaintea nașterii copiilor. Minorii au locuit în Cipru timp de 7 luni, imediat înaintea deplasării ilicite. Domiciliul curent al familiei înainte de deplasare era, 10. După răpirea minorilor, tatăl și-a stabilit domiciliul în satul.
Prin urmare, având în vedere și cele reținute prin raportul explicativ -, conform căruia: "tăcerea convenției asupra acestui punct (locul unde trebuie înapoiat copilul - ) trebuie să fie deci interpretată ca permițând autorităților Statului de refugiu să trimită copilul direct reclamantului, (chiar și) fără a ține seama de locul reședinței obișnuite a acestuia", în speță, înapoierea trebuie să aibă loc la domiciliul actual al tatălui - Cipru,. 43 B 2722.
S-a mai arătat că, în considerentele cererii de înapoiere, dl. a invocat deplasarea ilicită, fără acordul său, a minorilor pe teritoriul României de către mama acestora. Deplasarea a avut loc la data de 04 iulie 2009, când mama minorilor a venit împreună cu aceștia în vacanță în România. Deși aceasta s-a întors în Cipru la data de 16 februarie 2009, copiii au rămas în România, mama refuzând să îi aducă înapoi. Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile Convenției d l Haga, având în vedere și cele reținute prin Raportul explicativ -, conform căruia: "trebuie să fie asimilat unei asemenea situații (deplasării ilicite - ) refuzul de a reintegra copilul în mediul său, după un sejur în străinătate, consimțit de persoana căreia îi fusese încredințat".
A arătat și că, minorii locuiesc în prezent împreună cu pârâții și, la domiciliul mamei lor, plecată temporar la muncă în străinătate, conform adresei nr. -/ din 24 iunie 2009, în satul, comuna, județul
Din informațiile pe care le deține, ulterior deplasării, pârâta a introdus la Judecătoria Horezuo cerere de divorț.
Potrivit art. 3 din convenția mai sus menționată: "deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită: a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat, înaintea deplasării sau neînapoierii sale" și "b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit".
A susținut că, dreptul privind încredințarea, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat".
În consecință, solicită să se constate că deplasarea minorilor în România, fără acordul tatălui, precum și neînapoierea acestora, este considerată ilicită în înțelesul art. 3 din Convenția d l Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, având în vedere faptul că au avut reședința obișnuită în Cipru "imediat înaintea deplasării sau neînapoierii", iar tatăl și-a exercitat în mod efectiv dreptul de încredințare, în comun cu mama, conform legislației cipriote.
Conform certificatului emis de Ministerul Justiției și ordinii Publice din Cipru în considerarea dispozițiilor art. 8 (f) din Convenția d l Haga din 1980, art. 5 (îngrijirea părintească) din Legea nr. 216/1990 cu privire la relațiile dintre părinți și copii, cu modificările aduse până în anul 1998, prevede că: "(1) (a) îngrijirea copilului minor (îngrijirea părintească) constituie o datorie și un drept al părinților, pe care aceștia îl exercită în comun; b) îngrijirea părintească cuprinde stabilirea numelui, îngrijirea persoanei copilului, administrarea bunurilor acestuia și asigurarea reprezentării copilului în toate cauzele sau operațiunile ce au ca obiect persoana sau bunurile copilului".
Articolul 6 din același act normativ (Exercitarea îngrijirii părintești) prevede că: "(1) Orice decizie luată de părinți cu privire la exercitarea îngrijirii părintești trebuie să aibă în vedere în primul rând interesul copilului".
De asemenea, decizia instanței trebuie să aibă în vedere interesul copilului atunci când, potrivit prevederilor prezentei legi, instanța decide asupra încredințării copilului sau decide asupra modului de exercitare a îngrijirii părintești.
Decizia instanței trebuie de asemenea să respecte egalitatea dintre părinți și să nu discrimineze pe motive de sex, limbă, religie, convingeri, cetățenie, naționalitate sau origine socială sau situației materială.
În funcție de gradul de maturitate a copilului, opinia acestuia trebuie solicitată și luată în considerare înainte de luarea oricărei decizii asupra îngrijirii părintești, deoarece decizia privește interesele acestuia".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 272/2004: "Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament".
Prin urmare, niciun părinte nu are dreptul să împiedice relațiile personale ale copilului cu celălalt părinte, să îl priveze pe acesta de viața de familie, afară de cazul în care există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
A susținut că, în cazul de față nu s-a putut reține existența unor astfel de motive, iar neînțelegerile dintre soți, indiferent de ce natură sunt, nu trebuie să afecteze relațiile firești dintre tată și fiii săi și nu pot îngrădi dreptul tatălui de a avea legături personale cu aceștia ori de a veghea la bunăstarea și dezvoltarea lor.
Așadar, mama minorilor, nesocotind dispozițiile legale la care s-a făcut referire mai sus privind egalitatea în drepturi și îndatoriri a părinților față de copiii lor minori, a luat în mod unilateral o decizie care a determinat privarea tatălui de dreptul de a avea legături personale cu copiii și pe care acesta le exercita efectiv înainte de a fi survenit împrejurarea deplasării ilicite.
Prin urmare, a solicitat să se dea curs mecanismului de returnare sumară prevăzut de Convenție, care nu pune în discuției fondul dreptului privind încredințarea, și să se dispună înapoierea imediată a minorilor la reședința obișnuită.
Concluzionând asupra celor expuse mai înainte, arată că minorii și au fost reținuți ilegal pe teritoriul României, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3, 12 și 18 din Convenția d l Haga.
Pentru aceste considerente, a solicitat ca instanța să admită, astfel cum a fost formulată și să dispună înapoierea minorilor la reședința obișnuită din Cipru, la tatăl lor, pe cheltuiala pârâților.
Totodată, a solicitat instanței ca, în temeiul art. 11 din Legea nr. 369/2004 să fixeze în cuprinsul hotărârii un termen pentru executarea obligației de înapoiere, sub sancțiunea aplicării unei amenzi civile cuprinsă între 5 milioane și 25 de milioane de lei, în favoarea statului român.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3, 4, 8 și 12 din Convenția mai sus-menționată, în temeiul art. 1, art. 3 alin. 2, art. 8 alin. 2 și art. 11 din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției precum și în temeiul art. 11 din Regulamentul al Consiliului nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
În susținerea cererii, s-au anexat la dosar înscrisuri, respectiv și setul de înscrisuri transmis de Autoritatea centrală cipriotă, printre care și certificatul de legislație, precum și Regulamentul Consiliului () nr. 2201/2003, cu solicitarea de a avea în vedere dispozițiile art. 11 în momentul soluționării cauzei.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin întâmpinare, și au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că în cauză neînapoierea copiilor nu poate fi considerată ilicită, în sensul art. 3 și 15 din Convenția d l Haga, căci în cauză, în favoarea pârâtului nu a fost stabilit un drept privind încredințarea minorilor prin legea statului în care copiii își aveau reședința obișnuită, imediat înaintea neînapoierii acestora.
Față de cele reținute, tribunalul, în baza dispozițiilor legale menționate anterior, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
În esență, Ministerul Justiției și Libertăților a susținut în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă, că hotărârea nu este motivată (pct. 7) și că minorul a fost deplasat ilicit în România (prin încălcarea și aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă - filele 6 - 10 dosar curte) anume încălcarea Convenției d l Haga (art. 3) și a Regulamentului III bis de la (nr. 2201/2003) art. 2 pct. 11 lit. b și pct. 7 (invocând ca practică raportul -).
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI (filele 3 - 5 dosar cure) reiau practic aceleași motive invocând însă numai art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
De aceea, cum motivele sunt aproape identice, vor fi tratate ca un tot unitar.
Recursurile sunt nefondate.
Art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii (există contradicție între considerente și dispozitiv), lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială, instanța de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate (nu este cazul).
Art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă vizează două ipoteze: hotărârea este lipsită de temei legal, adică din modul cum este redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată - a nu se confunda cu nemotivarea sentinței care este motiv de recurs separat (pct. 7) și încălcarea sau aplicarea greșită a legii (aplicarea normei generale nesocotind existența normei speciale, o normă ce nu era incidentă în speță, aplică legea română, deși raportul juridic cu elemente de extraneitate este guvernat de legea străină sau dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt.
Ambele motive de recurs (art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă) duc numai la modificarea sentinței atacate nu și la casarea acesteia (art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă).
În speță este vorba de minorii (născut la 27 septembrie 2005) și (născut la 21 septembrie 2007) care urmează să fie înapoiați la reședința lor din Cipru, unde erau cu părinții, fiind răpiți și aduși în România de mama lor căsătorită cu (ambii locuind în Cipru) minorii fiind aduși de mamă în comuna, județul
Cum corect a indicat recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, motivarea sentinței, este superficială.
Curtea, însă apreciază că din ansamblul sentinței, se poate reține că s-a dat prin expunerea susținerilor părților și explicitarea actelor normative o motivare implicită și motivul de recurs nu poate fi primit, fiind neîntemeiat.
Din acțiune (fila 1 dosar fond) a rezultat că părinții minorilor au locuit în Cipru în, 8, până în anul 2004 (înaintea deplasării ilicite).
Deplasarea minorilor în România cu mama lor a avut loc la 04 iulie 2008 când aceasta fără acordul tatălui, a luat minorii și a venit în România (mama s-a reîntors la 16 februarie 2009 în Cipru dar minorii au rămas în România).
Chiar în condițiile art. 3, 12 și 18 din Convenția d l Haga care definește deplasarea ilicită a minorilor, totuși potrivit art. 13 lit. b, minorii au fost deplasați efectiv din data de 04 iulie.
De reținut că la dosarul de fond (filele 22 - 24) se află un raport de evaluare din care rezultă că cei doi minori se află în comuna, sat, județul V, din mai 2008, sunt bine integrați, cunosc limba română.
Or, față de art. 3 din Convenția d l Haga (art. 13) sunt și derogări. Cum de mai mult de doi ani, aproape trei minorii sunt în România, o deplasare din nou la reședința din Cipru nu ar fi în interesul lor, ci ar avea un efect traumatizant (datorită lungii perioade de timp de când locuiesc în România și și-au făcut legături efective în familia mamei).
Ca atare, față de art. 13 din Convenția d l Haga, cât și art. 2 din Legea nr. 274/2004, Curtea reține că nu mai poate fi vorba de o "răpire internațională" în sensul Convenției.
Ca atare, apreciază că și motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă nu poate fi primit, fiind neîntemeiat, făcându-se o corectă aplicare a legii iar sentința fiind și legală și temeinică (art. 3041raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă).
În consecință, cum recursurile se rețin a fi neîntemeiate, potrivit art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă fi respinse ca nefondate.
Văzând și art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul - reclamant Ministerul Justiției și Libertăților și de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1234 din 04 noiembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Municipiului R V, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnodact.
2ex./11.03.2010
-5.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Ioana Singh, Stere
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire paternitate. Decizia 234/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
