Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1791/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1791/R/2009
Ședința publică din 2 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
-- -
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâtul -, împotriva deciziei civile nr. 201/A din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta intimată asistată de avocat, din Baroul Cluj, lipsă fiind pârâtul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (9) și cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3 lei (12).
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială nr. 95/01.10.2009 și întâmpinare (2 exemplare), prin care solicită respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea Deciziei civile nr. 201/A/02.04.2009 a Tribunalului Cluj.
Curtea constată că prin registratura instanței, la data de 1 octombrie 2009, pârâtul recurent a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui alt termen de judecată, pentru angajarea unui alt apărător, arătând că în data de 30 septembrie 2009 reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu doamna avocat -, iar datorită timpului scurt până la termenul de judecată din 2 octombrie 2009 nu a reușit să angajeze un alt avocat care să ia la cunoștință toate piesele dosarului. Totodată, constată că pârâtul recurent nu a depus la dosarul cauzei nici un act, care să ateste rezilierea contractului de asistență juridică mai sus menționat.
Curtea pune în discuția părții prezente cererea de amânare formulată de către pârâtul recurent.
Reprezentanta reclamantei intimate soilicită să se ia în considerare faptul că recursul este redactat de pârâtul recurent, prin avocat
- și nu în ultimul rând natura cauzei. Solicită respingerea cererii de amânare formulată de către pârâtul recurent.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 72 pr.civ. cu privire la faptul că înștiințarea instanței și a părții despre rezilierea contractului de asistență juridică se face cu 15 zile anterior termenului de judecată, precum și data la care a fost anteriorul termen de judecată, respectiv 26 iunie 2009, constată că este evidentă reaua credință a pârâtului recurent și respinge cererea de amânare formulată de către acesta.
Curtea, din oficiu, invocă inadmisibilitatea motivelor de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii recurate și la reevaluarea stării de fapt.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea declară închise dezbaterile orale și acordă cuvântul atât asupra excepției invocate din oficiu de către instanță, cât și asupra recursului declarat de pârât.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită admiterea excepției invocate de către instanță din oficiu și respingerea recursului pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 11192/2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, s-a admis acțiunea civilă formulata de reclamanta, împotriva pârâtului, și în consecință s-a reîncredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorul, nascut la data de 11.04.1994 si pârâtul a fost obligat să plătească in favoarea acestuia o pensie de întreținere in cuantum de 500 lei lunar începând cu data pronunțării hotărârii, 15.10.2008 și până la majoratul minorului.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 1198,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut următoarele:
Prin nr.7766/1998 pronuntata de Judecatoria Cluj -N in dosar nr.8596/1998 s- dispus desfacerea casatoriei incheiata intre reclamanta si paratul, minorul, nascut la data de 11.04.1994, fiind incredintat spre crestere si educare paratului.
Conform art. 44.fam. " in cazul schimbarii imprejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, daca acesta a implinit varsta de 14 ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale intre parintii divortati si copii".
Reîncredințarea copilului minor spre crestere si educare, de la un parinte la celalalt, urmeaza a se dispune asadar, atunci cand se constata ca parintele in a carui ingrijire se afla nu-i mai poate asigura conditiile necesare pentru o dezvoltare corespunzatoare.
probelor administrate in cauza, respectiv declaratiile martorilor audiati, si, coroborate cu ancheta sociala intocmita de Autoritatea Tutelara din cadrul Consiliului Local al Mun. C-N si raspunsurile partilor la interogatoriu, au relevat faptul ca dupa divort partile au continuat sa locuiasca impreuna in acelasi imobil, astfel incat minorul i-a avut alaturi pe ambii parinti.
Potrivit dispozițiilor art. 101, art. 107.fam, părinții sunt datori să îngrijească de copil, asigurând condiții necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională. De asemenea, în temeiul Legii 274/2004 ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuind să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului (art. 31), copilul având dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Din aceste dispozitii legale rezulta ca parintii trebuie sa aiba in vedere, in exercitarea drepturilor si obligatiilor lor fata de minori, nu numai asigurarea mijloacelor materiale necesare cresterii si educarii copilului, ci si oferirea conditiilor necesare dezvoltarii spirituale, morale si sociale a acestuia.
Probatoriul testimonial administrat in cauza a evidentiat faptul ca reclamanta este cea care se ocupa in mod efectiv si concret de minor,alocandu-si timp in aceasta directie, spre deosebire de parat care, fiind o persoana mai ocupata sub aspect profesional, are mai putin timp disponibil.
Relevanta in acest sens este depozitia martorei, care, vreme de doi ani a fost profesoara minorului, si care a aratat ca in timp ce reclamanta a fost cea care a tinut legatura cu cadrele didactice, interesandu-se de situatia scolara a fiului ei, pe parat nu il cunoaste si nu l-a vazut niciodata la scoala.In acelasi sens este si declaratia martorei care a confirmat ca reclamanta este cea care se preocupa si se implica in problemele minorului in ce priveste scoala, dar si activitatile extrascolare, modalitatile de petrecere a timpului liber si a vacantelor.
De asemenea, martora, a afirmat ca, deplasandu-se la locuinta partilor pentru a acorda minorului meditatii la limba engleza, nu l-a intalnit niciodata pe parat, in conditiile in care, de regula, meditatiile se desfasoara in zilele de duminica.Ea a mai aratat ca reclamanta este cea care merge cu copilul la medicul de familie atunci cand este cazul. De altfel, paratul nici nu cunoaste numele medicului de familie al fiului sau, astfel cum a rezultat din raspunsul sau la interogatoriu.
Acesti martori au sustinut totodata ca reclamanta are o foarte buna relatie afectiva cu minorul care ii impartaseste problemele sale, imprejurare care este relevata si de ancheta sociala efectuata in cauza.
Din declaratiile celorlalti martori audiati, respectiv si a reiesit faptul ca paratul contribuie in primul rand financiar la cheltuielile legate de cresterea si educarea fiului sau, in sensul ca ii plateste meditatiile, taberele, masa sau taxiul,insa timpul efectiv petrecut impreuna este mult mai redus decat cel pe care reclamanta il aloca copilului. Aceste aspecte au fost confirmate si de minor, atat cu ocazia audierii sale de catre reprezentantii autoritatii tutelare, cat si de catre instanta,in camera de consiliu.
O alta imprejurare relevata de martori este aceea ca minorul, in varsta de 14 ani, nu are o camera proprie, impartind aceeasi incapere cu tatal sau, cu toate ca imobilul in care locuiesc partile are mai multe incaperi care nu sunt amenajate.
In ce priveste depozitia martorei, angajata la firma condusa de parat, instanta o apreciaza ca subiectiva si evident partinitoare, motiv pentru care nu a luat-o in considerare.
Desi paratul a avansat ideea ca reclamanta ar fi o persoana imorala, probatoriul administrat in cauza nu a confirmat aceste sustineri.
Sub aspectul posibilitatilor materiale, instanta a retinut ca reclamanta este angajata la SC in functia de director, realizand venituri lunare de 2.500 lei conform adeverintei depuse la dosar, iar cererile de deschidere a procedurii reorganizarii depuse in probatiune de parat, vizeaza alte societati comerciale la care parata este asociata.
Avand in vedere ansamblul probelor administrate, considerentele expuse mai sus, instanta a apreciat ca paratul nu mai este in masura sa asigure minorului conditii necesare pentru dezvoltarea lui corespunzatoare, in special sub aspect afectiv, social, moral si spiritual, deoarece aloca prea mult timp vietii profesionale, in detrimentul celui petrecut alaturi de fiul sau, ceea ce a condus la o lipsa de apropiere intre ei. Reclamanta insa, este cea care, petrecand mai mult timp cu copilul, implicandu-se efectiv in toate aspectele vietii acestuia, a reusit sa pastreze o foarte apropiata relatie cu minorul, intre cei doi statornicindu-se un atasament reciproc. In aceste conditii este evident ca mentinerea copilului la ar avea consecinte daunatoare asupra cresterii si educarii sale si ca este in interesul minorului ca el sa fie reincredintat mamei, astfel incat, vazand si disp. art.44 fam. instanta a reincredintat reclamantei, spre crestere si educare pe minorul nascut la data de 11.04.1994.
În conformitate cu art.86 alin.1 coroborat cu art.107 alin.1 din Codul familiei, părinții au obligația legală de a-și întreține copiii. Aceste dispoziții sunt completate de art.86 alin.3 din Codul familiei care statuează că descendentul cât timp este minor are dreptul la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă așadar, aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează aop lăti, astfel cum statuează dispozițiile art.94 alin.1 din Codul familiei.
Acest principiu, transpus la modul de calcul al pensiei, impune stabilirea tuturor posibilitatilor materiale ale persoanei ce urmeaza sa o plateasca, existente la data judecarii actiunii.
In speta, paratul este asociat la SC SRL cu cota de participare la beneficii de 95%, societate care realizat in anul 2007 un profit net de 323.239 lei si la SC Transylvania SRL, tot cu o cota de participare la beneficii de 95%, societate care a realizat in anul 2007 un profit net de 87295 lei, astfel cum rezulta din adresele emise de Oficiul Registrului Comertului.
Urmeaza ca veniturile realizate de parat in calitatea lui de asociat in cadrul acestor societati comerciale sa fie luata in considerare la calcularea pensiei ce se va stabili in favoarea minorului.
Potrivit procesului-verbal din 28.12.2007, paratul in calitate de administrator al SC SRL, de comun acord cu celalalt asociat al firmei, a hotarat ca din profitul net realizat in anul 2007 sa nu se repartizeze dividende.
Faptul ca paratul intelege sa foloseasca veniturile realizate in alt scop decat pentru repartizarea de dividende, incercand astfel sa-si creeaze o aparenta de insolvabilitate, nu poate fi luata in considerare, deoarece, daca ar fi admis, ar insemna ca o persoana aflata intr-o asemenea situatie sa eludeze cu buna stiinta interesele tertilor prin investirea tuturor beneficiilor realizate intr-o anumita activitate.
Pe de alta parte, procedand in acest fel, nu se explica cum paratul isi asigura propria existenta si care ar fi posibilitatile paratului de a asigura minorului intretinere in situatia in care acesta ar fi ramane spre crestere si educare la el.
Avand in vedere considerente si dispozitiile legale mai sus retinute, instanta a obligat pârâtul sa plătească in favoarea minorul nascut la data de 11.04.1994 o pensie de întreținere in cuantum de 500 lei lunar.
In ce priveste data de la care se datoreaza pensia, intrucat pana la acest moment minorul a fost incredintat paratului, se presupune si chiar s-a dovedit prin probe, ca el a contribuit la intretinerea copilului, astfel incat urmeaza a fi platita începând cu data pronunțării hotărârii, 15.10.2008, și până la majoratul minorului.
Prin decizia civilă nr.201 din 2 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul, menținându-se în întregime hotărârea atacată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că prima critică adusă sentinței date la fond vizează aspectul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 44. Familiei.
Această critică este însă greșită deoarece reclamanta a introdus această acțiune raportat la faptul că s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanța care a pronunțat divorțul părților la momentul anului 1998. Împrejurările care au fost avute în vedere de intimata reclamantă sunt concretizate în despărțirea în fapt dintre ea și soțul său, și avându-se în vedere că dorește să părăsească locuința pe care o folosește în prezent împreună cu soțul său și dorește să locuiască în altă parte cu copilul, a apreciat că este necesară reîncredințarea minorului în condițiile art. 44. Familiei.
Așa fiind, modificarea împrejurărilor la care face referire art. 44. Familiei este relevată tocmai de această despărțire în fapt și necesitatea schimbării locuinței.
Tribunalul a reținut că se mai invocă faptul că interesul minorului ar fi acela de păstrare a situației prezente, respectiv de a rămâne în același imobil cu tatăl său în condițiile în care, susține apelantul, doar el este cel care poate să-i asigure minorului o dezvoltare echilibrată din toate punctele de vedere.
Contrar acestor susțineri, tribunalul a apreciat că în speță instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. 3 din Legea 272/2004 coroborat cu art. 2 din aceeași lege care statuează asupra faptului că instanța judecătorească trebuie să hotărască doar potrivit interesului superior al copilului. Or, în speța de față, din ansamblul probelor administrate în cauză a reieșit faptul că intimata este cea care se ocupă în mod efectiv și concret de minor, alocându-și timp în această direcție cu mult mai mult decât apelantul. În acest sens instanța de fond a detaliat în mod concret și precis declarațiile martorei, din ansamblul cărora a reieșit faptul că intimata a fost cea care a ținut legătura cu cadrele didactice, interesându-se de situația școlară a fiului său, de activitățile sale extrașcolare și mai apoi, nu în ultimul rând, datorită faptului că mama petrece foarte mult timp împreună cu minorul, a reieșit că aceștia sunt extrem de atașați unul de altul, minorul împărtășindu-i mamei toate problemele sale. Nu în ultimul rând este important de menționat faptul că martora, care a și fost diriginta copilului o perioadă de timp, a declarat că nu l-a văzut niciodată pe tatăl copilului.
Relevantă în acest sens este inclusiv poziția minorului care are 14 ani, și care audiat fiind în Camera de Consiliu de către instanța de fond, a arătat că dorește să fie încredințat mamei, cu care are o relație caldă și de care se simte apropiat, spre deosebire de tată, în privința căruia a arătat că timpul petrecut cu el este foarte puțin. A mai arătat minorul că aproape în toate vacanțele a fost cu mama sa, pe când cu tatăl său a fost o singură dată.
În ceea ce privește depozițiile martorilor pârâtului, și, și aici instanța de fond a concluzionat în mod corect în interpretarea acestor declarații de martori în sensul că contribuția tatălui la creșterea și educarea minorului este în primul rând de natură financiară.
Pe cale de consecință, atâta timp cât din declarațiile de martori coroborate cu poziția procesuală a minorului a rezultat că de dezvoltarea spirituală, morală, socială a minorului se ocupă mama într-un raport net superior față de tatăl minorului, s-a apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Instanța a înlăturat și afirmația apelantului cum că intimata i-a provocat minorului tulburări comportamentale în condițiile în care din înscrisul intitulat adeverință și depus la instanța de fond a rezultat faptul că mama minorului a fost cea care a solicitat consilierea psihologică a acestuia, (și nu tatăl) iar tot din acest înscris a rezultat faptul că problemele minorului au apărut pe un fond de hiperemotivitate și în strânsă legătură cu climatul familial existent la acel moment.
Tribunalul a apreciat că dacă tatăl era atât de interesat de problemele emoționale ale copilului trebuia ca acest aspect să se reflecte cel puțin în solicitarea și din partea lui de a fi consiliat copilul de un psiholog. Or, și din acest punct de vedere se pare că tot intimata a fost cea care a luat legătura cu un psiholog și a încercat să rezolve această problemă emoțională.
Mai apoi, invocarea de către apelant a faptului că este în măsură să asigure o bunăstare materială minorului mult mai ridicată față de posibilitățile financiare ale intimatei este neavenită, știut fiind că acordarea de resurse financiare copilului fără a te implica în ocrotirea și creșterea acestuia, este mai mult dăunătoare decât pozitivă.
În concluzie, în considerarea faptului că interesul superior al copilului reclamă să fie încredințat spre creștere și educare părintelui care este mai în măsură să se ocupe de dezvoltarea acestuia pe toate laturile, atât moral cât și material, tribunalul a apreciat că sentința primei instanțe este legală și temeinică, aceasta având în vedere la pronunțarea ei criteriile anterior menționate și apreciind în mod corect faptul că, datorită relațiilor de profund atașament dintre mamă și copil, încredințarea acestuia la mamă va fi benefică pentru acesta.
Sub aspectul posibilităților materiale ale intimatei instanța a reținut faptul că și în prezent intimata obține o chirie lunară de 350 Euro de la Asociația Culturală, pe lângă veniturile menționate de către instanța de fond.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului pârâtului, schimbarea sentinței judecătoriei în sensul respingerii acțiunii reclamantei, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
În mod greșit instanțele de fond au apreciat că sunt incidente dispozițiile art.44 fam. deoarece acest text legal prevede că luarea copilului minor de la părintele căruia i-a fost încredințat trebuie să aibă o justificare temeinică, adică să existe motive puternice și reale care să demonstreze că menținerea copilului la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare asupra dezvoltării psihice și morale.
La data analizării apelului, reclamanta nu a făcut dovada că intenționează să își schimbe efectiv locuința deoarece aceasta locuiește și în prezent în locuința comună a părților.
Demersul reclamantei de a solicita reîncredințarea minorului a fost promovat pentru a obține avantaje materiale (pensia de întreținere) și pentru a putea obține în cadrul procesului de partaj, atribuirea unui apartament în imobilul din-.
Din întreaga probațiune administrată nu rezultă faptul că împrejurările care au determinat încredințarea minorului spre creștere și educare la pârât, s-au schimbat în intervalul de 11 ani.
În mod greșit instanța de apel a considerat că sunt aplicabile prevederile art.31 alin.3 coroborat cu art.2 din Legea nr.272/2004 deoarece dacă tribunalul ar fi analizat în mod complet și unitar probele administrate în cauză, soluția care se impunea era aceea de respingere a cererii de reîncredințare a minorului.
Tribunalul nu a ținut seama de faptul că reclamanta a fost aceea care a creat un climat familial nefast și a promovat acțiunea de partaj al bunurilor comune, precum și alte procese îndreptate împotriva societăților comerciale al cărui asociat este pârâtul, împrejurări din care rezultă că aceasta nu are capacitatea de a contribui la dezvoltarea socială și morală a minorului.
De asemenea, nici una din instanțele de fond nu și-au pus problema existenței unei tulburări emoționale ca urmare a audierii minorului în camera de consiliu. În plus, trebuiau să stabilească care dintre părinți oferă condiții mai bune pentru creșterea și educarea acestuia iar din probele administrate a reieșit că este în interesul minorului ca acesta să rămână încredințat la pârât.
Instanța de apel nu a verificat dacă veniturile prezentate de reclamantă la instanța de fond sunt reale iar din probele administrate a reieșit faptul că nu se ocupă corespunzător de minor, deoarece lipsește de la domiciliu și nu este angrenată în nici un fel de activități lucrative, astfel încât nici una dintre instanțe nu a ținut seama de interesul superior al copilului.
Reclamanta intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată (17-18).
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că din întreg probatoriul administrat în cauză a reieșit în mod clar faptul că ea este persoana care se ocupă de minor iar acesta are o relație apropiată cu mama sa. Reclamantul nu s-a ocupat niciodată de minor, a petrecut cu acesta extrem de puțin timp, astfel că nu există o relație benefică pentru copil.
Intimata este în prezent angajată la o societate comercială în funcția de director general, cu un salariu de 1.200 lei pe lună, remunerație care se adaugă la veniturile pe care le obține din chirii, anexând în acest sens o copie a contractului individual de muncă (19-20).
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs invocat de pârât vizează aplicarea greșită a legii în sensul că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art.44 fam. motiv care este apreciat de C ca fiind neîntemeiat.
Conform art.44 alin.1 fam. în cazul schimbării împrejurărilor la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii.
Textul legal mai sus arătat este pe deplin aplicabil în speță astfel încât reîncredințarea copilului spre creștere și educare de la un părinte la celălalt urmează a se dispune numai atunci când se constată că părintele în a cărui îngrijire se află nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. Acțiunea de reîncredințare poate fi deci admisă numai dacă au intervenit situații noi, în sensul că s-au schimbat împrejurările care au determinat încredințarea inițială.
Prin sentința civilă nr.7766/1998 a Judecătoriei Cluj N, pronunțată în dosarul nr.8596/1998 s-a dispus desfacerea căsătoriei părților iar minorul, născut la data de 11.04.1994, a fost încredințat spre creștere și educare pârâtului.
Probele administrate în cază au relevat o stare de fapt, corect stabilită de instanța de apel, din care rezultă cu evidență modificarea împrejurărilor care au determinat încredințarea inițială a copilului la pârât.
C de al doilea motiv de recurs, vizează aplicarea greșită a art.31 alin.2 raportat la art.2 din Legea nr.272/2004, iar în opinia Curții acesta nu este fondat.
Art.2 din Legea nr.272/2004 consacră principiul interesului superior al copilului, iar art.31 din același act normativ stabilește că, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți, cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Contrar susținerilor pârâtului, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale mai sus menționate stabilind, fără echivoc, pe baza întregului material probator, că măsura reîncredințării copilului la reclamantă corespunde pe deplin cu interesul superior al minorului, reclamanta fiind aceea care în mod efectiv îi asigură bunăstarea materială și spirituală, în special prin îngrijirea copilului, prin menținerea relațiilor personale, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale.
Criticile recurentului privitoare la faptul că reclamanta nu a dovedit schimbarea situației locative, că instanța de apel nu a analizat în mod complet și unitar probele administrate în cauză, că nici una din instanțele de fond nu și-a pus problema existenței unei tulburări emoționale a minorului ca urmare a audierii lui, că veniturile reclamantei nu sunt reale, iar acesta nu se ocupă corespunzător de minor tind la reaprecierea probelor administrate și vizează reevaluarea stării de fapt, motiv pentru care, Curtea apreciază că acestea sunt inadmisibile în recurs deoarece art.304 pct.10 și pct.11 pr.civ. au fost abrogate prin art.1111și art.112 din OUG nr.138/2000.
De asemenea, susținerile recurentului referitoare la faptul că prezenta acțiune a fost promovată de reclamantă pentru a obține avantaje materiale (pensia de întreținere), atribuirea unui apartament în cadrul procesului de partaj, precum și, promovarea unor acțiuni îndreptate împotriva societăților comerciale a căror asociat este pârâtul, în opinia Curții, nu sunt relevante în cauză, astfel încât vor fi înlăturate.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtului întrucât în speță nu sunt îndeplinite cerințele art.304 pct.9 pr.civ. și, în consecință, va menține decizia atacată ca fiind legală.
În conformitate cu dispozițiile art.316 raportat la art.274 alin.1 pr.civ. Curtea va obliga recurentul, aflat în culpă procesuală, să plătească intimatei, suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial (21).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul - împotriva deciziei civile nr. 201/A din 02.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
--- - --- - -- -
GREFIER
-
RED./MB
07.10.09/4 ex.
Jud.apel:,
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
| ← Divort. Decizia 1371/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
