Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 366/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.366
Ședința publică din data de 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în comuna,-, Cod poștal -, Județ B împotriva deciziei civile nr. 516 pronunțată la 19 noiembrie 2007 de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în comuna, Cod poștal -, Județ
Recursul este timbrat cu 0,15 timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. 93052, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-pârât, personal asistat de avocat din cadrul Baroului D, lipsind autoritatea tutelară Primăria și Primăria.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recurenta reclamantă a depus la dosar concluzii scrise și planșe foto.
Pârțile având pe rând cuvântul prin apărători declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta reclamantă solicită în principal admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se audia minorul și în prezența psihologului, considerând că această prezență era strict necesară la momentul audierii minorului.
Referitor la ancheta socială ce urma a se efectua și la domiciliul recurentei în Italia, arată că instanța nu a mai motivat faptul pentru care această anchetă nu s-a mai efectuat.
În subsidiar, arată că la dosar există acte din care rezultă că intimatul pârât i-a agresat fizic atât pe recurentă cât și pe minor, că minorul a declarat că dorește să locuiască împreună cu mama și sora sa, precum și că în prezent, recurenta deține condiții materiale și de locuit, față de data pronunțării sentinței.
Solicită admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, pe fond admiterea acțiunii și reîncredințarea minorului recurentei, cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul pârât în principal solicită a se constata că motivele invocate de recurentă sunt numai motive de netemeinicie și nu motive de nelegalitate, considerând că se impune militatea recursului.
În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că prin soluția pronunțată s-au respectat dispozițiile art.2 din Legea 272/2004 referitoare la interesul superior al minorului, iar din actele depuse la dosar rezultă cu certitudine că intimatul are condiții materiale și se ocupă de creșterea și îngrijirea minorului.
Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat având cuvântul pentru recurenta reclamantă referitor la excepția nulității recursului solicită respingerea acesteia ca nefondată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele.
Prin acțiunea înregistrată sub nr.2869/10.10.2006 la udecătoria Răcari, urmare declinării competenței de soluționare conform sentinței nr. 6079/07.07.2006 pronunțată de Judecătoria Brașov, reclamanta a formulat cerere împotriva pârâtului pârâtului prin care a solicitat să-i fie încredințat, spre creștere și educare, minorul, fără a fi obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a trăit în relații de concubinaj cu pârâtul și împreună au doi copii, năsuct la data de 03.08.2001 și - născută la 22.08.2002, iar prin sentința civilă nr. 1040/2005 a Judecătoriei Sectorului 1 B, modificată prin decizia nr.417A/5.07.2005 a Tribunalului București, minorul a fost încredințat spre creștere și educare pârâtului, soluția fiind menținută prin decizia Curții de Apel București, pronunțată în dosarul civil nr.3749/2005.
S-a precizat de către reclamantă că între părți a existat o stare conflictuală generată de către pârât, care, datorită concepției religioase a acesteia (reclamantei) a înțeles să-și manifeste dezacordul printr-un comportament agresiv fizic și verbal atât asupra sa cât și asupra minorilor, motiv pentru care, care în prezent este în îngrijirea sa, este afectat fizic și psihic, se teme de bărbați, ceea ce rezultă din actele medicale depuse la dosar.
S-a mai menționat că pârâtul, dat fiind comportamentul său agresiv, a fost condamnat în baza art.180 alin.2 cod penal la pedeapsa amenzii penale.
A susținut reclamanta că, deoarece s-au schimbat condițiile ce au fost avute în vedere la data pronunțării deciziei prin care i-a fost încredințat minorul pârâtului, se impune a fi admisă acțiunea.
În drept s-a invocat dispozițiile art. 42 și următoarele din Codul familiei.
S-au depus la dosar: sentința civilă nr.9532/4.11.2002 a Judecătoriei Sectorului 1 B, sentința civilă nr.1040/4.02.2002 a aceleiași instanțe, decizia civilă 417A/5.07.2005 a Tribunalului București - Sectia IV a civilă, răspunsul datat 5.07.2005 adresat reclamantei de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, procesul verbal încheiat la data de 10.11.2004 de către executorul judecătoresc - G, D, acte medicale, raportul de evaluare a copilului întocmit de către Fundația Internațională pentru Copil și Familie, procesul verbal nr.584/24.12.2003 încheiat de Biroul Executorului judecătoresc, răspunsul CC A 1/13196/23.07.2003 al Autorității Naționale pentru Protecția copilului și Adopție, acte de stare civilă, răspunsul înregistrat sub nr.18056/31.10.2003 emis de către direcția Generală de Poliție a Municipiului B și cel eliberat sub nr.57011/26.01.2004 de către aceeași instituție, copie de pe înscrisurile din dosarele în care părțile s-au judecat, inclusiv anchete sociale.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată, arătând că toate actele depuse de către aceasta în susținerea cererii sunt anterioare pronunțării hotărârilor de care s-a făcut mențiune și deci au fost avute în vedere la acele momente, reclamanta în continuare neavând un loc de muncă, o locuință stabilă și fiind dată în urmărire generală și trimisă în judecată conform rechizitoriului atașat.
S-au înaintat la dosar anchetele sociale efectuate la domiciliile părților.
Prin sentința civilă nr.2199/5.12.2006 Judecătoria Răcaria respins cererea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului .
S-a reținut în sentință că reclamanta și pârâtul au împreună, urmare a relațiilor de concubinaj în care s-au aflat, doi copii minori care, în final, după litigiile în care s-au judecat, au fost încredințați reclamantei fiica născută la 22.08.2002 și pârâtului fiul născut la 3.08.2001.
De asemenea, au fost avute în vedere de către instanța care a pronunțat soluția, situația de fapt probată și dispozițiile art.42 din Codul Familiei, apreciindu-se că interesul superior al copilului, reclamă adoptarea acestei măsuri. Finalitatea drepturilor și obligațiilor acordate de lege părinților pentru a asigura creșterea și educarea copiilor minori este tocmai îndeplinirea acestora în așa fel încât să conducă la realizarea lor în cele mai bune condiții și cu cele mai bune rezultate pentru copilul minor.
de interes al copilului este menționat expres în art.97 alin.2; 99 și 100 alin.3 din Codul Familiei, precum și în art.2 din Legea nr. 247/2004, unde se arată că principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului.
instanța de fond că, încredințarea minorilor a fost făcută evident în interesul copiilor și poate fi schimbată doar atunci când s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, iar în cauză, reclamanta nu a dovedit cererea.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, arătând, în esență, că în mod greșit instanța de fond i-a
respins acțiunea, fiind schimbate temeiurile care au stat la baza încredințării copiilor minori.
A mai susținut reclamanta că a dovedit că dispune de condiții materiale și morale corespunzătoare, că are loc de muncă bine salarizat și locuință stabilă, iar faptul că a fost dată în urmărire generală, s-a datorat împrejurării că a vrut să- protejeze pe minor de actele de violență săvârșite de tatăl acestuia.
La dosarul cauzei intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat, deoarece corect s-a reținut că nu s-au schimbat împrejurările ce au stat la baza încredințării copilului, iar ancheta socială efectuată la domiciliul tatălui întrucât atestă existența unei legături afective puternice între tată și fiu și prezența unor condiții materiale și morale foarte bune.
S-au mai depus la dosarul cauzei: dovezi privind șederea legală În Italia a reclamantei și fiicei sale -; dovezi privind existența unui domiciliu stabil în, dovezi privind situația materială a reclamantei la acest moment, dovada existenței veniturilor stabile și a raporturilor de muncă pe durată nedeterminată, dovezi privind violențele la care a fost supus minorul codruț, raport de evaluare a minorului, anchete situației minorului făcute de diverse publicații, ancheta efectuată de Primăria privind pe reclamanta; recomandare-caracterizare a reclamantei din partea angajatorului, fotografii cu minora - și mediul în care aceasta crește și evoluează.
La propunerea apelantei-reclamante, au fost audiați martorii și care au învederat că reclamanta se ocupă de creșterea și educarea minorilor, iar în privința minorului, a cărui reîncredințare se solicită, martorii au relatat că minorul era violent, schimbându-se comportamentul acestuia după venirea în domiciliul mamei sale.
Martorii audiați la propunerea intimatului au relatat că tatăl minorilor dispune de condiții materiale și morale corespunzătoare, că intimatul se ocupă în prezent de creșterea acestuia, minorul locuind în prezent cu el.
Audiat în Camera de Consiliu, minorul a precizat că dorește să locuiască cu tatăl său, unde domiciliază și în prezent.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr.516 din 19 noiembrie 2007, respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta,apreciind că în mod corect Judecătoria Răcaria respins acțiunea formulată de reclamantă, pe considerentul că încredințarea minorului, spre creștere și educare, tatălui a fost făcută în interesul acestuia și nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la luarea acestei măsuri.
S-a mai reținut că minorul locuiește la tatăl său, în domiciliul acestuia, unde este foarte bine îngrijit și dispune de condiții materiale și morale creșterii și educării acestuia. De altfel acest minor și-a exprimat voința de a rămâne în continuare la tatăl său (în urma audierii sale în camera de consiliu).
Tribunalul a mai reținut că nu poate constitui un motiv de admitere a apelului faptul că apelanta reclamantă dispune de alte condiții materiale decât cele avute în vedere la instanța de fond la încredințarea minorilor spre creștere și educare părinților, câtă vreme este în interesul minorului să rămână la tatăl său, unde a locuit și locuiește în prezent, bucurându-se de condiții materiale și morale necesare unei dezvoltări armonioase și fiind stabilită o relație puternică de afecțiune între acesta și tatăl intimat, aspecte care au rezultat, fără echivoc, din concluziile anchetei sociale întocmită în cauză, din declarațiile martorilor audiați în cauză, dar și din punctul de vedere exprimat de minor cu ocazia audierii sale în Camera de Consiliu.
instanța de apel că, toate aceste considerente au condus la concluzia că soluția de respingere a acțiunii de reîncredințare a minorului, este legală și temeinică și este în spiritul respectării dispozițiilor art.8 din Convenția Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței CEDO, în privința respectării dreptului la vița de familie, ce trebuie să permită tatălui pârât garantarea respectării acestui drept.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, arătând, în esență, că hotărârea instanței de apel este netemeinică deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină și de asemenea, cuprinde motive contradictorii.Astfel, instanța de apel, la pronunțarea hotărârii, a avut în vedere doar condițiile materiale de care beneficiază minorul în domiciliul intimatului, considerând că acestea sunt îndestulătoare, suficiente pentru a dispune respingerea apelului, fără a avea în vedere comportamentul agresiv fizic și verbal al pârâtului, care a fost dovedit atât cu declarațiile martorilor, cât și cu înscrisurile depuse la dosar.
Se mai arată că deși instanța de apel face vorbire de interesul suprem al minorului, trece cu ușurință peste celelalte probe, respectiv peste înscrisurile care ar fi putut să conducă la o altă concluzie.
De asemenea, recurenta arată că instanța s-a mărginit să precizeze că minorul, audiat în Camera de Consiliu, a arătat că dorește să locuiască împreună cu pârâtul, fără să aibă în vedere starea psihică a copilului, determinată de comportamentul violent, agresiv fizic și verbal al pârâtului și care l-a determinat să solicite să rămână în continuare în grija tatălui.
Susține recurenta că instanța de apel trebuia să aibă în vedere toate probele administrate în cauză, raportat la art. 97 alin. 2, art. 99 și art. 100 alin. 3 din Codul familiei, precum și art. 2 din Legea 247/2004 și să stabilească care este interesul superior al minorului, în prezent.
Astfel, nu s-a precizat că pârâtul nu este încadrat în muncă, nu realizează venituri, iar presupusa legătură afectivă care ar exista între minor și pârât, nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă. Simpla mențiune din referatul de anchetă socială, nu putea conduce instanța să concluzioneze că între tată și fiu ar exista o relație afectivă stabilă, atâta vreme cât, la dosar, se află înscrisuri din care rezultă violențele la care a fost supus minorul, precum și rapoarte medicale având ca obiect evaluarea psihologică a minorului care dovedesc faptul că minorul este labil psihic, puternic influențat de pârât, fiindu-i teamă de acesta.
Recurenta mai arată că s-au schimbat condițiile avute în vedere de Tribunalul București la pronunțarea deciziei nr. 417/2005 și că este în interesul minorului să fie reîncredințat mamei, întrucât, cu probele administrate, a dovedit că pe lângă condițiile materiale deosebite de care dispune în prezent, îi poate asigura minorului și un cadru familial benefic, în care acesta este respectat și iubit, fiind ferit de traumele psihice suferite din cauza comportamentului agresiv al pârâtului.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, iar pe fond, să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, în sensul să se dispună reîncredințarea minorului, către apelanta-reclamantă.
La termenul din data de 27 martie 2008, intimatul a invocat excepția nulității recursului, arătând că deși recurenta invocă nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7,8,9 pr.civilă, în realitate, aceasta vizează netemeinicia deciziei și nu justifică necesitatea discutării unor motive de netemeinicie pentru a putea demonstra motivele de nelegalitate arătate mai sus, iar dezvoltarea motivelor de recurs, nu poate face posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate invocate.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente in cauză, Curtea de Apel constată că excepția nulității recursului nu este întemeiată, în schimb, recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru motivele ce se vor arata în continuare:
Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât, se constată că în cererea de recurs au fost indicate ca motive de nelegalitate ale hotărârilor atacate, dispozițiile art. 304 pct.7,8,9 pr.civilă.
S-a arătat că decizia Tribunalului Dâmbovița nu cuprinde motivele pe care se sprijină și de asemenea, cuprinde motive contradictorii întrucât instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea hotărârii doar condițiile materiale de care beneficiază pârâtul, fără a avea în vedere caracterul violent al acestuia și de asemenea, instanța de apel nu a avut în vedere interesul superior al minorului, încălcând dispozițiile art. 97 alin. 2, art.99 și art.100 alin. 3 Codul Familiei, precum și art. 2 din Legea 247/2007, întrucât nu există o legătură afectivă între minor și pârât, acesta din urmă nu este încadrat în muncă și nu realizează venituri, iar la dosarul cauzei există înscrisuri depuse de apelantă, privind violențele la care a fost supus minorul, precum și diferite rapoarte medicale având ca obiect evaluarea psihologică a minorului, care dovedesc că acesta este labil psihic, puternic influențat de pârât, fiindu-i teamă de acesta.
Aceste motive se încadrează printre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 pr.civilă, respectiv art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă și simpla apreciere a intimatului, în sensul că acestea nu sunt întemeiate, nu pot conduce la constatarea nulității recursului fără a intra în analiza acestuia.
Față de considerentele mai sus arătate, observând li faptul că potrivit art. 306 alin. 3 pr.civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzut de art. 304 pr.civilă, în speța de față motivele sus-arătate fiind posibil a fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă, Curtea de Apel, făcând aplic. dispozițiile art. 137 pr.civilă, va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului.
În ceea ce privește motivul de recurs formulat de către recurentă, în sensul că în speța de față ar fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 pr.civilă, Curtea de Apel constată că nu se poate reține că hotărârea pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, respectiv decizia civilă nr. 516/2007, nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, întrucât, analizând conținutul acestei decizii, se observă că instanța de apel a procedat la exprimarea considerentelor avute în vedere pentru pronunțarea soluției de respingere ca nefondat a apelului declarat de reclamantă, considerente care nu au prezentat contradicții sau care să fi fost în contrarietate cu soluția pronunțată.
În ceea ce privește, însă, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civilă, respectiv acela că, în speță, nu a fost avut în vedere interesul superior al minorului, hotărârile fiind date cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 97 alin. 2, art.99 și art.100 alin. 3 Codul Familiei, precum și art. 2 din Legea nr.247/2007, Curtea de Apel constată că acesta este fondat, pentru următoarele motive:
Minorul, născut la data de 3.08.2001, a fost, inițial, încredințat spre creștere și educare mamei sale, reclamanta din prezenta cauză, prin sentința civilă nr. 9532/2002 a Judecătoriei Sector l
Ulterior, minorul a fost reîncredințat spre creștere și educare către tatăl său, pârâtul din prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 417/5.07.2005 a Tribunalului București.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bucureștia reținut că reclamanta din prezenta cauză nu avea surse de venituri și se întreținea din mila altor persoane, frați de credință, întrucât făcea parte dintr-un cult religios, iar în perioadele în care stătea la tată, minorul a făcut progrese în ceea ce privește starea de sănătate și recuperarea în greutate, în timp ce, atunci când a fost în îngrijirea mamei a fost internat la Spitalul de Urgență, ocazie cu care s-a constatat că starea de sănătate a minorului s-a deteriorat, copilul suferind de diferite infecții și scăzând în greutate.
Minora, rezultată din relația celor două părți a rămas în continuare la mamă, în vederea creșterii și educării.
Reclamanta a făcut dovada, prin toate probele administrate la dosarul cauzei, că împrejurările reținute în sus-menționata decizie, s-au schimbat, astfel că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 44 Codul Familiei, potrivit căruia " în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii"
Astfel, din fișa psihologică datată ulterior deciziei sus-menționată, respectiv din data de 18.08.2005, rezultă că minorul prezintă, și ulterior încredințării către tată, o afectivitate foarte ridicată orientată în special spre mamă, se teme de bărbați întrucât, menționează psihologul autorizat, băiatul se pare că a fost bătut și încă este foarte speriat.
Dovada faptului că pârâtul a manifestat în cadrul relației cu reclamanta, dar și ulterior, violențe fizice față de aceasta dar și față de copil, sunt nu numai certificatele medico-legale atașate la dosarul cauzei (filele 78-85 dosar apel), dar și faptul că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, în dauna părților vătămate (reclamanta din prezenta cauză) și (chiar fiica părților).
Rezultă, de asemenea, că ulterior luării măsurii de reîncredințare a minorului către tată, reclamanta a depus eforturi pentru îmbunătățirea stării materiale, achiziționând, în comuna, un teren în suprafață de 600 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4073/13.09.2006, procedând la edificarea unei construcții pe acesta, conform autorizației de construire nr. 4/20.02.2007, precum și o locuință situată în B,-, conform contractului de vânzare-cumpărare nr- și procesului-verbal de predare-primire a locuinței din data de 14.06.2006.
Din actele depuse, de asemenea, la dosarul cauzei, filele 34-99 dosar apel, rezultă că, în prezent, reclamanta domiciliază cu forme legale în Italia, realizează venituri din muncă, având încheiat un contract de muncă în acest sens și deține un imobil cu chirie în localitatea -Provincia Matera.
La dosarul cauzei a fost depusă o anchetă socială de către reclamantă, motiv pentru care în mod corect a apreciat instanța anterioară că nu s-ar mai impune administrarea acestei probe pe calea comisiei rogatorii.
Din această anchetă socială întocmită de către autoritatea tutelară din cadrul primăriei acestei localități, rezultă că reclamanta locuiește împreună cu mama sa și minora, pentru care reclamanta este preocupată a-i asigura o bună creștere și educare, organizându-și pe cât posibil, programul de lucru în vederea acestui scop, ținând cont de programul minorei întrucât vrea să se ocupe în mod direct de aceasta.
Atât reclamanta, cât și mama acesteia, sunt foarte legate afectiv de copil, care are un caracter puternic, este sociabil, frecventează cu plăcere grupa mijlocie a grădiniței, fiind bine integrată în grup, stăpânind bine limba italiană și trecând cu ușurință la limba maternă.
Dovada că reclamanta este foarte interesată de educația minorei, este și aceea că a înscris-o la un curs de muzică (pian) existând dovezi că minora este talentată din acest punct de vedere.
Locuința în care domiciliază la această dată reclamanta, este o construcție nouă, luminoasă, dotată cu un spațiu necesar familiei, spațiul fiind organizat în funcție de exigențele minorei, dormitorul acesteia fiind plin de jucăriile și desenele fetiței.
Concluziile acestei anchete sociale sunt acelea că mama minorului este o persoană afectuoasă cu copii săi, s-a integrat foarte bine în societate, realizează venituri din muncă și a făcut tot posibilul pentru a-și îmbunătăți starea materială, astfel încât, la acest moment, deține toate condițiile materiale și morale pentru a asigura o bună creștere și educare minorului.
Nu se poate reține că prin luarea minorului în domiciliul său s-ar crea acestuia probleme de sănătate, astfel cum s-a reținut prin hotărârea de reîncredințare a copilului către tatăl său, câtă vreme din actele și lucrările dosarului rezultă că de la data încredințării către mamă, minora a fost bine îngrijită, neavând probleme de sănătate, fiind bine dezvoltată din punct de vedere fizic, situație atestată și de actele medicale depuse de reclamantă.
Este adevărat că, potrivit art. 24 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea dreptului copilului, minorul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește și în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește copilul are dreptul de a fi ascultat, fiind obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani și putând fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
Cu toate acestea, însă, același articol, în aliniatul 4, arată că în toate cazurile, opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului.
În speța de față, se constată că minorul în vârstă de 6 ani a fost audiat în Camera de Consiliu la termenul din 29.10.2007, arătând că dorește să rămână la tatăl său, dar să stea și împreună cu sora sa mai mică, precizând, totodată, că tatăl său stă mai cu el, dar se mai duce și la câmp să lucreze pământul pentru a obține bani și rămâne cu sa.
În aceeași declarație, copilul a menționat că mama sa îl bătea cu nuiaua, declarație ce este în contradicție totală cu toate rapoartele psihologice întocmite dealungul timpului, în care se arată că minorul era puternic atașat de mamă, fiind afectiv legat de aceasta, în schimb, fiindu-i teamă de bărbați, ca urmare a unor agresiuni fizice și psihice suferite din partea acestora.
Rezultă astfel că, declarația minorului trebuie interpretată raportat nu numai la vârsta sa, la capacitatea psihică de a percepe realitatea înconjurătoare, cât și la antecedentele cu potențial agresiv ale tatălui asupra mamei sale și asupra surorii, a faptului că, în prezent, s-a aflat sub exclusiva îngrijire a acestuia, fiind lipsit de contractul cu mama și sora sa datorită relațiilor conflictuale ce nu le-au permis acestora din urmă a lua legătura cu minorul.
De remarcat, însă, este faptul că minorul își dorește cu ardoare să crească împreună cu sora sa, ceea ce este de altfel în concordanță cu principiul păstrării legăturilor firești între rudele de sânge, în speță, frate și soră.
Deși psihologul numit de către instanță a fost prezent la termenul din 24.09.2007, când pârâtul nu a prezentat minorul spre a fi audiat, instanța a apreciat că este oportună audierea minorului la termenul din 29.10.2007, fără ca acesta să fie pregătit în prealabil de un psiholog specializat, care ar fi dar posibilitatea copilului de a-și exprima punctul de vedere în mod nestingherit și fără a fi influențat de autoritatea tatălui.
Această situație, nu poate, însă, conduce la constatarea nulității actului de procedură, dar fiind faptul că obligativitatea audierii minorului sub 10 ani în prezența
unui psiholog este menționată doar în art. 95 alin. 3 din Legea nr.272/2004 cu privire la luarea măsurii plasamentului în regim de urgență a copilului abuzat sau neglijat, însă, potrivit dispozițiilor legale anterior mențuionate, instanța poate aprecia și interpreta declarația copilului raportat a situația concretă în care se află acesta.
Față de considerentele mai sus arătate, urmează a se constata că pentru a respecta dispozițiile art. 2 din Legea nr.272/2004, potrivit cărora principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului și va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, este necesar a se aprecia că, în cauză, respectarea acestui principiu poate fi asigurată numai prin asigurarea posibilității minorului de a locui împreună cu sora sa și a păstra cu aceasta legăturile firești de rudenie și de a se afla spre creșterea și îngrijirea mamei sale care, în prezent, dispune de condiții materiale mai bune de cât ale tatălui său (fiind încadrată în muncă și realizând venituri salariale cu caracter de peridiocitate, spre deosebire de pârât care nu este încadrat în muncă și realizează venituri din cultivarea produselor agricole, activitate care, prin esența sa, produce venituri în mod discontinuu, la perioade mari de timp).
Se apreciază, de asemenea, că s-au schimbat condițiile avute în vedere prin hotărârea prin care minorul a fost încredințat tatălui său, dat fiind faptul că reclamanta, în prezent, nu numai că a dovedit că și-a îmbunătățit considerabil situația materială, dar a acordat o atenție deosebită fiicei sale, aceasta fiind, potrivit actelor medicale depuse la dosarul cauzei, sănătoasă din punct de vedere fizic și psihic și dispunând de mari oportunități pentru o educație corespunzătoare.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel constată că instanțele anterioare au pronunțat hotărâri cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 272/2004 și art. 44 din Codul familiei, motiv pentru care, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civilă, referitoare la cazurile de casare sau modificare a unei hotărâri în calea de atac a recursului pentru motiv de nelegalitate.
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 3.pr.civilă, Curtea de Apel va admite recursul declarat în cauză și ca urmare a modificării în tot a ambelor hotărâri, va admite acțiunea reclamantei și va reîncredința acesteia, spre creștere și educare, pe minorul, născut la data de 3.08.2001 și totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 4 Codul familiei, va încuviința ca pârâtul să nu achite pensia de intreținere în favoarea minorului, luând act, potrivit principiului disponibilității părților ce guvernează procesul civil, că reclamanta nu a solicitat obligarea acestuia la plata contribuției la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 pr.civilă, va fi obligat intimatul-pârât la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât.
Admite recursul formulat de reclamanta, domiciliată în comuna,-, Cod poștal -, Județ B împotriva deciziei civile nr. 516 pronunțată la 19 noiembrie 2007 de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în comuna, Cod poștal -, Județ
Modifică în tot ambele hotărâri, în sensul că admite acțiunea și reîncredințează reclamantei, spre creștere și educare, pe minorul -, născut la 3.08.2001.
Ia act că nu se solicită pensie de întreținere.
Obligă intimatul-pârât, către recurenta-reclamantă, la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
Grefier,
fiind în concediu medical
se semnează de
Grefierul șef de secție
Red.
Tehnored.PJ
3 ex/3.03.2008
2869/2006 Judecătoria Răcari
a- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
| ← Divort. Decizia 534/2009. Curtea de Apel Timisoara | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
