Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 613/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 613
Ședința publică din 9 iunie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr. 61/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata -, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul recurent -, asistat de av. și pârâta intimată -, personal.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,30 lei timbru judiciar, împuternicire avocațială, copie de pe pașaportul reclamantului, două evaluări psihologice efectuate la data de 23.02.2009 și 31.03.2009 și concluzii scrise; pârâta intimată depune la dosar raport psihologic din data de 6 mai 2009, și arată că este întocmit de către un psiholog specialist în evaluare și terapie copii și adolescenți și un bon fiscal reprezentând contravaloarea combustibilului pe ruta I-T și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, iar, în urma rejudecării cauzei, respingerea apelului, ca fiind tardiv introdus; în subsidiar, în situația în care se va aprecia că apelul este introdus în termen, solicită modificarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-S, în vederea rejudecării apelului, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta intimată solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, reiterând afirmațiile din cererea de apel, privind neindicarea de către reclamant cu rea-credință a domiciliului său, pe care îl cunoștea, astfel că apelul a fost declarat în termen.
R E A,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Oravița sub nr. dosar 1114/273/20.10.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se reâncredințeze reclamantului spre creștere și educare minorul, născut la 13.11.2002.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dispune de condiții optime și net superioare pârâtei pentru a asigura minorului o bună creștere și educare.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 44 Codul Familiei.
Prin sentința civilă nr. 1193/15.12.2008 pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul cu nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei și, în consecință, a fost reîncredințat reclamantului minorul, născut la 13.11.2002, obligând pe pârâtă la plata sumei de 125 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere către minor, începând cu data introducerii acțiunii - 20.10.2008 și până la majorat ori noi dispoziții. De asemenea, a fost sistată plata pensiei de întreținere de către reclamant așa cum s-a stabilit anterior.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 364 din 7.01.2004 a Judecătoriei Timișoara - decizia civilă nr. 205/2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA - s-a pronunțat divorțul dintre părți, iar minorul a fost încredințat mamei, spre creștere și educare.
Prin sentința civilă nr. 3376/2007 a Judecătoriei Iași - decizia civilă 833/2007 a Tribunalului Iași - decizia civilă 56/2008 a Curții de Apel Iași, au fost încuviințate relații firești ale reclamantului cu minorul, în sensul de a-l putea vizita pe minor de două ori pe lună în localitatea I, în apartamentul pe care reclamantul l-a închiriat în acest scop.
Instanța de fond a reținut faptul că reclamantul nu l-a mai putut vizita pe minor, întrucât pârâta s-a mutat de la domiciliul său împreună cu minorul, acesta nemaifrecventând grădinița unde era înscris.
În ceea ce-l privea pe reclamant, instanța a reținut că acesta deține condiții materiale și morale net superioare celor oferite de către pârâtă și, ținând cont de interesul superior al minorului, a admis acțiunea reclamantului și a reîncredințat minorul spre creștere și educare la acesta.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel, pârâta, criticând-o, ca nelegală și netemeinică, solicitând schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii intimatului reclamant. A solicitat cheltuieli de judecată și a motivat apelul în drept conform dispozițiilor art. 95 Cpc.
În motivarea apelului, s-a arătat că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea competențelor teritoriale, competentă în soluționarea cauzei fiind Judecătoria Iași, unde domiciliază apelanta pârâtă. Aceasta a arătat că procedura de citare cu ea nu a fost legal îndeplinită, întrucât reclamantul a solicitat, cu rea credință, citarea ei prin publicitate, deși cunoștea adresa sa din
În motivare, apelanta pârâtă a arătat că acțiunea intimatului reclamant nu e fondată, minorul aflându-se în grija sa permanentă, fiindu-i încredințat prin decizia civilă nr. 205 din 9 iunie 2004 emisă de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 1967/C/2004, apelanta pârâtă arătând că minorul este bolnav, sub tratament, și are nevoie de îngrijiri medicale permanente. Mai arată că are condiții materiale pentru a se ocupa de creșterea și educarea copilului.
Prin decizia civilă nr. 61/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul sus-menționat, a fost admis apelul declarat de pârâta - împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, care a fost anulată, trimițându-se cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Iași, cu obligarea reclamantului la plata sumei de 582 lei în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, în cererea de chemare în judecată, intimatul reclamant nu a indicat domiciliul apelantei pârâte, solicitând a fi citată prin publicitate.
Din actele aflate la dosar, respectiv decizia civilă nr. 56 din 21 aprilie 2008 Curții de Apel Iași emisă în dosarul nr-, rezultă că domiciliul apelantei pârâte se află în I,-, -.C,.3, jud. I, astfel că instanța de fond în mod greșit a procedat la soluționarea cauzei pe fond fără a cita apelanta pârâtă la ultimul domiciliu cunoscut, domiciliul rezultat din cuprinsul deciziei Curții de Apel Iași invocată și aflată la dosarul de fond la fila 37.
Conform dispozițiilor legale, respectiv art. 85 Cpc, "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel", iar, conform art. 95 alin. 1 Cpc, atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, președintele instanței va dispune citarea acestui prin publicitate.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă care este domiciliul apelantei pârâte, domiciliu la care aceasta nu a fost citată, fiind citată doar pentru ultimul termen de judecată, prin publicitate, prin ziarul România Liberă ( fila 43 dosar fond).
Apelanta pârâtă, nefiind citată legal la domiciliul rezultat din înscrisurile aflate la dosar, nu a avut cunoștință despre procesul aflat pe rolul Judecătoriei Oravița, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
Aceasta a luat cunoștință de hotărârea pronunțată de instanța de fond la data de 10.02.2009, ocazie cu care intimatul reclamant a pus în executare hotărârea atacată și a luat la domiciliul său pe minor.
Având în vedere disp. art. 284 Cpc, potrivit cărora termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii și cum apelantei pârâte i-a fost comunicată hotărârea abia în data de 10.02.2009, instanța a considerat că apelul a fost formulat în termenul prev. de art. 284 Cpc.
Conform art. 5 Cpc, competența de soluționare a cererii revine instanței de la domiciliul pârâtului. Din actele aflate la dosar rezultă că domiciliul apelantei pârâte este în mun. I, prin urmare instanța competentă în soluționarea cauzei nu este Judecătoria Oravița, ci Judecătoria Iași.
Având în vedere disp. art. 5, 85, 95, 284, 297 alin. 2 Cpc, faptul că apelanta pârâtă a fost citată prin publicitate cu rea credință la solicitarea intimatului reclamant, deși domiciliul acesteia era cunoscut de intimatul reclamant, ca fiind în localitatea I, unde acesta, în data de 9.02.2009, s-a deplasat pentru punerea în executare a sentinței instanței de fond, față de dispozițiile invocate, instanța a admis apelul formulat, a anulat hotărârea instanței de fond și a trimis cauza pentru soluționare instanței competente, respectiv Judecătoria Iași, unde apelanta pârâtă își are domiciliul.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul solicitând, în principal, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. modificarea în tot a deciziei recurate, iar, în urma rejudecării cauzei, respingerea apelului, ca fiind tardiv introdus. În subsidiar, în situația în care se va aprecia că apelul este introdus în termen, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5.pr.civ. solicită modificarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-S, în vederea rejudecării apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că decizia atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece, deși la dosarul cauzei intimata a trimis în luna ianuarie 2009 o întâmpinare și un set de acte, ceea ce dovedește că avea cunoștință de proces și de hotărârea primei instanțe, în mod eronat instanța de apel acceptă argumentul intimatei, în sensul că a luat cunoștință de hotărârea apelată doar la data de 10.02.2009. Această aserțiune nu este dovedită, fiind o simplă afirmație a acesteia, cu atât mai mult, cu cât nu a executat silit hotărârea instanței de fond, astfel că apelul declarat este tardiv.
În subsidiar, se arată că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului și cu încălcarea gravă a dreptului său la apărare. Se procedează la respingerea cererii sale de angajare a unui apărător, formulată în scris la primul termen de judecată în apel, cu încălcarea art. 156 alin. 1.pr.civ. A fost lipsit de posibilitatea de a se apăra, de a formula cereri, de a solicita și administra probe și de a pune concluzii, astfel că a fost soluționată cauza pe o excepție de necompetență teritorială a Judecătoriei Oravița, fără a se intra în cercetarea fondului.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.
Intimata a formulat concluzii scrise în cauză, solicitând respingerea prezentului recurs, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, reiterând afirmațiile din cererea de apel, privind neindicarea de către reclamant cu rea-credință a domiciliului său, pe care îl cunoștea, astfel că apelul a fost declarat în termen.
Se apreciază că pricina nu poate fi trimisă la Tribunalul C-S, pentru rejudecarea apelului, deoarece primează competența teritorială, care aparține Judecătoriei Iași.
Nu a fost indicat temeiul de drept al acestei cereri.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele stabilite potrivit art. 304 și 304 ind. 1.pr.civ. față de dispozițiile art. 299 și urm. pr.civ. art. 95.pr.civ. art. 156.pr.civ. art. 5 și 158.pr.civ. Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul C-S pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul său și pe care instanța de recurs le însușește în întregime.
Astfel, în ceea ce privește excepția tardivității apelului declarat de pârâtă, aceasta a fost corect soluționată de către Tribunalul C-S.
Potrivit art. 284 alin. 1-3.pr.civ. termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii, dacă lege nu dispune altfel, chiar dacă aceasta comunicată cu somația de executare. Dacă partea face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel.
Aceste dispoziții sunt imperative și nu pot fi extinse prin analogie, astfel că luarea la cunoștință de o hotărâre în alt mod decât cel prevăzute de lege, nu echivalează cu o comunicare a acesteia în vederea curgerii termenului de exercitare a căii de atac.
În speță, reclamantul a arătat că nu cunoaște domiciliul pârâtei, solicitând citarea sa prin publicitate, în condițiile art. 95.pr.civ. deși, din actele depuse la dosar de pârâtă în cauză după pronunțarea hotărârii primei instanțe, rezultă că părțile s-au mai judecat anterior, iar și-a indicat în mod repetat domiciliul la adresa sa din I,-, -.C,.3, județul I ( adresă indicată și în cererea de apel), unde afirmativ locuiește și în prezent.
Deși au existat la dosarul primei instanțe înscrisuri din care rezultă această adresă ( 26-27, 31, 35), Judecătoria Oravițaa dispus citarea pârâtei doar prin publicitate, cu nerespectarea cerințelor art. 95.pr.civ. în sensul că nu a cerut reclamantului să facă dovada demersurilor efectuate pentru aflarea noului domiciliu al pârâtei.
Hotărârea atacată a fost comunicată pârâtei, prin afișare la ușa instanței, astfel că instanța de apel în mod corect a apreciat că aceasta nu este o comunicare valabilă, aptă să determine începerea curgerii termenului de apel, potrivit dispozițiilor art. 284.pr.civ. precitate.
Este corectă aprecierea că apelanta a luat cunoștință de hotărârea atacată cu ocazia punerii ei în executare, la data de 10.02.2009, astfel că recursul apare a fi neîntemeiat sub acest aspect.
Faptul că la data de 22.01.2009, pârâta a depus la dosarul primei instanțe un set de înscrisuri ( întâmpinare și copii acte procesuale), nu poate în nici un caz să echivaleze cu o comunicare a sentinței în vederea curgerii termenului de apel, față de formele expres prevăzute de legea procesual civilă în care se poate îndeplini acest act de procedură. Chiar dacă s-ar accepta ideea că, în cursul lunii ianuarie 2009, pârâta avea cunoștință de proces, la acea dată era deja soluționat litigiul în primă instanță, iar pe de altă parte, nu rezultă că ar fi avut cunoștință de hotărârea pronunțată. De altfel, chiar dacă ar fi avut cunoștință de hotărâre de pe internet, aceasta nu poate echivala cu o comunicare a sentinței pentru considerentele expuse deja.
Nu are relevanță că recurenta nu a depus acte din care să rezulte în mod cert că a aflat de sentință la data de 10.02.2009, atâta timp cât din actele depuse la dosar, rezultă că hotărârea nu i-a fost comunicată în formele cerute de lege.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului său la apărare, se impune a constata că și acest motiv de recurs se privește a fi neîntemeiat, față de dispozițiile art. 156 alin. 1.pr.civ. care prevăd posibilitatea și nu obligația de a acorda un termen pentru apărare, care să fie temeinic motivat.
În cauză, nu se impunea acordarea unui astfel de termen reclamantului ( care a inițiat procesul, prin promovarea acțiunii civile), față de data la care a primit citația pentru proces, respectiv la 24.02.2009, cu aproximativ o lună înaintea termenului fixat pentru judecată. Acest interval de timp era mai mult decât suficient pentru pregătirea apărării, cu atât mai mult, cu cât acesta a introdus cererea de chemare în judecată, chiar dacă în cauză avea calitatea de intimat.
Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea sa de amânare, neputându-se reține o încălcare a dreptului său la apărare, cu atât mai mult, cu cât instanța de apel a anulat sentința atacată, dispunând trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Iași, astfel că va avea ocazia, în acel cadru procesual, să-și facă apărările necesare.
În ceea ce privește necercetarea fondului de către instanța de apel, aceasta este soluția corectă, față de prevederile art. 5.pr.civ. conform cărora competența de soluționare a pricinii trebuie stabilită prin raportare la domiciliul pârâtei, care este în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași.
Competența, chiar și cea teritorială, primează față de fondul apelului, potrivit art. 158.pr.civ. astfel că decizia pronunțată este temeinică și legală.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. pr.civ. Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. îl va respinge.
Față de soluția pronunțată în cauză și de dispozițiile art. 274.pr.civ. instanța va obliga recurentul la plata către intimată a sumei de 591,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ocazionate de deplasarea pe ruta I-T și retur, conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr. 61/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata -.
Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 591,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 23.06.2009
Tehnored. 2 ex./24.06.2009
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1353/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
