Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 632/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 632
Ședința publică din data de 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B, str. -,. 1 D,.9, județul B, împotriva deciziei civile nr. 135/15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în B, str. -,. 2 B,.1, județul B și autoritatea tutelară PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,45 lei, atașate și anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă prin avocat potrivit împuternicirii avocațiale /2009 din Baroul Buzău, lipsă fiind recurentul-reclamant și intimata autoritate tutelară Primăria Mun.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr. 135/15 aprilie 2009 a pronunțat o soluție legală și temeinică. Este în interesul major al minorilor să locuiască cu mama lor, care deja se ocupă de creșterea și educarea lor.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 3383/200 la data de 13.05.2008, reclamantul a chemat in judecata pe parata, solicitând reîncredințarea minorilor si, in contradictoriu cu autoritatea tutelara
În motivarea cererii reclamantul a arătat că minorii au fost încredințați mamei-pârâte, dar că aceștia refuza să locuiască împreuna cu mama lor, chiar daca aceasta, prin diferite forme de constrângere, încercat sa-i determine sa plece de lângă el.
Totodată, a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 1/3 din solda lunara, sumă pe care unitatea militara a virat-o lunar in contul mamei celor doi minori.
Reclamantul a subliniat că din data de 23 martie 2006, data la care pârâta a părăsit domiciliul conjugal, de creșterea și educarea minorilor s-a ocupat singur, având la dispoziție doar 2/3 din solda. De asemenea, pârâta, din veniturile personale, nu a participat cu nicio câtime pentru creșterea copiilor, ceea ce-l determină să afirme că o parte din fondurile plătite de el ca pensie de întreținere au fost conștient deturnate de la destinația pe care legiuitorul a urmărit-
Prin sentința civila nr.4042/22.07.2008, Judecătoria Buzăua admis cererea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâta, a dispus reîncredințarea minorilor - născut la 25.10.1993 și - născut la 13.07.1998, spre creștere și îngrijire, reclamantului, a dispus sistarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina reclamantului și în favoarea minorilor prin sentința civila nr. 2675/18.05.2005 pronunțata in dosarul nr. 4423/2005 al Judecătoriei Buzău, începând cu data introducerii prezentei acțiuni (13.05.1998).
A obligat pârâta la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, in cuantum de 1500 lei lunar (30 % din salariul mediu net încasat de aceasta de la Tribunalul Buzău ), începând cu data introducerii prezentei acțiuni (13.05.2008) si până la majoratul copiilor.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut faptul ca prin sentința civilă nr. 435/26.01.2005 pronunțata de Judecătoria Buzău in dosarul nr.4276/2004 s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiata între părți din vina exclusivă a soțului și s-a hotărât încredințarea celor doi minori mamei.
Prin decizia civila nr.2051A/07.12.2006, Tribunalul Bucureștia admis apelul declarat de apelanta-pârâta împotriva sentinței civile nr.3940/22.06.2006 pronunțata de Judecătoria sector 4 B, iar pe fond a fost respinsă acțiunea de reîncredințare minori, formulata de.
După cum s-a mai reținut, în speța de față nu există concordanță între situația juridică a celor doi minori si situația de fapt, pentru ca deși au fost încredințați spre creștere si educare mamei, aceștia locuiesc de cel puțin doi ani, in mod constant, cu tatăl lor. In ceea ce privește relația cu mama lor, ea se materializează prin convorbiri telefonice, vizite la domiciliul ei, insa minorii nu au rămas peste noapte la mama lor.
Prima instanța a mai reținut ca in raport de prima hotărâre de încredințare, s-au schimbat temeiurile si împrejurările, astfel ca daca in prima faza copiii locuiau alternativ când la mama, când la, in prezent ei locuiesc doar cu tatăl. De asemeni, cu ocazia audierii, minorii si-au exprimat neechivoc dorința de a locui cu tatăl lor si de a nu fi despărțiți.
S-a mai reținut ca ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor, iar exercitarea drepturilor in îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie sa aibă in vedere interesul superior al minorului, sa-i asigure bunăstarea materiala si spirituala, in special prin îngrijirea lui, prin menținerea relațiilor personale, prin asigurarea creșterii, educării si întreținerii, precum si prin reprezentarea legala si administrarea patrimoniului sau. Pe de alta parte, s-a stabilit ca opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu vârsta si gradul de maturitate al copilului.
In ceea ce il privește pe minorul, in vârsta de 14 ani, instanța fondului a stabilit ca are posibilitatea sa solicite singur schimbarea acelei situații si ca are maturitatea necesara care sa-i permită a discerne cu privire la viitorul sau si a avea o opinie pertinenta cu privire la alegerea viitorului sau domiciliu.
Fără nega ca pârâta este o mamă bună, care a încercat sa se preocupe de copiii ei, instanța de fond a constatat ca cei doi minori doresc sa fie încredințați tatălui, cu care au o relație speciala, urmând ca mama sa păstreze legătura cu ei ca si până in prezent.
Instanța de fond a mai reținut ca este interesul prioritar al minorilor sa rămână la tatăl lor, consfințind in acest fel o situație de fapt care exista deja in fapt, urmând ca reclamantul sa exercite cu privire la ei drepturile părintești.
Prin aceeași hotărâre,instanța s-a pronunțat si cu privire la pensia de întreținere si, având in vedere ca a admis cererea de reîncredințare, a dispus sistarea pensiei de întreținere stabilite in sarcina reclamantului, începând cu data introducerii prezentei acțiuni.
Pe cale de consecința, a stabilit in sarcina paratei obligația de plata a unei pensii de întreținere începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata, in cuantum de 1500 lei lunar.
Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți. Astfel, parata a criticat soluția primei instanțe pe motiv ca reîncredințarea minorilor poate avea loc numai atunci când se schimba împrejurările care au determinat instanța sa se pronunțe cu privire la încredințarea minorilor, iar din înscrisurile depuse la dosar a rezultat ca nu s-au schimbat acele împrejurări.
După cum a mai arătat, reclamantul nu a administrat probe in dovedirea acțiunii, ci a făcut simple afirmații, iar instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a dovedi adevărul susținerilor acestuia. De asemeni, a arătat ca s-a preocupat in permanenta de cei doi minori, i-a ajutat la teme, pe când reclamantul îi abuzează emoțional, le interzice sa o mai viziteze pe mama, o vorbește in termeni vulgari in prezența copiilor.
Nu în ultimul rând, apreciază ca soluția este greșita si sub aspectul ca instanța de fond a reținut ca s-au schimbat împrejurările inițiale, fără ca reclamantul să producă vreo dovada in acest sens.
Apelantul a criticat soluția sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere și modului de calcul al acesteia.
Prin decizia civila nr.287/15.10.2008, Tribunalul Buzăua respins ambele apeluri.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut ca la data de 27.03.2006 apelanta-parata s-a mutat din fostul domiciliu comun, insa minorii au refuzat sa o urmeze, deși pârâta a încercat sa pună în executare sentința civila nr. 435/21.01.2005 a Judecătoriei Buzău, așa cum rezulta din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 11.04.2006.
Prin sentința civilă nr. 2433/17.05.2006 pronunțată de Judecătoria Buzău, pârâta a fost reintegrată în fostul domiciliu comun pe calea ordonanței președințiale și dispunându-se evacuarea reclamantului din acel spațiu, situație reținută de Tribunalul București în decizia civilă nr. 2051A/07.12.2006, ca urmare a soluționării apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 3940/22.06.2006 a Judecătoriei sectorului 4
Prin această decizie s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de reîncredințare a minorului tatălui recmant. De la pronunțarea acestei decizii, respectiv 07.12.2006, minorii au locuit în permanență cu tatăl lor, situație care rezultă din actele dosarului.
Susținerile apelantei că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece împrejurările avute în vedere la încredințarea celor doi copii minori nu s-au schimbat sunt neîntemeiate, dat fiind că toate eforturile depuse de aceasta - de a-i determina pe minori să locuiască împreună cu ea au fost zadarnice și, ca atare, instanța de fond a reținut corect situația de fapt.
Prin soluția pronunțată, instanța nu a făcut decât să confirme o stare de fapt, respectiv că cei doi minori locuiesc cu tatăl lor de peste 2 ani.
În realitate, măsura încredințării celor doi copii mamei nu s-a materializat, aceasta nu a fost niciodată realizată, practiv exista formal.
Hotărârea nu a putut fi pusă în executare datorită atitudinii celor doi minori, care au refuzat constant să stea cu mama lor.
Apelanta a criticat sentința în raport de dispozițiile art.44 fam. în sensul că reîncredințarea minorilor poate avea loc doar în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul în care instanța a decis, ori reclamantul nu a prezentat dovezi că aceste împrejurări s-au schimbat. Mai mult, acesta nu a prezentat la dosar probe și chiar a precizat că nu are probe în dovedirea acțiunii sale.
Textul de lege prevede că măsura reîncredințării copiilor minori spre creștere și educare, de la unul dintre părinți la celălalt, poate fi dispusă atunci când se stabilește că interesele minorilor o cer, întrucât părintele în îngrijirea căruia sunt nu le asigură condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare, atât sub aspect material, cât și sub aspect moral și afectiv.
Susținerea apelantei, că subzistă elementele de bază care confirmă ca această măsură să fie menținută este nerelevantă, deoarece actele atașate la dosar evidențiază că cei doi minori, de la data plecării apelantei din fostul domiciliu comun, au locuit numai cu tatăl.
În această perioadă ( 2 ani) nu sa putut reține că nu s-au schimbat împrejurările, atâta timp cât hotărârea nu a fost pusă în executare. Nu se poate reține că în toată această perioadă apelanta a fost cea care le- asigurat condițiile necesare pentru creștere și educare. Deși minorii au locuit cu tatăl lor, acesta fiind cel care le-a asigurat condițiile materiale și afective, pensia stabilită în sarcina reclamantului a fost încasată de apelantă, cu toate că era un drept cuvenit minorilor și de care aceștia nu s-au bucurat, pentru că au fost în grija tatălui.
În mod just s-a reținut de instanța de fond că nu este concordanță între situația juridică a celor doi minori și situația de fapt.
Actele atașate la dosar au confirmat situația în sensul că minorii au locuit constant cu tatăl lor și, ca atare, împrejurările s-au schimbat față de momentul când au fost încredințați mamei, care, la data respectivă, locuia împreună cu minorii și tatăl acestora, în același apartament.
prin hotărâre judecătorească a acestei situații de fapt, care durează de peste 2 ani, este de natură să creeze în același timp un mediu sigur de dezvoltare celor doi copii, dar și de a-i determina pe părinții lor să renunțe la starea conflictuală dintre ei, care poate avea un impact negativ asupra copiilor.
Faptul că minorii au mers în vizită la mama lor, că au servit masa împreună, sau că au fost ajutați la lecții, nu denotă decât faptul că apelanta a încercat să păstreze legătura cu aceștia, că este preocupată de educația lor, însă nu se poate face abstracție de situația de fapt existentă - și anume că au stat în permanență cu tatăl lor.
Nu se poate contesta că un rol important în viața celor doi minori l-a avut reclamantul, care a fost alături de ei permanent, între acesta și minori s-a creat un atașament deosebit, o relație specială.
Susținerile apelantei, că reclamantul exercită rele tratamente, sub forma abuzului emoțional, asupra minorilor (acest abuz emoțional fiind reținut și de executorul judecătoresc), nu se confirmă, în acest sens fiind rezoluția nr. 846/P/2006, iar constatările executorului judecătoresc sunt nerelevante, aparțin unei persoane fără o pregătire de specialitate.
O altă critică se referă la faptul că instanța nu a avut în vedere că reclamantul este nedemn, având în vedere că la desfacerea căsătoriei s-a reținut că mama nu are nicio culpă și că a făcut tot posibilul să se ocupe de copii.
Această critică este neavenită, dat fiind faptul că, chiar dacă divorțul s-a pronunțat din vina unuia dintre soți, nu înseamnă că acestuia nu-i pot fi încredințați copiii, dacă instanța va constata că luarea acestei măsuri este în interesul lor.
Concluziile anchetei sociale se referă la condițiile pe care le au cei doi părinți, însă acestea au fost analizate în raport și de celelalte criterii avute în vedere pentru reîncredințarea minorilor de instanța de fond și nu pot fi examinate separat de celelalte elemente care formează convingerea instanței, determinant fiind interesul superior al minorilor.
Tensiunea care a existat între părți și care a continuat și după divorț sunt aspecte care vizează relațiile dintre cei doi, care nu au găsit o cale de comunicare pentru escaladarea neînțelegerilor dintre ei, nu pot face obiectul analizei prezentului dosar, deoarece exced cadrului procesului.
Apelanta a susținut că nu se impune măsura reîncredințării minorilor tatălui, nefiind în interesul acestora, deoarece comportamentul și atitudinea tatălui au marcat dezvoltarea acestora, fiind manipulați de tată, însă această situație nu a fost demonstrată cu actele atașate la dosar (fișa de evaluare psihologică atașată la dosar este întocmită îm 04.04.2006, la câteva zile după ce apelanta a plecat din domiciliul comun și era, în acel moment, o situație confuză pentru minori). Această fișă nu este relevantă, astfel că nu conduce la concluzia că cei doi minori sunt în vreun fel marcați de comportamentul tatălui.
Instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a actelor de la dosar, pronunțând o soluție legală și temeinică.
Faptul că apelantul l-a transferat pe minorul la o altă școală nu demonstrează decât preocuparea și grija părintelui de a fi aproape de casa în care locuiește și pentru a evita să meargă dintr-un capăt al orașului în celălalt.
Principial, s-a dat o rezolvare legală acestei situații de fapt care există pe peste 2 ani.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut corect că în materia încredințării și reîncredințării minorilor nu poate exista autoritate de lucru judecat, reîncredințarea minorilor către unul din părinți putând fi pusă în discuție ori de câte ori temeiurile care au stat la baza încredințării inițiale s-au schimbat.
Dispozițiile Lg.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului.
Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere și anume vârsta copilului, situația materială a părinților, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, conduita acestora.
Responsabilitatea părinților constă și în respectarea demnității copilului, ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate, asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului.
La dosar sunt atașate suficiente înscrisuri care au fost avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției și care impun măsura reîncredințării copiilor.
De asemenea, nu se poate face abstracție de opinia celor doi minori, care constant au afirmat că doresc să rămână în grija tatălui și au refuzat să locuiască la apelantă.
Având în vedere vârsta acestora ( - 15 ani, - 10 ani) corect s-a reținut de instanța de fond că minorul are maturitatea necesară de a discerne cu privire la viitorul său, iar referitor la minorul, acesta are un comportament normal, exprimându-și opinia în mod liber.
Judecătoria Buzău nu a făcut altceva decât sa confirme o stare de fapt, si anume ca minorii locuiesc împreuna cu tatăl lor de peste doi ani de zile, si ca măsura încredințării lor mamei nu s-a materializat, ci a existat numai formal. In aceasta situație, a apreciat ca nu se poate retine ca s-au schimbat împrejurările, atâta vreme cat sentința nu a fost pusa in executare.
Insa, cu toate ca minorii au locuit împreuna cu tatăl, pensia stabilita in sarcina lui a fost încasata de apelanta, iar copiii au fost lipsiți de dreptul ce li se cuvenea. S-a mai reținut ca instanța de fond a făcut o analiza judicioasa a probelor din dosar, pronunțând în final o soluție legala si temeinica, motiv pentru care apelul a fost respins.
Tribunalul a respins si apelul declarat de, pe motiv ca pensia a fost corect stabilita, sub aspectul cuantumului, in raport de prevederile art.86 si 94 din Codul familiei, si ca la stabilirea pensiei s-au avut in vedere veniturile salariale si interesul minorilor.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți.
Reclamantul a susținut ca timp de 4 ani a plătit din venitul net lunar pensie de întreținere paratei, in condițiile in care copiii erau crescuți numai de reclamant, iar recurenta parata a folosit pensia in interesul ei personal si al concubinului acesteia, fără ca din venitul ei sa contribuie măcar cu o câtime la creșterea copiilor.
Pârâta a criticat soluția pe motiv ca a depus la dosar o serie de înscrisuri din care rezulta ca tatăl are un comportament abuziv emoțional față de cei doi minori, ca are probleme de natura psihică, ce duc la respingerea acțiunii lui.
A mai susținut recurenta ca instanțele nu au administrat un probatoriu suficient, nu s-au audiat martori, hotărârile pronunțându-se exclusiv pe opțiunea minorilor de a rămâne la tată, fără a se face vreo referire la ancheta sociala, sau la celelalte înscrisuri depuse de parat.
De asemeni, a arătat ca reîncredințarea se dispune dacă s-au schimbat temeiurile avute in vedere la momentul la care s-a hotărât cu privire la aceasta măsura, ori in speța nu s-a schimbat nimic. Instanțele nu au avut in vedere ca parata deține un apartament cu trei camere, in care minorii pot locui, in timp ce tatăl locuiește intr-un apartament închiriat, si nu au dat eficienta nici concluziilor raportului de expertiza, care arata ca minorii au fata de un atașament de tip insecurizat.
Prin decizia civilă nr.90/03.02.2009, Curtea de Apel Paa dmis excepția tardivității, invocata din oficiu, si a respins recursul declarat de ca fiind tardiv formulat, a admis recursul declarat de, a casat decizia civilă nr.287/15.10.2008 a Tribunalului Buzău, cu trimitere spre rejudecare la același tribunal, pentru completarea probatoriilor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a stabilit ca recursul declarat de reclamant este tardiv formulat, termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii fiind nerespectat. Astfel, comunicarea deciziei s-a făcut la data de 18.11.2008, iar recursul a fost declarat la data de 05.12.2008, după termenul legal prevăzut mai sus.
In ceea ce privește recursul paratei, a fost admis, pe motivul ca este incontestabil ca in cauzele cu minori prioritar este interesul superior al acestora, practica naționala și europeană fiind constante în acest sens, dar în situația cererilor de reîncredințarea a minorilor, conform art.44 codul familiei, instanțele vor aprecia in funcție de probele administrate, in ce măsura s-au schimbat condițiile avute in vedere la data încredințării spre creștere si educare a copiilor, la data soluționării cauzelor deduse judecații.
S-a mai arătat ca dorința celor doi minori a fost de a rămâne cu tatăl lor, dar nu este suficient, în opinia curții,numai acordul copiilor, ci se impune suplimentarea probatoriului. La dosar, in afara de înscrisurile de puse de cele doua parți, nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte în ce măsura s-au schimbat condițiile avute in vedere la reincredintarea copiilor. Tot instanța de recurs a arătat necesitatea audierii minorilor in prezenta unui psiholog, extinzând astfel norma internă la cea europeana, tocmai pentru a se asigura ca se respecta principiul conform căruia, in cauzele cu minori, primordial este interesul superior al acestora.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Buzău.
La termenul de judecata din data de 18.03.2009, instanța de apel, respectând decizia de casare, ce are putere obligatorie, a pus in discuția parților necesitatea administrării de probe de către ambele parți, instanța încuviințând proba cu martori pentru apelantul, în timp ce apelanta a arătat că nu înțelege sa solicite aceasta proba.
In același timp, a fost încuviințata depunerea de înscrisuri doveditoare de către ambele parți, altele decât cele care au fost deja depuse la dosar, si s-a dispus si audierea minorilor in camera de consiliu, in prezenta unui psiholog din cadrul Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecția Copilului.
A fost respinsa cererea paratei de a fi supuși unei expertize psihologice, atât ea, cat si apelantul reclamant, proba pe care instanța nu a considerat-o necesara, pertinenta, utila si concludenta cauzei.
Instanța a pus in vedere reclamantului apelant sa prezinte minorii pentru a fi audiați in camera de consiliu, la data de 13.04.2009 si s-a dispus emiterea unei adrese către DGASPC B pentru a asigura prezenta unui psiholog, in prezenta căruia sa fie audiați cei doi minori.
La dosar a fost depus procesul verbal de audiere a celor doi minori.
Deși a solicitat proba cu martori in susținerea acțiunii, apelantul reclamant a arătat ca renunța la administrarea probei.
S-a luat interogatoriu apelantului reclamant de către apelanta parata, răspunsurile fiind consemnate si depuse la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 135/15 aprilie2009, Tribunalul Buzăua admis apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 4042/22.07.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr- - având ca obiect reîncredințare minor, în contradictoriu cu reclamantul.
A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului.
A respins apelul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr.2433/17.05.2006 a Judecătoriei Buzău, apelanta parata a fost reintegrata in domiciliul comun pe calea ordonanței președințiale, dispunându-se evacuarea reclamantului apelant din acel spațiu. Prin decizia civila nr.2051A/07.12.2006, Tribunalul Bucureștia admis apelul declarat de apelanta parata împotriva sentinței civile nr.3940/22.06.2006 pronunțata de Judecătoria sector 4 B, iar pe fond a fost respinsă acțiunea de reincredintare minori, formulata de, prin care se solicitase reincredintarea minorului tatălui. De la data pronunțării deciziei, minorii au locuit împreuna cu tatăl, in domiciliul acestuia, iar in ceea ce privește relația cu mama lor, ea se materializează prin convorbiri telefonice, vizite la domiciliul ei, insa minorii nu au rămas peste noapte la mama lor.
Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat reincredintarea celor doi minori lui, spre creștere si educare, pe considerentul ca deși în acte figurează la mama, el este cel care s-a preocupat de 4 ani de zile de întreținerea lor.
In materia încredințării si reîncredințării minorilor nu poate exista autoritate de lucru judecat, reîncredințarea către unul din părinți putând fi pusa in discuție ori de cate ori temeiurile care au stat la baza încredințării inițiale s-au schimbat.
Dispozițiile Legii 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului prevăd ca toate masurile luate trebuie sa se subordoneze cu prioritate interesului prioritar al copilului, iar interesul major al acestuia se determina prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere si anume, vârsta copilului, situația materiala a părinților, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, conduita acestora.
Responsabilitatea părinților consta si in respectarea demnitarii copilului, ascultarea opiniei lui, luarea in considerare a acesteia, ținând cont de gradul sau de maturitate, vârsta, asigurarea stabilității si continuității in îngrijirea, creșterea si educarea copilului. In exercitarea drepturilor si in îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie ca părinții sa aibă in vedere interesul superior al minorului, sa-i asigure bunăstarea materiala si spirituala, in special prin îngrijirea lui, prin menținerea relațiilor personale, prin asigurarea creșterii, educării si întreținerii, precum si prin reprezentarea legala si administrarea patrimoniului sau.
Este incontestabil ca in cauzele cu minori prioritar este interesul superior al acestora, practica naționala si europeana fiind constante in acest sens, dar in situația cererilor de reîncredințarea a minorilor, conform art.44 codul familiei, instanțele vor aprecia in funcție de probele administrate, in ce măsura s-au schimbat condițiile avute in vedere la data încredințării spre creștere si educare a copiilor, la data soluționării cauzelor deduse judecații
In raport de prima hotărâre de încredințare, nu s-au schimbat temeiurile si împrejurările, astfel ca daca in prima faza copiii locuiau alternativ când la mama, când la, in prezent ei locuiesc doar cu tatăl in sensul ca dorm la el in timpul nopții. Dar minorii au mers in vizita la mama lor, au fost ajutați la lecții de aceasta, care a încercat sa se preocupe de copiii ei, ii vizita la școala, aspecte recunoscute chiar de copii, cu ocazia audierii lor in camera de consiliu.
Instanța de apel a reținut ca reclamantul, deși a solicitat probe in susținerea acțiunii, nu le-a administrat, ci a făcut simple afirmații, la dosar, in afara de înscrisurile depuse de cele doua parți, nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte in ce măsura s-au schimbat condițiile avute in vedere la reîncredințarea copiilor.
Din înscrisurile depuse in cauza, a rezultat cu prisosința faptul ca apelanta parata s-a preocupat de copii, si-a manifestat afecțiunea fata de aceștia, in mod permanent, a încercat sa se apropie de ei, sa le asigure cele necesare traiului. De asemenea, parata apelanta deține un apartament cu trei camere, in care minorii pot locui, in timp ce tatăl locuiește intr-un apartament închiriat, ce nu oferă condiții suficiente pentru doi copii minori, cu vârste de 14, respectiv 9 ani. Nu in ultimul rând, trebuie data eficienta concluziilor raportului de expertiza, care arata ca minorii au fata de un atașament de tip insecurizat, precum si concluziile anchetei sociale, care se refera la condițiile pe care le oferă cei doi părinți. Si din punct de vedere material, apelanta parata dispune de posibilitățile necesare pentru a oferi un trai mai mult decât decent copiilor ei.
De aici a rezultat ca nu s-au schimbat condițiile avute in vedere de Tribunalul București când a respins cererea de reîncredințare minori, formulata de apelantul.
Instanța de apel a avut in vedere opiniile copiilor ascultați, care au fost luate in considerare si li s-a acordat importanța importanta cuvenita, in raport cu vârsta si gradul de maturitate al acestora.
In ceea ce îl privește pe minorul, in vârsta de 14 ani, instanța a stabilit ca are posibilitatea sa solicite singur schimbarea acelei situații si ca are maturitatea necesara care sa-i permită a discerne cu privire la viitorul sau si a avea o opinie pertinenta cu privire la alegerea viitorului sau domiciliu. a fost întărita si cu ocazia audierii lui in camera de consiliu, când a arătat in mod expres ca dorește sa rămână cu mama sa, care ii poate oferi condițiile necesare unei bune îngrijiri, creșteri si educații, corespunzătoare vârstei sale.
Instanța a ținut cont, in egala măsura, de dorința celor doi frați de a fi încredințați spre creștere si educare aceluiași părinte si de a nu fi despărțiți, intre ei dezvoltându-se o puternica legătura afectiva, consolidata si datorita traumelor prin care au trecut ca urmare a divorțului părinților lor si a neînțelegerilor ulterioare. In acest fel, avand in vedere interesul superior al copiilor, precum si dorinta lor de a sta impreuna, instanta va respecta optiunea acestora, motiv pentru care va admite apelul paratei, va schimba in tot sentinta apelata, in sensul ca va respinge actiunea reclamantului.
Astfel, măsura reincredintarii minorilor de la un părinte la altul isi găsește justificarea si poate fi luata numai atunci când se stabilește ca interesele lor o cer, adică numai atunci când părintele in a cărui îngrijire se afla nu le mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. Revenirea asupra măsurii trebuie sa aibă o justificare temeinica, bazata pe motive puternice care sa demonstreze ca menținerea la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice, creșterii si educării sale, aspecte care in speța dedusa judecații nu se regăsesc.
In ceea ce privește apelul reclamantului, acesta a fost respins respins, având in vedere ca s-a respins acțiunea principala de reincredintare a minorilor, astfel ca nu mai poate solicita nici pensie de întreținere, minorii fiind in întreținerea mamei, iar lui revenindu-i obligația legala de a plăti pensie de întreținere.
Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
În esență, susține recurentul-reclamant că în opinia sa, motivarea hotărârii pronunțată de tribunal este aberantă, neținându-se cont decât de poziția din cadrul interogatoriului a minorului, poziție de altfel influențată într-un mod direct de către unul din membrii completului de judecată, prin comportamentul neprofesional al acestuia față de ambii minori, fapt prezentat și într-o plângere depusă la Tribunalul Buzău, plângere se pare nesoluționată.
Mai susține recurentul faptul că minorul nu este crescut de către intimata-pârâtă, ci acesta domiciliază și este crescut și educat de către recurent.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii privind reîncredințarea minorilor spre creștere și educare tatălui.
Curtea, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei conform art. 304 rap. La art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Din lecturarea recursului formulat de reclamantul rezultă că nu critică decizia Tribunalului Buzău privind legalitatea acestuia ci mai degrabă își manifestă nemulțumirea și neîncrederea în judecătorii care au soluționat apelul după admiterea recursului de către Curtea de APEL PLOIEȘTI care a casat decizia civilă nr. 287/15 oct. 2008 cu trimitere spre rejudecare la același tribunal pentru completarea probelor.
Conflictul dintre părți a devenit notoriu, mai ales după desfacerea căsătoriei prin divorț în baza sentinței civile nr. 435/26 ianuarie 2005 a Judecătoriei Buzău, când minorii au fost încredințați spre creștere și educare mamei.
După un șir de procese civile, plângeri penale și multe sesizări făcute în special de recurent împotriva mamei-intimate care este judecător la Tribunalul Buzău, cauza privind reîncredințarea minorilor a venit în recurs la Curtea de APEL PLOIEȘTI care așa cum arătam în precedent, a casat decizia, după admiterea recursului, cu trimitere spre rejudecare la același tribunal pentru completarea probelor.
. deciziei curții au fost respectate cu privire la suplimentarea probelor, au fost parțial respectate și asta din cauza părților care nu au mai solicitat decât proba cu înscrisuri, deși inițial recurentul a solicitat și proba cu martori, ulterior a renunțat la audierea lor.
Instanța de apel a dispus ca la data de 13 aprilie 2009 cei doi minori să fie audiați în Camera de Consiliu, asigurând și prezența unui psiholog din cadrul DGASPC B la audierea acestora.
Din procesul verbal întocmit existent la fila 13 dosar Tribunalul Buzău rezultă că minorul dorește să rămână cu mama sa pe viitor, iar minorul, deși locuia la acel moment cu tatăl său și-a exprimat dorința că nu dorește să fie despărțit de fratele său cu care se înțelege foarte bine chiar dacă între ei este o diferență de cinci ani.
Curtea, apreciază că instanța de apel a dat o corectă interpretare prevederilor dispozițiilor Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului în sensul că toate măsurile luate în astfel de cauze cu minori trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior la copilului.
Prin urmare condițiile avute în vedere de Tribunalul București când a respins cererea de reîncredințarea minorilor formulată de nu s-au schimbat.
Copii sunt indiscutabil atașați de ambii părinți, dar între ei s-a dezvoltat o puternică legătură afectivă, după ce au fost traumatizați de divorțul părinților, astfel încât despărțirea lor ar fi o traumă enormă, cu atât mai mult cu cât ambii au dorit să rămână împreună încredințați aceluiași părinte.
De altfel, din interogatoriul luat recurentului la solicitarea intimatei, rezultă că în prezent ambii copii locuiesc cu mama lor, lucru confirmat de apărătorul intimatei la 29 septembrie 2009, când s-a soluționat prezentul recurs, dată la care recurentul nu s-a prezentat deși a fost legal citat.
Concluzionând, curtea consideră că Tribunalul Buzăua dat o corectă interpretare probelor administrate în cauză, iar rejudecând pe linia îndrumărilor curții, cu ocazia rejudecării a dispus completarea probelor cu una din cele mai concludente și pertinente în astfel de cauze, procedând la audierea minorilor în prezența unui psiholog din cadrul DGASPC B, extinzând în acest mod norma de drept intern la cea europeană, chiar dacă unul dintre copii nu are încă 10 ani, primordial fiind de fapt interesul superior al copiilor.
Așadar, pentru cele ce preced, curtea conform art. 304 rap. la art. 312 alin.1Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefundat, apreciind că decizia atacată este legală și temeinică.
Văzând prevederile art. 274 Cod procedură civilă, curtea va obliga recurentul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, str. -,. 1 D,.9, județul B, împotriva deciziei civile nr. 135/15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în B, str. -,. 2 B,.1, județul B și autoritatea tutelară PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B, județul B, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 septembrie 2009.
Președinte, Judecători,
C - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier
5 ex/ 7 oct. 2009.
f-- Judecătoria Buzău
a-- Tribunalul Buzău
a
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Elisabeta Gherasim, Eliza Marin
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 698/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
