Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 77/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 77/
Ședința publică din 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 448/3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamanta recurentă, asistată de av., lipsă pârâtul intimat și Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria comunei și.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus de către pârâtul intimat întâmpinare, un exemplar s-a comunicat reprezentantei reclamantei recurente.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar o adeverință eliberată de Grădinița, sub semnătura educatoarei minorei, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca legale și temeinice, fără cheltuieli de judecată, arătând că împrejurările care au determinat încredințarea minorei la tatăl pârât s-au schimbat, acesta este recăsătorit și nu dispune de condiții necesare pentru creșterea și educarea minorei, și că este în interesul minorei de a fi reîncredințată mamei reclamante, raportat la vârsta și sexul minorei, precum și la atașamentul minorei față de mama sa, reclamanta având un domiciliu stabil și un loc de muncă.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 448/3.11.2009 Tribunalul Arad - Secția Civilă a admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1639/16.07.2009 a Judecătoriei Ineu, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea reclamantei (fost ) pentru reîncredințarea minorei născută la 20.05.2004.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 1639 din 16.07.2009 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr- s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâtului și în consecință a fost încredințată reclamantei minora -, născută la 20 mai 2004, spre creștere și educare.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 150 lei cu titlu de pensie de întreținere pe seama minorei, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul minorei.
A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Ca urmare a pronunțării divorțului prin sentința civilă nr.731/2009 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar civil nr-, minora, născută la 20 mai 2004 fost încredințată spre creștere și educare tatălui-pârât, unde se află și în prezent.
Reclamanta a solicitat reîncredințarea minorei spre creștere și educare motivând că în prezent are condiții mai bune de creștere și educare, că pârâtul s-a raliat în concubinaj cu o altă femeie, în aceeași zi în care sentința de divorț a rămas definitivă.
Din referatul de anchetă socială întocmit de Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria orașului se reține că atât reclamanta cât și pârâtul au condiții bune de locuit, corespunzătoare nevoilor minorei, cât și faptul că ambii părinți au solicitat încredințarea minorei, au lăsat soluția la aprecierea instanței.
Din probele testimoniale administrate în cauză rezultă că minora se află în întreținerea tatălui, este bine îngrijită și că nu au intervenit schimbări față de împrejurările care au fost avute în vedere la încredințarea minorei, dar s-a mai reținut și faptul că, în prezent reclamanta este încadrată în muncă, are un domiciliu stabil și poate oferi minorei condițiile necesare creșterii și dezvoltării corespunzătoare atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere moral.
S-a mai reținut că reclamanta a fost de acord cu încredințarea minorei la tatăl său cu ocazia pronunțării acțiunii de divorț, întrucât, la acea dată nu avea un loc de muncă și nici un domiciliu stabil.
Potrivit dispozițiilor art.44 din Codul familiei, instanța poate modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale dintre părinții divorțați și copii, doar dacă s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere la încredințarea minorului.
Astfel, instanța a apreciat că s-a schimbat situația materială a reclamantei, respectiv este încadrată în muncă, de asemenea are și o locuință stabilă, existând astfel condiții pentru creșterea și îngrijirea minorei. Instanța a apreciat că este în interesul minorei să fie reîncredințată mamei, raportat de asemenea la vârsta și sexul minorei, la atașamentul minorei față de mamă, întrucât, în majoritatea cazurilor, la această vârstă pe care o are minora, sentimentele și atașamentul sunt mai profunde față de mamă decât față de tată și are mai multă nevoie de îngrijirea mamei, atât în ce privește creșterea, cât și în formarea caracterului.
Chiar dacă pârâtul a vegheat la creșterea și educarea afectivă a minorei pe perioada încredințării, nu se justifică păstrarea măsurii de încredințare a minorei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat în apel, pârâtul, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelantul arată că motivarea sentinței este contradictorie și străină de lege, deoarece deși reține că minora este bine îngrijită de tatăl său și că nu au intervenit schimbări față de împrejurările avute în vedere la încredințarea minorei, precum și faptul că potrivit art.44 din Codul familiei, măsura de încredințare poate fi schimbată numai când interesele copilului o cer deoarece părintele în grija căruia se află nu-i mai asigură condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare, totuși instanța ajunge la o concluzie total opusă: admite acțiunea motivând că s-a schimbat situația materială a reclamantei (condiție necerută de lege) care la primul termen de judecată avea domiciliul în, la al doilea îl avea în iar în viitor nu se știe unde va avea domiciliul.
În al doilea rând, prima instanță a aplicat greșit legea, deoarece revenirea asupra măsurii inițiale, în sensul de a lua copilul de la părintele căruia i-a fost încredințat trebuie să aibă o justificare temeinică, respectiv acel părinte să nu-i poată asigura condițiile necesare și menținerea la acel părinte să aibă consecințe dăunătoare asupra dezvoltării fizice, creșterii și educării copilului, ori acest lucru nu rezultă din probele administrate.
Sentința nu are nici o bază probatorie, reține în mod greșit că el stă în concubinaj când de fapt este recăsătorit, din 27 mai 2009, precum și faptul că reclamanta are un domiciliu stabil, iar cu privire la locul de muncă al reclamantei nu observă că aceasta lucrează la un local cu program non-stop, împrejurare care i-ar crea dificultăți în îngrijirea copilului.
Nu este în interesul minorei să fie alături de mamă, cât timp a abandonat-o timp de 9 luni pentru a avea o aventură sentimentală cu un alt, lucru ce rezultă din scrisoarea lăsată de ea și depusă la dosarul cauzei și cât timp minora nu ar putea fi îngrijită mai bine de mamă decât de tatăl ei.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, arătând că prima instanță a apreciat în mod corect probele de la dosar și le-a analizat sub toate aspectele.
Motivul pentru care reclamanta inițial în cadrul procesului de divorț a fost de acord ca minora să fie încredințată pârâtului, a fost acela că trebuia să-și găsească un domiciliu, deoarece a locuit în casa în care locuiește pârâtul cu actuala soție și care este încă bun comun al părților.
În prezent locuiește în, str.- -.37, unde s-a efectuat și ancheta socială, după ce inițial a locuit în la sora sa, are un loc de muncă spre deosebire de pârât care nu a lucrat niciodată decât ca ziler, nu este raliată în concubinaj spre deosebire la pârât care s-a recăsătorit în ziua în care sentința de divorț a rămas definitivă.
Mai arată că reclamantul și mama acestuia nu respectă programul de vizită stabilit de instanță, iar actuala soție a pârâtului o învață pe minoră să îi spună reclamantei "" iar nu "mamă".
Consideră că este în interesul minorei să fie alături de mamă, care îi poate asigura condițiile sub aspect material, moral și afectiv.
Tribunalul a apreciat ca fondat apelul, și l-a admis în baza art.296 Cod procedură civilă, a schimbat în tot sentința primei instanțe, în sensul că a respins cererea de reîncredințare formulată de reclamantă.
Prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.44 din Codul familiei, raportat la art.42 alin.1 din Codul familiei, deoarece deși a reținut că împrejurările care au determinat încredințarea minorei la tată nu s-au schimbat, a reîncredințat copilul mamei pe considerentul că situația materială și locativă a acesteia s-a îmbunătățit și aprecierea că în majoritatea cazurilor copiilor de vârsta și sexul copilului părților, sentimentele și atașamentul sunt mai profunde față de mamă decât față de tată.
În realitate, cu ocazia divorțului, doar tatăl a solicitat să-i fie încredințată minora spre creștere și educare, iar instanța a avut în vedere că acesta îi poate oferi condiții bune de creștere și educare; aceste împrejurări nu s-au schimbat, din acest punct de vedere soluția primei instanțe încălcând prevederile art.44 alin.1 din Codul familiei.
Prima instanță a reținut în mod eronat că reclamanta are o locuință stabilă, deși aceasta avea domiciliul la locuința pârâtului, reședința la adresa surorii sale din nr.436 unde a dorit inițial să se efectueze ancheta socială dar de unde a plecat după introducerea prezentei acțiuni, pe parcursul acțiunii de divorț a locuit în, str.- -.3,.48, jud.A, iar în prezent locuiește în, str.- -.4,.37, într-o garsonieră pentru care nu a prezentat viza de reședință, titlul și durata deținerii, abia în recurs făcând dovada că și-a stabilit reședința la această adresă începând cu data de 11 august 2009, iar domiciliul în orașul -,-, jud.B
Este adevărat că în prezent reclamanta are un loc de muncă, dar această împrejurare nu a fost avută în vedere atunci când instanța a hotărât încredințarea copilului părților la tată; pe de altă parte, martora, mama pârâtului, a arătat că reclamanta lucrează într-un magazin cu program non-stop, iar minora a dormit în acest magazin când ea a fost de serviciu, afirmații pe care reclamanta nu le-a combătut; chiar martora, sora reclamantei, arată că aceasta lucrează în 3 schimburi.
Un alt aspect relevant este acela că la momentul introducerii acțiunii, reclamanta învedera că locuiește cu sora sa în, iar în perioada câr este la serviciu are grijă sora ei de, însă după introducerea acțiunii reclamanta s-a mutat în; deși martora arată că are mașină și o poate ajuta în creșterea fetiței și în această situație, rezultă din declarația martorei că ea însăși are 6 copii minori, ceea ce face puțin credibilă această afirmație.
În schimb, prima instanță a minimalizat în mod nejustificat constanța de care a dat dovadă tatăl în creșterea și educarea minorei, faptul că are un sprijin considerabil în persoana părinților săi și necesitatea continuității mediului familial cu care copilul este obișnuit, după cum tot în mod nejustificat și bazat exclusiv pe considerații teoretice - fără legătură cu probele administrate - a apreciat că sentimentele și atașamentul fetiței sunt mai profunde față de mamă decât față de tată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea ei și, în consecință, respingerea ca nefondat a apelului pârâtului.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. în fapt pe aceea că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 44 din Codul familiei raportat la art. 42 alin. 1 din același cod atunci când a considerat că nu s-au schimbat condițiile avute în vedere la data încredințării minorei la tată din moment ce acesta este în prezent recăsătorit (eveniment care a avut loc la foarte puțin timp după divorț, ceea ce presupune o mai veche relație), iar actuala soție încearcă să o îndepărteze pe minoră de mama sa naturală.
S-a susținut că la momentul divorțului neavând nici altă locuință, nici loc de muncă și fiind nevoită să părăsească domiciliul comun, a cerut ca fetița să-i fie încredințată tatălui deși acest lucru a afectat-o sufletește foarte mult.
Cum în prezent dispune de un spațiu de locuit pentru îngrijirea minorei, precum și de un serviciu care-i oferă resursele materiale necesare cheltuielilor pentru întreținerea și educarea acesteia, consideră că acțiunea sa este legitimă.
În plus, s-a susținut că nu-i este permis accesul în locuința în care se află fetița, motiv pentru care a apelat la ajutorul forțelor de ordine și pentru care vizitele se desfășoară în aer liber.
În opinia reclamantei recurente faptul că activitatea sa se desfășoară într-un local cu program continuu - și că din această cauză se consideră că nu se va putea ocupa în mod corespunzător de fetița sa - este o discriminare la adresa tuturor salariaților din astfel de unități în raport cu cei care lucrează după un program diurn.
S-a menționat, de asemenea, că fetiței îi lipsește prezența mamei și că ea necesită o îngrijire și o atenție specială care nu-i pot fi acordate de o altă persoană decât mama sa.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul pârât a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantei și obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată, considerând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a constatat că nu s-a dovedit în cauză schimbarea condițiilor care au impus încredințarea fetiței la tatăl său.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2. pr. civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că obiectul acțiunii reclamantei l-a constituit solicitarea de reîncredințare a minorei - născută la 20.05.2004, ceea ce ar fi presupus dovedirea schimbării esențiale a condițiilor care au determinat, în procedura de divorț, încredințarea ei la tată, lucru care în cauză nu s-a demonstrat.
În concret, la data la care s-a pronunțat sentința de divorț și s-a dispus o atare măsură, solicitată în mod expres de ea prin acțiune (31.03.2009), reclamanta, despărțită în fapt de mai multe luni de soțul său, avea deja o altă locuință (din această cauză fiindu-i și permis programul de vizitare a fetiței prin luarea ei și la domiciliul său), și era încadrată în muncă iar pârâtul locuia (la fel ca și în prezent) în casa părinților săi și lucra ca zilier, în construcții.
La nici două luni de la data respectivă (26.05.2009), reclamanta a înregistrat prezenta acțiune la Judecătoria Ineu solicitând a-i fi reîncredințată minora, arătând că are un domiciliu stabil (locuind în casa surorii sale care o poate ajuta în îngrijirea fetiței) și un loc de muncă, de asemenea stabil, că noua familie a pârâtului (recăsătorit de curând) nu este un mediu în care să se dovedească interes și afecțiune pentru minoră și că dreptul de vizitare a acesteia îi este obstrucționat.
În ancheta socială efectuată în cauză s-a menționat că reclamanta nu locuiește în fapt la adresa din acțiune a surorii sale (loc. ), ci la o altă adresă din orașul, într-o locuință închiriată.
Aceste date dovedesc că în intervalul foarte scurt de timp de la încredințarea fetiței la tată, împrejurările de referință avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat fundamental, faptul că reclamanta are în prezent o locuință închiriată și un loc de muncă stabil nefiind în măsură să determine o reapreciere a acestei măsuri.
În plus, faptul că minora s-a născut și a crescut în familia pârâtului (din care fac parte și părinții săi), în care a deprins un anumit mod de viață și în care a cunoscut un climat de siguranță și afecțiune permanentă, demonstrează că acesta este mediul care corespunde în prezent cel mai bine interesului său superior ca și criteriu legal al rezolvării unei astfel de probleme juridice.
Schimbarea acestui mediu în momentul de față ar contraveni procesului său de creștere, îngrijire și educare și ar lipsi-o de reperele familiale și social - educative cu care ea a fost obișnuită, reclamanta nefăcând nici dovada existenței unor condiții materiale fundamental diferite față de ocazia - recentă - în care ea însăși a solicitat încredințarea fetiței la tată și nici dovada concludentă a riscurilor la care ar fi supusă aceasta dacă ar rămâne în continuare în grija tatălui său.
Contrar a ceea ce susține reclamanta, faptul că instanța de apel a constatat că ea lucrează în prezent într-o unitate cu program non-stop - și că din această cauză nu-și poate supraveghea fetița și nici nu-și poate suplini prezența prin sora sa care locuiește în altă localitate, și care la rândul ei, are șase copii minori - nu reprezintă un aspect de discriminare pe motiv de ocupație profesională, ci un argument important pentru care s-a considerat, în mod corect, că în familia tatălui interesul minorei este în prezent mai bun protejat și din acest punct de vedere.
Faptul că pârâtul și familia sa îi obstrucționează reclamantei dreptul de vizitare a minorei stabilit prin sentința de divorț, nu constituie un temei legal pentru oportunitatea reîncredințării acesteia, discuția în acest sens putând face obiectul unei eventuale acțiuni pentru schimbarea acestui program.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că decizia civilă nr. 448/3.11.2009 a Tribunalului Arad este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva acesteia.
În baza art. 274. pr. civ. Curtea va obliga recurenta să plătească intimatului pârât suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței atașate întâmpinării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 448/3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Civilă.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 2 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /03.02.2010
Tehnored. 2 ex./03.02.2010
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Cristian Pup
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Interdicție. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Galati → |
|---|
