Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.90
Ședința publică din data de 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Maria David
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în Municipiul B, str. -,. 1 D,.9 județ B și pârâta, domiciliată în Municipiul B, str. -,. 2 B,.1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 287/15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu autoritatea tutelară din cadrul rimăriei Municipiului, cu sediul în Municipiul B, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns recurentul-reclamant personal, recurenta-pârâtă personal și asistată de avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 27/2009 din cadrul Baroului B, lipsă fiind intimata autoritate tutelară din cadrul Primăriei municipiului
Procedura legal îndeplinită.
Cererea de recurs a reclamantului este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 15 lei conform chitanței fiscale cu seria - 4A nr. -/2008, timbru judiciar de 1 leu, iar cererea de recurs a pârâtei timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 7 lei conform chitanțelor fiscale cu seria - nr. -/2008; seria - nr. -/2009 și timbru judiciar de 1 leu,atașate și anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta pârâtă depune concluzii scrise pe care le comunică și recurentului reclamant, și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Recurentul reclamant învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, din oficiu pune în discuția părților excepția tardivității recursului formulat de către recurentul reclamant față de data primirii deciziei tribunalului și data de 5 decembrie 2008, când acesta a declarat recurs, depășind termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Recurentul reclamant având cuvântul solicită respingerea excepției de tardivitate, recursul a fost formulat în termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Avocat pentru recurenta pârâtă solicită admiterea excepției tardivității invocate din oficiu de instanță și respingerea recursului ca tardiv formulat.
Astfel, recurentul reclamant a primit decizia tribunalului la data de 18 noiembrie 2008 și a declarat recurs la data de 5 decembrie 2008, astfel că a depășit termenul legal de 15 zile.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului reclamantului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea recursurilor.
Recurentul-reclamant având cuvântul, arată că în mod greșit instanțele l-au obligat să plătească pensia de întreținere pentru minori, deoarece a plătit timp de 4 ani, 1/3 din venitul net lunar pârâtei, în condițiile în care copii erau crescuți numai de acesta, iar pensia de întreținere a fost folosită de pârâtă în interes personal.
Solicită admiterea recursului conform motivelor de recurs expuse pe larg aflate la fila 10 dosar.
Avocat pentru recurenta pârâtă critică atât decizia tribunalului, cât și sentința instanței de fond, prin care s-a admis acțiunea pentru reîncredințarea minorilor rezultați din căsătoria părților, și, tatălui reclamant.
Arată recurenta pârâtă, prin apărător că ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale, acestea fiind date cu aplicarea greșită a legii, cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Astfel, prin reîncredințarea minorilor tatălui deoarece de circa doi ani aceștia locuiau împreună cu reclamantul, care se ocupa în mod corespunzător de creșterea și educarea lor și că opțiunea minorilor audiați, a fost că doresc să rămână alături de tată, instanțele au dat eficiență maximă doar unora dintre criteriile ce se impun a fi avute în vedere cu ocazia reîncredințării, nejustificat înlăturând altele la fel de importante, încălcându-se astfel dispozițiile art.44 Cod familie cu privire la interesul superior al minorilor, care se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cu sunt vârsta minorului, conduita morală a fiecărui părinte, gradul de atașament față de părinți, situația materială, posibilitățile concrete de a se ocupa de minor, de a-i asigura o bună dezvoltare fizică și psihică, grija manifestată de părinți în perioada căsătorie, cât și după despărțire, opțiunea copilului, fără însă a se absolutiza vreunul dintre criteriile respective.
Învederează recurenta pârâtă că prin probele administrate, respectiv înscrisuri, transcrierea înregistrării unei convorbiri purtate de intimat în prezența fiului său cu pârâta, fișa de externare din spital din care rezultă că intimatul are o stare psihică labilă, - fila 15 dosar, afișele depuse la dosar chiar de reclamant, care au fost expuse în oraș în locuri vizibile, în scopul compromiterii recurentei atât în fața copiilor cât și a concetățenilor, fotografii de familiei cu texte denigratoare la adresa recurentei care au fost afișate în oraș - filele 74 - 89 dosar și chiar afirmația recurentului reclamant atribuită minorului la întâmpinare, duc la concluzia că alături de tată minorilor nu li se poate asigura o normală dezvoltare psihică.
Totodată, arată recurenta pârâtă instanțele trebuiau să aibă în vedere și concluziile evaluărilor psihologice ale celor doi minori, care precizau că aceștia manifestă atașament insecurizat față de tată.
Mai susține recurenta pârâtă că instanțele au reținut că în perioada premergătoare promovării acțiunii, cei doi minori au locuit alături de tată, deși au fost încredințați mamei și că audiați în camera de consiliu, aceștia și-au exprimat opțiunea de a rămâne alături de tată, apreciindu-se, în privința minorului,că acesta are maturitatea necesară să-i permită a discerne cu privire la viitorul său.
Ori, instanțele au dat dovadă de superficialitate în analizarea probatoriului administrat, care a fost insuficient pentru pronunțarea unei soluții temeinice și legale, aplicând greșit legea, respectiv art.44 Cod familie.
Mai arată recurenta pârâtă că având funcția de judecător la Tribunalul Buzău, involuntar chiar, acest lucru poate exercita presiune asupra oricărui complet de judecată, cu atât mai mult cu cât chiar reclamantul a făcut afirmația în conținutul întâmpinării că în situația în care pârâta ar avea câștig de cauză, s-ar demonstra un puternic trafic de influență din partea acesteia - fila 147 dosar.
Așa fiind, recurenta pârâtă solicită de a se asigura părților un tratament egal, urmărindu-se doar interesul copiilor.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză,în sensul respingerii acțiunii iar în subsidiar, admiterea recursului,casarea deciziei tribunalului cu trimiterea spre rejudecare, pentru completarea probatoriului administrat în cauză. Fără cheltuieli de judecată.
Recurentul reclamant având cuvântul arată că susținerea pârâtei în sensul că doar de doi ani stau copii la recurent, este, aceștia locuiesc de patru ani cu reclamantul, fiind despărțit de atâția ani copii s-au maturizat, iar pârâta trăiește în concubinaj cu un alt, cheltuind pensia de întreținere pe care recurentul reclamant o plătește pentru minori.
Mai arată recurentul reclamant că a avut o relație cu o altă femeie care are o, relație despre care a vorbit și cu cei doi minori.
De asemenea, recurentul reclamant învederează instanței că este de acord cu o eventuală suplimentare a probelor, respectiv cu un examen psihologic și psihiatric al lui și al pârâtei.
La solicitarea instanței, recurentul reclamant face precizarea că minorii sunt în vacanță la bunicii materni și nu are nimic împotriva ca aceștia să o viziteze pe mamă, copii sunt destul de mari, în vârstă de aproape 16 ani iar de 11 ani, că au o situație școlară bună.
Solicită respingerea recursului pârâtei și păstrarea hotărârilor pronunțate în cauza ca legale și temeinice. Depune concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr. 3383/200 la data de 13.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună reîncredințarea minorilor și.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că minorii au fost încredințați mamei-pârâte, dar că aceștia refuză să locuiască împreună cu mama lor, chiar dacă aceasta, prin diferite forme de constrângere, a încercat să-i determine să plece de lângă el.
Totodată, a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 1/3 din solda lunară, sumă pe care unitatea militară a virat-o lunar în contul mamei celor doi copii.
Reclamantul a subliniat că din data de 23 martie 2006, dată la care pârâta a părăsit domiciliul conjugal, de creșterea și educarea minorilor s-a ocupat singur, având la dispoziție doar 2/3 din soldă. De asemenea, pârâta, din veniturile personale, nu a participat cu nicio câtime pentru creșterea copiilor, ceea ce-l determină să afirme că o parte din fondurile plătite de el ca pensie de întreținere au fost conștient deturnate de la destinația pe care legiuitorul a urmărit-
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 42 alin.1 și 3 din Codul familiei.
În dovedirea celor susținute în cerere, reclamantul a solicitat proba cu acte, sens în care a depus la dosar: ordine de plată, certificatele de naștere ale minorilor, procese-verbale întocmite de executorul judecătoresc, proces-verbal încheiat la data de 03.06.2007 de Poliția Mun. B, 15 afișe pe care le-a lipit pe ușa imobilului pârâtei și un CD cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între părți, felicitare scrisă de, certificat de naștere seria - nr. -, certificat de naștere seria - nr. -, fotografie articole de îmbrăcăminte cumpărate, ordine de plată, sentința civilă nr. 435/26.01.2005 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 4276/2004.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de reîncredințare formulată de reclamant.
În motivarea întâmpinării, aceasta a învederat că, potrivit art.44 Cod fam. în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăreia dintre părți sau a copilului, dacă acesta a împlinit 14 ani, a autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, instanța de judecată va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și la obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii. Modificarea măsurilor luate se va face cu paza cerințelor prevăzute de acele dispoziții. Prin urmare, instanța ar putea dispune reîncredințarea minorilor doar dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere la momentul la care instanța a decis, în urma divorțului, cui îi vor fi încredințați minorii, situație ce nu poate fi reținută în cazul de față.
Pârâta a arătat că prin sentința civilă nr. 435/26.01.2005 pronunțată de Judecătoria Buzău, irevocabilă la data de 19.09.2005, s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului și i-au fost încredințați spre creștere și educare minorii rezultați din căsătorie, nu a cerut pensie de întreținere, iar pârâtul nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite încredințarea minorilor.
În anul 2006, reclamantul a formulat acțiune de reîncredințare a minorilor, care a fost strămutată la Judecătoria Sectorului 4 B, iar prin sentința civilă nr. 3940/22.06.2006 s-a admis în parte cererea și i-a fost încredințat spre creștere și educare minorul, însă hotărârea a fost modificată de Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 2054A din 07.12.2006, prin care s-a respins pe fond acțiunea. Ulterior, reclamantul a mai formulat o acțiune la Judecătoria Buzău, iar la primul termen de judecată a renunțat.
Susține pârâta că împrejurările avute în vedere de instanță la momentul pronunțării nu s-au schimbat în ceea ce o privește, iar referitor la situația reclamantului, acestea s-au schimbat în rău, în sensul că nu mai are locuință proprie și locuiește cu chirie într-o altă zonă a orașului, situație constatată și de reprezentanții autorității tutelare. Acțiunea reclamantului nu poate fi primită, deoarece, dacă s-ar interpreta dispozițiile legale, în sensul de a se da posibilitatea părintelui ce nu i-au fost încredințați minorii să formuleze acțiuni ori de câte ori dorește, ceea ce nu ar fi decât în dezinteresul minorilor și ar însemna să fie "pasați" de la un părinte la altul.
De asemenea, reclamantul nu a motivat acțiunea, făcând o simplă afirmație - că minorii locuiesc la el, iar pârâta nu contribuie la întreținerea lor.
A mai arătat că plecarea din domiciliul comun a fost justificată, că nu dorește decât să crească cei doi minori într-un mediu sănătos și nu alături de reclamant, care are un vocabular vulgar, un comportament imoral și inventează fel de fel de lucruri.
La încredințarea minorilor, instanța trebuie să țină seama de interesul major al minorilor, prin examinarea criteriilor de apreciere cum sunt: vârsta acestora, conduita fiecărui părinte, situația lor materială, opțiunea copiilor și posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de minori.
Cei doi minori în anumite perioade de timp au locuit și la ea, care are o locuință corespunzătoare, compusă din 3 camere, spre deosebire de reclamant, care locuiește cu chirie.
În dovedirea celor susținute în întâmpinare, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie, plângere înregistrată la Poliția Municipiului B sub nr. -/26.07.2005, plângere adresată generalului, cerere referitoare la dosar civil nr. 6167/2005, raport - IPJ B, sentința civilă nr. 2433/17.05.2006 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 4138/2006, acte dosar de executare nr. 384/2007, fișă convorbire, fișă de semnalare obligatorie și evaluare inițială a situațiilor de abuz/neglijare/exploatare a copilului, proces-verbal dosar nr-, încheiere din data de 14.06.2007 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr-, înregistrare audio dosar penal și rezoluție de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale nr. 846/P/2006, set chitanțe întreținere, ordine de plată, afiș lipit de reclamant, încheiere pronunțată de Tribunalul Buzău la data de 02.07.2008 în dosarul nr-, cerere formulată de pârâtă în dosarul nr-, decizia civilă nr. 2051A/07.12.2006 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-.
În cauză s-a efectuat ancheta socială la domiciliul părților, de asemenea, au fost atașate veniturile realizate de părți.
În urma probelor administrate, Judecătoria Buzăua pronunțat sentința civilă nr. 4042/22.07.2008, prin care a admis cererea reclamantului și a dispus reîncredințarea minorilor și spre creștere și îngrijire acestuia.
A dispus sistarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului prin sentința civilă nr. 2675/18.05.2005 pronunțată de Judecătoria Buzău, începând cu introducerea prezentei acțiuni - 13.05.2008.
A fost obligată pârâta la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, în cuantum de 1500 lei lunar (30% din salariul mediu net încasat de aceasta de la Tribunalul Buzău ), începând cu data introducerii prezentei acțiuni (13.05.2008) și până la majoratul copiilor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cei doi minori au fost încredințați mamei spre creștere și educare în urma desfacerii căsătoriei părților în dosarul 4276/2004. prin decizia civilă nr. 2051/A/07.12.2006, Tribunalul Bucureștia admis apelul declarat de apelanta-pârâtă (în prezent ) împotriva sentinței civile nr. 3940/22.06.2006 pronunțată de Judecătoria sector 4 B, iar pe fond a respins acțiunea de reîncredințare minori formulată de.
În materia încredințării nu poate exista autoritate de lucru judecat, reîncredințarea minorilor către unul din părinți putând fi pusă în discuție ori de câte ori temeiul care a stat la baza încredințării s-a schimbat. Reîncredințarea poate avea loc numai dacă părintelui căruia i-a fost încredințat minorul nu mai poate asigura condiții corespunzătoare, trebuie să existe o justificare temeinică, bazată pe motive puternice, care să demonstreze că menținerea la acel părinte are consecințe dăunătoare asupra dezvoltării și educației copilului.
Instanța a reținut că în speța de față nu există concordanță între situația juridică a celor doi minori și situația de fapt, că aceștia, deși au fost încredințați mamei, locuiesc de cel puțin 2 ani, în mod constant, cu reclamantul.
De la ultima hotărâre de încredințare se constată că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la data pronunțării acesteia, în sensul că minorii locuiesc doar împreună cu tatăl lor, cu acesta și-au petrecut și vacanțele. De asemenea, minorii și-au exprimat în mod neechivoc, ferm, dorința de a locui cu tatăl lor și de a nu fi despărțiți.
Instanța de fond a avut în vedere interesul superior al copilului consacrat de art.2 din Lg. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. art. 31 alin.1 din Codul familiei, precum și art. 24 alin.4 din Lg. 272/2004.
Minorul a împlinit vârsta de 14 ani, acesta are capacitate de exercițiu restrânsă, astfel că are posibilitatea să solicite el însuși schimbarea situației și, ca atare, are maturitatea necesară care să-i permită a discerne cu privire la viitorul său și a avea o opinie pertinentă referitoare la alegerea viitorului său domiciliu.
Instanța a avut în vedere și faptul că pârâta este o mamă bună, care manifestat interes pentru cei doi copii minori, însă nu a putut face abstracție de opinia celor doi minori, care doresc să fie încredințați spre creștere și educare tatălui, cu care au o relație specială, iar cu mama urmând să păstreze în continuare o legătură, ca și până în prezent.
Nu se poate reține că reclamantul nu este un părinte bun pentru cei doi copii, care au rezultate școlare bune, astfel că este în interesul celor doi copii să fie încredințați tatălui, consfințind, astfel, în drept, o situație care deja există în fapt de aproximativ 2 ani.
În ceea ce privește pensia de întreținere, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 86 din Codul familiei, precum și art. 31 din Lg.272/2004.
S-a dispus sistarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului prin sentința civilă nr. 2675/18.05.2005, de la data introducerii acțiunii, având în vedere că cei doi minori se aflau în efectiva îngrijire a reclamantului.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acesteia, iar pe fond respingerea acțiunii de reîncredințare a minorilor formulată de reclamantul.
Apelanta, în susținerea motivelor de apel a invocat dispozițiile art. 44 din Codul familiei, potrivit cărora reîncredințarea minorilor poate avea loc doar în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul la care instanța a decis în urma divorțului cui îi vor fi încredințați minorii și, în acest caz, rezultă din înscrisurile pe care le-a depus la dosar, că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la momentul încredințării.
Cererea de reîncredințare formulată de reclamant este respinsă de Tribunalul București, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 2054/A/07.12.2006. La cererea formulată ulterior la Judecătoria Buzău de reclamant, pentru reîncredințare, a renunțat la primul termen de judecată.
Prin cererea formulată în prezentul dosar s-a solicitat reîncredințarea celor doi minori, pe motiv că de 2 ani se ocupă singur de creșterea și educarea celor doi minori, deși pensia de întreținere i-a fost virată ei, iar apelanta nu contribuie sub nicio formă la întreținerea lor.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, fără ca acesta să solicite probe în dovedirea cererii și fără ca instanța să aibă în vedere că la termenul din 15.07.2008 reclamantul a precizat că nu are probe.
Reclamantul a depus în dosar ordine de plată, certificate de naștere ale minorilor, procese-verbale încheiate de executorul judecătoresc și de Poliția B și, ca atare, reclamantul nu a dovedit cu nicio probă că s-au schimbat condițiile și, în aceste împrejurări, soluția instanței de fond este greșită.
Nu există concordanță între situația juridică a celor doi minori și situația de fapt, în sensul că de doi an minorii locuiesc la reclamant, și-au petrecut cu acesta vacanțele și nu au rămas peste noapte în domiciliul său, că minorii au locuit și la ea anterior pronunțării hotărârii de Tribunalul București, însă această situație nu rezultă din nicio probă.
În realitate s-a ocupat de cei doi minori, minorul a locuit în domiciliul său aproximativ o lună, iar în celelalte perioade venea zilnic de la școală la masă, a făcut temele cu minorul, iar făcea pregătire în domiciliul său la 3 materii. După ce mâncau, minorii plecau la tatăl lor, întrucât locuiau la 3 blocuri distanță.
În tot acest interval a mers săptămânal la școală la copii, spre deosebire de reclamant, însă acesta nu i-a mai lăsat să vina așa de des la ea și nici să îl mai ajute pe la teme din noiembrie 2007, când a început o relație de concubinaj, însă a continuat să se preocupe de educația lor.
A mers săptămânal la școală, le-a dus mâncare și când erau lăsați de reclamant ieșea cu ei în oraș și le cumpăra cele necesare. De asemenea, le dădea telefon zilnic.
Instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției doar cele arătate de minori și opțiunea minorilor nu este singurul criteriu de care instanța trebuie să țină seama. Cu privire la opțiunea lor, instanța trebuia să observe că aceasta este indusă de tatăl lor.
Un alt aspect învederat de apelantă este acela că a depus acte din care rezultă că reclamantul a fost cercetat pentru rele tratamente sub forma abuzului emoțional, însă procurorul nu a stabilit că fapta nu există, din contră, dar că nu pune în pericol dezvoltarea lor, soluția la care s-a ajuns din cauza faptului că tatăl s-a opus evaluării psihologice.
Abuzul emoțional este reținut și de executorul judecătoresc în ianuarie 2008.
Rezultă că minorii sunt învățați ce să declare, însă trebuia să aibă în vedere și faptul că opțiunea acestora a fost diferită în urmă cu 3 săptămâni și exprimată în fața aceluiași judecător în data de 13.05.2008.
De asemenea, instanța nu a avut în vedere că autoritatea tutelară a propus ca minorii să rămână în continuare la mamă, reținând că tatăl s-a ocupat de minori - dovadă că a intrat la un liceu foarte bun. Acest rezultat s-a datorat preocupării sale permanente ca minorul să obțină rezultate bune la învățătură, să-și facă temele și personal s-a preocupat de înscrierea lui la proba de limbă engleză la un alt liceu și a fost cu el când a dat examenul.
Soluția este nelegală și netemeinică deoarece instanța a reținut că s-au schimbat împrejurările inițiale fără ca reclamantul să producă vreo dovada în acest sens.
Instanța nu a ținut cont de faptul că reclamantul nu a respectat o hotărâre judecătorească, cu toate eforturile pe care le-a depus pentru ca minorii să locuiască în domiciliul său.
Reclamantul nu este doar neglijent în ceea ce privește creșterea și educarea minorilor, ci este și nedemn, având în vedere că la desfacerea căsătoriei mama nu a avut nicio culpă și a făcut ceea ce este omenește posibil ca minorii să stea cu ea, iar când nu a mai reușit, s-a ocupat mai mult de copii decât reclamantul.
A depus la dosar o înregistrare audio, din care rezultă că reclamantul le vorbește minorilor despre mama lor, înregistrare pe care a făcut-o înainte de a pleca din domiciliu și despre care minorii nu vor afla. Reclamantul le vorbește minorilor despre ea la modul cel mai vulgar, deși întotdeauna a avut un comportament deosebit, decent, în familie și societate.
Nu pot fi încredințați copiii unui tată care pune afișe pe ușa blocului în care locuiește mama, deși sunt despărțiți din 2005, iar cu ocazia punerii în executare a hotărârii de evacuare, nu îi trimite la școală, îi încuie în casă și îi pune la ușă pentru ca executorul și poliția să nu poată intra.
Rezultă că afirmația făcută de reclamant, în sensul că dacă ar câștiga procesul este datorită faptului că este judecător, a funcționat, având în vedere că instanța a uitat să judece, adică să analizeze actele depuse de ea la dosar, pentru că reclamantul nu a avut probe care să-i susțină acțiunea.
Fiind desemnat reclamantul reprezentantul legal al lor, acesta ar putea să ia decizii care să le influențeze viața, având în vedere că acesta chiar dorește să îl transfere pe la o altă școală.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
În cauză a formulat apel și reclamantul, care o critică sub aspectul stabilirii cuantumului pensiei de întreținere și a modului de calcul al acesteia.
În anul 2004, când a fost obligat la pensie de întreținere, s-a stabilit în cotă procentuală de 33% din venitul net lunar și din martie 2006 până la reîncredințarea minorilor către el a plătit acești bani apelantei-pârâte chiar dacă el era cel care îi întreținea pe minori. Instanța trebuia să aibă în vedere interesul superior al copiilor și nu faptul că apelanta este judecător.
A solicitat admiterea apelului și stabilirea pensiei de întreținere în raport de vârsta copiilor, nevoile specifice și nu în ultimul rând faptul că aproape 3 ani mama minorilor s-a folosit în interes personal, atât al ei, cât și al concubinului acestuia, de banii primiți cu titlu de pensie de întreținere.
La termenul din 01.10.2008, apelanta a depus la dosar un set de înscrisuri, respectiv: fișă înregistrare urgențe nr. 3414/16.07.2006 - Spitalul Județean B; fișe de evaluare psihologică pentru cei doi minori - efectuate în cadrul B; adresa nr. 2309/13.03.2007 emisă de DGASPC B către Poliția Mun. B, 2 afișe adresate apelantei; grafice de rambursare credite - CEC Bank SA, Banca Românească SA și Bank România; 3 fișe privind caracteristici ale figurii de atașament care promovează atașamentul securizant, legăturile dintre atașamentul și dezvoltarea/psihopatologia ulterioară și legăturile dintre atașamentul și dezvoltarea/psihopatologia ulterioară, înscrisuri depuse în dublu exemplar, unul pentru comunicare.
La termenul din 15.10.2008, apelantul a depus la dosar întâmpinare cu privire la apelul formulat de apelanta prin care a solicitat respingerea apelului acesteia ca neîntemeiat.
Susținerile apelantei sunt neîntemeiate, analiza psihosocială făcută la DGASPC Bac oncluzionat că minorul era aproape autist, situație care nu este reală, dimpotrivă cei care aveau obligația să respecte legea au întocmit o analiză peste noapte și care a fost cerut de apelantă pentru un proces ce se desfășura la
Apelanta a avut la dispoziție aproape 3 ani să-și apropie minorii, însă aceasta a fost ocupată mai mult cu programul concubinului și situația s-a schimbat în momentul în care a fost obligată să plătească pensie de întreținere, fapt ce i-a micșorat bugetul, deoarece pensia pe care o primea pentru copii era folosită de aceasta pentru a-și plimba concubinul.
Mai susține intimatul-apelant că aceasta a încercat să-și șantajeze copiii, spunându-le că dacă au ales să rămână lângă el, atunci să simtă și lipsurile datorate faptului că îi creștea cu 2/3 din soldă.
Apelanta nu s-a gândit la situația copiilor atunci când i-a dat afară din casă, înțelegând să-și refacă viața și să folosească apartamentul pentru ea și concubin.
Susține apelantul că aceasta a folosit pensia primită pentru faptul că minorii i-au fost încredințați în interes personal, deși în realitate copiii se aflau în întreținerea sa. Faptul că a mutat copilul la o altă școală care este aproape de locuință nu are importanță pentru apelantă, care consideră că este normal ca acesta să traverseze orașul pentru a merge la Liceul Pedagogic, în timp ce Școala nr.11 este situată la 50. de blocul unde locuiesc în prezent.
Un alt aspect pe care îl ignoră apelanta este acela că cei doi minori nu doresc să se ducă la mama lor, aceștia fiind liberi să aleagă unde locuiesc, fără ca el să le impună acest lucru.
Apelanta nu s-a gândit niciun moment la binele copiilor, deoarece i-a evacuat din apartamentul unde au crescut și nu a dat curs ofertei sale, care i-a oferit o sumă importantă pentru a rămâne în apartament împreună cu copiii.
În prezent întreține o relație cu o persoană care este alături de el și acordă un sprijin important celor doi minori pentru o dezvoltare normală.
De asemenea, susține că cei doi minori, la vârsta lor, pot să discearnă și să hotărască singuri la care din părinți să locuiască.
Prin decizia civilă nr. 287/15 octombrie 2008, tribunalul a respins ambele apeluri, declarate de reclamantul și de către pârâta, împotriva sentinței civile nr. 4042/22 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, părțile au divorțat, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 435/26.01.2005, iar cei doi minori au fost încredințați reclamantei spre creștere și educare.
La data de 27.03.2006 apelanta-pârâtă s-a mutat din fostul domiciliu comun, însă minorii au refuzat să o urmeze, deși pârâta a încercat să pună în executare sentința civilă nr. 435/21.01.2005 a Judecătoriei Buzău, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 11.04.2006.
Prin sentința civilă nr. 2433/17.05.2006 pronunțată de Judecătoria Buzău, pârâta a fost reintegrată în fostul domiciliu comun pe calea ordonanței președințiale și dispunându-se evacuarea reclamantului din acel spațiu, situație reținută de Tribunalul București în decizia civilă nr. 2051A/07.12.2006, ca urmare a soluționării apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 3940/22.06.2006 a Judecătoriei sectorului 4
Prin această decizie s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de reîncredințare a minorului tatălui reclamant. De la pronunțarea acestei decizii, respectiv 07.12.2006, minorii au locuit în permanență cu tatăl lor, situație care rezultă din actele dosarului.
Susținerile apelantei că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece împrejurările avute în vedere la încredințarea celor doi copii minori nu s-au schimbat sunt neîntemeiate, dat fiind că toate eforturile depuse de aceasta - de a-i determina pe minori să locuiască împreună cu ea au fost zadarnice și, ca atare, instanța de fond a reținut corect situația de fapt.
Prin soluția pronunțată, instanța nu a făcut decât să confirme o stare de fapt, respectiv că cei doi minori locuiesc cu tatăl lor de peste 2 ani.
În realitate, măsura încredințării celor doi copii mamei nu s-a materializat, aceasta nu a fost niciodată realizată, practic exista formal.
Hotărârea nu a putut fi pusă în executare datorită atitudinii celor doi minori, care au refuzat constant să stea cu mama lor.
Apelanta a criticat sentința în raport de dispozițiile art.44 fam. în sensul că reîncredințarea minorilor poate avea loc doar în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul în care instanța a decis, ori reclamantul nu a prezentat dovezi că aceste împrejurări s-au schimbat. Mai mult, acesta nu a prezentat la dosar probe și chiar a precizat că nu are probe în dovedirea acțiunii sale.
Textul de lege prevede că măsura reîncredințării copiilor minori spre creștere și educare, de la unul dintre părinți la celălalt, poate fi dispusă atunci când se stabilește că interesele minorilor o cer, întrucât părintele în îngrijirea căruia sunt nu le asigură condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare, atât sub aspect material, cât și sub aspect moral și afectiv.
Susținerea apelantei, că subzistă elementele de bază care confirmă ca această măsură să fie menținută este nerelevantă, deoarece actele atașate la dosar evidențiază că cei doi minori, de la data plecării apelantei din fostul domiciliu comun, au locuit numai cu tatăl.
În această perioadă ( 2 ani) nu s-a putut reține că nu s-au schimbat împrejurările, atâta timp cât hotărârea nu a fost pusă în executare. Nu se poate reține că în toată această perioadă apelanta a fost cea care le- asigurat condițiile necesare pentru creștere și educare. Deși minorii au locuit cu tatăl lor, acesta fiind cel care le-a asigurat condițiile materiale și afective, pensia stabilită în sarcina reclamantului a fost încasată de apelantă, cu toate că era un drept cuvenit minorilor și de care aceștia nu s-au bucurat, pentru că au fost în grija tatălui.
În mod just s-a reținut de instanța de fond că nu este concordanță între situația juridică a celor doi minori și situația de fapt.
Actele atașate la dosar au confirmat situația în sensul că minorii au locuit constant cu tatăl lor și, ca atare, împrejurările s-au schimbat față de momentul când au fost încredințați mamei, care, la data respectivă, locuia împreună cu minorii și tatăl acestora, în același apartament.
prin hotărâre judecătorească a acestei situații de fapt, care durează de peste 2 ani, este de natură să creeze în același timp un mediu sigur de dezvoltare celor doi copii, dar și de a-i determina pe părinții lor să renunțe la starea conflictuală dintre ei, care poate avea un impact negativ asupra copiilor.
Faptul că minorii au mers în vizită la mama lor, că au servit masa împreună, sau că au fost ajutați la lecții, nu denotă decât faptul că apelanta a încercat să păstreze legătura cu aceștia, că este preocupată de educația lor, însă nu se poate face abstracție de situația de fapt existentă - și anume că au stat în permanență cu tatăl lor.
Nu se poate contesta că un rol important în viața celor doi minori l-a avut reclamantul, care a fost alături de ei permanent, între acesta și minori s-a creat un atașament deosebit, o relație specială.
Susținerile apelantei, că reclamantul exercită rele tratamente, sub forma abuzului emoțional, asupra minorilor (acest abuz emoțional fiind reținut și de executorul judecătoresc), nu se confirmă, în acest sens fiind rezoluția nr. 846/P/2006, iar constatările executorului judecătoresc sunt nerelevante, aparțin unei persoane fără o pregătire de specialitate.
O altă critică se referă la faptul că instanța nu a avut în vedere că reclamantul este nedemn, având în vedere că la desfacerea căsătoriei s-a reținut că mama nu are nicio culpă și că a făcut tot posibilul să se ocupe de copii.
Această critică este neavenită, dat fiind faptul că, chiar dacă divorțul s-a pronunțat din vina unuia dintre soți, nu înseamnă că acestuia nu-i pot fi încredințați copiii, dacă instanța va constata că luarea acestei măsuri este în interesul lor.
Concluziile anchetei sociale se referă la condițiile pe care le au cei doi părinți, însă acestea au fost analizate în raport și de celelalte criterii avute în vedere pentru reîncredințarea minorilor de instanța de fond și nu pot fi examinate separat de celelalte elemente care formează convingerea instanței, determinant fiind interesul superior al minorilor.
Tensiunea care a existat între părți și care a continuat și după divorț sunt aspecte care vizează relațiile dintre cei doi, care nu au găsit o cale de comunicare pentru escaladarea neînțelegerilor dintre ei, nu pot face obiectul analizei prezentului dosar, deoarece exced cadrului procesului.
Apelanta a susținut că nu se impune măsura reîncredințării minorilor tatălui, nefiind în interesul acestora, deoarece comportamentul și atitudinea tatălui au marcat dezvoltarea acestora, fiind manipulați de tată, însă această situație nu a fost demonstrată cu actele atașate la dosar (fișa de evaluare psihologică atașată la dosar este întocmită în 04.04.2006, la câteva zile după ce apelanta a plecat din domiciliul comun și era, în acel moment, o situație confuză pentru minori). Această fișă nu este relevantă, astfel că nu conduce la concluzia că cei doi minori sunt în vreun fel marcați de comportamentul tatălui.
Instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a actelor de la dosar, pronunțând o soluție legală și temeinică.
Faptul că apelantul l-a transferat pe minorul la o altă școală nu demonstrează decât preocuparea și grija părintelui de a fi aproape de casa în care locuiește și pentru a evita să meargă dintr-un capăt al orașului în celălalt.
Principial, s-a dat o rezolvare legală acestei situații de fapt care există pe peste 2 ani.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut corect că în materia încredințării și reîncredințării minorilor nu poate exista autoritate de lucru judecat, reîncredințarea minorilor către unul din părinți putând fi pusă în discuție ori de câte ori temeiurile care au stat la baza încredințării inițiale s-au schimbat.
Dispozițiile Lg.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului.
Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere și anume vârsta copilului, situația materială a părinților, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, conduita acestora.
Responsabilitatea părinților constă și în respectarea demnității copilului, ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate, asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului.
La dosar sunt atașate suficiente înscrisuri care au fost avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției și care impun măsura reîncredințării copiilor.
De asemenea, nu se poate face abstracție de opinia celor doi minori, care constant au afirmat că doresc să rămână în grija tatălui și au refuzat să locuiască la apelantă.
Având în vedere vârsta acestora ( - 15 ani, - 10 ani) corect s-a reținut de instanța de fond că minorul are maturitatea necesară de a discerne cu privire la viitorul său, iar referitor la minorul, acesta are un comportament normal, exprimându-și opinia în mod liber.
Referitor la apelul formulat de reclamant - în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, s-a constatat că este corect stabilit în raport de dispozițiile art. 86 și 94 din fam. cu referire și la art. 31 din Lg. 272/2004.
La stabilirea pensiei s-au avut în vedere veniturile salariale si interesul minorilor cărora trebuie să li se asigure creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională, corespunzător posibilităților reale ale părinților.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta și reclamantul, cererile fiind înregistrate la această instanță sub nr-.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul susține că timp de patru ani a plătit 1/3 din venitul lunar net pensie de întreținere pârâtei în condițiile în care copii erau crescuți numai de reclamant, iar recurenta pârâtă a folosit pensia de întreținere în interesul ei personal cât și al concubinului acesteia, fără ca din venitul ei să participe măcar cu o câtime la creșterea copiilor.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost motivat.
În motivarea cererii de recurs, pârâta critică decizia tribunalului în temeiul art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Arată recurenta pârâtă că a depus o serie de înscrisuri din care rezultă că tatăl - reclamant are un comportament abuziv emoțional față de cei doi minori, că are probleme de natură psihică ce duc la respingerea acțiunii acestuia.
Susținerea recurenta reclamantă prin apărător, că instanțele nu au administrat un probatoriu suficient, nu s-au audiat martori, hotărârile pronunțate bazându-se doar pe opțiunea minorilor, aceea de a rămâne la tată, fără ca vreuna să facă referire la punctul de vedere al autorității tutelare, acela de a rămâne la mamă, sau la celelalte înscrisuri depuse de pârâtă.
Mai susține recurenta că în drept potrivit art.44 Cod familie reîncredințarea se poate dispune dacă se schimbă împrejurările avute în vedere la momentul la care s-a hotărât cu privire la această măsură, ori în speță nu s-a schimbat nimic și, deși această condiție prevăzută de lege este imperativă, instanțele au trecut peste ea și au dat câștig de cauză reclamantului.
Astfel, hotărârea se bazează doar pe opțiunea minorilor, instanțele putea să facă o comparație cu cele precizate de minorul cu doar o lună înainte când a declarat în fața judecătorului că el va sta cu ce părinte va dori.
Învederează recurenta că din raportul întocmit de psihologi și depus la dosar concluzionează că minorii manifestă față de tată un atașament de tip insecurizat, iar într-un alt raport este explicat ce înseamnă acest lucru. Tot astfel instanța nu a ținut seama de punctul de vedere al autorității tutelare, acela că minorii să rămână în continuare la mamă.
Mai arată recurenta pârâtă că reclamantul locuiește cu chirie în timp ce aceasta are un apartament cu trei camere, fiecare minor putând avea câte un dormitor.
Susține recurenta pârâtă că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă un comportament al tatălui cu serioase dereglări de natură psihică, dar instanțele nu au dat nici o importanță acestora, considerând greșit că nu sunt concludente în cauză.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri,iar pe fond să se respingă acțiunea reclamantului.
Referitor la recursul reclamantului, Curtea va admite excepția de tardivitate invocată din oficiu de instanță întrucât, conform art. 3014Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, termen nerespectat de recurentul-reclamant. Astfel, comunicarea deciziei s-a făcut la 18 noiembrie 2008, iar recursul a fost declarat la data de 5 decembrie 2008, după termenul legal prevăzut de textul de mai sus.
Pentru aceste considerente, curtea admițând excepția, va respinge recursul ca tardiv formulat.
Cu privire la recursul pârâtei, Curtea, conform prevederilor art. 304 alin.1 rap. la art. 312 Cod procedură civilă, îl va admite, va casa decizia recurată cu trimitere la același tribunal pentru completarea probatoriilor, pentru următoarele considerente:
Este incontestabil că în cauzele cu minori prioritar este interesul superior al acestora, practica națională și europeană fiind constantă în acest sens, dar în situația cererilor de reîncredințare a minorilor, conform art.44 Cod familie,instanțele vor aprecia în funcție de probele administrate, în ce măsură s-au schimbat condițiile avute în vedere la data încredințării spre creștere și educare a copiilor la data soluționării cauzelor deduse judecății.
Într-adevăr, revenind la speță, dorința exprimată de acești minori a fost aceea de a rămâne să locuiască cu tatăl, dar nu este suficient numai acordul copiilor,în opinia curții impunându-se suplimentarea probelor.
Interpretând strict textul de mai sus, numai din eventualele probe administrate în cauză se poate aprecia în ce măsură s-au schimbat condițiile de creștere a minorilor pentru a se putea încuviința o reîncredințare a acestora către unul dintre părinți.
În cauza de față în afară de audierea copiilor, care și-au exprimat neechivoc dorința de a rămâne cu tatăl lor, alte probe nu s-au administrat.
Relatarea de către ambele părți a unor aspecte din viața de cuplu, a relațiilor tensionate care au dus la despărțire nu poate reprezenta o probă concludentă în a hotărî cu privire la reîncredințarea copiilor, conform art. 44 Codul familie.
Potrivit art. 5 alin.2 din Legea 272/2004, răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, iar căruia dintre aceștia i se va încredința sau reîncredința copilul spre creștere și educare se face de către instanță după administrarea de probe concludente, puternice: acte, martori, audierea minorilor în prezența unui psiholog, etc.
La dosar, în afară de înscrisuri depuse de cele două părți nu s-a administrat nicio probă pentru a da eficiență textului imperativ al art. 44 Codul familiei, probe din care să rezulte în ce măsură s-au schimbat condițiile avute în vedere la reîncredințarea copiilor.
Audierea copiilor în prezența unui psiholog a fost solicitată chiar de recurentul-reclamant în fața instanței de recurs manifestându-și disponibilitatea în acest sens.
Practica multor instanțe este de a audia în prezența psihologului și a minorilor care încă nu au împlinit vârsta de 10 ani, (7-8 ani) extinzând în acest mod norma națională la cea europeană, tocmai pentru a fi siguri că se respectă principiul conform căruia în cauzele cu minori, primordial este interesul superior al acestuia.
Curtea, apreciază cu atât mai mult în speța de față că se impune în afară de alte probe și audierea minorilor în prezența unui psiholog, tocmai pentru a se stabili cu certitudine dacă s-au schimbat sau nu condițiile care au dus la încredințarea copiilor mamei,care așa cum a reținut instanța, s-a preocupat de copii și că și-a manifestat afecțiunea față de aceștia, permanent.
Argumentul instanței de fond că minorul în vârstă de 14 ani are maturitatea necesară pentru a discerne cu privire la viitorul său, nu primează și nu înlătură necesitatea administrării probelor la care face trimitere art. 44 Codul familiei, din care se va stabili în ce măsură, condițiile și împrejurările inițiale s-au schimbat.
Concluzionând, Curtea va admite pentru cele ce preced recursul pârâtei, va casa decizia tribunalului și va trimite cauza spre rejudecare în vederea administrării de noi probe de către același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de tardivitate invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, str. -,. 1 D,.9, județul B împotriva deciziei civile nr. 287/15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, ca tardiv formulat.
Admite recursul declarat de pârâta, domiciliată în B, str. -,. 2 B,.1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 287/15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, și în consecință;
Casează decizia civilă nr. 287/15 octombrie 2008 Tribunalului Buzău cu trimitere spre rejudecare la același tribunal, pentru completarea probelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 3 februarie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./EG/AB
3 ex./6.02.2009
f- - Judecătoria Buzău
a-- Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Maria David
| ← Divort. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Constanta | Divort. Decizia 31/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
